Săptămâna aceasta este foarte importantă pentru Sibiu pentru că marchează înmânarea oficială a titlului de Regiune Gastronomică Europeană. Teoretic, titlul a fost primit acum trei ani. Practic, anul 2019, în care Sibiu deține acest titlu a început. Totuși, momentul decernării aduce câteva detalii importante pentru oraș și merită să fie celebrat ca atare. Nu în ultimul rând, întrebările privind eficiența acestui program, rămân.
Primii oaspeți
Programul Regiune Gastronomică Europeană este un proiect care trebuie să conecteze oameni; începe de la cei de pe lanțul producători – restaurante – clienți, toți cu beneficii importante de pe urma programului, și se desăvârșește cu fluxul turistic, oamenii care conectează regiunile europene, turiștii. De fapt, din punct de vedere al turismului, orașul așteaptă foarte mult, pentru că scopul depunerii proiectului a fost exact acesta.
Primul detaliu care trebuie subliniat este prezența, la Sibiu, în perioada 12 – 14 februarie, a reprezentanților regiunilor care au primit titlul în ultimii ani sau care urmează să-l primească până în 2021. Sunt nume grele ale Europei și mai ales ale turismului global: Spania (Catalonia), Irlanda (Galway), Grecia (Egeea de Sud), Olanda (Brabant), Slovenia, Portugalia (Coimbra), Ungaria (Hajdu). În total, 35 de persoane, care vor fi în centrul atenției organizatorilor. Informațiile din interior obținute de „Sibiu 100%” arată că programul va fi unul extrem de plin, dar și plăcut: păstrăvăria Albota, la Bâlea Lac, unde vor petrece o noapte în Hotelul de Gheață și vor mânca în Restaurantul de Gheață, apoi la Palatul Bruckental din Avrig, unde vor participa la Festivalul Cartofului, Hosman, unde va fi prezentat brandul „Din Hârtibaciu cu drag”, Marpod (la ferma Angus), Mediaș, pentru ca, la final, să ajungă și la Păltiniș. Aici va avea loc un eveniment axat pe produse de stână. Ultima zi va fi dedicată Muzeului Astra, iar prânzul va fi luat la Hanul din Tulgheș.
Două dintre punctele de atracție, unde invitații vor savura bucătăria sibiană, vor fi restaurant Jules, unde gazdă va fi Andra Andriciuc, locul 2 la European Young Chef Award, apoi Syndicat Gourmet, un restaurant cu o expunere mediatică tot mai mare.
Evenimentul propriu-zis de lansare a Regiunii Gastronomice Sibiu, în care va fi făcut transferul oficial de titlu, de la regiunile care l-au deținut, se desfășoară astăzi, la ora 19.00, la Academia Militară.
Dar anul Sibiu – RGE abia din acest punct începe. Turiștii care ajung în Sibiu în 2019 ar trebui să ajungă în toate aceste puncte în care merg invitații și în multe altele care există, merită să fie vizitate și despre care nu se scrie nimic. Pe site-ul dedicat Sibiu – RGE (sibiugastronimia.ro) nu există nimic menționat despre posibile evenimente derulate anul acesta. Singurul eveniment notat este concursul Tânăr Bucătar European, care s-a desfășurat deja.
Informațiile pe care le avem din Primărie arată că Agenda Culturală ce va fi aprobată pentru 2019 va avea o componentă gastronomică, acesta fiind una dintre condițiile puse de adminstrație. Dar nu toate pot acoperi tematica (de exemplu Fashion Week), iar în plus ar fi nevoie de evenimente dedicate.
„Încă se mai poate salva!”
