Acasă Blog Pagina 4323

FC Hermannstadt va evolua de Ziua Națională a României

0

Fotbaliștii sibieni revin pe teren după succesul foarte important repurtat etapa trecută la Călărași. Sâmbătă, de la ora 14,00, pe Stadionul ”Trans-Sil” din Tg. Mureș, FC Hermannstadt va juca în compania formației Concordia Chiajna. Alb-roșii sunt neînvinși în ultimele patru jocuri, iar o victorie i-ar urca pe locul al șaptelea în clasament. De partea cealaltă, Concordia se află pe locul al doisprezecelea, cu un punct mai puțin și nu au mai câștigat în Liga I din 7 octombrie. Vasile Miriuță, antrenorul principal al echipei sibiene, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că speră ca jucătorii săi să trateze și această partidă cu maximă seriozitate și să obțină alte 3 puncte. Tehnicianul a adăugat că formația pe care o vor întâlni sâmbătă ”alb-roșii”, în ciuda locului ocupat în clasament, în momentul de față, este una ”bine organizată și disciplinată”. ”Vom întâlni o echipă bună a campionatului, cu un antrenor, Dorinel Munteanu, pe care-l cunosc de mulți ani și care face treabă bună la Chiajna. Concordia e o echipă bine organizată, disciplinată. Noi venim după o serie de rezultate bune. Ultimul, obținut cu puțină șansă, la Călărași, dar e bine când crezi în tine până la final. Jucătorii, în ultimul timp, chiar au încredere în ei. Mă bucură acest lucru și sper să aibă încredere în continuare, pentru că eu, ca antrenor, chiar am mare încredere în ei. Am speranțe mari de la acest joc, dar nu trebuie să intrăm relaxați pe teren, cu gândul că am avut câteva rezultate bune și am obținut câteva puncte din deplasare. Sincer, tot în deplasare vom juca și acum. Ăsta e adevărul, nu mai spun că jucăm acasă. Jucăm în deplasare! Mi-ar fi plăcut să joc meciul acesta și la Chiajna, decât la Tg. Mureș, cu toate că nu am nimic cu cei de la Tg. Mureș. Doresc să facem un meci bun și să scoatem maximum din acest joc”, a spus Miriuță, cel care nu va conta, de data asta, pe serviciile lui Tiberiu Serediuc, accidentat în meciul cu Dunărea.
Vasile Miriuță a pregătit, pentru o scurtă perioadă, echipa din Chiajna, în urmă cu un an. ”Am fost o lună și ceva la Chiajna. M-am simțit bine acolo, chiar dacă nu au mers lucrurile cum mi-aș fi dorit. De-abia am apucat să clădesc o echipă. Într-o lună și ceva cred că am adus vreo 10 jucători. Domnul președinte Cristi Tănase, pe care-l respect, m-a ajutat cât am stat acolo, împreună cu domnul primar Minea. Am stat o lună jumătate și apoi am plecat, nu am apucat să duc la capăt reconstrucția pe care am început-o. Îi cunosc foarte bine pe Batin, pe Marc, eu i-am dus acolo. Pe Fota l-am promovat… Am mai spus, e o echipă bună, are jucători de valoare, mai ales la mijloc, mă refer la Gorobsov, Prepeliță, Marc, Batin, Grădinaru, Bărboianu… Chiar are jucători foarte, foarte buni, iar locul lor în clasament nu e edificator, ar fi putut fi mai sus. Ați văzut cum a fost și cu CFR-ul, iar CFR e CFR. Am mare încredere însă în jucătorii mei și sunt sigur că vor da totul să scoatem maximum din acest meci”, a mai spus Miriuță.
 

