Acasă Blog Pagina 422

ULTIMA ORĂ: Două cazuri de botulism în România

Două femei din Vrancea sunt în stare gravă, una fiind transferată la București după ce au fost diagnosticate cu botulism.

Cele două paciente nu au consumat însă aceleași alimente și nu există legătură între ele.

Este vorba despre două femei, una de 56 de ani din localitatea Păunești, iar cealaltă de 67 de ani din Focșani. Ambele ar fi consumat conserve, însă nu același fel de conserve.

La una dintre ele la domiciliu nu au fost găsite conserve, dar se presupune că aceea ar fi fost cauza îmbolnăvirii. La cealaltă pacientă acasă au fost găsite mai multe conserve, printre care zacuscă făcută de casă, dar și conserve din pește.

Epidemiologii au prelevat probe din tot ce au găsit conservat în casa celei de a doua femei, cea de 67 de ani din Focșani, cea a cărei fiică a considerat că, pentru siguranța mamei sale, este mai bine să o transfere la Institutul Victor Babeș din Capitală.

„Ambele sunt în stare gravă, stabilă, respiră singure, însă prognosticul medicilor este rezervat, pentru că nu se știe în urmă cu cât timp ar fi consumat acele alimente care conțin toxina botulinică.

Li s-a administrat imediat ce au ajuns la spitalul din Focșani ser antibotulinic, însă boala este foarte gravă, impune un regim de urgență și, dacă nu este depistată la timp și nu este tratată corespunzător, imediat, poate duce la paralizie sau la deces.

Analizele au fost trimise la Institutul Cantacuzino și probele prelevate din alimente au fost trimise la laboratoare din Capitală de către medicii de la Direcția Sanitar-Veterinară”, anunță tvrinfo.ro.

Botulismul este definit ca o toxiinfecție alimentară severă cauzată de o neurotoxină produsă de Clostridium botulinum și afecteazå omul și numeroase specii de animale. Se manifestă prin paralizia flască progresivă a mușchilor scheletici ce duce la exitus prin insuficiență respiratorie acută.

Femeile sunt statistic mai frecvent afectate din cauza obiceiului de a gusta conservele ori alte alimente înainte de a fi prelucrate termic.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Piața imobiliară din România se prăbușește. Creditele se vor acorda mai greu, iar taxele cresc mult în 2026

Daniela Arnăutu

Potrivit unui analize a presei economice europene, piața imobiliară din România intră în declin, pe fondul creditelor imobiliare tot mai puține și mai dificil de obținut, dar și a unei creșteri spectaculoase a taxelor, în 2026.

La începutul lunii decembrie 2025, potrivit The European Times, prețurile, care până acum creșteau în mod miraculos și imprevizibil, au început să înregistreze o scădere în mai multe orașe mari din România, iar oamenii au tendința de a amâna contractarea unui credit imobiliar, din cauza taxelor foarte mari, dar și pe fondul instabilității economice.

Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în noiembrie 2025, românii au cumpărat 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține decât în luna octombrie și cu 8.356 mai puține decât anul trecut în noiembrie.

În octombrie 2025, cu 19% mai puține tranzacții decât în octombrie 2024

În cee ace privește volumul tranzacțiilor imobiliare, în octombrie 2025 acestea au scăzut cu 19%, comparative cu octombrie 2024, pe fondul majorării TVA pentru locuințe de la 9% la 21%.

„Creșterea TVA pune presiune masivă pe cumpărători: creditele necesită mai mult avans, iar ratele lunare cresc automat”, a declarat pentru presa europeană Antoanela Comșa, director adjunct în cadrul Global Vision. Cele mai afectate sunt garsonierele și apartamentele mici – segmentul care în mod tradițional se vindea cel mai repede.

De asemenea, potrivit specialiștilor imobiliari, în unele orașe, precum Iași și Oradea, prețurile au scăzut cu circa 2%.

Se construiește în continuare, dar sunt tot mai puțini cumpărători

Presa străină a mai semnalat un paradox al pieței imobiliare românești: în 2025 s-a construit mult, dar numărul cumpărătorilor s-a redus. Volumul lucrărilor a crescut cu 9%, iar segmentul rezidențial cu 11,3%, semn că investitorii au reluat proiectele începute în anii anteriori. În schimb, numărul tranzacțiilor a scăzut cu aproximativ 3%.

Bucureștiul, lider la vânzări

Pe piața imobiliară din România, Bucureștiul rămâne lider la vânzări (7.983 de imobile), urmat de Ilfov (4.029) și Timiș (2.804). La polul opus, județe precum Teleorman (26 tranzacții), Călărași (236) sau Covasna (324) au înregistrat valori extrem de mici, semn al unei piețe fragmentate și afectate puternic de scăderea cererii.

Și creditele ipotecare confirmă aceeași tendință descendentă: în noiembrie au fost înregistrate 33.833 de ipoteci, cu 714 mai puține decât anul trecut, potrivit ANCPI.

Taxele tot mai mari influențează piața

Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, de pe 10 decembrie 2025, de creștere a taxelor și impozitelor, piața se va schimba radical.

Guvernul României a decis majorarea, de la 1 ianuarie 2026, pentru:

– impozitele pe locuințe,

– impozitele pe terenuri,

– impozitele pe mașini,

– alte taxe locale.

Astfel, din 2026, în multe orașe mari, impozitele pot crește cu 50–80%, în funcție de valorile stabilite de autoritățile locale.