Profesorul Ilie Rotariu, cel care a s-a ocupat, împreună cu alte 8 persoane, de scrierea proiectului cu care Sibiul a câștigat titlul de Regiune Gastronomică Europeană, spune că nu e totul pierdut, lucrurile se mai pot salva. Însă o problemă majoră este faptul că nu există o echipă de management dedicată. „Atenție! Programul, la ora actuală, are trei ani de întârziere. Programul trebuia să înceapă acum trei ani. Regula zice așa: depui cu trei ani înainte bid-ul, pe urmă ai doi ani în care lucrezi.” Profesorul Rotariu este foarte dezamăgit de modul în care s-a pus în practică proiectul. „Una este gastronomia și alta este activitatea culinară. Gastronomia pleacă de la înțelesul englezesc, de când pun sămânța, de la fermieri și până când valorific plăcerea de a mânca, arta culinară este cum pregătesc mâncarea. Asta se face singură. Sunt o groază de manifestări culinare, dar niciuna nu pleacă de la sămânță”.
În plus, profesorul Rotariu spune că „nu există partea de management. Nu există management, nu există comunicare”.
Dincolo de toate aceste nemulțumiri, anul a început, iar Sibiu este Regiune Gastronomică Europeană, alături de Egeea de Sud, regiunea Rhodos. Turiștii vor veni oricum în oraș, localnicii vor participa ca și până acum la evenimentele culturale. Dar ar fi bine să putem avea o creștere substanțială a economiei locale, pe baza titlului primit. Sau măcar a reputației orașului, în rândul străinilor, românilor și, mai ales, a sibienilor.
Sibiu Regiune Gastronomică Europeană: Începe distracția! Sau nu
Spirala răului
Cea mai dureroasă experiență pentru fiecare cetățean român e creșterea abruptă a prețurilor pentru bunurile de larg consum și servicii. Un sfert din salariații români se zbate sărăcie, deși muncește, nu reușește să își asigure necesarul pentru cheltuielile zilnice. Din păcate, evenimentele sunt lipsite de perspectivă pozitivă, posibilitatea ca problemele pe care le întâmpinăm astăzi să se accentueze este foarte probabilă. Motivele sunt diverse, dar consecințele deciziilor lipsite de discernământ, incompetenței crase și a ticăloșiei guvernamentale sunt pivotul de dezagregare socială și evoluție economică negativă.
Agenda publică e parazitată de un grup restrâns de pseudo-tirani ce fac praf și pulbere instituțiile statului, legislația, perspectivele de dezvoltare economică și încrederea generală în statul român. După accesele de naționalism găunos de anul trecut, ne transformăm în clovnii Uniunii Europene. Ignorăm securitatea energetică, funcționarea administrației publice, sănătatea cetățenilor. Preocuparea statului român pare a fi doar drepturile infractorilor.
Panica prăbușirii în sondaje a PSD-ului dezgroapă toate instinctele autocratice. Se fură liste cu semnături în parlament, se înșeală opinia publică cu minciuni gogonate, sunt promovate amantele ca directori ai instituțiilor publice. Sentimentul de angoasă apasă societatea, în ciuda apelurilor ipocrite la unitate lansate de acești pulverizatori ai societății.
Relansarea încrederii în statul român nu se poate face pe mâna doamnei Viorica Dăncilă și sub sforile lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Fără încredere, fără o perspectivă optimistă, speranța se va pulveriza la punctele de frontieră. Șase români părăsesc România în fiecare oră. În acest an vom avea cel mai mic număr de studenți și de copii care vor merge la școală. Dispărem în neantul unui potop de erori, răutăți gratuite și războaiele tribului infracțional cu societatea.
Poate că sentimentul de angoasă apare datorită unei poluări informaționale constante și, de fapt, noi românii stăm pe roze. Poate suntem fără simț de observație și ignorăm râurile de lapte și miere ce se revarsă în jurul nostru. Poate PSD-ul e salvarea României.
Din păcate, vântul ce ne bate în portofele, copiii ce ne mor în spitale, planetarele ce scrâșnesc în gropile de pe drumurile patriei se încăpățânează să ne contrazică această dimensiune.
