Acasă Blog Pagina 4335

Ministerul Educației a decis să renunțe la manualele unice și va organiza licitații pentru noi manuale

Ministerul Educației Naționale a renunțat la manualele unice introduse de fostul ministru Liviu Pop și a decis să cumpere manuale pentru elevi prin licitație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Școlile vor avea manuale cumpărate la licitație, prin procedura standard, ce va fi anunțată prin sistemul de achiziții publice, iar contractele vor fi pentru patru ani, după cum reiese din Metodologia privind manualele școlare în învățământul preuniversitar, publicată înMonitorul Oficial, pe 5 februarie, de Ministerul Educației Naționale. Ecaterina Andronescu, ministrul educației, a renunțat astfel la ideea unor manuale unice, realizate de Editura Didactică și Pedagocică.
Potrivit documentului publicat, manualele ce vor fi cumpărate vor fi evaluate de 5 experți, a căror identitate va fi confidențială. Punctajul cu care un manual va trece de acești experți va fi de 95 din 100.
Ecaterina Andronescu a anunțat încă de la instalarea în funcție că intenționează să elimine aceste manuale unice, criticate de specialiști, în special din cauza greșelilor grave prezente în poginile acestor manuale.

Un nou caz de gripă confirmat în laborator, în județul Sibiu

Directia de Sãnãtate Publicã anuntã cã numãrul cazurilor de gripă confirmate cu ajutorul laboratorului din București a ajuns la 6. Cel mai recent confirmat caz sibian este cel al unei femei în vârstă de 37 de ani care este internată în stare gravă pe sectia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
”Numărul confirmărilor cu virus gripal în județul Sibiu a ajuns la 6 cazuri. Institutul Cantacuzino a confirmat un nou caz pozitiv pentru virus pandemic AH1. Pacienta este internată, intubată, în stare gravă.”, spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu.
Femeia în cauză este internată la spitalul din Sibiu încă de săptămâna trecută când a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe cu febră, tuse, deshidratare si sindrom de hepato citoliză.
Primul caz de gripă confirmat cu laboratorul în județul nostru a fost cel al unui băiețel în vârstă de 3 luni depistat pozitiv pentru virus de tipul A H1 pdm9 urmat, la doar o săptămână distanță de o altă confirmare, de această dată la un băiețel în vârstă de 8 luni. Acesta a fost diagnosticat cu virus de tip AH3.
A mai fost confirmat un caz la un copilaș în vârstă de un an si încă unul la un bărbat de 62 de ani. Vârstnicul a pierdut din păcate lupta cu boala.Un alt caz a fost confirmat la un tânăr în vârstă de 19 ani. Și acesta este internat, în stare gravă, în spital.

FOTO-VIDEO: Un șofer vitezoman a rupt poarta Secției DN de la Șelimbăr

Un șofer vitezoman a scăpat mașina de sub control și a rupt poarta Secției DN de la Șelimbăr. Tânărul de 27 de ani avea viteză foarte mare, a iesit de pe șosea, a trecut prin poarta de fier și s-a oprit în curtea Districtului de la Șelimbăr.

”În timp ce conducea pe direcția Vâlcea – Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate, un șofer în vârstă de 27 de ani, din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu poarta de acces, în curtea Secției DN, District Șelimbar. Nu au fost victime și nici probleme de trafic.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul vinovat a primit o amendă de 870 de lei.

 
 
 
 

