Acasă Blog Pagina 4077

Un elev eliminat la proba de matematică a Evaluării Naționale

Un elev a fost elininat din timpul probei de matematică din cadrul examenului de Evaluare Națională care a fost susținut astăzi, 20 iunie, între orele 9:00 și 11:00. Această probă a fost susținută de elevii de clasa a VIII-a, în 86 de centre de examen, la nivelul județului Sibiu.
Din cei 3.001 elevi înscriși la acest examen, la proba de matematică au fost prezenți 2.772 elevi (92,37%), 228 elevi au absentat (7,63%). Elevul eliminat este de la Școala Gimnazială Nr. 21 din Sibiu, iar motivul scoaterii lui din examen a fost faptul că a avut telefonul la el, iar acesta a sunat în timpul probei.
Ultima etapă a examenului de Evaluare Națională 2019, pentru clasa a VIII-a, se va desfășura vineri, 21 iunie, la limba și literatura maternă (germană sau maghiară).

Buonavista Duathlon Challenge va avea loc pe 29 iunie. Înscrie-te şi tu!

0

„Plini de voie bună, zâmbete şi entuziasm vă aşteptăm şi anul acesta la o nouă ediţie a Buonavista Duathlon Challenge. Alergăm și pedalăm împreună vara aceasta în cadrul cele mai inedite competiții sportive din Sibiu, de îmbinare a alergării cu ciclismul. Spre deosebire de ediţiile anterioare, am mutat evenimentul în luna iunie pentru a ne bucura de o vreme caldă, ideală pentru mişcare în aer liber.”, a declarat Daniel Troancă, coordonatorul evenimentului.
Buonavista Duathlon Challenge va avea loc sâmbătă, 29 iunie 2019, în aceeaşi locaţie de poveste cu care ne-am obişnuit: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
O noutate a ediţiei 2019 este programarea startului competiţiei la ora 18.00, pentru a permite și alergătorilor din județele învecinate să participe, fără a avea consturi suplimentare de cazare.
Peste 300 de concurenți din Sibiu şi județele învecinate sunt aşteptaţi să ia startul ineditului concurs:
Ora 18:00 – start cursa Family
Ora 18:05 – start cursa Offroad
Ora 18:15 – start cursa Asfalt – individual și ștafetă
Probe de concurs
Buonavista Duathlon Challenge va cuprinde:
Duatlon clasic individual (alergare + bicicleta + alergare), pe asfalt exclusiv – presupune parcurgerea următoarelor distanțe: 5 km alergare în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului urmați de 20 km cu bicicleta (2 bucle a cate 10 km Sibiu – Rășinari pe DJ 106 A, soseaua fiind închisă circulației autoturismelor) şi, la final, 2 km alergare în Muzeu.
Duatlon clasic ștafetă (alergare + bicicleta + alergare), pe asfalt exclusiv – presupune parcurgerea acelorași distante: 5 km alergare, urmați de 20 km cu bicicleta + 2 km alergare în echipă: un alergator aleargă 5 km, apoi preda ștafeta biciclistului, iar apoi biciclistul îi predă ștafeta din nou alergătorului.
Duatlon offroad se desfășoară pe potecile de pădure: se înscriu echipe formate din 2 persoane + o bicicleta. Fiecare echipă parcurge un traseu de 20 de km prin pădurea Dumbrava și Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, fiind obligați să ia startul, să parcurgă traseul și să ajungă la finish, ÎMPREUNĂ. Miza acestei probe este stimularea colaborării între membri echipei, pentru a parcurge în întregime traseul, alternând mersul pe bicicletă cu alergatul.
Duathlon family – o cursa distinctă pentru copiii între 8 și 14 ani, ce presupune parcurgerea unui traseu de 10 km, prin pădurea Dumbrava și Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA, de către un părinte + un copil, ambii pe bicicletă, stimulând în acest fel practicarea sportului în familie.
Înscrieri
Înscrierile sunt în plină desfășurare online pe: https://acceptaprovocarea.com/services/buonavista-duathlon-challenge/.  Perioada de înscrieri este: 10 mai 2019 – 25 iunie 2019, orele 23:59, locurile fiind limitate.
Proiectul este organizat de CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partener principal: Buonavista. Parteneri de eveniment: Muzeul ASTRA, Direcţia Judeţeană pentru Tineret și Sport Sibiu, Decathlon, Explorer Sport,  Aria, Asociația Tură În Natură.
Mai multe detalii pe site-ul www.acceptaprovocarea.com .

