Toți suntem unici. Uneori ne credem toți speciali, foarte speciali. Suntem sub plină presiune a deșteptăciunii afișate. Cu orice preț. Inclusiv cu prețul batjocurii aproapelui. Un soi de lider spiritual, fariseu strașnic, este surprins în pilda Mântuitorului așezată nouă drept izvor de meditație în Duminica prin care se deschide perioada Triodului- care marchează așteptarea Învierii. Intră asemeni unuia ce știe că are drepturi în mijlocul Templului. Călcând apăsat. Sigur pe sine. Conform graficului. În conformitate cu tot ce a fost învățat că i se cuvine. Privește în jur și se crede înainte de a crede. I se pare mai important modul în care i se prezintă lui Dumnezeu decât modul în care, cu bucurie, Dumnezeu îl primește. Vameșul, coleg de parabolă, poartă altă conștiință. A omului bucuros că Dumnezeu îl primește, fie și pe margine, în Casa Sa. Este lecția Evangheliei. Pe lângă Lege, Hristos aduce Iubire. Prețul acestei iubiri este Moartea Sa, Învierea Sa- în orizontul Triodului ce tocmai îl deschidem. Poate de aici emoția citirii unui astfel de text în cheia istoriei Învierii. Pentru că numai Învierea dă sens acestei parabole. Fariseul nu greșește față de Lege ci față de Cel care dă Legii sens veșnic, prin Înviere. De aici importanța textului. Părintele Savatie Baștovoi scrie simplu: Nu putem iubi fiind plini de noi! (Prețul Iubirii, Ed. Cathisma, 2018, p. 235). Asta îl face pe vameș special, unic. Înțelege că Dumnezeu este Iubire. Și cine înțelege aceasta se apropie de asemănarea cu Dumnezeu Însuși.
Aceasta ne este chemarea în Postul ce se deschide dinaintea noastră, mai întâi ca o adiere de sens, apoi ca un progres optimist. Să renunțăm la ifose și orgolii, în nădejdea bucurării lui Dumnezeu. Nimic nu poate plăti iubirea prin care Hristos vindecă neiubirea noastră, îngâmfarea noastră de a ne crede plini de drepturi în Împărăția Lui. De aceea smerenia, moartea duhovnicească a unui sine gonflat, dă viață nouă Iubirii. Pentru că nu ne poate iubi Dumnezeu fără noi. El nu ne vrea de partea Sa fără noi. Numai în mintea noastră de farisei este altfel. Să privim spre noi, în inima noastră, ca niște vameși de iubire ce suntem. Dă-ne Doamne să înțelegem, că nu ne vrei în Rai fără noi!
Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt asemenea cu ceilalți oameni… (Luca 18. 10-14)
Institutul Cantacuzino infirmă gripa în cazul a doi pacienţi decedaţi în Spitalul Judeţean
Direcţia de Sănătate Publică din Sibiu a primit în cursul zilei de vineri rezultatul în cazul a două dintre probele necroptice recoltate de la persoane suspecte de gripă. Ambele probe sosite au fost negative în ceea ce priveşte detecţia de virus gripal. Probele aparţin unor bărbaţi cu vâste de 65 si 95 de ani care au fost internaţi la Spitalul Judeţean Sibiu cu forme severe ale unor afecţiuni pulmonare.
„A fost infirmat virusul gripal în cazul celor doi pacienţi de sex masculin ai Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu, transferaţi ulterior în Secţia de Boli Infecţioase a SCJU Sibiu, în vârstă de 65 de ani (vaccinat antigripal) şi 95 de ani (nevaccinat antigripal), care au decedat la începutul acestei săptămâni.”, a declarat Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al DSP.
La ora actuală se mai aşteaptă rezultatele pentru încă două probe necroptice de la o femeie în vârstă de 68 de ani (vaccinată împotriva gripei) tot adusă la Judeţean de la Spitalul de Psihiatrie şi de la un bărbat în vârstă de 79 de ani care refuzase imunizarea împotriva gripei.
