Acasă Blog Pagina 4148

Klaus Iohannis a refuzat propunerile pentru remanierea Guvernului: Eugen Nicolicea, Oana Florea și Tit Liviu Brăiloiu

0

Președintele Klaus Iohannis a refuzat remanierea celor trei miniștri, cerută de prim-minitrul Viorica Dăncilă. Iohannis refuză să ia act de demisiile celor trei și așteaptă noi propuneri de miniștri.
Președintele României a susținut o declarație de presă prin care a anunțat că nu este de acord cu cei trei miniștri care i-au fost propuși în locul demisionarilor Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero. Este vorba despre Eugen Nicolicea la justiție, Oanal Florea la Fonduri Europene și Tit Liviu Brăiloiu la Ministerul pentru Diaspora.
„Nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă”, a adeclarat Kalus Iohannis, spunând că cele trei persoane „nu sunt pregătite, nu au ținuta necesară pentru a ocupa portofoliile”.
Iohannis a mai precizat că a avut o discuție telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, cerându-i fie alte propuneri, fie desemnarea unor miniștri interimari.
Un anunț mai puțin obișnuit a fost cel legat de demisiile celor trei miniștri. Iohannis a spus că „Nu iau act de aceste demisii, până nu știu ce persoane vor prelua portofoliile”. Motivul acestei poziții este dat, cel mai probabil, de intenția de a nu declanșa termene pentru portofoliile ce ar rămâne vacante o dată cu acceptarea demisiilor.

Procurorul General Augustin Lazăr a dat în judecată Ministerul Justiției și pe Tudorel Toader

Augustin Lazăr a dat în judecată Ministerul Justiției și pe Tudorel Toader, pentru anularea actului administrativ prin care acesta a fost revocat din funcție. Lazăr cere daune de 1 leu și publicarea de scuze pe site-ul ministerului.
Aflat în plină dispută pe marginea revocării sale din funcția de Procuror General al Parchetului General, Augustin Lazăr a mai deschis un dosar împotriva Ministerului și a ministrului care conduce acest minister. Potrivit Curții de Apel Alba Iulia, Lazăr solicită anularea actului administrativ prin care a fost decisă revocarea sa. Decizia de revocare nu a fost pusă în aplicare, deoarece se află în plin proces cererea de suspendare a actului. La Curtea de Apel Alba Iulia s-au judecat – în aceeași zi în care Lazăr a dat în judecată Ministerul Justiției – 3 cereri de intervenție ale Asociaţiei Mişcarea Pentru Apărarea Statutului Procurorilor, Emilian Stancu și Pompiliu Gheorghe Stan. Judecătorii au respins cererile celor trei de intervenție în proces.
Comunicatul Curții de Apel Alba Iulia

  1. Marţi, 23.04.2019, în dosarul nr.580/57/2018* ce are ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul Augustin Lazăr în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibile cele 3 cereri de intervenţie accesorie formulate în cauză şi a prorogat discutarea excepţiei lipsei de interes a prezentei cauze, invocată de apărătorul reclamantului, pentru următorul termen de judecată stabilit pentru data de 21.05.2019

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la inadmisibilitatea cererilor de intervenţie accesorie nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
„Respinge ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor , S.P.G. şi S.E. . Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Grefa Curţii de Apel Alba Iulia sub sancţiunea nulităţii. Respinge cererea formulată de Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei de aplicare a amenzii judiciare în sarcina intervenientului S.E. . Prorogă discutarea excepţiei lipsei de interes după definitivarea cadrului procesual. Amână cauza la data de 21.05.2019 pentru a da posibilitatea intervenienţilor să-şi exercite dreptul la apărare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.04.2019. ”

  1. Astăzi, 23.04.2019, la Curtea de Apel Alba Iulia a fost înregistrată sub numărul de dosar 231/57/2019 cererea de chemare în judecată formulată prin apărător de către Augustin Lazăr în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi ministrul justiţiei, prin care reclamantul solicită anularea aceluiaşi act administrativ ce face obiectul cererii de suspendare din dosarul 580/57/2018 (Raportul privind revocarea reclamantului din funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a actelor care au stat la baza acestuia). Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită de asemenea obligarea Ministerului Justiţiei la plata unor daune morale în sumă de 1 leu şi publicarea pe site-ul Ministerului Justiţiei a unui comunicat având ca obiect scuze publice pentru prejudiciul moral adus prin emiterea raportului.