Apartenența la Uniunea Europeană este poate cea mai bună premisă pe care o avem noi ca români. Rezistența la condițiile vitrege a cetățenilor acestui stat ne-a făcut capabili să scăpăm de comunism, de Ceaușescu, de Iliescu sau de Năstase. În ciuda subdezvoltării cronice, am recuperat mult din handicapul față de celelalte state ale Uniunii Europene. Vom trece și peste urâțenia momentului.
Nu mai avem voie să oferim puterea decizională unor oameni de o calitate îndoielnică. Cei care fură banii copiilor, care își disprețuiesc alegătorii, aroganții cocoțați în demnități publice trebuie puși la locul lor. Infractorii condamnați de judecători să meargă la pușcărie, averile obținute prin corupție, confiscate, iar oamenii care muncesc să poată să își asigure un trai decent, nu să alerge unde văd cu ochii pentru că „aici nu se mai poate”.
FOTO-VIDEO: Altă mașină a derapat foarte aproape de locul în care a avut loc accidentul mortal din cauza vremii
O altă mașină a derapat pe drumul județean dintre Sibiu și Agnita și a lovit un cap de pod. S-a întâmplat la doar câțiva kilometri distanță de locul în care a avut loc un accident extrem de grav din cauza vremii iar un bărbat a murit.
Ninge încontinuu iar drumul dintre Sibiu și Agnita este acoperit cu zăpadă. Pericolul este însă foarte mare mai ales în cazul șoferilor care circulă cu viteză. un bărbat de 41 de ani a pierdut controlul mașinii și a lovit un cap de pod. Soția șoferului a fost rănită ușor în urma impactului. Cei doi soți au mers la spital cu mașina unei cunoștințe.
Acest accident s-a produs la distanță foarte mică de locul în care a avut loc o tragedie. Un bărbat de 40 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a derapat pe zăpadă. Șoferul a scăpat cu viață dar a fost rănit și are nevoie de îngrjiri medicale.
FOTO – Un copac a căzut pe un Drum Național din județul Sibiu
Ninsoarea căzută marți a cauzat probleme serioase în nordul județului Sibiu. După ce dimineața traficul a afost îngreunat de coloanele de TIR-uri care nu puteau înainta din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă, și în jurul amezii circulația pe Drumul Național 14 A, între Mediaș și Blăjel s-a desfășurat cu dificultate timp de o oră din cauza unui copac care a căzut pe șosea. Pompierii Secției Mediaș au intervenit pentru îndepărtarea copacului, circulația revenind la normal în jurul orei 13.30.
FOTO: Un TIR a lovit mașina din fața sa și a împins-o în șanț
Un TIR a lovit mașina din fața sa și a împins-o în șanțul d epe marginea drumului. S-a întâmplat pe DN7, la ieșirea din Tălmaciu spre Boița. Șoferul TIR-ului, un cetățean străin nu a respectat distanța de siguranță și a lovit autoturismul al cărui șofer a fost rănit în urma impactului.
”Pe DN 7, la ieșire din Tălmaciu spre Boița, un șofer, cetatean strain de 41 de ani, în timp ce conducea un ansamblu TIR spre Vâlcea, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe aceeași direcție. Șoferul turismului, un bărbat de 38 de ani din județul Harghita a fost rănit.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul rănit a fost preluat de un echipaj de Ambulanță și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. El a suferit un traumatism cranio-cerebral dar și un traumatism de coloana vertebrală.
Masculin și feminin – de la biologic la cultural
Un alt fel de atelier, la care participanții sunt provocați să descopere care sunt diferențele dintre sexe în ceea ce privește: biologicul, psihicul, rolul social, comunicarea, nevoile, valorile, viciile și virtuțile este organizat de Școala Finlandeză, de pe str. Dealului, nr.6, sâmbătă, 16 februarie, între orele 16.30-19.00.
Școala familiei vine în spirjinul părinților pentru a-i ajuta:
– să înțeleagă mai bine propriile comportamente din familie și din societate, din perspectiva masculină sau feminină, iar acest lucru este important pentru înțelegerea propriei identități de gen;
– să decodifice mai bine semnalele și comportamentului soțului și al copilului de sex opus.
