Acasă Blog Pagina 4407

Important de la Delgaz Grid despre aparatele electrice de încălzit

Odată cu trecerea la sezonul rece, din dorinţa de a mai adăuga câteva grade la temperatura din locuinţe, mulţi români apelează la aparate de încălzit electrice. Din păcate, „inventivitatea” unora duce la tragedii, fie că vorbim de decese cauzate de reșouri improvizate, fie de intoxicaţii în urma unor incendii provocate de scurtcircuite la instalația electrică supraîncărcată.
Aşadar, aspecte cărora nu le acordăm prea mare importanţă pot duce la incidente cu urmări catastrofale, frecvent cu urmări ireparabile atunci când este vorba despre sănătatea şi viaţa oamenilor. O abordare preventivă, bazată pe informare, prin identificarea din timp a potenţialelor cauze de producere a unor tragedii şi eliminarea acestora ne poate feri de pericole.
Specialiştii Delgaz vă recomandă respectarea unui set minimal de zece reguli pentru evitarea unor incidente cu consecinţe dramatice:
* Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
* Nu alimentaţi mai multe receptoare de putere mare din aceeaşi priză (circuit);
* Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
* Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat;
* Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
* Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
* La suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
* Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;
* Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
* Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate.
Este important de ştiut că dimensionarea instalaţiilor pentru majoritatea locu-inţelor nu a avut în vedere utilizarea mijloacelor electrice de încălzi-re/producere apă caldă sau de preparare a hranei (plite, centrale termice electrice, boilere, reşouri, radiatoare, calorifere etc.). La achiziţionarea unor receptoare electrice în plus faţă de dotarea iniţială este obligatorie verificarea instalaţiilor pentru a determina dacă acestea pot prelua în siguranţă consumul suplimentar.
Folosirea aparaturii electrocasnice poată fi făcută în condiţii de siguranţă da-că sunt respectate normele tehnice din domeniu, iar conductoarele, siguranţele, prizele etc. sunt corect dimensionate şi instalate.
Alimentarea aparatelor de încălzit prin instalaţii subdimensionate sau improvizate implică riscuri majore de producere a unor incendii, cu urmări extrem de grave asupra vieţii sau bunurilor oamenilor. Aceleaşi urmări le poate avea şi utilizarea unor receptoare electrice neomologate/artizanale sau care prezintă deficienţe funcţionale.
Instalaţiile interioare de energie electrică se află în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect şi să dispună măsurile de verificare şi remediere a unor eventuale defecţiuni. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.
Orice intervenţie asupra instalaţiilor electrice trebuie realizată doar de către specialişti autorizaţi, care oferă garanţia respectării normelor tehnice şi de si-guranţă. Solicitarea serviciilor unor „meşteri de ocazie”, chiar dacă aparent presupune costuri mai mici, implică riscul executării unor lucrări defectuoase ce pot duce la incendii cu distrugerea de bunuri materiale, rănirea sau decesul unor persoane.

Andreea Dragoman s-a calificat în semifinale la Jocurile Olimpice!

0

Singura reprezentantă a județului Sibiu la Jocurile Olimpice de Tineret din Argentina se descurcă nemaipomenit în competiție. Andreea Dragoman a jucat excelent în concursul de la Buenos Aires reușind să câștige partide, atât în proba de simplu, cât și cea de dublu. La individual, medieșanca se află la doar un meci de finala mare, după victorii frumoase înregistrate la masa de ping-pong. Apoi, la dublu, alături de Cristian Pletea din Constanța, ei au ajuns în sferturi și sunt la numai un succes de o medalie.
A reușit surpriza competiției
La individual, în drumul său spre ”careul de ași” al competiției, Andreea Dragoman a avut cinci partide. Ea a început în grupa C, unde s-a impus în două meciuri și a pierdut unul. Andreea a fost superioară nigeriancei Oribamise Esther (4-0) și a făcut o partidă senzațională contra numărului III mondial, Su Pei Ling (4-0) din Taipei. Jing Ning (2-4) din Azerbaidjan a fost singura care a învins-o pe tenismena noastră, cele două întâlnindu-se de mai multe ori în circuitul profesionist. Drept urmare a rezultatelor din grupă, Andreea Dragoman a acces în faza următoare. În optimi, ea a dat piept cu poloneza Anna Wegrzyn. Numai un set i-a lăsat acesteia, scor 4-1. În sferturi, americanca Amy Wang a fost adversara. Dragoman a jucat mai bine și a câștigat 4-2, fiind doar la o victorie de finala mare a competiției. În semifinale, Andreea o va întâlni pe japoneza Hirano Miu.