Experții avertizează că aceste schimbări, combinate cu inflația, cu creșterea dobânzilor și cu perspectivele economice incerte, pot accentua stagnarea pieței imobiliare în 2026.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Femeile din România pot beneficia, în fiecare lună, de o zi liberă, la cerere

Senatul a aprobat un proiect de lege care oferă femeilor diagnosticate cu endometrioză o zi liberă plătită, pe lună, la cerere.

Propunerea legislativă care completează în acest sens Legea nr.53/2003 – Codul Muncii a fost adoptată cu 77 voturi pentru, 34 contra şi 4 abţineri.

În comisie, a fost admis un amendament care prevede că ”salariatele diagnosticate cu endometrioză pot beneficia lunar, la cerere, de o zi liberă plătită, in baza recomandării medicului specialist obstetrică-ginecologie”.

Endometrioza este o boală cronică inflamatorie prin care țesut similar endometrului – mucoasa care căptușește uterul pe interior – în loc să crească doar în interiorul uterului, se dezvoltă și în afara lui.

Acest țesut sângerează la menstruație, dar nu are pe unde să se elimine, ceea ce provoacă durere, inflamație și uneori probleme de fertilitate.

Boala e cel mai frecvent tratată medicamentos, dar și chirurgical, lapatoscopic (operație minim invazivă), îndepărtând focarele de endometrioză și aderențele.

Endometrioza reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de infertilitate feminină, afectând aproximativ 10% (190 de milioane) dintre femeile aflate la vârsta fertilă, la nivel global, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Profi, Lidl, Penny și Carrefour retrag de la raft un produs. Și alte lanțuri au decis retragerea acestuia

Profi, Lidl, Penny şi Carrefour anunţă, vineri, retragerea de la comercializare a unor loturi de lapte praf pentru sugari de la Nestle, din cauza identificarii prezenţei Bacillus cereus pe una dintre liniile de producţie din fabrica de origine.

Cu o zi în urmă, aceleaşi produse au făcut obiectul unor retrageri din magazinele Auchan, Selgros şi Kaufland.

”Nestlé România iniţiază rechemarea voluntară pentru o cantitate limitată din produsul NAN 1 Optipro 400g cu datele de identificare de mai sus, ca măsură de precauţie din cauza identificarii prezenţei Bacillus cereus pe una dintre liniile de producţie din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.
Siguranţa şi bunăstarea sugarilor este prioritatea noastră absolută.

Menţionăm că nu au fost primite sesizari cu privire la efecte adverse asociate consumului produselor din loturile menţionate, rechemarea voluntară a acestora reprezentând o măsură de precauţie”, este anunţul Profi, postat pe site-ul ANSVSA.

Lidl şi Penny retrag de la comercializare produsele cu următoarele date de identificare:

Nume produs pe etichetă:

NAN 1 Comfortis 800g

Lot nr. 52820346AC, data durabilităţii minimale 31.10.2027

Lot nr. 52820346AE, data durabilităţii minimale 31.10.2027

Producator: Nestlé Olanda

Carrefour retrage de la comercializare atât produsul care se vinde la 400 de grame, cât şi cel de 800 de grame.

”Persoanele care au achiziţionat produse din loturile menţionate sunt rugate să nu le ofere spre consum”, transmia lanţurile de magazine.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Un secol de la sfințirea Troiței „Mihai Viteazul” din Șelimbăr

S-au împlinit 100 de ani de la sfințirea Troiței „Mihai Viteazul” din Șelimbăr. „În anul 1925, fruntașii patrioți transilvăneni din cadrul ASTRA iau inițiativă și instalează pe Movilă o troiță, în memoria celor ce și-au jertfit viața în bătălia de pe câmpul de luptă al primei și mult prea scurtei Uniri de la 1600”, spune colonelul în rezervă Marius Popența, președintele filialei județene „General Traian Moșoiu” din Sibiu a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, principala sursă a acestui articol.

Bătălia de la Șelimbăr

Anul trecut, 2024, s-au împlinit 425 de la celebra confruntare de la Șelimbăr. „Bătălia de la Șelimbăr din 28 octombrie 1599 (calendar gregorian/stil nou, utilizat în Ardeal încă din 1590), câștigată de Mihai Viteazul împotriva oștilor cardinalului Andrei Báthory, în acea lungă zi de luptă și sacrificii de sub zidurile Sibiului, i-a deschis Voievodului calea către Alba Iulia, unde a și intrat, triumfal, după doar trei zile, la 1 noiembrie 1599. La Sibiu, după ce armele și-au spus cuvântul, locuitorii cetății au strâns toți morții și i-au îngropat într-un loc care și în ziua de azi poartă, generic, numele de «Movila lui Mihai»”, spune Marius Popența.

Türkenhügel-Movila Turcilor

În plină epocă de prefaceri politice, economice și sociale, în anii premergători revoluției române de la 1848, afirmă colonelul în rezervă,  patriotul, istoricul și scriitorul român Nicolae Bălcescu, alături de fruntașii pașoptiști, a scos din praful istoriei povestea Viteazului (Românii supt Mihai Voievod-Viteazul) și l-a impus ca erou național în abia răsărita conștiință de neam a românilor de pretutindeni, alături de alte simboluri fundamentale ale nației: drapelul tricolor și imnul „Deșteaptă-te Române!” Un document militar (o hartă) de secol XVIII, aparținând garnizoanei austriece din Sibiu, numește tumulul (îndeobște cunoscut drept Movila lui Mihai), ca Türkenhügel-Movila Turcilor.