Miercuri și joi, întreruperi de curent în Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI, 24 APRILIE
· între orele 8-16 în localitatea SIBIU strazile – V. CARLOVA, GARLEI, STRANDULUI – zona case.
· între orele 8-15 în localitatea SIBIU strazile – TRIBUNEI – partial, LUPAS.
JOI, 25 APRILIE
· între orele 9-14 în localitatea SIBIU strazile CETATII– partial, N. BALCESCU– partial, UNIRII– partial, BERARIEI– partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Psihologia mulţimilor

0

După ce „săgeata” Catedralei Notre Dame s-a prăbuşit spectaculos, cuprinsă de vâlvătaie, mi s-a părut că pe cerul înserării pariziene a rămas un mare semn de întrebare şi o senzaţie uşoară de … „deja văzut”. Dar, imediat surpriza, reacţiile emoţionale, comentariile, interviurile, oficialii, toate te îndepărtează de răgazul necesar pentru a judeca lucrurile limpede, la fel cum – ieşit imprudent în larg – curenţii te îndepărtează de ţărm, deşi tu crezi că eşti pe val şi că înoţi exact în sens invers. Şi mai ales când mulţimea se lasă târâtă – mai  toţi – în aceeaşi direcţie, îţi trebuie voinţă, nu glumă, să înoţi împotriva curentului. Şi totuşi altfel se văd lucrurile când simţi pământul ferm sub picioare, deşi riscul e să fii omorât cu pietre că nu gândeşti în trend.
Multe au fost evenimentele „spectaculoase” la cumpăna dintre milenii la nivel planetar şi peste tot vezi clişee regizorale şi limitele imaginaţiei scenaristului. Iar prin manipulare emoţională puternică, logica simplă e scoasă din ecuaţie. Exemplu: declanşarea războiului din Irak, turnurile gemene şi acum Catedrala Notre Dame. Ştirea cu care poporul american a fost determinat să accepte intervenţia militară a fost că irakienii, invadând Kuweitul, au dat buzna în maternităţi, smulgând bebeluşii din pătuţuri şi zdrobindu-le capul de pereţi. Nimeni nu s-a întrebat de ce, când în logica războiului era … logic să ocupe centrele de comandă militare, politice şi de comunicaţii, nu maternităţile. Cu turnurile gemene e tot o poveste. Specialişti în materie spun că orice avion s-ar fi înfipt şi orice incendiu s-ar fi declanşat, turnurile nu aveau cum să facă implozie până în temelii, aşa cum fac clădirile pregătite de genişti pentru demolare. Şi, coincidenţă, echipele CNN – probabil înaintevăzătoare cu duhul –  au fost tocmai atunci şi tocmai acolo, pentru a zgudui emoţional America şi lumea în transmisie directă ante factum, nici măcar post factum, că toţi văzurăm avioanele venind spre inima New Yorkului, de parcă Statele Unite ar fi fost o republică bananieră care-şi apără spaţiul aerian cu arcul şi săgeata. Iar acum , ce să vezi, de la un scurt circuit sau vre-o scânteie de aparat de sudură – că aşa am auzit, renovările ar fi fost cauzatoare de un teribil incendiu de nestăpânit timp de 16 ore – a ars ditamai monumentul de piatră, de parcă ar fi fost o amărâtă de bisericuţă de lemn dintr-un sat pierdut prin Maramureş. După reacţia firească a francezilor, care s-au regăsit în lacrimi şi rugăciune lângă simbolul lor naţional mistuit de flăcări, şi de data aceasta regizorilor le-a ieşit. Cine sunt? Intrebaţi-vă cine şi ce câştigă din afacerea asta, şi veţi afla.
Deocamdată sunt Floriile, Hristos intră în uralele mulţimii în Ierusalim, aceeaşi mulţime care peste câteva zile va striga: „răstigneşte-L!”, aceeaşi omenire care nici după Învierea Sa nu crede, deşi vede de 2 000 de ani Lumina Sfântă venind la Ierusalim. În vremurile noastre, chiar în transmisie directă!

ISU Sibiu: Respectați regulile de prevenire a incendiilor la biserici și mânăstiri

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti numărul persoanelor care merg la biserici este foarte mare, motiv pentru care atât preoţii, cât şi cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte unele măsuri de prevenire a incendiilor la obiective de cult.
 
Astfel, se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult.
În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces şi evacuare în și din biserică şi se vor îndepărta sau elimina covoarele sau mochetele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.
În cazul organizării slujbelor religioase, în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu.
În același timp se recomandă evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele și efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.
Este recomandat desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii, și instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult, în cazul producerii unui incendiu.

Peste 3.500 de șomeri în martie, în județul Sibiu

La sfârșitul lunii martie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 3.579 șomeri, din care 1.630 femei, rata șomajului fiind de 1,81%, cu 0,06 sub valoarea înregistrată la finele lunii februarie.
 
