Fostul premier al României, Dacian Cioloş, s-a aflat sâmbătă la Sibiu şi a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu vede utilitatea organizării referendumului privind redefinirea familiei, care va avea loc în perioada 6-7 octombrie.
De asemenea, liderul Partidului Mişcării România Împreună a specificat că nu s-au luat măsurile corecte împotriva răspândirii pestei porcine africane.
„Nu văd utilitatea acestui referendum. Problema căsătoriei între un bărbat și o femeie e deja legiferată. Există deja în Codul Familiei. Acest referendum nu aduce nimic nou din perspectiva aceasta a dreptului unui bărbat de a se căsători cu o femeie și a dreptului unei femei de a se căsători cu un bărbat. Din punctul meu de vedere, protecția familiei tradiționale ar trebui să se traducă prin măsuri economice, prin măsuri fiscale, prin măsuri sociale, prin care familiile să fie ajutate, tinerii să fie ajutați să se căsătorească, să aibă o locuință, să aibă locuri de muncă unde să fie bine plătiți, să poată să facă copii, pe care să îi poată întreține. Acestea ar fi măsurile care ar putea proteja și stimula familia. Acest referendum nu văd ce ar putea aduce în plus, nici dezbaterea, cum e organizată și politizată. Nu vreau să particip la această dezbatere, pentru că ea e politizată din păcate. Nu văd utilitatea acestui referendum. Sunt bani pierduți”, consideră Dacian Cioloș.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, fostul premier a abordat şi problema cu care se confruntă fermierii din România, în prezent, respectiv pesta porcină africană. „Problema e gravă pentru că, în primul rând, nu avem semne ale capacităţii administrăţii publice din România, ale Guvernului, de a ţine în frâu răspândirea virusului. Orice infectare cu acest virus e gravă prin definiţie pentru că nu există remediu. Porcii infectaţi trebuie sacrificaţi. Problema e gravă prin prisma acestor pierderi economice. În momentul de faţă, cel mai grav mi se pare că focarele continuă să apară, deci pesta continuă să se răspândească. (…) Mi se pare cel mai grav faptul că nu apar semnale că reuşim să limităm răspândirea virusului… Dacă ne uităm pe hartă, aproape jumătate din România e ocupată, să spun, de virus. Se va pune problema la un moment dat din ce zone România va putea din nou să comercializeze carne de porc în spaţiul european. Şi dacă nu e ţinut virusul sub control, există riscul să nu putem regionaliza România, să nu putem izola o parte din ţară pentru care să cerem Comisiei Europene şi statelor membre acordul să putem continua comercializarea pe piaţa comună, deci să salvăm din punct de vedere economic măcar crescătoriile şi unităţile de procesare din acea zonă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla şi toată România va fi oprită de la comercializare, înseamnă că va fi o lovitură cruntă pentru crescătorii de porci din România, chiar şi pentru cei care nu au fermele infestate cu virusul pestei, şi în al doilea rând va fi o lovitură pentru procesatorii de carne de porc din România, care vor trebui să importe carne din Uniunea Europeană, sigur cu un impact asupra costului de producţie”, a spus Cioloş.
În plus, a subliniat că „noi am lăsat ţara liberă de virusul pestei porcine atunci când am predat-o. nu am ce lecţii să primesc de la nimeni din acest punct de vedere”.
Întrebat de jurnalişti şi despre situaţia actuală din Partidul Social – Democrat, Dacian Cioloş a precizat că este preocupat mai degrabă de partid prin prisma viitorului ţării: „Mă interesează ce se întâmplă în PSD doar din prisma faptului că este un partid aflat la guvernare, care ar trebui să se ocupe de dezvoltarea economică, de rezolvarea problemelor pe care le are ţara, să evite izolarea României în plan european şi internaţional, dar în schimb vedem spectacole în care apar unii aşa-zişi disidenţi, mai curaţi decât ceilalţi, şi se bat între ei. Preocuparea mea vine din acest punct de vedere. Pentru mine nu există nicio diferenţă între unii şi ceilalţi, e o bătălie internă. PSD, ca partid, în întregul lui, are o responsabilitate şi va trebui să îşi asume ceea ce se întâmplă în România. Dacă ei au impresia că cu această bătălie internă vor transmite imaginea că există un PSD sub controlul lui Dragnea, care e nociv, şi că există o altă parte din PSD care e mai bună, eu cred că se înşală, pentru că se văd rezultatele, se vede capacitatea acestui partid de a guverna cu rezultatele catastrofale pe care le vedem şi plătim cu toţii pentru acest spectacol mediatic pe care îl vedem seară de seară!”.
