Acasă Blog Pagina 4104

Finanțare europeană pentru dotarea ambulatorului Spitalului Județean

Consiliul Județean a fost înștiințat că proiectul „Dotarea Ambulatorului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu” a fost admis pentru finanțare din fonduri europene. Pentru a intra în faza de precontractare mai trebuie depusă la dosar Hotărârea CJ de aprobare a proiectului și a cheltuielilor aferente acestuia. Documentul trebuie să fie conform cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție conform cererii de finanțare actualizată.
După studiile efectuate până la această oră, s-a constat că valoarea totală a proiectului este de 4.319.525, 07 lei cu TVA. Aceasta este defalcată pe:

  • cheltuieli eligibile 4.307.706,61 lei;
  • cheltuieli neeligibile 11.818,46 lei

Una dintre condițiile prevăzute în ghidului solicitantului este aceea că  Unitatea Administrativ Teritorială Sibiu (în cazul acesta CJ Sibiu) trebuie să asigure o contribuție proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, adică 86.154,14 lei.
Mai mult, CJ va asigura și sumele necesare pentru cheltuielile de mentenanță și înteținere pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare.
Obiectivele proiectului
Potrivit CJ, prin realizarea proiectului „Dotarea Ambulatorului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu” se dorește modernizarea și dotarea cu aparatură performantă a instituției pentru ridicarea standardelor serviciilor medicale de care vor beneficia sibienii de pe întreaga rază a județului. Mai mult, CJ urmărește îmbunătățirea infrastructurii sanitare pe întreaga Regiune Centru, asta însemnând că pot apela la serviciile ambulatoriului și persoane din județele limitrofe Sibiului.

Peste 1.000 de sibieni angajați prin intermediul AJOFM în perioada ianuarie – aprilie 2019

În  perioada ianuarie – aprilie 2019, în urma serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, 1.034 de persoane s-au încadrat în muncă.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2019, 522 au peste 45 de ani, 177 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 167 au între 25 și 35 de ani, iar 168 sunt tineri sub 25 de ani. Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbați-605 persoane, numărul femeilor fiind de 429. În funcţie de rezidenţă, 596 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 438 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată astfel: 362 de persoane au studii  liceale şi post liceale, 230 de persoane au studii gimnaziale, 224 de persoane au studii profesionale, 154 de persoane sunt absolvente de studii superioare, iar 64 persoane sunt cu studii primare şi fără studii.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Sibiu  în perioada ianuarie-aprilie 2019,  422 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
În primele patru luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.136 persoane.

Șomajul scade ușor în județul Sibiu

La sfârșitul lunii aprilie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 3.423 șomeri, din care 1.578 femei, rata șomajului fiind de 1,73%, cu 0,08  sub valoarea înregistrată la finele lunii martie.
 
Din totalul de 3.423 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Sibiu 919 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 2.504 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.333 șomeri provin din mediul rural și 1.090 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu Sibiu, respectiv 44%, urmați de cei cu studii gimnaziale şi profesionale-32%, 18% au absolvit studii liceale şi postliceale iar cei cu studii superioare sunt 6% din totalul șomerilor înregistrați.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.657 persoane foarte greu ocupabile, 1.531 greu ocupabile, 114 mediu ocupabile, iar 121 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.

CSU a pierdut și jocul II din finala campionatului

0

Baschetbaliștii lui Dan Fleșeriu au avut o seară și mai proastă dpdv ofensiv în meciul II al finalei Ligii Naționale, iar CSU Sibiu a pierdut și acest meci, tot la două puncte, 62-64 (16 : 18 16 : 16 19 : 12 11 : 18). Astfel, CSM Oradea are 2-0 la general și este la o victorie de al doilea titlu consecutiv în campionat. Meciul a fost început bine de ”vulturi”, 6-1, însă bihorenii au întors rapid scorul și au făcut 18-16 la finalul sfertului inaugural. Galben-albaștrii au revenit la conducere 23-20, însă tot formația lui Achim a intrat în avantaj la cabine, 32-34. Pauza le-a priit mai bine gazdelor, iar sfertul III a fost excelent pentru sibieni, 19-12 și CSU a ajuns în minutul 30  să conducă 51-46. Astfel, victoria urma să se decidă în ultimele zece minute. Perioadă care a fost dezastruoasă, sibienii au marcat numai unsprezece puncte, iar orădenii au profitat de acest lucru și s-au impus la două puncte, 62-64, chiar dacă s-a ajuns din nou în ultimele secunde cu Richards la libere, exact ca în meciul I. Mai mult, până cu 30 de secunde înainte de final, niciun jucător de la CSU nu a avut 10 puncte marcate, lucru rar întâlnit în ultimii ani la o echipă de acest nivel în România.  După acest rezultat, seria se mută la Oradea. Meciul III va avea loc în 2 iunie de la ora 19,00. CSU trebuie să învingă pentru a se mai juca și jocul IV. 

