Acasă Blog Pagina 415

Andrei Caramitru face previziuni pentru 2026: Kovesi și Maia Sandu – nume de viitor în politică, Putin va fi „kaput”, Călin Georgescu va fi arestat, iar economia se va redresa

Daniela Arnăutu

Economistul Andrei Caramitru a făcut previziuni pentru anul ce va veni și, în opinia sa, totul are o tentă de roz, atât în privința politicii, cât și a justiției și a redresării situației financiare a țării, dar și a războiului din Ucraina, care, evident, se va încheia.

Andrei Caramitru a făcut un scenariu pentru 2026, ce include previziunile sale pentru anul 2026 și pe care l-a postat pe Facebook. El spune că Ilie Bolojan va rămâne premier până la finalul anului ce va veni, iar președintele Nicușor Dan nu va fi suspendat.

Deficitul scade iar economia crește

În opinia lui Caramitru, „deficitul scade la 6%, cu estimări de 4% pentru 2027”. De asemenea, Andrei Caramitru susține că moneda națională își va reveni, iar cursul paritatea cu euro va scade la 5,2, asta în timp ce inflația, spre sfârșitul anului 2026, scade și ea, iar dobânzile scad substanțial. „Economia crește un pic peste estimările actuale, cu o tendință foarte bună în a doua parte a anului”, mai scrie Caramitru.

Viktor Orban pierde alegerile, iar democrații preiau majoritatea în Congresul SUA

Previziunile lui Andrei Caramitru nu se opresc doar la România, ci ne spune și cum vede el viitorul, nivel planetar.

„Viktor Orban (premierul Ungariei- n.r.) pierde alegerile. În SUA – democrații preiau majoritatea în Congres. După câteva luni de haos, se semnează pace (parțială sau întreruperea ostilităților) între Ucraina și Rusia. Prețul petrolului scade cu încă 10-20%”, mai scrie economistul.

Succesorul lui Putin va încerca un acord economic de salvare a Rusiei

Caramitru are previziuni și în privința viitorului Rusiei.

„Putin nu este șeful Federației Ruse la sfârșitul lui 2026 (posibil kaput sau retras). Succesorul lui vine cu mandat să negocieze un acord economic de salvare a Rusiei cu vestul”, susține Caramitru.

De asemenea, el vede și un posibil al Treilea Război Mondial, pornit din Asia: „Tensiunile în Asia cresc substanțial, în jurul Taiwanului și relatiei China-Japonia. Se vorbește de risc de ww3 în 2027, cu epicentrul în Asia”.

Diaspora devine isterică și apar schimbări în Justiție

„AI și roboții devin tema mare de frică globală și de tensiune socială. Extrema dreaptă folosește acest stres pentru a vorbi de scoaterea afară a imigranților. Diaspora noastră devine și mai isterica / stresată.

Lia S. (Savonea – președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție – n.r.) și șeful DNA sunt out. Se refac (parțial, nu perfect) legile Justiției”, mai susține economistul.

Călin Georgescu, arestat sau fuge din țară

Previziunile lui Andrei Caramitru nu se opresc aici. El mai scrie că „în politică la noi apar ca nume pentru viitor Kovesi și Maia Sandu. CG (Călin Georgescu – n.r.) e arestat sau fuge din țară”.

La finalul previziunilor sale, Caramitru adaugă: „asta e pe informații actuale, nu e o previziune perfectă, e ce cred eu că are probabilitate mare. Probabilitățile se schimbă în funcție de evenimente pe care nu le putem ști acum. Dacă 5/10 se îndeplinesc e deja fff bine. Hai să salvăm postarea și să vedem peste un an ce a ieșit. E fun!”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Când scena lumii te aduce acasă: Anca Arnău și misiunea culturală de la Mediaș

Am cunoscut-o pe Anca Arnău în momentul în care se prezenta publicului drept noul director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Mediaș. Soprana cu o carieră frumoasă pe marile scene internaționale – din Berlin, Londra, Calgary, Toronto, Vancouver, București, și multe altele – impresionează nu doar prin experiența artistică, ci și prin încrederea cu care vorbește despre necesitatea dezvoltării vieții culturale a fiecarei comunități.

