Piața Mare va răsuna pe acordurile Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, la sfârșitul săptămânii.
Duminică, de la ora 20.30, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi cea care va încheia seria de evenimente din cadrul proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”, ediția a XVI-a.
Potrivit organizatorilor, ”Rhapsody in Blue” și selecțiuni din ”Un American la Paris” de George Gershwin sau ”West Side Story” de Leonard Bernstein sunt doar câteva dintre compozițiile incluse în programul serii. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul american Scott Speck, pe scenă vor mai urca Cirpian Dancu (clarinet) și Yakov Kasman (pian).
Născut în Boston, Scott Speck a absolvit Universitatea Yale cu summa cum laude. Aici a fondat şi dirijat Berkley Chamber Orchestra. A primit diploma de masterat la University of Southern California. În Berlin, a fondat Ansamblul Concerto Grosso Berlin, o orchestră dedicată interpretării lucrărilor muzicale baroce şi clasice într-o manieră stilistică apropiată de origini. A fost dirijorul Orchestrei San Francisco Ballet, între anii 1998-2000, consultant muzical şi dirijor al orchestrei Honolulu Symphony şi dirijor asociat al operei din Los Angeles. În urma ultimelor turnee în Asia, a fost numit dirijor invitat principal al orchestrei China Film Philharmonic din Beijing. Prin ultimele sale concerte din Londra, Paris, Moscova, Beijing, San Francisco şi Washington, Scott Speck a câştigat o faimă internaţională de dirijor pasional şi inteligent. A dirijat la Royal Opera House din Londra, la Opera din Paris, la Centrul Kennedy din Washington şi la War Memorial Opera House din San Francisco. Concertele sale cu Moscow RTV Symphony Orchestra în sala Ceaikovski au fost aclamate de public şi presă, iar concertele recente avându-i ca solişti pe Yo-Yo Ma şi Itzhak Perlman au atras şi mai mult atenţia asupra activităţii sale dirijorale.
Ciprian Dancu a susţinut recitaluri solo în ţară şi străinătate, apărând, de asemenea, ca solist împreună cu Orchestra Simfonică a Filamonicii din Sibiu şi cu Orchestra Facultăţii de Muzică din Braşov. A făcut înregistrări pentru Radio Bucureşti şi Südwestrundfunk – Stuttgart. În prezent este instrumentist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Sibiu.
Născut în Orel, lângă Moscova, Yakov Kasman este absolvent al Conservatorului ”Ceaikovski” din Moscova, unde a studiat pianul cu Mihail Voskresensky, în present fiind pianist și profesor la Universitatea din Albama, Birmingham.
Debutul lui în America a avut loc în anul 1997, după ce a câștigat medalia de argint la cea de-a zecea ediție a Concursului Internațional de Pian Van Cliburn” de la Fort Worth. După acest concurs, Yakov a susținut concert în Statele Unite ale Americii (New York, Boston, Los Angeles, Philadelphia), America de Sud, Europa și Asia. A susținut concerte alături de peste 70 de orchestra, printre care se numără Orchestrele din Buffalo, Oregon, Miami și Alabama, Orchestra de Stat din Atena, Orchestra din Lille și Montpellier, Orchestra Simfonică Națională din Taiwan sau Orchestra Filarmonicii din Moscova.
Accesul publicului la evenimentul din Piața Mare este liber. Potrivit organizatorilor, concertul se va transmite live, pe site-ul www.filarmonicasibiu.ro, precum și pe pagina de Facebook a instituției, www.facebook.com/FilarmonicaSibiu. Evenimentul, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, e cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.
Piața Mare, pe acorduri simfonice, la sfârșitul săptămânii
„Vara în care mama a avut ochii verzi” se joacă în avanpremieră, joi, la TNRS
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu prezintă joi, 27 iunie, de la ora 19, în Sala Studio, avanpremiera spectacolului „Vara în care mama a avut ochii verzi”.
Spectacolul, după romanul omonim al Tatianei Țîbuleac, este un one-man show cu Ștefan Tunsoiu, în regia actriței naționalului sibian Mariana Mihu-Plier.
