UPDATE 3 – Care este starea muncitorului rănit: „Bărbatul are 40 de ani si a fost diagnosticat cu traumatism toracic și contuzie pulmonara dreaptă precum și cu encefalopatie hipoxică. A fost detubat, i s-au efectuat și alte investihatii medicale: computer tomograf, investigații neurologice. Este internat în cadrul sectiei ATI pentru tratament și supraveghere”, a spus Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu.
UPDATE 2 – ITM Sibiu început verificările în acest caz.
„Muncitorul este angajat cu contract individual de muncă la un operator economic cu sediul social în Ploiești, care efectua lucrări de canalizare pentru un alt operator economic.
În timpul lucrului, muncitorul a fost surprins de prăbușirea malurilor de pământ, fiind acoperit în totalitate, dar a fost extras la timp de către echpajul de salvare SMURD, astfel că a supraviețuit evenimentului și a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
În acest caz, angajatorul va efectua cercetări pentru a putea fi stabilite cauzele și împrejurarile producerii evenimentului, iar I.T.M. Sibiu va verifica cercetarea și va aviza dosarul în vederea încadrării lui ca accident de muncă”, precizează responsabilii ITM Sibiu.
UPDATE – Bărbatul a fost extras de către pompieri, a fost evaluat medical și a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital.
Un bărbat a fost surprins, joi dimineața, de un mal de pământ surpat pe strada Lyon din municipiul Sibiu. 3 echipaje de pompieri și unul de la Descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu intervin pentru acordarea primului ajutor bărbatului prins sub malul de pământ. Revenim cu detalii.
Bărbat surprins de un mal de pământ surpat, în Sibiu
Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul duce folclorul autentic la Beijing, de Ziua Natională
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și Ambasada Romȃniei din China organizează Ziua Națională a Romȃniei la Beijing și celebrează ȋn perioada 1-6 decembrie 2018 Centenarul Marii Uniri printr-o serie de spectacole tradiționale romȃnești.
Protagoniștii vor fi membrii Ansamblului Folcloric Studențesc ”Ardealul” al Casei de Cultură a Studenților Sibiu, care cu ocazia Zilei Naționale a Romȃniei vor duce un drapel de dimensiuni impresionante pe Marele Zid Chinezesc și vor prezenta două spectacole ȋn secțiunile Mutianyu și Badaling ale acestuia.
Centenarul Marii Uniri va fi un eveniment important ȋn prima săptămȃnă a lunii decembrie pentru rezidenții romȃni din Beijing, dar și pentru corpul diplomatic, acesta fiind celebrat alături de delegația din Sibiu prin spectacole de muzică și dansuri populare, prezentări de costume și degustări de produse tradiționale românești. Pentru publicul larg Ansamblul Folcloric Studențesc Ardealul a pregătit atȃt spectacole de muzică și dans popular, cât și flash-mob-uri, ȋn spații convenționale și neconvenționale din capitala Republicii Populare Chineze.
,,Invitația de a organiza Ziua Națională a Romȃniei la Beijing este o recunoaștere a valorii Ansamblului Folcloric Studențesc Ardealul, un gest de apreciere și unul de ȋncredere acordat Casei de Cultură a Studenților Sibiu pentru capacitatea de a promova prin activități culturale de ȋnaltă clasă, nu doar imaginea unui oraș, a unei regiuni tradiționale, ci și a Romȃniei. Suntem siguri că folclorul romȃnesc va fi apreciat și ȋn China, așa cum am demonstrat de fiecare dată ȋn participările internaționale”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.
Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit la Colegiul Tehnic ,, Cibinium’’ Sibiu
În data de 26.11.2018, la Colegiul Tehnic ,,Cibinium” Sibiu a avut loc un program artistic organizat cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire. La acest eveniment au luat parte elevii claselor IX-XII și cadrele didactice din cadrul colegiului.
Reveries. Concert jazz A-C Leonte la Biblioteca ASTRA
Luni, 3 decembrie, de la ora 19 publicul sibian este așteptat la concertul care încheie itinerariul tematic al evenimentelor din Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA pe anul 2018. Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va găzdui în seara zilei de luni concertul „Reveries” susținut de una dintre cele mai în vogă trupe de jazz din România: A-C Leonte Band.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, doar prin solicitarea invitației electronice la adresa [email protected]
Iubitorii muzicii bune vor descoperi un concept muzical distinct, marcat de originalitatea compoziției și a mixului de stiluri jazz cu inflexiuni alese. A-C Leonte este considerată la ora actuală una dintre cele mai bune voci feminine ale scenei de jazz românesc, dar și din zona muzicală underground în care s-a impus prin recentul său album „Angel minus Wings”. A lansat, în 2014, albumul său de debut intitulat „Secret Lover”, considerat primul album de autor creat de o solistă de jazz din România.
