Acasă Blog Pagina 410

ULTIMA ORĂ/FOTO: O mașină s-a făcut praf după un accident la ieșirea din Șelimbăr

Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale Sibiu au intervenit, luni seara, la un eveniment rutier produs pe DN1 km 304 la ieșirea din localitatea Șelimbăr în care a fost implicat un autovehicul.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 pe direcția Sibiu-Veștem, un sibian de 34 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, intrând într-un șanț.

În urma evenimentului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență la acest eveniment rutier.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Acesta a fost extras conștient și cooperant.

Acesta a suferit multiple contuzii și a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații de specialitate.

Vom reveni cu detalii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Creștere uriașă a cazurilor de gripă în România. „Din păcate, gripa nu e o simplă răceală”

Cazurile de infecții respiratorii acute înregistrează o creștere accentuată în ultima perioadă în țara noastră, avertizează medicii.

La Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, numărul pacienților care se prezintă la camera de gardă s-a dublat în ultimele două săptămâni.

„În ultimele două săptămâni avem o creștere mai mult decât evidentă în ceea ce privește cazurile de infecții respiratorii acute și cu siguranță că gripa ocupă un rol, un rol primordial la nivelul institutului.

Practic s-au dublat prezentări la nivelul camerei de gardă și această situație este fără discuție oriunde în țară, mai ales la spitalele de boli infecțioase sau de pediatrie”, a declarat Adrian Marinescu, la Digi24.

Medicul a precizat că, în urma secvențierilor efectuate în laboratorul „Matei Balș”, s-a constatat o preponderență a aceleiași variante gripale care circulă în prezent și în alte țări europene.

„Noi am făcut secvențiere la nivelul Institutul, la nivelul laboratorului din Matei Balș și am constatat că un procent important se referă la această variantă. Așa cum era de așteptat, nu e ceva diferit.

Suntem într-un sezon de gripă aflat într-un punct de intensitate mare. Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni și la începutul anului viitor situația să fie una complicată”, a mai spus medicul Adrian Marinescu.

Specialistul atrage atenția în special asupra persoanelor cu vârsta peste 60–65 de ani, cu boli cronice și a copiilor mici. Acestea pot dezvolta mai frecvent complicații ale gripei.

Marinescu a reamintit importanța măsurilor de prevenție, inclusiv vaccinarea antigripală, și a subliniat că există tratament antiviral, care este eficient dacă este administrat la debutul simptomelor.

„Din păcate, gripa nu e o simplă răceală, este boala care te pune la pat în mai puțin de 24h și luați în calcul că există tratamentul antiviral care vă poate ajuta să vă ridicați din pat în timpul cel mai scurt, dacă tratamentul e administrat încă de la debut.

Dacă vom face aceste lucruri, eu cred că vom trece cu bine, dar rămâne acest sezon rece, acest sezon de gripă, la fel ca și în alți ani, cu un mare caracter de sau cu noțiunea de imprevizibil, pentru că e greu de spus ce se va întâmpla”, a spus Adrian Marinescu la Digi24.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ce faceți de Revelion? Haideți la concerte în Piața Mare din Sibiu

Sibienii și turiștii sunt invitați să întâmpine Noul An în Piața Mare la concerte, dar și jocuri de lumini și numărătoarea de la miezul nopții.

Pe scenă vor urca Cargo și DJ Funky Drop, care vor aduce energia perfectă pentru o noapte de neuitat.

Atmosfera va fi completată de jocuri de lumini și de tradiționala numărătoare inversă de la miezul nopții.

„Haideți în Piața Mare să spunem „La mulți ani!” împreună, într-un cadru festiv, alături de comunitate și de oaspeții orașului!

Evenimentul „Revelion 2025” este organizat de Asociația Events for Tourism și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2025″, este invitația municipalității.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Florin Călinescu îndeamnă românii la nesupunere civică: să NU mai plătească taxele și impozitele

Actorul Florin Călinescu îi îndeamnă pe români să nu mai plătească impozitele majorate de Ilie Bolojan de la 1 ianuarie.

Taxele locale vor crește din 2026 însă Călinescu spune că dacă oamenii refuză să le achite, Guvernul va intra în blocaj din cauza lipsei de bani.

„De pe 1 ianuarie până pe 31 martie, toți românii să nu plătească nimic. Ce o să ne facă? Dacă 12 milioane de oameni nu plătesc mașina, nu plătesc locuința, ce o să ne facă?

Când vede Bolojan că nu vine un leu la buget, ce se întâmplă? Ce se întâmplă când nu vede bani la buget?