Străinul de la volan

0

Era seară, cozile la semafor începuseră să se formeze tot mai lungi. Culoarea verde a apărut ca o minune pentru toți șoferii nerăbdători să ajungă acasă. Pe banda pe care așteptam să pornesc, lucrurile se încăpățânau să se schimbe. Câteva claxoane n-au schimbat situația, astfel că șoferii au început, unul câte unul, să se mute pe cealaltă bandă. Am făcut același lucru și am descoperit repede ce se întâmplase. Pe banda blocată se afla o mașină, destul de veche, care abia se mișca. La volan, stătea un tânăr speriat care se ținea de volan ca și cum ar fi fost ultima lui scăpare. Era agitat și părea să țipe la ceilalți 3-4 tineri din mașină care râdeau. Gesturile lui nervoase, cu mâna, trădau evidența. Era pentru prima dată la volan și, cel mai probabil, nu avea permis. Pentru că nici măcar în școala de șoferi nu ai în priviri acea panică pe care am putut să o citesc în ochii lui.
Statisticile poliției rutiere pentru 2018 sunt terifiante: 34 de persoane au murit pe șoselele din Sibiu, anul trecut, dintre care 15 au plecat pe lumea cealaltă din cauza vitezei. Vă puteți imagina suferința unui om care își pierde viața într-un impact, în timp ce se află într-o mașină, o cutie de metal din care nu poți evada? Vă puteți imagina suferința celor care sunt acasă și îl așteaptă să vină viu și nevătămat? Dar nu sunt doar ei. Alte aproape 200 de persoane au fost rănite în tot atâtea accidente rutiere, unii ajungând în stare gravă la spital. Asta înseamnă o viață dată peste cap, suferință, tratament, bani cheltuiți.
De ce se întâmplă toate astea? De exemplu, pentru că mai mult de 300 de persoane au fost descoperite de polițiști, în 2018, la volan, pe stradă, după ce consumaseră alcool. Sunt oameni care nu-și mai controlează reacțiile, care nu mai apreciază distanțele. De cele mai multe ori depășesc viteza. Dar sunt și cei care se urcă la volan fără să aibă permis. Fără să știe ce înseamnă o mașină, fără să anticipeze cât de mare este forța cu care un monstru de metal, de 1 – 2 tone, lovește corpul unui copil nevinovat.
Am asistat cândva, la un test de impact cu o mașină, în uzina Dacia. Zgomotul produs de fiarele care izbesc zidul din sala de teste este cumplit, pare că vine sfârșitul lumii. Într-o secundă, se așterne liniștea și nimeni din cei care asistă nu îndrăznește nici măcar să respire. Apoi vine primul gând: mai trăiește oare, cineva?

Tinerii interpreţi de muzică populară se pot înscrie la preselecţia Festivalului „Lucreţia Ciobanu”

0

Startul înscrierii pentru preselecția celei de-a IV-a ediţii a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2019 se dă începând de astăzi. Înscrierile au loc în perioada 5 – 22 februarie, concursul fiind destinat tinerilor interpreţi de muzică populară din România şi diaspora cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani. Conform Regulamentului Festivalului, fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit). Doamna Munţilor, Lucreţia Ciobanu, este omagiată anual la Sibiu în cadrul Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc care-i poartă numele.
Înscrierile se fac  prin completarea şi trimiterea fişei de participare şi a partiturilor la adresa [email protected] sau la fax: 0269/210945. Preselecţia va avea loc în data de 4 martie, la Cercul Militar Sibiu. Concursul cu public şi gala laureaţilor se vor desfăşura în 5-6 martie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2019, iniţiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu. estivalul urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară şi din diaspora, introducerea în circuitul naţional de noi talente, valorificarea, de către tinerii interpreţi, a cântecelor populare şi costumelor tradiţionale din zona de provenienţă, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor şi conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti autentice.
Regulamentul concursului se găseşte AICI .  Fişa de înscriere se găseşte AICI.

Olimpiada Meșteșuguri Tradiționale așteaptă copiii la o nouă ediție

Complexul Naţional Muzeal Astra caută şi în acest an cei mai buni tineri meşteşugari din judeţul Sibiu, pentru Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Organizat anual, evenimentul are ca scop promovarea tradiţiilor populare româneşti în rândul copiilor şi încurajarea dezvoltării diferitelor talente artistice. Faza județeană a Olimpiadei Meșteșuguri Artistice Tradiționale, ediția a XXIV-a, va avea loc în perioada 26-28 martie. În cadrul Olimpiadei de anul trecut au participat 108 elevi din 119 înscrişi, din 33 unităţi şcolare, ateliere particulare, cluburi ale elevilor, reprezentând 12 localităţi din tot județul Sibiu.
,,Participanții vor fi selectați în prealabil la faza pe fiecare unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare unitate școlară şi/sau conexă poate fi reprezentată de un număr de trei elevi selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile tradiţionale. De asemenea, este de reținut faptul că un elev poate participa în cadrul concursului la o singură secţiune. Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul competiției.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.
Detalii despre înscriere
Înscrieri se pot face până în data de 14 MARTIE 2019 la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, strada Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: [email protected] în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean, sau la Muzeul ASTRA, Piaţa Mică, numărul 11, cod 550182, tel. 0756/085780, fax 0269/202411, e-mail: [email protected], în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan. Toți cei care vor să se înscrie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de participare:
– vârsta între 6-18 ani
– dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu pentru stilul autentic
– proveniență din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban
 