HC Sibiu joacă mâine ultimul meci din an

0

Sportivii antrenați de către Dorin Purcărea și Matei Damian vor încerca să fie primii care obțin o victorie la Oradea în acest sezon. După ce în partida tur, HC Sibiu a fost prima echipă care învingea la acel moment dat pe liderul neînvins al Seriei D, CSM Oradea, scor 32-29, de data aceasta diferența nu mai este așa mare între cele două formații, sibienii au 3 victorii, un egal și cinci eșecuri, pe când bihorenii au șase victorii și trei eșecuri. Partida va conta pentru etapa cu numărul X al competiției. Meciul se va disputa cu începere de la ora 17,00. Duelul va avea loc în Sala ”Antonio Alexe”. Roș-negri speră că vor face un joc bun la Oradea, pentru a încheia anul cu o victorie. „Avem un ultim joc din acest an,  o deplasare dificilă la Oradea, unde echipa gazdă e neînvinsă în acest sezon. În turul campionatului, în Sala Transilvania, am reușit să ne impunem, însă CSM Oradea este favorită înaintea acestui joc atât din punct de vedere al clasamentului cât și al faptului că joacă pe teren propriu. Sperăm să facem un joc bun și, de ce nu,  să luăm mâine primele puncte în deplasare din sezon”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu. Va urma o pauză de două luni pentru echipa sibiană, care va reveni pe teren doar în februarie. Jucătorii HC Sibiu vor juca primul meci din noul an în deplasare la Sighișoara, după care vor reveni pe teren propriu pentru meciul cu HC Szejke Odorhei, programat la jumătatea lunii februarie.

Returul finalei Libertadores dintre River și Boca se va juca pe terenul campioanei Europei!

0

www.redcafe.net

Cel mai important meci din istoria continentului american la nivel de cluburi se va juca în Europa! După incidentele avute de fotbaliștii de la Boca Juniors cu fanii lui River Plate, organizatoarea Copei Libertadores, Conmebol a hotărât ca returul finalei să nu se mai joace în Argentina. Asunsion (Paraguay). Genova (Italia), Miami (SUA) sau Doha (Qatar) au fost câteva din variantele vehiculate ca loc de disputare a meciului decisiv pentru stabilirea câștigătoarei trofeului, însă până la urmă organizatorii au decis ca meciul să se joace pe terenul campioanei Europei, Real Madrid. Astfel, pe 9 decembrie de la ora 21,30, River Plate și Boca Juniors se vor întâlni pe Santiago Bernabeu. În tur, pe terenul celor de la Boca, meciul s-a terminat 2-2. În retur, River are varianta și egalului de 0-0 și 1-1 în El Super Clasico, pe când Boca trebuie să câștige sau sa termine la egalitate cu minim 3 goluri pentru a lua trofeul. În cazul în care duelul va fi tot 2-2 la finalul timpului regulamentar vor avea loc prelungiri.

Început nemaipomenit la Campionatul European de handbal feminin! Rusia a învins țara gazdă după un meci splendid

0

Campionatul European de Handbal Feminin a început cu o partidă splendidă între campioana olimpică Rusia și campioana mondială, Franța. Pe terenul franțuzoaicelor antrenate de marele Oliver Krumbholz, Rusia a jucat cel mai bun handbal al ei și s-a impus la trei goluri, 26-23. Smotkina a evoluat nemaipomenit în atac, pe când Makeeva și Dmitrieva au jucat excelent în defensivă. A fost o declarație de forță a formației antrenate de Evgheni Trefilov, care astfel a dat semnalul că a venit să se lupte pentru titlul european cu favoritele Norvegia și Franța. Campionatul European se desfășoara în perioada 29 noiembrie-16 decembrie. Întrecerea este transmisă în direct pe TVR 1 și TVR HD.