După 14 ani petrecuți în Canada, dorul de casă și nevoia profundă de a construi ceva durabil în locul natal au readus-o la Mediaș. Aici, Anca Arnău și-a asumat misiunea de a readuce orașul în lumina reflectoarelor culturale, animând viața artistică locală cu proiecte ambițioase. Din 2017, nu doar că susține concerte acasă, dar invită artiști naționali, atrage proiecte internaționale și creează punți între Mediaș și scena culturală largă.

„Acasă e cel mai bine să oferi din tot ce e mai valoros acumulat de-a lungul vieții. Comunitatea de acasă are nevoie să se revigoreze cu fiecare român care își dorește să se implice și să aducă ceva frumos acolo unde îi sunt rădăcinile.”

Decizia de a pleca din România a venit dintr-o curiozitate profundă de a descoperi comunități noi și de a trăi într-un spațiu multicultural. Mi-am dorit să continui studiile artistice într-o țară care avea un potențial mult mai mare decât România, și astfel am ajuns studentă la Conservatorul Royal din Toronto. Mozaicul cultural al Canadei a fost exact ceea ce căutam la acel moment. Desigur, pentru familie, vestea nu a fost primită cu entuziasm inițial, însă, în timp, au înțeles și au acceptat această alegere”, spune Anca.

„Revenirea în țară era cea mai firească alegere”

În ceea ce privește provocările cu care s-a  confruntat, artista e de părere că atunci când pleci cu inima deschisă și înțelegi că integrarea presupune acceptarea regulilor unei noi societăți, acestea devin mai ușor de gestionat. A emigrat ca rezident permanent, având toate drepturile legale, ceea ce a făcut ca parcursul ei să depindă exclusiv de propriile alegeri și eforturi. Faptul că vorbea deja ambele limbi oficiale ale Canadei – engleza și franceza – a ajutat-o enorm, permițându-i să se dezvolt profesional și, în paralel, să construiască și să-și aprofundeze pasiunea pentru muzică, prin compoziție și studiu la nivelul la care și-a dorit dintotdeauna.

Am întrebat-o pe Anca dacă a existat un moment sau o întâmplare care a făcut-o să simtă că „acasă” este, totuși, în România? „Pentru mine, „acasă” este locul în care te simți integrat, acceptat și unde poți comunica deschis cu cei din jur. Este acel spațiu în care ești liber să contribui prin ceea ce ești și prin ceea ce faci”.

Cu toate acestea însă, chemarea de a oferei ceva durabil, de perspectivă pentru cei dintre care a plecat, a urmărit-o întotdeauna. „Colaborând de câțiva ani cu tutori și muzicieni din Europa, am realizat că, pentru a continua să mă dezvolt profesional și pentru a împărtăși experiența acumulată, revenirea în țară era cea mai firească alegere. Așa pot oferi tinerilor din orașul meu natal mediul care pentru mine a fost de găsit doar pe alte meleaguri”.

„Mă străduiesc să reculturalizez o întreagă urbe prin propriile ei valori”

Așa că s-a întors în țară. „Revenirea în România a fost, într-un fel, similară cu momentul sosirii în Canada. M-am resetat, conștientă fiind că intru într-o societate cu o mentalitate diferită, pe care trebuie să o accept fără a mă lăsa afectată personal. Încă de la început, m-am înconjurat de oameni frumoși, cu pasiuni comune, iar integrarea a venit natural. Am avut și bucuria de a colabora artistic chiar din primele luni ale revenirii, ceea ce a făcut tranziția mult mai ușoară”.

Dintre valorile sau lecțiile importante dobândite în străinătate și pe care încearcă să le aplice în viața de zi cu zi în România, menționează în mod special răbdarea, modestia și importanța voluntariatului, valori pe care încearcă să le aplice constant în ceea ce face”.

