De la începutul acestei luni, Consiliul Concurenței a lansat platforma on-line „Monitorul Prețurilor Carburanților” prin care consumatorii pot afla prețurile carburanților auto. Noua platformă este atât sub formă de aplicație web, cât şi aplicație mobilă (IOS și Android). Monitorul Prețurilor Carburanților poate fi descărcat din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard și premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile companiilor OMV Petrom, Mol, Rompetrol, Lukoil, Socar și Gazprom din întreaga ţară, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.
Monitorul Preţurilor Carburanţilor este una dintre componentele proiectului Monitorul preţurilor pentru alimente şi carburanţi, urmând ca în perioada următoare să devină funcțională și cea de a doua componentă a proiectului, respectiv cea referitoare la prețurile alimentelor.
Proiectul, cu o valoare totală de 1.422.346,00 lei fără TVA (305.880 euro), este finanţat integral de la bugetul de stat. Consiliul Concurenţei a iniţiat de acest proiect în 2018, având ca partener instituţional Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC.
„Accesând gratuit acest comparator de prețuri, consumatorii pot afla care sunt cele mai apropiate benzinării, localizarea geografică și serviciile oferite de acestea, precum și prețurile practicate. Astfel, aceștia au posibilitatea de a alege, având la îndemână informații importante cu privire la oferta existentă pe piață în zona geografică de interes. În acest fel, se va stimula concurența, atât prin preț, cât și prin serviciile oferite, de companiile implicate în comercializarea cu amănuntul a carburanților auto”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Platforma este gestionată de Consiliul Concurenţei, iar informaţiile sunt încărcate în aplicaţie, la nivel național, de către companiile partenere.
Astăzi începe Sibiu International Street ART Festival
Cea de-a V-a ediție Sibiu International Street ART Festival începe astăzi și aduce o serie de locații în premieră. Alături de 4 unități de învățământ din Sibiu, vor mai fi pictate, printre altele, ziduri ce aparțin de Stadionul Municipal, Aeroport, noul sediu al Palatului Copiilor, Sala Transilvania, Hotel Parc și Dispensarul din Cedonia. Totodată, terenul de baschet din Parcul Tineretului, gardul noului Skate Park, o serie de treceri de pietoni și alte spații anoste din Sibiu sunt parte din locațiile vizate în cel mai amplu proiect de revitalizare urbană din țară.
Timp de o săptămână, în perioada 1-7 iulie, Sibiul redevine epicentrul artiștilor stradali. 23 dintre cei mai talentați artiști români, aleși din totalul de 120 înscriși în selecția de proiecte, vor da un nou suflu zidurilor gri din oraș. Alături de ei, artiștii internaționali Danny Figueroa – W3SR din Germania, Mehsos din Belgia și Takerone din Ungaria își vor lăsa amprenta prin murale impresionante, care conturează mesajul central al ediției – #Openness.
În total, 22 de lucrări vor fi implementate la SISAF, 17 dintre acestea fiind murale permanente, care vor îmboțăți Turul de Street Art. Locațiile principale rămân instituțiile de învățământ, festivalul de la Sibiu fiind cel care a dat tonul acum 5 ani în realizarea picturilor murale pe astfel de ziduri. Anul acesta vor găzdui noi lucrări de artă stradală Grădinița nr. 15 din cartierul Terezian, Școlile Gimnaziale nr. 13 și 18, respectiv Colegiul Economic “George Barițiu”.
Dezvoltarea festivalului a implicat lărgirea anuală a ariei și tipurilor de locații. Astăzi, muralele sunt accesibile tuturor sibienilor, fiind realizate în majoritatea cartierelor, pe instituții cheie ale orașului, în spații private sau în locații pe care le frecventează. Ediția a V-a aduce lucrări în premieră pe:
– Stadionul Municipal, pe zidul lateral dinspre Parcul Sub Arini;
– două ziduri ale noului sediu Palatul Copiilor – o cauză care a unit și mobilizat comunitatea sibiană;
– o nouă fațadă de pe Sala Transilvania, cu o lucrare în tema anului în care Sibiul poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană;
– Dispensarul din cartierul Cedonia;
– două garduri: unul de la noul Skate Park din Sibiu și altul aflat pe str. Bâlea;
– sediul Print Center, de pe strada Ștefan cel Mare.
