
Fotbaliștii grupării Blanco au câștigat și cel de-al doilea meci din sferturile Cupei Regelui Spaniei, contra echipei Girona. După 4-2 în tur pe Santiago Bernabeu, Real Madrid s-a impus în partida retur cu 3-1. Karim Benzema a fost cel mai bun jucător de pe teren. Francezul a marcat o dublă până la pauză și madrilenii conduceau 2-0. Porro a redus diferența pentru Girona, dar Llorente a marcat pe final pentru Real și s-a încheiat 3-1. După acest rezultat, Real Madrid se alătură rivalilor de la FC Barcelona, lui Betis Sevilla și celor de la Valencia, în ”careul de ași” al Cupei Regelui.
Real Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Regelui!
Un localnic din Orlat a găsit un proiectil în curtea casei sale
Un localnic din Orlat a găsit muniție neexplodată în curtea casei sale. Omul a sunat imediat la 112 iar pirotehniștii de la ISU au intervenit de urgență. Aceștia au găsit un proiectil pe care l-au ridicat în siguranță.
”Echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a intervenit în localitatea Orlat, pentru identificarea și ridicarea unui element de muniție neexplodata semnalat în curtea unei gospodării. Pirotehniștii au găsit un proiectil calibrul 75 mm, pe care l-au transportat și l-au depozitat în condiții de siguranță.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Nimeni nu a fost rănit iar proiectilul urmează să fie distrus alături de alte elemente de muniție ridicate în ultima perioadă de către pirotehniști.
„Muzicanții din Bremen” vin, săptămâna viitoare, la Teatrul „Gong”
„Muzicanții din Bremen” vor face spectacol weekendul viitor la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Spectacolul după Frații Grimm și tradus din limba germană de Zoltán Kalmár se va juca sâmbătă, 9 februarie, de la orele 11 și 18, și duminică, 10 februarie, de la ora 11.
Acesta este recomandat copiilor cu vârsta peste trei ani.
„Muzicanţii din Bremen”, în regia lui Lilly Krauss-Kalmár, pe muzică compusă de Florin Grigoraş, este o producție a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Gong” ce reuşeşte să păstreze substanţa iniţială şi specifică poveştilor prin mijloacele tradiţionale teatrului de păpuşi, după cum arată conducerea instituției.
Povestea spune că un măgar, ce nu îi mai avea trebuinţă stăpânului său, a pornit la drum spre oraşul Bremen pentru a deveni muzician în orchestra oraşului. Călătoria se dovedeşte a fi o întreagă aventură, plină de culoare şi ritm, alături de un câine, o pisică şi un cocoş, noii prieteni ai drumeţului.
Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul Teatrului, conform programului (miercuri, joi, vineri între orele 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14) și online, din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 9 lei. Pentru biletele achiziționate online nu se percepe comision.
Tânărul care a furat bani dintr-un cabinet stomatologic a fost arestat
Tânărul de 21 de ani prins în timp ce fura bani dintr-un cabinet stomatologic va sta după gratii în următoarele 30 de zile. El a fost arestat preventiv și este cercetat pentru furt calificat.
Tânărul a fost văzut de un angajat al cabinetului în timp ce fura bani dintr-o geantă. dar și din cutia metalică unde se aflau banii din încasări. A fost chemați polițiștii iar asupra tânărului s-au găsit banii furați, în total 400 de lei.
Polițiștii au recuperat banii iar pe tânăr l-au încătușat imediat și l-au reținut. Acesta va fi trimis în judecată pentru furt calificat și riscă să petreacă mai mult timp după gratii pentru ceea ce a făcut.
Se oprește curentul electric în Sibiu
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI, 4 FEBRUARIE 2019
* între orele 9-13 în SIBIU, strazile: DEALULUI; BAII; DONICI ALEX.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Primăria Mediaș a investit 11 milioane de lei în lucrările la străzi
Municipalitatea medieșeană a derulat pe parcursul anului trecut, lucrări de investiții în valoare de aproximativ 11 milioane de lei. Astfel, în cursul anului 2018 au fost finalizate lucrări de investiții importante pe mai multe străzi din zona centrală dar și din cartierul Moșnei.
