Gaz Metan întâlnește, luni seara pe teren propriu, formația FC Voluntari, în ultima partidă a etapei a doua din returului sezonului regulat din Liga I. Chiar dacă ilfovenii sunt „lanterna roșie” a Ligii I, partida se anunță una dificilă în condițiile în care FC Voluntari are un nou antrenor în persoana lui Cristiano Bergodi. Cel mai probabil, tehnicianul italian va fi prezentat miercuri, la meciul de luni seara pe banca ilfovenilor urmând să fie Dinu Todoran.
Tehnicianul Gazului Metan nu poate conta pe Yazalde și David Caiado, accidentați în urmă cu câteva etape și care vor mai lipsi încă o perioadă din echipa medieșeană. În același timp este așteptată revenire în teren a lui Carlos Fortes, care a lipsit tot din cauza unei accidentări. Tehnicianul Mihai Teja a spus în cadrul unei conferințe de presă că își dorește câștigarea tuturor celor 3 puncte puse în joc.
Partida dintre Gaz Metan și FC Voluntari se dispută luni seara de la ora 21.
Gaz Metan întâlnește, pe tern propriu, FC Voluntari
Patinoarul artificial din Mediaș se deschide în 8 decembrie
Surpriză și în această iarnă pentru amatorii sporturilor de iarnă din municipiul de pe Târnava Mare. Amatorii de patinaj din Mediaș vor putea folosi patinoarul artificial începând din 8 decembrie. După ce anii trecuţi au avut parte de un patinoar artificial, tinerii medieşeni vor avea aceeaşi surpriză şi în acest sezon rece.
Responsabilii primăriei vor amenaja un patinoar artificial în Piaţa Regele Ferdinand I, chiar lângă bradul de Crăciun. Reprezentanţii municipalităţii au făcut toate demersurile pentru ca şi în acest an oraşul să aibă un patinoar artificial în centrul istoric al orașului. Este un patinoar de 600 de metri pătraţi, care va fi inaugurat în după amiaza zilei de 8 decembrie, de la ora 16.
Starurile de la Hollywood au „defilat” la Balul Bobocilor de la liceul „Axente Sever” Mediaș
Vineri seara, la Sala Traube din Mediaș a avut loc decernarea premiilor Hollywood Night pentru cei 16 boboci ai Liceului Teoretic „Axente Sever” din oraș. Hollywood Night a fost tema Balului Bobocilor din acest an la liceul medieșean. Cele 8 perechi au defilat pe covorul roșu al starurilor Hollywood și s-au întrecut in probele pregătite de organizatorii claselor a 11-a.
După desfășurarea probelor, juriul a stabilit și ierarhia finală. Astfel, Premiul de popularitate a fost câștigat de Andreea Duma și Mario Lazăr, Premiul al 3-lea de către Raluca Lăpădat și Tudor Goage, iar Premul 2 de către Andrada Vaschi și Adrian Notar. Titlul de Miss Boboc 2018 LTAS i-a revenit Franciscăi Ienei din clasa a IX-a Filologie, în vreme ce titlul de Mister Boboc a fost câștigat de Fabian Szocaci din clasa a IX-a Matematică Informatică.
„Felicitări bobocilor, felicitări organizatorilor din clasele a XI-a, felicitări și diriginților pentru implicarea de care au dat dovadă în organizarea ediției 2018 a balului Bobocilor de la Liceul Teoretic „Axente Sever”, a fost mesajul reprezentanților Liceului Teoretic „Axente Sever” din Mediaș.
Expoziție dedicată Unirii, la muzeul din Mediaș
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, organizează la Muzeul Municipal Mediaș în perioada 16 noiembrie 2018 – 25 ianuarie 2019, expoziția temporară de filatelie „România Centenară – Unirea exprimată prin simbol heraldic”. Manifestarea este organizată în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului României.
„Expoziţia propusă publicului vizitator în această perioadă de către Muzeul Mediaş este organizată în colaborare cu colecționarul medieșean Romeo Stoia. Aceasta prezintă o categorie specială de exponate, care fac referire la o întreagă panoplie de evenimente, personalități și fapte istorice, prin ilustrarea simbolurilor heraldice în filatelie și medalistică. Tematica principală reflectă Unirea în istoria românilor”, explică organizatorii expoziției.
Incendiu la acoperișul unei brutării
Acoperișul unei brutării din Șeica Mică a fost cuprins de flăcări, sâmbătă seara. Pentru stingerea focului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD însă din fericire nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiului. Focul a distrus acoperișul respectivei brutării. Pompierii încearcă acum să afle cauza de producere a incendiului.