Bogdan Marișca a câștigat Raliul Sibiului

0

Pilotul de la Napoca Rally Academy a întrerupt seria de victorii a lui Dan Gârtofan la întrecerea sibiană. Dan Marișca și Sebastian Itu s-au impus în concursul desfășurat în perioada 4-7 octombrie. Deși, cu o săptămână înainte de întrecere, Marișca nu era înscris pentru competiție, bugetul fiind doar pentru șase etape, el a găsit soluția pe ultima sută de metri și a avut o evoluție nemaipomenită pe toată durata Raliului Sibiului. Marișca, cu al său Ford Fiesta R5 a câștigat prima zi, fiind cel mai bun în trei din cele patru probe speciale. În cea de-a doua zi a fost și mai bun, el nu a putut fi învins de rivalii săi pe traseu. Apoi, în ultima zi, Vali Porcișteanu a câștigat etapa Superspecială, dar nu a fost suficient pentru a schimba învingătorul. A fost un succes mare pentru Marișca, palmaresul său mărindu-se cu încă o victorie de prestigiu. O oră, 2 minute și 59 de secunde a fost timpul său cumulat din întrecere. Pe locul secund s-a clasat piteșteanul Valentin Porcișteanu, alături de copilotul Dan Dobre. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au terminat pe poziția a treia.
Lupta pentru podium                                                                                                                               
Miza principală a Raliului Sibiului 2018, înainte de start era titlu de vicecampion național și locul III în competiție. După aceste rezultate înregistrate la final, Vali Porcișteanu și-a păstrat locul II în clasament, le fel cum Marișca a rămas pe locul III la general, iar Dan Gîrtofan a încheiat pe IV. Titlul de campion național a fost cucerit de Simone Tempestini.
Peste 80 de echipaje s-au aliniat la startul raliului. Competiția a însumat peste 120 de kilometri și 13 probe. Din Sibiu cel mai bine s-au descurcat Sebastian Barbu, Raul Badiu și Dan Magoș. Barbu și co-pilotul Marc Banca au câștigat locul I la Clasa 11, Badiu și Sebastian Lazăr au terminat pe poziția secundă la Clasa 9, iar Răzvan Trisnevschi și Dan Magoș s-au clasat pe locul II la Clasa 3. Raliul Sibiului a fost organizat de Clubul Sportiv Aria Pentru Sport, în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Concursul a fost co-finanțat de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, prin Serviciul Public Transilvania.

Locul I pentru sibieni la enduro

0

Anda Curuța și Andrei Cârciag s-au descurcat excelent la Cupa Națională de Enduro. În week-end, la Reșița, cei doi sibieni au terminat pe prima poziție a categoriei hobby. 22:40 a fost timpul Andei în competiția feminină, iar la masculin, Andrei a încheiat cursa cu timpul 17:22. Pentru Anda Curuța a fost primul asemenea concurs. ”Traseele au fost noi pentru mine și foarte interesante. Am avut 4 probe speciale. A fost o noutate, dar m-a ajutat că am făcut schi și am știut să iau virajele. A fost foarte interesant și mi-a plăcut”, a declarat sibianca. La competiție au participat în jur de 200 de sportivi.

Direcția Fiscală și Poliția Locală, aproape de mutarea în noul sediu

Lucrările pentru mutarea Direcției Fiscale și Poliției Locale sunt în toi! Odată cu finalizarea amenajărilor exterioare, municipalitatea se pregătește de reorganizarea spațiului în vederea deschiderii noilor ghișee pentru plata taxelor și impozitelor. Primele intervenții la imobilul de pe strada Turismului Nr.15 au imceput in primavară când municipalitatea a alocat suma de aproape 3,4 milioane de lei pentru prima tranșă de lucrări. Acestea au constat dinobținere de avize, igienizări, zugrăveli sau recompartimentări.

