Acasă Blog Pagina 4314

Un șofer băut bine a lovit două mașini

Un bărbat de 48 de ani din Sibiu s-a urcat băut la volan și a lovit două mașini. Unul dintre autoturisme era parcat iar celălalt era în mișcare, circula regulamentar.

”Un sibian în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lemnelor din municipiul Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă, după care a pătruns pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul era băut, avea o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este acum cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Cu dosar penal pentru că a condus băut, s-a ales și un tânăr de 24 de ani din județul Vâlcea. Acesta a fost oprit de polițiști pentru un control, pe strada Ștefan cel Mare din Sibiu. Tânărul era băut la volan, avea o alcoolemie uriașă, de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind aproape de coma alcoolică.

Eveniment caritabil la Sibiu: „Speranță prin artă”

Luni, 10 decembrie, Rotaract Club Sibiu şi Rotary Club Sibiu organizează cea de-a XI-a ediție evenimentul caritabil „Speranță prin artă”. Evenimentul începe la ora 18:30 și este găzduit de Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, în Sala Festivă (strada G. Barițiu, nr. 5-7).
Noutatea acestei ediții vine din îmbinarea artei vizuale cu muzica. În cadrul evenimentului va avea loc un concert al elevilor Școlii de muzică, din cadrul Asociației „Elijah”, urmat de vernisajul expoziției de pictură, desen, ceramică și articole decorative, realizate de pacienții Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, în cadrul Atelierului de Ergoterapie.
 „Ergoterapia, înseamnă terapie prin muncă. Scopul primordial este cel medical (de promovare a sănătăţii şi stării de bine) şi apoi cel economic-social, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate,  pentru  a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. De asemena, terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii, constatând capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelând recuperarea medicală cu cea profesională.
Astfel se realizează reinserţia cât mai repede cu putinţă, în viaţa socială, economică şi profesională, dar și  înlăturarea stării de dependenţă a bolnavilor”, a explicat Dr. Ciprian Băcilă, membru al Clubului Rotary și director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu. 
Acest eveniment are ca principal scop, în acest an, sprijinirea pacienților din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, în vederea utilizării terapiilor alternative, ca metodă de vindecare și reintegrare socială.
Parteneri în cadrul acestui eveniment sunt Asociația Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”, Asociația Elijah, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu, Biblioteca ASTRA Sibiu, Interact Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Uniunea Artiştilor Plastici din Sibiu și Boromir.
Lucrările expuse se pot achiziționa doar în seara evenimentul, iar accesul la eveniment este liber.

Juncker, după întrevederea cu Dăncilă: Preşedinţia română a Consiliului UE va fi dificilă şi survine într-un moment crucial pentru UE

