Acasă Blog Pagina 4350

Dăncilă: România e pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE

0

România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (UE) iar prin declaraţiile sale preşedintele Klaus Iohannis „deserveşte profund” interesele ţării noastre, a declarat marţi seară premierul Viorica Dăncilă.
Întrebată, la Antena 3, dacă România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE în contextul afirmaţiilor premierului Finlandei, care s-ar fi oferit ca ţara sa să preia preşedinţia rotativă în locul României în urma declaraţiilor lui Klaus Iohannis, Dăncilă a răspuns: „Este de aşteptat ca în urma afirmaţiilor făcute de domnul preşedinte Klaus Iohannis să avem efecte de genul acesta. Cu siguranţă, România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE. Guvernul României este bine pregătit şi acest lucru este ştiut chiar de domnul preşedinte Iohannis, pentru că noi avem un comitet interministerial pentru Preşedinţia Consiliului UE, la care au participat şi reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale”.
Premierul a adăugat că, mai mult, a avut o întâlnire cu şeful statului pentru a-i explica stadiul pregătirilor Preşedinţiei. „Chiar secretarul general al Comisiei Europene a spus că România este pregătită pentru a prelua Preşedinţia rotativă”, a completat Dăncilă.
Prim-ministrul a oferit şi câteva elemente în premieră legate de programul acţiunilor care urmează să se deruleze pe parcursul mandatului României.
„Este finalizat întreg programul efectiv de acţiuni. În mandatul României vor fi peste 1.000 de reuniuni formale şi informale la Bruxelles, Strasbourg, Luxemburg, deci, în medie, vor fi şapte întâlniri sau discuţii în fiecare zi a exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. Vom avea o multitudine de evenimente formale şi informale organizate în România. S-au definit reperele esenţiale pentru reuniunile de şefi stat şi de guvern de la Sibiu, din 9 mai 2019. Pot să spun că a început procesul efectiv al summitului, sistemul de acreditare este finalizat, site-ul este gata, responsabilii pe evenimente şi protocol – stabiliţi, reţeaua de comunicatori instituţionali – formată şi instruită”, a precizat Dăncilă.
Premierul a adăugat că, de asemenea, România a selectat şi pregătit „o armată de profesionişti care va asigura resursa umană necesară”.
„Sunt 279 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de grupuri de lucru, 342 de coordonatori, 800 de experţi de dosar. S-au suplimentat cu 132 de locuri posturile la reprezentanţa României pe lângă Uniunea Europeană. Sunt doar câteva cifre care arată seriozitatea preluării Preşedinţiei şi faptul că suntem pregătiţi şi putem prelua Preşedinţia rotativă. Mai mult, în acest moment România deţine Preşedinţia din umbră pe timpul Preşedinţiei austriece. Acest lucru va face ca să avem o trecere uşoară de la Preşedinţia austriacă la Preşedinţia rotativă pe care o va avea România de la 1 ianuarie”, a spus Dăncilă.
În ceea ce priveşte mesajul pe care l-ar transmite premierului finlandez în legătură cu propunerea ţării sale, prim-ministrul a afirmat: „Categoric că respingem acest lucru, de fapt, am văzut că şi Finlanda a înţeles că România este pregătită şi că putem să facem faţă cu succes Preşedinţiei rotative pe care o vom prelua de la 1 ianuarie 2019”.
Fiind întrebată dacă găseşte nepotrivite declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la faptul că România nu este pregătită pentru Preşedinţia Consiliului UE, Dăncilă a răspuns: „Domnul preşedinte Iohannis, prin astfel de afirmaţii, prin îndemnurile de a răsturna Guvernul, deserveşte profund interesele României”.
„Respect instituţia prezidenţială, ca de altfel toate instituţiile statului. Aţi văzut că sunt adepta fermă şi totală a unei bune conlucrări, dar mă văd obligată să resping şi chiar să condamn o astfel de atitudine distructivă a preşedintelui României. Mă întreb ce vrea domnul preşedinte, anarhie, instabilitate politică? Pentru că eu cred că numai asta poţi obţine atunci când (…) vii cu astfel de afirmaţii care aduc o imagine negativă nu numai în interiorul României, ci este preluată şi în exterior”, a mai afirmat Dăncilă.
Premierul Finlandei, Juha Sipila, a anunţat marţi că guvernul său şi-a ridicat luni gradul de pregătire în cazul unei eventuale cereri a României de a inversa ordinea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene anul viitor, dar a precizat că nu a fost formulată nicio astfel de cerere, transmite radioteleviziunea publică finlandeză Yle.
Sipila a afirmat că tensiunile politice din România nu vor afecta calendarul Preşedinţiei Consiliului UE. El a declarat agenţiei de presă STT că România nu are nicio intenţie de a-şi amâna termenul de şase luni la Preşedinţia Consiliului UE. În primul semestru din 2019, această funcţie urmează să fie preluată de România iar în semestrul al doilea, de Finlanda.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că guvernul de la Bucureşti nu este pregătit pentru asigurarea Preşedinţiei Consiliului UE.