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se înnoiește cu un Compartiment de Recuperare Medicală Respiratorie

Consiliul Județean (CJ) ia în discuție reorganizarea Spitalului de Pneumoftiziologie. Conducerea instituției solicită CJ aprobarea înființării, în cadrul spitalului, a Compartimentului de Recuperare Medicală Respiratorie. Documentul va fi supus votului, în ședința extraordinară a CJ care va avea loc mâine.
La ora actuală, Spitalul de Pneumoftiziologie este prevăzut cu 170 de paturi. Potrivit raportului instituției, care a fost înaintat CJ după ce în prealabil a primit avizul Ministerului Sănătății, din acestea vor fi folosite 14, necesarul pentru înființarea și buna organizare a secției de recuperare respiratorie.
Se reduce numărul de paturi în Secția TBC
Raportul care va fi supus votului arată că nu este necesară nicio investiție sau achiziție pentru înființarea noului compartiment. „Modificările de structură propuse nu implică creșterea numărului de paturi pentru spitalizare continuă la nivel de spital. Numărul de paturi pentru înființarea Compartimentului de Recuperare Medicală Respiratorie se obține prin reducerea numărului de paturi aflat în structura compartimentelor TBC din cadrul secțiilor – 12 paturi – și a compartimentului de neurologie copii două paturi.

Conferință publică a părintelui Necula în ziua marșului anti-fumat

În 30 mai, începând cu ora 15:00 are loc Marșul anti-fumat, ce se va desfășura pe traseul Farmacia 24 – strada Nicolae Bălcescu, Piața Mare şi retur joi. În cadrul marșului intitulat „Acordă prioritate vieții! Spune NU fumatului”, împreună cu voluntarii Asociației „Crucea Roșie” Sibiu, fumătorii vor primi mere, în schimbul țigărilor. Ulterior, țigările colectate vor fi distruse, prin ardere, într-un gest simbolic ce semnifică un îndemn de renunțare la acest viciu.
Vor participa elevi de la liceele sibiene, studenți ai Universității „Lucian Blaga” Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, voluntari ai mai multor asociații, personal medical și sibieni care doresc să se implice și să contribuie la transmiterea unuib mesaj anti-fumat cât mai puternic. Fiecare participant va putea să aducă o pancartă cu propriile lozinci și desene anti-fumat.
De asemenea, alături de Marșul Anti-Fumat va avea loc și o conferință publică susținută de părintele Constantin Necula. Tema conferinței va fi „Dacă ții la viața ta, încearcă să rămâi în viață. Cultura sănătății și a sufletului”. Evenimentul este organizat joi, 30 mai, începând cu orele 18:00, în Aula „Avram Iancu” a Facultății de Istorie din cadrul Universității „Lucian Blaga”, de pe Bulevardul Victoriei. Intrarea la conferință va fi liberă.
„Cred că este momentul să le spunem oamenilor că dincolo de fumat stă o negrijă față de sine și că e nevoie ca atunci când vor să își păzească viața, chiar să o facă. Nu pot doar să mă rog, trebuie să și întind o mână și sper să o facem cât mai profesionist. Există centre care ar trebui înmulțite în țară, în care să conteze mai mult oamenii decât acțiunile și să conteze în primul rând întinderea mâinii către ei. Este marcată o zi fără tutun, dar eu zic că de fapt ar fi bun un tutun fără oameni, nu oameni fără tutun”, spune părintele Constantin Necula.
 