Preşedinţia română a Consiliului UE va avea sarcini de ”extraordinară dificultate” şi survine ”într-un moment crucial pentru viitorul UE”, a subliniat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker după reuniunea pe care comisarii europeni au avut-o la Bruxelles cu premierul Viorica Dăncilă şi cu membrii guvernului român. Oficialul european s-a declarat încrezător că, deşi vor fi multe lucruri de făcut într-o perioadă scurtă, din cauza europarlamentarelor, preşedinţia română are capacitatea să gestioneze toate aceste sarcini pentru care estimează că miniştrii români sunt bine pregătiţi.
Preşedinţia română a Consiliului UE ”este un eveniment special, întrucât România tocmai a sărbătorit Centenarul, pentru că este prima preşedinţie a României la Consiliul UE”, a spus Jean-Claude Juncker la începutul declaraţiei în faţa presei, alături de premierul Viorica Dăncilă. ”Am avut cu ansamblul comisarilor, care au fost toţi aici, o reuniune de lucru, care s-a tradus în recunoaşterea de către Comisie a faptului că guvernul român este bine pregătit pentru preşedinţia Consiliului UE”, a subliniat şeful Executivului comunitar.
”Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi fost completă, ea este completă astăzi”, a spus Juncker mărturisind că-şi aduce aminte cu ”emoţie” de ziua din aprilie 2005 când, în calitate de preşedinte al Consiliului UE de atunci, a semnat acordul de admitere a României în UE, zi pe care a descris-o drept una ”a reconcilierii între istorie şi geografie”. ”După decenii de separare artificială, trebuie să o spunem, România face astăzi parte din familia europeană, pentru a fi aici ancorată pentru totdeauna”, a apreciat preşedintele Comisiei Europene.
”Preşedinţia română survine într-un moment crucial pentru viitorul UE. În plină preşedinţie europeană românească, Regatul Unit va părăsi UE pe 30 martie anul viitor, este o dată tristă, dar România va şti cum să gestioneze cât mai bine perioada post-Brexit”, a indicat el una dintre problemele delicate pe care le va avea de gestionat preşedinţia română.
”România va avea în faţa ei sarcini de o extraordinară dificultate”, a atras atenţia Juncker, amintind că în această perioadă, când va avea loc şi summitul de la Sibiu, trebuie convenit viitorul cadru financiar multianual al UE (pentru perioada 2021-2027), pentru care Comisia Europeană a venit cu 257 de propuneri, sperând că unele dintre ele vor putea fi soluţionate până la încheierea actualei preşedinţii austriece a Consiliului UE.
”Preşedinţia română va avea mult de lucru într-o perioadă scurtă”, din cauza alegerilor europarlamentare din luna mai, aşadar vor fi efectiv numai patru luni pentru preşedinţia română, a mai subliniat Juncker.
El a remarcat faptul că miniştrii români pe care i-a întâlnit miercuri la Bruxelles ”sunt bine pregătiţi pentru sarcinile lor” şi a apreciat că ”România va reuşi să rezolve un mare număr de propuneri care rămân pe masa Parlamentului (European) şi Consiliului”.
Juncker a estimat mai departe că există o convergenţă a programelor între guvernul român şi Comisia Europeană, deşi este adevărat că sunt ”uneori divergenţe cu privire la evoluţia statului de drept”, adăugând însă că aceasta ”nu este o chestiune care să privească în primul rând preşedinţia română (a Consiliului UE), ci mai degrabă relaţiile bilaterale dintre România şi Comisia Europeană, sau Uniunea Europeană”.
”Rămân convins că înaintea terminării mandatului actualei Comisii (Europene), vom reuşi să acceptăm România ca nou membru al spaţiului Schengen. Rămân eforturi de făcut. Ele vor fi, cred, făcute”, a conchis Juncker.

Iohannis: „România Educată” – un proiect strategic; nu este programul meu electoral

