Acasă Blog Pagina 4168

Femeie rănită într-un accident rutier în Sibiu

Accident rutier, joi seara, în municipiul Sibiu la intersecția străzilor E.A. Bieltz și Ștefan Octavian Iosif. Polițiștii rutieri spun că s-a produs o coliziune între două autoturisme pe fondul neacordării de prioritate auto. O femeie în vârstă de 33 de ani, pasageră în autoturismul condus regulamentar a fost rănitî în urma evenimentului rutier.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD în municipiul Sibiu la intersecția străzilor E.A. Bieltz și Ștefan Octavian Iosif la un accident rutier între două autoturisme, pentru acordarea asistenței medicale unei femei de aproximativ 33 ani și a unui copil în vârstă de 7 ani. Femeia, cu contuzii și escoriații a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO – Eroii neamului, comemorați la Copșa Mică

Joi 6 iunie 2019, oraşul Copşa Mică și-a omagiat eroii la monumentul dedicat memoriei lor din fața primăriei, exprimându-şi astfel recunoștința faţă de cei care şi-au îndeplinit datoria sacră faţă de naţiune, prin curajul, devotamentul și jertfa supremă de pe câmpul de luptă.
 
Evenimentul a început după terminarea slujbei de Înălțarea Domnului (Ispas) la bisericile din oraș prin tragerea clopotelor, a urmat la monumentul eroilor intonarea imnului de stat iar invitații au participat apoi la slujba de mulțumire oficiată de preoții locali.
După depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor pe acordurile muzicale ale imnului eroilor, au urmat discursurile oficialităților și ale invitațiilor care au relevat importanța acestei sărbători, pentru menținerea vie în conștiința publică, a amintirii și cinstirii celor care prin jertfa lor au făcut posibil viitorul de astăzi.
Au participat la ceremonie alături de oficialităţile locale, consilierii locali, preoţii, membrii Grupului de Dezbateri Publice, reprezentanţii Poliţiei Naţionale şi Locale, Pompierii Voluntari, SMURD Copşa Mică, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din oraş, profesorii, elevii, preşcolari şi alţi cetăţeni ai oraşului.
„Le mulţumim pe această cale, tuturor celor prezenţi, care au ţinut ca şi anul acesta să comemoreze alături de oficialii oraşului, memoria eroilor naţionali şi locali care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă ale patriei pentru ca noi, urmaşii lor, să putem spune cu mândrie că suntem români”, a fost mesajul reprezentanților Primăriei Copșa Mică.

