Acasă Blog Pagina 4201

Peste 30 de companii recrutează personal la Târgul de Cariere Sibiu

0


Târgul de Cariere Sibiu are loc în 19 martie și 20 martie (interval orar 11-19:00) la Hotel Ramada. La eveniment participă cele mai active companii de pe piață, aflate în căutarea de personal din categoria entry-level, mid-level și senior.  STC, Continental, Faurecia, Hornbach, Bosch Automotive, EON, Bertrandt, Swoboda, Kuka, Agile Freaks, Odu Rom Manufacturing, Azets, CGS, Leroy Merlin sau IFM sunt doar câteva din firmele care își vor prezenta ofertele de muncă. Peste 1000 de locuri de muncă din domeniile Automotive, Inginerie, Resurse Umane, Contabilitate, Producție Tehnică sau Consultanță sunt puse la dispoziția persoanelor interesate de un job.
Noutatea acestei ediții o reprezintă introducerea zonei de gaming, destinată pasionaților de jocuri pe calculator. În zona de gaming se vor desfășura competiții de League of Legends, pe tot parcursul evenimentului, iar înscrierea și participarea sunt gratuite.
Și în acest sezon, recrutarea este efectuată într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicației prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Sibiu.
“Încă un sezon de recrutări pentru Târgul de Cariere, cu și mai multe oportunități profesionale. Ne bucurăm să revenim la Sibiu cu locuri de muncă din domenii de activitate atât de diverse, pentru oamenii care sunt în căutarea unui job sau vor să și-l schimbe. Ca organizatori, suntem încrezători că în șansele de angajare a fiecărui participant la eveniment.”  a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.
La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 2000 de candidați, interesați de toate oportunitățile profesionale oferite în cadrul evenimentului.
Mai multe detalii despre firmele participante și locurile de muncă disponibile găsiți pe www.targuldecariere.ro/sibiu.
Povestea Târgului de Cariere a început în anul 2006, în Cluj-Napoca și s-a conturat odată cu trecerea timpului. În prezent, după un deceniu de evenimente, Târgul de Cariere a devenit cea mai răspândită platformă de recrutare și totodată, cea mai complexă. Târgul de Cariere transformă evenimentele într-o adevărată călătorie pentru candidați și pentru companiile participante, una care implică dezvoltarea personală, inițierea și dezvoltarea carierei. Prin evenimentele de recrutare organizate, platforma pune accent pe multitudinea de oportunități existente.
 

USR susține înființarea Zonei Metropolitane Sibiu

Uniunea Salvați România a reacționat la afirmațiile lui Astrid Fodor, primar al Sibiului, care a spus că Zona Metropolitană Sibiu nu mai este o prioritate pentru municipalitate. USR spune că proiectul a fost promis în campania electorală și „impune automat necesitatea punerii în aplicare”.
Reprezentanții USR au transmis că au aflat „cu surprindere” faptul că Zona Metropolitană Sibiu nu mai este o prioritate pentru primărie. „Am considerat că se fac deja pași spre acest deziderat important pentru Sibiu”, spun cei de la USR.
Formațiunea politică este de părere că „interesele Municipiului Sibiu nu pot fi disociate de cele ale celorlalte localități, fie ele comune sau orașe”.
„Este evident că în absența reorganizării administrative pe baza acestui concept, vom pierde uriașe oportunități de dezvoltare, de la posibilitatea de a genera servicii publice mai eficiente și unitare, până la capacitatea de atragere a investitorilor și a fondurilor europene.”, se mai arată în declarația USR transmisă presei.