Dacian Cioloş se află în această perioadă în Ardeal pentru a discuta cu simpatizanţii Partidului Mişcarea România Împreună, pe care îl conduce.
Dacian Cioloş, la Sibiu, despre referendumul privind redefinirea familiei: „Nu îi văd utilitatea!”
FC Hermannstadt a suferit cea de-a patra înfrângere consecutivă în campionat

Criza rezultatelor continuă la FC Hermannstadt! Echipa sibiană a suferit cea de-a patra înfrângere consecutivă în campionat. A fost 1-0 pentru campioana României, CFR Cluj. Unicul gol al disputei a fost marcat de George Țucudean, în minutul 69, la primul șut pe poartă al formației din Gruia. Meciul s-a disputat la Târgu Mureș. FCH a dominat partida, alb-roșii au avut ocazii importante de a marca, dar gazdele le-au ratat, iar oaspeții au profitat și au obținut toate cele trei puncte puse în joc. După acest eșec, FCH rămâne cu 7 puncte în clasament și pe locul al doisprezecelea, pe când ”feroviarii” trec pe prima poziție a clasamentului Ligii I, cu 16 puncte.
Bărbat prins sub tractor în Şeica Mică, transportat la Mureş cu elicopterul SMURD
Un bărbat a fost prins sub un tractor, sâmbătă după-amiază, în Şeica Mică.
Echipajele Smurd Copşa Mică şi Smurd C l-au găsit pe bărbat ieşit de sub tractor, în stare conştientă, dar cu traumatism abdominal şi de coloană.
Potrivit ISU Sibiu, a fost solicitată intervenţia elicopterului.
Ulterior, victima a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportat la Târgu Mureş.
Conform autorităţilor, tractorul se răsturnase pe marginea drumului principal.
Carmen Iohannis a ţinut prima oră de dirigenţie pe terenul de tenis
Carmen Iohannis, soţia preşedintelui România, şi-a dus elevii la un curs de iniţiere în tenis, cu prilejul Sibiu Open desfăşurat zilele acestea la Baza Sportivă Pamira.
Prima Doamnă şi-a privit elevii jucând tenis şi s-a declarat mulţumită de prestaţia acestora. Ieşirea de sâmbătă a fost prima activitate extraşcolară realizată de Carmen Iohannis, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu, alături de elevii de clasa a IX-a cărora le este diriginte.
„Am zis să începem cu sportul, pentru că vrem să dăm un semnal că sportul este foarte important pentru tineri, vârstnici. Tenisul este un sport foarte frumos, elegant, plăcut tuturor şi dacă tot avem Sibiu Open, atunci de ce să nu profităm de el? Sper că după ora aceasta de dirigenţie în aer liber mulţi dintre elevii mei se vor apuca de orice sport, chiar şi tenis”, a declarat soţia preşedintelui Klaus Iohannis.
Aceasta i-a privit pe elevi de pe margine şi a mărturisit că ei se descurcă foarte bine pe teren. „Elevii se descurcă foarte bine, nici nu m-am aşteptat să fie aşa de descurcăreţi şi pricepuţi. Se vede că sunt tineri, că au toată viaţa înainte, energie şi condiţie fizică şi îmi doresc, chiar dacă nu fac sport de performanţă, să facă sport să fie bucuroşi, să trăiască frumos şi sănătos. (..) Aş juca şi eu cu unii dintre ei. Mă gândeam la Pavel, că joacă foarte bine. Probabil când o să ajung la nivelul lui o să îl provoc”, a mai spus Carmen Iohannis.
Carmen Iohannis a desfăşurat diferite ore de dirigenţie în aer liber şi cu elevii din generaţiile anterioare, ducându-i să viziteze chiar şi Palatul Cotroceni.
„Sper să ieşim şi la teatru şi în oraş, pentru un tur al Sibiului, să ne cunoaştem frumuseţile oraşului, clădirile cu arhitectură specială şi să ne bucurăm că trăim într-un oraş aşa de frumos, să îl preţuim şi să îl îngrijim. (…) O să mergem şi la Cotroceni dacă o să mi-o ceară şi ne hotărâm să facem excursie la Bucureşti. De obicei mergem la Cluj, pe aici pe aproape, prin Ardeal”, a mai declarat Carmen Iohannis.