FOTO – Sibiul, premiat din nou la Gala Asociației Municipiilor din România

Luni, la Ateneul Român a avut loc Gala Asociației Municipiilor din România (AMR), ediția a II-a. Cele 109 municipii din România s-au întrecut în cadrul Galei cu proiecte deosebite în cadrul a 10 categorii. Acest demers al AMR are ca scop evidențierea și promovarea exemplelor de bune practici în administrația publică locală.
Sibiul a fost premiat și anul acesta în cadrul Galei, de data aceasta la secțiunea “Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice”.
“Am depus o aplicație la această secțiune, arătând proiectele pe care Sibiul le-a inițiat în acest domeniu, unele finalizate, altele în curs: modernizarea străzilor de pământ, reabilitarea cartierelor de blocuri, crearea de locuri de joacă, agrement și sport precum și o dimensiune specifică Sibiului – regenerarea urbană prin cultură. Un juriu format din specialiști și rectori sau decani ai celor mai prestigioase universități din țară a decis că Sibiul merită premiat în acest domeniu. Am primit premiul în numele sibienilor care au susținut toate aceste proiecte”,  a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Reamintim faptul că Sibiul a fost premiat în ediția precedentă, din 2017, la secțiunea „Excelență în turism”.
Gala Asociației Municipiilor din România s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a onorat cu prezența Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România care a precedat Gala, adresându-se primarilor de municipii prezenți la această întâlnire.

3 zile dedicate sănătății pulmonare a sibienilor

0

Miercuri, joi și vineri, în mall și la Spitalul de Boli Pulmonare sibienii pot beneficia de spirometrii gratuite. Procedurile, 100% neinvazive, le permit pneumologilor sa măsoare capacitatea pulmonară a persoanelor testate. Ideea de a dedica câteva zile verificării sănătății sibienilor le-a venit în minte celor de la Spitalul de Pneumoftiziologie după ce au constatat că în ultimii ani numărul persoanelor care suferă de boli pulmonare cum ar fi bronhopneumopatia cronică obstructivă a fost în continuă creștere.  Gravitatea bolii este direct proporțională cu numărul țigărilor fumate.

”Un sfert din totalul pacienților internați în spitalul nostru suferă de insuficiență respiratorie cauzată de BPOC iar o treime dintre cetățenii care vin la consultație suferă de asemenea de această boală. Dorim să atragem atenția asupra vulnerabilității la care ne expune fumatul atat pe fumătorii activi cât și pe fumătorii pasivi.”, spune Cristian Roman, managerul Spitalului de Boli Pulmonare.
Boala, provocată în cele mai multe cazuri de fumatul pe o perioadă lungă de timp are două tipuri de manifestare. Ambele sunt însă extrem de periculooase dat fiind faptul că bronhopneumopatia cronică obstructivă este ireversibilă.
”La nivel pulmonar BPOC produce două tipuri de leziuni bronșita cronică, o inflamație a persistent a căilor respiratorii cu producerea de spută și emfizemul pulmonar.”, explică dr.Ioan Drăghilă, medic pneumolog.
Nedepistată la timp, in lipsa unui tratament urmat cu strictețe pentru a tine boala sub control aceasta poate duce la deces. Numărul cazurilor de BPOC este în creștere nu doar la noi în țară ci și în Europa. La ora actual țara noastră este pe locul III la nivel European în ceea ce privește mortalitatea la bărbați din cauza bronhopneumopatiei cronice obstructive.
” Dacă în urmă cu 10 ani, BPOC era șasea cauză de deces, acum, este pe locul 4 (3 milioane de mor din cauza acestei afecţiuni în fiecare an – circa 5% din decesele pe plan mondial), iar în următorii 10 ani se preconizează a fi a treia cauză. Rata de deces a crescut în ultimii ani cu 163%, iar rata de subdiagnosticare, cu până la 50%.”, a declarat Simona Berariu medic DSP.
Determinările gratuite de miercuri se vor face în zona comercială Șelimbăr  între orele 11.00 și 14.00 iar în zilele de de joi și vineri, spirometriile se vor face în cabinetul de Explorări Funcționale, la camera 7, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, între orele 12.00 și 14.00.