VIDEO | Sute de credincioşi la procesiunea cu moaştele Sfântului Andrei din centrul oraşului

0

Sute de credincioşi au luat parte la procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, joi seară. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, condus de ÎPS Laurenţiu Streza, arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul Ardealului.
Evenimentul a debutat în jurul orei 19, la Catedrala Mitropolitană Sibiu, de unde după vecernie s-a pornit într-o procesiune prin centrul oraşului, cuprinzând şi intonări ale unor cântece patriotice cunoscute. „Este pentru a opta oară când cel de-al doilea hram al Catedralei noastre, Sf. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, este serbat. Întotdeauna, am început manifestarea încă de seara. Vecernia aceasta pe care noi am făcut-o dorim să o împărtăşim şi cetăţii, de aceea această ieşire dorim să o prelungim şi prin oraş, luând moaştele Sfântului Andrei şi purtându-le cu cântări prin centrul oraşului şi întorcându-ne înapoi în Catedrală, unind, astfel, Cetatea cu Biserica”, a precizat ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.
Evenimentul de joi seară a marcat şi sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare, organizatorii aducând la Sibiu o replică după sabia voievodului.
„Îl cinstim şi pe Sfântul Ştefan cel Mare, care a venit aici prin icoana sa şi printr-un semn, o copie a fost recuperată din Turcia, fiind vorba de sabia marelui voievod. Dacă este ţinută cu ascuţişul în sus, sabia apără de duşmani şi îi înspăimântă. În vreme de pace, ea este ţinută de mâner şi în formă de cruce. Crucea este arma care ne ocroteşte pe noi. Este un semn de întărire în credinţă pentru noi, având nevoie de sfinţi. Avem nevoie şi de obiecte legate de personalităţi mari, ca să fim tari, să nu ne îndoim. Suntem acum în ajunul ajunului sărbătorii naţionale mai mare de 100 de ori decât prima sărbătoare de 1 Decembrie. Catedrala a fost făcută înainte de Unire, la 1904. În 1907 a fost sfinţită şi i s-a dat hramul Sfânta Treime. Icoana Sfintei Treimi exprimă dorinţa dintotdeauna a românilor de a fi împreună, dorinţa celor trei ţări care s-au unit într-una singură”, a mai spus ÎPS Streza.
Alături de preoţi şi credincioşi s-au aflat jandarmi cu torţe, reprezentanţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu şi Garnizoana militară.
Traseul manifestării religioase a fost pe str. Mitropoliei – str. S. Brukenthal – Piaţa Mare – B-dul N. Bălcescu – Parcul Astra – str. Mitropoliei.
 
https://www.facebook.com/sibiusutalasuta/videos/272924726755101/
 

FOTO – Județul Sibiu urează La Mulți Ani României!

La Consiliul Județean Sibiu a avut loc, joi, ședința solemnă de 1 Decembrie, la care au participat, alături de consilierii județeni, ÎPS dr. Laurenţiu Streza – Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Excelenţa Sa Reinhart Guib – Episcop Evanghelic, G-ral de brigadă, prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan – Comandantul Garnizoanei Sibiu, subprefectul Județului Sibiu, Horațiu Marin, primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, parlamentari, consuli, și alți oficiali. Contribuția sibienilor la Marea Unire a fost evocată de Alexiu Tatu – Şeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale ale României.
La festivitate a fost prezent și primarul localității Soultzmatt-Wintzfelden din Franţa, Jean-Paul Diringer. În această localitate, înfrățită cu comuna Gura Râului, se află un cimitir în care sunt înmormântaţi 678 militari români care au căzut la datorie în primul război mondial. O delegație din județul Sibiu a avut deosebita onoare de a vizita recent această localitate și de a remarca grija cu care autorităţile locale administrează locurile care amintesc de jertfa eroilor români. Președinta Consiliului Județean Sibiu Daniela Cîmpean i-a oferit primarului Jean-Paul Diringer o plachetă în semn de preţuire pentru modul în care contribuie la comemorarea eroilor români.
În mesajul său de 1 Decembrie, președintele Daniela Cîmpean, a mulțumit pentru urările transmise de sibieni pentru România, ca răspuns la apelul lansat de Consiliul Județean Sibiu la începutul lunii noiembrie: „”Dragă Românie, vreau să îți urez La Mulți Ani și dacă poți, încearcă să devii o țară măreață!” a fost unul dintre mesajele primite de la copiii din județul Sibiu. E dorința multor sibieni să poată fi mândri de țara în care trăiesc. În dezvoltarea României, Sibiul a jucat un rol central încă dinainte de 1918 și continuă să inspire și să încurajeze destinul european al României.(…) Haideţi să fim uniţi în spatele unei viziuni comune pentru România, pentru o ţară în care să ne dorim să trăiască şi copiii copiilor noştri”. Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, peste 100 de elevi din școlile generale din județ, au răspuns la întrebarea „Tu ce urezi României de ziua ei?”. Cele mai frumoase răspunsuri au fost transpuse pe un banner ce va fi amplasat de 1 Decembrie pe Bd. Corneliu Coposu, în apropiere de Teatrul Național Radu Stanca Sibiu.
A urmat un moment de colinde și cântece patriotice susţinut cu simplitate și emoție de Corul „Concertino” al Şcolii „Aurel Decei” din Gura Râului, coordonat de dl. prof. Ioan Motronea. În finalul evenimentului, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii în curtea Consiliului Județean Sibiu, care a răsunat de acordurile instrumentiștilor de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu.