Pentru că, spune ea, „prin activitatea mea artistică și educațională, încerc să contribui la dezvoltarea comunității, să împărtășesc experiența acumulată și să creez contexte care să inspire și să aducă valoare culturală reală. Practic mă străduiesc să reculturalizez o întreagă urbe prin propriile ei valori, uitate din păcate, accentuând importanta tinerilor, de altfel ei fiind protagoniștii acestei misiuni”.

„Cel mai mult mi-au lipsit părinții…”

Am rugat-o pe Anca Arnau să transmită un mesaj românilor din diaspora care se gândesc la întoarcerea acasă. „Întâi și întâi să se uite la tinerii din propriile lor familii. La copiii lor. Acolo e cheia, deși de multe ori o ignorăm din cauza grijilor cotidiene. Fiecare situație este diferită. Cunosc familii care s-au întors în țară pentru o perioadă, pentru ca apoi să aleagă din nou plecarea. Cel mai important este ca fiecare să știe clar ce își dorește și cum poate contribui la comunitatea în care alege să revină. De asemenea, este esențial să înțeleagă și să accepte realitățile societății în care se întorc, pentru a se putea integra mai ușor, indiferent de decizia finală”.

Sărbătorile „de acasă” fac parte din bunurile cele mai de preț pe care le iau românii cu ei, oriunde s-ar afla. De aceea am vrut să știm cum era Crăciunul pentru Anca departe de cei dragi. „Cel mai mult mi-au lipsit părinții, însă, dincolo de acest aspect, atmosfera Crăciunului a fost foarte asemănătoare cu cea din România. Comunitatea românească din Calgary era unită, mergeam la colindat și pregăteam împreună mâncăruri tradiționale românești, ceea ce ne-a ajutat să păstrăm spiritul sărbătorii.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: La datorie și în timpul liber. El este jandarmul sibian care l-a prins pe șoferul fugar de la Daia

Plutonierul adjutant șef Flavius Rusu este cel care, alături de un alt bărbat, a prins șoferul care fugise de la locul accidentului din Daia.

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a dat dovadă de spirit civic în seara de Crăciun, după ce a intervenit în urma unui accident rutier produs la ieșirea din municipiul Sibiu spre localitatea Daia.

Plutonierul adjutant șef Flavius Rusu Flavius, aflat în timpul liber, circula cu autoturismul spre Sibiu când a observat accidentul.

„S-a oprit imediat și s-a îndreptat spre locul evenimentului, unde a aflat că două persoane implicate în accident au părăsit locul incidentului și au fugit într-o zonă din apropiere.

Jandarmul a mers pe urmele celor doi și i-a găsit pe câmp, într-o vegetație unde se ascundeau. Ulterior, i-a predat echipajului de poliție care a sosit la fața locului.

Colegul nostru a declarat că a fost sprijinit de un participant la trafic, căruia îi mulțumește pentru implicarea de care a dat dovadă.

Jandarmii sibieni sunt mereu la datorie și gata să ajute”, a transmis Jandarmeria Sibiu pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Crăciunul la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost din nou umplută de credincioși la Praznicul Naşterii Domnului din acest an, aceștia participând la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

„Credincioşi din Sibiu şi împrejurimi, alături de credincioşi din alte părţi ale ţării şi din străinătate, au venit să se roage în zi de praznic la Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi să aducă cinstire Pruncului Iisus Hristos, Cel născut în peştera Betleemului pentru mântuirea neamului omenesc”, transmite Mitropolia Ardealului.

Cei prezenţi au primit binecuvântare arhierească şi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, slujitorii Catedralei Mitropolitane şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. Dan Alexandru Streza.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Minus 12 grade, cea mai scăzută temperatură în a doua dimineață de Crăciun

În a doua zi de Crăciun vremea va fi rece în toată țara, cu ninsori locale, intensificări ale vântului și condiții de polei.

Potrivit Meteoplus, cea mai scăzută temperatură a nopții a fost minus 12 grade la Bârnova.