Una din cele patru troițe

În perioada interbelică, în anul 1925, Asociațiunea Astra instalează pe Movilă o troiță, cum s-a spus la începutul articolului, în memoria celor ce și-au jertfit viața în bătălia de pe câmpul de luptă al primei și mult prea scurtei Uniri de la 1600. În cadrul Adunării Generale a Asociațiunii de la Zalău, din 11-14 septembrie 1926, în „Raportul general prezentat de comitetul central al Asociațiunii pentru literatura română şi cultura poporului român – ASTRA asupra lucrărilor sale și a situațiunii acestei instituțiuni în anul 1925” la „capitolul XIX. Troițe şi monumente artistice” se notifică Adunarea Generală că: „Societatea «Mormintele eroilor» ne-a pus la dispoziție 4 troițe.

Una din ele a fost inaugurată în cadrul unor frumoase serbări, în ziua de 15 Noemvrie, la Șelimbăr, pe movila unde sunt înmormântați eroii căzuți în lupta lui Mihai Viteazul cu Andrei Batory. Inaugurarea s’a făcut în cadrele unor frumoase serbări. Serviciul divin a fost oficiat de I. P. S. S a Mitropolitul Nicolae Bălan cu asistență numeroasă. Din partea guvernului au participat la inaugurare, dnii miniștri Al. Constantinescu, ministrul de agricultură şi dl Alexandru Lapedatu, ministrul cultelor şi artelor.

Cu această ocazie dl ministru Al. Lapedatu a ținut o prea frumoasă conferență despre Mihai Viteazul, dăruind şi suma de 100,000 Lei pentru ridicarea de troițe în amintirea lui Mihai Viteazul: la Guruslău şi Mirislău. Restul de 3 troiţe a fost trimis despărţământului Cluj pentru Fântânele, despărțământului Abrud pentru Buceş şi despărţământului Blaj pentru Mihalț, urmând să fie inaugurate în anul viitor.

Înainte de a trece la alt capitol ținem să mulțumim şi la acest loc. Societății «Mormintele eroilor» pentru troiţe. Corpului VII de armată din Sibiiu pentru sprijinul acordat la nivelarea terenului, facerea șoselei, din șoseaua națională la troiță. Comunelor din plasa Sibiiului, fără deosebire de naționalitate, pentru cele 800 cară de petriş şi nisip la petruirea șoselei.”

Troița, mai impunătoare, mai vizibilă

Ulterior, în anul 1988, după deteriorarea vizibilă a lemnului monumentului inițial, troița din lemn a fost refăcută de Ioan Cozma, mai impunătoare, fiind astfel vizibilă de la mare distanță. În anul 1998, un grup de inițiativă format din intelectuali sibieni coordonați de regretatul profesor Cornel Lungu, înființează Fundația Culturală „Șelimbăr 400” cu scopul declarat de protejare a sitului troiței precum şi a memoriei eroilor neamului îngropați sub glie între Valea Săpunului și cea a Sevișului.

În anul 1999, la 400 de ani de la bătălia de la Șelimbăr s-au desfășurat la Șelimbăr, la Sibiu, la Alba Iulia și în multe alte localități din țară, evenimente comemorative și aniversare dedicate personalității lui Mihai Viteazul și primei uniri a teritoriilor populate de români sub un domn român. Anii 1999 – 2004 au fost, de departe, cea mai fastă perioadă pentru Monumentul dedicat memoriei bătăliei care a consfințit întâia Unire.

„Monetăria Statului a emis serii limitate de monede aniversare, din aur și argint”

Monetăria Statului (tot în 1999), povestește Marius Popența, a emis serii limitate de monede aniversare, din aur și argint, s-au organizat nenumărate evenimente culturale și științifice și s-a lansat ideea amenajării unui complex arhitectural dedicat Voievodului și Bătăliei.

În perioada aceea am fost martorul și unul dintre protagoniștii primului eveniment de tip reenactment organizat în proximitatea Movilei, punând în scenă, pentru un public numeros, o reeditare cu trupe, redusă la scară, a celebrei bătălii. Personalul Biroului de Cultură și Tradiții Militare al Academiei (din care făceam parte la vremea aceea) a fost implicat într-un amplu studiu al tuturor resurselor informaționale legate de Bătălie.

Două batalioane de studenți militari din Academia Forțelor Terestre au marcat trupele adverse ale lui Mihai și ale lui Báthory, locul lor de dispunere fiind așezat realist, dar decalat, deoarece acțiunile militare propriu-zise s-au desfășurat, în 1599, de pe Seviș și până sub zidurile Sibiului, pe locul de dispunere al cartierelor dintre străzile Ștefan cel Mare, Bd. Vasile Milea și Bd. Mihai Viteazul. Nu întâmplător străzile din cartierele Hipodrom se numesc și în ziua de azi, evocator, Mihai Viteazul, Doamna Stanca, Biruinței, Luptei, Călugăreni, Frații Buzești, Haiducului, Călăreților, Guruslău, Mirăslău etc.

Noi am organizat reconstituirea între văile Săpunului și Sevișului, marcând aliniamentele celor două armate, focul de artilerie, precum și manevrele, finalizate cu atacul impetuos al cavaleriei, condus nemijlocit de Domnitor (al cărui rol l-am jucat personal) însoțit de un număr destul de mare de călăreți veniți de la baza hipică din Sibiu și din toate satele aparținătoare comunei Șelimbăr. Și acum îmi mai aduc aminte reacția profesorului Cornel Lungu, istoric meticulos, care striga după mine să țin sabia în mâna stângă, că Mihai ar fi fost stângaci. În sprijin ne-au venit și inimoși voluntari de la Teatrul „Radu Stanca”, cu echipament, ținute, arme și armuri, precum și make-up profesionist.