De asemenea, în acest an sunt vizați prin lucrări și turiștii. În completarea muralelor pe care aceștia le văd în plimbările lor în oraș sau prin parcurgerea întregului Tur de Artă Stradală de la Sibiu, vor fi realizate lucrări în premieră pe:
– Aeroportul Internațional Sibiu;
– două unități de cazare: Hotel Parc și Hostel B13 de pe bd. Nicolae Bălcescu.
Dintre proiectele speciale pregătite, se remarcă revitalizarea prin culoare a terenului de baschet din Parcul Tineretului – o lucrare pe asfalt realizată de către artista Bogdana Pascal, dar și seria de instalații de artă ale unuia dintre cei mai respectați artiști de stradă – Pisica Pătrată, care își vor găsi 2 locații permanente.
În plus, va fi demarată o campanie de educare a participanților la trafic prin artă, inițiată în colaborare cu Street Delivery Sibiu, în cadrul căreia un artist sibian va realiza stencil-uri cu mesaje relevante, în zona a 3 treceri de pietoni.
În paralel cu munca de teren a artiștilor, ce se poate vedea live în locații pe tot parcursul zilei, programul complex transformă SISAF într-un adevărat festival de cultură urbană.
Luni, evenimentul debutează cu vernisajul expoziției #Openness semnată de artistul Cristian Scutaru, de la ora 18:00 în Turnul Sfatului, ce se poate vedea ulterior la SIBIO. Marți are loc întâlnirea-dialog “Meet the artists of SISAF”, moderată de artistul Dan Perjovschi, iar începând de joi, 4 iulie, activitățile se mută în Parcul Sub Arini.
Aici, sunt programate 2 sesiuni de Live-Painting: artista Roxie Netea va realiza pentru al doilea an consecutiv o lucrare pe un panou, iar Gabriel Popa – un copil autist cu puternice înclinații artistice, își va transmite emoțiile printr-o lucrare specială realizată în fața publicului, având scopul de a sensibiliza oamenii și a crește gradul de acceptare a copiilor cu probleme.
Tot joi, atmosfera în parc va fi asigurată de muzica reggae și electronică a proiectelor Do The Reggae și Disconnected. De la ora 21:30 este programată proiecția filmului “Capernaum”, în parteneriat cu Este Film Festival – un film premiat și puternic apreciat de critici, ce ne deschide ochii asupra lumii mai puțin colorate.
La ora 22:30 debutează seria de proiecții pe clădiri reprezentative din Sibiu. Turnul Sfatului și fațada clădirii ce a găzduit vechiul sediu al Palatului Copiilor vor fi aduse la viață cu lucrări semnate de artiștii Iluc și Pisica Pătrată. Proiecțiile au loc de joi până sâmbătă, între orele 22:30 – 1:00.
Vineri și sâmbătă sunt 2 zile marcate de concerte cu muzică de stradă – hip-hop, jazz, funk, R&B și electronică. Seara de 5 iulie e deschisă de trupa sibiană Guilty Lemon, la ora 19:00, după care pe scenă vor urca o serie de artiști hip-hop pe val – Omu Gnom, Krem, Pietonu’ și Motanu’. După ora 23:00, distracția din parc se mută la Cotton Pub, acolo unde are loc un prim After Party SISAF, cu DJ Johnny Damix ca invitat.
Sâmbătă, 6 iulie, programul de muzică continuă cu un concert Crocodile Paradox – un nou proiect muzical sibian, bazat pe un sound inedit, iar de la ora 22:00 mixează Letizia Carrero – o artistă din Londra, DJ-rezident la celebrul club Ministry of Sound. După ora 0:00, After Party-ul final are loc într-o locație neconvențională – hala firmei Zacaria – unde artista Letizia Carrero continuă să pună muzică, alături de grupul de DJ Technohills din Sibiu.