Nouă elevi premiați în cadrul concursului Anti-fumat organizat de Spitalul TBC

Nouă dintre elevii sibieni care au participat la concursul de desene anti-fumat organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost premiați miercuri, 29 mai. Elevii care au realizat cele mai sugestive desene anti-fumat provin atât de la școli din municipiul Sibiu, cât și din județ.
Concursul de desene pe tema „Renunțarea la fumat salvează vieți”, inițiat în cadrul Săptămânii Anti-Fumat, s-a desfășurat pe 3 secțiuni: învățământ primar, învățământ gimnazial și învățământ liceal. Desenele câștigătoare au fost selectate dintr-un total de aproape 300 de lucrări primite de la elevi.
Evenimentul face parte din calendarul activităților desfășurate în cadrul Săptămânii Anti-Fumat (27-31 mai), organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată anual în data de 31 mai.
„În acest an am decis ca Spitalul de Pneumoftiziologie să se implice mai puternic în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, organizând timp de o săptămână acțiuni de conștientizare a pericolului pentru sănătate pe care îl reprezintă fumatul. Astfel, am gândit mai multe evenimente prin care să atragem atenția atât elevilor și studenților, cât și fumătorilor despre pericolul la care se expun atunci când recurg la țigări. Cred că este important să facem alegeri benefice pentru sănătatea noastră, să spunem NU fumatului și să acordăm prioritate vieții”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Câștigătorii pentru ciclul primar au fost:
Iuga Ionuț – Școala Gimnazială Tilișca – cls.a IV-a
Mitrică David Fabian – Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – cls. a IV-a D
Jibotean Ana – Școala Gimnazială Tilișca – cls. a IV-a
Câștigătorii pentru ciclul gimnazial:
Lucaci Andrada Ioana – Școala Gimnazială nr.13 Sibiu – cls. a V-a
Rusu Oana – Colegiul Național „S.von Brukenthal” Sibiu – cls. a VI-a A
Băilă Emilia – Colegiul Național „S.von Brukenthal” Sibiu – cls. a V-a B
Câștigătorii pentru ciclul liceal:
Mașca Dariana – Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – cls. a IX-a E
Tileagă Mădălina Daniela – Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – cls. a X-a A
Pleșca Antonia – Colegiul Național „S.Brukenthal” Sibiu – cls. a X-a D
Desenele premiate vor fi expuse pe pancarte, în cadrul Marșului Anti-Fumat, organizat joi, 30 mai, orele 15:00, pe traseul str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare.

 

Prichindeii înalță „Baloane spre lună”, la Teatrul „Gong”

De ziua lor, prichindeii fac „Baloane spre lună”, la Teatrul „Gong”. Acesta este numele atelierului care se va desfășura sâmbătă, 1 iunie, de la orele 10 și 12.
Atelierele vor fi coordonate de Aurelia Călinescu și au o durată de o oră și jumătate.
„Haideți să-i ajutăm pe AuRILĂ și IepuRILĂ să trimită mesaje în spațiu. Oare o să ajungă până la lună? Ce-ar fi să descoperim împreună în cadrul unui atelier special de Ziua Internațională a Copilului?”, este mesajul organizatorilor.
Atelierel cu AuRILĂ și IepuRILĂ își propun să dezvolte un mediu creativ-educațional pe un model ce are la bază promovarea unor cursuri interactive pentru copii.
„Aceste ateliere deschid o poartă spre o mai bună înțelegere a artei teatrale prin formarea unei gândiri creative, menită să dezvolte imaginația copiilor, care au șansa să învețe lucruri noi din domeniu, într-un anturaj prietenos. Copiii fac cunoștință cu noțiuni noi precum teatrul de umbre sau marioneta, interacționează cu mai multe tipologii de păpuși de teatru, creează accesorii pentru costume și decor prin mijloace adecvate vârstei lor. Totodată, cei mici vor deprinde tehnici de mânuire și animație, prin care vor însufleți obiectele construite de ei”, spun reprezentanții Teatrului „Gong”.
Locurile sunt limitate la zece participanți/ atelier.
La finalul proiectului, copiii păstrează toate obiectele create.
Bilete se găsesc la Agenția de pe strada Alexandru Odobescu nr. 4 Sibiu, miercuri, joi și vineri, între orele 11 – 18, sau sâmbătă, de la ora 10.