Tărâmul idioților
Devenim tot mai blazați în regimul acesta de maiumuțăreală a competenței în România. E absurd, idiot și profund nedrept pentru cetățenii români rămași în România să înghițim valurile de nesimțire și ticăloșie stârnite într-un profund dispreț față de interesul public. Constituția României descrie statul român drept un stat democratic și social, dar realitatea cruntă e că plutocrația acestor generalisimi au confiscat republica, iar cetățenii rămân cu firmiturile dintr-o economie care a intrat într-o vrie necontrolată. Cele două sute de modificări ale Codului Fiscal, așa zisa „ordonanță a lăcomiei” nu numai au generat inflație, adică leu mai slab și putere de cumpărare diminuată, ci relocări ale investitorilor, noi șomeri și o frână bruscă pusă investițiilor. Două firme mari au plecat din zona Timișoarei, altele două din Arad își fac bagajele și lasă 5000 de șomeri. Timișul și Aradul, aflate în proximitatea frontierei cu Ungaria, cu conexiuni rapide către piețele Uniunii Europene, sunt într-un prim acces de sufocare. Ce se întâmplă cu Moldova, regiunea cea mai urgisită din România, unde emigrarea a depășit orice șansă de reechilibrare demografică?
Politicienii corupți controlând guvernul și parlamentul își dau legi cu dedicație pentru a-și conserva averile, a scăpa de pușcărie și evident pentru a-și facilita traficul de influență și furtul banilor publici. Cetățenii, îmbătrâniți, sărăciți, debusolați de modificările cotidiene ale peisajului social din România, trebuie să se conformeze, să respecte legile, să își plătească impozitele și taxele și să le ofere legitimitate acestor infractori deghizați în politicieni. Absurdul e că acești oameni nu au nici o calitate. Și-au falsificat diplome științifice, deși nu există absolut nici o miză ca politician, demnitar sau înalt proprietar de jilț moale să dețină un doctorat. Și-au cumpărat limuzine scumpe, mașini sport italiene și alte drăcovenii turbo, deși străzile românești sunt în mare parte într-o condiție deplorabilă. Și-au construit palate gigantice, ferme uriașe, domenii de vânătoare, case de vacanță și refugii pentru amantlâc și voie bună, deși nu au familii numeroase și nici nevoia de a avea ecou în sufragerie.
Nu cred că românii au deficiențe de înțelegere, nu cred că oamenii din jurul nostru sunt proști, dar e ireal că situația acesta continuă. În Franța, acest nivel de nesimțire și aroganță afișată ar fi născut revoluții. Noi suntem relativi tăcuți și pentru că corpul cetățenesc cel mai activ și tânăr este în mare parte peste hotare. Însă cei ce am rămas putem să acceptăm jigodii mizerabile ca Olguța Vasilescu, analfabete funcțional ca Dăncilă sau corupți până în măduvă și condamnați penal ca Dragnea?
Ironia face ca lupta noastră anticorupție ce devenise un veritabil brand românesc, invidiat de vecinii noștri bulgari și grav viciată de corupții noștri de la putere, o exportăm la nivel european prin Laura Codruța Kovesi. Europenii, cei ce nu se numesc Orban sau Salvini, jubilează și anunță că șansele ca fostul procuror șef DNA să fie numită în postul european sunt mari. Ai noștri fac tot ce pot să fie aleasă, demonizând-o, punând-o recent sub acuzare de parcă atacul elitei corupte de la București nu ar fi cel mai mare compliment profesional. Însă noi ceilalți, ce vom face?
Tineri reținuți după ce au spart o casă
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut doi localnici, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei doi sunt bănuiți că în ziua de 9 februarie ar fi pătruns într-un imobil în renovare, de unde ar fi sustras mai multe unelte de uz gospodăresc, în valoare de 4.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Față de cei doi tineri s-a emis ordonanță de reținere 24 de ore, iar instanța a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.