FOTO: Accident la Șura Mare, o tânără a fost rănită

0

Accident pe DN14, la Șura Mare. Un tânăr de 19 ani a făcut o manevră de întoarcere neregulamentară și a lovit o mașină care circula regulamentar. În urma impactului, o tânără de 27 de ani a fost rănită.

”Pe DN 14, la intrare în Șura Mare, posibil pe fondul întoarcerii neregulamentare efectuate de către un șofer de 19 ani care conducea spre Mediaș a intrat în coliziune cu un turism condus regulamentar pe aceeași direcție, de către un bărbat în vârstă de 36 de ani.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma accidentului, o tânără de 27 de ani a fost rănită, aceasta a suferit un traumatism abdominal și un traumatism la un picior. Aceasta a fost transportată de către un echipaj SMURD la spital.

„Povești și dans”, tema Concertului de Anul Nou de la Sibiu

0

Anul acesta, tradiţionalul Concert de Anul Nou ajunge la cea de-a zecea ediţie, iar pentru a celebra momentul festiv nume mari ale scenei din România, dar şi din Marea Britanie, vor crea la Sibiu – după cum spun organizatorii – o seară de poveste, cu un program special.
Tema evenimentului organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR este „Povești și dans”, un cod sub care numeroși compozitori mari ai Europei au compus pentru astfel de seri magice și ale căror lucrări vor putea fi audiate în cadrul concertului.
Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia și va avea și în această ediție două reprezentații, respectiv pe 31 decembrie de la ora 18 și pe 1 ianuarie de la ora 18. Gazda concertelor va fi Marius Constantinescu, prezentatorul și realizatorul interviurilor de la Festivalul „George Enescu”.
Pe scenă va concerta Orchestra ICon Arts, sub bagheta dirijorului Peter Ash din Marea Britanie, invitat special cu prilejul acestui eveniment jubiliar.
În plus, soliștii, cu o bogată reputație internațională, vor fi alături de publicul din Sibiu la trecerea dintre ani. Invitați vor fi Analia Selis, Răzvan Suma – unul dintre cei mai apreciați violonceliști ai momentului și Ciprian Dancu – reputat clarinetist.
Pe scenă vor urca şi soliști balerini ai Teatrului de Balet din Sibiu, cu o coregrafie semnată de Adela Floricioiu.
Programul serii va cuprinde lucrări ale compozitorilor E. Grieg, A. Piazzolla, J. Sibelius, G. Gershwin, C. Saint-Saëns, B. Bartók, program din care nu vor lipsi lucrări românești compuse pentru clipe de sărbătoare.
Biletele s-au pus în vânzare prin entertix.ro și myticket.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii din Sibiu. Acestea sunt disponibile în două categorii, în funcţie de locul în sală, la 90 sau 60 de lei.
Evenimentul face parte din proiectul „Anotimpuri 3”, reprezentând cel de-al patrulea sezon calendaristic, „Iarna”.
Proiectul „Anotimopuri 3” este o acțiune culturală cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu – Sibiu – Pagina oficială a orașului.
 