Copiii, invitați la „Cea mai HAMtastică zi de vacanță”

La mijlocul primei luni a verii, pe 15 iunie, de la ora 11, Bruno Icobet și Gașca Merle, câștigătorii celei de-a treia ediții a emisiunii „Românii au talent” alături de Cățeii Dansatori din Pet Joy, vor transforma prima zi de vacanță de vară într-una de neuitat.
Evenimentul se numește „Cea mai HAMtastică zi de vacanță”.
„Pregătim pentru copii momente inedite de joacă și interacțiune cu câinii: demonstrații de disc dogging, în care câinii lui Bruno fac salturi spectaculoase pentru a prinde discurile din zbor, dog dancing – momente de dans cu cățeii, curse cu obstacole în care chiar copiii formează obstacolele, iar la final ne odihnim la umbră cu ”Căței de Poveste”, un atelier în care vom citi împreună, alături de Lucky și Allan – The Golden Therapy Dog o poveste de suflet despre puterea relației dintre un copil și un câine”, spun organizatorii, membri ai Asociației „Incluziv – Câini de Terapie Sibiu”.
Locurile sunt limitate, iar participarea se face în schimbul unei donații de minimum 50 de lei, ca susținere a unuia dintre alergătorii Asociației la Maratonul Internațional Sibiu 2019, accesând acest link: http://maratonsibiu.ro/inscriere-sustinator/?cauza=6.
După plata susținerii, cei care vor să participe la „Cea mai HAMtastică zi de vacanță” trebuie să trimită un mesaj privat cu numele copilului participant și al părintelui însoțitor, în vederea confirmării rezervării.
Accesul la eveniment se va face pe baza listei de înscrieri confirmate.
„Excepție fac cei 21 de copii care aleargă pentru proiectul nostru la Maratonul Internațional Sibiu. Ei beneficiază de acces gratuit. Este, însă, necesar să primim mesaj cu dorința de participare. Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri necesare finanțării proiectului nostru, ‘Câini pentru Oameni’, la Maratonul Intenațional Sibiu 2019”, mai spun organizatorii.

Klaus Iohannis cere demisia imediată a miniștrilor Teodor Meleșcanu și Carmen Dan

Șeful statului, Klaus Iohannis, a cerut demisia imediată a miniștrilor de Externe și de Interne, Teodor Meleșcanu și Carmen Dan. Cauza: proasta organizare a scrutinului din 26 mai în România, dar mai ales, în Diaspora.
Președintele Klaus Iohannis consideră că „După atâtea probleme (n.r. – probleme legate de proasta organizare a scrutinului din 26 mai) e evident că trebuie să existe și urmări politice. Cei care au organizat prost trebuie să plăteasca cu funcția. Atenție, vorbesc de urmarea politică. Așadar, pt că nu au știut să își dea demisia de onoare cer demiterea ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne”.
„Nu am încredere în Guvern!”
Cu gândul la scrutinul de la sfârșitul acestui an, când românii vor fi chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, și cu experiența alegerilor din 26 mai, șeful statului anunță măsuri imediate. „Nu am încredere în Guvern! Voi înființa o comisie mixtă care va începe să lucreze la nivelul Administrației Prezidențiale. Rolul ei este de a identifica probleme majore și de a propune soluții pertinente Parlamentului, Guvernului și Autorității Electorale Permanente”.
„S-a dorit inhibarea votului!”
„Întreaga organizare a fost pentru inhibarea votului și nu pentru încurajare. Probleme grave au fost la multe secții din străinătate. Am văzut cu mare tristețe și cu multă supărare imaginile cu români la cozi interminabile. Oameni care au mers dimineața la vot și au votat seara, sau care nu au apucat sa voteze. Aceste probleme trebuie rezolvate urgent și cei care nu au organizat corespunzător procesul de vot sau chiar intenționat trebuie să plătească cu funcția”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
Meleșcanu: „Nu Iohannis m-a numit ministru!”
La închiderea urnelor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a susținut că alegerile din Diaspora au fost bine organizate, iar incidentele au fost izolate. A doua zi, printr-un comunicat de presă, și-a cerut scuze românilor din străinătate pentru gravele probleme organizatorice. Astăzi, însă, după declarația șefului statului prin care a cerut demisia celor doi demnitari, Teodor Meleșcanu a reacșionat, spunând, potrivit Realitatea Tv, că „nu Iohannis m-a numit ministru. Avem lucruri mai importante de făcut”, lăsând să se înțeleagă că nu își va înainta demisia.