Arborele pagodelor
Mulţi văd, puţini pricep semianalfabetismul în care se scufundă acest popor atât de aparte, pe care bunul Dumnezeu l-a sădit de pe arcul Carpaţilor până la Marea cea mare, în căuşul Transilvaniei şi de la Nistru pân’ la Tisa. Dacă-mi aduc bine aminte, unul din marii duhovnici ai românilor – plecat de acum în veşnicie – se ruga, între altele, ca Domnul să-i întoarcă pe români la frumuseţea lor cea dintâi. Adică la mărinimia, isteţimea şi buna cuviinţă care le călăuzeau drumul vieţii, parcurs la pas cu Hristos. Iar de aici îşi şi trăgeau dreapta judecată şi dreapta simţire, inteligenţa, discernământul şi omenia. Şi se mai ştia în acest popor un lucru din străbuni: cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească! Aşa că, cine nu avea multă carte întreba preotul, dascălul sau pe bătrânii înţelepţiţi de viaţă ai satului, ca să nu dea inutil cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos, sau să se facă de ruşine. Mecanisme relaţionale fine reglau armonia psihologică a comunităţii, iar prostia ocazională era tămăduită în versuri şi cu mult umor. Cei mai îndrăgiţi erau copiii. A-ţi lua răgaz pentru copii, fie ai tăi, ca părinte, fie ai tuturor, ca dascăl, era practic apostolat în familie sau la catedră.
Tatăl meu, ajuns dascăl din fiu de ţăran, obişnuia uneori să-şi învite clasa în cea mai vastă şi fascinantă sală de clasă din Sibiu: Parcul Arinilor. Fie că ne întindeam pe iarbă cu lupe în mână ca să privim truda insectelor de sub frunziş, fie că studiam coroanele arborilor, pentru a recunoaşte speciile după frunze şi trunchi, cunoştem parcul ca pe buzunarul nostru: stejarii după ghinde, castanii după flori, platanii după trunchiurile albe, masive, arinii după locul lor de pe malul apei … fiecare copac avea trăsăturile lui, ca omul. Pe fiecare trunchi era câte o plăcuţă aurie cu numele românesc şi cu denumirea latină a speciei sale. Iar undeva, pe lângă platanii dinspre pavilionul fanfarei, unde duminica după amiază răsunau alămurile spre deliciul tuturor, era şi copacul meu: un unicat în tot parcul şi unic în lume, specie din Jurasic, de pe vremea dinozaurilor, adusă în Europa cam pe la 17oo tocmai din îndepărtata Chină: Ginkgo biloba sau Arborele pagodelor. Biloba vine de la forma frunzei, doi lobi care se unesc într-un mic evantai. Iar micile evantaie îl îmbracă cu delicateţe până la înălţimea de 3o de metri, ca şi când ar fi împodobit cu aripi de fluturi. Am vrut să arăt această minunăţie deunăzi unei românce care de 3o de ani trăieşte în străinătate cu dor de ţară. Şi m-am cutremurat.
Un semianalfabet cu responsabilităţile aferente de prin primărie a înlocuit plăcuţa probabil deteriorată cu una „nouă”, după capul lui : Ginko BILBOA ! Arborele …padogelor? Exclus să ştie ce e aceea o pagodă. Vai mama lui de învăţământ românesc!
A fost adoptat bugetul, cu majorarea alocațiilor pentru copii, și va fi trimis președintelui Iohannis pentru promulgare
Parlamentul României a adoptat, vineri, proiectul bugetului de stat pentru 2019, după ce acesta fusese aprobat de Guvern în urmă cu numai o săptămână. Față de proiectul inițial, cea mai importantă modificare este creșterea alocației pentru copii, amendament introdus de PNL și votat inclusiv de câțiva parlamentari ai PSD.
România ar putea avea buget pentru a putea funcționa normal, după ce camerele reunite ale Parlamentului au votat proiectul de lege în formă finală, după adoptarea mai multor amendamente. Printre acestea se numără deja celebra creștere a alocației lunare de stat pentru copii. Calculele arată că în urma măririi acesteia, va fi majorat deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%.
Proiectul de buget adoptat de Parlament are la bază un PIB prognozat de 1.022.500 milioane lei, o creștere economică de 5,5% și o rată a inflației de 2,8%. Cheltuielile bugetului general consolidat au fost proiectate la 368.79 miliarde lei (36,1% din PIB), veniturile bugetului general consolidat sunt de 342,67 miliarde lei (33,5% din PIB), iar deficitul bugetar a fost estimat la 26,12 miliarde lei, reprezentând 2,55% din PIB, ceea ce ar fi corespuns unui deficit ESA de 2,57% din PIB și unui deficit structural de 2,76% din PIB. La nivelul bugetului de stat, veniturile au fost stabilite la suma de 164.54 miliarde Iei, cheltuielile în sumă de 200,7 miliarde lei, iar deficitul bugetar la 36,16 miliarde lei.