„Sub genericul «Reveries» sunt prezentate o serie de compoziții menite să contureze o stare aparte de visare lucidă, aceasta reprezentând nu doar o încercare de a evada, ci mai degrabă de a invoca, atât în conștiința muzicienilor, cât și în cea a ascultătorilor, ideea de transcendență, de relaționare cu ceea ce este mai presus și dincolo de starea de spirit necesară pentru simpla supraviețuire în lumea materială,” sunt cuvintele prin care artiștii caracterizează conceptul evenimentului.
A-C Leonte – ”Reveries” – un concept jazz / electro / psihedelic. Vor concerta A-C Leonte – voce, vioară & fx, Albert Tajti – claviaturi, Alex Arcuș – saxofon alto & fx, Michael Acker – bas și Tavi Scurtu – baterie.
Expoziție specială pe tema muzicii jazz
Pentru a readuce în atenția publicului muzica de jazz, Biblioteca Județeana ASTRA Sibiu a pregătit, cu prilejul evenimentului, o expoziție care aduce la lumină o serie de materiale imprimate și audiovizuale din colecțiile bibliotecii. Aceasta are menirea de a pune în evidență eclectismul acestui gen de muzică. Se remarcă în mod deosebit colecția de CD-uri „Ladies in Jazz”, DVD-ul „The Ladies Sing the Blues”, albume semnate de Mircea Tiberian și discuri de vinil care cuprind jam sessions ale unor mari muzicieni. De asemenea, iubitorii de lectură sunt invitați să consulte lucrări precum: „Dicționar de jazz” de Adrian Andrieș, „Notes on Music and Music Notes” de Mircea Tiberian sau „De la muzica de jazz la muzica simfonică”, volum semnat de Aurel Popa.
Ziua Națională – sărbătorită muzical la Filarmonica de Stat Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu continuă și anul acesta tradiția organizării unui concert simfonic dedicat Zilei Naționale a României. Datorită interesului mare arătat de public față de acest eveniment în anii precedenți, concertul din acest an va fi prezentat în două seri consecutive, în 30 noiembrie și 1 decembrie, ambele la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu – condusă de dirijorul Mihail Agafița, pe scenă vor urca Gabriel Croitoru (vioară) și Oana Andra (soprană). Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Programul concertului este structurat în principal în jurul compozitorilor români, publicul fiind invitat să asculte lucrări semnate de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gherase Dendrino dar și Gioachino Rossini, Theodor Rogalski și Pablo de Sarasate. Concertul din 1 decembrie va fi transmis live, pe www.filarmonicasibiu.ro și pe pagina de facebook a instituției, fb.com/FilarmonicaSibiu.
Mihail Agafița este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 20 ani, circa 650 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet. Din 2004 deţine funcţia de Dirijor Permanent al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din anul 2013 este Prim Dirijor şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleiaşi instituţii. În anul 2016, prin decret prezidenţial a fost desemnat cu cel mai înalt titlu onorific al Republicii Moldova în domeniul culturii – „Artist al Poporului”, pentru performanţe remarcabile. Pentru merite deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale şi activitate concertistică intensă, prin decret prezidenţial, în anul 2010, dirijorului Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul onorific „Maestru în Artă”.
”Revin de fiecare dată cu mare drag la Sibiu, oraș cu o orchestră profesionistă si un public deosebit. De această dată onoarea este cu atât mai mare avand în vedere evenimentele în care urmează să particip și faptul că ele sunt legate de Cenetenarul Marii Uniri. Mă bucur că mă voi reîntâlni cu maestrul Gabriel Coritoru și sunt totodată nerăbdător să lucrez alături de soprana Oana Andra. Sunt convins că vom crea două seri frumose. Cu această ocazie, transmit tuturor românilor La Mulți Ani” a declarat dirijorul Mihail Agafița.
Oana Andra este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa profesoarei Maria Slătinaru-Nistor şi a secţiei Regie de Operă a aceleiaşi instituţii, mezzosoprana Oana Andra este din 2001 solistă a Operei Naţionale Bucureşti. De-a lungul timpului s-a perfecţionat la cursuri de măiestrie susţinute de artişti precum Mariana Nicolesco, Alberto Zedda, Daphne Evangelatos, Regine Crespin, Kaludi Kaludov, sir Colin Davis, Carlo Cossutta.