Aproximativ 700.000 de spectatori, așteptați la ediția 2019 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu adună, pentru a 26-a oară, nume mari din domeniul artistic, în orașul de pe Cibin. În perioada 14 – 23 iunie, 3.300 de artiști și invitați din 73 de țări se vor afla la Sibiu pentru a susține aproximativ 540 de evenimente, în cele 75 de spații de joc. Potrivit lui Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și președintele FITS, sunt așteptați aproximativ 70.000 de spectatori pe zi.
„După ce a găzduit Summit-ul Uniunii Europene, chiar de Ziua Europei, Sibiul își continuă vocația de gazdă bună a marilor evenimente culturale. Este orașul care investește cel mai mult în cultură și care obține profit din această investiție. Mii de artiști vor prezenta 540 de evenimente, pe durata celor 10 zile, în 73 de spații de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi”, a spus Constantin Chiriac, joi, în cadrul unei conferințe de presă.
FITS va avea anul acesta aproximativ 500 de voluntari din întreaga țară, dar și de peste granițe, antrenați în funcție de preferințele personale și profesionale.
Potrivit organizatorilor FITS, opt voluntari vor reprezenta viitoarele Capitale Culturale Europene.
Ediția din acest an a Festivalului va sărbători și parteneriatul cu China, dar va pune în lumină și Sezonul „România – Franța”, cuprinzând un regal de instituții, artiști și companii care vor prezenta peste 70 de spectacole pe parcursul întregului eveniment.
Tablouri monumentale, iluminate, în Muzeul ASTRA
Finalul FITS aduce la Sibiu „Lantern Festival – China în 20 de legende”, în Muzeul din Aer Liber.
„Lantern Festival este o tradiţie veche de secole, care a început să fie sărbătorită încă din timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-221 d.Hr.), și reprezintă tablouri monumentale și pline de lumină din istorie și mitologie. Expoziţia are ca subiecte elemente din cultura chineză, iar superbele lampioane vor ilumina Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului și vor crea o atmosferă unică. Fiecare instalație spune o legendă sau reprezintă un simbol din China: Tărâmul urșilor panda, Patru anotimpuri, Anul Nou Chinezesc, Pasajul florilor, Concertul insectelor, Drumul binelui, Dragonul, Fantezia florilor sau Poarta Salutului”, spune Chiriac.
Evenimentul este programat între 23 iunie și 4 august.
FITS readuce Bursa de Spectacole, filme, spectacole pentru militari și conferințe speciale
Bursa de Spectacole de la Sibiu, Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, „Ziarul Orizontal” și „Cerul de magneți”, proiectele artistului Dan Perjovschi, spectacolele-lectură realizate împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune și cu Théâtre du Rond-Point, filmele, spectacolele pentru militari, prezentările de carte, conferințele speciale și expozițiile sunt alte evenimente ce se vor desfășura în cadrul ediției 2019 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Ioan Bondrea: „ULBS e un partener de tradiție!”
Festivalul este organizat de TNRS, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Culturii, Consiliului Județean Sibiu, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al UNITER.
„Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu este un partener de tradiție și aș îndrăzni să spun, fără lipsă de modestie, și valoros pentru FITS. Universitatea oferă un anumit dinamism, o anumită dezvoltare a orașului. Sunt foarte mulțumit că această Universitate oferă foarte multe oportunități, având atât de multe domenii, specializări, programe”, a spus Ioan Bondrea, rectorul ULBS.
Aleea Celebrităților se îmbogățește
Din anul 2013, în cadrul FITS se desfăşoară și Gala Celebrităților. Evenimentul urmărește să marcheze în mod semnificativ întregul parcurs al Festivalului. Gala aduce pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor şi se constituie într-o recunoaştere publică a meritelor celor mai importanţi aritişti ce au contribuit la dezvoltarea Festivalului de la Sibiu. De asemenea, celebrează activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin Premiile „Virgil Flonda” şi Iulian „Vişa”.
De la inaugurarea acestui proiect, au fost acordate 38 de stele. Anul acesta, Aleea din Parcul Cetății se îmbogățește cu nume precum:  Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Pippo Delbono – actor, regizor, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy –Mota – actor, regizor și Michael Thalheimer – regizor.
Spațiile în care se vor desfășura evenimentele FITS au fost verificate, potrivit maiorului Lucian Trefaș, de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.
Tema ediției din acest an a evenimentului este „Arta de a dărui”.
 
https://www.facebook.com/FITSibiu/videos/2316398018616367/

FOTO – Ziua Eorilor, sărbătorită la Axente Sever

Ziua Eroilor este considerată în România sărbătoare națională încă din anul 1920, fiind marcată de fiecare dată cu prilejul sfintei sărbători a Înălțării Domnului. În această zi, se comemorează cei căzuți la datorie pentru apărarea patriei, iar în biserici sunt prăznuiți toți Eroii neamului românesc.
 
Ziua Eroilor a fost marcată și în acest an în comuna Axente Sever printr-un eveniment solemn care a avut loc la Monumentul Eroilor din fața primăriei. La slujba religioasă și la depunerea de coroane de flori au fost prezenți angajații Primăriei Axente Sever și primarul Marius Grecu, directorul Școlii Gimnaziale Axente Sever – Constantin Dumitru, cadrele didactice și elevii școlii, preoți ortodocși și catolici, polițiști din cadrul Secției 5 Poliția Rurală Axente Sever, membrii Corului Axente Sever și locuitori ai comunei.