S-a lucrat pe străzile Mathias Miles, Pictor Theodor Aman, Serban Vodă, Malului, Șipoțele, Dimineții, Viorelelor, Christian Schessaeus și Bisericii. Acestea au vizat în principal reabilitarea sistemului rutier, a trotuarelor, a canalizării pluviale, dar și a rețelei de alimentare cu apă.
În ceea ce privește lucrările demarate anul trecut în principal în cartierul Moșnei și Vasia, acestea vor continua în 2019, fiind bugetate în acest sens, suma preconizată fiind de aproximativ 10,5 milioane de lei. Este vorba despre lucrări pe străzile Stejarului, Oituz, Carpenului, Fântânii, Morii de Scoarță, Arinului, Frasinului, Ulmului, Șerpuită și Piatra Craiului. În cartierul Vasia vor continua lucrările pe străzile Castanilor, Toma Ionescu, Octavian Goga și George Topârceanu.
În privința investițiilor noi pentru acest an, acestea vor fi planificate în funcție de banii care vor fi disponibili la bugetul local. Două lucrări care vor începe în acest an se referă la amenajarea unui sens giratoriu la intrarea în Mediaș dinspre Sibiu, lucrare cifrată la 1,1 milioane de lei și reabilitarea străzilor Michael Weiss, I.C. Brătianu și Virgil Madgearu, investiție estimată la peste 6,6 milioane de lei.
Tudor Băluță este noul fotbalist al lui Brighton!

Fotbalistul de 19 ani va juca de la vară în cel mai puternic campionat din lume, Premier League! Tudor Băluță a semnat cu Brighton Albion, formație clasată pe poziția a treisprezecea în competiție. Jucătorul român a semnat un contrat pe trei ani și jumătate, conform site-ului oficial al echipei englezești. Suma de transfer este de 3 milioane de Euro. Băluță va continua sub formă de împrumut la FCV, în această parte de Liga I și cel mai probabil în play-off. El a evoluat în 19 partide în acest sezon, fiind printre sportivii de bază ai fostei campioane a României. Este o nouă lovitură dată de Viitorul Constanța, după Ligue I și Serie A, Premier League adăugându-se la lista campionatelor unde Gică Hagi a vândut cel puțin un fotbalist.
Clinica de oftalmologie ARCADA
Cea mai nouă clinică de oftalmologie din Sibiu își deschide porțile pentru pacienți, îmbinând dotările de ultimă generație cu profesionalismul echipei medicale.
- Cum ați început cariera în oftalmologie în Sibiu ?
În 2002 am terminat Facultatea de Medicină la Cluj Napoca. Apoi, am efectuat rezidențiatul în specialitate la Sibiu. Am urmat stagii de pregătire în Germania, Franța și Italia. Am obținut titlul de doctor în științe medicale având ca temă chirurgia cataractei. Doresc să precizez că un rol esențial în formarea mea ca medic chirurg oftalmolog l-a avut tatăl meu, medic oftalmolog. În prezent sunt medic primar oftalmolog, șef de lucrări în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu și coordonator de rezidențiat în specialitatea oftalmologie.
- Care sunt dotările de care se vor bucura pacienții Clinicii Arcada?
Clinica dispune de aparatură modernă pentru investigarea și diagnosticarea cu precizie a afecțiunilor oculare. Avem de asemenea un modern bloc operator unde vor fi efectuate în curând operații de cataractă, chirurgia pleoapei si a conjunctivei. În incinta clinicii pacienții vor beneficia de serviciile unei optici medicale cu o gama variată de produse.
- Puteți să dați câteva sfaturi pentru pacienți? În ce constă un control oftalmologic și când este indicat să fie făcut ?
