În această săptămână, la Casa Corpului Didactic (CCD) din Sibiu au avut loc o serie de evenimente care au mobilizat elevii și cadrele didactice din tot judetul Sibiu. În zilele de 27 și 28 mai a vut loc Etapa Județeană pe județul Sibiu și etapa regională din cadrul Festivalului concurs CDIdei în cărți.
Este vorba despre o ințiativă a reprezentanților CCD de a „provoca” elevii la citit, ca mai apoi să-și creeze propriul colț de basm. „Proiectul nostru este deja la cea de-a cincea ediție și suntem un proiect național. Avem 28 de județe implicate. În celelalte județe sau desfășurat deja etapele județene, iar în 7 iulie, ne vom întâlni la Sibiu, la etapa națională”, spune Camelia Vancu, profesor metodist.
Etapa județeană se desfășoară sub formă de poveste. Sunt zeci de echipe a câte 3 elevi din tot județul Sibiu. Copiii au avut de citit câte o carte, de făcut fișa cărții, un scurt rezumat și o machetă în care au prezentat, zecvența lor preferată.
O explozie de imaginație a fost pe machetele copiilor. De la capete de extratereștri, la Jack Spintecătorul și de la căsuțe de basm până la baloane zburătoare cu aer cald. Misiunea comisiilor de evaluare a fost cu siguranță una dificilă.
Pe lângă acest proiect, CCD a fost partener Partener pentru a X-a editie a Forumului „Rencontres franco-roumaines du tourisme” (Întâlnirile franco-române pentru turism), organizată de Institutul Francez din România și FIHR Federatia Industriei Hoteliere (FIHR.
De asemenea, în 29 mai, la Sibiu, s-a desfășurat ce de-a VIII-a ediție a Conferinței Nationale CDI „Animații lectură în CDI – resurse didactice, acțiuni și demersuri de promovare a lecturii în grădiniță și școala primară”. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Astra Sibiu ca parte a Festivalului de Literatură pentru copii.
Copiii ca în propria lor poveste într-un proiect CCD
FOTO – Doi elvețieni răniți pe Valea Lotrioarei. Ambulanța care transporta una dintre victime, lovită la Boița
Un autoturism de teren s-a răsturnat, vineri după amiaza, pe Valea Lotrioarei, în zona nedestinată circulației autovehiculelor, doi bărbați, cetățeni străini, de 27 si 28 de ani, care se aflau în autoturism, suferind vătămări corporale și fiind transportați la spital, unul cu echipaj SMURD și celălalt cu echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
„În timp ce se deplasa spre Sibiu, pe DN 7, în Boița, autospeciala Serviciului Județean de Ambulanță a fost acroșată de un cap tractor al cărui conducător auto nu a adaptat viteza pe un tronson de drum în curbă și a pătruns pe contrasens în coliziune cu ambulanța condusă regulamentar. În urma acestui eveniment nu au rezultat victime, pacientul transportat inițial fiind preluat de alt echipaj medical. De asemenea, nu sunt probleme de trafic”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pacientul care era trasnportat de ambulanța lovită a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Sibiu.
„Un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență în zona Valea Lotrioarei pentru acordarea asistenței medicale pentru 2 victime, bărbați, conștienți, răniți în urma răsturnării cu auto de teren. Amândouă victime au primit îngrijiri medicale și una dintre ele a fost transportată la UPU Sibiu cu traumatism cranio-cerebral și traumatism toracic.
Ambele victime sunt cetățeni elvețieni. De asemenea, un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu, s-a deplasat pe DN 7 pentru a prelua un pacient din ambulanța Serviciului Județean de Ambulanță, care a fost implicată într-un accident rutier, și a-l transporta la UPU Sibiu”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Habemus Papam!