„O ultimă vară în care toate gesturile distructive trebuie să iasă la iveală. O ultimă vară în care toate cuvintele agresive trebuie să țintească victima, cu precizie imbatabilă. O ultimă vară în care poți dezmierda. O ultimă vară în care poți ierta, proteja, asculta, iubi. O ultimă vară în care te poți pierde în frumusețe, dincolo de lumea strâmtă în care ai trăit. O ultimă vară în care te poți pierde în culoarea ochilor mamei. O ultimă vară la care Aleksy revine iar și iar, ca la o pictură peste care adaugă straturi succesive de vopsea: galbenul lanurilor de floarea soarelui, albastrul mării calme și verdele ochilor ei. O ultimă vară în care cineva moare, pentru ca celălalt să poată învăța să trăiască intens și sincer”, este decrierea spectacolului TNRS.
Ștefan Tunsoiu (n. 1993) a obținut în 2018 masteratul în Arta Interpretării Caracterelor Dramatice, în cadrul Departamentului de Artă Teatrală, Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, după ce în perioada 2012-2013 a fost student al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Filologie Japoneză-Engleză), în cadrul Universității București. Ștefan Tunsoiu este unul dintre cei mai talentați actori ai generației tinere de actori sibieni, făcând parte din distribuția mai multor spectacole ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, spectacole montate atât în cadrul Secției Române, cât și în cel al Secției Germane ale aceleiași instituții culturale. Printre cele mai importante producții teatrale în care Ștefan Tunsoiu s-a remarcat se numără: „Coro nero”, „Jubileul” ori „De unde vine durerea?” (regia: Veronica și Cătălin Pătru), „Viaductul” ori „Omul cel bun din Sîciuan” (regia: Anca Bradu), „Familii” (regia: Eugen Jebeleanu), „Pescărușul” (regia: Mariana Mihu), „Perfect compus” (regia: Alexandra Badea), „Încoace și încolo” (regia: Alexander Riemenschneider) sau „Yvonne” (regia: Botond Nagy).
Mariana Mihu (n. 1964) a absolvit în 1986 Institutul de Teatru Szentgyörgyi István din Târgu Mureș, fiind, în prezent, cadru didactic în cadrul Departamentului de Artă Teatrală (Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu), dar și una dintre cele mai apreciate actrițe ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu ale cărei performanțe au fost răsplătite cu Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, pentru rolul „Electra” din spectacolul omonim regizat de Mihai Măniuțiu, la Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida, Spania, în 2008, spectacol ce va putea fi revăzut pe scena TNRS joi, 4 iulie. De asemenea, Mariana Mihu a fost nominalizată atât la premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul Martha, din spectacolul „Neînțelegerea” (regia: Alina Hiristea), în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, Oradea, cât și pentru Premiile de Excelență ale Primăriei Oradea. Pe lângă rolurile din aceste spectacole, dintre cele mai importante producții sibiene la care a participat Mariana Mihu se numără: „Faust”, „Metamorfoze”, „Lulu”, „Oidip” și „Povestea prințesei deocheate” (regia: Silviu Purcărete), „Trilogia evreiască. Shoah, Trilogia evreiască. Ecleziastul” și Lecția” (regia: Mihai Măniuțiu), „Maestrul și Margareta” (regia: Zoltán Balázs), „Girafe, fabula urbană #1” (regia Radu Afrim), programat la TNRS în data de 29 septembrie.
Tatiana Țîbuleac s-a născut în 1978, în Chișinău. Chiar dacă activitatea sa de jurnalistă în spațiul moldovenesc îi promitea o carieră de succes ca prezentator pentru Pro TV Chișinău, ea a preferat să se stabilească, în 2008, în Paris, urmându-și pasiunea pentru scris, în paralel cu cea pentru lumea audiovizualului. În 2016, publică romanul „Vara” în care mama a avut ochii verzi, care s-a bucurat de un succes instantaneu atât în spațiul francez, cât și în cel românesc. Adeptă a unei scriituri poetice și, pe alocuri, viscerale, Tatiana Țîbuleac oferă în romanul său o declarație de dragoste dulce-amară a unui băiat către memoria mamei sale moarte, un roman-poem recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei „Observator cultural” și Premiul Observator Lyceum (2018).