FOTO – Arhiva

Workshop de educaţie financiară, la Facultatea de Medicină

0

Sibienii sunt invitaţi, sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 10 – 14, la un workshop de educaţie financiară. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” şi va dezvălui modalităţi privind gestionarea banilor şi îndeplinirea dorinţelor.
„Studiile arată că România se clasează pe ultimul loc la educația financiară, așa că majoritatea tinerilor își pun întrebările astea. Noi, comunitatea „Vreau Să Fiu Antreprenor” din Sibiu, împreună cu OKCenter, primul centru din România dedicat educației financiare, am pregătit un workshop interesant, în care vom avea traineri de top care să desluşească regulile și principiile banilor”, spun organizatorii.
Atelierul este dedicat în principal elevilor de liceu, dar pot participa și studenții care vor să-și consolideze bazele educației financiare.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Înscrieri se fac prin intermediul formularului disponibil online, pe https://goo.gl/forms/3yvOLDcKKK8FQIxP2.

FOTO: Un tânăr s-a răsturnat cu mașina pe drumul spre Rășinari

0

Un tânăr de 22 de ani a călcat prea tare pedala de accelerație și s-a răsturnat cu mașina pe drumul spre Rășinari, în apropiere de Muzeul Satului. În urma accidentului, șoferul dar și o pasageră au fost răniți.

”Accidentul s-a produs pe DJ 106A, la intrarea în municipiul Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate. Un șofer de 22 de ani, în timp ce conducea dinspre Rașinari, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara drumului. Șoferul și pasagera de 19 ani, ambii din județul Olt, au fost răniți și transportați la spital.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul a suferit un traumatism toracic și la claviculă iar fata are un traumatism la coloană cervicală și un traumatism la genunchi.

Statuia lui Mihai Viteazu, amplasată în centrul Cisnădiei

0

Statuia voievodului Mihai Viteazu a fost dezvelită astăzi, în centrul oraşului Cisnădie, în Piaţa Revoluţiei. Aceasta a fost creată de prof. Darie Dup, măsoară circa şase metri înălţime şi cântăreşte aproximativ două tone.
„Decizia amplasãrii acestei statui în fața Primãriei e motivatã prin legãtura cu sãrbãtorirea Centenarului Marii Uniri. Sã nu uitãm cã Mihai Viteazu a fost primul unificator al celor trei provincii românești. În anul în care sãrbãtorim Centenarul, am dorit sã aducem în centrul orașului un simbol al unitãții românilor, pe cel care e considerat de mulți istorici cel mai important domnitor din istoria României. Un alt aspect de care am ținut cont este acela cã la Șelimbãr, localitatea situatã în vecinãtatea Cisnãdiei, Mihai Viteazu a obținut o mare victorie. Așadar, iatã doar trei motive pentru care am decis sã amplasãm aceastã statuie în Piața Revoluției. Sper cã în scurt timp aceasta va deveni un simbol al orașului”, spune Gheorghe Huja, primarul oraşului Cisnădie.
Statuia din Cisnădie a lui Mihai Viteazu a costat peste un milion de lei. Monumentul este din bronz.

„Să spunem NU corupției” – Proiect al CJ Sibiu

”Să spunem NU corupției” este titlul proiectului prezentat de Consiliul Județean Sibiu într-o sesiune publică alături de reprezentanții Transparency International Romania, partener în cadrul proiectului.
Rezultatele concrete urmărite de autoritatea județeană prin acest proiect sunt: elaborarea unui standard de integritate ce va conține proceduri instituționale realizate prin intermediul a 5 focus-grupuri și va fi adoptată printr-o hotărâre de consiliu, dar și implementarea unui sistem de avertizare a iregularităților și eventualelor suspiciuni de corupție, inclusiv o linie telefonică dedicată. Un alt rezultat vizat de Consiliul Județean Sibiu este un mecanism de cooperare cu societatea civilă pentru monitorizarea și evaluarea implementării măsurilor anticorupție. 100 de persoane vor fi instruite în domeniul prevenirii corupției, eticii și integrității.
Grupul țintă al proiectului îl reprezintă personalul cu funcții de conducere din cadrul Consiliului Județean Sibiu, dar și personalul cu funcții de conducere și execuție din cadrul autorităţilor şi instituţiilor locale aflate în subordinea, sub autoritatea coordonarea CJ Sibiu şi personal cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale de la nivelul judeţului Sibiu, cu care CJ Sibiu colaborează şi interacţionează în activitatea sa.
La prezentarea de azi au participat 40 de angajați ai Consiliului Județean Sibiu, reprezentanți ai instituțiilor din subordine, dar și ai altor autorități publice și instituții cu atribuții în investigarea faptelor de corupție.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, axa prioritară: administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, operațiunea: creșterea transparenței, eticii și integrității. Valoarea proiectului este de 342.295,48 lei (costuri eligibile) și se va finaliza în noiembrie 2019.