La 100 de ani după sfințire

În data de 28 noiembrie, a acestui an, s-a susținut, la Troița „Mihai Viteazul” din Șelimbăr, o ceremonie dedicată Zilei Naționale a României și împlinirii a 100 de ani de la sfințirea acestui monument simbol. La eveniment au participat reprezentanți ai Prefecturii Sibiului, ai Consiliului Județean, ai Asociației Veteranilor de Război, ai Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” precum și ai garnizoanei Sibiu. Au fost depuse coroane de flori, iar elevii Cercului Cultul Eroilor din Școala Gimnaziala „Regina Maria” Sibiu au susținut un moment artistic.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

CineGold Sibiu: Povestea singurului multiplex independent din oraș, la șase ani de la „Motor, Acțiune!”

Într-o Românie în care funcționează aproximativ 108 cinematografe, majoritatea afiliate marilor lanțuri internaționale, Sibiu se mândrește cu o raritate: CineGold. Singurul cinematograf multiplex independent din oraș a împlinit recent șase ani de existență. Situat în inima orașului, dar refuzând să fie doar un chirias important al centrului comercial Promenada , CineGold a devenit un hub cultural unde filmul întâlnește comunitatea.

Deschis în noiembrie 2019, cu doar câteva luni înainte ca lumea să se schimbe radical, CineGold a marcat o premieră mult așteptată: a fost primul cinematograf modern, de tip multiplex, situat administrativ chiar în municipiul Sibiu. Deși competiția există în localitatea învecinată, Șelimbăr, managerul CineGold subliniază cu mândrie apartenența locală:

„ S-au așteptat aproape 20 de ani pentru ca noi să avem un cinematograf de TOP chiar aici, în oraș.”

Mai mult decât un ecran: Un hub cultural al comunității

La șase ani de la o deschidere descrisă drept „spectaculoasă”, cinematograful și-a consolidat poziția nu doar ca loc de proiecție, ci ca spațiu versatil. Cu nouă săli și o capacitate totală de aproximativ 1.400 de locuri, variind de la săli lounge de 26 de locuri la sala mare de 271, locația a fost gândită din start să fie flexibilă.

„Mi-am dorit foarte mult să fac din GineGold mai mult decat un cinematograf. Modul în care este construit îi permite să găzduiască fel de fel de acțiuni, de la cele mai năstrusnice la cele mai serioase. Scopul nostru este să facem parte din viața comunității”.

mărturisește managerul Despina Miron.

Cele mai așteptate momente nu sunt neapărat blockbuster-ele americane, ci întâlnirile cu echipele de actori români.

„Când vine lumea și își vede actorii preferați, când fac poze și iau autografe, simți bucuria autentica. Chiar dacă ești fan sau nu, te încarci din energia oamenilor”, explică managerul cinematografului.

Sibienii și filmul: De la popcorn la „Teambuilding”

Deși statisticile Centrului Național al Cinematografiei plasează Sibiul într-o competiție strânsă cu orașe precum Brașov sau Oradea, apetitul localnicilor pentru film este în creștere. Experiența de vizionare rămâne însă una clasică, completata de liantul cinematografic: traditionalul popcorn și suc ; nachosul clasându-se pe locul 2.

„Dacă e să o luăm strict economic, popcornul e rege. E proaspăt, e din oraș, e singurul loc unde îl găsești mereu cald”,

spune Despina

În ceea ce privește preferințele cinematografice pentru anul în curs, surprizele nu au lipsit. Dacă fenomenul global Avatar a dominat ecranele, comedia românească Teambuilding a ținut pasul, generând încasări record și săli pline. De asemenea, producțiile lui Mircea Bravo au crescut constant în popularitate și calitate, semn că publicul sibian rezonează puternic cu umorul și poveștile autohtone.

Cinematograf

În spatele cortinei: „Săptămâna cinematografică începe vineri”

Puțini spectatori știu că ritmul unui cinematograf nu se aliniază calendarului obișnuit. La nivel mondial, și implicit la CineGold, săptămâna cinematografică începe vinerea.

„Programul se actualizează în fiecare miercuri după-amiază pentru săptămâna care începe vineri. Totul este digitalizat, proiecțiile sunt corelate – imagine, sunet, lumini – totul este atent gandit astfel incat programul de filme sa fie accesibil”.

explică managerul.

Echipa care face totul posibil este formată din aproximativ 15 de persoane, majoritatea tineri, mulți fiind prezenți încă de la deschiderea din 2019. Flexibilitatea este limitată, responsabilitatea este mare („o eroare nu se remediază în 5 minute”), dar pasiunea pentru film îi ține împreună.

Un produs local care susține producătorii locali

Un aspect care diferențiază CineGold este autonomia sa. Selecția filmelor este curatoriată intern, de la Sibiu, o libertate rară în industrie. Această independență se traduce și printr-o susținere activă și a campaniei „Produs în Sibiu”.

CineGold este, la rândul lui, un produs al Sibiului. Autenticitatea locului vine din aceste mici detalii date de producătorii locali. Efortul lor trebuie răsplătit”,, conchide Despina, managerul CineGold.

Astfel, la aniversarea de șase ani, singurul multiplex independent din Sibiu rămâne fidel misiunii sale: să ofere o experiență de top, accesibilă pentru sibieni, cu bilete la film a căror preț variază între 15 și 45 de lei, păstrând în același timp un suflet local într-o industrie globalizată.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Automecanica Mediaș va produce blindate la standarde NATO

Automecanica Mediaș se pregătește să intre în producția de vehicule blindate 4×4, realizate după standardele NATO, destinate Armatei Române.