Unul dintre cei mai valoroşi violonişti români, Gabriel Croitoru este profesor universitar doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti și solist concertist al Orchestrelor Radio. Gabriel Croitoru a susţinut peste 1000 de concerte şi recitaluri, în Europa, Asia sau America, colaborând cu London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orchester Leipzig, Orchestra de cameră „Regina Sofia” Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, ca şi alături de orchestrele simfonice ale tuturor filarmonicilor din România.
Accesul publicului la aceste concerte este liber, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile se pot procura de la Casa de Bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, de luni până joi, între orele 10,00-12,00 și 13,00-16,00, sau în seara concertului, la intrarea în sală.
„UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin Dezvoltate”
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 32 de luni, proiectul „UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin Dezvoltate”, cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).
Prin intermediul acestui proiect , Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va sprijini financiar angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică, șomeri în varstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistrați în evidențele Serviciului Public de Ocupare (SPO).
Astfel, angajatorii care desfășoară programe de ucenicie sau stagii de practică vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.250 lei/lună/ucenic/stagiar. Angajatorii vor putea beneficia de această subvenție pe toată durata contractului de ucenicie/stagiu încheiat, astfel: timp de 6 luni pentru stagiile de practică, iar pentru contractele de ucenicie, perioada variind în funcție de nivelul de calificare, de la 1 la 3 ani, cu condiția menținerii raporturilor de muncă ale acestor categorii de persoane pe perioada contractului de stagiu/ucenicie.
Proiectul va fi implementat cu sprijinul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din 7 regiuni de dezvoltare, eligibile conform cererii de finanțare, respectiv: Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest.
Bugetul proiectului este de 124.934.687 lei (aproximativ 27 milioane euro) din care 106.194.484 lei (23 milioane euro) sunt cheltuieli nerambursabile.
În cadrul proiectului va fi finanțată angajarea, prin contracte de ucenicie și stagii de practică, a 3.842 de șomeri în vârstă de peste 25 de ani, astfel:
-1.921 de șomeri și persoane inactive din care 579 șomeri pe termen lung și/sau persoane cu dizabilități și/sau persoane cu studii primare sau studii gimnaziale și/sau persoane cu studii liceale sau postliceale;
-1.152 persoane din mediul rural, în special persoanele din agricultura de subzistență și semi-subzistență;
-768 cetățeni români aparținând minorității rome.
Ceremonii dedicate lui Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, la Sibiu
La împlinirea a 166 de ani de la trecerea la cele veşnice a patronului spiritual al Academiei Forţelor Terestre, istoricul şi revoluţionarul, Nicolae Bălcescu şi cu ocazia dezvelirii bustului Prefectului General al Revoluției din 1848, Avram Iancu, la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, joi, 29 noiembrie, începând cu ora 12:30, vor fi organizate ceremonii militare dedicate evocării personalităţilor celor doi mari oameni politici, teoreticieni și militanţi de frunte ai generației pașoptiste.
Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”- Filiala Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” şi Asociaţiunea Transilvană Pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – Astra.
De asemenea, aula instituţiei Academiei Forţelor Terestre va găzdui, de la ora 13:30, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri, eveniment ce face parte din ciclul manifestărilor dedicate aniversării Zilei Naționale a României la Sibiu.
Cristiano Ronaldo intră în istoria fotbalului cu un nou record în UCL

Jucătorul portughez continuă să rescrie istoria fotbalului european! După ce a ajuns cel mai bun marcator din Uefa Champions League, marți seara, Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist care obține 100 de victorii în cea mai importantă competiție inter cluburi. Reușita sa a venit după ce Juventus a învins pe Valencia, scor 1-0. Ronaldo a fost decisiv pentru ”Bătrâna Doamna”, pasând excelent lui Mandzukic, iar acesta a împins mingea în poartă. Din cele 100 de victorii, 26 au fost obținute în tricoul lui Manchester United, 71 în tricoul lui Real Madrid și 3 în tricoul lui Juventus Torino. Cristiano a cucerit trofeul Uefa Champions League cu primele două echipe și va încerca să facă la fel cu torinezii.
Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”dedicat Zilei Naţionale a României, la Sibiu
De Ziua Naţională a României sunt invitați, cu mare, să intoneze Imnul de Stat „Deşteaptă-te, române” şi să cânte cu toții, într-un glas, „Noi suntem români!” la spectacolul omonim ce va avea loc la Sala „Transilvania” Sibiu, în data de 1 decembrie 2018, ora 12.30.
Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri vor fi marcate prin Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, devenit tradiție pentru Sibiu și sibieni. Manifestarea propune o călătorie muzical-coregrafică prin marile regiuni etnografice ale țării alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Constantin Enceanu, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Nicu Mâță, Oana Tomoiagă, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Sînziana Ștefan, Geanina Gavrilă, Alexandru Brădățan, Vlăduța Lupău, Bogdan Firu, Daniel Pop și Adrian Neamțu.