La sfârșitul săptămânii, un eveniment istoric, plin de simboluri spirituale și nu numai, va avea loc în România, într-o mare măsură, în Transilvania. Papa Francisc, cea mai înaltă față bisericească a lumii creștine, probabil cea mai cunoscută personalitate bisericească, dincolo de religii și convingeri, de pe mapamond, va sosi pe meleagurile noastre pentru o vizită de trei zile. Trei zile pline de întâlniri: plictisitoare, cele cu politicieni, pline de bucurie, cele cu credincioșii. Românii vor putea să asculte cuvintele Sanctității Sale la București, în Catedrala Sf. Iosif, dar și la noua catedrală ortodoxă aflată în construcție. Asta, în prima zi a vizitei. În următoarea zi, Suveranul Pontif va ajunge în Transilvania, mult mai aproape de sibieni. Mai întâi, va celebra Sfânta Liturghie la Șumuleu-Ciuc. Locul se află la aproape 200 de kilometri de Sibiu, cu un parcurs de circa 3 ore cu mașina. Este o primă ocazie de înâlnire cu Sfântul Părinte, care apoi se va duce la Iași și se va întoarce la București. Dar duminică va reveni mult mai aproape de noi. Dimineața va ateriza cu avionul la Sibiu, pentru a se deplasa de aici, cu elicopterul, către Blaj, orașul numit de Mihai Eminescu Mica Romă. Pe Câmpia Libertății, un loc cu semnificații deosebite pentru noi, va avea loc celebrarea Sfintei Liturghii, iar credincioșii care se vor afla pe locul special amenajat vor putea să asculte cuvintele Papei. Este o ocazie unică din foarte multe puncte de vedere pentru sibieni, care au de mers doar o oră, mai puțin de 100 de kilometri, pentru a asista la un înălțător moment spiritual. În aceeași zi, Sanctitatea Sa se va întoarce în Sibiu, pe aeroportul din oraș. Aici va avea loc o ceremonie de plecare, la care, cel mai probabil, nu va avea acces publicul larg, dar la fel de probabil este faptul că vor fi prezenți la aeroport o mulțime de sibieni.
Sosirea Papei Francisc în România, în Transilvania, în Sibiu, completează într-o coincidență (sau nu) fericită șirul de evenimente care au avut loc în acest an în oraș, fiecare din acestea ridicând și mai mult nivelul de notorietate al Sibiului. Dar dincolo de latura pragmatică și materială a acestor evenimente, bucuria unei astfel de vizite va fi suficientă, sper eu, să șteargă din agitația și tensiunea zilelor de campanie, o campanie care a scos iarăși la suprafață conflictele dintre generații, dintre sat și oraș, dintre „ei și noi” și așa mai departe. Poate că vizita Papei ne va aminti că avem nevoie de liniște, de bucurii pe care să le trăim împreună, nu separat. Probabil că alegerile vor fi făcute sandviș între două evenimente majore pentru noi: Summit-ul UE și vizita Papei. Și-apoi ne vom întoarce la bucuriile simple, pe care viața în Sibiu ni le oferă în fiecare zi.
Vizita Sanctității Sale Papa Francisc în România. Unde pot merge sibienii
Papa Francisc va participa la trei Sfinte Liturghii, opt discursuri și întâlniri religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri și o întâlnire cu comunitatea, pe parcursul vizitei sale de trei zile în România. Călătoria apostolică pe care papa Francisc o efectuează în România în zilele 31 mai – 2 iunie 2019 la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, se va derula sub genericul ”Să mergem împreună!”.
Vineri, 31 mai 2019: Roma – București
Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai, la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcția București – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, papa merge la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele României și întâlnirea cu prim-ministrul.
La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic.
După întâlnirile cu autoritățile politice și societatea civilă, a doua parte a zilei este dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica ortodoxă și încheind cu Biserica catolică.
Astfel, la 15.45, papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în fața căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanții Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita papei și a patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
Programul la care pot participa sibienii
Sâmbătă, 1 iunie 2019: București – Șumuleu Ciuc – Iași – București
La ora 9.30, pontiful pleacă de la București cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice.
În jurul orei 17.00 papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la București.
Duminică, 2 iunie 2019: București – Blaj – Roma
Sfântul Părinte pleacă de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice și recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”).
După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, Papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.
Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reședința sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.
Pentru evitarea aglomerațiilor în trafic, CNAIR recomandă conducătorilor auto următoarele rute:
Pentru relația Sfântu Gheorghe (județul Covasna) – Brașov – Gheorgheni (județul Harghita) se poate utiliza ruta ocolitoare Sfântu Gheorghe – DN11 – Brașov – DN13 – Sighișoara – DN13 – Bălăușeri – DN13A – Praid – DN13B – Gheorgheni. Vehiculele cu masa totală mai mică de 10,0 tone, pot utiliza și traseul Sfântu Gheorghe – DN11 – Brașov – DN13 – Vânători – DN13C – Cristuru Secuiesc – DN13C – Bisericani – DN13A – Praid – DN13B – Gheorgheni.