Avantajele elevilor care aleg învățământul dual

Învățământul dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, reglementat prin metodologie specifică, aprobată prin OMEN nr. 3554/2017, reprezintă o formă de organizare a învăţământului profesional cu următoarele caracteristici specifice:

a) este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică;
b) asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici;
c) operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor;
d) facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere.
Învăţământul dual se adresează absolvenţilor clasei a VIII-a, are o durată de cel puţin 3 ani şi are o pondere semnificativă a pregătirii practice derulate la operatorul economic:
– în primul an, pregătirea practică realizată în atelierele şcolii şi la operatorul economic reprezintă
aproximativ 20% din timpul total alocat programului;
– în al doilea an aproximativ 60% din timp este alocat pregătirii practice;
– în anul al treilea, aproximativ 72% din timp este alocat pregătirii practice.
Pe parcursul celor trei ani sunt organizate stagii comasate de practică cu o durată totală de 24 săptămâni , 5 săptămâni în primul an, 9 săptămâni în anul doi şi 10 săptămâni în cel de-al treilea an.

Avantaje elevi:

Elevii din învăţământul dual beneficiază de susţinere financiară acordată de la bugetul de stat prin intermediul Programului naţional de protecţie socială „Bursa profesională”, prin care, fiecare elev primeşte suma de 200 lei, în condiţiile stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 951/2017 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional, inclusiv dual. Suplimentar, elevii primesc o bursă de la operatorul economic, cel puţin la nivelul celei acordate din fonduri publice (Legea educaţiei naţionale, art. 25).
Elevii înscrişi în învăţământul dual pot beneficia de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare. Acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene, prin decizii proprii. În cazul elevilor care frecventează învăţământul dual în altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu, decontarea cheltuielilor de transport şi facilităţile de cazare şi masă gratuite prevăzute anterior se acordă, conform prevederilor prezentei legi, indiferent de oferta de educaţie şi formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu. (Legea educaţiei naţionale, art. 12).
Învăţământul dual îndeplineşte următoarele cerinţe:
• Contract de parteneriat încheiat între operatori economici (sau asociaţie/ consorţiu de operatori economici), unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială (UAT) pe raza căreia se află unitatea şcolară (contract care stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri).
• Contractul de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, încheiat între elev, (părintele, tutorele sau susţinătorul legal al elevului minor), operatorul economic şi unitatea de învăţământ, contract care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor.
• Facilităţi fiscale pentru operatorii economici care încheie contract de parteneriat cu unităţile de învăţământ (facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale).
• Decontarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă (gratuite) în internate şcolare pentru elevii din învăţământul dual, indiferent de oferta existentă în localitatea de domiciliu.
Formaţiuni de studii în învăţământul dual:
• Clase cu min. 20, max. 30 elevi (în medie 25 de elevi);
• Instruirea practică şi pregătirea de specialitate pe grupe de min. 10 elevi, max. 15 elevi;
• Clasele pot fi constituite din max. 3 grupe cu calificări diferite;
• Normarea posturilor didactice pentru activităţile de laborator şi instruire practică din învăţământul liceal tehnologic şi din învăţământul profesional se face pe grupe, pe baza normativelor în vigoare privind formaţiunile de studiu.
Responsabilităţile operatorului economic
Contractul de parteneriat stabilește obligațiile operatorilor economici cu privire la:
a) organizarea și desfășurarea stagiilor de pregătire practică prevăzute în planul-cadru de învățământ pentru nivelul respectiv de calificare, precum și a componentei de pregătire practică din modulele de specialitate, convenite a se desfășura la operatori economici;
b) asigurarea condițiilor materiale – utilaje, echipamente, materii prime, materiale consumabile, energie și celelalte utilități necesare pentru practica elevilor organizată în răspunderea lor, în conformitate cu standardele de pregătire profesională, planurile de învățământ și curriculumul în vigoare, inclusiv curriculumul în dezvoltare locală pentru stagiile de pregătire practică proiectate în colaborare cu unitatea de învățământ;
c) asigurarea resurselor umane (tutori) necesare pentru pregătirea practică a elevilor,organizată la operatorul economic;
d) asigurarea echipamentelor de lucru și de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare
derulate la operatorul economic;
e) asigurarea securității și sănătății în muncă a elevilor pe parcursul perioadelor de formare
derulate la operatorul economic;
f) angajarea cheltuielilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, examinările de medicină a muncii și analize medicale obligatorii pentru elevi;
g) angajarea cheltuielilor pentru asigurări de răspundere civilă în cazul unor eventuale accidente, daune sau vătămări corporale generate în timpul pregătirii practice la operatorul economic, pentru elevi (în funcție de domeniul de activitate);
h) asigurarea pentru elevi a unei burse, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice;
i) acordarea altor forme de sprijin material și stimulente financiare convenite prin contractul de parteneriat;
j) asigurarea condițiilor necesare (dotări, materii prime, materiale consumabile, utilități etc.) pentru derularea probelor de admitere și a examenelor de certificare a calificării profesionale a elevilor, în funcție de locația convenită pentru organizarea acestora;
k) asigurarea condițiilor necesare pentru evaluarea continuă a elevilor în cadrul pregătirii practice la operatorul economic;
l) angajarea altor cheltuieli necesare pentru formarea de calitate a elevilor;
m) contribuția convenită pentru îmbunătățirea dotării și a condițiilor de desfășurare a procesului de educație și formare profesională din unitatea de învățământ;
n) exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație sau, după caz, în consiliul
reprezentativ al operatorilor economici;
o) implicarea în activități de informare și promovare a ofertei de formare profesională;
p) participarea cu specialiști la proiectarea curriculumului în dezvoltare locală;
q) organizarea de stagii suplimentare de pregătire practică pentru elevii cu situația școlară neîncheiată din cauza absențelor sau care nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă.