Un tânăr a închiriat un apartament și a furat tot din el
A închiriat un apartament din Mediaș și a furat tot din el. Este povestea unui tânăr care a furat tot ce se putea fura dintr-un apartament din municipiul de pe Târnava Mare. Luni, polițiștii medieșeni au reținut un bărbat în vârstă de 23 de ani, din județul Mureș, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Acesta este bănuit că, în ziua de 23 ianuarie, ar fi furat mai multe bunuri, respectiv un frigider, aragaz, două televizoare și o mașină de spălat dintr-un apartament în care locuia ca și chiriaș, în municipiul Mediaș. Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.
Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex” revine în perioada 13 – 17 februarie
În perioada 13 – 17 februarie, la Sala Transilvania, are loc o nouă ediție a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. Iubitorii de shopping găsesc vestimentație damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie, articole pentru copii, accesorii și multe, multe alte produse pentru toată familia. Se va organiza și o tombolă cu premii. Programul evenimentului este de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.
Concurs de creație literară „Lirismograf”: sunt căutate tinere talente
Casa de Cultură a Studenților Sibiu lansează cea de-a 19-a ediție a Concursului de Creație Literară „Lirismograf”, organizat pe patru secțiuni: poezie, proză, dramaturgie, critică literară. Evenimentul se adresează tuturor tinerilor din țară cu vȃrstă cuprinsă ȋntre 16 și 30 de ani, ale căror lucrări ȋnscrise ȋn concurs nu au mai fost publicate. Lucrările împreună cu adresa completă trebuie trimise pe [email protected], pȃnă în 18 martie. Detaliile competiției se regăsesc pe www.facebook.com/CasaStudentilorSibiu/.
„Ȋn fiecare ediție, acest concurs a oferit tinerilor oportunitatea de a ȋmpărtăși creațiile originale tânărului public cititor ca o alternativă la literatura contemporană, o literatură prin care tinerii se descoperă pe sine şi lumea ȋnconjurătoare. În acest spirit, dorim să celebrăm originalitatea și diversitatea creațiilor tinerilor noştri scriitori și să încurajăm apropierea acestora de literatură”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Sibiu.
Vor fi declarate câștigătoare lucrările care vor obține cel mai mare punctaj acordat de membrii juriului, iar editarea lor ȋn Antologia ”Conexiuni” va începe imediat după anunțarea învingătorilor.
Zboruri întârziate pe Aeroportul Internațional Sibiu, din cauza zăpezii
Mai multe curse de pe Aeroportul Internațional Sibiu au avut întârzieri din cauza condițiilor meteorologice. Două curse aveau, de asemenea, plecări întârziate, cu cel puțin două ore peste ora programată. Reprezentanții Aeroportului precizează că aceste întârzieri au fost din cauza necesității efectuării proceselor specifice operării în condiții de iarnă.
„Precipitațiile sub formă de zăpadă cu conținut ridicat de apă au îngreunat procesul de degivrare a aeronavelor, determinând, implicit, creşterea timpului necesar pentru degivrarea acestora”, spun aceștia.
Mai jos puteți citi situația detaliată a zborurile cu plecare de pe Aeroportul Internațional Sibiu din cursul zilei de azi:
(P) Sibiu – München (Lufthansa): ora programată plecare 06:05, oră decolare 07:18;
(P) Sibiu – Tel Aviv: ora programată plecare 06:10, oră decolare 06:43;
(P) Sibiu – Dortmund: ora programată plecare 07:10, oră decolare 09:29;
(P) Sibiu – München (Tarom) ora programată plecare 07:15, oră decolare 10:51;
(P) Sibiu – Bucureşti: ora programată plecare 12:10, oră estimată plecare 14:30;
(P) Sibiu – Nurnberg: ora programată plecare 12:45, oră estimată plecare 14:15.