Pentru relația Brașov – Bacău se pot utiliza următoarele rute ocolitoare: vehiculele cu masa totală mai mică de 40,0 tone pot utiliza traseul: Brașov – DN11 – Târgu secuiesc – DN2D – Focșani – DN2 – Bacău, iar vehiculele cu masă totală mai mică de 30,0 tone pot utiliza traseul: Brașov – DN11 – Târgu Secuiesc – DN11 – Poiana Sărată – DN11 – Onești – DN11 – DN2 – Bacău.
Pentru relația Huși (județul Vaslui) – Vaslui – Târgu Frumos (județul Iași) – Botoșani se poate utiliza ruta ocolitoare Huși – DN24B – Crasna – DN24 – Vaslui – DN15D – Roman – DN2 – DN28 – Târgu Frumos – DN28B – Hârlău – DN28B – Botoșani.
Pentru relația Teiuș (județul Alba) – Copșa Mică (județul Sibiu) se pot utiliza următoarele rute ocolitoare: Teiuș – DN1 – Alba Iulia – Lancrăm – A1 – Sibiu – DN14 – Copșa Mică. Vehiculele cu masă totală mai mică de 30,0 tone pot utiliza și traseul Teiuș – DN1 – Aiud – A10 – A3 – DN15 – Iernut – DN14A – Târnăveni – DN14A – Mediaș – DN14 Copșa Mică.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Biserica de piatră din Densuș, Hunedoara
Ce atmosferă magică am găsit în Densuș! Am aflat că în acest sat din Hunedoara se găseste o biserică din piatră, considerată ca fiind cea mai veche din țară, un lăcaș de cult unde se țin slujbe religioase de 700 de ani și cât de mare a fost supriza descoperirii! Abia când am ajuns în fața ei am realizat că ma aflu în fața uneia dintre cele mai impresionante clădiri din România, iar legendele aflate, istoria neștiută și arhitectura atipica, m-au impresionat și m-au determinat să scriu și să recomand această destinație. Curtea bisericii Sf. Nicolae din Densuș era plină de oameni iar interiorul, aproape neîncapator. Spațiul îngust era plin de turiști. Ce bucurie să descopăr că locurile unice din țară sunt atracții turistice vizitate atât de români cât și de străini!
Data la care a fost ridicată această biserică nu se cunoaște cu exactitate, nici întrebuințarea acesteia în trecut nu este foarte clară. În ciuda acestor mistere, unii istorici o plasează în secolul al IV-lea, iar alții în secolul al VII-lea, însa ceea ce se știe cu exactitate este faptul că în secolul al XIII-lea, biserica din piatră de la Densuș a suferit modificări existente și astazi. Primele scrieri despre ea datează din anul 1360. Se spune că lăcașul de cult ar fi fost ridicat pe locul unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia românii obișnuiau să facă sacrificii. O alta ipoteză face referire la clădire ca fiind un mausoleu ridicat în onoarea generalului roman Longin. Aceasta spune că biserica ar fi fost construită pe locul unde ar fi fost înmormântat generalul, care și-ar fi luat viața dupa ce a ajuns pe mâinile lui Decebal.
Edificiul a fost realizat din blocuri de piatră, ornamente, pietre funerare și coloane aduse din fosta capitală romană, Sarmisegetusa Ulpia Traiana, localizată la 10 km distanță de Densuș. Biserica a fost construită în stil bizantin și decorată cu picturi murale ce datează din secolele XV-XVIII. O parte din picturile din interior au fost realizate de către Ștefan, în secolul al XV-lea, unul din primii zugravi români, împreuna cu ucenicii lui. Capodoperele au fost pictate pe un fond albastru iar numele autorului se gășeste și acum pe pereții bisericii, sub inscripția “A pictat Ștefan”.
În interior, se pot descoperi stâlpii îmbrăcați în vechi picturi care ilustrează Sfânta Treime cu Iisus îmbrăcat în straie populare, pe Sf. Marina care se luptă cu diavolul și pe Sf. Toma care își poartă pielea în băț. Deși picturile au fost vandalizate de cotropitorii turci și de către calvini, care le-au acoperit cu var, acestea rezista în timp, iar imaginea regăsita este astăzi una plină de mister.