Operatorii economici la care se desfăşoară pregătirea practică a elevilor din învățământul dual stabilesc tutorii care coordonează această activitate.

CALENDAR DE ACŢIUNI ŞI ACTIVITĂŢI SPECIFICE

– implicarea operatorului economic în învăţământul dual –

STABILIREA CIFREI DE ŞCOLARIZARE PENTRU ANUL ŞCOLAR 2019-2020

Până la data de 23 noiembrie 2018

Transmiterea la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), la adresa de e-mail: [email protected], a solicitărilor de şcolarizare în învăţământul dual pentru anul şcolar 2019-2020, conform modelului postat pe site-ul Inspectoratului ȘcolarJudețean Sibiu, isjsb.ro, secțiunea ”Învățământ dual”

Sibianul Ioan Raul Drăgoiu a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Astrofizică

Sibianul Ioan Raul Drăgoiu, absolvent al Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu  a obținut medalia de argint la cea de-a a XII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie şi Astrofizică. Tânărul este unul dintre componenții echipei principale a României și a fost pregătit de profesorul Băcilă Ioan-Sorin. Un obișnuit al olimpiadelor internaționale, Raul a mai cucerit o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, desfășurată în localitatea Bhubaneswar (India), în anul 2016.

Compatiția a avut loc în perioada 2 – 11 noiembrie  și s-a desfășurat în capitala Chinei, Beijing. Au participat, în total, 209 elevi, (47 de echipe) din 39 de țări. Din Canada, China, Iran, Pakistan, Romania, Rusia, Ucraina și Statele Unite au participat câte două echipe, datorită rezultatelor deosebite pe care le-au avut în edițiile anterioare.
Prima echipă a României a obținut o medalie de aur și patru de argint, iar echipa secundă, două medalii de argint, una de bronz și două mențiuni de onoare, în total lotul olimpic al României cucerind  o medalie de aur, șase medalii de argint, una de bronz și două mențiuni de onoare.

 

Se oprește curentul electric în Sibiu și Cisnădie

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 15 NOIEMBRIE 2018
* între orele 13-16 în CISNADIE, strada: HARALAMB GEORGESCU.
VINERI, 16 NOIEMBRIE 2018
* între orele 9-15 în SIBIU, strazile: AVIATIEI; ROSCA D. D.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.