Cum va fi viitorul teatru din Sibiu?

Ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu oferă un cadru ce invită la dezbatere cu privire la viitoarea clădire a Teatrului Național Radu Stanca Sibiu. Se va discuta nu numai aspectul acesteia ci și funcționalitatea ei, dezvoltarea prin mijloace tehnologice și implicarea comunității în dezvoltarea și realizarea acestui proiect.
de Monika Tompos
Sibiul este printre orașele emblematice atunci când vine vorba despre teatru sau construcția unui teatru. În anul 1788 Martin Hochmeister a construit în Sibiu prima clădire destinată unui teatru, în Turnul Gros, parte din zidul cetății orașului. În anul 1949 teatrul sibian și-a găsit apoi loc în fosta clădire a cinematografului Apollo, clădire care îl găzduiește și astăzi, fiind sediu principal al TNRS. Iar cu numai puțini ani în urmă, cea mai recentă clădire a teatrului din Sibiu a devenit (și) Fabrica de Cultură, o hală industrială, reconfigurată în acest scop. Astăzi însă a venit momentul să ne gândim (cu toții) la o nouă clădire pentru teatrul din Sibiu. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu invită astfel cetățenii interesați să participe la discuțiile cu privire la viitoarea clădire a teatrului în cadrul evenimentului Therme Forum, ce va avea loc timp de 4 zile, de joi până sâmbătă.
Reprezentanții Therme Forum consideră că o dezbatere publică care să reflecte și să ia în considerare părerea comunității este esențială, mai ales datorită faptului că noua clădire a teatrului va schimba în oarecare măsură țesătura orașului. În cadrul Therme Forum se vor pune în discuție noțiuni precum identitate, identitate culturală, cultură.
Evoluția experiențelor cullturale se află într-o strânsă legătură cu mediile construite și joacă un rol esențial în răspunsul organizațiilor artistice la provocările privind dezvoltarea unei relații durabile și solide cu comunitățile noastre. Mediile virtuale oferă oportunitatea de a ține pasul cu așteptările publicului, mereu mai mari, mereu în schimbare, mereu mai moderne. Acestea creează și modalități simple de a stabili legături cu publicul depășind limitele geografice.
Therme Forum a plecat de la tema ediției FITS 2019, Arta de a dărui și și-a propus să exploreze timp de 4 zile felul în care experiența fizică și virtuală a publicului modelează comunitatea orașului și influențează artele spectacolului.
Mediile virtuale ne oferă oportunități nemaivăzute de a răspunde la așteptările în schimbare ale publicului, creând totodată noi modalități de a stabili legături cu comunitățile și cu spectatorii, dincolo de limitele geografice.
Sunt prezenți la Sibiu arhitecți de renume mondial de la cele mai importante birouri de arhitectură din lume, cu scopul de a continua dezbaterea publică începută în cadrul Forumului Therme din 2018, în vederea pregătirii proiectului și construcției unui nou centru de spectacole la Sibiu.
Evenimentul Therme Forum are ca temă  „Spații publice: Medii construite și Medii virtuale”, și va avea loc în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor de la Sibiu.
Participarea publicului la sesiunile de discuție din cadrul „Therme Forum” este gratuită, în limita locurilor disponibile. Doritorii pot confirma participarea la eveniment, printr-un email trimis la adresa: [email protected].
Programul este planificat după cum urmează:
Tehnologie, publicuri în schimbare și paradigme în evoluție privind clădirile | joi, 20 iunie 2019
Invitați: Jason Bruges (Jason Bruges Studio, GBR), Bogdan Zaha (Zaha Hadid Architects, GBR), Ștefan Dorin Adam (Mânădelucru, ROU), Nelson Fernandez (NFA International Arts and Culture, GBR)
Sesiunea de discuție va avea în prim plan evoluția clădirilor. Aceasta se întâmplă simultan cu evoluția comunităților și a societăților. Se vor urmări exemple inspirate din teatrele din lume și din spațiile în care le face plăcere oamenilor să se strângă. Se va analiza modul de interacțiune al comunităților prin tehnologie și se va urmări relevanța mediilor construite la nivel local, și durabilitatea din punct de vedere cultural și competitiv.
Valoarea progreselor culturale pentru comunitățile noastre | vineri, 21 iulie 2019
Invitați: Constantin Chiriac (Sibiu International Theatre Festival, ROU), Robert C. Hanea (Therme Group), David Baile (International Society for the Performing Arts, USA), Alexandru Găvozdea (The Romanian Order of Architects), Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA)
În cea de-a doua zi de dezbatere subiectul principal va fi structurat în jurul nevoilor comunității, alorificării caracteristicililor unice ale acestora și încorporarea încorporează părerilor lor în dezvoltarea viitoarei clădiri ale teatrului.
Spații publice din interiorul clădirilor/ estomparea limitelor | vineri, 21 iulie 2019
Invitați: Fiona Zisch (UCL – Neuroscience and Architecture, GBR), Andy Bryce, Daniel Wright (RSHP, Great Britain), José Garrido (Ian Ritchie Architects, GBR), Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, Germany)
Tot mâine, după amiază se va discuta despre crearea unor experiențe emblematice care să aducă oamenii laolaltă și a unui tărâm urban public în interiorul clădirilor. Unde începe și unde se termină o clădire – este posibil ca o clădire cu destinație artistică să fie atât un simbol, cât și un refugiu? Ce impact poate avea aceasta în comunitate?
Instituții a căror identitare este proiectată în mediul construit | sâmbătă, 22 iulie 2019
Invitați: Deborah Aydon (Liverpool Everyman Theatre, GBR), Gary McCluskie (Diamond Schmitt Architects, CAN), David Howarth (DRDH Architects, GBR), Guo Chenzi & Lynn Fu (Yue Opera Town, CHN), Annette Mees (Royal Opera House Covent Garden, GBR)
În ultima zi a evenimentului tema dezbaterii va fi modalitatea în care reprezintă și proiectează o clădire identitatea și valorile unei instituții, felul în care ne putem asigura că edificiile noastre le transmit oamenilor ce vrem noi ca ei să „audă” sau să „simtă” și ce spun clădirile noastre despre noi.
* Therme Forum este un eveniment organizat de FITS și TNRS în parteneriat cu Therme Group și Ordinul Arhitecților din România. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