Acum reprezentanții administratiei locale sibiene au publicat pe  SEAP/SICAP o solicitare pentru ”Achiziție și montare mobilier de ghișeu și birou”, semn ca intervențiile în imobil sunt aproape de finalizare iar acesta va fi în curând deschis publicului.
În urma procedurii lansate, câștigătorul trebuie să amenajeze în imobilul de pe Turismului 6 birouri destinate încasării veniturilor, două sisteme de polițe pentru ghișeu, două sisteme de dulapuri integrate, un birou de lucru, o masă și o bibliotecă de birou.
”Mobilierul se va realiza din pal melaminatde grosime 18mm, într-o gamă ergonomică optimă, produsele oferite să fie de clasă A, respectând normele interne și și internaționale de calitate, evidențiindu-se raportul calitate-preț-confort(…),funcțional, cu effect estetic și durabil, care să permit realizarea unor spații de lucru cât mai operaționale și confortabile.”, anuntă reprezentanții municipalității.
Clădirea de pe strada Turismului are o suprafată utilă de 2 mii de metri pătrați. Aici vor funcționa la parter și primul etaj Direcția Fiscală urmând ca etajul 2 să fie rezervat celor de la Poliția Locală cu tot cu Dispecerat.
În luna martie a acesatui an primarul Asrid Fodor spunea că noua clădire ar putea fi dată în funcțiune până la finele acestui an.

Teodorovici: Este obligatorie şi de bun simţ o reformă a aparatului bugetar; ne dorim cu toţii o administraţie eficientă

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat marţi la postul public de televiziune că este „obligatoriu şi de bun simţ” o reformă a aparatului bugetar în perioada următoare, pentru că ne dorim cu toţii o administraţie eficientă.
„Ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală şi locală eficientă. Asta înseamnă ce? Să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi să fim mai eficienţi. Repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”, a spus Teodorovici.
Întrebat cum se va face această reformă a aparatului bugetar, Teodorovici a răspuns: „Este o discuţie pe caz cu caz, pentru că nu poţi să aplici o rată pe toată orizontala”.
„Vor fi discuţii bilaterale când facem bugetul pe 2019, discutăm cu fiecare minister în parte. Discutăm cu cele mai mari zone pe unde se cheltuie banii publici, Transporturi, Sănătate, mă refer la Case în special, dar şi alte zone din economie, alte ministere, care au şi foarte companii în subordine. Economia, Energia, sunt multe, foarte multe companii pe care, dacă le luam la mână şi discutăm despre fiecare în parte, ce rol are şi dacă se justifică prezenţa ei astăzi în România, o să vedeţi că nu găsim niciun argument pro ci doar împotrivă (…) În toate ministerele, din păcate, ani şi ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop ci în sens invers, reluăm procesul”, a explicat şeful de la Finanţe.
El a reiterat că se va începe cu evaluarea personalului din marile ministere consumatoare de bani publici, respectiv „nu doar ministerul în sine şi cu structura proprie ci şi cu cea din subordine”, iar până în noiembrie discuţiile bilaterale se vor încheia.
„Ieri au avut termen ministerele să îmi trimită propunere pentru buget pentru anul 2019 în limitele pe care noi le-am impus pentru anul viitor şi vine discuţia bilaterală cu fiecare minister în parte. Ministrul vine frumos cu secretarii de stat, cu şeful de la Economic cu tot ce au ei în subordinea lor, şi discutăm bilaterala. Stăm o noapte, două nopţi, nu contează, trei zile. (…) vreau de la ei ceea ce vrea toată ţara asta: eficienţă”, a subliniat Teodorovici.
El a mai spus că nu poate fi păcălit deoarece cunoaşte sistemul. „Sunt om de sistem, vin din administraţie, chiar e greu să mă păcăleşti, dacă nu imposibil”, a adăugat Teodorovici.
Întrebat care ar fi acele ministere mari consumatoare de bani publici, ministrul Finanţelor a răspuns: „Am spus şi la rectificare că fiecare ministru în parte trebuie să se comporte la nivelul ministerului pe care îl coordonează ca un ministru de Finanţe, adică, atunci când vine la noi la discuţii vine cu două propuneri: de reducere de cheltuieli şi de creştere de venituri. Fiecare minister în parte”, a menţionat el.
În ceea ce priveşte modul în care se va putea face reducerea aparatului bugetar, o măsură nepopulară de altfel, mai ales dacă nu are susţinere politică, ministrul a punctat: „Este de mult visul ăsta al meu, de ani de zile spun şi nu renunţ la chestiunea asta, pentru că nu renunţ. (…) Legea pensiilor o garantez şi îmi asum, de asta am semnat Legea pensiilor cu condiţia ca economia să înceapă să mişte în direcţia şi cu viteza pe care ne-o dorim”, a adăugat oficialul.