Dacă toți românii nu ar plăti taxele în primele 3 luni din 2026, te asigur eu că fug ăștia din țară.

A trecut ianuarie și nu s-a încasat un leu, tu crezi că mai stă Predoiu să ne aresteze? Tu îți dai seama că li se strâmtează trenulețele pe ei.

Dacă nu au niște încasări până în prima săptămână din ianuarie, s-au uscat. În Irlanda au făcut la fel. Nu au plătit, toți irlandezii.

În 20 de zile, Guvernul a chemat strada la negocieri.

Măsurile astea nu-s din capu lui. E… aici nu știu din capul cui sunt, dar sunt total lipsite de empatie față de populație”, a spus Florin Călinescu la Realitatea Plus.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO: Aterizări în condiții extreme pe Aeroportul Cluj Napoca

Aterizările aeronavelor pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj au fost îngreunate în cursul zilei de luni de vântul puternic.

Pentru a menține traiectoria corectă pe axul pistei, piloții au fost nevoiți să folosească aterizarea prin „crabbing”, o manevră standard în condiții de vânt lateral.

Din cauza vântului puternic, a rafalelor laterale, piloții au folosit o metodă specială pentru a aduce aeronavele la sol.

Avioanele au fost orientate cu botul ușor spre direcția din care bate vântul, înainte să atingă pista de aterizare.

La Cluj, rafalelor au atins viteze cuprinse între 70 și 90 km/h, anunță Digi24.

Managerul aeroportului a dat asigurări că pasagerii nu s-au aflat însă în pericol, iar programul zborurilor nu a fost afectat.

„Toate aterizările și decolările au fost efectuate în condiții de siguranță. Traficul nu a fost afectat din cauza vântului.

Rafalele au avut o intensitate mai mare însă decât de obicei”, a declarat, pentru Digi24, David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

SURSĂ VIDEO și FOTO: Digi 24

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

START ÎN 2026: Înscrierile pentru Urme pe Play se deschid în noaptea de Revelion. Cine este cel mai rapid alergător la înscriere?

În timp ce majoritatea oamenilor vor ciocni pahare de șampanie la miezul nopții, comunitatea de trail running din România are un alt motiv de sărbătoare. Pe 1 ianuarie 2026, la ora 00:00, se dau oficial „la liber” înscrierile pentru ediția de primăvară a competiției Urme pe Play, un eveniment care a devenit deja o tradiție în munții Cindrel și Lotru.

Un cadou pentru cel mai rapid „click”

Organizatorii au pregătit o surpriză pentru cei care nu pierd timpul: primul înscris în competiție își va primi taxa de participare înapoi. Este un gest simbolic de apreciere pentru determinarea celor care sunt „pe fază” încă din prima secundă a noului an.

sursa foto Urme pe Play

Provocări în Cindrel și Lotru: 25-26 aprilie 2026

Competiția va avea loc în weekendul 25-26 aprilie, păstrând farmecul startului din sat și spectacolul traseelor montane tehnice. Indiferent dacă ești la prima experiență pe munte sau un veteran al ultra-maratoanelor, ediția din 2026 oferă opțiuni pentru toate nivelurile de pregătire:

Cursa Copiilor (0,5–4 km) – 100 locuri

Fuguț (4 km) – 100 locuri

Cros (12,7 km) – 250 locuri

Semimaraton (22,1 km) – 250 locuri

Maraton (40,9 km) – 100 locuri

Ultra (57,9 km) – 100 locuri

Atenție la „stocuri”: Semimaratonul și Crosul, cele mai vânate

Experiența anilor trecuți arată că entuziasmul este uriaș, iar locurile se epuizează rapid. Organizatorii avertizează că probele de Semimaraton (22,1 km) și Cros (12,7 km) sunt, de regulă, primele care afișează mesajul „Sold Out”.

Cu un total de doar 900 de locuri disponibile pentru toate categoriile, strategia „înscrierii timpurii” nu este doar o recomandare, ci o necesitate pentru cei care vor să își asigure prezența la startul din primăvară.

„Păstrăm startul din sat și cursele pentru toate nivelurile – de la primii pași în trail până la kilometrii serioși, unde îți testezi picioarele și mintea”, transmit organizatorii Urme pe Play.

