Lotul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș a plecat sâmbătă, 12 ianuarie, în cantonament in Antalya, timp de două săptămâni. Fotbaliștii antrenați de Edi Iordănescu vor disputa în acest stagiu de pregătire patru partide de verificare cu echipe de club din Ungaria, Azerbaidjan, Coreea de Sud și Ucraina. Din lotul de jucători deplasat in Turcia fac parte și 4 elevi ai Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș. Este vorba de Cristian Avram și de Daniel Nicula din clasa a IX-a a profilului de Instructor Sportiv, respectiv Bogdan Jica și Raul Hăjmășan din clasa a XII-a Instructor Sportiv.
Daniel Nicula se anunță un atacant promițător, fiind transferat la Gaz Metan Mediaș după un sezon excelent la Clubul Sportiv Școlar Blaj. Colegul său de clasă Cristian Avram nu se va intoarce cu echipa din Antalya la finalul stagiului de pregătire, urmând să participe la un cantonament al echipei naționale sub 15 ani. Cantonamentul lotului României under 15 se va desfășura in Cipru.
În ceea ce-i privește pe Bogdan Jica și Raul Hăjmășan, aceștia sunt vicecampioni naționali la categoria sub 19 ani și au șansa să devină jucători de bază ai echipei pregătite de tehnicianul Edi Iordănescu. În prezent în lotul formației Gaz Metan Mediaș se află absolvenți ai liceului medieșean care sunt foarte bine cotați in Liga I, precum portarul Andrei Cristea, fundașul Răzvan Trif sau mijlocașul Darius Olaru.
„Le dorim jucătorilor convocați la echipa mare a Gazului Metan și la loturile naționale să se afirme și să fie convocați la fiecare joc din Liga I respectiv la acțiunile echipelor naționale de fotbal”, spun reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.
4 liceeni de la „Axente Sever” Mediaș, în cantonament cu Gaz Metan
Gaz Metan a transferat 3 jucători
Gaz Metan a transferat trei jucători în această săptămână. Fundașul Marian Pleașcă, fost jucător al FCSB și Pedro Mendes care e evoluat pentru Politehnica Iași, au semnat un contract valabil pentru un sezon și jumătate cu gruparea de pe Târnava Mare. De asemenea, mijlocașul Sebastian Mailat de la CFR Cluj a fost împrumutat la Mediaș până în vară.
Jucătorii Gazului Metan au plecat sâmbătă dimineață spre Antalya, acolo unde se vor pregăti până pe 26 ianuarie. În această perioadă sunt programate și 4 jocuri de verificare. Astfel, pe 15 ianuarie Gaz Metan va juca cu Ferencváros TC (Ungaria), pe 18 ianuarie cu Neftchi Baku (Azerbaidjan), pe 21 ianuarie cu FC Daejeon Citizen (Coreea de Sud), iar pe 24 ianuarie cu FC Mariupol (Ucraina).
VIDEO: Viscol în Sibiu! O mașină a rămas înzăpezită pe un drum blocat
A fost viscol în județul Sibiu iar drumul județean 106T, între Ocna Sibiului și Topârcea a fost blocat. O mașină a rămas înzăpezită, șoferul nu a mai putut înainta pe drumul acoperit cu suluri de zăpadă.
”DJ 106T, Ocna Sibiului – Topârcea, a fost blocat din cauza zăpezii viscolite. Șoferul unui autoturism în care se afla și un pasager, adult, nu și-a putut continua deplasarea. S-a intervenit cu utilaje în vederea degajării părții carosabile.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul și pasagerul din mașina sa sunt în afara oricărui pericol, autoturismula fost pus în mișcare după ce drumul a fost deblocat de utilajele de deszăpezire.
Palatul Copiilor caută voluntari pentru renovarea noului sediu
Palatul Copiilor caută voluntari care să îi ajute la curățenia noului spațiu în care se va muta, începând cu luna aprilie, respectiv fostul internat al Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Sibiu, care, în prezent, arată deplorabil.
„Împreună construim viitorul copiilor noștri, iar pentru asta avem nevoie de fiecare suflet de om! Pentru că doar prin muncă și dăruire reușim să ne atingem scopul. Palatul Copiilor se mută începând cu luna aprilie a acestui an pe strada Henri Coandă nr. 51, în spate la Liceul Tehnologic ‘Henri Coandă’ (Internatul Liceului Compa). Clădirea trebuie complet renovată și are nevoie de multe mâini unite în acest scop! De aceea vă cerem tuturor ajutorul! Alătură-te echipei de voluntari pentru reabilitarea Palatului Copiilor Sibiu”, este mesajul reprezentanților instituției.