Dacian Cioloş – Sunt gata să candidez, nu mi-e teamă

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat marţi seară, la Iaşi, că nu îi este teamă să intre în cursa pentru prezidenţiale, menţionând că va candida doar dacă va considera că astfel va ajuta opoziţia.
Aflat la Iaşi pentru a lua parte la dezbaterea iniţiată de Platforma România100 şi de comunităţile locale RO100, Dacian Cioloş a fost întrebat dacă se va înscrie în cursa pentru prezidenţialele din 2019.
„Dacă aş şti, v-aş spune. Sunt gata să candidez. Nu mi-e teamă. O s-o fac numai dacă voi considera că această candidatură va ajuta la câştigarea alegerilor de către forţe politice care duc spre modernizarea ţării, nu pentru a slăbi capacitatea opoziţiei de a câştiga acest scrutin”, a răspuns Dacian Cioloş.
El a precizat că este important ca partidul pe care l-a iniţiat să fie parte a structurii politice care să câştige prezidenţialele din toamna anului viitor.
Ulterior, Cioloş a fost întrebat de jurnalişti despre eventuala sa candidatură la prezidenţiale împotriva lui Klaus Iohannis, însă a refuzat să ofere un răspuns clar.
„Hai să constituim întâi partidul, să trecem de alegerile europarlamentare şi o să discutăm şi despre alegerile prezidenţiale. Pentru noi e importantă structurarea partidului în teritoriu, în paralel cu pregătirea pentru alegerile europarlamentare, unde obiectivul nostru este să obţinem un rezultat foarte bun, iar apoi să vorbim şi despre prezidenţiale. Avem obiective foarte clare la prezidenţiale în programul politic şi la momentul oportun o să le exprimăm”, a răspuns Dacian Cioloş.

Teodorovici: Există şanse ca salariul minim pe economie să crească înainte de 1 ianuarie 2019

Salariul minim pe economie ar putea creşte la 2.050 lei înainte de 1 ianuarie 2019, a declarat marţi, la TVR1, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, precizând că se face o analiză la ministerul de resort.
„Cel târziu de la 1 ianuarie 2019 (va creşte salariul minim pe economie n.r). Discutăm la Finanţe. La Ministerul de Finanţe eşti obligat să faci o analiză pe fiecare posibilitate(…) Analizăm absolut tot. Şi un astfel de scenariu.(…) O să discutăm în Guvern. Sunt şanse. Este o decizie care se va lua în urma unei analize pe care Ministerul de Finanţe o face, o discutăm în Guvern”, a spus Teodorovici.
Întrebat dacă sunt şanse ca salariul minim să crească la 2.050 lei la final de an, ministrul Finanţelor a răspuns: „Da. Am spus cel târziu (la 1 ianuarie 2019, n.r.). Dacă am spus cel târziu, e implicit că poate fi mai devreme. Când mai devreme? Vedem care sunt calculele, propuneri. Se face această analiză la Finanţe”.
Totodată, Eugen Teodorovici, a mai afirmat că se va şti exact de unde vor veni sumele după rectificarea pe care Guvernul intenţionează să o facă în noiembrie.
În prezent, salariul minim este de 1.900 lei brut/lună.