Pentru pasionații de alergare montană, 1 ianuarie nu înseamnă doar începutul unui nou an, ci și prima „cursă” virtuală pentru un loc pe potecile din jurul Sibiului. Înscrierile se vor face online, pe platforma oficială a evenimentului. https://urmepeplay.ro/inscriere/

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cum să cureți eficient storcătorul de fructe pentru a-i prelungi durata de funcționare

Când investești într-un storcător de fructe, îți dorești ca acesta să funcționeze eficient și să aibă o durată de viață cât mai lungă. Întreținerea corectă joacă un rol important în menținerea performanțelor optime ale aparatului tău. Află care sunt principalii pași pentru o curățare eficientă, câteva sfaturi practice și greșeli de evitat, astfel încât storcătorul tău de fructe să fie un partener de lungă durată în bucătărie!

Cuprins

  1. De ce este importantă curățarea regulată
  2. Pregătirea storcătorului pentru curățare
  3. Demontarea corectă a pieselor
  4. Îndepărtarea eficientă a reziduurilor de fructe
  5. Curățarea filtrului și a sitelor fine
  6. Uscarea corespunzătoare a tuturor componentelor

1. De ce este importantă curățarea regulată

Reziduurile de fructe și legume acumulate în părțile interne ale storcătorului pot deveni un mediu propice dezvoltării bacteriilor și mucegaiului, afectând astfel calitatea sucului produs. În plus, acumularea de resturi poate duce la blocarea componentelor și la un efort mecanic suplimentar pentru motor, scurtând astfel durata de viață a aparatului. Prin curățarea constantă a storcătorului de fructe, nu doar că păstrezi gustul autentic și prospețimea sucurilor, ci asiguri o durată de funcționare mai lungă a aparatului, protejând în același timp sănătatea ta și a familiei.

2. Pregătirea storcătorului pentru curățare

Înainte de a începe curățarea storcătorului, este important să te asiguri că aparatul este deconectat de la sursa de alimentare. Apoi, permite-i să se răcească, pentru a evita expunerea la componente fierbinți. Îndepărtează cu grijă toate părțile detașabile, cum ar fi conul de stoarcere, filtrul și recipientele pentru suc și pulpă. Așează toate aceste componente pe o suprafață plană, astfel încât să poți evalua cu ușurință ce piese necesită o atenție specială în timpul curățării.

3. Demontarea corectă a pieselor

Demontarea corectă a pieselor storcătorului îți permite să efectuezi o curățare eficientăm fără riscul de a deteriora aparatul. Începe prin a consulta manualul de utilizare al storcătorului, deoarece fiecare model de storcător, precum cele de pe altex.ro, are specificații diferite în ceea ce privește structura și demontarea componentelor. Asigură-te că aparatul este scos din priză și că s-a răcit. De regulă, demontarea începe prin îndepărtarea capacului și continuă cu recipientele de suc și pulpă. Scoate cu grijă conul de stoarcere și filtrul, evitând să aplici forță excesivă, pentru că ai putea deteriora piesele. Este important să reții ordinea corectă a demontării pentru a-ți fi mai ușor să le reasamblezi ulterior, evitând astfel posibilele confuzii sau erori.

4. Îndepărtarea eficientă a reziduurilor de fructe

Îndepărtarea eficientă a reziduurilor de fructe este unul dintre cei mai importanți pași în procesul de curățare a storcătorului. Începe cu o spatulă din silicon sau o perie moale, pentru a îndepărta resturile de fructe și pulpă acumulate în componentele aparatului. Acordă o atenție specială colțurilor și marginilor, unde reziduurile pot rămâne blocate mai ușor. După eliminarea reziduurilor mari, clătește părțile componente sub un jet de apă caldă. Acest pas va ajuta la desprinderea mai ușoară a pulpei rămase și va preveni acumularea unor depunerilor rezistente, mult mai dificil de curățat ulterior. Folosește o soluție de apă caldă amestecată cu oțet alb sau bicarbonat de sodiu, pentru a curăța zonele mai dificil de accesat, îndepărtând astfel nu doar murdăria, ci și mirosurile neplăcute.

5. Curățarea filtrului și a sitelor fine

Curățarea filtrului și a sitelor fine din storcătorul de fructe este importantă pentru menținerea eficienței aparatului și a calității sucului produs. În primul rând, clătește filtrul și sitele sub un jet puternic de apă caldă pentru a îndepărta reziduurile grosiere de fructe. Utilizează o perie mică, ideal una special concepută pentru storcătoare, care poate pătrunde printre ochiurile fine ale sitei și poate elimina particulele blocate. Pentru depunerile mai încăpățânate, înmoaie componentele în apă călduță amestecată cu puțin detergent de vase sau oțet alb. Această soluție va ajuta la dizolvarea blândă a resturilor și la o igienizarea optimă. După curățare, clătește bine filtrele și sitele sub un jet de apă, pentru a îndepărta orice urmă de detergent.