Toate lucrările acestei ediții vor fi finalizate până duminică, 7 iulie, atunci când sibienii sunt invitați să vadă muralele finale. Punctul de întâlnire este Ziarul Orizontal al artistului Dan Perjovschi, la ora 12:00, de unde se va porni pe biciclete înspre fiecare locație. Circuitul de street art în varianta integrală conține 67 de picturi și 5.700 metri pătrați de culoare, fără a pune în calcul lucrările executate în acest an.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Premii de la ”Apă Canal” pentru clienții cu plata la zi
Urmare a extragerii din data de 1 iulie 2019, desfășurată la casieriile societății Apă Canal Sibiu S.A, câştigătorii lunii sunt:
- Municipiul Sibiu: Ticu Adriana, str. Poștei nr. 2 (locul I), Alexandru Cosmin, str. Bobâlna nr. 11 (locul II), Barna Ilie, str. Cristian nr. 26 (locul III);
- Municipiul Făgăraş: Zosim Maria, str. Oxigenului nr. 16 (locul I), Duca Mariana, str. Clorului nr. 12 (locul II), Vlantoiu Petru, str. Ana Ipătescu nr. 11 (locul III) ;
- Oraşul Avrig: Paraschiva Gheorghe, str. Samuel Brukenthal bl. C sc. D ap. 9 (locul I), Grigore Costică, str. Samuel Brukenthal bl. B2 (locul II), Sabău Claudiu, str. Lacului nr. 13 ap. 11 (locul III);
- Oraşul Cisnădie: Ațăroaie Constantin, str. Teilor nr. 26 (locul I), Gălățanu Cristian, str. 1 Decembrie nr. 41 (locul II), Coroban Ana, str. Verzăriei nr. 4 (locul III);
- Oraşul Săliște: Nemeș Dumitru, Săliște, str. Spitalului nr. 22 (locul I), Boboc Gheorghe, Săliște, str. Livezii nr. 8 (locul II), Roșca Nicolae, Săliște, str. Brata nr. 132 (locul III).
Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Drumul apei” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante.
La extragerea din 1 iulie 2019 a Concursului „Apa este viaţa” organizat de Apă Canal Sibiu S.A. au participat 2295 persoane, care au achitat factura lunii iunie 2019 şi au completat taloane de participare distribuite în casierii.
Următoarea extragere va avea loc joi, 1 august 2019, orele 09:30, putând participa toţi abonaţii cu plata la zi a serviciilor de apă şi canalizare.
Proiect tehnic și lucrări de execuție pentru 100 de locuri de parcare în Valea Aurie
La 1 iulie, Primăria Sibiu și SC Terra Building SRL au semnat contractul, în valoarea de 995.000 de lei, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a peste 100 de locuri de parcare în Cartierul Valea Aurie, pe strada Sibiel, vizavi de școala generală nr. 25.
Constructorul va avea la dispoziție 50 de zile de la semnarea contractului pentru realizarea proiectului tehnic. Următorul pas este obținerii avizelor necesare lucrării, după care va recurge la lucrarea propriu-zisă, prevăzută a se realizare în alte două luni.
Pe lângă cele 100 de locuri de parcare, constructorul va trebuie se amenajeze căile de acces și trotuarele, canalizarea pluvială, dar și iluminatul public în parcare.
Pentru această lucrare, Primăria Sibiu a fost nevoită să organizeze cinci proceduri de achiziție, primele patru fiind anulate din cauza lipsei ofertelor din partea firmelor de construcții.
Interviu Dr. Nicoleta Ana: Cum protejăm copiii de caniculă
Bebelușii și copiii cu vârsta sub 4-5 ani se numără printre categoriile cele mai expuse problemelor de sănătate cauzate de caniculă. Acest lucru se întâmplă pe de o parte pentru că micuții încă nu pot să comunice părinților propriile nevoi, iar pe de altă parte din cauza incapacității lor de reglare a temperaturii corporale, glandele sudoripare fiind insuficient dezvoltate, iar pielea, mult mai subțire și fragilă. Care sunt recomandările medicale de care este bine să țineți cont în perioadele cu temperaturi ridicate, pentru a preveni deshidratarea și disconfortul generat copilașilor de caniculă ne spune doctor Nicoleta Ana, medic specialist medicină de familie.
Ce măsuri speciale de protecție necesită bebelușii și copiii mici în timpul perioadelor caniculare?
Vara este un anotimp preferat de mulți dintre noi însă temperaturile ridicate ne pot produce disconfort, îndeosebi celor mici. Principalele măsuri de protecție constau în folosirea hainelor subțiri deschise la culoare, hidratare și alimentație corespunzătoare, protejarea pielii copiilor cu loțiuni sau creme cu factor de protecție ridicat, precum și evitarea plimbărilor când UV au intesitate mare
Cum trebuie să fie alimentația bebelușului pe parcursul perioadelor cu temperaturi ridicate?
Principalul aspect care trebuie respectat este că nevoile de hidratare ale bebelușilor cresc în timpul verii. Pentru bebelușii care au început diversificarea se vor evita introducerea de alimente noi în perioadele caniculare. De asemenea, mesele solide vor fi alcătuite în principal din: supe, supe-creme, piureuri de legume și fructe, carne slabă de pui, lactate cu conținut mic de grăsimi.