Măgura Cisnădie s-a impus la Baia Mare

0

Formația din Cisnădie a obținut cea de-a patra victorie din campionat. Elevele pregătite de către Alexandru Weber au câștigat foarte clar pe terenul echipei CS Minaur Baia Mare, scor 30-23. Primele douăzeci de minute ale disputei au fost echilibrate, însă oaspetele au condus și au intrat la pauză cu un avans de două goluri, 13-11. Repriza secundă a aparținut în totalitate handbalistelor de la Măgura Cisnădie care au făcut spectacol pe teren. Jucătoarele din Cisnădie au marcat de 17 ori, iar brazilianca Larissa Araujo a fost autoarea a șapte dintre reușite. Cu acest rezultat, Măgura a ajuns la 13 puncte în Liga Florilor. Reprezentanta județului nostru se află pe poziția secundă în campionat, la numai două puncte de liderul SCM Râmnicu Vâlcea. Formație care a făcut din nou surpriza pe plan intern și a câștigat pe terenul superstarurilor de la CSM București. În etapa viitoare, Măgura Cisnădie are parte de un meci interesant contra echipei antrenate de Gheorghe Tadici, HC Zalău (21 octombrie). Anul precedent, meciurile dintre cele două ”trupe” au avut de toate: handbal frumos, show pe margine al lui Tadici, erori de arbitraj, reveniri și reușite minunate.

Vasile Miriuță este noul antrenor al lui FC Hermannstadt!

0

www.rtv.net

În aceeași zi în care gruparea sibiană a ajuns la un acord cu Alexandru Pelici pentru rezilierea contractului, FC Hermannstadt a semnat contractul cu înlocuitorul său. Este vorba despre Vasile Miriuță, fostul antrenor al lui Dinamo București și CFR Cluj. Miriuță a semnat, în această după-masă, un contract valabil până în vara anului 2019, cu posibilitate de prelungire. Imediat după semnarea actelor, tehnicianul a condus primul antrenament al noii sale echipe, pe gazonul Stadionului ”Municipal”. ”Nu mi-a fost greu să ajung la o înțelegere cu oamenii de aici. Așa suntem noi, ardelenii. Ne-am cunoscut prima dată ieri, iar astăzi am semnat. Sunt niște oameni minunați, care doresc binele echipei, așa cum îl doresc atât eu, cât și toată suflarea din oraș, inclusiv jucătorii. Am semnat un contract valabil până la anul, în vară. Eu unul îmi doresc clasarea pe unul din primele 8 locuri. Jucătorii sunt băieți buni, muncitori. Le-am spus și lor că o luăm de la zero. Chiar au caracter și sunt sigur că împreună vom face treabă bună, pentru că e în interesul tuturor, și al lor mai ales, să joace foarte bine”, a declarat noul antrenor principal al echipei sibiene.
Vasile Miriuță a mai declarat că staff-ul tehnic va fi completat cu încă trei membri, iar la nivelul lotului o decizie va lua după ce îi va vedea câteva zile la antrenamente pe jucători. ”Mai vin un antrenor secund, care e și metodist, un doctor și un kinetoterapeut. În ceea ce privește lotul, vom vedea în zilele următoare. Dacă vom mai aduce, trebuie să aducem ceva mai bun decât avem. Îmi trebuie câteva zile să vedem ce și cum. Am văzut câteva jocuri, mi-am făcut o părere, dar orice jucător care ne poate ajuta e bine-venit”, a mai spus tehnicianul. Miriuță a făcut referire și la parcursul echipei FC Hermannstadt în prima parte a sezonului, considerând că ”alb-roșii” au fost urmăriți de ghinion: ”Le-a lipsit și șansa. În fotbal trebuie să ai și noroc”.
Vasile Miriuță are 50 de ani și este născut în Baia Mare. Ca jucător, a îmbrăcat tricoul echipelor FC Maramureș, Dinamo București, Gloria Bistrița, ETO Gyory, Videoton, Ferencvaros, Ujpest (ultimele patru din Ungaria), Cottbus și Duisburg (ambele din Germania). A fost selecționat în echipa națională a Ungariei, pentru care a evoluat în 9 meciuri, marcând un gol. Cariera de antrenor și-a început-o în Germania, la echipa U19 a clubului Energie Cottbus. A mai trecut pe la echipa a doua a clubului din Cottbus, pe la Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, ETO Gyory, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus și Dinamo București. Ultima oară a antrenat în Ștefan Cel Mare, încheiând socotelile cu echipa ”câinilor roșii” în primăvara acestui an. După 12 etape, FC Hermannstadt ocupă locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 8 puncte.