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri la Palatul Cotroceni că proiectul „România Educată”, pe care l-a iniţiat şi ale cărui rezultate au fost puse în dezbatere publică, este unul strategic, el subliniind că nu este o poveste politică sau programul său electoral.
„‘România educată’ este un proiect strategic, ‘România educată’ vrea să ajute la creionarea, la conceperea unui sistem educaţional pentru România secolului XXI, vrea să ajute politicienii să vină cu politici educaţionale bune, vrea să ajute pe dascăli să reuşească să predea în aşa fel încât să fie şi ei, şi elevii mulţumiţi, dar şi părinţii, dar şi angajatorii. Este un proiect care vrea să-l ajute pe directorul de şcoală să ştie cum să gestioneze unitatea de care răspunde, pentru a avea rezultate bune. Dar care sunt rezultatele care se măsoară? Nu este chiar aşa de simplu de găsit nici măcar acest răspuns. (…) ‘România Educată’ nu este un proiect de lege, nu este un reţetar simplu, nu este o poveste doar politică, nu este programul meu electoral, ‘România Educată’ este România noastră, a tuturor, pentru generaţiile care vor veni”, a spus Iohannis.
El a subliniat că educaţia este baza generaţiilor viitoare.
„O Românie educată este o Românie de succes, o Românie puternică, o Românie prosperă, o Românie care se profilează bine în rândul naţiunilor. Asta ne dorim cu toţii! Pentru asta am lucrat până acum, aproximativ doi ani. Între timp, avem un proiect bun, s-ar putea numi ‘un draft’, pe care îl punem astăzi în dezbatere”, a mai spus şeful statului.
Potrivit lui, în prezent, există elite în educaţie, însă 40% dintre absolvenţii ciclului gimnazial sunt analfabeţi funcţional, subliniind că aceasta este o mare problemă.
„20% dintre copiii României pleacă înainte să termine şcoala. Unde pleacă? Nu prea ştim. Sunt copiii cărora le fură cineva şansa de viitor. Sunt copii, majoritatea, care se pierd undeva. Foarte puţini pot fi recuperaţi. Deci, avem rezultate, ca să zicem aşa, amestecate. Nu e bine! Dacă vrem însă să construim un sistem foarte solid, trebuie să ne punem întrebarea: ce fel de pregătire vrem să dăm tinerelor generaţii? Pentru ce anume să îi pregătim? Pentru viaţă, da; pentru o carieră, da; pentru o meserie, sigur că da. Dar ce meserie? Pentru meseriile secolului XX? Este un pic greşit. Noi trebuie să îi pregătim pentru meseriile secolului al XXI-lea, evident, dar care sunt acestea?”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a apreciat că în viitor foarte multe meserii vor dispărea şi că în acest context trebuie atenţie la pregătirea elevilor.
„E nevoie de analize, de studii aprofundate, de foarte multă grijă cum concepem acest sistem pentru viitor şi de asta se ocupă ‘România educată’. Nu este vorba de o poveste care sună frumos la televizor, pe urmă plecăm acasă şi ne vedem de treabă. Este vorba despre ce facem noi cu România. Acest rezultat al educaţiei va defini societatea de mâine. Aşa cum îi educăm pe tineri, aşa va arăta societatea de mâine. Dacă le dăm o educaţie serioasă, orientată spre viitor, vom avea o Românie performantă, dacă nu, vom avea o Românie fără performanţe notabile. (…) Acest proiect a fost iniţiat de mine împreună cu echipa mea, dar acest proiect este al dumneavoastră, este al elevilor, al studenţilor, al profesorilor, este un proiect al societăţii româneşti, fiindcă dacă răspunsurile au fost foarte diferite la întrebări, legitim, corect, un lucru au ştiut toţi: trebuie făcut ceva pentru a îmbunătăţi sistemul şi acest fapt – că toţi au înţeles de la început, au subliniat nevoia de îmbunătăţire – ne încurajează să mergem mai departe”, a arătat Iohannis.
El a arătat că se doreşte un sistem educaţional de calitate şi flexibil.
„Ambiţia mea este ca niciun copil din România, niciun tânăr din România să nu rămână în afară. Trebuie să găsim soluţii care-i integrează pe toţi. Vă amintiţi? Am avut, cred că acum doi ani, un Bac la care au picat jumătate. Este o catastrofă naţională aşa ceva şi este cea mai proastă notă pentru sistemul actual. Nu ne permitem să pierdem niciun copil în România. Asta îmi doresc eu cu proiectul ‘România educat㔑, a menţionat Iohannis.
Şeful statului a prezentat câteva propuneri din proiect.
„Dezvoltarea unui sistem de educaţie profesională performant. De ani de zile vorbim de educaţia duală, de educaţia profesională, de o pregătire în funcţie de interes, în funcţie de capacitate, asta aşteaptă şi mediul privat de la noi, aşteaptă o diversificare şi pregătire serioasă, de calitate, de la meseriaşi până la inginer sau specialist IT. Propunem creşterea conectivităţii internaţionale, învăţământului superior, schimbul de idei. Nu vrem să ne izolăm, vrem să fim conectaţi la sistemul european, la sistemul internaţional, extinderea accesului la educaţie timpurie, adică creşe, grădiniţe, pentru cât mai mulţi copii încă de la o vârstă fragedă. Asta atinge două chestiuni esenţiale: una – aceşti copii sunt pregătiţi mai bine pentru şcoală; doi – îi lasă pe părinţi să meargă la serviciu. Regândirea evaluării elevilor şi studenţilor: evaluarea pe care o folosim noi este cam la nivelul anilor, nu ştiu, ’60, ’70, le dăm note, trecem în catalog, facem mediile, la sfârşitul anului facem statistici, hârtii peste hârtii, le trimitem la inspectorat, la minister. Şi? Cred că nu este suficient, această evaluare trebuie să genereze un feedback pentru fiecare elev în parte, pentru fiecare părinte în parte, în aşa fel încât lucrurile să se constituie instrumente eficiente nu numai de evaluare, ci şi de corectare, de îmbunătăţire a performanţelor şi – de ce nu? – de corectare a sistemului. Mult de lucru. Dezvoltarea unui sistem mai bun de formare a cadrelor didactice. Ca să funcţioneze, avem nevoie de dascăli dedicaţi, bine formaţi, cu performanţe notabile, respectaţi în societate, remuneraţi corespunzător, cu o bază materială serioasă, adaptată nevoilor unei şcoli moderne”, a mai arătat Iohannis.
La eveniment au participat  trei secretari de stat de la Ministerul Educaţiei, ministrul de resort, Ecaterina Andronescu, fiind la Bruxelles.
În cadrul evenimentului, a fost prezentat videoclipul de susţinere a proiectului „România Educată”, în care apar actorul Victor Rebengiuc, fosta gimnastă Andreea Răducanu, actriţa Oana Pellea, filosoful Mihai Şora.