Biletele pentru spectacolele TNRS pot fi cumpărate din Agenția Teatrală, din strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, sau online, la aceleași prețuri ca în agenție (fără niciun comision), de pe site-ul oficial al Teatrului, www.tnrs.ro/program.
Ștefan Tunsoiu, Tatiana Țîbuleac
Consiliul Județean Sibiu, lider al Regiunii Centru la absorbția fondurilor europene
Potrivit unei situații prezentată astăzi în cadrul ședinței trimestriale a Consiliului pentru Dezvoltare Centru (CDR) – forul decizional al Regiunii Centru, Consiliul Județean Sibiu este lider la proiectele contractate de consiliile județene în cadrul POR 2014 -2020.
Consiliul Județean Sibiu a contractat până la acest moment în cadrul POR proiecte în valoare de 399.843.381,00 lei, în principal pentru infrastructură de drumuri și spitale și are în precontractare și în selecție și alte proiecte.
Situația proiectelor – 31.05.2019
Până la data de 31.05.2019, situația proiectelor depuse de solicitanți publici și privați în cadrul POR 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru era următoarea:
1.346 proiecte depuse, cu o valoare totală solicitată de 1.867,47 mil. euro, din care:
– 244 proiecte se află în selecție (conformitate și eligibilitate, evaluare tehnică și financiară, vizită la fața locului), cu o valoare totală a sumei solicitate de 613,53 milioane euro;
– 30 proiecte în precontractare (analiză documente la OI -organismul intermediar- și avizare contracte la AMPOR), cu o valoare totală a sumei solicitate de 112,12 milioane euro;
– 581 proiecte contractate, cu o valoare a sumei solicitate de 635,18 milioane euro.
În cadrul Regiunii Centru, Consiliul Județean Sibiu este urmat de Consiliul Județean Brașov, CJ Alba, CJ Covasna, CJ Mureș și CJ Harghita, cu contractări cuprinse între 279.953.791 lei și 117.564.712 lei.
Întreruperi de curent electric în Miercurea Sibiului
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 28 IUNIE
· între orele 8-15 în MIERCUREA SIBIULUI, strazile: LILIACULUI; LIVEZILOR; LUNCII; TEILOR; VIILOR; MACELARU I – nr. pare: 126-162.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929
Opt ambasadori ai generației de 14 ani: cât de greu este să iei 10 la evaluarea națională?
Opt elevi din județul Sibiu au obținut, anul acesta, media 10 la examenul de Evaluare Națională, înainte de contestații. Este cel mai mare număr de medii de 10 obținut în județ, în ultimii cinci ani, motiv pentru care am decis să-i contactăm pe cei opt, pentru a afla cât de dificil a fost drumul până aici, care au fost provocările anilor de școală și ce gânduri vor ei să transmită celor ce vin din urmă. Citiți fiecare mesaj în parte și vedeți ce-i unește, ce-i desparte și ce i-a ajutat să fie cei mai buni. Au muncit mult, au perseverat, au făcut sacrificii și au reușit. Acești copii și toți cei care i-au susținut merită, ca de fiecare dată, respectul nostru. Noi îi felicităm pe toți copiii de clasa a VIII-a care au susținut acest examen, iar pe cei opt i-am ales ambasadori ai generației lor.