Mediașul, pe harta Turneului aniversar Marius Matache – 15 ani

Marius Matache va susține un concert deosebit în municipiul Mediaș. Turneul aniversar Marius Matache – 15 ani nu putea ocoli Mediașul, un oraș de care artistul se simte legat de 8 ani din cei 15 de carieră și unde a avut multe concerte de care își amintește cu mare plăcere.
Marius Matache va interpreta pentru prietenii săi din oraș cele mai cunoscute melodii ale sale, care i-au adus aprecieri în municipiul de pe Târnava Mare. Concertul are loc în data de 13 iulie pe terasa Hotelului Binderbubi din Mediaș începând cu ora 20.30. Susținerea pentru artist este de 25 de lei.

Turneul naţional „Orgile României” ajunge, în iulie, la Mediaș

Turneul naţional „Orgile României”  poposește și în municipiul Mediaș, la începutul lunii iulie. Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România.
 
Turneul naţional va trece prin 7 oraşe și va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru “Regina Instrumentelor” în ultimii 400 de ani, în versiuni care vor demonstra de ce tânărul muzician este deja invitat din perioada studiilor ca organist principal la una dintre importantele biserici de lângă Salzburg.
Perioada în care se va desfăşura turneul este 1-11 iulie 2018, iar la Mediaș concertul este programat în seara zilei de 6 iulie, de la ora 19, la Biserica Evanghelică “Sfânta Margareta”. Proiectul cultural este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar intrarea la concert este liberă.

Un nou transfer: Neluț Roșu a semnat pe doi ani cu Gaz Metan

Neluț Roșu este noul jucător al Gazului Metan. Mijlocașul în vârstă de 25 ani a semnat miercuri după-amiază un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu gruparea de pe Târnava Mare.
 
Acesta a evoluat sezonul trecut la Astra Giurgiu, acolo a bifat 32 apariții și 5 goluri reușite. Alături de Astra, Neluț Roșu a terminat pe locul cinci în play-off și a ajuns până în finala Cupei României.
Neluț Roșu, campion al României cu Viitorul în sezonul 2016-2017, este al treilea transfer important reușit de Edi Iordănescu în această vară, după Sergiu Buș, ultima dată la Levski Sofia, și Moussa Sanoh, adus de la Poli Iași.
De-a lungul carierei, Roșu a mai evoluat pentru Luceafărul Oradea, Concordia Chiajna, FC Botoșani, CFR Cluj, Viitorul și Levski Sofia.