Ana Tarsia, triplă medaliată la ski alpin

0

Un zâmbet larg și multă bucurie a reprezentat Campionatul Național de Ski Alpin dedicat juniorilor mici, Under 14 și Under 16 pentru Ana Târșia. Sibianca a câștigat trei medalii în întrecerea ”sportului alb”. După ce în noiembrie 2017 suferea o accidentare la mâna stângă și stătea pe ”bară” până în vara anului trecut, Ana a revenit în competiții, și deși cu mici dureri a trecut peste ele, s-a simțit tot mai bine pe pârtia de schi, iar la naționalele de la Azuga s-a remarcat în toate probele la care a participat.
”Au fost cele mai bune manșe ale mele din acest sezon”
Sibianca antrenată de Florin Cristea a cucerit medalia de argint la proba de combinată și a obținut două medalii de bronz la slalom și slalom uriaș. ”Am început anul mai timid, dar pe la FIS Children Trophy am venit mai aproape ca rezultat de locul 1 și mi-am zis că nu am nimic de pierdut la naționale. Acolo am concurat mult mai bune și mi s-au părut că au fost cele mai bune manșe ale mele din acest sezon. Sunt foarte fericită! Nu mă așteptam, credeam că o să vin pe locuri mai în spate și am făcut o surpriză plăcută la toată lumea, nimeni nu se aștepta, nici părinții mei. Vreau să mulțumesc în mod deosebit antrenorului meu, Florin Cristea. De asemenea vreau să mulțumesc doamnei diriginte, prof. Carmen Popescu și a directorului Colegiului Național Gheorghe Lazăr, Octavian Negrea pentru înțelegere și sprijin. Sper ca și ceilalți profesori să înțeleagă situația mea și că mă vor sprijini în recuperarea materiei”, a declarat tripla medaliată la ski alpin.
Datorită acestor rezultate, Ana s-a calificat în lotul național al României și va pleca în Bulgaria, la Bansko, locație unde va participa la o competiție în zilele de 9 și 10 martie. Apoi, în luna aprilie ea va fi prezentă pe celebra pârtie de la Val d’Isère, acolo unde are loc anual cel mai puternic concurs internațional pentru copii. Ana Târșia a început acest sport de la vârsta de 4 ani. Ea este legitimată la CS Dinamo București, centrul sportiv fiind la Brașov. Sportiva a fost sprijinită în tot acest timp de sponsorii Gama Construct SRL, A&D SIBCOM SRL, Royal Imobiliare SRL și Malidcom SRL. ”Un an nu a stat pe pârtie deloc și au fost probleme pe pârtie pentru a reveni. Era reticentă, dar nu s-a lăsat. În termen de viitor apropiat, rezultatele sunt foarte importante pentru că i-au deschis întrecerile internaționale, participând la concursul din Bulgaria, iar apoi va participa la cel de la  Val d’Isère”, a spus tatăl sportivei, Dragoș Târșia.

Dominația Realului în fotbalul european s-a terminat. Fotbaliștii lui Ajax au făcut show pe Bernabeu

0

www.skysports.com

Mai bine de 3 ani de zile, fotbalul european la nivel de cluburi a fost dominat de Real Madrid. Gruparea blanco a câștigat trofeele Champions League și părea de neînvins chiar și în momentele dificile. Totuși, ca orice dominație, până și a Realului s-a terminat într-un mod mai puțin așteptat de majoritatea fanilor ”sportului rege”. Nu Mancester City, Juventus Torino, Bayern Munchen, Manchester United, FC Liverpool, PSG sau alte nume importante ale fotbalului actual sunt ”vinovații”, ci echipa care a inventat fotbalul total, Ajax Amsterdam. Jucătorii olandezi au făcut un meci fabulos pe Santiago Bernabeu și au câștigat fără drept de apel, scor 4-1.
www.talksport.com

Ei au întors eșecul suferit pe teren propriu, 1-2 după o muncă fantastică, alergând continuu și continuu pe teren, datorită a mai mulți jucători talentați care au făcut show, au marcat goluri extraordinare și au readus Ajax-ul între primele opt formații ale Europei. Mai tineri și mai înfometați de rezultate, ”lăncierii” și-au creat ocazii după ocazii, și exact ca în turul de la Amsterdam au fost echipa superioară pe teren. Hakim Ziyech a deschis scorul în minutul 7 pentru oaspeți, după o fază splendidă a echipei sale și un șut lângă bară al marocanului. Unsprezece minute mai târziu, David Neres a făcut 2-0, după o pază extraordinară a lui Tadic.
 