Imnul „Deşteaptă-te, române!” și cântecele patriotice vor răsuna din piepturile a peste o mie de sibieni, amintindu-ne că ne-am născut pe un pământ binecuvântat, că fiecare dintre noi are puterea să facă România frumoasă.
Invitaţiile gratuite se distribuie în 29 și 30 niembrie între orele 10-17 în limita locurilor disponibile, la Sala „Transilvania” Sibiu.
O persoană poate primi invitaţii pentru maxim 4 locuri. În data de 1 decembrie 2018 accesul în sala de spectacol se face până la ora 12.15.. Evenimentul are loc în data de 1 Decembrie, ora 12.30, la Sala Transilvania din Sibiu şi va fi transmis în direct la Etno TV.
Tinerii voluntari ITO, premiaţi în cadrul Zilelor Şaguniene
Tinerii voluntari de la ediția din acest an a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) au primit certificat de voluntariat în cadrul Galei Voluntarilor ITO „Bucuria împreună-slujirii”, eveniment care s-a desfășurat marți, 27 noiembrie, în prima seară a Zilelor Șaguniene 2018.
La Gala Voluntarilor ITO 2018 a fost prezent Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care i-a binecuvântat pe tinerii voluntari și le-a mulțumit pentru tot ceea ce au făcut atât în lunile de pregătire, cât și pe întreaga perioadă a evenimentului desfășurat în perioada 6-9 septembrie 2018.
„Atunci când am văzut mulțimea tinerilor cum ne înconjoară, cum se manifestă în toate lucrările, culminând cu Sfânta Liturghie oficiată pe lacul din Muzeul în aer liber, vă mărturisesc faptul că m-am simțit cel mai bogat om din lume, pentru că bogăția ce mai mare a unei familii sunt copiii”, a spus ierarhul.
Alături de ierarh au fost prezenți la gală toată echipa de organizare a ITO 2018, precum și invitați. Tinerii voluntari au primit certificate de voluntariat din partea organizatorilor, împreună cu recunoștința și mulțumirile pentru implicarea în acest eveniment deosebit al tineretului ortodox din întreaga lume.
Pentru tinerii voluntari de la ITO 2018 a fost un bun prilej de a-și reaminti clipele deosebite petrecute împreună atât înainte de manifestări, cât și în timpul evenimentului care a reunit peste 3000 de tineri și peste 400 de voluntari.
„Întâlnirea de astăzi a încheiat oarecum ITO Sibiu 2018. Prin această întâlnire le-am mulțumit voluntarilor pentru tot ceea ce au făcut în vederea bunei desfășurări a evenimentului. Tinerii au primit certificate de voluntariat prin care noi, organizatorii, le-am apreciat munca depusă începând cu luna mai 2018 până astăzi. A fost modul de a le mulțumi pentru că ei ne-au învățat un lucru extraordinar și anume că dăruirea este ceea ce ne unește. Ei au fost modele pentru modul în care s-au dăruit și pentru modul în care au înțeles să trăiască credința și valorile ei. Încă o dată în plus această întâlnire ne-a demonstrat că prin credință suntem uniți, iar dăruirea este cea care împlinește toate aceste lucruri”, a spus coordonatorul voluntarilor ITO 2018, prof. Carmen Jinariu.
Voluntarii ITO 2018 vor fi implicați în evenimentele de tineret pe care Arhiepiscopia Sibiului le va organiza în viitorul apropiat.
Florin Piersic Junior interpretează 13 personaje într-un spectacol, la Sibiu
Florin Piersic Junior vine la Sibiu, miercuri, 12 decembrie, ora 19. Pe scena Centrului Cultural ”Ion Besoiu” se va rejuca piesa ”Freak Show”.
Realizat după un material scris de Florin Piersic Jr., în regia și interpretarea sa, spectacolul este dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore.
Florin Piersic Jr. interpretează 13 personaje (miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător TV, profesor, cerșetor). Astfel, spectatorul are ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transform continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă.
”La Teatrul „Regina Maria”, am primit cel mai frumos cadou: să joc pentru un public greu de găsit în ziua de azi. N-a sunat niciun telefon, nimeni n-a intrat pe Facebook, am fost toţi împreună, două ore, corp comun. Învăţ în continuare, din fiecare experienţă. Aseară am înţeles – din nou – că toate astea înseamnă teatru”, a declarat Florin Piersic Junior, imediat după un spectacol jucat la Oradea.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, la preţuri cuprinse între 60 – 120 lei, în funcţie de locul în sală.