Șase nume mari ale artelor spectacolului, distinse pe Aleea Celebrităților, la FITS 2019

În cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, alte șase nume mari ale artelor spectacolului vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităților, sâmbătă, 22 iunie, la ora 18.
Gala Celebrităților va avea loc la ora 19, la Filarmonica de Stat Sibiu.
Vorbim despre coregraful și dansatorul Sidi Larbi Cherkaoui, actorul și regizorul Pippo Delbono, dramaturgul și regizorul Stan Lai, actrița de film și teatru Maia Morgenstern, actorul și regizorul Emmanuel Demarcy –Mota și regizorul.
„Aleea și Gala Celebrităților din cadrul FITS reprezintă în egală măsură o onoare și un privilegiu prin prezența, la Sibiu, a unora dintre cele mai expresive personalități din lumea artelor spectacolului. Inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu este gândită ca un eveniment cultural prin care sunt sărbătoriți unii din cei mai mari creatori din lumea artelor spectacolului”, explică organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Despre personalitățile distinse pe Aleea Celebrităților, în acest an
Sidi Larbi Cherkaoui este director artistic la Royal Ballet Flanders și artist asociat la Sadler’s Wells, Londra, și la Théâtre National de Bretagne, Rennes. Și-a făcut debutul în coregrafie în 1999, iar de atunci a creat peste 50 de momente coregrafice care i-au adus mai multe premii internaționale. A lucrat cu teatre, opere și companii de balet celebre, lansându-și propria companie, „Eastman”.
„Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono este cunoscut, în special, pentru activitatea sa desfășurată pe scena de teatru, alături de compania care-i poartă numele, ce s-a impus în întreaga lume încă din 1987, anul înființării sale. Spectacolele semnate de el s-au jucat în peste 50 de țări”, spun organizatorii FITS.
Printre cele mai cunoscute producții ale sale se numără „Dopo la Battaglia” („După bătălie”), „Orchidee” („Orhidee”), „Vangelo” („Evanghelie”) și „La Gioia” („Bucuria”).
Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de teatru și de film lucru pentru care a și fost onorată cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, în Franța și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer, în România. Printre rolurile notabile pe scenă se numără Lola Lola din „Îngerul albastru” sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard”.
Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanța”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patul lui Procust”, „Orient Express” ori „Patimile lui Hristos”.
„Cel mai bun dramaturg și regizor de limbă chineză din lume” (BBC), „Emblematic dramaturg și regizor de limbă chineză al generației sale” (China Daily), „Regizor de top al Asiei” (Asiaweek) sunt doar câteva dintre recenziile despre regizorul și dramaturgul Stan Lai, ale cărui piese au dat o dimensiune efervescentă culturii teatrale moderne din lumea chineză.
Emmanuel Demarcy-Mota este directorul Théâtre de la Ville și directorul general al Festivalului de Toamnă de la Paris. Printre numeroasele spectacole puse în scenă de Demarcy-Mota se numără „Casimir și Caroline”, de Horváth (Théâtre de la Ville, 2010); „Victor or Power to the Children”, de Roger Vitrac (Théâtre de la Ville, 2012); „Alice et autres merveilles”, de Melquiot (2015); „Starea de asediu”, de Albert Camus (2017).
Michael Thalheimer este regizor angajat la Berliner Ensemble. Montările lui au obținut numeroase premii, printre care Premiul pentru inovare din partea postului TV 3sat, premiul Friedrich – Luft Berlin, două premii „Masca de aur” la Moscova și mai multe premii Nestroy. Multe dintre producțiile sale au fost invitate la Berliner Theatertreffen, ultima fiind „Medeea” în 2013, precum și la festivaluri internaționale.
38 de stele acordate în șase ani
De la inaugurarea acestui proiect, acum șase ani, au fost acordate 38 de stele:  Ariane Mnouchkine – regizor, Declan Donnellan – regizor, Eugenio Barba – regizor, George Banu – om de teatru, Nakamura Kanzaburo XVIII – actor Kabuki, Silviu Purcărete – regizor (2013); Gigi Căciuleanu – coregraf, Krystian Lupa – regizor, Lev Dodin – regizor, Martin Hochmeister – fondatorul primului teatru de pe actualul teritoiu al României, Turnul Gros, Peter Brook – regizor, Peter Stein – regizor, Radu Stanca – poet, dramaturg și regizor (2014); Klaus Maria Brandauer – actor, regizor de film, Eimuntas Nekrošius – regizor, Joël Pommerat -dramaturg, regizor, Neil LaBute – regizor, scenarist si dramaturg, Kazuyoshi Kushida – dramaturg, regizor si actor (2015); Alvis Hermanis – regizor, Christoph Marthaler – regizor, Evgeny Mironov – actor, Thomas Ostermeier – regizor, Luk Perceval – regizor, Victor Rebengiuc – actor, Tim Robbins – actor, scenarist și regizor (2016); Vasile Șirli – compositor, Philippe Genty – regizor, Rimas Tuminas – regizor, Ohad Naharin – dansator și coregraf, Marcel Iureș – actor, Robert Wilson – regizor, dramaturg și actor (2017);  Mikhail Bayshnikov – actor, coregraf, dansator, Valery Fokin – regizor, Ioan Holender – artist lyric, Isabelle Huppert- actriță, Wajdi Mouawad – autor, actor, regizor, Hideki Noda- regizor, autor, actor, Peter Sellars – regizor,coregraf (2018).