Andreea Maria Vlad (Colegiul Teoretic „ Constantin Noica”): Am experimentat în acești opt ani de școală momente de tot felul, însă, probabil cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost să am încredere în mine. Totuși, când mă gandesc care au fost „provocările cele mai mari” în evoluția mea nu mă gândesc la teste, teze sau examene, ci la mine, provocarea de a mă autodepăși și la oamenii din jurul meu. Am cunoscut oameni care ar fi dat orice sa mă vadă la pământ, dar am reușit să îi înfrunt cu ajutorul celor care mi-au fost mereu alături. Vorbesc despre adevărații dascăli pe care i-am descoperit pe parcursul acestor ani, de părinții mei și, uneori, chiar și prietenii. Despre școală și sistemul nostru de învățământ nu pot spune că este întocmai al nostru. Ni se impun reguli pe care trebuie să le respectăm cu strictețe și astfel nu mai putem fi noi înșine. De multe ori talente deosebite sunt umbrite de așa-zisele defecte și incapabilități. Așadar, dragi colegi, îndrăzniți să fiți originali, dați tot ceea ce e mai bun din voi, dar doar atunci când trebuie, căci de multe ori în drumul unui elev apar piedici care trebuie depășite fără efort. Iar dumneavoastră, domnilor profesorilor, nu retezați aripile elevilor, păstrați mereu în suflet plăcerea de a fi înconjurați de copii și, atunci când trebuie, încercați să fiți mai mult decât „profesori””.
Andrei Sas (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”): „Cea mai mare provocare a fost munca depusă în decursul acestui an, care m-a ajutat să ajung la această performanță. Mi-a plăcut faptul că profesorii s-au străduit să ne facă să înțelegem în aceeași măsură în care noi am depus eforturi să învățăm. Nu mi-a plăcut faptul că aveam orarul mult prea încărcat. Aș dori să le transmit tuturor școlarilor mult succes în următorul an și, în final, la examen. Pentru a ajunge la performanță, este nevoie de muncă. De asemenea, aș vrea să le mulțumesc tuturor profesorilor fiindcă sunt aici pentru noi și fiindcă ne-au îndrumat, ne îndrumă și ne vor îndruma întotdeauna spre o cale mai bună”.
Alexandra Maria Șerban (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Nu pot spune ca am întâmpinat dificultăți la școală, pentru că am învățat constant la fiecare materie. Încă din clasele primare, doamna învățătoare ne stimula prin participarea la diferite concursuri, iar rezultatele bune obținute m-au ajutat să-mi depășesc emoțiile și teama de eșec. Le mulțumesc părinților mei și tuturor profesorilor care m-au susținut, sporindu-mi încrederea în mine însămi. Fără ajutorul lor nu aș fi obținut aceste rezultate. Colegilor mei mai mici, care se pregătesc pentru această etapă importantă din viața lor, le urez mult succes și să nu uite că munca, perseverența și încrederea sunt cheia succesului.”
Crina Maria Crețu (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Am ajuns aici într-un mod obișnuit, fără ambiții sau dorințe absurde. În cei opt ani de școală am fost mereu sfătuită cum să învăț, cum să rămân mereu cu fruntea sus și cum să nu îi dezamăgesc pe cei din jurul meu. Nu mi-am propus niciodată să fiu prima, dar am muncit mereu, constant și am fost atentă la ceea ce se preda la clasă. Am învățat la toate materiile, chiar dacă nu au fost discipline de examen. Copiilor care învață în școlile noastre vreau să le spun că nimic nu se obține fără muncă. Îi sfătuiesc să-și asculte profesorii, să-i respecte și să se pregătească în fiecare zi. Profesorilor mei dragi din Lazăr, dirigintei Delia Șerb,doamnei de română Marcela Ciobanuc și învățătoarei mele, Mirela Șandru de la Școala Gimnazială „Regina Maria”, le mulțumesc și le doresc multă sănătate și copii buni!”
David Ștefan Geamănu (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Cea mai mare provocare pe care am întâmpinat-o anul acesta a fost să rămân concentrat pe obiectivul pe care mi l-am stabilit, și anume să intru la clasa de mate-info, de la CNGL, lucru care se va întâmpla. Ca să fiu cinstit, unele materii din programa școlară nu-mi plac. Probabil că nu vor avea aplicabilitate nici în ceea ce vreau să fac. Nu-mi place nici teoria sau memorarea mecanică a conținutul stufos al unor discipline. Prefer oricând operarea pe calculator, folosirea tehnologiilor moderne în învățare sau alte proiecte practice. Cu toate acestea, eu m-am dus la școală cu drag, îmi place atmosfera din clasa, din școală, am parte de colegi care îmi sunt și prieteni apropiati, de profesori buni și o doamnă dirigintă pe care aș dori să o aibă oricare elev. Sfatul meu pentru cei care vor trece prin examenul de capacitate în viitor este să înceapă să învețe din timp. Așa vor ține stresul la distanță și își vor permite și distracții și recreere. Profesorilor mei și dirigintei Delia Șerb, le multumesc sincer pentru tot și, cu siguranță, ne vom vedea în toamnă pe coridoarele școlii și în următorii patru ani de liceu!”