Temperaturi în țară în a doua dimineață de Crăciun

-12.0 grade Bârnova
-11.5 grade Rădăuți
-11.4 grade Miercurea Ciuc
-11.3 grade Cotnari
-11.0 grade Târgu Neamț
-10.9 grade Poiana Stampei
-10.8 grade Toplița
-10.7 grade Vaslui
-10.7 grade Darabani
-10.4 grade Bârlad
-10.4 grade Stanca Ștefănești
-10.3 grade Târgu Ocna
-10.3 grade Târgu Secuiesc
-9.8 grade Joseni
-9.7 grade Suceava
-9.6 grade Iași
-9.4 grade Corugea
-9.2 grade Ianca – Brăila
-9.1 grade Focșani
-9.1 grade Râmnicu Sărat
-8.9 grade Tecuci
-8.9 grade Pătârlagele
-8.9 grade București Băneasa

Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), va ninge în Moldova și la munte, iar pe arii restrânse din Transilvania vor predomina ninsorile. În Muntenia și Dobrogea, izolat, vor fi precipitații mixte și condiții de polei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și -1 grad în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei și 4–6 grade local în zonele deluroase, mai ales din vest.

Minimele se vor încadra între -8 și 0 grade. Ceața va fi prezentă local în zonele joase din vestul țării, asociată și cu depuneri de chiciură, iar noaptea și în sud și, izolat, în restul teritoriului.

SURSĂ FOTO: Meteoplus/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Doliu în comuna Sadu: s-a stins profesorul Maria Marcu, fost director al școlii

Este doliu în comuna Sadu în urma decesului profesoarei Maria Marcu, un cadru didactic care a format promoții întregi de elevi.

De asemenea, profesoara Maria Marcu a fost și director al Școlii „Samuil Micu”.

Primăria Sadu a transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

„Doamna profesoară Maria MARCU a fost mai mult decât un dascăl. A fost o lumină a școlii, un om care a știut să deschidă nu doar manuale, ci și suflete. Ca profesoară de geografie, ne-a arătat drumurile lumii; ca om, ne-a învățat drumul cel drept.

Ca director al Școlii „Samuil Micu”, a purtat pe umeri grija copiilor, a colegilor și a comunității. A știut să fie exigentă și blândă, puternică și bună, fermă și plină de inimă.

A lăsat în urmă promoții întregi de elevi care îi vor rosti numele cu recunoștință.

Nu pleacă, de fapt, dintre noi.
Rămâne în amintirile pe care le-a zidit, în cuvintele ei, în faptele ei, în fiecare copil pe care l-a ridicat și l-a încurajat.

Pentru familia îndurerată – gândul nostru de alinare.
Pentru colegi și elevi – îmbrățișarea noastră.

Dumnezeu să îi dăruiască odihnă lină și lumină veșnică!

Amintirea ei va rămâne vie în școala pe care a slujit-o și în inimile tuturor celor care au cunoscut-o”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Comuna Sadu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ/FOTO: Sibian dispărut de o lună în Germania. Familia nu a mai putut lua legătura cu el

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a plecat de la domiciliul său în Germania, iar familia nu mai poate lua legătura cu el.

Joi, în ziua de Crăciun, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că din luna iunie 2025 ANDREI DANIEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, din Agnita, la muncă în Germania, iar din data de 26 noiembrie 2025, iar familia nu a mai putut lua legătura cu acesta.

Semnalmente: înălțime 1,60 cm, greutate 45 kg, ochii căprui, păr creț lungime medie.

Semne particulare: o cicatrice în zona abdomenului.

Dacă puteți oferi informaţii despre acest bărbat sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Mesaj de sărbătoare HQ MNC-SE Sibiu

0

Personalul Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), mulțumește locuitorilor orașului Sibiu pentru încrederea, sprijinul, parteneriatul și prietenia lor. Suntem mândri și onorați să facem parte din această comunitate valoroasă.

Împreună – civili, militari și aliați – suntem mai puternici.

De sărbători, vă dorim tuturor momente de pace, bucurie și liniște alături de cei dragi.

Crăciun Fericit!

La mulți ani 2026!

HQ MNC-SE Sibiu

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident cu mai multe victime în seara de Crăciun la ieșirea din Sibiu. Șoferul vinovat era băut și a fugit de la locul accidentului

UPDATE 31 DECEMBRIE 2025: „La data de 30 decembrie, față de bărbatul în vârstă de 31 de ani, din județul Vâlcea, reținut la aceeași dată, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Alecsandra Rugaci.