Program/ secțiuni/ LOCAȚIE:
Ziua I/ 26 martie 2019 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă
Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe
La secțiunile pictat icoane pe sticlă și pictat icoane pe lemn concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice:
la alegere: Cina cea de Taină sau Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – secțiunea pictat icoane pe sticlă;
la alegere: Înălțarea Domnului sau Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – secțiunea pictat icoane pe lemn.
Suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului. Elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei. Prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular. Lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare.
Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori.

Ziua 2/ 27 martie 2019 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA
 
Ziua 3/ 28 martie 2019 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti
Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

Expoziție de găini și iepuri la Colegiul Terezianum

În perioada 8-10 februarie, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu (fostul L.I.A), aflat pe str. Postăvarilor, se organizează o expoziție de păsări și iepuri. Sunt prezentate 150 de păsări de curte (găini, cocoși), exemplare de rasă, porumbei ornamentali, raţe de rasă şi două lebede, precum și 30 de iepuri de rasă. Organizatorii spun că cei mai extuziasmați de expoziție pot fi copiii.
Expoziția este cu vânzare și este organizată de Direcția Agricolă Județeană Sibiu, de Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale Mici, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Este deschisă vineri, între orele 12 – 18, sâmbătă, între orele 9 -18, şi duminică între 9 – 14.
Biletul de intrare este în valoare de 5 lei pentru adulți, 2 lei pentru copii, iar cine vrea sa participe la tombola mai achită 1 leu, toate biletele fiind câștigătoare.

Primarul Mediașului: Va exista toată disponibilitatea pentru realizarea centurii ocolitoare

Nu contează cine face lobby pentru centura ocolitoare, important este să vedem că încep lucrările. Primarul Mediașului consideră că nu este important cine spune că muncește mai mult, ci ca lucrările la varianta ocolitoare a orașulu să demareze. Gheorghe Roman a spus că a asistat la disputa politică între parlamentarii și a dat asigurări că din punctul de vedere al administrației locale medieșene va exista întreaga disponibilitate pentru realizarea centurii ocolitoare a orașului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat pe SICAP, site-ul de achiziții publice, anunțul pentru proiectarea și execuția centurii ocolitoare a municipiului Mediaș, cu o lungime de 8,5 kilometri. Durata contractului va fi de 30 luni din care 6 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și minim 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Valoarea estimată a acestui proiect este de 125.739.114 lei, fără TVA.
„Am citit și eu anunțul publicat în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, am văzut disputa care este în momentul de față între parlamentarii PNL și PSD. Fiecare încearcă să-și atribuie diverse merite. Eu spun că în momentul de față mai este mult de lucru și cred că pentru noi, medieșenii, până la urmă nici nu contează cine face lobby, cine spune că muncește mai mult. Haideți să vedem că această lucrare începe și pot să vă asigur că din partea Primăriei Mediaș va exista disponibilitate totală pentru ca acest proiect să se realizeze”, a spus primarul municipiului de pe Târnava Mare.
FOTO – Arhivă