6. Uscarea corespunzătoare a tuturor componentelor

Uscarea completă a tuturor componentelor storcătorului de fructe este la fel de importantă. Lasă piesele să se usuce liber sau șterge-le cu o cârpă curată înainte de a le reansambla. Astfel, previi dezvoltarea mucegaiului și proliferarea bacteriilor și asiguri o igienă optimă a aparatului. După ce ai curățat atent fiecare piesă cu apă și detergent, șterge-le cu o cârpă curată și absorbantă, pentru a elimina excesul de umiditate. Așează componentele pe un prosop uscat și curat, într-un loc bine ventilat, de preferință la temperatura camerei, pentru a permite uscarea lor completă. Dacă ai componente din metal, cum ar fi sitele, asigură-te că sunt complet uscate înainte de a le reinstala, pentru a preveni coroziunea în timp. Evită depozitarea pieselor când sunt încă umede, deoarece acest lucru poate duce la acumularea de mirosuri neplăcute și la deteriorarea lor ireversibilă.

În concluzie, curățarea corespunzătoare a storcătorului de fructe este esențială pentru a-i prelungi durata de viață și a te asigura că sucurile pe care le pregătești sunt de calitate și sigure pentru consum. Fiecare pas din proces contribuie la păstrarea în stare optimă a electrocasnicului și protejează sănătatea ta și a celor dragi. Aplică aceste sfaturi practice și vei observa diferența în scurt timp.

Sursa foto: freepik.com

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Mașină de tocat electrică pentru cârnați de casă: Secretul preparatelor tradiționale

Pregătirea cârnaților de casă a fost dintotdeauna o tradiție apreciată în multe gospodării ale românilor și aduce și azi un strop de autenticitate și savoare meselor de sărbători.

Dacă ești pasionat de gătit și iubitor de preparate tradiționale, o mașină de tocat electrică poate fi aliatul tău perfect în bucătărie. Aceasta nu doar că simplifică întregul proces de tocare, dar îți oferă control total asupra ingredientelor și aromelor. Pe Altex.ro vei găsi numeroase modele de mașini de tocat electrice care răspund diverselor nevoi din bucătăria ta.

În acest articol, vei descoperi avantajele utilizării unei mașini de tocat electrice, cum îți poate transforma aceasta rutina culinară și care sunt criteriile esențiale pentru a face alegerea potrivită. Acum poți face cârnați delicioși chiar la tine acasă, cu ușurință și eficiență, păstrând totodată tradițiile culinare la loc de cinste.

1. Cum să alegi mașina de tocat electrică potrivită?

Alegerea unei mașini de tocat electrice potrivită poate transforma experiența preparării cârnaților de casă într-una plăcută și eficientă.

  • Mai întâi, identifică nevoile tale specifice: frecvența utilizării și volumul de carne de procesat.
  • Puterea motorului este esențială – optează pentru o mașină cu o capacitate de cel puțin 1500W pentru a asigura o tocare rapidă și uniformă.
  • Materialele din care este fabricată mașina sunt, de asemenea, importante; alege un model cu cuțite din inox pentru durabilitate și performanță.
  • Accesoriile suplimentare, precum cele pentru cârnați, storcător de roșii sau tocător de legume, îți pot oferi versatilitate în bucătărie.
  • Nu neglija aspectul siguranței: un sistem de protecție la suprasarcină și o funcție de reverse pot preveni blocajele inutile.
  • În final, raportul calitate-preț și garanția oferită de producător te vor ajuta să faci o investiție de care să te bucuri pe termen lung.

2. Ingrediente de bază pentru cârnați tradiționali de casă

Pentru a obține cârnați tradiționali de casă delicioși, selectarea ingredientelor de bază joacă un rol crucial.

  • Carnea proaspătă și de calitate este esențială; carnea de porc este adesea preferată datorită procentului optim de grăsime, asigurând astfel o textură moale și un gust bogat.
  • Amestecul tradițional include și condimente precum usturoiul proaspăt zdrobit, sarea și piperul, care oferă personalitate cârnaților. Paprika sau boiaua de ardei dulce și iute adaugă nu doar culoare, ci și un plus de savoare.
  • ”Tradiționaliștii” mai pot adăuga cimbru sau coriandru pentru un gust mai complex.
  • În unele rețete, se folosește vin roșu sau alb pentru a intensifica aroma și a da cârnaților o notă distinctă de savoare.
  • Asigură-te că toate ingredientele sunt proaspete și bine proporționate pentru a obține un gust echilibrat și autentic, păstrând tradiția vie în fiecare bucățică.