19 utilaje au acționat pe drumurile naționale din județul Sibiu

Societatea de Drumuri Naționale Sibiu a acționat în cursul nopții de miercuri spre joi pe mai multe drumuri din județul Sibiu cu un număr de 19 utilaje, fiind împrăștiate 50 tone de sare. S-a intervenit pe Drumurile Naționale 1, 7, 7C, 14, 14A și 14B.
FOTO – Arhivă

FOTO – Clubul GreenIMPACT „Cocoșul de munte”, Rasinari, premiat la Gala Tineretului si Sportului Sibian 2018

Miercuri, 4 decembrie 2018, a avut loc Gala Tineretului si Sportului Sibian 2018. În cadrul galei au fost decernate premii care au răsplătit activitatea de tineret și sport depusă de-a lungul anului 2018 de asociații, instituții, grupuri nonformale, structuri sportive, alte structuri care au avut activități în aceste domenii. Evenimentul a fost cofinanțat in cadrul programului național P2- Program de susţinere a acțiunilor de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului precum și de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Agendei Culturale 2018 prin Biblioteaca ASTRA Sibiu.
Clubul GreenIMPACT „Cocoșul de munte”, Rasinari a luat premiul pentru cel mai bun proiect care pune in evidență cultura gastronomică, traditii si obiceiuri, cu proiectul „Circuitul stanelor păstorești din Munții Cindrel”. Clubul a luat naștere în luna ianuarie 2018, cu sprijinul și la inițiativa Fundației Noi Orizonturi.
Liderii clubului, doamna profesoara Ileana Dămean și doamna profesoara Alexandra Bega, susținute de Primăria Comunei Rășinari, prin primarul Bucur Bogdan și de Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari prin doamna director Carmen Olteanu, au lansat ideea în localitate, tinerii fiind extrem de receptivi în a participa la activități. Scopul principal al clubului este acela de a promova patrimoniul local și eco-turismul cu ajutorul proiectelor de învățare prin serviciu în folosul comunității.
Întâlnirile de club săptamanale au fost găzduite de Şcoala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” şi membrii au prins repede drag de activităţile pe care liderii le pregateau pentru ei şi prin care au început sa dezvolte diferite abilităţi de viaţă , precum comunicare, lucrul în echipă, negociere, responsabilitate, curaj, perseverenţă, totul pentru a putea aduce o schimbare semnificativă în comunitate.
”Circuitul stânelor păstorești din Munții Cindrel” a fost un proiect unic în țară, născut din ideea membrilor clubului de a valorifica una dintre cele mai vechi și mai frumoase îndeletniciri ale locuitorilor Rășinariului, păstoritul. Astfel, au conceput o broşură şi o hartă care ne poarta într-o adevarată aventură, în masivul Cindrel, alături de ciobanii din Răşinari, gata sa ne împărtăşească câteva din secretele celor mai bune mâncăruri făcute la stâna şi din legendele locale.
“Mulțumim Fundației Noi Orizonturi care ne-a provocat şi ne-a primit în familia GreenIMPACT, o rețea națională care numără acum 32 de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri și promovează programul de învățare prin serviciu în folosul comunității, cu focus pe patrimoniul local din eco-destinați. Suntem încântați ca am reușit, la nici un an de la înființare, sa implicam un numar mare de tineri si copii din comunitatea răşinăreană, în activități care îi dezvoltă pe toate planurile şi îi responsabilizează.
Premiul pentru cel mai bun Proiect de promovare a gastronomiei locale, tradițiilor si obiceiurilor, obținut la Gala Tineretului și Sportului Sibian 2018, ne onorează şi ne motivează să facem în continuare lucruri frumoase cu şi pentru tinerii din Rășinari si nu numai”, au precizat profesorii Alexandra Bega şi Ileana Dămean, cei doi lideri ai clubului de la Răşinari.