FOTO – Arhivă
Copiii o ajută pe Scufița Roșie, la Teatrul „Gong”
Copiii o ajută pe Scufiţa Roşie să îşi confecţioneze un coşuleţ, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu. Atelierele de creaţie vor avea loc miercuri, pe 14 şi 21 noiembrie, începând cu ora 18.
„Spunem povestea Scufiței Roșii în pregătirea pentru spectacolul cu același nume, ce are două reprezentații la Teatrul GONG în weekendul 16-17 noiembrie. Depănând povestea, ne folosim și abilitățile de lucru manual și facem fiecare, din materiale colorate, câte un coșuleț cu „bunătățuri”, exact așa cum i-a pregătit Scufița Roșie, bunicii ei”, spun organizatorii.
Atelierele sunt recomandate prichindeilor cu vârsta cuprinsă între şase şi zece ani, având o durată de o oră şi jumătate şi fiind coordonate de Claudia Benchea.
„În cadrul atelierelor de creaţie din fiecare miercuri, de la ora 18, descoasem misterele lumii teatrale. Când vine vorba de elemente de croitorie și articole vestimentare, Claudia e meșteră, căci e croitor la Teatrul pentru Copii și Tineret GONG de mai bine de cinci ani. Activitățile practice din cadrul acestui atelier contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de construcție păpuși/marionete și decor din lumea teatrală, stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori și materiale, respectiv de a interacționa și lucra împreună într-un colectiv prietenos”, mai spun organizatorii.
Preţul unui bilet la atelier este 14 lei. Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4, conform programului Agenţiei de Bilete: miercuri, joi, vineri orele 11 – 18, sâmbătă 10 – 18 și duminică 10 – 14 sau online din platformele entertix.ro și myticket.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Locurile sunt limitate la zece participanţi/atelier.
La finalul proiectului copiii păstrează toate obiectele create în cadrul atelierelor.
Gaz Metan a rămas fără preparator fizic. Riccardo Proietti a plecat la naționala Israelului
Riccardo Proietti nu mai este preparatorul fizic al Gazului Metan. Acesta și-a reziliat contractul cu gruparea de pe Târnava Mare. Proietii va fi preparatorul fizic al naționalei Israelului. Riccardo Proietti, în vâstă de 49 de ani, a câștigat acum un deceniu titlul în Bundesliga cu Bayern, atunci când Ottmar Hitzfeld era antrenor la trupa din Munchen. Cu 20 de ani de experiență în munca de preparator fizic, a mai activat la cluburi din Italia natală, la Pescara, la Udinese, la Empoli, apoi în Elveția, la Grasshoppers Zurich.
Camion încărcat cu porumb, în flăcări
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Axente Sever intervin la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un camion încărcat cu porumb, în localitatea Agârbiciu. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma acestui incendiu.
FOTO – Arhivă
Casa predicatorului din Hosman renovată printr-un proiect Erasmus
La 1 octombrie, la Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu a început proiectul de mobilitate pentru elevi Digitalisierung im Bauwesen – House of European Volunteers, în cadrul programului Erasmus+. Alături de școala din Sibiu, parteneri mai sunt școala Heinrich-Wieland-Schule Pforzheim din Germania, HTL Pinkafeld, din Austria și Solski Center Celjie, din Slovenia.
Proiectul se va desfășura până în 30 septembrie 2020. Scopul este reabilitarea casei predicatorului din satul Hosman. Această casă, aparține asociației CEPIT și va deveni un loc în care tineri voluntari din țările europene vor putea fi găzduiți. Deoarece toate cele patru școli au profil de construcții, proiectul oferă elevilor participanți posibilitatea de a-și dezvolta competențele în acest domeniu, prin intermediul schimbului de bune practici și cunoștințe. Proiectul are ca obiective principale realizarea planului casei din Hosman, amenajarea ei și crearea unui dicționar multilingual, multimedia și interactiv, care să conțină termeni tehnici. Pentru o colaborare eficientă, dar și pentru o mai bună transparență, comunicarea se va face pe platforma eTwinning, toate materialele realizate urmând să fie încărcate acolo și vizualizate. Trei întâlniri transnaționale se derulează în Germania, Austria și Slovenia, iar patru alte asemenea întâlniri în România.
Prima întâlnire a avut deja loc în Germania, în Pforzheim, între 8-12 octombrie și a avut ca scop stabilirea activităților proiectului. De la liceul din Sibiu au mers directorul Dumitru Sebastian Cârstea și porfesorii Angela Hadăr (coordonator proiect) și Adriana Bunea, dar și patru elevi.