Care sunt semnele care indică faptul că micuțul este deshidratat și care sunt riscurile dacă se ajunge în astfel de situații?
Semnele deshidratării sunt: hiperemie facială (fața roșie), buze „prăjite”, ochi înfundați în orbite, pliu cutanat persistent (pielea care nu își mai revine dupa ce este ciupită). La sugari, fontanela anterioară adancita, agitație, respirație rapidă.
Deshidratarea poate pune viața celor mici în pericol. Deshidratarea severă crește ritmul cardiac (bătăile inimii), creste frecvența respiratorie, pot apărea confuzii, halucinații, alterarea stării de conștiență mergând până la convulsii (tremurături involuntare ale întregului corp) și comă.
Cum ne dăm seama că bebelușul este supraîncălzit și ce modalități de răcorire sunt recomandate?
Semnele de supraîncălzire a bebelușului sunt următorele: piele rece și umedă, vărsături, urine hipercome (închise la culoare) în cantitate redusă, stare de moleșeală. Metodele de răcorire constau în retragerea într-un loc răcoros și hidratarea corespunzătoare. Cea mai înțeleaptă decizie este însă contactarea unui medic.
Cum folosim aerul condiționat, astfel încât sănătatea micuților să nu fie afectată?
Temperatura ideală în camera copilului este între 22-24 C. Pentru aceasta, putem folosi aerul condiționat, având însă deosebită grijă ca filtrele aparatului să fie permanent curate, iar fluxul de aer să nu cadă direct pe copil.
În ce măsură este recomandat să îi ducem pe copiii mici la plajă? Între ce ore este preferabil? Cum trebuie folosite loțiunile solare?
Numeroase studii au arătat că în primii 2 ani de viață pielea copiilor nu este pregătită pentru a se apăra de razele solare din cauza nivelului redus de melanină (pigmentul care ne protejează împotriva UV). Efectele radiațiilor solare sunt atât de puternice, încât expunerea ar trebui să se facă numai după 6 luni, respectând cu strictețe intervalul orar. Razele soarelui sunt extrem de nocive în intervalul orar 10:00-17:00. Regulile de folosire a cremelor soare sunt următoarele: factorul de protecție să fie unul ridicat SPF50+, aplicarea cremelor să se facă din abundență și cu aproximativ 15 minute înainte de expunere, iar reaplicarea cremelor se face la fiecare 2 ore sau după ieșirea din apă.
Semnele si simptomele insolatiei sunt:
-temperatura corporală poate crește până la 40 grade Celsius
-pielea devine roșie, fierbinte, uscată
-cefalee (durere de cap) la copiii mai mari
-respirația este superficiala si rapida
-greată, amețeli, vărsături, diaree
-copilul poate fi dezorientat și rupt de realitate
De la ce vârstă putem să îi introducem pe copilași în apă – mare, lacuri sărate, piscine, ștranduri?
Înainte de vârsta de 2 luni nu este recomandată îmbăierea, bălăceala bebelușului în apă mării sau piscine publice, din cauza soluțiilor dezinfectante folosite și contaminării cu diverse bacterii. Totuși, îi putem răcori cu puțină apă, cu ajutorul unui pulverizator de apă.
Care sunt simptomele insolației și ce măsuri terapeutice trebuie aplicate în aceste cazuri?
Semnele si simptomele insolației sunt: temperatura corporală poate crește până la 40 grade Celsius, pielea devine roșie, fierbinte, uscată, cefalee (durere de cap) la copiii mai mari, respirația este superficială și rapidă, greață, amețeli, vărsături, diaree. În astfel de situații, copilul poate fi dezorientat și rupt de realitate. Ca măsuri terapeutice, este recomandat să plasați copilului într un loc răcoros, bine ventilat, să dezbrăcați copilul de haine și să îl acoperiți cu prosoape ude, să îi dați să bea lichide(apa) în cantități mici și repetate precum și să îi administrați antitermice și săruri de rehidratare.
Sucurile de fructe sunt recomandate pe timp de caniculă? Care ar fi cele mai eficiente fructe și legume pentru a menține o bună hidratare?
Fructele si legumele zemoase conțin zahăr natural, cantități mari de minerale, vitamine și aminoacizi, care pot să hidrateze organismul mai mult decât un simplu pahar de apă. În zilele toride de vară este foarte important să ne hidratăm mai mult ca de obicei, să consumăm mai multe fructe și legume proaspete sub formă de sucuri sau în forma lor naturală. Cele mai hidratante fructe și legume cu un conținut crescut de apă sunt: pepenele roșu (95% apa +minerale), pepene galben, avocado, papaya, mere, pere, piersici, caise, struguri, castaveți, rosii, dovlecei, ardei gras.