3. Rețete populare de cârnați din diferite regiuni ale țării

Diversitatea regională a rețetelor de cârnați din România reflectă bogăția culturală și istorică a țării.

  • În Ardeal, de exemplu, cârnații se remarcă prin utilizarea abundentă de usturoi și boia, rezultând un gust intens și ușor picant.
  • În Moldova, cârnații au un profil de aromă diferit, deoarece adesea înglobează ienibahar și cimbru, oferind o notă subtilă și aromatică.
  • Zona Olteniei îți aduce cârnați mai sărați, cu un accent pe afumare lentă, care le conferă un gust autentic de foc de lemn.
  • În Dobrogea, influențele turcești se simt prin utilizarea chimenului și a coriandrului, îmbogățind mixul clasic de condimente.

Includerea acestor rețete tradiționale în propria ta bucătărie aduce pe masa de sărbători o varietate de gusturi și te ajută să experimentezi și să apreciezi subtilitățile fiecărei regiuni.

4. Ghid pas cu pas pentru prepararea cârnaților

Pentru a prepara cârnați de casă delicioși, începe prin a achiziționa carnea proaspătă, de preferat cu un echilibru ideal între carne și grăsime pentru a asigura o textură suculentă.

  • Taie carnea în bucăți de dimensiuni potrivite pentru mașina de tocat electrică și trece-o prin mașină folosind un sită de dimensiune medie.
  • În alt vas, pregătește un amestec de condimente care să includă sare, piper, usturoi pisat și alte condimente după gust (de exemplu, boia de ardei sau cimbru).
  • Amestecă bine carnea tocată cu condimentele, asigurându-te că se distribuie uniform.
  • Lăsa compoziția să se odihnească câteva ore sau chiar peste noapte la frigider, pentru ca aromele să se întrepătrundă.
  • Montează apoi accesoriul pentru cârnați la mașina de tocat electrică și introdu amestecul în intestine naturale, așa numitele ”mațe pentru cârnați”, care pot fi găsite la măcelarii sau care se pot folosi de la animalele proprii sacrificate în gospodărie.
  • Asigură-te că umpli în mod uniform și că formezi cârnați de dimensiuni similare pentru a se găti uniform.
  • Odată formați, cârnații pot fi lăsați la uscat câteva zile sau pot fi afumați, în funcție de preferințe. Astfel, vei obține cârnați de casă autentici, numai buni de gătit și savurat în cadrul meselor festive sau la mesele de prânz în familie cu diverse garnituri delicioase, de la iahnia de fasole, la varza călită sau piureul de cartofi.

5. Avantajele utilizării unei mașini de tocat electrice

Utilizarea unei mașini de tocat electrice aduce multiple beneficii în bucătăria ta, transformând procesul de gătit într-o experiență mult mai eficientă și plăcută.

  • În primul rând, rapiditatea cu care carnea este tocată reduce semnificativ timpul petrecut în bucătărie, permițându-ți să te concentrezi pe alte preparate.
  • Puterea și eficiența mașinilor electrice asigură o tocare uniformă, indiferent de tipul de carne sau dimensiunea bucăților, rezultând într-o textură perfectă pentru cârnați, chiftele sau alte preparate.
  • Controlul ingredientelor este un alt avantaj esențial; poți alege tipul de carne, proporția de grăsime și condimentele, obținând exact gustul dorit.
  • Mașinile moderne sunt adesea multifuncționale, echipate cu diverse accesorii care îți permit să toci legume sau să prepari paste, sporindu-ți versatilitatea culinară.
  • De asemenea, siguranța în utilizare este garantată prin caracteristici precum protecția la suprasarcină și funcțiile de reverse, care previn blocajele.
  • În final, ușurința în curățare și întreținerea minimală fac din aceste aparate investiții pe termen lung, ideale pentru orice pasionat de gătit.

Mașina de tocat electrică pentru cârnați de casă este un instrument valoros care îți simplifică și îmbunătățește rutina culinară, oferindu-ți posibilitatea să prepari cu ușurință și rapiditate cârnați autentici, cu arome și texturi perfect controlate. Alegerea corectă a unei mașini cu specificațiile potrivite îți permite să te bucuri de multiplele sale avantaje, cum ar fi puterea și versatilitatea, ceea ce îți deschide noi oportunități culinare.