FOTO – Seară memorabilă oferită sibienilor de Corul de Copii și Tineret Symbol
Vineri 21 septembrie, Corul de Copii și Tineret Symbol al Patriarhiei Române a oferit publicului din Sibiu o seară magică, plină de sensibilitate și energie românească. Concertul extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri a inclus o selecție de prelucrări folclorice, vechi cântece patriotice, lucrări religioase, dar și piese din repertoriul universal, pe care tinerii artiști dirijați de maestrul Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian le-au abordat cu sensibilitate.
Vocile îngerești ale tinerilor și copiilor au fost acompaniate la pian de Cristina Gheorghe și Bianca Fodor, la chitară de Andreea Silivestru și de Andrada Coneac la percuție, iar Cristina Ștefan și Cristina Gheorghe au oferit momente de solo pline de emoție.
Evenimentul s-a desfășurat la sala Thalia, în cadrul Sibiu Opera Festival, proiect al Filarmonicii Sibiu ajuns la cea de-a XVII-a ediție. Pe parcursul a 21 de zile, ediția de anul acesta a Sibiu Opera Festival își propune să aducă în fața publicului peste 600 de artiști din țară și de peste hotare și o selecție de spectacole de operă, concerte corale și vocal-simfonice de excepție.
Purtat anul acesta în toată țara, turneul ”Cântând Centenarul Unirii” va continua în 22 septembrie la Alba Iulia și în 24 septembrie la Brașov. Turneul a început în primăvară la Ateneul Român, a fost purtat în vară în Muntenia și Oltenia, iar la finalul anului va ajunge și în inima Europei, la Bruxelles.
Semnăturile #FărăPenali din Sibiu au ajuns la Parlament. 96,3% au fost validate
Vineri au fost depuse la Parlament și ultimele semnături #FărăPenali din județul Sibiu, urmează să fie depuse la Curtea Constituțională. La primăriile din județ au fost duse pentru validare 33.724 de semnături și au fost validate 32.463, procentul de validare fiind de 96,3%.
Aproape toți reprezentanții primăriilor au verificat și validat semnăturile, mai puțin Primăria Comunei Cîrțișoara, care nu s-a încadrat în termenul legal de 15 zile pentru a verifica 30 de semnături și a trimis Comitetului de Inițiativă o solicitare de prelungire a perioadei pentru procedura de atestare.
Au fost primării care au dat dovadă de profesionalism, promptitudine și seriozitate în această etapă, de validare a semnăturilor cetățenilor din județul Sibiu. Însă, au fost și primării care nu au luat în serios acest proces de atestare, la unele a trebuit chiar să insistăm pentru că au susținut că nu este treaba lor să verifice, iar unele nu au știut ce trebuie să facă și a mai fost nevoie să insistăm pentru a se încadra cu verificare în termenul legal de 15 zile. În unele primării, chiar dacă cetățeni care au semnat au fost identificați după datele personale, o parte din semnături au fost invalidate din următoarele motive: lipsa celui de al doilea prenume, lipsă scara, etaj, apartament sau număr, litere și cifre în plus/în minus. La Primăria Municipiului Sibiu au fost validate 19.006 semnături din cele 19.716 depuse, procentul de invalidare fiind de 3,6%.
„Datorită efortului colegilor din USR, al tuturor voluntarilor #FărăPenali și implicării exemplare a cetățenilor am ajuns în etapa parlamentară a inițiativei cetățenești. Dincolo de asediul sub care a fost ținută această inițiativă, dincolo de disprețul inițial, dincolo de surpriza când numărul de semnături a depășit un milion, dincolo de încercările de sabotaj ale multor primari PSD. Obiectivul USR în Parlament este, în acest moment, să aducă modificarea în plenul Parlamentului pentru a fi votată și pentru a ajunge la referendum. Este un obiectiv pe care ni-l asumăm cu toată seriozitatea și suntem convinși că „Fără penali în funcții publice”, acest principiu de minimă morală a societății, va ajunge în Constituția României. Le mulțumim tuturor pentru implicare”, a declarat președintele USR, deputatul de Sibiu Dan Barna.
