Luni seara a fost prezentată, pentru prima oară, consilierilor locali din Rășinari, broșura „Păstrarea autenticității satului Rășinari – ghid de bune practici”.
În cadrul proiectului “Școala de arhitectură de la Rășinari”, desfășurat în perioada octombrie-noiembrie 2018, a fost realizat primul ghid de bune practici în arhitectură ce este dedicat Rășinariului. Cele 47 de pagini tipărite la o calitate excelentă, prezintă exemple pozitive și negative din arhitectura locală precum și modele de reabilitare și refuncționalizare ale clădirilor tradiționale, pentru o conștientizare a elementelor arhitecturale importante ce trebuiesc conservate și restaurate.
„Arhitectura, străzile înguste, porţile înalte, sunt elemente care ţin de identitatea noastră şi vreau să vă spun că cei mai mulţi dintre cei care ne vizitează, caută exact aceste elemente specifice zonei noastre. De aceea, ele trebuie să reprezinte pentru noi adevărate valori de care trebuie să avem grijă. Poate că, acum vom înţelege că acestea sunt motivele pentru care Mărginimea este deosebită şi că modul de organizare al gospodăriei din zonă a contribuit la faima locuitorilor ca buni gospodari.” a spus aseară, la lansarea ghidului, Bogdan Bucur, primarul Comunei Rășinari.
Ghidul de bune practici, denumit “Păstrarea autenticității satului Rășinari”, este structurat în mai multe capitole, pentru a acoperi toate temele importante de restaurare și reconversie funcțională: volumetria clădirilor, paramentul, învelitoarea, casa tradițională, elemente decorative, ornament traforat fronton (vila), poarta, spațiul public, pavaje, tâmplăria și golurile, îmbunătățirea confortului termic, încălzirea prin pereți, iluminatul, baia, dormitorul, bucătăria și locul de luat masa, restaurarea și amenajarea șurilor și șoproanelor. Ghidul va fi distribuit în cutiile poștale din localitate și va putea fi găsit în perioada următoare și la Primăria Rășinari, fiind oferit gratuit localnicilor.
Autorii, Eugen Vaida, Veronica Vaida și Ștefana Paul sunt arhitecți cu experiență în restaurarea de arhitectură, membri ai Asociației Monumentum.
Școala de arhitectură de la Rășinari este un proiect patronat de Federația Transylvanet, inițiat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, având partenere Asociația Monumentum și Fundația Mihai Eminescu Trust. Proiectul, cofinanțat de Primăria Rășinari, s-a desfășurat în perioada octombrie-noiembrie 2018 și a avut două componente: realizarea de ateliere dedicate copiilor din Rășinari, elevi ai școlilor O. Goga și S.P. Barcianu și publicarea și distribuirea în rândul localnicilor a ghidului de bune practici în arhitectură.
FOTO – Rășinariul are, de marți, ghid de bune practici în arhitectură
Copil de 9 ani în stare foarte gravă după un accident rutier
Un copil de 9 ani a fost transportat în stare foarte gravă la spital după un accident rutier. IPJ Sibiu informează că evenimentul s-a petrecut la Drumul Județean 106, în localitatea Netuș. În timp ce se deplasa cu o biclciletă, copilul a intrat în Drumul Județean de pe o stradă secundară fără să se asigure și a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de un șofer de 38 de ani.
Potrivit ISU Sibiu, copilul este inconștient, el suferind un traumatism cranio-cerebral. A fost transportat de urgență la spital.
Reguli noi pentru parcarea în Piața Teatrului
Modernizarea parcării din Piața Teatrului vine la pachet nu doar cu tarifele majorate pentru staționarea în spațiul respectiv ci și cu noi reguli sau amenzi usturătoare în cazul celor care nu le respectă. Aici au fost montate bariere iar de când acestea vor deveni funcționale va intra in vigoare și noul regulament.
Momentan nu s-a stabilit o dată pentru punerea în funcțiune a barierelor. Reprezentanții municipalității spun că încă se fac probe. Consilierii locali nu pierd însă timpul. Dezbat și supun votului în această săptămână „Regulamentul de acces al autovehiculelor în Piața Teatrului”.
”Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din aceasta lună se află un proiect care propune aprobarea regulamentului de acces al autovehiculelor în Piața Teatrului odată cu punerea în funcțiune a noului sistem de acces.”, spune Mirela Gligore, Seful Serviciului de Counicare, Relații Externe și Marketing al Primăriei Municipiului Sibiu.
Conform noului regulament, timpul maxim în care o mașină poate sta în această parcare este de maxim 24 de ore. Cei care vor să folosească parcarea vor opri la barieră, vor lua tichetul cu cod de bare și vor căuta loc de parcare. La plecare se scanează codul de bare, se plătește și se părăsește parcarea în maxim 10 minute de la momentul achitării taxei. cel care pierde tichetul este obligat sa achite un tichet contraventional în valoare de 20 de lei.
Costul parcării este de 2 lei pe oră sau 10 lei pe zi. Neachitarea tichetului de parcare sau pătrunderea cu mașini cu remorcă ori cu auto cu masă mai mare de 3,5 tone este interzisă și se sancționează cu amenzi cuprinse între 200 și 300 de lei pentru persoanele fizice și între 300 și 500 de lei pentru persoanele juridice. Aceleași sancțiuni se aplică și în cazul celor care staționează pentru mai mult de 24 de ore, parchează prost ocupând două locuri de parcare sau parchează în spații neamenajate pentru așa ceva ori pe căile de acces.
Modernizată în ultimele luni, parcarea din Piața Teatrului a costat 517.911 de lei și este dotată cu camere de supraveghere.
Alba: Termen în procesul în care Augustin Lazăr cere suspendarea procedurii de revocare din funcţie
UPDATE – Contestația lui Augustin Lazăr la procedura de revocare se va judeca la București, scrie www.digi24.ro. Judecătorii din Bucureşti sunt cei care vor decide dacă este legală evaluarea cu care ministrul justiţiei, Tudorel Toader, vrea să îl schimbe din funcţie pe procurorul general Augustin Lazăr.
Dosarul în care Augustin Lazăr a contestat cererea de revocare va fi mutat de la Alba Iulia, după ce apărătorul lui Tudorel Toader a spus că dosarul nu se poate judeca acolo. Acesta a motivat că, deși domiciliul lui Augustin Lazăr este la Alba Iulia, el își desfășoară activitatea la București, prin urmare plângerea ar trebui judecată de Curtea de Apel București. După o oră de deliberări, instanța i-a dat dreptate. Decizia este fără drept de apel.
Curtea de Apel Alba Iulia dezbate, marţi, al doilea termen în procesul în care Augustin Lazăr solicită suspendarea procedurii declanşată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, privind revocarea sa din funcţia de procuror general.
La termenul anterior din 20 noiembrie, instanţa a decis amânarea procesului la solicitarea avocatului Ovidiu Podar, care îl apără pe procurorul general, acesta invocând faptul că nu a apucat să studieze întâmpinarea depusă de către Ministerul Justiţiei.
Tot atunci, judecătorul care se ocupă de acest caz a dispus citarea Asociaţie pentru Apărarea Statutului Procurorului, asociaţie care a depus o cerere de intervenţie în proces.
Pe 2 noiembrie, procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios administrativ, prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie, demarată de ministrul Justiţiei. Lazăr solicita, de asemenea, şi suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a Raportului privind activitatea sa managerială.
„Solicităm instanţei să constate că, în procedura desfăşurată de ministrul Justiţiei, care s-a finalizat prin propunerea de revocare, dreptul la apărare al procurorului vizat de această măsură nu a fost asigurat, nefiind în măsură să prezentăm ministrului, anterior formulării propunerii, motivele şi documentele care ar fi preîntâmpinat luarea acestei măsuri. Prin efectele pe care le produce în mod concret, asupra carierei procurorului ce ocupă o funcţie de conducere, procedura declanşată de ministrul Justiţiei întruneşte elementele unei veritabile proceduri disciplinare, punând în discuţie modul în care un procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu”, se arăta în cererea depusă de Augustin Lazăr.
Totodată, Augustin Lazăr menţiona că unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este desfăşurarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august, invocarea acestui motiv constituind, în realitate, „o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale”.
Pe 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.