Fotografie de mali maeder pe Pexels.com

Te plictisești rapid de un singur fel de antrenament? Iată cum să îți structurezi săptămâna pentru a evita monotonia

La început, entuziasmul pentru sport este ridicat, însă repetarea acelorași antrenamente poate duce, în timp, la plictiseală. Această monotonie apare deoarece corpul și mintea se adaptează rapid la aceiași stimuli, iar lipsa de noutate reduce senzația de provocare. Pe lângă scăderea interesului, varietatea insuficientă poate duce și la stagnare fizică, încetinind progresul și afectând motivația.

De ce varietatea este cheia unui stil de viață activ

Introducerea mai multor tipuri de antrenamente menține interesul ridicat. Fiecare sesiune devine diferită, iar sportul nu mai este perceput ca o rutină rigidă.

Varietatea ajută și la dezvoltarea armonioasă a corpului. Forța, mobilitatea, rezistența și coordonarea sunt lucrate prin activități diferite. În plus, schimbarea constantă a stimulilor reduce riscul de accidentări și suprasolicitare.

Cum să îți structurezi săptămâna pentru a evita plictiseala

O săptămână de antrenament eficientă nu înseamnă să faci zilnic același lucru. Din contră, alternarea tipurilor de efort este esențială.

Ideal este să combini antrenamente de forță, cardio, mobilitate și activități recreative. Astfel, fiecare zi aduce o experiență diferită. Planificarea din timp te ajută să rămâi consecvent și să nu alegi antrenamentele la întâmplare.

Luni: antrenament de forță pentru un start energic

Începutul săptămânii este ideal pentru antrenamentele de forță. Nivelul de energie este, de regulă, mai ridicat după weekend. Poți alege un antrenament cu greutăți, cross training sau funcțional. Aceste tipuri de exerciții îți cresc forța și îți oferă o senzație clară de progres.

În plus, antrenamentele de forță accelerează metabolismul și susțin arderea caloriilor pe termen lung.

Marți: cardio sau antrenamente de tip aerobic

După o zi solicitantă pentru mușchi, este util să schimbi tipul de efort. Cardio-ul aduce varietate și îmbunătățește sănătatea cardiovasculară. Poți opta pentru cycling, alergare, clase de aerobic sau dans. Ritmul alert și muzica fac aceste antrenamente mai distractive.

Această zi te ajută să îți menții nivelul de energie fără a suprasolicita musculatura.

Miercuri: mobilitate, stretching sau yoga

Mijlocul săptămânii este perfect pentru un antrenament mai blând. Mobilitatea și flexibilitatea sunt adesea neglijate, deși sunt esențiale.

Clasele de yoga, pilates sau stretching activ ajută la relaxarea mușchilor și reduc tensiunea acumulată. În același timp, îți oferă un moment de respiro mintal. Această zi contribuie la prevenirea accidentărilor și la o recuperare mai eficientă.

Joi: antrenamente dinamice și interactive

Pentru a evita rutina, alege o activitate diferită față de începutul săptămânii. Clasele de tip HIIT, box, kickboxing sau antrenamente funcționale sunt ideale.

Acestea combină forța cu cardio-ul și aduc un element de provocare constantă. Fiecare sesiune este diferită, ceea ce menține interesul ridicat. Este o zi excelentă pentru a-ți testa limitele și pentru a ieși din zona de confort.

Vineri: sport recreativ sau antrenamente de grup

Sfârșitul săptămânii este momentul perfect pentru activități mai relaxate. Sporturile de grup adaugă o componentă socială importantă. Poți alege înot, escaladă, clase de dans sau alte activități recreative. Acestea reduc senzația de „obligație” și transformă mișcarea într-o plăcere.

Interacțiunea cu alți oameni crește motivația și te ajută să rămâi constant.

Weekend: libertate, relaxare și mișcare intuitivă

În weekend, structura rigidă nu este obligatorie. Poți alege activități în aer liber sau antrenamente ușoare. Plimbările lungi, drumețiile, mersul cu bicicleta sau o clasă ocazională sunt suficiente. Important este să rămâi activ fără presiune.

Această flexibilitate ajută la menținerea unui echilibru sănătos între sport și viața personală.

De ce accesul la mai multe tipuri de activități face diferența

Una dintre cele mai mari provocări este accesul limitat la diversitate. Abonamentele clasice la o singură sală pot restrânge opțiunile.

Atunci când ai acces la mai multe tipuri de antrenamente, îți este mult mai ușor să variezi. Poți adapta programul în funcție de starea ta fizică și mintală. Această libertate este importantă pentru a evita plafonarea și plictiseala.