Seria de „Concerte à la carte” începe în 14 iunie, la Biserica Evanghelică din Piața Huet

Seria de „Concerte à la carte” va debuta vineri, 14 iunie, de la ora 12.20, la Biserica Evanghelică „Sf. Maria” din Piața Huet.
Concertele vor avea loc în fiecare zi de vineri, până la finalul lunii septembrie.
Potrivit organizatorilor, anul acesta, concertele vor fi susţinute în Sacristia Bisericii Evanghelice din Sibiu, Piaţa Huet, aceasta fiind prima parte a Bisericii, reabilitată complet în cadul proiectului de restaurare a monumentului istoric.
„Concertele vor fi susţinute într-o zonă a Catedralei care nu a fost vizitată de foarte mulţi turişti, deservind în trecut ca loc de păstrare a obiectelor de cult şi a veştmintelor preoţeşti. Un alt aspect interesant ar fi posibilitatea de a vedea în interiorul Bisericii, unde se desfășoară încă lucrări, cea mai importantă descoperire arheologică de până acum, absida basilicii romanice, o descoperire unică în Transilvania, datând din secolul al XII-lea”, spun reprezentanții Parohiei Evanghelice CA Sibiu.
Anul acesta, vor fi susținute în total 16 concerte, astfel: pe 14 iunie, 21 iunie, 28 iunie, 5 iulie, 12 iulie, 19 iulie, 26 iulie, 2 august, 9 august, 16 august, 23 august, 30. august, 6 septembrie, 13 septembrie, 20 septembrie și pe 27 septembrie.
Vizitatorii au, de asemenea, posibilitatea de a degusta deliciile culinare din piața ecologică „Vinerea Verde”, din curtea Bisericii Evanghelice, care are loc în același timp cu concertele.
După fiecare concert este posibilă vizitarea turnului Bisericii.
„Acest proiect, prin complexitatea lui, dorește să ofere turiştilor o varietatea mare de evenimente, pornind de la cultura gastronomică locală, la o scurtă lecţie de istorie, până la participarea la o serie de concerte într-un spaţiu inedit”, adaugă organizatorii.
Biletul de intrare este de 15 lei pentru adulţi, zece lei pentru studenţi şi elevi, copiii sub 12 ani având gratuitate. În prețul biletului este inclusă și vizitarea turnului Bisericii. Biletele pot fi achiziţionate din chişocul aflat în Sacristia Bisericii.

Localitate din județ, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI 10 IUNIE
· între orele 9.30-17 în DARLOS, strada: PRINCIPALA – partial.
MARTI 11 IUNIE
· între orele 8-16 în DARLOS, strada: PRINCIPALA – partial.
MIERCURI 12 IUNIE
· între orele 8-16 în DARLOS, strada: PRINCIPALA – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

FOTO – Ziua Eroilor a fost marcată la Mediaș

Ca în fiecare an, și în Municipiul Mediaș au avut loc evenimente și manifestări dedicate Zilei Eroilor, prin care s-a adus un pios omagiu eroilor noștri.
 
Astfel, joi, începând ora 12, Primăria în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și Protopopiatul Ortodox din oraș au organizat în Cimitirul Eroilor un eveniment solemn dedicat Zilei Eroilor, care a fost marcat printr-o slujbă religioasă de pomenire oficiată de către un sobor de preoți și depuneri de coroane de flori din partea a numeroase instituții și oficialități locale, pentru comemorarea tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea patriei.
Ziua Eroilor este considerată în România sărbătoare națională încă din anul 1920, fiind marcată de fiecare dată cu prilejul sfintei sărbători a Înălțării Domnului. În această zi se comemorează cei căzuți la datorie pentru apărarea patriei, iar în biserici sunt prăznuiți toți Eroii neamului românesc din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră.

FOTO Copilă de 10 ani, sfâșiată de un maidanez în Mediaș

Momente de groază pentru o fetiță de 10 ani din Mediaș, joi dimineața, în jurul orei 11, când se întorcea de la școală. Copila a fost atacată de un câine maidanez care se află de mai multă vreme în zona unde locuiește minora.
Incidentul s-a petrecut în cartierul medieșean Gura Câmpului în jurul orei 11. Fetița i-a aruncat câinelui restul de sandviș rămas de la școală, însă patrupedul a sărit și a mușcat-o de mâini, picioare și de nas. Alertat, un echipaj al Ambulanței Mediaș a transportat minora la Urgența Spitalului Municipal Mediaș, unde a primit îngrijiri medicale din partea personalului medical.
„E un maidanez care stă pe lângă blocul nostru, lumea îi mai dă de mâncare. Astăzi pe la 11.10, fetița a venit de la școală și i-a dat sandwich-ul iar apoi câinele a sărit la ea și a mușcat-o de picioare, de mână și de nas a prins-o un pic. Am sunat la Ambulanță, au dus-o la spital.
Am mers și eu, i-au făcut inejecții, tratament, au bandajat-o. Acum este acasă, însă urmează să mai mergem să îi schimbe bandajele”, a spus tatăl fetiței.