Este indicat să le fie administrate copiilor mici suplimente alimentare cu minerale și vitamine în timpul verii?
Dacă un copil crește în greutate conform vârstei lui și hrana este diversificată, cuprinzând toate vitaminele necesare, și dacă este un copil activ atunci nu are nevoie de suplimente alimentare și vitamine.
Care sunt principalele sfaturi pe care doriți să le oferiți mămicilor, pentru a menține sănătatea copiilor lor pe timpul verii?
În timpul verii :
- -evitați pe cât posibil spațiile aglomerate
- -hidratarea corespunzătoare este cheia în timpul caniculei
- -purtarea pălăriuțelor și hainelor deschise la culoare din bumbac
- -folosirea cremelor și loțiunilor cu protecție UV
- -respectarea intervalului orar precizat
- -nu oferiți medicamente fără aprobarea medicului, deoarece sistemul digestiv este mai sensibil în perioada verii.
Echipamente de handling de 700.000 lei pentru Aeroportul Internațional Sibiu
Achiziționarea echipamentelor de handling (scară pentru îmbarcarea – debarcarea pasagerilor și tractor electric cu remorcă pentru transportul bagajelor) care era preconizată înaintea Summitu-ului European, a intrat în linie dreaptă. Aeroportul Internațional Sibiu a lansat licitația pentru cumpărarea produselor care, potrivit contractului, sunt estimate la valoarea de 698,220 lei.
Înaintea Summit-ului UE, Consiliul Județean Sibiu a alocat suma de 220.000 lei pentru închirierea unor astfel de echipamente, dar și pentru o bună asigurare a securizării aeroportului.
Achiziționarea scării de pasageri autopropusaltă și a utilajului destinat transportului de bagaje este motivată de întârzierea debarcării călătorilor și, implicit, de scăderea calității serviciilor oferite.
Livrarea echipamentului se va face în 20 de săptămâni de la data semnării contractului, iar garanția este de 24 de luni. Important este că în caietul de sarcini este prevăzută obligația furnizorului de a asigura mentenanța acestuia pe o perioadă de 15 ani. În cazul tractorului, livrarea se va face în 8 săptămâni de la data semnării contractului.
Termenul limită de depunere al ofertelor este de 8 iulie 2019.
Contestațiile nu modifică mult procentajul la Evaluarea Națională. 210 note au fost micșorate
În acest weekend au fost afișate rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2019, după ce toate contestațiile au fost soluționate. În urma acestor contestații procentul elevilor care au obținut medii peste 5 nu se modifică semnificativ. Astfel, de la 75,72%, el ajunge la 75,83%. În total, 540 de elevi nu au fost de acord cu notele primite la disciplinele la care au susținut examen. În urma acestor contestații 290 de note au fost mărite, 210 au fost scăzute, iar 40 au rămas nemodoficate.
Dintre acestea, 271 de contestații au fost făcute la Limba română, 165 de note fiind mărite, 95 micșorate, iar 11 au rămas nemodificate. La Matematică s-au depus 236 de contestații, 114 note au fost mărite, 94 micșorate, iar 28 au rămas neschimbate. Și la limba și literatura germană au fost nemulțumiți. 33 de elevi au depus contestații, 11 note au fost mărite, 21 au fost micșorate, iar 1 notă a rămas nemodificată.
După rezolvarea contestațiilor, 2.102 elevi (75,83%) au obținut o medie de peste 5, iar 670 elevi (24,17%) au obținut o medie sub nota 5. La examenul de Evaluare Națională din 2018, procentul elevilor care au obținut o medie de cel puțin nota 5 a fost de 76,81%.(2.028 elevi).
Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a obținut media de cel puțin 5 la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a, sesiunea iunie 2019, după rezolvarea contestațiilor, a scăzut la 9, Școala Gimnazială Daia și Școala Gimnazială Valchid având elevi care au obținut media de cel puțin 5.
Locul I pentru medieșeanul Peter Hermann la Predeal Forest Run
Performanță deosebită pentru atletul medieșean Peter Hermann. Sportivul, legitimat la Clubul Sportiv Gloria Buzău, s-a clasat primul la categoria cros în cadrul concursului Predeal Forest Run, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute.