De altfel, Dusan Tadic a fost omul partidei, pasând la ambele goluri. Tadic (min.63) și-a completat seara magică cu un gol fantastic. Sârbul a primit mingea în 18 metri și a trimis-o în vinclul porții apărate de Courtois. Golul a fost revăzut multe minute de arbitrii din camera VAR și a fost validat. Marco Asensio a readus speranțele madrilenilor în minutul 70. Spaniolul a primit mingea exact ca Tadic și a șutat perfect lângă bară. ”A fost doar un foc de paie”, Ajax s-a apărat bine, a contratacat excelent, iar două minute mai târziu au încheiat partida. Lasse Schone a amintit tuturor românilor de Ilie Dumitrescu, marcând un gol similar cu al românului contra Argentinei, din lovitură liberă, lateral stânga. S-a făcut 4-1, iar Realul nu a mai fost capabilă de nimic, pe când Ajax-ul părea să ”zburde” pe teren. Van De Beek, Tadic și De Jong au fost jucătorii care au alergat cel mai mult pe teren.
http://jakarta.tribunnews.com


 
 
 
 
 
 
Aici puteți vedea toate cele 5 goluri ale disputei:
https://www.youtube.com/watch?v=XDY8v_SRaVU
Aici puteți vedea golul lui Ilie Dumitrescu marcat contra Argentinei (sec.21):
https://www.youtube.com/watch?v=yead_lGv_rE

Super Tamulis, super vulturi și super victorie pentru CSU Sibiu

0

Ana-Maria Mătușoiu/Emoții Galben-Albastre

CSU Sibiu a obținut o victorie extraordinară pe terenul marii rivale din Liga Națională de Baschet Masculin, Universitatea Cluj. Galben-albaștrii s-au impus la un punct diferență în ”Derby-ul Ardealului”, scor 89-88. Gazdele s-au aflat în avantaj în primele 13 minute, dar apoi ”vulturii” au trecut la conducere și nu au mai cedat-o pâna la final. Formația noastră nu a mai scăpat victoria și de data aceasta în Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Justas Tamulis a fost MVP-ul partidei. Lituanianul a pus 35 de puncte pe tabelă și a arătat încă o dată de ce poate fi omul decisiv al ”vulturilor” în meciurile importante. Cu acest succes, CSU se menține pe prima poziție în campionat. Sibienii au 15 victorii și 4 eșecuri, pe când ”U” se depărtează pe II la două jocuri, cu 13 meciuri câștigate și 6 pierdute.
Aici puteți vedea ultimul minut al jocului:
https://www.facebook.com/BCCSUSibiu/videos/260708854821455/ 

Șofer băut și fără permis, arestat după ce a lovit cu mașina un copil

Un bărbat de 35 de ani din județul Brașov, fără permis de conducere, care în urmă cu o lună s-a urcat băut la volan și a lovit cu mașina un copil, a fost arestat. El va sta după gratii în următoarele 30 de zile și este cercetat penal pentru 3 infracțiuni grave.
”Judecătoria Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a provocat accidentul rutier din data de 4 februarie, în Viile Sibiului. Brașoveanul în vârstă de 35 de ani este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Bărbatul care avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat a lovit cu mașina un copil de 14 ani. El a făcut o manevră de mers înapoi și a lovit băiatul care se afla pe trotuar. Copilul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei CEV

0

Seară minunată în Sala Transilvania din Sibiu! Volei Alba Blaj a avut o nouă evoluție minunată pe teren propriu și a acces în ultimul act al competiției. Jucătoarele pregătite de către Darko Zakoc au învins la scor Știința Bacău, 3-0 (25-14; 25-19 și 25-23). În tur, scorul a fost același, astfel echipa din ”Mica Romă” ajunge în finala Cupei CEV cu un 6-0 clar. 1500 de oameni au venit să se bucure alături de formația gazdă și au avut motive de fericire pe toată durata partidei și nu numai. Volei Alba Blaj a controlat primele două seturi, impunându-se 25-14 și 25-19. În setul III, antrenorul Zakoc a folosit și rezervele, ceea ce a permis oaspetelor să i-a un avans la început de 2-3 puncte, însă VAB a revenit și a egalat la 12-12. Apoi, au trecut la conducere și s-au distanțat la patru puncte, 24-20, adjudecându-și victoria până la urmă cu 25-23. La sfârșitul meciului, voleibalistele din Blaj au sărbătorit cu toți suporterii prezenți în sală, iar apoi le-au chemat pe băcăoance într-un gest frumos de fair-play să salute publicul și au scandat împreună cu toată sala ”România, România”, moldovencele fiind și ele aplaudate de fani pentru rezultatul obținut în această competiție.
 
https://www.facebook.com/VoleiAlbaBlaj/videos/362896677893791/

Start dificil de play-out pentru Gaz Metan Mediaș

0

Formația lui Edi Iordănescu va întâlni primele patru clasate în start-ul din play-out, urmând ca apoi să joace cu echipele care se află pe locurile retrogradante și de baraj. În retur vor face la fel.
Clasament play-out:

  1. FC Botoșani – 18 puncte
  2. Politehnica Iași – 17 puncte
  3. Dinamo București – 16 puncte
  4. FC Hermannstadt – 16 puncte
  5. Gaz Metan Mediaș – 16 puncte *
  6. Dunărea Călărași – 12 puncte
  7. FC Voluntari – 11 puncte *
  8. Concordia Chiajna – 9 puncte

* Echipele care au beneficiat de rotunjire, după înjumătățirea punctajului.
Astfel, pentru ”lupii negri” va fi foarte important să înceapă bine pentru a nu se trezi la o distanță mai mică de locurile care duc în Liga a II-a.
Program Gaz Metan Mediaș:
Tur:
FC Hermannstadt – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – Dinamo București
Politehnica Iași – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – Dunărea Călărași
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș
Retur:
Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt
Dinamo București – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – Politehnica Iași
FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari
Dunărea Călărași – Gaz Metan Mediaș
Gaz Metan Mediaș – Concordia Chiajna

Măgura Cisnădie a reușit o victorie importantă în Liga Florilor

0

Handbalistele din Cisnădie au revenit pe trendul victorios după eșecul dureros suferit pe terenul Coronei Brașov. Măgura Cisnădie a câștigat la un gol partida cu echipa CS Minaur Baia Mare, scor 27-26 (14-12). Partida ce a avut loc în Sala Polivalentă din Cisnădie a fost echilibrată timp de o repriză, până în minutul 28, diferența dintre cele două ”combatante” a fost de numai un gol, 13-12 pentru gazde. Pe urmă, valoarea echipei lui Alexandru Weber și-a spus cuvântul, Măgura s-a distanțat încet, încet la două, trei și patru goluri și nu a avut emoții în privința victoriei, deși adversarele au recuperat și în ultimele secunde au venit la un gol. Oana Țiplea a fost handbalista disputei. Ea a marcat de zece ori. Ada Moldovan (5), Larissa Araujo (5), Larissa Da Silva (3), Roxana Gatzel (2) și Oana Apetrei (2) au fost celelalte jucătoare care au înscris pentru gazde. După acest succes, Măgura a acumulat 29 de puncte și a urcat pe locul III în clasament.

Sportivii de la Hwarang au obținut 24 de medalii la Campionatul Național

0

Luptătorii Clubului Sportiv Hwarang Sibiu au avut o nouă comportare deosebită pe plan intern. Elevii antrenați de către antrenorul lotului național de juniori al României, Florin Bîrluț au urcat de 24 de ori pe podiumul Campionatului Național de Taekwon-do ITF. Sibienii au câștigat 7 medalii de aur, 5 de argint și de 12 ori au obținut medalia de bronz. Evenimentul a avut loc la Baia Mare, în zilele de 1, 2 și 3 martie. Au participat cei mai buni sportivi din țară. A fost cea mai mare prezență, 477 de concurenți intrând pe tatami. Acțiunea a fost organizată de către Federația Română de Taekwon-do ITF.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursă foto – CS Hwarang Sibiu Facebook

FC Hermannstadt și-a aflat programul din play-out

0

www.gsp.ro

Fotbaliștii lui Vasile Miriuță pornesc de pe locul 4 în play-out, la egalitate cu Dinamo București și Gaz Metan Mediaș. Sibienii au 4 puncte avans față de primul loc care duce la baraj și se află la numai două puncte față de echipa care pornește în această fază de pe prima poziție, FC Botoșani.
Clasament play-out:

  1. FC Botoșani – 18 puncte
  2. Politehnica Iași – 17 puncte
  3. Dinamo București – 16 puncte
  4. FC Hermannstadt – 16 puncte
  5. Gaz Metan Mediaș – 16 puncte *
  6. Dunărea Călărași – 12 puncte
  7. FC Voluntari – 11 puncte *
  8. Concordia Chiajna – 9 puncte

* Echipele care au beneficiat de rotunjire, după înjumătățirea punctajului.
Începutul fazei nu este unul ușor pentru alb-roșii, în primele patru runde având meciuri mai grele, cel puțin pe ”hârtie”. Play-out-ul se va juca în sistem tur-retur, fiecare cu fiecare.
Program FC Hermannstadt:
Tur:
FC Hermannstadt – Gaz Metan
Concordia Chiajna – FC Hermannstadt
Dinamo București – FC Hermannstadt
FC Hermannstadt – Politehnica Iași
FC Botoșani – FC Hermannstadt
FC Hermannstadt – FC Voluntari
Dunărea Călărași – FC Hermannstadt
Retur:
Gaz Metan – FC Hermannstadt
FC Hermannstadt – Concordia Chiajna
FC Hermannstadt – Dinamo București
Politehnica Iași – FC Hermannstadt
FC Hermannstadt – FC Botoșani
FC Voluntari – FC Hermannstadt
FC Hermannstadt – Dunărea Călărași

HC Sibiu a fost învinsă pe teren propriu

0

Formația sibiană a suferit a zecea înfrângerea în Seria D a Diviziei A la handbal masculin. ”Urșii” au făcut o partidă bună contra echipei CSM Oradea, însă finalul le-a aparținut oaspeților și aceștia și-au adjudecat toate punctele puse în joc, scor 24-26. Partida din Sala Transilvania a contat pentru etapa a cincea din partea a doua a campionatului. Prima repriză a fost echilibrată, însă bihorenii au preluat conducerea și au intrat la pauză cu avans de două goluri, 13-11. A urmat o revenire foarte bună a jucătorilor sibieni, Horațiu Căpățînă, Mihai Blaga și Radu David și-au readus echipa la cârma partidei, cu 4 reușite la rând. HC Sibiu s-a menținut în avantaj până în minutul 50, după care bihorenii au trecut la conducere grație celor 3 goluri consecutive marcate. Gazdele au reușit să egaleze în minutul 55, 24-24 și astfel învingătoarea urma să se hotărască în timpul rămas până la final.
Ambele formații s-au apărat bine, însă Oradea a marcat de două ori și partida s-a încheiat în favoarea oaspeților, 26-24.  „Așa cum am zis și înainte de meci, ne așteptam ca jocul cu Oradea să fie foarte dificil. Nu am intrat foarte bine în joc și din cauza aceasta le-am permis adversarilor să intre la pauză cu o diferență de 2 goluri. A doua repriză am început-o mult mai determinați și asta s-a văzut și pe tabelă, de la -2 am ajuns la +3. Din păcate, am avut o sincopă mare în jocul de atac, în ultimele 12-14 minute, perioadă în care am înscris doar un gol și am dat ocazia celor din Oradea să câștige jocul”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu. Cel mai bun marcator al HC Sibiu în partida cu CSM Oradea a fost Radu David, cu 7 reușite. Mihai Blaga și Horațiu Căpățînă au înscris câte 4 goluri, Ovidiu Pasere și Robert Micloș câte 3, Florin Ramba 2 și Răzvan Briotă 1.