Inițiativa „Fără penali în funcții publice” a îndeplinit cele două cerințe legale, minim 500 000 de semnături la nivel național și 20 000 de semnături în 21 de județe.
FOTO – Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu își așteaptă utilizatorii
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a redeschis pentru public Filiala Bâlea situată în Sibiu, pe Str. Bâlea, Bl. 9. Inaugurată în urmă cu aproape trei decenii, filiala bibliotecii a beneficiat recent de importante lucrări de renovare și modernizare. Spațiile au fost dotate cu mobilier nou și echipamente electronice performante pentru a oferi pasionaților de lectură sau cercetare o experiență prietenoasă în mijlocul cărților.
Cu un fond de peste 13.000 de volume, Filiala Bâlea a Bibliotecii ASTRA pune la dispoziția tuturor categoriilor de public colecții de documente de tip enciclopedic, în limbile română, engleză, franceză și germană. În cele patru încăperi destinate utilizatorilor, în regim de acces liber la raft, putem regăsi: literatură beletristică românească și străină pentru toate grupele de vârstă, literatură științifică, science-fiction, enciclopedii, dicționare, cărți polițiste, cărți de istorie, psihologie, filozofie, muzică, artă, medicină, religie, mitologie, sport etc. Un domeniu foarte bine reprezentat este cel al literaturii pentru bibliografia școlară și al criticii literare solicitate în școlile și liceele locale, dar și cel al ficțiunii pentru adolescenți.
„Lucrul care ne bucură mult este că putem fi aproape de cititorii noștri care locuiesc în proximitate și le putem oferi, în cadrul filialei, documente din aproape toate domeniile cunoașterii. De asemenea, utilizatorii au acces liber și la informația digitală, într-un spațiu special amenajat în care dispunem de trei calculatoare conectate la Internet. Îi așteptăm cu drag și pe cei mici, alături de părinți sau profesori, pentru a petrece timp de calitate în compania cărților sau pentru a-și îmbogăți proiectele sau activitățile școlare. Percepem accesul la educație și cultură ca fiind o prioritate și de aceea considerăm redeschiderea Filialei Bâlea drept un factor generator de astfel de evenimente în spațiul comunității locale, fie ele ateliere, expoziții, dezbateri sau lansări de carte”, a precizat Daniela Sava, bibliotecar în cadrul filialei Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Serviciile de bibliotecă puse la dispoziția publicului larg, în mod gratuit, prin intermediul Filialei Bâlea sunt împrumutul de documente tipărite și materiale audiovizuale la domiciliu sau pentru consultare în sala de lectură, furnizarea de informaţii din baza de date a bibliotecii (catalog electronic sau rezervarea, la cerere, a titlurilor care nu sunt disponibile în momentul solicitării. Alte servicii oferite se referă la accesul la evenimente, activități și acțiuni cu caracter cultural, educațional, creativ și recreativ și accesul la Internet în scopul informării și/sau cercetării.
De menționat este faptul că utilizatorii nu sunt nevoiți să meargă la sediul central al bibliotecii pentru eliberarea permisului de acces. Acesta se poate emite în cadrul Filialei Bâlea în baza actului de identitate și a sumei de 11 lei pentru adulți și, respectiv, 5,50 lei, pentru copii, pensionarii având gratuitate. De asemenea, putem specifica faptul că utilizatorii pot face propuneri pentru dezvoltarea fondului de documente și sugestii pentru îmbunătățirea serviciilor de bibliotecă.
Publicul poate accesa serviciile Filialei Bâlea în timpul programului de funcționare, astfel:
* luni și joi: 10-18
* marți: 8-16
* miercuri: 8-17
* vineri: 8-15
Primăria Sibiu pregătește un sistem de bike sharing în Sibiu
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din această lună este inclus un proiect prin care Primăria Sibiu solicită aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru implementarea unui sistem automat de închiriere biciclete în regim self-service intitulat Sibiu BikeCity. Odată aprobat, proiectul va fi depus la ADR Centru în vederea obținerii de fonduri europene pe Axa prioritară 4 dedicată mobilității urbane. Investiția este estimată la 13 milioane de lei.
Concret, prin acest proiect se vor amenaja în Sibiu 44 de centre automate de închiriere de biciclete în regim de self service. Peste 500 de biciclete vor fi puse la dispoziția utilizatorilor, inclusiv triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități. În baza unui tarif, cetățenii vor putea închiria bicicleta din unul dintre cele 44 de centre, o va putea utiliza și o va returna apoi în centrul cel mai apropiat de destinația sa.