Circulație oprită pe A1, în zona Cristian – Săliște din cauza unui accident. Carosabilul este acoperit parțial cu zăpadă
Circulația pe Autostrada Sibiu – Orăștie se desfășoară în condiții de iarnă, cu carosabilul acoperit în bună parte de zăpadă, deși CNADR a trimis pe teren utilajele pentru deszăpezire, cantitate a dezăpadă căzută pare să depășească ritmul de curățare.
ORA 13.00 – Circulația a fost oprită în zona Cristian – Săliște din cauza unui accident de circulație.
ORA 14.30 – Circulația s-a reluat pe sensul către Sibiu, dar rămâne blocată pe sensul către Sebeș.
Ninsoarea dă bătăi de cap șoferilor pe Autostrada A1, Sibiu – Orăștie, pe sectorul de drum din județul Sibiu, unde zăpada cade încontinuu de câteva ore iar utilajele de deszăpezire nu reușesc să mențină asfaltul curat. Secția Autostrăzi a DRDP Brașov a anunțat că sunt pe teren 33 de autoutilaje care au răspândit până la ora transmiterii informației 258 de tone de sare și două tone de Clorură de Calciu, atât pe A1, cât și pe A3.
Potrivit unei informații de ultimă oră, transmisă de Poliția Română, centrul Infotrafic, circulația a fost oprită pe ambele căi de rulare pe A1 Sibiu – Sebeș, din cauza unui accident în care au fost implicate două tiruri. O persoană a fost rănită.
ACTUALIZARE 14.30: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia pe sensul către Sibiu al autostrăzii A1 Sebeş – Sibiu s-a reluat. Din cauza unei coliziuni între două autotrenuri (un tir a rupt glisiera metalică mediană şi a pătruns pe sensul opus, unde s-a izbit de celălalt vehicul), care a avut loc la kilometrul 264 în jurul orei 11.45, traficul pe ambele căi de rulare ale sectorul kilometric 254 – 270(Ocna Sibiului – Sălişte, judeţul Sibiu) fusese întrerupt. Pe sensul către Sebeş, circulaţia rămâne deocamdată oprită.
CNADR: Traficul este deviat pe DN 1, pe ambele sensuri după cum urmează:
– pe sensul Sebeș – Sibiu va fi deviat ieșire Săliște, km 270 – DN 1 – intrare Ocna, km. 254.
– pe sensul Sibiu – Sebeș, traficul este deviat la km 254, ieșire Ocna, direcționat spre DN 1 – Săliște.
Menționăm că în momentul accidentului carosabilul a fost negru, zăpada de pe carosabil care se vede în imagine s-a depus ulterior.
Innovation Labs Sibiu 2019, start pentru studenți și pasionați de IT
Studenții și pasionații de programare se pot înscrie la Inovation Labs 2019 pentru a-șu pune în practică ideile în Hackathoane și programele de mentorat. Înscrierile sunt deschise studenților și persoanelor care își doresc să trăiască experiența dezvoltării unui produs tech alături de antreprenori și specialiști în ICT și business. Programul din Sibiu se va desfășura între 9 martie și 20 mai și este susținut pe plan academic de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Înscrierea la Hackathon se poate face până pe 7 martie, accesând www.innovationlabs.ro/register. Innovation Labs 2019 urmărește șapte direcții de dezvoltare pcrecum Agriculture, Cyber–Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility.