Cultură și gastronomie locală din Mărginimea Sibiului: Comuna Sadu

Muzeul ASTRA organizează în acest sfârșit de săptămână un nou eveniment desfăşurat în cadrul programului Târgul de ţară, un program care are ca scop promovarea si susținerea tradițiilor și a culturii gastronomice din satul românesc. În acest sens, sâmbătă, 8 decembrie, la Muzeul ASTRA, zona etnografică Mărginimea Sibiului va fi reprezentată la Târgul de țară de către comunitatea din comuna Sadu.
,,Promovarea alimentației tradiționale va pune accent pe valorificarea produselor locale prin prepararea mâncărurilor specifice zonei. Două gospodine harnice și alți trei gospodari pricepuți vor primi vizitatorii și turiștii cu un preparat tradițional specific satelor pastorale: balmoșul ciobănesc, dar și cu un preparat specific postului Crăciunului.
Demonstrația de artă culinară se va desfășura în spațiul bucătăriei de vară, unde se va găti pe soba cu plită încălzită cu foc de lemne, dar și afară, la ceaun. Preparatele calde se vor realiza în fața celor dornici să învețe sau doar să îsi amintească rețetele tradiționale într-un atelier culinar interactiv. De asemenea, cine va vrea, o să poată degusta și achiziționa produse autentice de la producători de brânzeturi din lapte de oaie, în special cu telemea, dar și cu alte produse tradiționale și de sezon.
Atenția noastră va fi îndreptată și spre meșteșugul prelucrării lânii, susținut de ocupația principală a zonei: păstoritul. Se vor desfășura ateliere meșteșugărești de cusături tradiționale, croșetare cu fir de lână și țesere la războiul de țesut orizontal. Vă veți putea achiziționa lână prelucrată la daracul din Sadu, unul dintre puținele încă funcționale din țară; iar cu o pereche de andrele, vă veți putea alătura și chiar învăța de la sădence pricepute în arta acului.
Ca și program artistic, grupul de colindători Zâmbete și acorduri vor anima zona, iar membri Ansamblului de cântec și joc Valea Sadului ne vor prezenta tradiția, portul și jocul popular specifice locului”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Comuna Sadu, ca parte a Mărginimii Sibiului, este un punct important de interes pentru evenimentele dedicate programului Sibiu regiune gastronomică europeană 2019. Comunitatea de aici are o îndelungată tradiție în păstorit, realizând produse lactate de renume, precum: telemeaua și brânza de burduf.

SPADPP lansează în decembrie o nouă licitație pentru valorificarea mașinilor abandonate pe domeniul public

Reprezentanții Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu intenționeză să lanseze în cursul acestei luni o nouă licitație de valorificare a mașinilor abandonate pe domeniul public. Vor fi vândute la fier vechi un număr de 20 dintre cele 47 de mașini la care proprietarii au renunțat.

”În baza legii sunt considerate autovehicule abandonate mașinile care nu au mai fost mutate din același loc timp de un an sau care prezintă indicia clare că nu mai sunt în circulație datorită stării lor generale.”, explică Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Inițial în ultimii 2 ani au fost identificate pe domeniul public un număr de aproape o mie de mașini care păreau abandonate. După somarea proprietarilor au rămas un număr de 47 de mașini abandonate. Dintre acestea 27 au fost valorificate la fier vechi contra sumei de 10.586 de lei iar următoarele 20 vor merge spre valorificare.
Alte mai bine de 160 de autoturisme sunt la momentul actual în procedură de identificare și somare a proprietarilor. Anuntul pentru 13 dintre ele este publicat chiar în aceste zile pe site-ul instituției.

FOTO: Patru oameni răniți într-un accident la Piața Cibin. Un șofer nu a acordat prioritate

Patru oameni au fost răniți într-un accident la Piața Cibin. Un șofer de 52 de ani din Sibiu a intrat în intersecție și nu a acordat prioritate unei mașini care circula regulamentar. Impactul a fost extrem de violent.

”În municipiul Sibiu, la Piața Cibin, un șofer de 52 de ani, sibian, în timp ce conducea dinspre Podul Cibin spre strada Turnului, a pătruns în intersecția cu strada Malului fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către o femeie de 52 de ani, din județul Hunedoara.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma impactului patru oameni au fost răniți. Cei doi șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale dar și doi pasageri din mașinile lor. Toate cele patru victime au fost transportate la spital conștiente.

FOTO: Accident pe Hula Bradului, un șofer s-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei

0

Accident grav pe Hula Bradului, un bărbat de 58 de ani din Buzău, s-a răsturnat cu mașina. Șoferul circula cu viteză prea mare pentru șoseaua umedă și a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă. Din fericire, omul nu a fost rănit.

”Accidentul s-a produs pe DN1, pe Hula Bradului, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă periculoasă, în condiții de carosabil umed, un buzoian în vârstă de 58 de ani, singur în auto, în timp ce conducea pe direcția Brașov – Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, în urma evenimentului, a rezultat doar avarierea autovehiculului.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii recomandă șoferilor să reducă viteza, îndeosebi în curbe, în condiții de carosabil umed și vizibilitate scăzută, să mărirească distanța de siguranță între mașini și să se asigure înainte de pătrunderea în intersecții sau schimbarea direcției de deplasare. Deasemenea, să se eplaseze prudent în preajma trecerilor pentru pietoni.