UPDATE: „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe DJ 106 la ieșirea din municipiul Sibiu către Daia în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ106 pe direcția Sibiu-Agnita, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Vâlcea, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de către un sibian de 44 de ani.

Conducătorul auto de 31 de ani și pasagerul acestuia, un bărbat de 54 de ani din Vâlcea au fugit de la fața locului.

Cei doi bărbați au fost identificați în zona Dealul Dăii de către un jandarm aflat în timpul liber, cu sprijinul unui participant la trafic și aduși la locul producerii accidentului rutier.

Conducătorul auto de 31 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare 0,90 miligrame/litru de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

În urma coliziunii, conducătorul auto de 44 de ani și cei doi pasageri, o femeie și un bărbat au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului”, a precizat Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Trei persoane au fost rănite, în seara de Crăciun, într-un eveniment rutier care a avut loc la ieșirea din municipiul Sibiu spre Daia.

„La acest moment, traficul rutier este restricționat pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu către Daia, din cauza unui eveniment rutier în care sunt implicate două autoturisme„, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu a intervenit la acest eveniment rutier cu mai multe echipaje de prim ajutor.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani care a suferit multiple traumatisme a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la UPU Sibiu, conștient.

Alte două victime au fost preluate de către echipajele SAJ și au fost transportare la spital„, spune Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„SAJ Sibiu a trimis de urgență două echipaje, unul cu medic și unul cu aistent medical, în zona Dealul Dăii, la un accident rutier produs între două autoturisme.

Echipajele SAJ și ISU prezente la fața locului au asistat un numar de 3 persoane care prezentau mai multe traumatisme:

-bărbat 29 de ani cu traumatism de membre inferioare.

-femeie 19 ani,insarcinată, cu traumatism abdominal. Ambii au fost transportați la spital.

O alta victimă a fost transportată la UPU de către un echipaj ISU”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Vom reveni cu detalii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Mesajul de Crăciun din partea lui Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu

Sărbătorile de iarnă ne oferă prilejul de a ne opri pentru un moment, de a privi cu recunoștință spre anul care se încheie și de a ne îndrepta gândurile către cei dragi.

Vă doresc ca Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă aducă liniște sufletească, sănătate și bucurii alături de familie și prieteni. Fie ca spiritul Nașterii Domnului să ne inspire să fim mai solidari, mai uniți și mai încrezători în viitor.

Crăciun fericit și un An Nou cu împliniri, speranță și prosperitate!

Președinte P.S.D.  Sibiu

Trif Bogdan

FOTO: Îți lasă gura apă. Meniu festiv pentru pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Pacienții internați în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au avut parte, în ziua de Crăciun, de un meniu festiv, pregătit cu grijă în blocul alimentar al unității sanitare, care a adus un strop de sărbătoare în saloanele spitalului.

Meniul special a inclus sarmale, cozonac, portocale și figurine din ciocolată, oferite tuturor pacienților, în limita recomandărilor medicale.

Pe lângă masa festivă, pacienții au primit și felicitări de Crăciun confecționate manual de elevii centrelor de educație incluzivă din județul Sibiu.

Mesajele transmise prin aceste felicitări au adus emoție și bucurie, reprezentând un gest de solidaritate și empatie din partea copiilor față de persoanele internate în spital în perioada sărbătorilor.

Inițiativa a avut ca scop crearea unei atmosfere mai calde și mai apropiate de spiritul Crăciunului, pentru toți cei care, din motive medicale, au fost nevoiți să își petreacă această zi de sărbătoare în spital.

În paralel, activitatea medicală se desfășoară fără întrerupere. În ziua de 25 decembrie, continuitatea actului medical este coordonată prin sistemul de gardă de către dr. Adriana Rădulescu, medic primar pneumolog.

„Chiar dacă este zi de sărbătoare, activitatea medicală nu se oprește. Suntem aici pentru a răspunde urgențelor pe linie pneumologică și pentru a oferi pacienților internați îngrijirile necesare, cu responsabilitate și devotament.