Mara Mirișan (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Pe parcursul gimnaziului, mereu a fost nevoie de atenție și dedicare totală, pentru a putea ține pasul. Să intru cu 10 la liceu a fost o ambiție mai veche. În clasa a IV-a am intrat la „Lazăr” prima, iar cele patru clase de gimnaziu le-am terminat tot cu media 10. Asta m-a făcut și mai mult sa îmi doresc sa am media 10 pentru intrarea la liceu. Cu matematica mereu m-am descurcat foarte bine, am avut parte de o învățătoare dedicată și de o profesoară de matematică minunată, care mi-a fost și dirigintă. Gramatica mi-a mai dat de furcă, așa că mereu am preferat literatura. Dar până la urmă am trecut și peste acele greutăți. Am avut parte de profesori extraordinari, cărora le mulțumesc pentru disponibilitate și susținere. Le datorez într-o mare măsură succesul meu. Sper că mai mulți copii vor descoperi ca acele compuneri nu sunt doar niște ,,minciuni frumoase”. Sper și că vor avea ocazia sa întâlnească profesori răbdători, ce le vor explica fiecare detaliu și le vor deschide porțile spre un viitor plin de succese. Nu totul e perfect în sistemul nostru de învățământ, însă, dacă ești constant, sigur vei reuși. Profesorii cu siguranță se vor arată bucuroși să le explice celor care sunt interesati și atenți.”
Sînziana Maria Șoaita (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Am început clasa a V-a ca o persoană foarte timidă și destul de retrasă, din acest motiv unii colegi mă credeau arogantă. Rezultatele școlare bune obținute în primul an de gimnaziu nu mi-au adus prea mulți prieteni apropiați. Dar nu m-am descurajat. Am încercat să nu mă abat de la drumul meu și, la final de clasa a VIII-a, am reușit să am alături de mine câțiva colegi care mi-au devenit, între timp, prieteni adevărați. Am încercat și sper că am reușit să câștig și respectul profesorilor mei, care de multe ori m-au determinat să-mi depășesc limitele. Copiilor le transmit cu toată sinceritatea să nu se abată de la visurile lor și să creadă că uneori imposibilul devine cât se poate de posibil. De asemenea, cred că e foarte importantă comunicarea dintre colegi și cea dintre elevi și profesor. Să nu vă fie teamă în a expune problemele care, uneori, ne pot duce în situații limită. Mi-aș dori ca profesorii să fie mai apropiați de elevi și să ne predea la ore nu doar materia din programa școlară ci mai degrabă chestiuni practice și lucruri care să ne stimuleze imaginația și creativitatea.”
Ștefan Bogdan Aron (Colegiul Național Gheorghe Lazăr): „Mi s-a părut dificil că a trebuit să fiu competent la toate materiile și să iau note mari. Probabil că și mersul la multe concursuri m-a ajutat. Mi-a plăcut la școală, pentru că am avut profesori buni, mai ales la matematică și la limba română, și că am învățat în fiecare zi lucruri noi. Așa am reușit să mă autodepășesc. Nu pot spune că este ceva ce nu am apreciat, dar recunosc că sunt anumite ore la care nu am participat cu atâta băgare de seamă. Mă bucur de nota pe care am luat-o la această evaluare și vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor și învățătoarei mele care m-au sprijinit în toți acești ani. Le transmit elevilor mult succes la școală și în continuare. Dați-vă silința și fiți atenți! Fiecare copil este deștept în felul lui și își poate îmbunătăți cunoștințele. Totodată, vreau să îi felicit pe toți profesorii pentru efortul pe care îl depun în educarea noastră și să le sugerez că, în unele cazuri, ar putea fi mai înțelegători. Orice copil învață cu plăcere la materiile cu dascăli mai binevoitori. Cu cât sunt orele mai agreabile pentru elevi, cu atât își pot îmbunătăți considerabil notele.”
Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței.
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente: contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor nr. 51A.
1.350 de locuri de muncă pentru șomerii sibieni
La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 1.350 locuri de munca vacante oferite de 99 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 57 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută, printre altele, analist cumpărări, economist, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, inginer instalaţii pentru construcţii, inginer mecanic, manager achiziţii, programator de sistem informatic sau revizor gestiune, în timp ce 1.293 sunt pentru persoane fără studii superioare.
70 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 12 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 174 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 15 locuri de muncă pentru agenți de securitate. 12 posturi sunt oferite pentru asfaltatori, iar 201 locuri de muncă sunt pentru agenți servicii client.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la zidari, unde sunt oferite 33 de joburi, 7 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 64 de posturi pentru lucrători comerciali și 19 joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Nădlac: Începând din iulie – august vom ajunge la Nădlac mai repede cu o oră
Sibiul va fi mai aproape cu 43 de km de o legătură directă cu vestul Europei, odată cu deschiderea loturilor 3 și 4 din A1, loturi care fac legătura între nodul de la Șoimuș și cel de la Holdea. Altfel spus, după inaugurările de luna viitoare, respectiv, august, doar 13 km de autostradă vor mai lipsi pentru o legătură directă a Sibiului cu Ungaria și Austria.
Cele două tronsoane de autostradă în lungime de aproximativ 43 de kilometri dintre Lugoj și Deva vor fi singurele deschise anul acesta de autorități, potrivit datelor din teren, transmise de Asociația ProInfrastructura, care confirmă anunțul Ministerului Transporturilor și susține că sunt șanse minime pentru restul de 74 km pe care i-a promis CNAIR.
Deva – Ilia și Ilia – Holdea au fost demarate încă din 2013 și ar fi trebuit să fie finalizate de mult, inclusiv anul trecut fiind anunțată deschiderea. Acum, se pare că nimic nu mai stă în calea constructorilor, CNAIR anunțând că le va deschide pe amândouă o dată, când și ultimul tronosn va fi gata. De cealaltă parte, Asociația ProInfrastrucura, care monitorizează permanent lucrările de infrastructură, în sepcial pe cele la autostrăzi, spune că ar fi de rpeferat să fie deschis fiecare tronson imediat ce este recepționat, pentru a diminua cât mai mult riscul de accidente pe sectoarele de drum respective.
În prezent, în România se lucrează, teoretic, pe aproximativ 194 de km de autostradă, însă doar 180 se află în plin proces de construcție efectivă. Pe trei sectoare de autostradă noi, s-a început activitatea în acest an, și estimările sunt optimiste, pentru că sunt segmente scurte, de până la 16 km (Centura Bacău), cu 5,3 km Borș – Biharia, parte din A3, la capătul vestic al acestei autostrăzi, și 6,3 km între Râșnov și Cristian, la capătul dinspre sud-estul Transilvaniei.
Pentru Sibieni, mult așteptata Autostradă Sibiu – Pitești se află într-un stadiu incipient și, chiar dacă s-ar începe lucrările pe primii 13,7 km, așa cum se speră, tot nu ar rezolva mare lucru din problemele de trafic către Pitești – București.
După deschiderea segmentului dintre Șoimuș și Holdea, o călătorie cu mașina de la Sibiu la Nădlac, la punctul de frontieră, ar dura sub 3 ore, iar până la Budapesta, maxim 5 ore, adică cu cel puțin o oră în minus față de momentul actual. Segmentul de 13 km care va rămâne nefinalizat va însemna o întârziere de circa 10 minute față de timpul care ar fi parcurs cu autostrada completă.
Lotul dintre Holdea și Margina este în continuare o problemă majoră, din cauza tunelurilor care ar trebui construite, proiectul având o întârziere uriașă, cu puține speranțe să fie deblocat în următorul an.