Se depun cereri pentru închirierea domeniului public în vederea comerțului cu produse de sărbători

Cei care doresc să vândă coronițe și ornamente pentru sărbătorile de iarnă își pot depune cererile începând cu 17 decembrie. Înscrierile pentru comercianții de nuielușe dedicate Sfântului Nicolae se încheie vineri iar perioada de comercializare a acestora o zi mai târziu.
” Ca in fiecare an Primaria Sibiu a aprobat cereri pentru comercializarea de produse cu ocazia sarbatorilor de Sfantul Nicolae si Craciun. Pentru sarbatoarea de Sfantul Nicolae au fost aprobate 21 de cereri. Pentru Craciun cei interesati pot depune cererile din 17 si pana in 28 decembrie.”, spune Iuliana Oprișan, consilier al Serviciului de Comunicare, Relații Externe și Marketing.
Pentru Crăciun comercianții trebuie să își depună cererile până în 28 decembrie. Pentru a li se aproba comerțul pe domeniul public, cei interesați trebuie să depună o cerere tip pentru fiecare locație pe care o solicită. La aceasta trebuie să adauge o copie după autorizația de funcționare respectiv după certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului în cazul persoanelor juridice. Din dosar nu trebuie să lipsească o copie făcută după actul de identitate.
Domeniul public se închiriază în aceste zile la prețul de un leu pe metrul pătrat pentru persoanele fizice și doi lei pe metrul pătrat în cazul persoanelor juridice. Â
Locațiile aprobate pentru comerț sunt Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piața Unirii dar și în anumite zone din cartierele Vasile Aaron, Hipodrom, Valea Aurie, Ștrand, Terezian sau Turnișor.
În aceeași perioadă a anului trecut pentru comerț cu produse de Crăciun au primit undă verde un număr de 31 de comercianți.
 

Medalii și diplome pentru participanții la Gala persoanelor cu dizabilități

Aproape 200 de persoane cu nevoi speciale au participat miercuri la o competiție dedicată special lor. Aflată la cea de-a V-a ediție, Gala persoanelor cu dizabilități s-a desfășurat la Sala Transilvania. Au participat beneficiari ai centrelor pentru copii  ”Prichindelul” și ”Speranța”, beneficiari ai centrelor pentru recuperare și reabilitare din Cisnadie, Mediaș și Dumbrăveni dar și ai centrelor din Biertan și Agnita. La acestea se adaugă și beneficiarii centrelor de zi.

Evenimentul este parte a acțiunilor dedicate Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități și  se dorește a fi un îndemn la toleranță și incluziune.
”Gala persoanelor cu dizabilități este tot mai apreciată iar numărul participanților este în creștere. (…) Practic ceea ce îmi doresc eu de la această gală este ca persoanele cu dizabilități să devină mai vizibile pentru comunitatea sibiană și îmi doresc ca de la an la an sibienii să devină tot mai toleranți și mai empatici cu persoanele cu dizabilități. Sper ca Sibiul să devină la un moment dat județul de referință în țară în ceea ce privește toleranța și empatia pentru persoanele cu dizabilități, să devenim un model de bună practică in țară în ceea ce privește incluziunea astfel încât persoanele din centrele noastre să simtă că dizabilitatea lor nu este altceva decât abilitatea de a face lucrurile diferit. ”, a declarat Laura Vîlsan, șefa DGASPC Sibiu.
Activitățile sportive au constat din aruncări cu mingea, sărituri prin cercurile olimpice, susținerea echilibrului, sărituri peste anumite obstacole sau rostogoliri. Au spus ”da” provocărilor participanți cu vârste cuprinse între 8 și 75 de ani. Veterană este doamna Maria care a reușit să urce pe podium la fiecare dintre cele 5 ediții ale Galei.
”Maria este la Centrul de Îngrijire și Asistență din Agnita din 2007 dar este de la 18 ani în centre. A fost la Rau Vadului. Este o campioană. Participă an de an la Gala Persoanelor cu Dizabilități și se clasează tot pe locul I. Este o lulptătoare, nu se da bătută niciodată.”, explică Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
La finalul competiției care s-a întins pe parcursul a câteva ore bune, sportivii au primit diploma și medalii.
Evenimentele dedicate persoanelor cu nevoi speciale vor continua pe parcurusl întregii săptămâni.