ISU Sibiu: Măsuri de prevenire a incendiilor cauzate de mijloacele de încălzire

0

Pompierii sibieni au intervenit în acest an la un număr de aproape 50 de incendii izbucnite din cauza sobelor, coșurilor de fum și altor mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate, precum și a neglijenței în îndepărtarea cenușei sau a jarului rezultat de la sistemele de încălzire. Dintre acestea, cauzele predominante au fost: coșul/burlanul de fum defect sau necurățat (25), mijloacele de încălzire nesupravegheate (11) și cenușa, jarul și scânteile provenite de la sistemele de încălzire (9).
În anul 2017, au fost înregistrate un număr de 104 astfel de situații de urgență, predominând următoarele cauze: coșul/burlanul de fum defect sau necurățat (62), mijloacele de încălzire nesupravegheate (16) și cenușa, jarul și scânteile provenite de la sistemele de încălzire (18).
În anul 2016, au fost înregistrate un număr de 59 astfel de situații de urgență, predominând următoarele cauze: coșul/burlanul de fum defect sau necurățat (42), mijloacele de încălzire nesupravegheate (7) și cenușa, jarul și scânteile provenite de la sistemele de încălzire (4).
Pentru prevenirea incendiilor, ISU Sibiu recomandă respectarea următoarelor măsuri specifice:
* Nu amplasați materialele și substanțele combustibile în apropierea surselor de foc;
* Nu folosiți sobele și alte mijloace de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, supraalimentate cu combustibili și neizolate termic față de materialele combustibile din jur;
* Verificați, reparați, izolați termic și curățați periodic coșurile de evacuare a fumului.

În 1 Decembrie se deschide patinoarul, iar în 5 decembrie Carla’s Dreams concerteazã la Cisnãdie