Ministrul Justiţiei a enumerat atunci 20 de puncte privind activitatea procurorului general, printre care: probleme grave de comportament şi comunicare publică; probleme grave de management; lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii; discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului; contestarea deciziilor Curţii Constituţionale; neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de management prin utilizarea pe scară largă a delegărilor în funcţii de conducere; critici aduse Parlamentului şi Guvernului; modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august; încălcarea legii prin semnarea unor protocoale cu SRI.
Tudorel Toader mai declara că dosarul de candidatură depus în anul 2016 de procurorul general Augustin Lazăr nu era complet, deoarece lipsea ultima evaluare a activităţii profesionale.
De asemenea, Toader afirma că în dosarul de candidatură de la MJ se afla o ordonanţă de clasare pe numele preşedintelui Klaus Iohannis. Ulterior, s-a descoperit că această ordonanţă nu a fost întocmită de Augustin Lazăr, ci de un alt procuror, Cristian Lazăr.
Senat: Călin Popescu-Tăriceanu, audiat marţi în Comisia juridică
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea urmăririi penale, va fi audiat marţi, începând cu ora 10,00, în Comisia juridică.
Comisia juridică a Senatului trebuie să întocmească raportul la solicitarea DNA până pe data de 10 decembrie.
Călin Popescu-Tăriceanu a avut termen cinci zile pentru a-şi studia dosarul întocmit de procurorii DNA şi după lecturarea unei părţi din el preşedintele Senatului a afirmat că acesta „nu are susţinere în acuzare şi este făcut pentru alte scopuri”.
Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, în urmă cu două săptămâni, solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare a Parlamentului.
Raportul Comisiei juridice va fi repartizat de Biroul permanent pe ordinea de zi a plenului.
„100 de minute de libertate”, singura coproducție teatrală dintre România și Republica Moldova dedicată Centenarului, va fi prezentat în cadrul FITS 2019
Duminică, 25 noiembrie 2018, a avut loc la Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” Chișinău, premiera „100 de minute de libertate”, un spectacol de Bogdan Sărătean. Evenimentul marchează prima coproducție dintre Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” Chișinău dedicată Centenarului Marii Uniri. Spectacolul va fi prezentat în anul 2019 în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Din distribuție, alături de actorii din Republica Moldova, fac parte actorul TNRS Ali Deac și studenții școlii sibiene de teatru: Alexandrina Grecu, Andrada Olteanu și Andrei Suveică.
„Acest spectacol, singura coproducție teatrală realizată în cinstea Centenarului, aduce împreună artiști de pe ambele maluri ale Prutului, cu ajutorul instituțiilor importante din România și Republica Moldova. „100 de minute de libertate” este pentru noi toți o mare sărbătoare. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul pentru ca acest eveniment să se întâmple, pentru că se gândesc la viitorul acestei nații. E important să gândim pentru viitorul țărilor noastre, pentru viitorul Europei, pentru viitorul a tot ceea ce înseamnă sănătatea frumosului de mâine”, a declarat Constantin Chiriac, Director General TNRS, Președinte al FITS
Spectacolul „100 de minute de libertate” este realilzat cu sprijinul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și a Departamentului de Artă Teatrală.
„Ce temă vastă – libertatea. Cum altfel am putea trata această temă decât cu o infinită libertate teatrală, estetică, dramaturgică? Nu am avut nici un text în mână, la prima întâlnire cu actorii. Au urmat zile și nopți și clipe de căutare, neliniște, revelație. Pentru a defini libertățile individuale, am detectat împreună constrângerile, pentru că ele definesc la urma urmei limitele libertății. Am plonjat împreună, iar uneori ne-am îngrozit de ce am găsit acolo, în noi, în trecutul nostru nu foarte îndepărtat. Iar alteori ne-am luminat; am râs, am plâns, am respirat. Și iată că puzzle-ul ăsta de emoții și istorii de tot soiul prinde cumva, misterios, viață”, a precizat regizorul Bogdan Sărătean.
Echipa artistică a spectacolului „100 de minute de libertate” – un spectacol de Bogdan Sărătean
Costume: Ecaterina Salimova; În distribuție: Ali Deac, Alexandru Crîlov, Nadia Crîlov, Irina Rusu, Alexandrina Grecu, Artiom Oleacu, Andrei Suveică, Andrada Oltean, Olga Anghelici, Constantin Ghilețchi, Gheorghe Gușan
Informații pe larg despre evenimentele și spectacolele TNRS și bilete online, pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro/program.