În plus, gesturile simbolice, precum masa festivă sau felicitările primite, contribuie la starea de bine a pacienților și contează foarte mult pentru moralul acestora”, spune dr. Adriana Rădulescu, medic Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman, a subliniat importanța organizării activității medicale pe durata sărbătorilor de iarnă.

„Pentru noi, sărbătorile de iarnă nu înseamnă doar respectarea programului de gardă, ci și asigurarea unui pachet complet de servicii pentru pacienți.

Pe lângă continuitatea actului medical, prin prezența echipelor de gardă și a personalului sanitar auxiliar, ne-am preocupat ca pacienții internați să beneficieze de condiții cât mai bune: servicii medicale permanente, monitorizare atentă, suport din partea personalului mediu, precum și un meniu adaptat specificului sărbătorilor, bolnavii având parte în această perioadă inclusiv de spectacole de colinde.

Am dorit ca, prin aceste măsuri, pacienții să simtă că nu sunt singuri și că spitalul rămâne un sprijin constant, chiar și în această perioadă specială a anului”, a spus Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Catedrala Mitropolitană din Sibiu, plină de credincioși la slujba de Crăciun

Mii de sibieni și nu numai au fost prezenți la praznicul Naşterii Domnului din acest an, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu.

Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Credincioşi din Sibiu şi împrejurimi, alături de credincioşi din alte părţi ale ţării şi din străinătate, au venit să se roage în zi de praznic la Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi să aducă cinstire Pruncului Iisus Hristos, Cel născut în peştera Betleemului pentru mântuirea neamului omenesc.

Cei prezenţi au primit binecuvântare arhierească şi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, slujitorii Catedralei Mitropolitane şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor prezenţi despre însemnătatea deosebită a praznicului Naşterii Domnului.

„Minunea Betleemului este un paradox pe care mintea omenească nu poate să îl înțeleagă: Dumnezeu, Dăruitorul, nu vine la noi trimiţându-ne ceva de la Sine, o bogăție detașată de Sine, ci El Însuși devine Darul, arătându-ne că bogăția Sa nu constă în ceea ce are, ci în ceea ce ne dă, adică pe Însuși Fiul Său, Cel Unul-Născut.

Face aceasta pentru că El este bogat din veșnicie şi pentru că le are pe toate la modul superlativ, fiind iubirea desăvârşită, lipsită de orice urmă de egoism.

El a creat lumea nu din lipsă sau nevoie, ci din preaplinul iubirii Sale, însă a dorit să împărtăşească şi altor ființe spirituale bogăția Sa nemărginită, creând astfel cerul şi pământul şi toate cele ce sunt în el, iar mai pe urmă l-a creat pe om după chipul Său.

Invitația către om era ca el să moștenească viața fără de moarte și veșnicele bunătăți, după cum afirmă Sfântul Vasile cel Mare în textul Liturghiei care îi poartă numele.

Omul a nesocotit această mare bogăție şi, căzând în păcat, a sărăcit duhovnicește, depărtându-Se de Izvorul dragostei dumnezeieşti.

Dar Dumnezeu cel infinit de bogat în slavă, dorind să vină şi să ne ridice din sărăcia noastră, S-a smerit, S-a golit, S-a deșertat pe Sine (Filipeni 2, 7), născându-Se ca un prunc sărac, în iesle, gol, lipsit de orice slavă lumească.

Doar în acest mod, doar prin această sărăcire de bună voie, însă plină de iubire, bogăţia lui Dumnezeu putea ajunge la noi, cei sărăci, fără să ne zdrobească cu slava Sa plină de lumină.

Doar îmbrăcându-Se în sărăcia noastră a putut să ne umple pe noi de bogăția slavei Sale nemărginite”, a subliniat ÎPS Laurențiu Streza.

Mulți dintre credincioșii prezenți au primit Sfânta Împărtășanie în cadrul Sfintei Liturghii, iar colindele sfinte au încălzit inimile tuturor celor prezenţi prin interpretarea armonioasă a corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

SURSĂ FOTO: Costin Chesnoiu/Mitropolia Ardealului

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007