„Experiența de startup a devenit o piesă cheie în puzzle-ul personal și profesional al generațiilor Y și Z, un ritual de trecere spre expertiză și auto-definire. Din exterior, este o abilitate foarte căutată – iar, din interior, este o experiență transformatoare. Innovation Labs este locul în care tinerii, mai ales din tech, business, comunicare și design, își urmăresc cu intensitate forma reală a propriilor pasiuni și talente. Innovation Labs este centrat pe experiența de 3 luni de dezvoltare a prototipului și mentorat direct între echipe, antreprenorii și oamenii tehnici de vârf din industrie și business, începând de la Hackathon până la Demo Day. Prin aceste evenimente electrizante și dincolo de ele, comunitatea Innovation Labs devine reală și continuă, cu întâlniri diverse și momente de partajare a ideilor și experiențelor pe tot parcursul anului. Mai mult de 10% din participanți revin în program după absolvire, pentru a trece din nou prin aceste întâlniri cu o perspectivă nouă și abilități mai intense. Comunitatea Innovation Labs vă invită în experiența celei de-a 7-a ediții, cu același îndemn: Make it real!”, potrivit lui Răzvan Rughiniș, co–fondator Innovation Labs.
Innovation Labs – din 2013 până în prezent
Innovation Labs se află anul acesta la a 7–a ediție. În cei 6 ani de activitate, 240 de echipe și peste 1500 de participanți au trăit experiența de dezvoltare a propriului produs și de mentorat în ecosistemul de startup–uri tech, în 5 orașe din România. În Sibiu, programul este susținut pe plan academic de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Innovation Labs este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day
Hackathon–ul inițial, de 24 de ore, este un eveniment incitant ce oferă tinerelor echipe șansa de a–și contura mai clar ideile, de a le susține în fața juriului și a publicului, de a obține feedback de la mentori din ecosistemul inovării digitale și de a–și consolida echipa. Cele mai bune echipe vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat din martie până în mai, prin întâlniri săptămânale cu specialiști de top din industria ICT și din business. Împreună cu mentorii, tinerii își vor consolida și testa prototipul inițial pentru a obține un produs funcțional și validat cu clienți reali. Echipele își prezintă prototipurile finale pe 20 mai la Demo Day, în fața juriului, potențialilor investitori, parteneri și mass media. Demo Day aduce împreună oamenii ce creează, în startup-uri proprii sau în companii de vârf, tehnologii captivante, deschizând conversații și oportunități. Evenimentul final al Innovation Labs deschide un nou început pentru echipele participante, prin șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.
„Innovation Labs a ajuns la a 4-a ediție în Sibiu și acest lucru ne onorează. În toți acești ani s-a creat, formal sau informal, o comunitate activă în jurul programului, care atrage de la o ediție la alta tineri dornici să răspundă unei cereri tot mai mari pentru soluții la probleme locale și globale. Sunt participanți care revin pentru a treia oară în program, cu idei noi și cu provocarea de a învăța mai mult și de a ajunge mai departe. Un efect imediat dat de acest aspect se referă la formarea unei dinamici progresive care face din comunitatea Innovation Labs un epicentru al creativității pentru ecosistemul antreprenorial. Innovation Labs este o oportunitate imensă pentru cei pasionați de tehnologie și antreprenoriat, fie ei studenți sau nu, de a trece printr-o experiență complexă de învățare: identificarea unei idei inovatoare de start-up, formarea unei echipe, dezvoltarea de software și hardware, crearea unei strategii de afaceri și promovarea produsului. Pe tot parcursul programului, participanții au parte de sprijinul unor antreprenori consacrați cu ajutorul cărora, prin sesiuni de mentorat bine structurate, își vor schimba optica și vor face primii pași reali în lumea antreprenoriatului. Innovation Labs le oferă oportunitatea să cunoască viitori parteneri, finanțatori și alți antreprenori tech”, este de părere Ioana Pasc, Communication Manager Innovation Labs Sibiu.
Echipe de succes ale Innovation Labs:
- Wyliodrin (2013, www.wyliodrin.com) – o soluție care eficientizează sistemele industriale prin intermediul tehnologiilor inteligente, conectând un sistem de senzori cu platforme industriale și date analitice. Soluția se poate integra pe o varietate extinsă de sisteme existente.