Un alt aspect interesant este asemanarea cu Biserica San Nicoară de la Curtea de Argeș, unii considerând-o pe cea din Densuș ca fiind o copie a acesteia. Din păcate Biserica din Curtea de Argeș este astăzi ruinata. Coincidență sau nu, ambele poartă hramul Sf. Nicolae.
Cum ajungi în Densuș:
Densuș este un sat din județul Hunedoara iar pentru a ajunge aici trebuie să urmați ruta: Sibiu – Sebeș – Simeria – Hațeg – Densuș (155 km)
alexandracristian.ro

Se oprește curentul electric în Sibiu și trei localități din județ
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 31 MAI
• între orele 8.30-10.30 în MEDIAS strazile N. TECLU, V. ROMAN, A CEHOV.
• între orele 9-15 în DAIA pe strada PRINCIPALA – partial.
• între orele 9-17 în DUMBRAVENI strazile PRIVEGHETORII, O. GOGA – partial, CLOSCA, D. GHEREA- partial, HOREA – partial, N. BALCESCU – partial.
LUNI 3 IUNIE
• între orele 8-14 în SIBIU strazile V. TORDOSAN, PLOPILOR – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
FOTO – Sute de oameni la Marșul Anti-Fumat organizat în centrul Sibiului
Peste 200 de oameni au participat astăzi la Marșul Anti-Fumat „Acordă prioritate vieții! Spune NU fumatului”, organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie și Asociația Crucea Roșie Sibiu, în cadrul Săptămânii Anti-Fumat.
Participanții au purtat pancarte cu mesaje anti-fumat, au fost distribuite aproximativ 1.000 de pliante pe tema impactului negativ pe care tutunul îl are asupra sănătății, iar aproximativ 50 de kilograme de mere au fost date trecătorilor și sibienilor care fumau la terase. Astfel, fumătorii au primit un măr, în schimbul unei țigări.
Toate țigările colectate au fost arse simbolic, în cadrul Marșului Anti-Fumat, mesajul transmis fiind un îndemn de renunțare la fumat.
Evenimentul a reunit studenți ai Academiei Forțelor Terestre și ai Universității Lucian Blaga Sibiu, elevi, voluntari ai Asociației Crucea Roșie, membri ai Organizației Tinerilor Sibiu (OTS), medici și asistenți medicali de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, precum și sibieni care au dorit să participe la marș pentru a transmite propriul mesaj anti-fumat.
„Ne-am dorit ca prin acest Marș Anti-Fumat să transmitem un mesaj cât mai puternic cu privire la pericolul fumatului asupra sănătății. Ziua Mondială fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai, reprezintă un prilej pentru ca spitalul nostru, dedicat tratării afecțiunilor pulmonare, să se implice și în prevenția și educarea populației.
De aceea, am organizat Săptămâna Anti-Fumat, în care am creat o serie de evenimente, pentru că este important să fim informați, să ne pese de sănătatea noastră, a semenilor noștri și să trăim într-un mediu cât mai puțin poluat”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Marșul anti-fumat s-a desfășurat pe traseul Farmacia 24 – strada Nicolae Bălcescu, Piața Mare şi retur.
La nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, afecțiunile respiratorii care sunt consecință directă a fumatului sunt bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) și cancerul bronho-pulmonar.
Fumatul influențează negativ însă și alte afecțiuni respiratorii, precum astmul bronșic, sarcoidoza, pneumopatiile interstițiale difuze și afecțiunile respiratorii de cauză infecțioasă, prin scăderea imunității.
Numărul pacienților consultați în ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu în 2019 este de 1500 pacienți/ lună, media fiind de 80 de pacienți pe zi. Dintre aceștia, 30% dintre cazuri suferă de BPOC, iar 2% de cancere bronho-pulmonare.
Cât privește numărul pacienților internați în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, pe parcursul anului 2019 au fost internate aproape 900 de persoane, 55% dintre aceștia fiind diagnosticați cu BPOC, iar 5% cu neoplasm (cancer) bronho-pulmonar.
Junii Sibiului aleargă la Maratonul Internațional de sâmbătă
Junii Sibiului aleargă sâmbătă, 1 iunie, la Maratonul Internațional de la Sibiu. Ei susțin proiectul „Caravana Igienă pentru Sănătate – Spitalul Copiilor”.