An dezastruos pentru bugetul Mediașului. Pierderi de 4,5 milioane de euro

Dacă proiectul de buget anunțat de Ministerul Finanțelor rămâne în forma actuală, municipiul Mediaș va pierde 21,5 milioane de lei prin programele sociale pe care primăria ar trebui să le susțină. Edilul șef al Mediașului a spus că a analizat împreună cu reprezentanții Direcției Economice proiectul de buget pentru 2019, iar pierderile sunt consistente.
Astfel, aproximativ 4,5 milioane de euro vor fi practic pierduți deoarece vor trebui susținute programele sociale care trec în sarcina administrațiilor locale. În 2018, bugetele locale au pierdut, în total, 6 miliarde de lei, după ce Guvernul a scăzut impozitului pe venit de la 16 la 10%. Drept compensaţie, edilii voiau ca anul acesta, procentajul pe care îl primesc din sumele încasate să crească de la 43 la 66,8%.
După lungi negocieri, s-a ajuns la o soluție de compromis, adică 60% din sumele încasate, însă Executivul a trecut în sarcina primăriilor toate cheltuielile sociale – adică indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, cele pentru însoţitori şi personalul neclerical. Primarul Gheorghe Roman a spus că investițiile Mediașului vor fi serios afectate dacă acest proiect de buget nu va suferi modificări.
„Am analizat împreună cu colegii mei proiectul de buget postat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din din Direcția Economică am ajuns la concluzia că în cazul în care proiectul de buget nu suferă modificări, Mediașul ar putea pierde prin programele sociale pe care Guvernul le impune aproximativ 21,5 milioane de lei. Acest fapt ar afecta serios investițiile pe care ni le-am propus pentru anul 2019”, a spus Roman.

RCA-ul ar putea fi verificat de camerele pentru roviniete, dar nu și în Sibiu. Lista camerelor în toată țara

După ideea cu radarele poliției care ar putea folosi camerele CNAIR pentru roviniete, acum a apărut o idee nouă: descoperirea mașinilor care nu au asigurare RCA. Șeful ASF spune că a primit această idee și vrea să o pună în practică.
Șoferii care conduc autovehicule fără rovinietă ar putea fi descoperiți cu ajutorul camerelor CNAIR de pe drumurile naționale sau județene care scanează și urmăresc mașinile pentru plata rovinietei. Cristian Roșu, șeful Autorității de Supravghere Financiară, a declarat că a preluat această idee și i se pare „interesantă”. „Ar trebui să o discutăm cu CNAIR”, a mai spus acesta, subliniind că proceudra ar putea fi simplă. O dată cu verificiarea existenței rovinietei, s-ar putea face și verificarea unui RCA în bazele de date. Narcis Neaga, șeful CNAIR a declarat că, tehnic, este posibil, dar ar trebui consultați asigurătorii.
Recent, a apărut o informație legată de posibilitatea ca poliția să poată utiliza camerele existente pe DN-uri sau DJ-uri, cele foslosite pentru roviniete, pentru a măsura viteza conducătorilor auto. Ideea s-a dovedt a fi, însă, o fantezie, deoarece cele două instituți au negat existența vreunei înțelegeri sau protocol semnat pentru o astfel de colaborare.
Camerele CNAIR sunt conectate la internet cu baza de date a CNAIR și pot scana și verifica un număr de automobil în lista celor care au o rovinietă validă. Verificare are loc computerizat și tot automat se realizează procesele verbale pentru amendarea șoferilor vinovați. Sibiu este județul fără nicio cameră pentru roviniete.
În celelalte județe, CNAIR are un număr de 74 de puncte în care există camere inteligente:
Judetul Alba: DN1 – Sebes
Judetul Arad: DN7 – Nadlac, DN79 – Arad
Judetul Arges: DN65 A – Buzoesti
Judetul Bacau: DN11 – Sanduleni, DN15 – Garleni, DN2 – Nicolae Balcescu (camera
dubla)
Judetul Bihor: DN1 – Osorhei
Judetul Bistrita-Nasaud: DN17 – Tiha Bargaului
Judetul Botosani: DN29 – Baisa
Judetul Brasov: DN1 – Timisul de Sus, DN1 – Sercaia, DN11 – Lunca Calnicului, DN11
– Harman (camera dubla), DN73 – Rasnov
Judetul Braila: DN21 – Baraganul, DN22 – Movila Miresii, DN2B – Lacu Sarat
Judetul Buzau: DN2 – Maracineni (camera dubla)
Judetul Caras-Severin: DN6 – Mehadia, DN58 – Soceni
Judetul Calarasi: DN3 – Cuza Voda
Judetul Cluj: Autostrada A3 – Gilau (camera dubla), DN75 – Mihai Viteazu, DN1 –
Valcele (camera dubla), DN1C – Jucu
Judetul Constanta: DN38 – Movilita
Judetul Covasna: DN12 – Sfantu Gheorghe
Judetul Dambovita: Autostrada A1 – Petresti (camera dubla), DN71 – Ulmi
Judetul Dolj: DN6 – Cosoveni, DN55 – Bratovoesti, DN56 – Podari, DN65 – Pielesti
Judetul Galati: DN25 – Sendreni, DN26 – Vanatori, DN24 – Cosmesti
Judetul Gorj: DN66 – Dragutesti
Judetul Giurgiu: DN5 – Calugareni (camera dubla)
Judetul Harghita: DN12 – Sandominic, DN13A – District Harghita
Judetul Hunedoara: DN66 – Bacia, DN7 – Sacamas
Judetul Ialomita: Autostrada A2 – Fetesti (camera dubla), DN2A – Giurgeni
Judetul Iasi: DN2 – Motca, DN28 – Letcani (camera dubla), DN24 – Popricani
Judetul Ilfov: Autostrada A2 – Glina (camera dubla), Autostrada A3 – Snagov (camera dubla)
Judetul Maramures: DN18 – Moisei
Judetul Mures: DN15 – Sangeorgiu de Mures, DN13 – Balauseri
Judetul Neamt: DN15 – Vaduri, DN15 – Calugareni
Judetul Prahova: DN1 – Barcanesti/ Romanesti (camera dubla), DN72 – Bratasanca,
DN1B – Albesti (camera dubla), DN1A – Maneciu
Judetul Satu Mare: DN19 – Decebal
Judetul Salaj: DN 1F – Romanasi
Judetul Suceava: DN2 – Iacobesti, DN17 – Vama
Judetul Teleorman: DN6 – Draganesti Vlasca
Judetul Timis: DN59 – Jebel, DN6 – Sannicolau Mare, DN69 – Ortisoara
Judetul Tulcea: DN22A – Cataloi
Judetul Vaslui: DN24 – Crasna, DN24B – Risesti
Judetul Valcea: DN64 – Ionesti, DN67 – Budesti, DN7 – Calimanesti/Seaca
Judetul Vrancea: DN23 – Vulturu