- Fullscreen Digital (2014, www.footprintsforretail.com) – start–up specializat pe marketing digital, actualmente una din companiile lider de piață din România; soluția este inclusă în portofoliul B2B al Orange România și în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
- CODA Footprint (2015) – o soluție de securitate cibernetică inovatoare pentru corporații, bazată pe crearea unei amprente digitale care permite identificarea rapidă a riscurilor, eliminarea vulnerabilităților și comunicarea eficientă între manageri și experții tehnici; în prezent are clienți activi la nivel național și se concentrează pe expansiunea internațională și dezvoltarea de noi funcționalități;
- Avocatoo (2016, www.blog.avocatoo.ro) – blog juridic în care juriști, studenți, avocați, consilieri juridici și profesioniști ai dreptului creează și distribuie conținut interactiv; JURIO by Avocatoo este o platformă de căutare care înglobează documente judecătorești;
- ENTy (2016, www.entymed.com) – senzor medical pentru specialiștii din ORL & neurologie, echipă câștigătoare a concursului internațional Microsoft Imagine Cup, Seattle 2016;
- Visage Cloud (2017, www.visagecloud.com) – API pentru detectarea și identificarea facială, bazat pe o rețea neurală. Produsul poate fi încorporat în diferite alte soluții ce urmăresc personalizarea serviciilor, inclusiv în cadrul spațiilor comerciale sau în cadrul aplicațiilor specifice direcției de Retail, susținută de către Carrefour;
- uRADMonitor (2016, www.uradmonitor.com) – sistem distribuit de senzori de mediu cu impact la nivel global, prezent în peste 45 de țări; inclus în proiectul pilot dezvoltat de Orange în cadrul Smart City Alba Iulia 2018;
- RiSE (2016, www.ridesafe.eu) – dispozitiv IOT pentru protejarea motocicletei și a motociclistului, cu trei funcționalități: e–call în timp real în cazul unui accident, alarmă pentru a preveni furtul motocicletei și tracking de date pentru a înregistra performanțele motociclistului.
- Pentest–Tools (2017, www.pentest-tools.com) – serviciu online ce permite utilizatorilor cu un nivel mediu sau ridicat de competențe tehnice să își testeze singuri securitatea unui site. Pentest–Tools este deja o soluție activă, aflată în plină dezvoltare privind elaborarea unor noi teste și funcționalități și participă la programul de accelerare Orange Fab Romania; Serviciul este integrat în platforma https://bis–threatmap.orange.ro/ ;
- Taraba Virtuală (2017, www.tarabavirtuala.ro) – o aplicație ce conectează micii fermieri cu persoanele interesate de cumpărarea produselor agricole direct de la producător. Soluția este câștigătoare a premiului Chivas Venture România;
- Grid Watcher (2017, www.inovium.ro/GridWatcher) – serviciu care permite identificarea unor anormalități în furnizarea serviciilor de energie, pornind de la datele furnizate de senzori și utilizând un sistem de comunicare în timp real, care au fost ulterior încorporați în cadrul companiei Eximprod;
- Appsulate (2018, www.appsulate.com) – produs care împiedică pierderea datelor, protejează împotriva atacurilor malware și oferă vizibilitate asupra acțiunilor utilizatorilor care lucrează la distanță. Appsulate participă la programul de accelerare Orange Fab Romania;
- Reactive Boards (2018, www.reactive-boards.com) – longboard electric conceput pentru fluidizarea transportului urban, cu autonomie ridicată a bateriei;
- Clark (2018) – o soluție de realitate augmentată pentru protecția împotriva riscurilor în mediile de lucru industriale;
- Xvision (2018, www.xvision.app) – un produs care folosește inteligența artificială pentru a interpreta online în mod automatizat radiografiile, facilitând accesul segmentului de populație care are nevoie de acest serviciu cu specialiștii din domeniu.
- Tag4IT (2018, www.tag4it.com) – o platformă web care facilitează interacțiunea între clienții organizațiilor pentru a îmbunătăți relațiile de colaborare între aceștia;
- CredXP (2018, www.project.credxp.com) – un serviciu care folosește machine learning pentru a eficientiza procedurile de analiză a creditelor