„În anul aniversar Junii Sibiului – 75 de ani, ne dorim să fim împreună nu doar la evenimente culturale, ci să marcăm această frumoasă vârstă a ansamblului printr-o implicare cu tot sufletul în comunitate. Haideți să ne susțineți la Maratonul Internațional de la Sibiu și să luptăm împreună pentru sănătatea copiilor noștri! Știm că bunele obiceiuri legate de igienă trebuie deprinse de toți copiii noştri”, spun reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Echipa Junilor de la Maraton este alcătuită din Robert Târnăveanu, Monica Negrea, Ileana Bulz, Silviu Negrea, Ioan Oancea, Marin Ilie, Andrei Brașoveanu, Iulia Motruc, Sorin Bădiță, Ionele Andreea, Bogdan Motruc și Anișoara Aron.
Proiectul pentru care aleargă Junii Sibiului se încadrează în programul deja derulat de Spitalul de Pediatrie, „Mâinile curate salvează vieţi”, în cadrul Săptămânii „Altfel” din şcoli.
„Participanţii au remarcat cât de receptivi şi de deschişi sunt copiii la demonstraţii vizuale şi atractive. Demonstraţiile de spălare pe mâini, însoţite de introducerea mâinilor în „cutiile negre cu ultraviolete”, şi observaţiile „înainte şi după” le arată copiilor, mai mult decât orice altă metodă, invizibilul. Sau mai precis, microbii rămaşi pe mâini în cazul unei spălări superficiale. În acest caz, însuşirea cunoştinţelor despre microbi, viruşi şi bolile provocate de aceştia, devine naturală. Memorarea este deci de lungă durată, şi nu puţine au fost cazurile de copii care, în urma acestor ateliere, şi-au corectat părinţii când se spălau pe mâini (aşa cum ne-au povestit ulterior, amuzaţi, unii părinţi)”, este descrierea proiectului „Caravana Igienă pentru Sănătate – Spitalul Copiilor”.
https://www.facebook.com/705702192807249/videos/2326152974129610/?fref=search&__tn__=%2Cd%2CP-R&eid=ARAsCw
„Hamlet”-ul lui Shakespeare, în variantă contemporană, la Biblioteca ASTRA
„Hamlet”-ul lui Shakespeare ajunge la Sibiu într-o formulă contemporană. Laboratorul de Artă va prezenta vineri, 31 mai, de la ora 18.30, la Biblioteca ASTRA, spectacolul „Hamlet și noi”, intrarea fiind gratuită, în baza unei rezervări.
„Hamlet și noi” este un spectacol – laborator condus de actrița Antoaneta Cojocaru, un proiect artistic inovator și o mișcare culturală în mediul teatral independent.
„Scopul proiectului este atragerea atenției asupra importanței artei și a culturii ca principal catalizator al evoluției societății și conștientizarea potențialului creator. Este un spectacol itinerant care se joacă în case de patrimoniu și muzee cu scopul de a promova spațiile culturale și arhitectura caselor cu istorie, parte din identitatea României, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra degradării patrimoniului cultural urban”, spun organizatorii.
Spectacolul este o citire contemporană a piesei “Hamlet” de W. Shakespeare. Supra-tema piesei urmărește efectele corupției de la individ, grupări sociale, prietenii, iubirii, până asupra unei întregi nații.
„Spectacolul mizează pe autenticitatea relațiilor și pe implicarea viscerală a actorilor, totul fiind unificat cu ajutorul momentelor coregrafice și a proiecțiilor video menite să evidențieze actualitatea problematicii “a fi sau a nu fi”. Intensitatea trăirilor și a evenimentelor, reprezentante ale unui adevăr universal valabil, sunt amprenta acestei montări, al cărei impact are menirea de a trezi la nivel emoțional conștiința spectatorilor”, mai spun reprezentanții Laboratorului de Artă.
Expoziție despre spectacol
Spectacolul va fi însoțit de o expoziție a doi artiști care au îndrăgit spectacolul „Hamlet și noi” încă de la primele interacțiuni și au creat lucrări care dezvăluie viziunea lor asupra actului artistic, Florin Bârză și Diana Lemnaru.