Carlos Fortes a semnat cu Universitatea Craiova

0

Ceea ce multă lume intuia s-a întâmplat, iar telenovela s-a încheiat. Gaz Metan s-a despărțit oficial de Carlos Fortes. Atacantul s-a transferat la Universitatea Craiova, acolo unde va evolua în următoarele trei sezoane și jumătate, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. „Pe această cale îi mulțumim pentru evoluțiile avute în tricoul Gazului și îi urăm succes pe mai departe în carieră”, este mesajul postat pe site-ul formației Gaz Metan Mediaș.
FOTO – Facebook/Universitatea Craiova

Dacă e miercuri, pornesc sirenele. Exercițiile de alarmare împlinesc doi ani deja

Miercuri, 6 februarie 2019, în municipiul Mediaș se va desfășura din nou acțiunea denumită generic „Miercurea sirenelor”, activitate care se desfășoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pentru testarea mijloacelor tehnice existente la nivel național și pentru îmbunătățirea timpului de reacție a autorităților în situații speciale de urgență.
Acțiunea are loc în toată țara, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Exercițiul de alarmare se desfășoară între orele 10-11. În acest interval, sirenele sună 4 minute, două minute unul din semnalele alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) și alarmă aeriană (15 sunete), urmate apoi de sunetul de încetare (un sunet continuu de 2 minute). Tipul de semnal introdus se stabilește de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice sunt inundațiile, semnalând iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
Sirenele Municipiului Mediaș sunt cuprinse într-un sistem integrat, într-un arbore ierarhic: municipiu, ISU Sibiu, IGSU.
În Mediaș sunt 8 sirene electronice și 5 electrice, toate cuprinse într-un sistem de acționare centralizat, mai puțin sirena electrică aflată în proprietatea Armax Gaz.