Viorica Dăncilă a trimis președintelui Iohannis noile propuneri de miniștri

Guvernul României a anunțat că Viorica Dăncilă, prim ministru, a transmis președintelor României propunerile pentru posturile în care se află de mai mult timp interimari. În plus, o nouă propunere, de vicepremier, a fost trimisă lui Iohannis. 
Virocia Dăncilă solicită președintelui Klaus Iohannis numirea de noi minștri în portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministru al Justiției, ministru al Fondurilor Europene și ministru pentru Românii de Pretutindeni. Numele propuse sunt cele votate în CEx-ul PSD de marți, după încarcerarea preșdintelui PSD, Liviu Dragnea.
„Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlățean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiției, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic,  pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, cu o experiență de 15 ani în domeniul afacerilor și fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deținut acest portofoliu.”, se arată în anunțul Guvernului.

PSD demonstrează că are majoritate: Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților

Parlamentarii din Camera Deputaților au votat, în procedură cu buletine secrete, propunerile partidelor pentru ocuparea funcției de președinte al Camerei Deputaților, funcție rămasă vacantă în urma arestării lui Liviu Dragnea. Social-democratul Marcel Ciolacu a fost ales cu 172 de voturi, demonstrând astfel că partidul lui Dragnea nu și-a pierdut majoritatea, în ciuda declarațiilor de amenințare ale unor partide.
PSD a decis să rezolve rapid problema funcției de președinte al Camerei Deputaților, organizând procedura de vot după ce s-a declarat vacantarea funcției. Potrivit regulamentului Camerei Deputaților, alegerea președintelui se face cu majoritate simplă (50+1), din cei prezenți. Marcel Ciolacu a obținut 172 de voturi pentru, față de 100 obținute Raluca Turcan, propusă pentru această funcție de PNL, USR și PMP. Kelemen Hunor, înscris și el în cursă din partea UDMR, a acumulat doar 20 de voturi pentru și 272 împotrivă. Fiind vorba de trei candidați, s-a optat pentru votul secret, dar cu buletine.
Distribuirea voturilor arată, pe de o parte, că PNL și USR, la care se adaugă PMP, nu au reușit să adune nici măcar voturile proprii, de cealaltă parte arată că PSD a reușit să atragă de partea sa nu doar pe partenerii de la ALDE, ci și parlamentari din proaspătul grup parlamentar Pro România. Chiar dacă Victor Ponta a declarat că nu va colabora cu PSD, voturile date lui Marcel Ciolcau demonstrează acest lucru. 
Ciolacu – critic dur al lui Dragnea
Marcel Ciolacu, înscris încă din 1990 în PSD Buzău, s-a dovedit a fi un apropiat al lui Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, foști premieri social-democrați, care au intrat, rând pe rând, în divergențe cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea. În septembrie 2018, Marcel Ciolacu s-a alăturat dizidenților din PSD și, alături de aceștia, i-a cerut lui Dragnea să demisioneze din fruntea partidului.
Cine a mai votat pentru Ciolacu ?
Noul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a fost ales de 172 de parlamentari. Cu toate acestea se ridică întrebarea, cine a mai votat, în afară de social – democrați și partenerii lor din ALDE, cu Marcel Ciolacu? În Camera Deputaților, PSD – ALDE însumează 158 de parlamentari. De obicei, se mai alătură votului puterii 7 – 8 parlamentari de la minorități, în cazul acesta altele decât UDMR care și-a susținut propriul candidat. Asta ar însemna aproximativ 165 -166 de parlamentari. Restul voturilor, de până la 172, se pare, susțin liberalii, au venit de la grupul parlamentar Pro România, condus de Victor Ponta. Întâmplător sau nu,  grupul Pro România a fost recunoscut oficial în Camera Deputaților, tot astăzi, chiar înaintea votului secret dat de parlamentari pentru alegerea președintelui.