Lucrările lui Florin Bârză cuprind portrete ale actorilor în cărbune și înfățișează capturi surprinse în timpul repetițiilor și spectacolelor. Expoziția Dianei Lemnaru cuprinde 13 lucrări, acrilic pe pânză, ce relevă scenele esențiale ale piesei din perspectiva artistei. Expunerea acestor lucrări are în vedere completarea mesajului transmis de spectacol și pătrunderea în universul shakespearian, după cum spun organizatorii evenimentului.
Intrarea la spectacol este gratuită și se face pe bază de rezervare, prin completarea unui formular AICI.
Peste 100 de fotografii expuse în cea de-a XII-a ediție Focus
În perioada 30 mai – 10 iunie la Sibiu se desfășoară cea de-a XII-a ediție a expoziției de fotografie de presă Focus Sibiu. Evenimentul face parte din Festivalul Internațional de Fotografie Focus Sibiu. Astfel, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu pot fi văzute peste 100 de fotografii ce poartă semnătura fotografilor Sebastian Marcovici, Dragoș Dumitru, Grimm și Cristian Cojocariu. Acestea spun povestea Sibiului din ultimul an, cu zecile de evenimente culturale și sportive.
Expoziția are ca punct central deschiderea programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană și multe evenimente conexe acestui proiect ce a adus Sibiul, din nou, în centrul atenției internaționale. Evenimentele gastronomice sunt secondate de cadre spectaculoase din timpul Festivalului Internațional de Teatru, de la festivalul Artmania sau de la Festivalul Internațional de Film Transilvania precum și numeroase alte evenimente culturale. Sportul își are locul lui în expoziția retrospectivă pentru că toți sibienii își aduc aminte cum FC Hermannstadt a doborât tocmai FCSB-ul pe Municipalul sibian și a reușit să meargă până în finala Cupei României la fotbal iar CSU Sibiu a reușit să ajungă, după 20 de ani, din nou în finala Campionatului Național de Baschet.
„2018 a fost un an plin de evenimente în Sibiu. A fost un an tumultos însă plin de rezultate pentru noi, cei care vedem Sibiul prin obiectivul aparatului de fotografiat. Ca fotograf este extrem de ofertant să lucrezi în Sibiu, practic, în fiecare zi ai în fața obiectivului o altă provocare”, spune Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu.
Expoziția Focus Sibiu va putea fi vizitată în fiecare zi lucrătoare, între orele 8:00 și 16:00.
Copiii, intrare gratuită în Muzeul ASTRA și „Brukenthal”, de ziua lor
Instituțiile muzeale din Sibiu, respectiv Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu, le oferă copiilor și adolescenților care au până în 18 ani un dar, de ziua lor.
Astfel, sâmbătă, pe 1 iunie, aceștia vor avea intrare gratuită în cele două instituții.
La „Brukenthal”, vizitatorii pot descoperi lucrări ce fac parte din Galeria de Artă Europeană ori Românească, pot cunoaște povestea vânătorului August von Spiess sau, de exemplu, animalele de la Muzeul de Istorie Naturală.
În Muzeul în Aer Liber, sâmbătă, se va desfășura Târgul Național de Jucării, aflat la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul are loc în perioada 31 mai – 2 iunie și reunește peste 25 de meșteri, artiști și animatori. Potrivit CNM ASTRA, ei vor readuce în Muzeul în Aer Liber sute de jucării realizate prin tehnici tradiționale, din materiale ecologice. În cadrul Târgului, vor avea loc zece ateliere interactive, cum sunt cele de împâslit lână, țesut la gherghef, olărit, pictură, confecționat păpuși, brățări și moriști, morișca fiind simbolul Târgului Național de Jucării.
„Nu întâmplător Târgul Național de Jucării este organizat chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie. Proiectul îşi propune realizarea unui dialog direct, nemijlocit, între meşterii populari şi vizitatori, dar și încurajarea generației tinere să cunoască mai bine tradițiile și cultura. Copiii, dar și adulții, vor putea participa la atelierele interactive organizate în Muzeul ASTRA de vineri până duminică. De asemenea, aici vor avea loc și spectacole de teatru și animație pentru copii, puse în scenă ca o reinterpretare a basmelor”, spune Raluca Andrei, muzeograf educator muzeal al CNM ASTRA.


