Cum te ajută abonamentul ESX să eviți monotonia

Abonamentul de la esx.ro este conceput exact pentru cei care se plictisesc rapid de un singur tip de antrenament. Acesta oferă acces la o varietate mare de activități fizice.

Cu un singur abonament, poți încerca fitness, yoga, pilates, cycling, înot, dans, sporturi de contact sau antrenamente funcționale. Libertatea de alegere este unul dintre cele mai mari avantaje.

Astfel, îți poți construi săptămâna exact așa cum îți dorești, fără constrângeri.

Flexibilitate pentru stiluri de viață diferite

Un alt avantaj important al abonamentului ESX este adaptabilitatea. Programul tău poate varia de la o săptămână la alta.

În zilele aglomerate, poți alege antrenamente mai scurte sau mai relaxante. În zilele cu mai mult timp, poți opta pentru sesiuni intense.

Această flexibilitate crește șansele să rămâi consecvent pe termen lung.

Beneficii mintale ale diversificării antrenamentelor

Varietatea nu ajută doar corpul, ci și mintea. Schimbarea constantă a tipurilor de antrenament reduce stresul și crește starea de bine.

Fiecare activitate aduce un alt tip de satisfacție. Unele te provoacă, altele te relaxează sau te ajută să socializezi. Această combinație face sportul mai ușor de integrat în viața de zi cu zi.

În concluzie, varietatea în antrenamente menține motivația, previne plictiseala și susține progresul pe termen lung. Atunci când îți adaptezi mișcarea la nevoile tale, sportul devine mai ușor de integrat în rutina zilnică.

Sursa foto: Pexels.com

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Anunt începere implementare proiect “DIGITALIZARE S.N. DE CRUCE ROSIE DIN ROMANIA FILIALA SIBIU”

Anunt incepere implementare proiect

DIGITALIZARE S.N. DE CRUCE ROSIE DIN ROMANIA FILIALA SIBIU”,

 Cod RUE 651

SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CRUCE ROȘIE DIN ROMÂNIA FILIALA SIBIUcod de identificare fiscală 4408836, cu sediul în Municipiul Sibiu, Strada Alexandru Xenopol, nr. 1, județul Sibiu, România, cod poștal 550159, anunta inceperea, in data de 18.10.2025 a proiectului de digitalizare in baza Contractului de finantare RUE651/I9/C7 pentru implementarea proiectului cu titlul: “DIGITALIZARE S.N. DE CRUCE ROSIE DIN ROMANIA FILIALA SIBIU”, aferente Cod RUE 651.

Proiectul va fi implementat la adresa din Jud.Sibiu, Loc.Sibiu, Str.Al.Xenopol, Nr.1, prin intermediul unei finantari nerambursabile acordate prin Programul PNRR, Apelul de proiecte: DIGITALIZAREA SECTORULUI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE, Pilonul II. TRANSFORMARE DIGITALĂ, Componenta 7. TRANSFORMARE DIGITALĂ, Investiția 9. DIGITALIZAREA SECTORULUI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE

Valoarea totala a proiectului este de 358870,00 lei, din care 339976,50 lei reprezinta finantarea nerambursabila ( echivalenta cu 95% din valoarea totala eligibila aprobata), conform contractului de finantare semnat cu MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență Valoarea co-finantarii eligibile a Beneficiarului este de 17893,50 lei (echivalenta cu 5% din valoarea totala eligibila aprobata).

Obiectivul general al proiectului este digitalizarea S.N. DE CRUCE ROȘIE DIN ROMÂNIA FILIALA SIBIU .

Proiectul contribuie la realizarea obiectivului specific al Pilonul II. TRANSFORMARE DIGITALĂ

Componenta 7. TRANSFORMARE DIGITALĂ

Investiția 9. DIGITALIZAREA SECTORULUI ORGANIZAȚIILOR NEGUVERNAMENTALE

Perioada de implementare a proiectului este de 3 luni, de la data de 18/10/2025, pana la 19/12/2025

Date de contact beneficiar:

Raluca – Elena MORAR, Director

Telefon: 0733324955

E-mail: [email protected]

Păltiniș Arena: Mesajele Ro-Alert ne afectează clientela. Solicităm autorităților locale și centrale explicații

În această dimineață, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis două mesaje de alertă extremă privind intensificări ale vântului de 90–110 km/h în zona montană, unul în jurul orei 2 și unul în jurul orei 8.