Pentru anul 2019 este estimat un nivel al datoriei guvernamentale brute de 35,3%.
Proiectele de lege pentru adoptarea bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale vor fi transmise pentru promulgare președintelui Iohannis. Este posibil ca, din cauza modificărilor făcute la bugetele serviciilor secrete, față de valorile avizate de CSAT anterior, Iohannis să retrimită în Parlament bugetul.
Curs gratuit pentru manageri și antreprenori din domeniile IT
Un curs care se adresează managerilor și antreprenorilor din domeniile IT, automotive și creative se va desfășura la începutul lunii martie la Sibiu.
Participarea este gratuită!
Laboratorul de competențe înseamnă 4 zile de workshopuri în care poți să înveți cum să îți crești afacerea! Vei avea ocazia să cunoști în fiecare zi un trainer nou, cu experiențe diverse. Vei avea contact cu mediul international de training si vei dezvolta noi rețele de contacte.
Cursul este organizat de echipa Structural Consulting Group – www.fonduri-structurale.ro în cadrul proiectului Laboratorul de competențe 502.
Detalii și înscrieri, aici: https://www.fonduri-structurale.ro/laboratorul-de-competente-regiunea-centru.
Ce așteptări aveți de la Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019?

„Îmi doresc ca prin intermediul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană să fie organizate mai multe târguri gastronomice, atât în Municipiul Sibiu, cât și în celelalte zone din regiune. Cred că ar trebui ca Sibiul să profite de acest prilej și să promoveze, să facă cunoscute produsele și mâncărurile specifice acestui județ și de ce nu, o gamă cât mai variată de mâncăruri tradiționale românești. Din punctul meu de vedere, când spun Sibiu, mă gândesc la brânză de oaie și la produsele derivate din aceasta.”, Vlad Dîscă.
„Sibiul este un oraș cultural care atrage an de an numeroși turiști, fie că ne referim la perioada verii când au loc festivalurile de teatru, de muzică sau de film, fie că ne referim la perioada Sărbătorilor de Iarnă când stațiunile de la munte devin un important punct de atracție. Mi-aș dori ca pe parcursul acestui an, numele Sibiului să fie pe buzele tuturor europenilor. O mulțime de turiști din toate colțurile lumii să vină să ne viziteze, să ne cunoască tradițiile, mâncărurile și de ce nu, poate se vor stabili aici. Avem multe rețete de mâncăruri pe care le-am preluat de la sașii care au trăit în această zonă și pe care le-am păstrat cu sfințenie.”, Carmen Gherman.
„Sibiul a demonstrat de-a lungul timpului că este unul dintre cele mai importante orașe și județe din România.
În urmă cu 12 ani de zile a obținut titlul de Capitală Culturală Europeană, iar începând cu acest an va deține și titlul de Regiune Gastronomică Europeană. Ce așteptări am eu sau ce îmi doresc să rămână la finele acestui mandat? Îmi doresc ca bucătarii și restaurantele din Sibiu și din Mediaș să fie mult mai bine promovate, produsele producătorilor locali să fie folosite în aceste localuri, adică să încurajăm micii producători, să încercăm să exportăm mai mult decât să importăm. Mi-ar plăcea ca în bucătăriile restaurantelor sibiene să lucreze bucătari străini, cu experiență și de ce nu, care au obținut premii la diverse concursuri internaționale.”, Ene Andrei Oliver.
„Sibiu Regiune Gastronomică Europeană oferă județului Sibiu șansa de a-și face cunoscute mâncăruri le tradiționale preluate de la sașii care au trăit în zonă și oferă micilor producători locali ocazia de a-și vinde produsele la nivel internațional. Cred că va fi un schimb de experiență interesant, dar totodată și un schimb de cultură, de mentalități, de idei și poate se leagă și prietenii sau colaborări.”, Alexandru Cristian.