FOTO – Precipitațiile abundente au blocat DN 14 pe un sens, în Dumbrăveni

Traficul rutier s-a desfășurat alternativ, miercuri seara, pe Drumul Național 14, pe raza localității Dumbrăveni. În urma ploilor puternice de miercuri seara, Drumul Național 14 a fost blocat pe un sens pe o lungime de aproximativ 30 de metri de aluviunile aduse de precipitațiile abundente.

Sărbătoarea iei, în weekend, în Muzeul ASTRA. Acces gratuit pentru vizitatorii în cămașă tradițională

Cei care vor vizita Muzeul ASTRA în weekend și vor fi îmbrăcați în ie vor beneficia de acces gratuit.
CNM ASTRA organizează, în perioada 21 – 23 iunie, „Ziua Universală a Iei”, un eveniment aflat la cea de-a VI-a ediție.
Potrivit organizatorilor, în programul pregătit pentru această ediție regăsim târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în ie, cu Biciclete Cochete, expoziția „Măiestria, Wow – expoziție de cămăși cusute cu pasiune”, de membrii din grupul „Semne cusute”, din Bucureşti, şi „Măiestria” de la Chişinău, ateliere pentru părinți și copii, ora de joacă sau concursul „Cea mai frumoasă ie în familie”.
Intrarea în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului va fi liberă sâmbătă și duminică pentru toți cei care poartă ie.
“Tradiția și portul popular moştenit din timpuri imemoriale sunt cu adevărat pentru noi valori incontestabile și mă bucur să văd cum ia noastră este sărbătorită și apreciată în întreaga lume, devenind un adevărat brand de ţară. Ziua iei este o zi specială, la care sibienii participă întotdeauna cu plăcere, iar Muzeul ASTRA a știut întotdeauna să pună în valoare cultura, tradiția și meșteșugul. Mi-am făcut o tradiție în a nu lipsi de la evenimentele care sărbătoresc așa frumos, momente, detalii și ritualuri din străbuni”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, instituția în subordinea căreia se află Muzeul ASTRA.
Concerte de folk, jazz și fusion
Organizatorii au pregătit pentru sâmbătă seară, de la ora 20, pe scena Târgului de Țară, concerte susținute de artistele Ștefania Iacob, Ana Maria Galea și Georgiana Mănăilă, în tonuri de folk, jazz, bossa nova sau fusion.
Cei care vor dori să participe vor avea posibilitatea să ajungă la Muzeu cu autobobuzul Tursib, pe traseul 13. Autobuzele vor pleca din stația Gară la ora 20.57, respectiv 22.07. După concert, returul înspre stația Gară va fi asigurat la ora 00.30.
„În Muzeul ASTRA, luna iunie este dedicată iei. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, intrăm din nou în lumea magică a iei. Ediția din acest an este dedicată familiei în ie. Taina bunilor noștri ascunsă e în rânduieli și ritualuri străvechi, în șezători, în serbări țărănești. Pentru părinți, adesea prinși în hora celor două lumi, nostalgia merelor pătule din grădina bunicilor se îmbină cu ritualurile urbane, în timp ce pentru cei mai tineri dintre noi identitatea se construiește din semiotica rețelelor sociale. Dar, atunci când prindem în joc tinerii, bunii si străbunii, ne regăsim; ne definim, în limbajul semnelor cusute pe ie”, a spus Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.
Hora de Sânziene
Duminică, în Muzeul ASTRA, se va juca Hora de Sânziene, după săvârșirea Sfintei Liturghii de duminică, pe poiana Bisericii din Bezded, în jurul orei 12, alături de „Doruri sibiene”.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online „La Blouse Roumaine”.
Evenimentele Muzeului ASTRA sunt posibile cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Arhitecți și designeri cunoscuți în întreaga lume, în dialog la FITS 2019