Ministerul Turismului organizează două concerte cu ocazia Summit-ului de la Sibiu

Summitul de la Sibiu de pe 9 mai 2019, un eveniment extrem de important pentru România, va fi marcat de două concerte organizate de Ministerul Turismului în contextul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.
Cele două spectacole vor fi dedicate oficialilor prezenți la Summit, liderii statelor UE, delegațiile oficiale și celor aproape 1000 de jurnaliști străini ce vor fi prezenți pe 9 mai la Sibiu.
„Unul dintre aceste evenimentele organizate de Ministerul Turismului va avea loc în Piața Mare din Centrul Vechi al orașului nostru, iar sibienii se vor putea bucura deopotrivă de un spectacol grandios cu artiști surpriză din România și de peste hotare.
Cel de al doilea eveniment va fi organizat la Sala Thalia și va fi dedicat exclusiv invitaților la Summit. Oficialii vor asista la un spectacol susținut de Filarmonica de stat din Sibiu, astfel punându-se accent pe evidentierea valorilor culturale romanesti.
O primă întâlnire de lucru a fost organizată la sediul Instituției Prefectului Sibiu la care au participat Ministrul Turismului, Bogdan Trif, și echipa tehnică din cadrul ministerului, prefectul, Adela Munteanu, subprefectul Horațiu Marin, Cosmin Balcu, Inspector Șef ISU Sibiu, reprezentanți ai Primăriei, CJ Sibiu, Jandarmeriei Sibiu, reprezentanți ai MAE, SPP și TVR. Grupul de lucru a făcut și o vizită în teren, unde au fost stabilite detaliile tehnice și rigorile de securitate impuse de protocolul organizării Summitului Informal al UE.
Toți ochii vor fi ațintiți pe Sibiu în ziua Summitului din 9 mai, iar acest lucru va fi un prilej pentru creșterea notorietății României ca destinație turistică importantă în Europa și va cuprinde momente artistice reprezentative pentru țara noastră. Spectacolele organizate de Ministerul Turismului fac parte din Planul de Promovare a României în marja preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, care a fost adoptat de Guvern”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sibiu.

Alex Pelici nu mai este antrenorul lui FC Hermannstadt!

0

Rezultatele slabe ale echipei sibiene din cele unsprezece etape stagionale i-au fost fatale lui Alexandru Pelici, tehnicianul care a promovat formația în Liga I. El nu mai este antrenorul lui FC Hermannstadt de astăzi, anunțul fiind făcut pe facebook-ul clubului. ”În urma ultimelor rezultate ale echipei noastre și considerând că este nevoie urgentă de un șoc la echipă, FC Hermannstadt se vede nevoită să anunțe despărțirea de antrenorul său, Alex Pelici, omul căruia îi datorăm multe dintre extraordinarele performanțe din ultimul ani. Îți mulțumim din suflet, Alex Pelici, pentru fiecare dintre momentele de aur puse în albumul tânărului nostru club, pentru traseul triumfal al promovării și drumul spre finala Cupei. FC Hermannstadt va păstra mereu în el o parte din tine, aici va fi mereu casa ta. Succes pe mai departe și îți rămânem mereu recunoscători pentru munca și sufletul pe care l-ai depus la Sibiu”.
Cu Alex Pelici pe bancă, FCH a promovat pe prima scenă a fotbalului românesc, a jucat finala Cupei României și a avut peste un an fără eșecuri pe teren propriu. În Liga I, sezonul 2018-2019 a început foarte prost pentru sibieni, aceștia obținând doar 8 puncte până în acest moment. Ultimul rezultat al lui ca antrenor a fost un egal la Craiova, scor 1-1.