„Din păcate încă, percepția străinilor despre România este una negativă, ne promovăm mai mult nonvalorile și
ne facem cunoscuți cu ceea ce nu putem realiza. Cred că Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, dar și Summit Uniunii Europene din luna mai vor juca o carte important nu doar în promovarea Sibiului, ci a întregii țări. Sibiul are o contribuție enormă la îmbunătățirea imaginii acestei țări. Este datoria noastră, a sibienilor să ne promovăm produsele și mâncărurile pe care le facem, să ne facem cunoscute tradițiile, să ne evidențiem ce avem noi mai bun sau mai special.”, Manuela Vrancea.
„Îmi doresc o promovare a bucătarilor, deoarece se spune despre această meserie că este motorul oricărui restaurant, oricât de mic ar fi el. Sunt mândru de Andra Andriuc că a reușit să facă cunoscută bucătăria locală și a reușit să facă o impresie bună, claxându-se pe locul doi la Young Chef Award 2018. Felicitări și celorlalți doi bucătari, Alin Barabancea și Daniel Joarza care ne-au reprezentat la edițiile anterioare ale acestui concurs. Sper ca bucătarii sibieni să aibă șansa să învețe de la bucătari străini cu experiență, să se creeze diverse proiecte și colaborări și Sibiul să ocupe un loc fruntaș în bucătăria europeană.”, Sorin Gancea.
Minoră de 13 ani, violată de doi bărbați, în Mediaș
UPDATE – Ce spune Poliția Sibiu depsre incident: „La data de 14 februarie, în jurul orei 22, o minoră în vârstă de 13 ani a sesizat Politia Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în cursul aceleiași seri, doi bărbați necunoscuți ar fi constrâns-o să întrețină relații sexuale, într-un imobil de pe raza municipiului Mediaș. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mediaș, urmând a se stabili toate circumstanțele incidentului sesizat și a se realiza încadrarea juridică a faptei”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Caz înfiorător la Mediaș. O minoră de 13 ani din oraș a fost violată, joi seara, de doi indivizi care nu au fost identificați până la această oră.
Copila, care le-a spus anchetatorilor că i-a mai văzut pe cei doi însă nu le știe numele, a fost ademenită într-o locuință de pe strada Tineretului din Mediaș. Aici, cei doi au obligat-o să întrețină relații sexuale orale. Totul s-a întâmplat joi seara, în jurul orei 21.
După aproximativ o oră, după ce a reușit să scape de cei doi indivizi, minora a sunat și a reclamat violul. Cazul a fost preluat de lucrătorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mediaș, care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. De asemenea, sunt derulate activități pentru identificarea celor doi indivizi.
UPGRADE: Hairstyling la nivel de artă în Academia din Sibiu
Într-un fel de înfruntare a titanilor, două mari branduri rivale își vor uni forțele pentru a ridica o meserie la rang de artă. Deja consacrați în domeniul în care activează, hair styliştii Soso şi Corina Macrea vor da o altă strălucire unei simple meserii, infuzând hairstyling-ul cu tehnici din pictură sau sculptură.
Soso, de la salon Excentric, este director trainer al lanţului de şcoli Reflexovital.
Ca trainer, a modificat structura cursurilor de calificare pentru începători și acum planifică și un upgrade pentru stiliștii cu experiență. El își dorește să dea mai departe meseria și se retrage din a lucra servicii directe pentru mirese. Astfel, va acorda un rol important transmiterii meșteșugului de hair-up într-un nou curs.
Pentru a fi sigur că stiliștii devin profesioniști în styling pe păr lung, Soso va preda partea de cocuri finisate, iar partea de cocuri lejere, bucle și împletituri din zona romantică îi va reveni stilistului Corina Macrea, de la salonul Corina Macrea Hairstyling. Cursurile vor fi intensive, de 1-2 zile, în care coaforii vor putea să participe la programele de perfecționare fără să-și modifice programele de lucru din propriile saloane.
Noutatea vine abia acum, căci în ultima perioadă stilistul Soso și-a dedicat o parte din timp învățării sculpturii în lemn și vrea să transpună tehnicile învățate în sculptura în păr. Așadar, din toamnă se vor oferi cursuri personalizate la cererea stiliștilor pentru cocuri de avangardă. Și mai mult, tot din toamnă, stiliștii sibieni și nu numai vor putea participa la cursuri de colorometrie sau pictura în păr.
Pentru înscrieri și detalii apelați la sediul Academiei Reflexovital din Sibiu.