Prima zi a lunii decembrie e un motiv de bucurie pentru cisnãdienii care doresc sã se distreze pe gheața patinoarului din localitate. Sâmbata, 1 decembrie, de la ora 17.30 patinoarul din localitate va fi deschis, ca de obicei, cu un spectacol.
Cisnãdia pãstreazã și în acest an recordul celui mai înalt brad de Crãciun din țarã și se poate lãuda, în continuare, cu un iluminat festiv comparabil cu cel al marilor orașe. Ziua de 5 decembrie a devenit data la care, în fiecare an, se aprind instalațiile luminoase ce împodobesc orașul, iar acest moment e transformat în sãrbãtoare în orașul de la poalele Mãgurii. Nume mari ale scenei românești au aprins în ultimii ani iluminatul festiv de la Cisnãdie, printre ei numãrându-se Smiley și Loredana.
În acest an, autoritãțile din Cisnãdie vor aduce pe scena din Piața Revoluției tot un nume mare, trupa Carla’s Dreams urmând sã concerteze atât pentru localnici, cât și pentru turiștii așteptați într-un numãr cât mai mare. Cei de la Carla’s Dreams vor concerta la Cisnãdie în 5 decembrie, în jurul orei 17.30, dupã spectacolul de teatru oferit copiilor.
„I-am obișnuit pe cisnãdieni, dar și pe sibienii care vin în numãr mare la aprinderea iluminatului festiv de la Cisnãdie cu spectacole deosebite. Ne-am propus sã aducem, în fiecare an, nume mari ale muzicii românești, iar Carla’s Dreams e la aceastã orã una dintre formațiile cele mai apreciate din țarã și, îndrãznesc sã spun și din Europa”, spune primarul Gheorghe Huja.
Programul patinoarului din Cisnădie:
LUNI 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
MARŢI 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
MIERCURI 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
JOI 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
VINERI 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
SÂMBĂTĂ 14.30-15.30, 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
DUMINICĂ 14.30-15.30, 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
Program vacanţă:
Luni – Vineri: 14.30-15.30, 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
Sambătă – Duminică: 13.00-14.00, 14.30-15.30, 16.00-17.00, 17.30-18.30, 19.00-20.00, 20.30-21.30
Taxa de intrare la patinoar este de 5 lei / ora pentru copii şi 10 lei / ora pentru adulţi.
Închirierea patinelor se face pe baza de B.I/C.I, iar preţul este de 5 lei / oră.
Se interzice intrarea pe patinoar cu patine de viteză.

9 proiecte de la sibieni pentru sibieni, selectate pentru bugetarea participativă

Programul de bugetare participativă 2018 se va încheia în 30 noiembrie cu publicarea proiectelor care au fost selectate în etapa finală de vot, Primăria Sibiu urmând să aloce fonduri din bugetul local și să le implementeze. Acestea pot fi consultate pe site-ul programului https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/.
Iată și proiectele selectate în urma voturilor obținute
1. INSTALAREA DE DELIMITATOARE PENTRU PISTELE DE BICICLETE în vederea creșterii siguranței bicicliștilor, locația de amplasare a acestora urmând să fie stabilită ulterior
2. TRECERI DE PIETONI ILUMINATE INTELIGENT pentru a crește vizibilitatea lor și pentru o mai mare siguranță pentru pietonii care traversează. Proiectul pilot va fi realizat pe bulevardul Mihai Viteazu
3. MÂINILE CURATE SALVEAZĂ VIEȚI! – Împreună cu dotarea școlilor cu dozatoare de săpun lichid, o sarcină care în prezent aparține conducerii școlilor, proiectul selectat prevede ca voluntarii Asociației Pro Pediatria și cei ai Spitalului Clinic de Pediatrie să prezinte elevilor modul corect de spălare a mâinilor, o măsură importantă pentru menținerea sănătății.
4. SMART CITY BUS – dezvoltarea unei aplicații mobile care să ofere informații călătorilor în timp real despre timpul de sosire în stație a autobuzelor
5. SIBIUL VERDE este un proiect care propune ca trotuarele late să fie amenajate cu arbori, zone verzi, creând coridoare verzi de deplasare pietonală
6. ART PARC prevede dotarea cu mobilier a unui mal al parcului Cetății, înspre Cazarma 90. În acestă locație se va amplasa mobilier urban cu forme creative care să transforme locul într-o zonă de odihnă și petrecere a timpului liber.
7. MODERNIZAREA PARCULUI PIAȚA CLUJ presupune crearea unor zone de odihnă și a unor spații de joacă noi
8. DOTAREA CURȚILOR GRĂDINIȚELOR ȘI ȘCOLILOR CU JOCURI EDUCATIVE PLAYFORM
9. ECRANE LED DE ÎNALTĂ REZOLUȚIE – O NOUĂ VIAȚĂ PENTRU PASAJUL BULEVARD – proiectul propune amplasarea pe zidurile pasajului a unor ecrane LED care care să redea imagini și să creeze o atmosferă mai plăcută în pasajul subteran.
Proiectele selectate însumează un buget estimat de 1.067.000 EURO.
Bilanț în cifre al programului de bugetare participativă:
* 152 de proiecte depuse de sibieni însumând un buget estimativ de 12,3 milioane de euro
* 3087 de conturi create pe platforma de bugetare participativă
* 7142 de voturi exprimate în prima etapă
* 994 de voturi exprimate de sibieni în a doua etapă
“Pentru prima ediție, bilanțul este bun. Sper într-o participare mai largă a sibienilor în următoarele ediții, odată ce prind încredere în program. Bugetarea participativă este modul Primăriei Sibiu de a deschide administrarea orașului către comunitate, întrebând locuitorii despre proiectele pe care și le doresc ei pentru orașul lor”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