În realitate, la Păltiniș Arena condițiile meteo sunt stabile, vântul este slab spre inexistent, iar activitatea în complex se desfășoară în condiții normale de siguranță.

Din păcate, acest mesaj generalizat a creat îngrijorare în rândul turiștilor și schiorilor, determinând mulți dintre cei care intenționau să urce astăzi la Păltiniș să renunțe la deplasare.

Consecința directă este înregistrarea unor pierderi financiare semnificative pentru Complexul de schi și agrement Păltiniș Arena, într-o zi în care activitatea ar fi putut avea loc fără restricții.

„Din păcate, aceste alerte generalizate, care nu reflectă situația reală din teren, au un impact direct și imediat asupra turismului montan.

Foarte mulți oameni au ales să nu mai urce astăzi la Păltiniș din teama indusă de mesaj, ceea ce se traduce prin pierderi financiare importante pentru Păltiniș Arena, dar și pentru întreaga comunitate locală: restaurante, unități de cazare, școli de schi și alte afaceri care depind de fluxul turistic.

Înțelegem și susținem rolul instituțiilor statului în protejarea populației, însă considerăm că este esențial ca aceste mesaje să fie mai bine calibrate, mai localizate și corelate cu realitatea din teren.

Altfel, ele riscă să facă mai mult rău decât bine”, spune Dan Gherman, administratorul complexului Păltiniș Arena

Având în vedere diferența clară dintre situația reală din teren și avertizarea transmisă, Păltiniș Arena solicită autorităților locale și centrale explicații, sub rezerva solicitării inclusiv de compensații pentru pierderile suferite în urma acestor mesaje.

SURSĂ FOTO: Păltiniș Arena/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Important pentru sibieni: cum pot primi tichetul electronic de energie

Sibienii cu venituri reduse pot acoperi o parte din factura de energie cu tichetul electronic de energie în valoare de 50 lei/lună, acordat de Guvernul României.

Programul se desfășoară până în 31 martie 2026, fiind eligibile persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.

Cei care doresc să obțină acest sprijin pot face solicitarea:

  • online, utilizând aplicația web dedicată EPIDS, accesând https://epids.mmuncii.ro/login și parcurgând etapele de înregistrare (ghidul complet de utilizare a aplicației poate fi găsit pe https://www.sibiu.ro/new/pdf/Ghid_EPIDS_.pdf )
  • în format fizic, dacă nu dețin sau nu pot utiliza mijloacele electronice, prin depunerea unei cereri în format tipărit, la oficiile poștale sau la Direcția de Asistență Socială Sibiu (DAS). Modelul de cerere poate fi accesat aici https://www.sibiu.ro/new/pdf/Cerere_sprijin_energie_si_anexa.pdf sau se poate găsi la sediul DAS.

Beneficiarii de Venit Minim de Incluziune nu trebuie să mai depună cerere, aceștia primesc din oficiu acest ajutor.

Primăria Sibiu, prin Direcția de Asistență Socială oferă ajutor sibienilor care nu se pot face singuri solicitarea prin intermediul platformei electronice EPIDS.

Până în acest moment 319 cereri au fost depuse cu ajutorul angajaților DAS, 302 dintre acestea fiind eligibile în urma verificărilor lunare de la nivel central.

Cei care doresc sprijin în solicitarea acestui beneficiu pot obține, completa și depune cererea la:

-sediul DAS, de pe B-dul Victoriei nr.1-3, la camera 2, de luni până joi în intervalul orar 08.00 -15.00 și vineri în intervalul orar 08.00-12.00.

-sediul Centrului Social Gușterița, de pe str. Podului nr.47A, de luni până joi în intervalul orar 08.00-14.00, iar vineri în intervalul orar 08.00-12.00.

Documentele necesare pentru depunerea cererii prin Direcția de Asistență Socială Sibiu:

  • Cărțile de identitate/ buletine pentru toți membrii familiei,
  • Adeverință de venit (salariul) pe ultimele 6 luni anterioare lunii depunerii cererii,
  • Cupon de pensie pe luna anterioară depunerii cererii,
  • O factură de energie electrică.

Solicitanții vor primi tichetul electronic de energie începând cu luna depunerii cererii, în format electronic, la adresa de e-mail furnizată în cerere sau în format fizic, la domiciliu.

Informații suplimentare se pot obține la:

  • Direcția de Asistență Social Sibiu, la numerele de telefon 0269.208.932 sau 0739.016.037
  • Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, la call center 021.9309 sau la adresa de email [email protected].

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007