Primăria Sibiu începe modernizarea și reabilitarea a opt străzi din cartierele Turnișor și Gușterița

Administrația municipală a lansat procedura de achiziție pentru lucrările de reabilitare și modernizarea străzilor Mozaicului, Varului, Zăvoi (tronson II), Neppendorf și Granitului, din cartierul Turnișor și Bradului, Macazului și Viilor din cartierul Gușterița. Potrivit proiectul tehnic și a indicatorilor tehnico-economici  valoarea lucrărilor este aproximată la 15,87 milioane lei cu TVA. Lungimea totală a celor opt străzi care urmează a fi reabilitate este de 4,41 km.
Primăria Sibiu intenţionează să utilizeze o parte din  împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a acoperi costurile Programului de reabilitare a străzilor din Municipiul Sibiu. Cei care sunt interesați de preluarea contractului pot depune ofertele până în 22 iulie 2019, ora 12.00.
Lucrările vor include în general reconstrucţia străzii (carosabilului) şi a trotuarelor, precum şi lucrări la reţelele de apă şi canalizare, iluminat public și telecomunicații. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, cu o perioadă de garanţie de cinci ani.
Condiții de participare la licitație
În acest contract, participarea este permisă firmelor provenind din orice țară, dar ofertanții trebuie să îndeplinească anumite condiții:

  • cifra de afaceri anuală medie în ultimii trei ani (2016, 2017, 2018) să fie de 19 milioane lei;
  • accesul la resurse financiare minime de șase milioane de lei;
  • participarea ca antreprenor sau contractor în cel puțin trei contracte în ultimii cinci ani, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, fiecare cu o valoare de cel puțin 9 milioane lei;
  • toate ofertele trebuie să fie însoţie de o garanţie de participare în cuantum de 000 de lei sau echivalentul într-o monedă convertibilă;

Documentația de licitaţie poate fi achiziţionată,  începand cu data de 5 iunie 2019, după transmiterea unei cereri scrise şi după plata unei taxe nerambursabile de 100 lei.
Primăria Sibiu anunță că transmiterea electronică a ofertelor nu este permisă, iar cele primite cu întârziere vor fi respinse. Acestea vor fi deschise în data de 22 Iulie 2019, la ora 12:30, în prezenţa reprezentanţilor ofertanţilor care doresc să participe.

FOTO – Elevii excepționali ai Mediașului, premiați de municipalitate

Viceprimarul municipiului Mediaș, Christine Thellmann, a premiat un număr de 19 elevi din Mediaș, care au obținut rezultate excepționale la etapele naționale și internaționale ale diverselor concursuri.
 
Evenimentul s-a desfășurat joi, 6 iunie 2019, în Sala de Ședințe „Daniel Thellmann“ a Primăriei, cu începere de la ora 11. Elevii au primit din partea municipalității diplome de performanță, dar și sume de bani, în funcție de criteriile specifice de acordare a acestei categorii de stimulente.
De bursele de performanță beneficiază elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, la etapele naționale ale competițiilor și concursurilor cultural artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico – științific, de nivel național, organizate de către minister sau care s-au calificat la un concurs internațional.
Valoarea totală a premiilor oferite elevilor joi a fost de 13.500 de lei. Pentru anul viitor, conducerea municipalității medieșene intenționează suplimentarea bugetului pentru burse alocat tinerilor din unitățile de învățământ de pe raza municipiulu de pe Târnava Mare.