O săptămână dedicată centenarului la Școala Gimnazială nr. 8

0

Cei peste 400 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 8 din Sibiu au fost implicați, pe parcursul întregii săptămâni, în mai multe tipuri de activități educative prin care a celebrat Centenarul. Acestea au avut drept scop reconcilierea tinerei generații cu istoria și cultivarea valorilor și atitudinilor care să ducă mai departe spiritul generației de la 1918.

Astfel, în această săptămână au avut loc de la ateliere de creație, la activități plastice, muzicale și tematice. În cadrul acestora elevii, dascălii și părinții au împărtășit aceleași puternice emoții. Clasele și holurile școlii au fost sugestiv decorate cu ocazia acestui eveniment, iar astăzi, 28 noiembrie, cu toții au participat la serbarea Marii Uniri.
„Principala dimensiune a centenarului este cea educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri. De aceea am dedicat întreaga săptămână acestui eveniment. Ne bucurăm enorm că atât copiii, cât și părinții au trăit alături de noi emoția acestor evenimente”, spune Carmen Voinea, directorul instituției.

Spectacol dedicat Centenarului, la Catedrala Mitropolitana

0

Mai bine de 200 de elevi din cadrul Colegiului National Octavian Goga din Sibiu au sustinut joi un recital dedicat Marii Uniri in Catedrala Mitropolitana din Sibiu. „Desteapta-te, romane” a sunat dumnezeieste in lacasul de cult… la fel si „Treceti batalioane romane Carpatii”.
La momentul festiv a luat parte si IPS Laurentiu Streza. Acesta le-a vorbit copiilor despre Unire, credinta si valori morale.
„Aveti o tinerete pe care noi am pierdut-o, dar o regasim in voi. Ne-ati creat o emotie puternica, o mare surpriza si bucurie! Ati venit in Biserica Mama, intr-o zi aleasa. Astazi este ziua de ajun a Praznicului Sfantului Andrei Apostolul si a Sfantului Andrei Saguna ocrotitorul Transilvaniei si al Sibiului. Este si ajunul ajunului celei mai imporante zile din istoria noastra, Ziua Nationala. Iar Ziua Nationala din acest an este de 100 de ori mai importanta pentru ca se implinesc 100 de ani de la Marea Unire. Astazi ati facut o recapitulare a tutror imnurilor patriotice care ne-au incalzit inimile.”, le-a spus celor mici IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
 