Aceste blindate pot fi adaptate pentru diferite tipuri de misiuni și sunt echipate cu motor diesel de 360 CP, ating viteze de până la 110 km/h și au o autonomie de aproximativ 700 de kilometri.

Blindatele sunt destinate Armatei Române și pot fi configurate pentru o gamă largă de misiuni. Dispun de un motor diesel de 360 CP, ating o viteză maximă de 110 km/h și pot parcurge până la 700 de kilometri.

Peste 800 de unități sunt programate pentru producție în următorii ani.

Potrivit Deliei Stupinean, reprezentant al Automecanica Mediaș, fabrica își asumă întregul proces tehnologic: „Automecanica SA va produce de la 0 la cheie.”

„A fost înființată în 1939, a fost producătoare de piese și avioane pentru Al Doilea Război Mondial.

Primul avion, construit în 1941. În următorii ani, a continuat pe parte militară, construind vehicule pentru zona armată.

De vreo trei ani, datorită mediului și cerințelor europene, am început să ne focusăm pe partea de mobility”, a mai spus Delia Stupinean, citată de Antena 3.

După lansarea primului autobuz electric realizat integral în România, Automecanica Mediaş avansează rapid și în zona mobilității urbane sustenabile, dar și în industria de apărare, unde pregătește vehicule blindate de ultimă generație.

În acest fel, ţara noastră devine un jucător important în regiune.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Anunț SOMA: Modificări în programul de colectare a deșeurilor în perioada sărbătorilor de iarnă

Operatorul de salubritate SOMA anunță modificări ale programului de colectare a deșeurilor în perioada sărbătorilor de iarnă, modificări care se adresează localităților din Zona 1 – Sibiu.

Potrivit informării oficiale, zilele nelucrătoare din perioada Crăciunului și a Anului Nou vor fi recuperate prin colectări efectuate în weekend, după cum urmează:
Joi, 25 decembrie 2025 → colectarea se va recupera sâmbătă, 27 decembrie 2025
• Vineri, 26 decembrie 2025 → colectarea se va recupera duminică, 28 decembrie 2025
• Joi, 1 ianuarie 2026 → colectarea se va recupera sâmbătă, 3 ianuarie 2026
• Vineri, 2 ianuarie 2026 → colectarea se va recupera duminică, 4 ianuarie 2026

Reprezentanții SOMA precizează că, în zilele de recuperare menționate, se vor colecta fracțiile de deșeu conform calendarului obișnuit corespunzător zilelor recuperate.

Sibienii sunt rugați să țină cont de aceste modificări și să scoată deșeurile la colectare conform noului program.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

„Cravata Galbenă”, un veritabil fenomen cinematografic: peste 300.000 de spectatori în trei săptămâni

Filmul Cravata Galbenă, impresionanta reinterpretare cinematografică a vieții lui Sergiu Celibidache, prezent acum în cinematografele din întreaga țară, a adunat deja peste 300.000 de spectatori în sălile de cinema, la doar 3 săptămâni de la lansare.

Reacțiile puternice și emoționante ale spectatorilor au întărit ideea că pelicula schimbă nu doar percepții, ci poate modela destine și inspira generațiile de azi.

”Este un semnal excepțional de important pentru cultura română și extrem de încurajator pentru destinul unor tineri cărora Cravata Galbenă le poate schima viața. Sunt convins că există adolescenți care se vor simți inspirați de acest film, de aceea este esențial să fie promovat și vizionat”, Bogdan B..

”Filmul este curat ca o lacrimă românească. Actorii – americani, și totuși atât de firesc integrați în fibra poveștii – sunt senzaționali.

Am savurat reconstituirea epocii interbelice, aceea a unei Românii elegante, vibrante, europene (…) un film de portrete, un film de mari actori, un film demn de mari regizori. O poveste reală, un destin românesc care a dobândit notorietate mondială. Povestea lui Sergiu Celibidache”, consideră Dinu G..

„Cravata galbenă vorbește despre drumul unui om care și-a purtat viața ca pe o partitură nescrisă: cu rătăciri, cu lumină, cu furtuni, cu triumf. Și despre România — cea din care a plecat, cea pe care nu a uitat-o, cea care l-a iubit cu întârziere.

La final, filmul nu îți spune doar povestea unui dirijor. Îți amintește că fiecare dintre noi are o cravată galbenă undeva în suflet — un vis încăpățânat, o lumină care nu vrea să se stingă”, subliniază Sorin M.. Bilete online pentru Sibiu se pot achiziționa la Cineplexx , CineGold și Cinema Ion Besoiu.

Programul complet pentru 12-18 decembrie și biletele pentru cinematografele partenere: https://www.facebook.com/share/p/1C464DePd7/?mibextid=wwXIfr https://www.instagram.com/p/DR2YPPSDJco/?igsh=eTkzdjRia2V0eWs3 https://cravatagalbena.ro/#parteneri-cinema

Postările de pe conturile de social media: https://www.facebook.com/share/p/1F9pmCXipH/?mibextid=wwXIfr https://www.instagram.com/p/DRj9_PtjNID/?igsh=MXhpeWI2dnR4eGZkZw==

Filmul Cravata Galbenă, extraordinara poveste a lui Sergiu Celibidache, își continuă călătoria pe marile ecrane din toată țara.

Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache.

Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război.

Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu.

Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea și recunoașterea celor dragi. Și despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.