Peter a parcurs traseul competiției în 54 de minute și 12 secunde. Peter a reușit să se impună în proba la care au luat startul în total 59 de alergători.
La începutul lunii mai, Peter Hermann a alergat la Crosul EcoRun Moieciu 2019, reuşind să câştige locul întâi la categoria open. Nu mai puțin de 1.076 alergători au trecut linia de finiş a Crosului EcoRun Moieciu 2019, iar marele câştigător a fost atletul medieşean Peter Herman care a trecut linia de sosire după 57 minute şi 30 de secunde.
FOTO – Tradiția a continuat în 2019 la Festivalul „Marțian Negrea”
Spectacole folclorice, concerte de muzică clasică, un concurs de gătit, simpozion cultural, vernisaj al unei expoziții sau un spectacol hipic. Trei zile au petrecut locuitorii din Valea Viilor și invitații lor la ediția 2019 a Festivalului Marțian Negrea.
Din 29 iunie și până în 1 iulie, locuitorii din Valea Viilor și numeroși invitați au participat la o nouă ediție a unui eveniment care este un adevărat brand al localității: Festivalul Marțian Negrea. Timp de 3 zile, localnicii și invitații au participat la vernisaje de expoziții, șezători, concerte simfonice și populare în cadrul unei manifestări care s-a adresat tuturor vârstelor.
Ziua de sâmbătă, prima a manifestării, a început cu slujba de la Biserica Ortodoxă din Grui și a continuat cu simpozionul “Patrimoniu și Tradiții de Centenarul Marii Uniri”, moment urmat de vernisajul expoziției de grafică, sculptură și pictură realizată de artistul Mircea Ignat.
Sâmbătă după amiaza a fost programat și un spectaculos show hipic, iar între orele 19 și 20.30 a avt un concert de muzică clasică. Tot sâmbătă seara de la ora 20.30 cei interesați au luat parte la Șezătoarea din Grui.
Ziua de duminică a cuprins și un concurs culinar, precum participarea la slujbe religioase. După amiaza a fost programat în căminul cultural din localitate un program artistic la care au participat Ansamblul “Strugurelul” din localitate, Grupul Folcloric “Cheile Oltețului” din Polovragi, Lorena Filipescu, Robert Târnăveanu și Magda Pușcaș.
Ultima zi a festivalului, luni, 1 iulie, este dedicată vizitării obiectivelor turistice din Valea Viilor.
FOTO – Concerte și distracție de trei zile la Festivalul Berii din Mediaș
Mii de medieșeni s-au distrat de vineri până duminică seara, la Festivalul Berii. Oamenii s-au bucurat de 3 zile cu vreme splendidă, concerte de muzică ușoară și populară și multă, foarte multă bere. Pentru toți cei prezenți au fost pregătite concerte în fiecare zi, grătare încinse la maxim și stropite cu bere rece din belșug.
Pe lângă toate aceste surprize, zeci de comercianți sosiți din toate colțurile țării au oferit cele mai gustoase sarmale, cărnuri afumate, cozonaci, preparate ungurești, cele mai bune vinuri asezonate lângă diversitatea de preparate, brânzeturi, Kurtos Kalacs sau turtă dulce.
În cele trei zile, atmosfera din Piața Corneliu Coposu a fost asigurată de artiști cunoscuți, iar medieșenii au avut ocazia să se delecteze la standurile special amenajate cu delicii culinare pe toate gusturile. Proconsul, Adriana Antoni, Aurelian Suciu sau Ionela Moruțan au susținut concerte în weekend la Festivalul Berii.
Pe scena festivalului au mai urcat Ovidiu Homorodean, Bogdan Cioran, Codruța Rodean, Bibi, Ansamblul Purtata Mediaș, Aurica Bacea, Cosmina Fulea sauTrupa Dinamic. Muzică bună, dance și folclor tradițional, terase îmbelșugate, bere rece, un parc de distracții pentru cei mici și cei mari dar şi un târg de produse tradiționale şi de artizanat, au fost ingredientele festivalului care s-a desfășurat pe platoul din fața Primăriei Mediaș.
Biciclist rănit pe DN 14, la Viile Sibiului
Un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost rănit, duminică seara, într-un accident rutier produs la Viile Sibiului, pe Drumul Național 14.
La un moment dat, biciclistul, care circula spre Mediaș, a virat stânga fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus regulamentar pe aceeași direcție de câtre un tânăr în vârstă de 21 de ani din județul Mureș. În urma impactului, biciclistul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.




