Licitație pentru reabilitarea și modernizarea vechiului sediu al Primăriei Sibiu

Primăria Sibiu a inițiat licitația pentru a doua fază a priectului de reabilitare și modernizare a vechiului sediu al administrației municipale. Aceasta constă în întocmirea proiectului tehnic, stabilirea detaliilor de execuție și aproximarea costurilor lucrărilor de execuție. Pentru acest contract, Primăria Sibiu alocă suma 210,084,43 lei fără TVA, iar durata lui este de 16 luni.
La ora actuală, în imobilul situat în Bulevardul Victoria 1-3 cele mai importante servicii subordonate din primărie sunt Serviciul de Poliție Comunitară, Starea Civilă și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sibiu. Clădirea a fost pusă în funcțiune în secolul al XIX-lea ca Palat de Finanțe al autorităților austro-ungare.

Deși este funcțională, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, lucru care aduce prejudicii activității administrative și implicit sibienilor. Mai mult, imobilul nu este autorizat din punct de vedere al securității la incendiu. În 2018, Primăria Sibiu a plătit pentru studiul de fezabilitate al acestui proiect 70.000 de lei.
Numeroase lucrări de reparare și modernizare
Proiectul prevede numeroase lucrări în cadrul procesului de reabilitare:

  • compartimentări, tencuieli decorative, zugrăveli, injecții fisuri, lucrări de stopare a infiltrațiilor de apă din fundații;
  • lucrări de finisaje parchet recondiționat sau parchet nou (unde se impune), parchet laminat trafic greu, lăcuire în trei straturi, recondiționări parchet, ignifugare;
  • elemente din lemn tâmplărie la uși și ferestre interioare
  • recondiționări vopsitorie sau înlocuire după caz;
  • amenajări interioare cu gresie de trafic greu și antiderapantă pe holuri și grupuri sanitare;
  • reabilitare grupuri sanitare, înlocuire uși inclusiv obiecte sanitare, sisteme de ventilație și aerisire;

În vederea asigurării siguranței la incendiu se va întocmi scenariul la incendiu și avizarea la ISU. În vederea autorizării construcției trebuiesc montate uși, planșee,, ziduri, creșterea rezistenței la foc, hidranți, instalații de detecție a fumului, sisteme de alarmare, iluminat de panică, sisteme de asigurare a energiei electrice în caz de avarie. Nu au fost uitate nici căile de acces pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se impun construirea unor rampe de acces în instituție și la grupurile sanitare.
Etapele contractului
Durata prezentului contract este 16 luni, astfel:
– Elaborare DALI + Expertiza tehnica și toate documentațiile, acordurile, avizele– 2 luni de la data semnării contractului de către ambele părți;
– Elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor (DTAC), conținând toate documentațiile, acordurile, avizele , verificările presupuse de eliberarea autorizației de construcție. Scenariu la Incendiu vizat de ISU (conform Ordinului M.A.I nr. 129/2016) – 1 luna de la data aprobării indicatorilor tehnico – economici prin Hotărârea Consiliului Local (HCL);
– Elaborare PT complet și verificare – 2 luni de la data aprobării indicatorilor tehnico – economici prin HCL;
– Asistența tehnică – pe toată perioada de execuție a lucrărilor, respectiv 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor;
Beneficii și obiective
 Efectul primordial este de conservare a clădirilor orașului vechi, clădiri cu o arhitectură specifică anilor 1900 care caracterizează orașul Sibiu drept oraș istoric. Totodată această investiție urmărește să asigure o funcționalitate sporită și condiții moderne pentru funcționari și cetățeni.
Termene
Potrivit anunțului de participare postat pe serviciul SICAP,  termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 04. 07. 2019 ora 15.00, iar oferta rămâne valabilă până în data de 04.11.2019.

Minor din Sibiu, reținut după ce a spart o autoutilitară

Un minor din Sibiu a fost identificat de polițiști după ce la finele lunii martie a furat dintr-o autoutilitară câteva sute de lei și euro precum și un telefon.
 
Astfel, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în ziua de 4 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un minor în vârstă de 17 ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care este bănuit că, la data de 30 martie ar fi sustras un telefon mobil, 300 de euro și 600 de lei dintr-o autoutilitară parcată pe strada Zăvoi din municipiul Sibiu.
Minorul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 5 iunie, procurorul de caz a dispus față de aceasta aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu.