Un mureșean a fost reținut de polițiștii din Mediaș, el fiind bănuit că a furat bani și mai multe bunuri din două locuințe din municipiu. În continuarea cercetărilor desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, în cursul zilei de joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au identificat și au reținut un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Mureș.
„În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul lunilor iunie și august 2018, ar fi pătruns în două locuințe de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras bani și bunuri. Persoana în cauză a fost reținută 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, Biroul de Investigații Criminale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
A venit din Mureș și a spart două locuințe în Mediaș
Șofer de microbuz prins băut la volan
Șofer de microbuz prins băut la volan. Bărbatul aflat la volanul unui microbuz de transport marfă a fost oprit de polițiști pe Șoseaua Alba Iulia. Șoferul avea o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”În municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un microbuz destinat transportului de marfă, condus pe Șoseaua Alba Iulia de către un sibian în vârstă de 37 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Protest al judecătorilor Tribunalului Sibiu față de modificările legilor justiției
Judecătorii Tribunalului Sibiu au declanșat un protest față de modificările legislației referitoare la funcționarea justiției făcute de Guvernul Dăncilă prin ordonanțe de urgență.
Judecătorii din Sibiu au protestat vineri, ieșind în fața Tribunalului Sibiu pentru a anunța că nu sunt de acord cu modificările aduse legilor justiției. Magistrații au afișat mesaje care solicită „separația puterilor în sat”, “independența justiției”, “independența magistraților”, unii dintre ei preferând să spună simplu “Respect Constituția”.
Protestul magistraților din Sibiu vine după cel al judecătorilor din Cluj, care au anunțat că săptămâna viitoare vor face o grevă, prin suspendarea activității timp de o săptămână, cauzele urmând să fie amânate, cu excepția celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative, ordonanțe președințiale). Mai mult, judecătorii din Cluj au anunțat că vor declanșa procedura de revocare a membrilor CSM.
Camera de Conturi Sibiu a câștigat procesul cu Romgaz
Camera de Conturi Sibiu a câștigat procesul cu Romgaz prin care compania de gaze cerea anulare unor acte administrative. Camerea de Conturi acuza Romgaz, că a livrat o cantitate mai mare de gaze la un preț mai mic decât cel de piața liberă, că a efectuat plați nelegale de servicii de asistență juridică cu prestatori externi, deși avea propriii angajați și că a acordat un spor de lucru peste programul normal de lucru, fără a fi demonstrat prin documente legale.
Potrivit sentinței, „instanța admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Sibiu împotriva sentinţei administrative nr. 527/2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosar nr. 2375/85/2016. Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând în limitele casării: Respinge acţiunea reclamantei Societatea Naţională de Gaze Naturală ”ROMGAZ” S.A. şi în ceea ce priveşte anularea măsurii stabilite la pct. II a în actele administrative contestate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Gaze Naturală ”ROMGAZ” S.A împotriva aceleiaşi sentinţe.”
Anul trecut, Tribunalul Sibiu dăduse câștig de cauză Romgaz, prin sentința administrativă care a fost desființată acum de Curtea de Apel: „Anulează partial încheierea nr. 94 emisă la data de 17.08.2016 de către pârâta Curtea de Conturi a României, decizia nr. 26 emisă la data de 01.06.2016 de către pârâta Camera de Conturi Sibiu, precum si raportul de control nr. 12443 întocmit la data de 06.05.2016, în ceea ce priveste măsurile stabilite la pct. I a, pct. II a si partial măsura de la pct. II e, respectiv referitor la suma de 1.818.636 lei, reprezentând suma inclusă în salariul aferent sporului pentru lucru sistematic peste program în perioada 01.08.2014-31.12.2014. Respinge restul pretentiilor.”
Ofelia Popii nominalizată pentru Premiile Gopo 2019
Activitatea artistică a Ofeliei Popii continuă drumul succesului în cinematografie, fiind nominalizată la Premiile Gopo, ediția 2019, la categoria cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul „Ioana Preda” din filmul Moon Hotel Kabul. Filmul are la bază un scenariu scris de Anca Damian și Lia Bugnar, în regia Ancăi Damian.
Gala Premiilor Gopo va avea loc în acest an în data de 19 martie 2019, la București, evenimentul fiind transmis LIVE, începând cu ora 20:00, pe Film Now.
Gala Premiilor Gopo reprezintă un eveniment anual de prestigiu, organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) si Asociația Film și Cultura Urbană (AFCU) cu sprijinul Babel Communications și Centrul Național al Cinematografiei, prin care se recompensează cele mai importante realizări cinematografice naționale din cursul anului precedent și se promovează adevăratele valori din domeniu în rândul unui public cât mai larg. Trofeele sunt decernate în urma votului a peste 400 de profesioniști din toate sectoarele industriei cinematografice autohtone.
„Moon Hotel Kabul” este al șaptelea film din cariera cinematografică a Ofeliei Popii. Și mai mult, cariera ei în cinematografie a fost încununată deja cu mai multe premii, primind pentru rolul Elena Scăunașu din filmul lui Andrei Gruzsniczki, Quod erat demonstrandum, premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal în 2015.
Activitatea artistică a actriței sibiene poate fi urmărită în cele 21 de spectacole în care joacă în următoarea perioadă pe scena Teatrului Național „Radu Stanca”. Printre cele mai căutate de public sunt „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, care va avea zece reprezentații în perioada aprilie- iulie 2019. O mai putem vedea în această perioadă în spectacole precum „Balul”, în regia Radu Nica, „Cerere în căsătorie”, în regia Robert Raponja sau „Călătoriile lui Gulliver”, în regia lui Silviu Purcărete.
Informații pe larg despre spectacolele și evenimentele TNRS, pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro.
Foto credit: TNRS, Adi Bulboacă
Klaus Iohannis a anunțat că va trimite legea bugetului la Curtea Constituțională
Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat în cadrul unei declarații de presă că va sesiza CCR în legătură cu legea bugetului pe 2019. “Este un buget nerelaist, supraevaluat și întârziat. Are aspecte clare de neconstituționalitate”.
Klaus Iohannis a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu legea bugetului pe 2019: „Există, însă, din păcate, și aspecte de neconstituționalitate în acest buget. Bugetul rușinii naționale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligații asumate de România față de UE, din care facem parte. Se încalcă unele drepturi fundamentale. S-a ignorat rolul Consiliului Fiscal. Se aduce atingere principiului descentralizării și principiului subsidiarității. Pentru toate acestea, voi sesiza azi CCR pe bugetul pentru 2019, bugetul rușinii naționale”.
Klaus Iohannis a fost foarte critic la adresa PSD în declarația făcută în fața jurnaliștilor: „De fapt, PSD-ul nici nu guvernează pentru români și pentru România. PSD-ul guvernează pentru Dragnea. PSD-ul este incompetent și incapabil să conducă România. Despre buget, bugetul rușinii naționale. Asta este bugetul propus pentru 2019”.
Iohannis susține că „este un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget PSD-ul încearcă să acopere nereușitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiției și asta este prima mare minciună din buget”.
Călătorie în lumea distracției la Shopping City Sibiu
Week-end plin de distracție și activități pentru toate vârstele
Shopping City Sibiu are o agendă plină de distracție pentru acest sfârșit de săptămână, când toți vizitatorii centrului comercial sunt invitați să participe la activități de familie.
Sâmbătă, copiii sunt așteptați la atelierul de creație „Vestitorii primăverii”, între orele 11:00 – 14:00, pe Galeria Carrefour. Micuții vor avea ocazia să își dezvolte abilitățile practice și să creeze cele mai frumoase mărțișoare, pe care le pot oferi, apoi, părinților și apropiaților.
Tot pe Galeria Carrefour, de pe 23 februarie și până în prima zi de primăvară, vizitatorii Shopping City Sibiu vor avea șansa să aleagă cadouri deosebite, pentru toate gusturile, de la expozanții care vor fi prezenți la târgul de mărțișoare.
În ultima zi din săptămână, cei mici sunt răsfățați din nou, pentru că centrul comercial le-a pregătit un atelier de spus povești, ce va avea loc în fiecare lună, într-o zi de duminică, în intervalul 18:00 – 19:00. În serile cu povești interactive, piticii își vor exersa creativitatea și imaginația, învățând de la actorii Hocus Pocus Trulala cum să creeze povești și cum să le prezinte. Atelierul are loc în zona Noriel/Smyk, iar accesul este gratuit. Părinții sunt și ei invitați să își însoțească micuții într-o aventură în timp, care le va aminti de propria copilărie.
Mai multe informații despre evenimentele organizate la Shopping City Sibiu puteți afla de pe pagina de Facebook sau de pe https://shoppingcitysibiu.ro/

Călător prin România cu Alexandra Cristian. Viscri, satul unde timpul s-a oprit în loc.
Viscri este una dintre cele mai încântătoare așezări săsești, fiind înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici, în satul cu 500 de locuitori și peisaje pitorești, pare că timpul s-a oprit în loc. Vechile case frumos renovate stau alături de cele care poartă amprenta trecutului, clădiri cu obloane de lemn și falnice porți săsești, cu băncuțe amplasate la stradă, martore la povești spuse pe înserat. Casele își poartă culorile cu mândrie, înșirate de-a lungul drumurilor. Locul este cuprins de o liniște cum doar la sat găsești, iar viața se desfășoară într-o atmosferă autentică dar și într-un cadru natural unic. Pline de culoare sunt și străzile unde se vând produse din lână și alte țesături. Ciorapi, botoșei, căciuli și pulovere multicolore stau agățate pe garduri și pe standurile improvizate, o adevarată încântare pentru ochi. Satul tradițional trebuie să fie descoperit în tihnă, aici însăși străzile fiind adevarate atracții turistice.
Proiectul șosete din lână naturală a fost început în anii ‘90 de către doi nemți stabiliți în Viscri. Dacă inițial, șosetele realizate din pulovere vechi de către femeile din sat erau date la schimb pentru alimente, acum peste 10.000 de perechi de șosete și alte obiecte de îmbrăcăminte din lână, ajung la depozitul central din Naumburg, Germania de unde se vând în toată țara. Produsele se pot cumpara și din cafeaneaua din Viscri dar și de pe străzi.
Viscri, a devenit celebru dupa ce în anul 1996, prințul Charles și-a cumpărat aici o proprietate. Astazi, casele din sat valoreaza aproape cât cele de la oraș, satul oferind locații inedite de cazare dar și restaurante locale. Pentru o noapte petrecută într-un loc cu totul și cu totul unic, casa prințului Charles este o opțiune perfectă, aceasta fiind transformată în unitate de cazare.
Începând cu anul 1999, Fundatia Mihai Eminescu Trust a demarat un proiect de reabilitare a clădirilor și a străzilor din Viscri dar mai ales, de dezvoltare antreprenorială locală. O parte din case și-au recăpătat strălucirea de altădată iar locația a devenit renumită la nivel internațional. Țesutul, broderia, fierăritul, producția de gemuri, pâine și vinuri, cărămida și țigla sunt câteva dintre îndeletnicirile oamenilor din Viscri.
Biserica fortificată săsească din centrul satului este înscrisă în patrimoniul UNESCO, aceasta fiind la rândul ei renovată de către Fundația Mihai Eminescu Trust, aflată sub patronajul Prințului Charles între anii 2000-2013. Biserica-sală romanică este una dintre puținele de acest fel din țară și datează din secolul al XIII-lea. De sus, din clopotnița unde se urcă pe „cont propriu”, după cum scrie pe plăcuța amplasată la intrare, se poate admira frumosul sat și peisajele de care îți este greu să te desprinzi.
Zidurile fortificate adăpostesc și un mic muzeu unde veți descoperi diverse exponate vechi, de la haine tradiționale săsești, la fotografii și alte obiecte folosite odinioară în gospodării.
Preț intrare biserica: 8 lei/persoană
Program de vizitare: zilnic între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 18:00.
Cum ajungi în Viscri: Viscri este un sat în comuna Bunești, județul Brasov iar pentru a ajunge trebuie sa urmați traseul: Sibiu – Mediaș – Sighișoara – Saschiz – Bunești – Viscri (135 km).
www.AlexandraCristian.ro

Angajații de la Drumuri Naționale au acționat pe cele mai importante șosele din Sibiu
Ninsoarea din noaptea de noi spre vineri i-a mobilizat pe angajații Secției de Drumuri Naționale Sibiu. Aceștia au acționat în cursul nopții pe mai multe drumuri din județul Sibiu cu un număr de 12 de utilaje pe Drumurile Naționale 1, 7, 7C, 14, 14A și 14B. În același timp, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 3 utilaje pe A1 și A 3.
Halep părăsește turneul din UAE după o înfrângere asemănătoare cu finala de la Doha

Turneul WTA de la Dubai s-a încheiat pentru Simona Halep! Jucătoarea noastră a fost învinsă în sferturi de Belinda Bencic. A fost o partidă splendidă, cu execuții memorabile ce a avut trei seturi, scor 6-4, 4-6, 2-6. Elvețianca a obținut cea mai mare victorie a carierei și lacrimi de bucurie au fost pe fața ei la finalul disputei. 2 ore și 19 minute a durat meciul dintre cele două, toate seturile fiind aproape ca timp. Jocul din această seară a semănat foarte mult cu finala de la Doha. Atunci, Simona a controlat jocul timp de un set și jumătate contra Svitolinei, iar apoi ucraineanca a fost numărul I pe teren. De data aceasta a fost rândul lui Bencic, diferența față de atunci a fost că Halep a căzut fizic în decisiv. Românca nu a mai putut menține nivelul său cel mai mare, iar resursele fizice s-au terminat. În semifinale, Belinda Bencic va juca cu învingătoarea partidei dintre Elina Svitolina și Carla Suarez Navarro.
Avion prăbușit la Tuzla, o persoană decedată și pilotul internat în stare gravă
O aeronavă de mici dimensiuni a aterizat forțat la Tuzla, având două persoane la bord, pilotul și copilotul. Acesta din urmă a decedat, potrivit primelor informații de la fața locului.
Două persoane au fost grav accidentate, în urma aterizării forțate a unei aeronave ușoare, la Tuzla, din care una a decedat, potrivit IGSU. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD au intervenit la locul accidentului, ambele persoane aflate în aparatul de zbor fiind încarcaerate. Pilotul a fost internat în stare foarte gravă la Spital Județean de Urgență Constanța, având un traumatism cranio-cerebral și multiple fracturi.
Copilotul a fost găsit de ambulanțe în stop-cardio respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare timp de zeci de minute.
Avionul aparținea unei firme private și era folosit ca aeronavă de școală. La bord se afla pilotul și un elev al său, un bărbat în vârstă de 50 de ani.