„Alergia poate fi fatală”! Avertismentul este dat dr. Andreea Csillag, medic specialist alergologie şi dermatovenerologie – CLINICA MISAN MED
Alergia este reacţia sistemului imunitar la elemente obişnuite, banale din mediul înconjurător la care nu ar trebui să reacţioneze. Pacienţii care suferă de alergii sunt denumiţi atopici. Atopia este de fapt o predispoziţie genetică pentru a produce cantităţi mari de anticorpi de tip Ig E.
Predispoziţia genetică este factor de risc major. Dacă unul din părinţi este alergic riscul estimat al copilului să fie alergic este de 25% şi creşte la 50% dacă ambii părinţi sunt alergici. Cele mai comune surse de alergeni sunt:
- Polenurile;
- acarienii din praful de casă;
- mucegaiurile;
- anumite alimente;
- medicamentele;
- înţepăturile de insecte;
- contactul cu anumite substanţe;
Afecţiunile alergice au un impact negativ asupra calităţii vieţii. De exemplu, rinita alergică este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice ale copilului. Aceasta se manifestă prin strănuturi, rinoree (secreţii nazale abundente) sau obstrucţie nazală, simptome care perturbă somnul şi se asociază cu oboseală fizică, procese de învăţare şi memorare deficitare. De asemenea, rinita alergică netratată asociază astm, care se manifestă prin tuse, senzaţie de sufocare, wheezing, scăderea toleranţei la efort, scutire de sport şi asociere de obezitate.
În caz de alergie alimentară este dificil de a frecventa o colectivitate, datorită reacţiilor severe ce pot apărea la ingerarea accidentală a unui aliment la care copilul este alergic. Alergia pare banală în comparaţie cu patologii pe care le considerăm grave (cancer, trauma, infecţii), dar alergia poate să fie şi fatală prin reacţiile severe ce apar după înţepătura de albină sau de viespe, după ingestia anumitor alimente sau după administrarea anumitor medicamente. Asemenea reacţii severe nu sunt rare.
Odată ridicată suspiciunea unei afecţiuni alergice, aceasta trebuie confirmată prin investigaţii de profil specific. Precizarea alergenelor şi instituirea unui tratament de specialitate este de competenţa medicului alergolog. Investigațiile de profil se pot face și la CLINICA MISAN MED.
Dr. Andreea Csillag, medic specialist alergologie şi dermatovenerologie
CLINICA MEDICALĂ MISAN MED SIBIU
Adresa: Strada Hipodromului Nr. 3B, Sibiu, România
Telefon:
+40 369 801 555
+40 269 245 516
+40 748 200 207
Fax: +40 369 801 805
E-mail:
[email protected]
[email protected]
FOTO – Ziua Drapelului Național a fost marcată la Mediaș
Municipalitatea medieșeană în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și Protopopiatul Ortodox Român Mediaș au marcat, marți și miercuri, Ziua Drapelului Național, o aniversare devenită tradiție la nivelul întregii țări, ce evocă momentul istoric de la 1848 de recunoaștere și instituire oficială a tricolorului ca drapel și simbol unitar al națiunii române.
Evenimentele dedicate aniversării Drapelului Național au început marți seara la ora 18, în Piața Corneliu Coposu, cu un ceremonial militar și religios de coborâre a acestuia de pe catargul din fața Primăriei Mediaș și purtarea, cu onoruri militare la Catedrala Ortodoxă “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” unde s-a desfășurat slujba de sfințire.
Evenimentul din acest an s-a bucurat și de prezența fanfarei Formusika din Sibiu, condusă de dirijorul Viorel Mailat, a cărei muzicieni au susținut, marți seara, după încheierea primei zi a festivităților, un concert extraordinar în Piața Regele Ferdinand I.
A doua zi, miercuri, 26 iunie, de la ora 12, drapelul a fost arborat din nou, în Piața Corneliu Coposu, în cadrul unei manifestări festive ce și-a propus să evoce însemnătatea, semnificațiile și evoluția simbolurilor naționale de-a lungul istoriei noastre.