Radu Nechifor pune Cisnădia pe harta culturală

Moment de bilanț pentru Casa de Cultură a orașului Cisnădie. A trecut mai bine de un an de zile de când naistul Radu Nechifor este director al acestei instituții. Un director tânăr, cu ambiții și cu o dorință acerbă de a pune orașul Cisnădie pe harta culturală a județului și poate chiar a țării. Nu a avut și nu are o misiune ușoară, pentru că Cisnădia este un oraș mic, în care oamenii nu au fost obișnuiți să participe la evenimente culturale, dar au dorință. Acesta este motivul pentru care, în ultimul an, încetul cu încetul, Casa de Cultură a prins formă, culoare și, cel mai important, glas artistic. Au avut loc aici zeci de evenimente culturale, de la teatru la concerte și stand up comedy, s-a creat un studio de înregistrări, s-a deschis prima bibliotecă din oraș, s-au făcut activități pentru copii, au loc frecvent cercuri literare sau cursuri de dans. Activitatea lui Radu la această instituție este la început. La fel și proiectele sale. Este convins că alături de locuitorii orașului în care a copilărit și de toți cei care vor găsi în Casa de Cultură un partener va reuși să ofere orașului o viață plină de emoție și frumos. Marele vis? Un ansamblu propriu.

Pentru Radu Nechifor participartea la obținerea postului de director al Casei de Cultură a fost o provocare. Era conștient că dacă obține postul va avea mult mai puțin timp liber, vor fi mai multe responsabilități, însă și-a asumat toate acestea.
„Nu am luat dedizia de a opta pentru postul de director doar ca să am o funcție, ci am luat-o ca să fac ceva din postura acestei funcții în orașul în care am copilărit. Îmi doresc să dezvoltăm latura culturală a acestui mic oraș, având în vedere că, în ultimii ani, nu a existat nimic, niciun centru de activități culturale”, spune Radu Nechifor.
Au fost obstacole, dar nu de netrecut. Unul dintre ele și poate cel mai important a fost faptul că, în Cisnădie oamenii nu erau obișnuiți să meargă la evenimente. Chiar dacă exista un grup de locuitori ai orașului care mergea frecvent la Sibiu, pentru a-și lua doza de cultură, nu erau obișnuiți ca la Casa de Cultură din oraș să se întâmple ceva. În ultimul an, însă, lucrurile s-au schimbat.
Primele măsuri luate de Radu au fost crearea unor medii prin care să fie promovate activitățile instituției pe care o conduce. Altfel de unde să fi aflat oamenii? A fost făcută o pagină de facebook, s-a construit un brand și o siglă. Evenimentele au început să fie postate și distribuite pe pagina de facebook, dar oricât de interesant ar părea asta, locuitorii Cisnădiei nu se dau în vânt după facebook sau follow. Atunci au fost făcute afișe. Dacă la început acestea erau puse acolo unde oamenii aveau bunăvoință (în geamurile magazinelor sau la spălătorii de mașini) acum sunt opt locuri speciale de afișaj în Cisnădie și două în cartierul Cireșica, iar oamenii au început să vadă.
„Dacă la început, piesele de teatru aveau undeva la 50 de spectatori, acum, de fiecare dată, sunt aproape 200 de oameni care vin să le vadă. Încetul cu încetul învață că aici se întâmplă lucruri și mă bucură că deja există un public foarte fidel. Avem cel puțin 100 de oameni care vin regulat și la multe dintre evenimentele de aici” mai spune Radu.

Singura bibliotecă din Cisnădie se află la Casa de Cultură

Strategia de a culturaliza orașul a noului director fost una de succes. Nu a fost greu de pus în practică, având alături o echipă dedicată, dar și înțelegere și susținere de la autorități, mai mult decât s-ar fi așteptat. Paleta de evenimente care au avut loc în acest an a fost una diversificată. Au fost piese de teatru, spectacole de stand up comedy, concerte cu formații cunoscute sau mai puțin cunoscute, activități pentru copii, cursuri de dans, cercuri literare, dar și posbilitatea de a-ți petrece timp creativ într-un studio de înregistrări făcut de mâna lor. Una dintre marile realizări o reprezintă deschiderea unei biblioteci în orașul Cisnădie. Acest fapt a fost posibil în colaborare cu Biblioteca Județeană Astra, care și-a deschis o filială în cadrul Casei de Cultură.
„Cu biblioteca chiar am făcut o treabă excelentă, spun eu. În Cisnădie a existat la un moment dat o bibliotecă veche, dar toate cărțile se află într-un depozit și, pentru că au stat mulți ani acolo, nu sunt într-o stare foarte bună, fiind deteriorate. Și studioul de înregistrări a fost un pas interesant pe care l-am făcut. Am început deja să lucrăm cu diferite trupe și soliști din județ și sper să vină cât mai mulți. Este un spațiu creat de noi, care arată foarte bine, iar angajații sunt profesioniști. Deja se întâmplă lucruri frumoase în acest studio și suntem abia la început. Am amenajat și o sală de repetiții tot pentru trupe care vor să își desfășoare activitatea aici. Și nu vă mai spun de planurile de viitor. Nu sunt puține și sunt mari”, este de părere Radu.