Din totalul de 3.579 persoane înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu 982 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 2.597 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.421 șomeri provin din mediul rural și 1.158 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu-43%, urmați de cei cu studii gimnaziale şi profesionale-37%, 14% au absolvit studii liceale şi postliceale iar cei cu studii superioare reprezintă 6% din totalul șomerilor înregistrați.

Peste 700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Sibiu în primul trimestru al anului 2019

În primul trimestru al anului, în urma serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, 711 persoane s-au încadrat în muncă. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2019, un număr de 335 au peste 45 de ani, 130 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 127 au între 25 și 35 de ani, iar 119 sunt tineri sub 25 de ani.
 
414 dintre persoanele încadrate sunt bărbați, numărul femeilor fiind de 297. În funcţie de rezidenţă, 402 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 309 persoane sunt din mediul rural.
Nivelului de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată astfel: 231 de persoane au studii liceale şi post liceale, 154 de persoane au studii gimnaziale, 171 de persoane sunt cu studii profesionale, 108 persoane au studii superioare, iar 47 persoane sunt cu studii primare şi fără studii.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Sibiu în primele trei luni ale anului 2019, un număr de 298 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
În primul trimestru al anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.607 sw persoane.

Atenție sibieni! Vântul vă poate pune viața în pericol

0

Rafalele, care ating viteza de 80 de km pe oră, pot provoca pagube materiale, dar și victime umane. Un cititor ne-a transmis, pe pagina de facebook Sibiu100%, fotografii cu ravagiile făcute de vânt în oraș. Nu este pentru prima dată, când sibienii ne sesizează astfel de incidente, iar masurile care pot preveni aceste situații întârzie să apară.

Imaginile transmise de cititorul nostru arată țigle căzute de pe acoperișul unei case situate chiar pe centru, lângă Galeriile Comerciale Pacea. Recomandarera noastră este ca , în timpul mersului, să evitați marginea străzilor, în condițiile în care, acest loc nu este singurul în care s-au semnalat astfel de incidente. Meteorologii mențin cod galben pentru vânt până astăzi, la ora 15.00.

FOTO Bărbat din Gura Râului, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

0

Un bărbat de 52 de ani din Gura Râului a fost rănit grav, după ce s-a răsturnat cu tractorul în curte. Omul tracta o autoutilitară, însă, într-un moment de neatenție, tractorul s-a răsturnat, iar bărbatul a fost prins sub acesta.

”În Gura Râului, în curtea unui imobil, un bărbat în vârstă de 52 de ani, localnic, în timp ce conducea un tractor cu care tracta o autoutilitara, a manevrat greșit vehiculul, acesta răsturnându-se. Bărbatul a fost prins dedesubt, dar a fost scos în scurt timp și a fost transportat la spital conștient” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

Două echipaje SMURD au intervenit imediat la fața locului, dar și un echipaj de descarcerare. Pompierii l-au scos pe bărbat de sub tractorul răsturnat, iar acesta a fost transportat la spital. ”ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD pentru acordarea asistenței medicale unei victime, bărbat, conștient, prins sub un tractor. Victima a fost extrasă de sub tractor, i s-a acordat asistență medicală și a fost transportată la Spitalul Județean Sibiu cu suspiciune fractură claviculă” a declarat Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.

Programul Tursib pe perioada Sărbătorilor Pascale și de 1 Mai

0

Tursib a făcut public programul autobuzelor pe toată perioada sărbătorilor Pascale și de 1 Mai. În mare parte se va circula în regimul zilei de sâmbătă, cu excepția unor autobuze care vor avea un program special. În ziua de 1 mai, care cade într-o miercuri, autobuzele vor avea program de duminică. Pe traseul 22 (Sibiu – Păltiniş) se va circula în program normal în toată perioada, cu excepţia zilei de 28.04.2019, când prima plecare va fi la ora 11:00 din Gară. Mai jos găsiți toate modificările făcute de reprezentanții Tursib. 
În ziua de Vineri, 26 aprilie, pe toate traseele se va circula în programele de Sâmbătă, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Traseul 111 plecări din staţia ,,CIMITIR” la orele 5:40, 6:14, 13:50
Traseul 113 plecări din staţia ,,VALEA AURIE” la orele 5:50, 6:32, 13:55
Traseul 114 plecări din staţia ,,IRMES” la orele 5:40, 6:12, 13:55
Traseul 115 plecări din staţia ,,LIBRA” la orele 5:40, 6:22, 13:45
Traseele 111, 113, 114, 115 plecări din staţia ,,MARQUARDT” la orele 6:46, 7:12, 15:08
Traseul 112 plecări din staţia ,,IRMES” la orele 6:10, 14:10, 22:10
Traseul 116 plecări din staţia ,,VALEA AURIE” la orele 6:20, 14:20, 22:20
Traseul 117 plecări din staţia ,,OBOR” la orele 6:19, 14:19, 22:19
Traseul 118 plecări din staţia ,,CEMA” la orele 6:05, 14:10, 22:10
Traseele 112, 116, 117, 118 plecări din staţia ,,S.C. CONTINENTAL” la orele 7:15, 15:15, 23:15
 