Arhitecți și designeri cunoscuți în întreaga lume vor ajunge, în aceste zile, la Sibiu, unde vor discuta, în cadrul Therme Forum. Proiectul face parte din agenda Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care se desfășoară în perioada 14 – 23 iunie și se află la cea de-a XXVI-a ediție.
Therme Forum, dezbaterea care aduce laolaltă arhitecți și designeri celebri în toată lumea, revine, pentru al doilea an consecutiv, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, din 20 până în 22 iunie, în Sala Oglinzilor de la Forumul Democrat al Germanilor din România.
„Pornind de la tema ediției din 2019 a FITS, „Arta de a dărui”, Forumul Therme din acest an va explora modalitățile în care experiența fizică și virtuală a publicului de teatru modelează comunități și influențează artele spectacolului și durabilitatea organizațiilor noastre. Acest eveniment unic reunește arhitecți, creatori și profesioniști din domeniul teatrului, continuând o dezbatere publică începută în cadrul Therme Forum 2018, în vederea pregătirii proiectului și construcției unui nou centru de spectacole la Sibiu”, spun organizatorii FITS.
Potrivit acestora, printre invitații din acest an se numără Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Robert C. Hanea (Therme Group), David Baile (International Society for the Performing Arts, USA), Alexandru Găvozdea (The Order of Architects of Romania), Jean Guy Lecat (Jean Guy Lecat Studio, FRA), Fiona Zisch (UCL – Neuroscience and Architecture, GBR), Andy Bryce, Daniel Wright (RSHP, Great Britain), José Garrido (Ian Ritchie Architects, GBR), Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, DEU), Deborah Aydon (Liverpool Everyman Theatre, GBR), Gary McCluskie (Diamond Schmitt Architects, CAN), David Howarth (DRDH Architects, GBR), Guo Chenzi & Lynn Fu (Yue Opera Town, CHN) și Annette Mees (Royal Opera House Covent Garden, GBR).
Temele Therme Forum
În prima zi a Therme Forum, joi, 20 iunie, va avea loc evenimentul „Tehnologie, publicuri în schimbare și paradigme în evoluție privind clădirile”, ce va debuta la ora 13.30.
„Comunitățile și societățile noastre evoluează și la fel ar trebui să se întâmple și cu clădirile. Ce se întâmplă în afara teatrelor din toată lumea și ce putem învăța din toate astea despre spațiile în care oamenilor le face plăcere să se strângă? Trăim într-o epocă în care, datorită tehnologiei, modul de interacțiune cu lumea, cu comunitățile și unii cu alții se schimbă rapid. Ce putem învăța despre paradigmele în schimbare? În același timp, flexibilitatea poate adesea duce la o lipsă a contextului – oare costul flexibilității este o tensiune creativă între experiența și spațiul teatral? Într-o lume a informației al cărei flux depășește granițele geografice tradiționale, cum ne putem asigura că mediile construite sunt relevante la nivel local, durabile din punct de vedere cultural și competitive?”, sunt doar câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă invitații zilei.
Cei care vor vorbi joi sunt Jason Bruges (Jason Bruges Studio, Marea Britanie), Nelson Fernandez (NFA International Arts and Culture, Marea Britanie), Ștefan Dorin Adam (Mânadelucru, România) și Alexander Schwarz (David Chipperfield Architects, Germania).
Vineri, se va desfășura, de la ora 10, dezbaterea „Valoarea progreselor culturale pentru comunitățile noastre”, cu Robert Hanea, din partea Therme Group România, David Baile, de la International Society for Performing Arts din SUA, Alexandru Găvozdea, din partea Ordinului Arhitecților din România, și Constantin Chiriac, președintele FITS.
În aceeași zi, de la ora 13.30, se va desfășura evenimentul „Spații publice din interiorul clădirilor / Estomparea limitelor”.
Sâmbătă, de la ora 10, se va vorbi despre „Instituții a căror identitate este proiectată în mediul construit”.
FOTO: Paul Băilă, FITS 2019

„Sentimente în flăcări”, operă, jazz și circ contemporan, în această seară, la FITS