În rolurile principale sunt John Malkovich (Dangerous Liaisons, Being John Malkovich) și Miranda Richardson (Tom & Viv, Damage), ambii dublu nominalizați la premiile Oscar, Ben Schnetzer (The Book Thief) și Kate Phillips (Peaky Blinders, Downton Abbey). Sean Bean (Game of Thrones, The Lord of the Rings), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser (Game of Thrones) și Charlie Rowe (Rocketman) completează distribuția.

“Încerc să nu anticipez niciodată ce va gândi sau simți publicul, dar aș spune că merită văzut pentru că Celibidache a avut o viață bogată și fascinantă, a călătorit în întreaga lume și a făcut ceea ce iubea, fără compromisuri.

Cred că filmul merită văzut și pentru istoria pe care o dezvăluie, pentru luptele care fac parte din acea istorie și pentru că surprinde aspirația spre perfecțiune și frumusețea muzicii pe care o auzim.”, declară actorul John Malkovich.

Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează și scenariul împreună cu James Olivier.

Din echipa de creație fac parte nume importante din industria cinematografică internațională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură și prostetică Lynda Armstrong și scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge, iar castingul internațional este coordonat de Des Hamilton și Georgia Topley.

“Acest film te încurajează să crezi în tine și în destinul tău. Cel mai important este să îndrăznim să visăm. Apoi să avem curajul să facem saltul și să ne urmăm visul până la capăt, chiar dacă asta presupune sacrificarea a ceea ce avem mai aproape de suflet: familia și casa noastră.

Este un exemplu spectaculos de determinare, de chemare a destinului și de urmărire a unei pasiuni împotriva tuturor obstacolelor”, a spus regizorul filmului, Serge Ioan Celebidachi.

Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, James Olivier, Andrei Boncea și Robert W. Cort.

Cravata Galbenă este o producție Oblique Media, realizat în coproducție cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film și Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Guvernului României prin programul derulat de Oficiul de Film și Investiții Culturale și al Centrului Național al Cinematografiei.

Filmul Cravata Galbenă va putea fi văzut în cinematografele din întreaga țară din 14 noiembrie, distribuit de Vertical Entertainment.

Finanțatori: Aqua Carpatica, PPC, Banca Transilvania, Cloud 9, Oscar Downstream, CisGaz, Raiffeisen Bank, Media Investment Communication, OMD Romania, EssenceMediacom Romania, House of Media, PHD Media, Wavemaker, MMS Communications Romania, Mindshare Media, Omnicom Media Group, Cinema City, Publicis Groupe Media Bucharest, GroupM Media Operations, Procter And Gamble International Operations SA, Prometheus Programmatic Agency, Catena, Hornbach, Cineplexx Romania, Glaxosmithkline Consumer Healthcare, Nestle Romania, ING Bank, Orange Romania, PENNY România, Hervis Sport&Fashion, Kaufland, Selgros Cash&Carry, BV McCann Erickson, Scandia Foods, Boiron RO, SBI Digital Marketing Limited, United Media Services, Maspex Romania, Help Net Farma, JYSK Romania, Intersnack, Vivre.ro, Dentsu Romania, Ursus Breweries, Heineken Romania, Bricostore Romania, E.ON Energie România, BRD Groupe Société Generale, Carat Romania, Initiative Media, Univer Product, Romaqua Group, Jidvei, Unicredit Consumer Financing, Premium Auto, Hyundai, Unicredit Bank, Zarea SA, Transavia, KPMG, Tchibo, Alpro CVA, Policolor, Casa Timiș

Partener logistic: Fundația FAN Courier

Partener aerian: Air France

Partener cazare: Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest

Partener asigurări: Groupama Asigurări

Partener de asistență medicală: Sanador

Partener de mobilitate: Țiriac Auto Rent

Parteneri: CEC Bank, Fundația Sergiu Celibidache, Valvis Holding Distribution, Rompetrol, Seaside Playgrounds, Continental Hotels, Farmec, Bien Savvy, Ginissima, Tudor Tailor, Egoformen, Florentino Delure, Mobexpert, Scenario, Cumpăna, Coco Jardin, Panimon.

Parteneri promovare: Radio România, Magic Fm, Pro Tv, Prima Tv, Kanal D, Euronews, Digi 24, Antena 1, Antena 3, TVR, Cinemaraton, Moldova Tv, Vertical Advertising & PR, Escudo, OMV Petrom Marketing, Mobexpert, Glovo România, Uny Mobility, Transferoviar Călători, Băneasa Shopping City, Park Lake, Promenada Mall, Veranda Mall, Masrei, Atrium Mall, Tomis Mall, Moldova Mall, UNTOLD, Unforgettable Festival, Sonoro Festival, ARCUB, Creart, ROMGAZ, STB, Blue, OMA Vision, Filarmonica George Enescu București, Filarmonica Pitești, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, Opera Națională București, Cvartet Arcadia, Fanfara U.M. 0260 București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – București, Universitatea din București, Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Medicină și Farmacia Carol Davila București, Universitatea de Medicină și Farmacia Grigore T.Popa Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea Petre Andrei Iași, Universitatea Emanuel Oradea, Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj, Universitatea de Artă George Enescu Iași, Școala Populară de Artă Sibiu, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu – Sibiu, Teatrul Bulandra, Teatrul de Revistă Constantin Tănase București, Teatrul Național I.L.Caragiale București, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Opera Națională Cluj, Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard – Galați, Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, Muzeul Municipiului București, Complex Muzeal Științe Naturale Ion Borcea Bacău, Muzeul Casa