Viitorul sună bine

Ceea ce-l motivează pe Radu Nechifor în misiunea de a le oferi locuitorilor din Cisnădie o Casă de Cultură care să-și merite pe deplin numele este ideea de a crea ceva de la zero. Așa a luat naștere marele vis, la care deja se lucrează. Este vorba despre un ansamblu al Casei de Cultură din Cisnădie.
„Ar fi incredibil să reușim să facem ceva de la zero. Treaba stă așa: evenimentele pe care le aducem aici sunt făcute de alți oameni prin două variante. Ori acei oameni organizează evenimentul și închiriază sala, ori noi organizăm evenimentul și căutăm oameni, după care fixăm un preț și punem bilet. Ar fi cu adevărat o realizare pentru noi să ne facem un ansamblu. Un grup artistic care să reprezinte Casa de Cultură, dar mai ales orașul Cisnădie”, povestește tânărul director.
Acum urmează o lună plină de evenimente. Va fi un spectacol de balet, unul de stand up comedy, un concert de colinde, iar pe 23 decembrie va fi un alt concert de colinde, de data aceasta umanitar. Se vor strânge fonduri pentru o fetiță din Cisnădie care săptămâna aceasta va suferi o operație în Austria, ce costă 25.000 de euro. De asemenea, un grup de oameni din oraș, iubitori de teatru, au pus în scenă o piesă, pe care o vor juca în luna decembrie pe scena Casei de Cultură.
„Despre ce se întâmplă aici primesc feedback-uri pozitive, dar și sugestii de la oameni. Asta mă bucură cel mai mult. Înseamnă că ne atingem scopul, iar comunitatea este din ce în ce mai implicată. Aș vrea să invit cât mai mulți oameni, în primul rând să se intereseze de acțiunile de aici, apoi, dacă își doresc, să vină și să vadă. Totul arată bine, avem oameni instruiți și dedicați și cu siguranță o să le placă. Evenimentele propuse de noi se adresează atât locuitorilor din Cisnădie, cât și celor din vecinătate. Nu avem o poziționare la fel de avantajoasă ca cea a Sibiului, dar există mijloacele de transport care se pot folosi ușor și nici cu mașina nu se ajunge greu. Și adevărul este că la noi sunt activități mai mereu”, încheie Radu Nechifor.
Cea mai ușoară modalitate de a vedea în timp real toate informațiile despre evenimentele de la Cisnădie este urmărirea paginii de facebook „Casa de Cultură Cisnădie”. Acolo sunt anunțate din timp evenimentele ce urmează a avea loc și sunt povestite cele care au avut loc. Nu trebuie ratate nici panourile cu afișaje, cine știe, poate un eveniment o să pice cu tronc.
Radu Nechifor s-a născut pe 6 noiembrie 1984 la Mediaș. A urmat Școala gimnazială, până în clasa a V-a, la Cisnădie, iar din clasa a VI-a merge la Liceul de Artă din Sibiu. Termină Conservatorul în București, iar în 2008 se întoarce în Sibiu. Din 2012 organizează Gala Caritabilă AUAN „Credem în tine”, gală ce anul acesta a ajuns la cea de-a VII-a ediție. În 2013 crează spectacolul „Simply The Best -Povestea Naiului”. Director la Casa de Cultură din Cisnădie este din iulie 2017.