Cea de-a șasea seară de FITS va aduce evenimente inedite.
La ora 18.45, vor fi alături de „Un fel de super-eroi”, în Piața Habermann, unde artiștii de la The Flying Dutchmen vor improviza diverse trucuri și vor distra publicul.
De la ora 19.15, vom fi sub „Savoarea muzicii”, pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu. Formația March Mellows Street Band este compusă din 45 de muzicieni amatori, care interpretează muzica anilor 1920 din New Orleans, Blues Brothers, de la Santana până la Stevie Wonder, într-un stil propriu de jazz, blues, swing și soul.
Un sfert de oră mai târziu, în Piața Habermann va începe „La Lilieci”, un spectacol pus în scenă de către Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în regia lui Marian Râlea. „Spectacolul „La Lilieci” suprinde cu veselie şi umor crâmpeie din viaţa satului oltenesc Bulzeşti în care se întâmplă minuni. Spectacolul ilustrează cu har înţelepciunea seculară a unor tradiţii adânc înrădăcinate în rutina satelor. Se conturează o serie de personaje, înzestrate cu un caracter puternic dar şi cu smerenie şi cuviinţă în faţa divinităţii”, spun organizatorii FITS.
Ora 20 va bate la Centrul Cultural „Ion Besoiu” cu „Cel mai bun flamenco”, al lui Jesús Carmona, la Biserica Romano – Catolică cu concertul „Din Levant spre Bairro Alto”, pe strada Nicolae Bălcescu cu spectacolul adus de Fanfara de la Cozmești, la Biserica Fortificată Cisnădioara cu „Ritmuri sinestetice”, iar la Filarmonica de Stat cu spectacolul de operă „Traviata”.
În această seară, începând cu ora 20.30, în Piața Habermann se va trăi o „Aventură în doi”, iar 15 minute mai târziu, pe Bălcescu, va fi „Jazz în culori extravagante”, un spectacol adus din Marea Britanie de către Mr Wilson’s Second Liners.
„Cu sufletul la gură” vom sta în această seară datorită DJuggledy din Germania.
Potrivit FITS, berlinezii sunt recunoscuți pentru că spun lucrurilor pe nume, iar DJuggledy combină această atitudine cu jongleriile lui extraordinare și cu ideile creative, într-un spectacol-experiență de neuitat și cu totul unic. Maestrul diabolo acaparează scena prin stilul său spontan și uluitor, punând zâmbete pe fața spectatorilor și făcându-i să aplaude de uimire.
La ora 22, în Piața Mică se vor trăi „Sentimente în flăcări”, datorită unui cuplu francez ce ilustrează povestea căsniciei lor.
Spectacolul „How I Learned to Drive”, de la CAVAS, va fi cel care va închide seria evenimentelor outdoor, la ora 23, de astăzi.
Evenimente care au atras publicul
Zilele trecute, evenimentele FITS 2019 au continuat în sălile de spectacole și pe străzile sau în piețele Sibiului. Piața Habermann a fost luată cu asalt de către spectatorii dornici de distracție în aer liber, în timp ce la Fabrica de Cultură s-a declarat „Starea de asediu” a lui Albert Camus, pusă în scenă de Theatre de la Ville-Paris, în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota. Conform organizatorilor FITS, o surpriză plăcută pentru toți cei prezenți în sală s-a dovedit a fi spectacolul „Spiritul dansului” al companiei Zhejiang Song&Dance Theatre Co.,Ltd. din China.
„Un alt eveniment de excepție al FITS 2019 este expoziția „Arta de a dărui”, de la Muzeul Național Brukenthal, ce adună laolaltă lucrări de grafică și litografii semnate de patru mari artiști ai lumii: Picasso, Matisse, Dali și Klimt. Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese și, prin aceasta, aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor, a celuilalt. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță”, explică Cristina Ghinea, PR-ul FITS.
Cuprinsă în programul FITS 2019, expoziția „Arta de a dărui: Picasso, Matisse, Dali și Klimt” evidențiază totodată rolul colaborării inter-instituționale, precum și colaborarea cu colecționari privați. Cele 35 de lucrări expuse provin din colecția avocatului George Șerban.
Organizatorii Festivalului reamintesc de aplicaţia de mobil FITS2019, pusă la dispoziție cu ajutorul partenerului UniCredit Bank, care ajută publicul să fie mereu conectat la tot ce se întâmplă în Festival. Ea poate fi descărcată accesând http://onelink.to/gjn7c2.
Biletele pentru FITS 2019 pot fi achiziționate online sau de la Agenția Teatrală din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu 17), deschisă între orele 10 – 20.
Programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu poate fi consultat pe site-ul oficial, www.sibfest.ro.
 