Mureșenilor Bacău, Muzeul Național de Istorie București, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Arta Craiova, Muzeul Porțile de Fier Drobeta Turnu Severin, Centrul Muzeal de Istorie Gherla, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand Oradea, Muzeul de Istorie Vâlcea, Muzeul Național Secuiesc Sfântu Gheorghe, Muzeul Maramureșului Sighetul Marmației, Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Tiparului și Cărții Târgoviște, Muzeul Județean Zalău, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Timpark, Centrul de Proiecte Timișoara, Primăria Municipiului Alba Iulia, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Brăila, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului Buzău, Primăria Municipiului Călărași, Primăria Municipiului Cluj, Primăria Municipiului Constanța, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Deva, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Municipiului Galați, Primăria Municipiului Huși, Primăria Municipiului Iași, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Piatra Neamț, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Roman, Primăria Municipiului Slobozia, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Zalău.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Alergarea iarna: Cum transformăm frigul în aliat la Sibiu

0

De la „De ce ai ieși pe vremea asta?” la „Ne vedem la antrenament!”

Când temperaturile scad sub zero grade și ziua se scurtează, instinctul natural este să ne retragem la căldură. Totuși, pentru membrii Clubului Sportiv Montan Sibiu, iarna nu este un motiv de pauză, ci fundația succesului pentru anul următor.

Am stat de vorbă cu Răzvan Morariu, alergător cu 15 ani de experiență, organizator al competițiilor Urme pe Play și Cindrel în Alergare, pentru a înțelege cum se face corect trecerea la alergarea pe timp de iarnă.

De ce să alergi când este frig?

Poate părea contraintuitiv, dar Răzvan explică faptul că alergătorii de iarnă se împart în două categorii: cei care vor să intre în formă în sezonul de primăvară și cei deveniți „dependenți de starea de bine” pe care o oferă mișcarea în natură.

„Alergările în perioada aceasta sunt de volum și de construire. Practic, cu cât alergi acum mai mult și mai bine, cu atât rezultatele o să fie pe măsură în primăvară.” — Răzvan MorarIU

Dacă obiectivul tău este un semimaraton montan în primăvară, decembrie este momentul critic pentru a începe. O pregătire constantă de 3-4 luni transformă o cursă chinuitoare într-una de care te poți bucura cu adevărat.

Echipamentul: Regula celor 10 grade și arta straturilor

Cea mai mare greșeală a începătorilor? Se îmbracă prea gros. Răzvan ne oferă o regulă de aur:

„Dacă afară sunt zero grade, ar trebui să te îmbraci ca și cum ar fi zece grade. Temperatura resimțită în efort este cu aproximativ 10 grade mai mare decât cea reală.”

ALergare iarna

Cum ne îmbrăcăm corect – Sistemul Layering- sau straturi, straturi:

Stratul de bază (Base layer): Direct pe piele. Evitați bumbacul! Alegeți lână Merino sau sintetice care nu țin transpirația rece pe corp.

Stratul termic: Menține temperatura corpului. Opțional, se poate renunța la el dacă efortul este intens sau vremea permite.

Stratul de protecție (Shell): O foiță respirabilă (Gore-Tex sau similar) care apără de vânt și ploaie/zăpadă, păstrând căldura generată de corp.

Ce punem în picioare?

Pe timp de iarnă, aderența este cheia. Chiar și pe asfalt, umezeala și mâzga pot crea probleme. Se recomandă încălțăminte cu profil mai agresiv (de trail) pentru a avea siguranță pe orice suprafață.

Încălțăminte pentru alergare în sezonul rece

Unde alergăm în Sibiu? Trasee recomandate

Nu trebuie să mergi departe pentru a te bucura de natură, chiar și în oraș. Clubul recomandă:

Pentru începători și alergări ușoare: Parcul Sub Arini și Pădurea Dumbrava (zona Hilton): Poteci nemarcate, dar ușor de navigat, fără diferență de nivel periculoasă. Se pot face bucle de 2-5 km complet în natură.

Pentru avansați (diferență de nivel): Zona Gușterița: O zonă cu denivelări, pădure și poteci foarte bune, unele marcate parțial.

Pentru viteză și intervale: Stadionul Municipal: Suprafața moale (tartanul) este preferată de club pentru protejarea articulațiilor.

Siguranța înainte de toate

Răzvan în alergare

Iarna nu iartă greșelile, iar Răzvan subliniază câteva reguli vitale, 3 la număr, pentru a rămâne în siguranță:

Încălzirea este sfântă: „În perioada rece, încălzirea este de trei ori mai importantă decât vara”, spune Răzvan. Musculatura rece este predispusă la leziuni.

Nu alerga singur pe munte: Mai ales ca începător. Grupul oferă siguranță, suport moral și… pe cineva care să-ți facă poze.

Rucsacul de alergare: Nu plecați la munte fără un minim de echipament: haine de schimb (uscate), apă/ceai cald și calorii, deoarece frigul consumă energia mult mai rapid.

Comunitatea: Soluția pentru motivație

”Cea mai grea parte a antrenamentului este ieșitul din casă, ne mărturisește Răzvan”. Clubul Sportiv Montan Sibiu a creat un sistem de suport comunitar pentru a combate lipsa de motivație.

Programul săptămânal al clubului, deschis pentru doritori:

  • Luni (18:00) – Stadion: Antrenament tehnic cu Cosmin Stan. Se lucrează la biomecanică, viteză și corectarea posturii.
  • Miercuri (06:00) – Răsărit: Alergare matinală cu Adriana.
  • Miercuri (18:00) – Seara: Alergare cu Dani Cruciat (ultramaratonist).
  • Sâmbătă: Long Run (alergare lungă), unde timpul nu mai este limitat de job.