Pentru că o serie de afecțiuni nediagnosticate și netratate la timp pot avea consecințe grave și ireversibile asupra funcției vizuale recomand pacienților să se adreseze din timp medicului oftalmolog, chiar la cele mai ușoare simptome oculare. Există afecțiuni care evoluează silențios mult timp, iar în momentul în care apar primele simptome există deja leziuni ireversibile. Acestea pot fi depistate numai prin verificări periodice la oftalmologie. Controlul oftalmologic începe cu testarea funcției vizuale, a tensiunii intraoculare și continuă cu examinarea amănunțită a membranelor globului ocular. În funcție de situație se poate pune problema unor investigații suplimentare. Examenul oftalmologic trebuie să înceapă din primii ani de viață, fiecare vârstă având particularitățile ei.
- Care este mesajul pe care îl transmite conducerea Clinicii de oftalmologie Arcada, sibienilor la început de drum?
Misiunea noastră este să avem grijă de ochii dumneavoastră pentru că lumea este frumoasă și, cu siguranță, merită privită prin ochi sănătoși!
Clinica de oftalmologie Arcada Sibiu, cartierul Ștrand, strada Bârsei, nr 8, tel. 0740 095 951
Achitare pentru Șerban Țichindelean la Curtea de Apel Alba Iulia
Fostul director al DSV Sibiu, Șerban Țichindelean, a fost achitat de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul în care fusese deja achitat de Tribunalul Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat achitarea lui Șerban Țichindelean pentru două dintre infracțiuni, în condițiile în care a admis apelurile procurorilor DNA și inculpatului. Decizia din 2017 a fost desființată doar pentru infracțiunile de la 1.3 și 1., precum și 2.2 din rechizitoriu, pentru abuz în serviciu și pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Celelalte dispozitive ale sentinței de la Sibiu au fost menținute. Au fost respinse apelurile inculpatei Olteanu Mirela și al lui Sterp Aurel. Sentința este definitivă.
Iată principalele concluzii din decizia CA Alba Iulia:
Respinge cererea de repunere pe rol formulată de Ministerul Public – PÎCCJ – DNA – ST Alba Iulia. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu în infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, cerere formulată de partea civilă Sterp Aurel prin reprezentant.
– Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal în infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 al. 2 Cod penal, cerere formulată de partea civilă Sterp Aurel prin reprezentant.
– Admite apelurile declarate de Ministerul Public şi inculpatul Ţichindelean Şerban Constantin împotriva sentinţei penale nr. 60 pronunţată de Tribunalul Sibiu la data de 07.07.2017 în dosar nr. 647/85/2015.
– Desfiinţează sentinţa penală apelată doar sub aspectul temeiului achitării în cazul infracţiunilor indicate la punctul 1 ( subpunctele 1.3 şi 1.6 ) şi punctul 2 ( subpunctul 2.2 din actul de sesizare ) şi judecând în aceste limite: În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a şi lit. b teza I şi teza a II-a Cod procedură penală, cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, achită pe inculpatul Ţichindelean Șerban Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată ( 6 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și a art. 5 Cod penal ( capitolul 1 punctul 1 din rechizitoriu ). În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe același inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal ( capitolul 2 punctul 2 subpunctul 2.2 rechizitoriu ).
– Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
– Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpata Olteanu Mirela Cosmina şi partea civilă Sterp Aurel împotriva sentinţei penale nr. 60 pronunţată de Tribunalul Sibiu la data de 07.07.2017 în dosar nr. 647/85/2015.
– Obligă inculpata Olteanu Mirela Cosmina să plătească statului cheltuieli de judecată avansate de stat în apel în cuantum de 500 de lei.
– Obligă partea civilă Sterp Aurel să plătească statului cheltuieli de judecată avansate de stat în apel în cuantum de 1000 de lei. Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.
– Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi inculpaţilor în apel, în cuantum de câte 200 de lei pentru fiecare apărător vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 31.01.2019.