FOTO: Dragoș Dumitru, Adi Bulboacă, Maria Ștefănescu, Paul Băilă, Grimm, Sebastian Marcovici
 

Sibiul a obținut a doua poziție pe podium la patinaj viteză pe role

0

Patinatorii pe role aparținând Clubului Sportiv Școlar Sibiu au obținut locul II pe echipe, la Cupa României la patină viteză, care s-a desfășurat în perioada 14 – 15 iunie la Cluj Napoca. 21 de sportivi sibieni coordonați de prof. Cristina Andrei au luat startul la aproape toate cele 12 categorii de vârstă (copii – juniori – seniori) alături de alți aproximativ 80 de sportivi de la alte cluburi din țară.
Sportivii au fost foarte aproape de locul I, însă din păcate, două fete de bază ale echipei nu au putut participa, iar vremea a fost ploiasă și i-a împiedicat să se antreneze. Acestea s-au văzut la clasamentul final.
„Copiii au mers foarte bine și au obținut toți puncte în primii 6, dar au lipsit de la echipă două din fetele care ar fi urcat pe podium. Este vorba despre Anastasia Băcilă, accidentată și Ștefania Dorobanțiu, plecată din țară. Am avut parte și de vreme ploioasă, care ne-a împiedicat să ne antrenăm pe role și ne-a lipsit mult și colegul meu prof. Ion Armenciu, cel care a ținut mereu echipa în primele 3 locuri pe podium. Dânsul are unele probleme medicale, dar sperăm să ne fie alături în competițiile următoare”, spune prof. Cristina Andrei.
Acum sportivii au o pauză competițională, după care, în luna august vor merge la două Competiții importante: Campionatele Naționale pe echipe și Campionatele Naționale de Poliatlon de copii – juniori care se vor desfășuraîn perioada 5 – 11 august, tot la Cluj Napoca pe pistă de 400 de metri.
„După o vacanță de doar 7 zile echipa reprezentativă a clubului își v-a relua pregătirea urmând să efectueze un cantonament de pregătire la altitudine în Harghita Băi pentru a-și încărca bateriile”, mai spune Cristina Andrei.
 
Rezultatele sportivilor sibieni la Cupei României la patină viteză
 
Jun.B.
STOIA FILIP –   LOC.II.    (500-1500M +CLS.GENERAL)
POPA CRISTIAN  – LOC.III.   (500-1500M +CLS.GENERAL)
 
JUN.C
BARA GHERMAN OCTAV. –    LOC.I. (500-1000M+CLS.GENERAL.
ONET STEFAN. – LOC.II.     (500-1000M+CLS.GENERAL.
LERA SEBASTIAN. – LOC.III.   (500-1000M+CLS.GENERAL.
COSTEA MIHAI – LOC.V.   (500-1000M+CLS.GENERAL.
GNANDT ANDREA.  – LOC.I. (500-1000M+CLS.GENERAL.
COBASNEAN PATRICIA.  – LOC.II. (500-1000M+CLS.GENERAL.
HARABAGIU MARA.   – LOC.III. (500-1000M+CLS.GENERAL.
LAUFCEAC TIMEEA.  – LOC.IV. (500-1000M+CLS.GENERAL.
GIURGIU ALEXIA   – LOC.VI. (500-1000M+CLS.GENERAL.
 
JUN.D.
NISTOR DAVID.  – LOC.I. (500-1000M+CLS.GENERAL.
POPA VLAD   – LOC.III. (500-1000M+CLS.GENERAL.
GNANDT KLARA    – LOC.III. (500-1000M+CLS.GENERAL.
TIRLEA ANTONIA   – LOC.VI. (500-1000M+CLS.GENERAL.
BARSU MARIA    – LOC.X. (500-1000M+CLS.GENERAL.(din cauza unei cazaturi in proba de 500 m Maria rateaza locul 4).
FARKAS RALUCA   –  LOC.IX   (500-1000M+CLS.GENERAL.
 
JUN.E.
BERGHEA MIHAI       – LOC.V. (300-500M+CLS.GENERAL.
BALOI SELENA       – LOC.I. (300-500M+CLS.GENERAL.
VONICA SORINA     – LOC.I. (300-500M+CLS.GENERAL.
 
JUN.F.
TIRLEA OLIVIA – LOC.II      (100-300 m +CLS.GENERAL)