Următoarea întâlnire va avea loc între 3-7 decembrie și va fi găzduită de școala sibiană. În cadrul acestei mobilități membrii echipelor din proiect vor face planul casei din Hosman, folosind metoda BIM (Building Information Modelling).
„Elevi ai școlii noastre de la învățământul profesional și tehnic vor avea ocazia, ca sub îndrumarea profesorilor ingineri și a maiștrilor să își folosească abilitățile dobândite pe parcursul anilor de studii și să aibă satisfacția de a vedea cum o clădire își schimbă înfățișarea datorită muncii lor. Implementarea proiectului se face într-un mod bine organizat, astfel că fiecare școală participantă are o serie de responsabilități specifice. Prin urmare, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu are datoria și onoarea de a realiza lucrările de tâmplărie și instalația de gaz. Acest tip de întâlniri oferă participanților posibilitatea de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a studia alte sisteme de învățământ, de a face comparații, de a-și dezvolta competențele de comunicare și de a se perfecționa în domeniul limbilor străine”, spune prof. Angela Hadăr.
Teatrul de Balet Sibiu pregăteşte două premiere pentru finalul anului
Iubitorii dansului au cel puţin două motive de bucurie în acest sezon, pentru că Teatrul de Balet Sibiu pregăteşte două premiere pentru perioada imediat următoare. Este vorba despre spectacolul „Rapsody in Blue” şi „Fragile Love”, în coregrafia neo zeelandezei Aleisha Gardner, care va avea premiera miercuri, 21 noiembrie la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu.
Cel de-al doilea spectacol prezentat în premieră publicului sibian este „Parlez-moi d’amour”, realizat de coregraful francez Martin Chaix, programat să se desfăşoare pe 9 decembrie la Sala Thalia. Cei care din varii motive nu vor reuşi să ajungă la premieră vor putea vedea o reluare a acestui spectacol în 16 decembrie tot la Sala Thalia.
Cele două premiere nu sunt singurele evenimente cu care iubitorii baletului se vor putea întâlni în ultima parte a lui 2018, pentru că îndrăgita poveste a „Spărgătorului de nuci” revine pe scena sibiană în luna decembrie. Aşadar, cei care nu au aflat până acum povestea specială de Crăciun sau care vor să retrăiască magia spectacolului mult îndrăgit în întreaga lume, vor avea ocazia să vadă „Spărgătorul de nuci” pe scena sibiană în serile de 22 şi 23 decembrie, la Sala Thalia. Mai mult, Teatrul de Balet Sibiu va duce povestea spărgătorului de nuci şi pe scena Casei de Cultură din Cisnădie în ziua de 21 decembrie, într-un spectacol matineu, dar şi în Capitală, pentru că pe 14 decembrie balerinii sibieni vor susţine o reprezentaţie la Centrul Cultural „Ion Manu”, din Otopeni.
Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane – În România are loc o campanie de denigrare a FDGR
Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane (AGDM) reunit în şedinţă ordinară la Berlin între 5 – 8 noiembrie a luat la cunoştinţă cu maximă îngrijorare faptul că în România are loc de ceva vreme o campanie de denigrare împotriva Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), reprezentantul minorităţii germane din România.
„FDGR a fost catalogat de repetate ori ca fiind urmaşul unei organizaţii naziste din anii ´40, pentru a se sugera astfel o apropiere ideologică a FDGR faţă de ideologia fascistă. AGDM consideră îngrijorător faptul, că nu doar reprezentanţi ai partidului de guvernământ fac frecvent această asociere în spaţiul public, ci şi postul public de televiziune TVR 1, care a repetat aceste acuzaţii la o oră de maximă audienţă, creându-le astfel o falsă legitimitate.
Cu bucurie am luat la cunoştinţă, că diferite ambasade de la Bucureşti, cum ar fi Ambasada Germaniei, Ambasada SUA şi Ambasada Israelului, au respins cu vehemenţă această campanie de denigrare.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a fost preocupat, de la înfiinţarea sa în 1990 ca organizaţie a comunităţilor germane din România, să activeze loial şi în parteneriat cu comunitatea majoritară spre binele ţării, angajându-se pentru statul de drept, separarea puterilor în stat, protecţia minorităţilor şi alte valori europene esenţiale.
Grupul de Lucru pentru Minorităţile Germane, al cărui membru implicat este FDGR de mulţi ani, condamnă aceste atacuri cu fermitate şi protestează împotriva lor”, se arată într-un comunicat de presă.