Fostul director al DSV Sibiu a fost acuzat de DNA, împreună cu consilierul juridic Mirela Olteanu, pentru mai multe fapte de corupție, după ce el însuși reclamase un medic veterinar, Aurel Sterp, care ulterior a devenit parte civilă în dosar. Țichindelean a fost ridicat de acasă cu mascați și a fost arestat preventiv, ulterior fiind menținut în arest la domiciliu. În 2017, Tribunalul Sibiu l-a achitat pentru toate capetele de acuzare.
FOTO – Premieră pentru tinerii maghiari din județul Sibiu
Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a încheiat cu succes perioada de implementare a proiectul ‘Same Boat’ finanțat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale prin programul Erasmus+. Proiectul s-a desfășurat timp de o săptămână la Mediaș, unde au participat 44 de tineri din Italia, Ungaria, Azerbaidjan, Armenia, Letonia, Estonia, Ucraina, Macedonia și România.
Proiectul a avut ca temă principală migrația și diversitatea culturală. A fost primul astfel de proiect derulat de către tinerii maghiari din Mediaș. În săptămâna derulării proiectului, cei 44 de tineri dezbat tema migrației prin diferite exerciții, prezentări precum și vizite de studiu cum ar fi la Biroul de Imigrări din Sibiu.
În cadrul implementării proiectului tinerii au participat și la o vizită de studiu la Sibiu, în cadrul căreia au avut discuții cu reprezentanții minorității maghiare și germane, și au primit informații cu privire la fenomenul migrației de la reprezentanții Biroului Pentru Imigrări al județului Sibiu.
”Până acum am studiat la o Universitate despre Migrație, Securitate Socială, însă doar partea de teorie, iar acum încerc să aflu despre partea practică. Sunt curios să aflu cu ce se confruntă diferite țări și ce soluții sunt sugerate la această temă. În unele momente discuțiile sunt problematice deoarece sunt țări care în trecut au avut războaie între ele însă suntem toți tineri și încercăm să rezolvăm lucrurile într-un mod pozitiv”, a spus unul dintre participanții la proiect.
”Tema proiectului este foarte vastă, suntem tineri din 9 țări care discutăm aspecte diferite legate de migrație și considerăm că este un avantaj pentru fiecare dintre noi să aibă opinia lui. Personal consider că este o temă importantă ce merită discutată”, a spus o tânără din Armenia.
Reținut pentru furturi si fapte cu violență comise în Germania
Un bărbat de 27 de ani, din localitatea Brateiu, a fost identificat de polițiști, pe numele său fiind emis mandat european de arestare. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și lovire, fapte comise în cursul anului 2018, pe teritoriul Germaniei. Bărbatul din Brateiu a fost prezentat instanței, care a aplicat măsura arestului la domiciliu pentru clarificarea situației juridice.
PSD a obținut anularea decretului semnat de Iohannis de prelungire a mandatului șefului Statului Major al Armatei
PSD a reușit să obțină suspendarea decretului lui Klaus Iohannis prin care îi prelungea mandatul generalului Nicolae Ciucă. Curtea de Apel București a admis cererea ministrului Apărării și a decis suspendarea actului, cu efect imediat. Suspendarea are efect până la pronunțarea pe fond a instanței.
Armata Română a rămas fără șef, după ce Curtea de Apel a admis cererea ministrului Apărării de suspendare a decretului prezidențial prin care Iohannis prelungea mandatului generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Apărării. Mandatul generalului Ciucă s-a încheiat la sfârșitul anului trecut, iar PSD a făcut o nouă propunere, însă aceasta a fost respinsă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Imediat, Klaus Iohannis a semnat un decret prin care era prelungit mandatul lui Ciucă, însă PSD nu a fost de acord cu acest lucru.
Consecința imediată a deciziei Curții de Apel este că Armata Română rămâne fără șef, chiar în momentul în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se află într-o vizită în România.
Chiar dacă nu este definitivă, decizia instanței este executorie.
„Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia magistraților Curții de Apel București.