FOTO: Pieton lovit de mașină pe DN1, în Șelimbăr. Omul era băut și traversa neregulamentar
Accident pe DN1, la Șelimbăr. Un bărbat care traversa drumul neregulamentar a fost lovit de o mașină . Pietonul era băut și a fost rănit. El este transportat la spital de către un echipaj SMURD.
”Pe DN 1, în Șelimbăr, un bărbat a încercat să traverseze neregulamentar drumul, pe prima bandă a sensului de mers Sibiu – Vâlcea și a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de către un sibian în vârstă de 63 de ani. Traficul rutier este îngreunat în zonă.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii fac acum cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Auzind acestea, s-a întristat..
Auzind acestea, s-a întristat…(Luca 18. 18-27)
Un tânăr caută răspuns la întrebarea: ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Răspunsul Mântuitorului vine asemeni unui îngheț peste un pom ce se crede înflorit și prin aceasta gata de roadă. Nu. Mântuitorul nu răspunde ca noi la întrebările noastre. Tânărului acestuia îi arată că nu este o simplă chestiune de știut pe de rost mântuirea, că nu simplul fapt al cunoașterii unui adevăr te umple de sensul adevărului. Îi atinge, cu răspunsul Său, „vinde tot ce ai și împarte săracilor” (Luca 18. 22), zona de confort, punctul de încredere în sine, în care tânărul credea- și câți o fac, că nimeni nu se va băga vreodată. Ori tocmai în secțiunea aceea a preocupării Hristos atinge cu lama cuvântului, încercând să vindece părerea de sine, autoreferențialul pe propria avere. Nu cu banii are treabă Hristos, nici cu averea tânărului, ori a noastră, ci cu faptul că ea constituie unica preocupare practică într-o lume în care am învățat și știm, ca la școală, ce avem de făcut pentru mântuire. Ori ce spune Domnul este pune în acord ce știi cu ce faci. Nu făptui nimic care să ascundă de sufletul tău prezența lui Dumnezeu. Nu-l sufoca pe Hristos în jăratecul altei dorințe decât al aceleia care crește mântuirea ta în veșnicie ca om. Nu este o Evanghelie împotriva oamenilor cu bani ci a oamenilor care văd numai bani. Care cred că pot cumpăra cu bani toate. Sau care se leagă mereu de banii altora. Aviz complexaților de reușita ori averea făcută de alții. Nu este nici o diferență între obsesia pentru avere și obsesia pentru averea altora. Ori vizibila preocupare ca toți să fie săracă precum ești tu pentru ca lumea să fie cu adevărat bună. Nu. Nu suntem egali în averi și daruri, dar putem să ne facem dăruitori în chip egal, în disponibilitățile arătate celor aflați n nevoi reale. Pentru că e tot mai limpede că în jur se crește o plasă de nevoi închipuite, induse, în care cădem foarte des, crezând că ne facem astfel datoria față de sărac. Nu despre asta e vorba în Evanghelie. Ci despre nevoia omului de a se obseda de idealuri care nu sunt legate de mântuire. Și despre nevoia lui Dumnezeu de a ne ști liberi de ele. De aceea răspunde franc, fără ocolișuri, tânărului convins că e pe calea cea bună. Pentru că libertatea are ca ființare adevărul. Iar adevărul este uneori dureros. Văzându-i nodul în gât, Dumnezeu oftează. Ne vrea mereu cu El. Mântuiți.
Sute de steaguri de Ziua Națională, în Mediaș
Pregătirile pentru Ziua Națională sunt în toi, la Mediaș. În ultima perioadă, 450 de steaguri naționale au fost amplasate de responsabilii primăriei pe străzile principale din oraș, pentru marcarea Zilei Naționale a României. Steagurile au fost amplasate pe Șoseaua Sibiului, în zona centrală a orașului, pe străzile Baznei, Aurel Vlaicu, în cartierul Moșnei, dar și în alte zone din Mediaș.