Cei care vor să dea o mână de ajutor Palatului Copiilor pot lua legătura cu organizația Crucea Roșie Sibiu, la 0269 217 646 sau 0741 118 975.
Activitățile se vor derula în perioada 21 – 26 ianuarie, între orele 10 – 16.
Prima etapă va fi curățenia. Voluntarii vor căra molozul, vor mătura, vor da huma jos de pe pereți cu șpaclul, vor sorta deșeurile pentru reciclare, vor muta obiectele grele, precum dulapul sau catedra.
„Menționăm că pot apărea lucrări neprevăzute. Clădirea va fi dotată cu un tun de căldură, muzică, truse de prim ajutor, o cameră călduroasă unde se pot servi cafea, ceai sau apă și o cameră aerisită pentru fumători”, spune conducerea Palatului Copiilor Sibiu.
Voluntarii vor mai primi ochelari, cască și mănuși de protecție, dar și o fișă de protecția voluntarului. Aceștia sunt sfătuiți să vină pregătiți cu încălțăminte de șantier, haine groase și mâncare.
Cum să fii în siguranță pe munte? Afli miercuri, la „Humanitas”!
Cum să fii în siguranță pe munte? Afli miercuri, 16 ianuarie, de la ora 19, în cadrul unui workshop susținut de Adrian Vălean la Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu!
Workshop-ul despre zăpadă, avalanșe și siguranță pe munte va dura două ore și va cuprinde noțiuni de bază, mecanisme de producere, percepția asupra riscului și anatomia deciziilor, evaluare pericolelor, aspecte despre salvarea din avalanșă și studii de caz.
Totodată, va fi prezentat și proiectul „Avalanșe în Carpați. Obiective, responsabilitate și implicare”.
Numărul participanților este limitat la 100.
Intrarea este liberă și se face pe bază de înscriere, la https://goo.gl/forms/s1RHWsNOuNLA4ktG2.
FOTO – Și-a făcut mașina praf într-un copac
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, vineri după amiaza, după ce a intrat cu mașina într-un pom. S-a întâmplat pe Drumul Județean 142 F, în afara localității Ațel. Tânărul a pierdut controlul direcției pe fondul vitezei excesive, a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un pom de pe marginea drumului. Acesta a fost rănit, medicii stabilind că a suferit un traumatism cranio cerebral și un traumatism toracic. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Copiii, invitați să se joace la Teatrul „Gong”
Timp de o oră, cei mici sunt provocați să participe la worksop-ul „Jocuri distractive”. Acesta va fi organizat joi, 31 ianuarie, de la ora 17, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Atelierul este recomandat copiilor vorbitori de limbă germană, cu vârstă cuprinsă între șase și zece ani.
„Cum ne-am putea distra mai bine decât jucându-ne și iar jucându-ne? Poate doar construind un joc cu propriile noastre mâini! În cadrul atelierului Kreativ îi vom implica pe cei mici în confecționarea unor minunate jocuri de răbdare și dexteritate, cu ajutorul cărora vom putea cu siguranță înlătura monotonia și plictiseala din viața lor. La final copiii vor fi tentați să prelungească atmosfera antrenantă participând la spectacolul captivant: „Eine Ziege, ein Wolf und drei sympathische Zicklein” (ro. O capră, un lup și trei iezi simpatici)”, spun organizatorii.
Un bilet la acest workshop este 14 lei.
Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul Teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro.
Locurile sunt limitate la 10 participanţi/atelier.
„Un om la locul lui” ajunge la Sibiu
Lungmetrajul de debut al lui Hadrian Marcu, „Un om la locul lui”, va avea o proiecție specială la Sibiu. Pelicula va rula joi, 17 ianuarie, de la ora 19, și va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”.
Din distribuție fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.
„Petru (Bogdan Dumitrache) este un om la locul lui. Un om decent, fără erori flagrante în palmares, un om ale cărui alegeri îl aduc în situația dificilă pe care o traversează pe parcursul filmului. Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, tânără, emotivă, medic într-un oraș de provincie din România, visează la un mariaj ca-n reviste alături de Petru, în timp ce așteaptă un copil. Sonia (Mădălina Constantin), colega lui de muncă, dar și fostă iubită, inginer geolog, o femeie matură, căsătorită, suferă un accident înfiorător. Petru caută un echilibru imposibil între două femei cu care împarte feluri diferite de iubire”, este descrierea succintă a filmului.
Un bilet costă 10 lei. Accesul publicului se face în limita locurilor disponibile.
Incendiu la magazia unei firme. Pompierii sunt la fața locului
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă ale Secției de Pomieri Mediaș au intervenit, vineri după amiaza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie a unui operator economic de pe strada Pictor Aman din Mediaș. Incendiul a fost localizat, el manifestându-se la materialele lemnoase din interiorul halei. Focul a fost lichidat complet după câteva ore. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu informează că nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului.
FOTO – Arhivă
A crescut prețul biletelor și abonamentelor Meditur
Medieșenii plătesc mai mult de la începutul anului pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun ale societății Meditur.
Astfel, prețurile de achiziție a titlurilor de călătorie practicate de către Meditur au fost majorate de la 3 lei la 4 lei pentru un bilet cu două călătorii respectiv de la 42 lei la 45 lei pentru un abonament nominal pe toate liniile valabil o lună. Majorarea a fost aprobata printr-o hotărâre a Consiliului Local Mediaș din luna decembrie.
Printre factorii care au dus la majorarea prețurilor biletelor de călătorie sunt creșterea continuă a prețurilor utilităților (apă, gaz, canalizare), a energiei electrice, 30% din transportul public din Mediaș fiind realizat cu troleibuze, a RCA–ului, a pieselor de schimb, a ratei inflației sau a creșterii indicelui prețurilor de consum.
Anterior acestei majorări, operatorul de transport public Meditur era unul dintre puținii operatori care mai prestau serviciul cu tarife atât de scaăzute, majoritatea lor practicând prețuri actualizate la costurile specifice pieței economice actuale. De asemenea trebuie menționat și faptul că de la ultima majorare a prețului pentru o călătorie, din anul 2013, în mod periodic societatea de transport a efectuat calcule și actualizări ale tarifelor pentru a-și putea acoperi costurile mărite rezultate din piața economică, însă călătorii nu au resimțit aceste cresșteri pentru că ele au fost acoperite integral de către Primăria și Consiliul Local Mediaș.
Reprezentanții Meditur au explicat că factorii care influențează costurile societății sunt de două feluri: interni si externi. Astfel, deși cheltuielile de funcționare, de administrare ale acesteia au scăzut față de anii precedenți, în ceea ce privește costurile cu influență externă mediului societății, respectiv creșterile succesive ale salariului minim pe economie în perioada februarie 2013 – ianuarie 2019 sunt crescute cu aproximativ 280%.
Dacă salariul minim pe economie era de 750 de lei în anul 2013 la data ultimei majorări a prețului biletelor, astăzi este de 2.080 de lei. Ori pentru prestatorii de servicii, diferit față de operatorii economici care lucreaza în productie sau comert, spun responsabilii Meditur Mediaș, ponderea cheltuielilor cu munca vie din totalul cheltuielilor înregistrate este una importantă, în procent de aproximativ 50%.
Mai multe reprezentații „Der Fleck/ Pata”, la cererea părinților, la „Gong”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu suplimentează numărul de reprezentații din acest weekend, la cererea publicului.
După ce toate reprezentațiile cu spectacolul „Der Fleck/ Pata” în regia Letei Popescu au fost epuizate în primele zile ale anului, organizatorii au decis suplimentarea programului cu încă o reprezentație pentru data de sâmbătă, 12 ianuarie, ora 11.
Astfel, actorii de la Secția Germană a Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu vor prezenta acest spectacol de șase ori în zilele următoare: sâmbătă, 12 ianuarie, de la orele 11 și 18; duminică, 13 ianuarie, de la ora 10; marți, 15 ianuarie, ora 10; miercuri, 16 ianuarie, ora 10; joi, 17 ianuarie, ora 10.
Spectacolul scris și regizat de Leta Popescu are la bază povestea unei pete care e supusă unor analize de laborator. Lumea devine astfel una microscopică, în care întâlnim o gumă de mestecat uriașă sau o varietate de scame jucăușe. Pentru cei mai mici dintre spectatori, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, spectacolul este unul senzorial, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică. Pentru părinți, „Der Fleck/ Pata” este un îndemn la liniștea cu care putem privi problemele pe care le avem.
Prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română pentru părinți, spectacolul are o durată de aproximativ 35 de minute și îi reunește pe scenă pe actorii Hansel Andrei, Mara Căruțașu, Angela Páskuy, Claudia Stühler și Jenő Major. Spectacolul este construit în decorul și costumele create de Oana Micu, pe muzica compozitorului Marius Popa și mișcare scenică de Farid Fairuz. Traducerea și adaptarea textului în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar.
Accesul publicului la oricare din spectacole se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din strada Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11– 18, sâmbăta între orele 10 – 18, iar duminica de la 10 la 14. Prețul unui bilet la oricare din spectacole este 9 lei, tarif unic.