În ziua de Sâmbătă, 27 aprilie se va circula în programele de Sâmbătă, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Pe traseele 111, 113, 114, 115, nu se va circula.
Traseele 112, 116, 117, 118 plecări din staţia ,, S.C. CONTINENTAL” la orele 7:15.
 
În ziua de Duminică, 28 aprilie se va circula în program de Duminică, între orele 10:00 – 20:00.
Pe traseele 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118 nu se va circula.
 
În ziua de Luni, 29 aprilie se va circula în programele de Duminica, cu excepţia traseelor 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118 pe care nu se va circula.
 
În ziua de Marți, 30 aprilie se va circula în programele de zi lucrătoare.
 
În ziua de Miercuri, 1 mai se va circula în programele de Duminică, cu excepţia traseelor 111-118, pe care se va circula astfel:
Traseul 111 plecări din staţia ,,CIMITIR” la orele 5:40, 6:14, 13:50, 22:00
Traseul 113 plecări din staţia ,,VALEA AURIE” la orele 5:50, 6:32, 13:55, 22:10
Traseul 114 plecări din staţia ,,IRMES” la orele 5:40, 6:12, 13:55, 22:00
Traseul 115 plecări din staţia ,,LIBRA” la orele 5:40, 6:22, 13:45, 22:00
Traseele 111, 113, 114, 115 plecări din staţia ,, MARQUARDT” la orele 6:46, 7:12, 15:08, 23:15.
Traseul 112 plecări din staţia ,,IRMES” la orele 6:10, 14:10, 22:10
Traseul 116 plecări din staţia ,,VALEA AURIE” la orele 6:20, 14:20, 22:20
Traseul 117 plecări din staţia ,,OBOR” la orele 6:19, 14:19, 22:19
Traseul 118 plecări din staţia ,,CEMA” la orele 6:05, 14:10, 22:10
Traseele 112, 116, 117, 118 plecări din staţia ,, S.C. CONTINENTAL” la orele 7:15, 15:15, 23:15
 
 

Cod galben de vânt în Sibiu și alte 15 localități

0

Astăzi Sibiul se află în cod galben de vânt. Intesificările ating la rafală între 65 și 80 de kilometri la oră. Codul rămâne în vigoare până la ora 15:00. 
Zonele vizate din județ sunt municipiul Sibiu și localitățile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Rășinari, Șelimbăr, Roșia, Racovița, Porumbacu de Jos, Cristian, Șura Mare, Turnu Roșu, Sadu, Boița, Poplaca, Râu Sadului și zona de munte.
De asemenea, la munte, în zona înaltă se anunță ninsoare viscolită.

FOTO – Proiectul „Biserica și Școala” la Șoroștin

0

“Biserica și Școala” este titlul unui proiect derulat de către Parohia Șoroștin, iar recent a fost organizată o excursie de către parohie pentru copiii din clasele primare de la Școala Gimnazială din comună.
 
Activitatea a fost organizată în parteneriat cu unitatea școlară, iar copiii au vizitat Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu, Catedrala Mitropolitană si Grădina Zoologică din oraș. Principalul obiectiv al acestei excursii a fost acela de a veni în sprijinul elevilor, de a le oferi posibilitatea de a cunoaște noi locuri.
„Prin aceste activități s-a încercat să se aducă un plus de cunoaștere, dar si de recreere pentru copiii comunității noastre. Acțiunea noastră face parte din Proiectul „Biserica și Școala”, a spus preotul paroh de la Şoroştin, Radu Constantin Rodean.
Tot în această perioadă, un grup de credincioși din Parohia Şoroştin, a participat la un pelerinaj la mai multe mănăstiri. Pelerinajul a făcut parte din activitățile parohiei sibiene organizate în Postul Mare.
„Am avut posibilitatea să poposim la Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Bistrița, Mânăstirea Hurezi, Mânăstirea Dintr-un Lemn și Mănăstirea Ostrov, unde ne-am închinat şi am înălţat rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra noastră”, a mai precizat Radu Constantin Rodean.
FOTO – mitropolia-ardealului.ro