Clubul împarte alergătorii pe grupe valorice, astfel încât nimeni să nu se simtă presat sau lăsat în urmă. Există chiar și grupuri spontane pentru începătorii absoluți.

Tura de iarna – Club Sportiv Montan Sibiu

Ce am înțeles noi, de la ziar?

Alergarea iarna nu este despre suferință, ci despre adaptare și comunitate. Fie că vizezi Creasta Făgărașului sau doar o tură relaxată prin Sub Arini, secretul stă în echipamentul potrivit și oamenii cu care te înconjori.

După cum spune Răzvan: „Când vezi peisajul montan, uiți de efort. Este o recompensă care te face să fii mândru.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în vizită la Terapia Cluj: „Avem nevoie de medicamente produse aici, în România”

Daniela Arnăutu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat, vineri, 12 decembrie 2025, fabrica de medicamente Terapia, din Cluj. Compania este unul dintre cei mai mari producători de medicamente de la noi din țară și are peste 1000 de angajați.

Cu acest prilej, Rogobete a declarat: „Avem nevoie de spitale moderne. Avem nevoie de tehnologie. Avem nevoie de personal medical bine pregătit.Dar avem nevoie, în aceeași măsură, și de medicamente produse aici, în România”.

Terapia exportă în 25 de țări

Firma Terapia Cluj produce peste 100 de milioane de cutii de medicamente produse annual și are o prezență internațională puternică pe piețele CSI și UE, exportând în 25 de țări. Sunt performanțe care arată potențialul real al industriei românești.

Rogobete spune că va sprijini producția românească de medicamente

„Un sistem de sănătate modern nu poate funcționa fără o industrie farmaceutică puternică, capabilă să asigure tratamente esențiale pentru pacienți. De aceea, producția locală trebuie privită ca un pilon strategic, nu ca un detaliu industrial.

Este responsabilitatea noastră să înțelegem dinamica pieței și să găsim soluții care nu doar protejează, ci și consolidează capacitatea de producție internă.

Voi continua dialogul cu industria și voi lua măsurile necesare pentru a sprijini producția de medicamente generice, tratamente care țin sistemul în echilibru și care, pentru mulți pacienți, reprezintă singura opțiune accesibilă.

Prin responsabilitate, perseverență și parteneriat, arătăm că România poate construi un sistem de sănătate modern, solid și orientat spre oameni.

Pentru că, în final, fiecare pacient are dreptul la tratamentul de care depinde viața lui”, a scris Rogobete pe pagina sa de Facebook.

La final, ministrul Sănătății și-a încheiat postarea cu sloganul său preferat: „Încrederea ne face bine!”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Peste 1000 de exemplare de păsări și iepuri vor fi expuse la Sibiu

Asociația Columbofilă Sibiu-Păsări de Ornament, Asociația Clubul Crescătorilor de Berbec German și Asociația Clubul Crescătorilor de Wyndotte organizează sâmbătă, 13 decembrie, între orele 8:00 și 19:00 și duminică, 14 decembrie, între 8:00 și 14:00, o expoziție de găini, iepuri, porumbei și rațe, pe str. Fundătura Lânii nr. 22 (pentru sibieni – fostul Mondex).

Anul acesta marcăm un moment istoric pentru județul Sibiu

În cadrul evenimentului vor fi expuși un număr de 250 de iepuri, din diverse rase , 350 de găini și palmipede și aproximativ 500 de porumbei de ornament.

„Anul acesta marcăm un moment istoric pentru județul Sibiu: pentru prima dată, cele trei mari ramuri ale creșterii păsărilor și animalelor mici de rasă – porumbei, păsări de curte și iepuri – se reunesc într-o singură expoziție. Evenimentul este organizat în spiritul pasiunii și al colaborării dintre crescători și reprezintă o premieră ce aduce împreună tradiția, selecția riguroasă și dorința de a promova diversitatea raselor valoroase”, au transmis organizatorii.

Arbitraj și desfășurare

Duminică, în jurul orei 12:00, va fi organizată o tombolă gratuită, în cadrul căreia vor fi oferite cadou diferite rase de porumbei, un cocoș și un iepuraș, pentru cei care doresc să pășească în această pasiune.

Exponatele vor fi punctate de către arbitri naționali și internaționali, aduși special din străinătate. Arbitrajul va avea loc vineri, 12 decembrie, cu ușile închise. Începând de sâmbătă, odată cu deschiderea pentru public, vizitatorii vor putea admira campionii desemnați.

„Această expoziție nu este doar o prezentare de păsări și animale mici, ci și o sărbătoare a pasiunii, perseverenței și comunității. Este o invitație adresată publicului larg de a descoperi frumusețea și diversitatea raselor, iar pentru crescători, un prilej de a împărtăși experiență, rezultate și bucuria muncii de selecție.

Într-o perioadă în care tehnologia ne acaparează tot mai mult timpul, dorim să atragem în special tinerii către această frumoasă îndeletnicire, pentru a descoperi plăcerea creșterii păsărilor și animalelor mici. Ei reprezintă viitorul, iar tot mai puțini aleg să urmeze această direcție, motiv pentru care ne dorim să le insuflăm pasiunea și respectul pentru aceste activități tradiționale”, a spus Stoica Marcel Alexandru, președintele Asociației Columbofilă Sibiu-Păsări de Ornament.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI