Acasă Blog Pagina 4207

Bărbat decedat după ce s-a electrocutat

Un copșean de 56 de ani a murit, miercuri după amiază, după ce s-a electrocutat. Acesta s-a urcat pe un stâlp din oraș și s-a electrocutat, incidentul având loc în jurul orei 16.30. Un echipaj SMURD Copșa Mică a intervenit de urgență la locul incidentului, însă asistenții medicali nu au mai avut altceva de făcut decât să constate decesul bărbatului. La locul evenimentului a ajuns și o echipă de cercetare a Poliției Copșa Mică. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiștii din oraș.

Prefectura vrea să dea vacanță elevilor în perioada summitului UE din Sibiu și să amâne evaluarea națională

Școlile din Sibiu ar putea fi închise în perioada Summitului UE din oraș, pentru ca traficul generat de părinți și elevi să nu îngreuneze traficul șefilor de stat și guvern care se vor afla în acea perioadă în oraș.
Prefectura și Inspectoratul Școlar Sibiu au solicitat Ministerului Educației o derogare, pentru o săptămână, mai exact de pe 6 până pe 10 mai, de la cursuri, astfel încât derularea Summitului UE din Sibiu să nu fie afectată de traficul școlar zilnic. Solicitarea ia în calcul recuperarea orelor pierdute în săptămânile următoare, în special în zielele de sâmbătă.
Ministerul urmează să răspundă solicitării, însă există mari probleme legate de calendarul uneor concursuri școlare (olimpiade) și mai ales cel al evaluării pentru clasa a doua, care are loc exact în acele zile.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 – 10 mai, în toată țara. Probele scrise la limba româna și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele doua discipline.
Proba de matematică este prevazută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limba română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
La momentul anunțării posibilei vacanțe neașteptate pentru elevi, profesorii și învățătorii din școli nu erau la curent cu schimbările. Aceștia au spus că așteaptă o informare oficială de la inspectorat, pentru a-și reprograma activitățile școlare.
Summitul UE are loc pe 9 mai, însă este așteptat un trafic sporit în zilele premergătoare, când sunt amenajate spațiile în care se vor derula evenimentele. Vor fi prezente câteva sute de persoane, de la membri ai delegațiilor oficiale, la jurnaliști, pentru cel puțin 2-3 zile.

Caravana „Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” ajunge la Sibiu, pe 6 martie

0

Caravana „Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” ajunge la Sibiu miercuri, 6 martie. Prezentarea programului educațional ce va fi lansat pe 4 martie și care reunește părinți, dascăli și specialiști în educație va avea loc la Școala Finlandeză de pe strada Dealului din Sibiu, între orele 15.30 – 19.30.
Organizatorii spun că scopul proiectului este acela de a găsi soluții la câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă copiii, adolescenții, părinții acestora și profesorii, respectiv: importanța identificării potențialului copiilor/adolescenților și valorizării acestuia; instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor în funcție de vocația fiecărui copil; identificarea timpurie a potențialului, dar și a nevoilor și intereselor individuale și unice ale fiecărui copil în parte.
Inițiatorii proiectului, Yourway Life & Career Counseling, Eurolingva Examinations Centre și AVE (Asociația pentru Valorizarea Educației), au venit cu această idee ca o reacție firească la starea sistemului educațional, aflat într-o continuă schimbare și adaptare. În cadrul programului vor fi atinse teme precum: relația părinte-copil-profesor în procesul educațional și echipamente SMART pentru lecții inteligente.
„Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” face parte dintr-un proiect mai amplu, „Caravana aniversară 10 ani Yourway”, și se va derula în Ploiești, Sibiu, Deva, Oradea, Arad, Zalau, Cluj, Bistrița, Târgu Mureș, Pitești, Craiova, Târgu Jiu, Buzău, Galați, Bacău, Suceava și Iași.

Copiii confecționează un Pinocchio din lut, la Teatrul „Gong”

0

Copiii vor realiza la Teatrul „Gong” un Pinocchio simpatic, din lut. Atelierul de creație va avea loc sâmbătă, 9 martie, de la orele 10 și 12, și este recomandat prichindeilor cu vârsta cuprinsă între șase și zece ani.
Workshop-urile vor fi coordonate de Diana Ribana.
„În cadrul atelierului de creat povești, vom realiza un Pinocchio simpatic din lut, dând formă materialului maleabil prin tehnici de modelare cât mai creative. Și fiindcă nasul acestui personaj nu este de neglijat, haideți să descoperim care este cel mai sincer Pinocchio”, este mesajul reprezentanților Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Înscrierile la workshop-uri se fac parte din proiectul „Ateliere de creat povești” se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul Teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri între orele 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14 sau online, din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, cu toate materialele incluse.
Locurile sunt limitate la zece participanţi/atelier. La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.

Accident de muncă pe șantierul de la mall: un tânăr a căzut de pe o schelă

Un accident de muncă a avut loc pe șantierul de la Mall. Un tânăr de 27 de ani a căzut de pe o schelă de la circa 8-10 metri înălțime și a fost dus de urgență la spital, în urma rănilor grave suferite în urma căzăturii.
Poliția Sibiu a anunțat că pe șantierul mall-ului din Sibiu s-a produs un accident în care victima a suferit răni grave. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a căzut de la înălțime, circa 8 – 10 metri. ”Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Cluj, a căzut de la înălțime, în timp ce executa lucrări de construcție în calitate de angajat al unei firme din București. Se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii incidentului.” se arată în comunicatul poliției.
Muncitorul a căzut de pe o schelă și a fost dus de urgență la spital. ”Un echipaj SMURD al ISU Sibiu a intervenit în Șelimbăr, zona Promenada Mall, pentru acordarea asistenței medicale și transportarea la Spitalul Județean Sibiu a unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, conștient, cu traumatism lombar și membre inferioare, în urma căderii de la înălțime.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Inspectorii ITM au decclanșat și ei o anchetă dat fiind faptul că accidentul a avut loc în timpul programului de lucru.
 

Mai multe străzi din Mediaș, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI, 1 MARTIE 2019
* între orele 8-14.30 în MEDIAS, strazile: STICLEI; GRAVORILOR-partial.
* între orele 13-18 în MEDIAS, strada: LILIACULUI.
LUNI, 4 MARTIE 2019
* între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strazile: LILIACULUI – partial; SLEFUITORILOR.
MARTI, 5 MARTIE 2019
* între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strazile: SADOVEANU M; ROMAN V; MANCIULEA PROF. ST. –partial; TECLU NICOLAE; CEHOV A.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Polițiștii au urmărit în trafic un șofer cu mașină neînmatriculată

0

Polițiștii au urmărit în trafic un șofer cu mașină neînmatriculată. Tânărul de 22 de ani a refuzat să oprească la semnalele agenților rutieri însă în cele din urmă a fost prins iar acum este cercetat penal.
”În municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au efectuat semnalul de oprire unui autoturism condus pe bulevardul General Vasile Milea, șoferul continuându-și deplasarea pe strada A. I. Cuza și oprindu-se pe strada Hipodromului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că la volan se afla un sibian în vârstă de 22 de ani, autoturismul fiind neînmatriculat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
 

Creștere ușoară a șomajului în județul Sibiu

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 3.598 șomeri, din care 1.608 femei, rata șomajului fiind de 1,82%. Comparativ cu luna decembrie 2018, când rata șomajului a fost de 1,79%, în ianuarie 2019 acest indicator a înregistrat o creştere cu 0,03 puncte procentuale.
Din totalul de 3.598 persoane înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu 1.062 erau beneficiare de indemnizţie de şomaj, iar 2.536 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.441 șomeri provin din mediul rural și 1.157 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sibiu, respectiv 42%, urmați de cei cu studii gimnaziale şi profesionale-35%, 17% au absolvit studii liceale şi postliceale iar cei cu studii superioare sunt 6% din totalul șomerilor înregistrați.
„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 26 persoane foarte greu ocupabile, 52 greu ocupabile, 49 mediu ocupabile, iar 60 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, informează reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.

Tânăr reținut după ce a condus fără permis o mașină cu numere false

0

Un tânăr de 28 de ani din Sibiu a fost reținut de polițiști după ce a fost prins la volan fără permis. Mai mult decât atât, bărbatul era la volanul unei mașini cu numere false de înmatriculare.

”Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 28 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. În fapt, la data de 2 februarie, în jurul orei 17:30, în municipiul Sibiu, pe strada Octavian Goga, bărbatul a fost depistat conducând fără permis, un autoturism neînmatriculat și cu număr de înmatriculare fals.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. El este cercetat penal pentru conducere fără permis dar și pentru conducerea unui autovehicul nu număr fals de înmatriculare.

Peste 1.300 de posturi pentru șomerii sibieni

La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 1.345 locuri de muncă vacante oferite de către 84 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 44 se adreseaza persoanelor cu studii superioare, respectiv analist calitate, consilier juridic, inginer construcții civile, inginer instalații pentru construcții, manager proiect, programator, proiectant inginer instalații, șef formație industria confecțiilor îmbrăcăminte sau specialist în domeniul calității, în timp ce 1.301 posturi sunt pentru persoane fără studii superioare.
83 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 13 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 175 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 30 de locuri de muncă pentru confecționeri asamblori articole din lemn. 82 de posturi sunt oferite pentru confecționeri articole din piele și înlocuitori, iar 89 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 5 joburi, 16 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 71 de posturi pentru lucrători comerciali și 21 de joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Protest amplu în toată țara al judecătorilor și procurorilor, vineri

Judecătorul Cristi Dănileț a anunțat pe Facebook că vineri, 1 martie, la ora 12, va avea loc un protest de amploare al magistraților, judecători și procurori, din toată țara.
Cristi Dănileț, judecător la Tribunalul Cluj, fost membru al CSM, a anunțat pe Facebook că vineri are loc o amplă acțiune de protest a magistraților din toate tribunalele și judecătoriile din România, împotriva ordonanței 7 din acest an, care aduce o serie de modificări ale legilor justiției.
“Laura Codruța Kovesi e prima după votul din comisii. Urmează votul în Plen. Acum ea vine spre țară. Pariez că de mâine se alătură protestelor procurorilor? Vineri va fi un mare protest al magistraților: toți ieșim în fața instanțelor și parchetelor la ora 12.”
Tribunalul din Cluj, locul în care își desfășoară activitatea Dănileț, a fost primul, săptămâna trecută, care a protestat, ieșind în stradă cu mesaje de susținere a independenței justiției și împotriva OUG7/2019. În această săptămână, Tribunalul Cluj și-a suspendat activitatea, pentru a-și continua protestul.

Protest mut al profesorilor, în fața Prefecturii din Sibiu

0

Profesorii, membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, sunt nemulțumiți de sistemul actual de învățământ și au demarat, în această săptămână, acțiuni prin care să își exprime punctele de vedere. Marți, ei au purtat banderole în timpul activităților didactice, iar miercuri, între orele 11 – 15, au pichetat Prefectura Sibiu, ținând în mâini pancarte pe care au scris revendicările cerute.

„În primul rând, am ieșit aici în stradă pentru a cere respectarea Legii Educației Naționale. Cerințele protestului nu sunt unele care să nu existe în Legea Educației. Guvernul ar trebui să aibă respect față de ceea ce prevede această lege. În continuare, sunt restanțe neplătite către profesori. Deși justiția a dat dreptate Sindicatului, s-a ajuns să nu se respecte nimic!”, a precizat unul dintre cadrele didactice, Răzvan Popa, profesor la Școala Gimnazială din Porumbacu de Jos.
Potrivit lui Teodor Fîrțonea, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Sibiu, printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” se numără: elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României; majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare; respectarea parteneriatului social; asigurarea personalului didactic de predare calificat; plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019); calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenței în unitățile de învățământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale; instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.
„În primul rând, e vorba despre legea educației, care suferă modificări. Pe noi ne afectează, afectează tot sistemul. Primordială mi se pare și securitatea elevilor în școli. Sunt școli în care se intră fără niciun fel de probleme. Apoi, este vorba despre calcularea sporurilor noastre. Sperăm să se rezolve ceva în urma acestor acțiuni ale noastre. Dacă stăm în casă și așteptăm nu se rezolvă nimic!”, este de părere prof. Ionuț Filip, de la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu.
În județul Sibiu, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” numără aproape 4.700 de membri.