Acesta este unul dintre cele șapte proiecte pe care Primăria Sibiu le va depune pe Axa de finanțare din fonduri europene dedicată mobilității.
Încă un pas pentru noul Liceu de Artă din Sibiu
Procedura de achiziție pentru construcția noului Liceu de Artă s-a finalizat după lungi întârzieri cauzate de contestații și legislație.
După o procedură de achiziție pentru studiul de fezabilitate și predarea acestui document, Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar a inițiat în 15 noiembrie 2017 procedura pentru contractarea lucrărilor propriu-zise. Aceasta a fost oprită însă de două contestații depuse, ambele respinse ulterior de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, prima fiind respinsă și de Curtea de Apel Alba Iulia.
Din cauza acestor contestații, procedura a fost suspendată până în 28 februarie 2018. În data de 2 martie 2018 serviciul public menționat a reluat procedura de achiziție, cu asistența unor observatori din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. După 14 ședințe de evaluare a celor două oferte depuse, contractul s-a semnat în data de 20 septembrie 2018. Obiectul contractului este “Reabilitarea și extinderea Căminului de pe str. Oituz, nr. 31 Sibiu în vederea mutării Liceului de Artă”.
Contractul cu o valoare de 20,4 milioane lei include realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și obținerea avizelor necesare pentru care asocierea contractată are la dispoziție trei luni de la semnarea contractului. După realizarea documentațiilor, în termen de 12 luni, constructorul va executa lucrările de construcție propriu-zise.
Acestea se referă la reabilitarea clădirii existente a Căminului prin lucrări de consolidare, recompartimentare și amenajarea cu materiale fonoizolante a pardoselilor, pereților și tavanelor și construcția unui nou corp de clădire în formă de L în care se vor amenaja încă 20 de săli de clasă, ateliere, laboratoare și o sală de audiții. Contractul mai prevede construcția unui corp de legătură între clădirea existentă și cea nouă și amenajarea curții Liceului prin crearea unui teren de baschet, a unor zone verzi și amplasarea de mobilier urban.
Noul Liceu de Arte va asigura condiții foarte bune de studiu pentru cei peste 450 de elevi care urmează cursurile acestei unități de învățământ.
Primăria Sibiu va construi primul centru multifuncțional pentru copii și vârstnici aflați în dificultate
Consiliului Local Sibiu va decide în ședința din această lună asupra unui proiect prin care Primăria Sibiu solicită aprobarea documentației tehnico-economice pentru amenajarea unui Centru multifuncțional pe strada Henri Coandă, numărul 51, în spațiul atelierelor școlare ale Liceului Tehnologic Henri Coandă. Proiectul propune realizarea unui centru de zi pentru școlari aflați în dificultate socială şi a unui centru de zi pentru persoane vârstnice.
Dacă primește aprobarea Consiliului Local, Primăria Sibiu va depune acest proiect pentru obținerea finanțării din fonduri europene pe Axa 4, obiectivul prioritar 4.3 care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață pentru comunitățile marginalizate. Valoarea investiției este estimată la 4,7 milioane de lei.
Acest Centru multifuncțional va oferi 120 de locuri pentru copiii, tinerii, adulții și vârstnicii care se află în dificultate. Copiii își vor pregăti aici temele și vor putea participa la activități școlare, educative, recreative și de socializare. În aceeași locație vor fi oferite servicii de consiliere, pregătire profesională și sprijin pentru părinți. Vârstnicii vor putea socializa și primi consiliere juridică, medicală și psiho-socială, Primăria Sibiu dorind astfel să contribuie la reintegrarea vârstnicilor în comunitatea activă.
Noua clădire cu un etaj și mansardă va include două săli dedicate activităților pentru vârstnici, o sală de sport, două săli de activități pentru copii și tineri, trei săli multimedia, o ludotecă, birouri pentru asistenți sociali/ consiliere/ consiliere parentală, trei chicinete, spații de depozitare, administrative și grupuri sociale.
Prima parcare subterană publică a Sibiului va aduce 400 de locuri de parcare în Piața Gării
În luna mai a acestui an Primăria Sibiu a contractat firma care să realizeze studiul de fezabilitate pentru prima parcare subterană publică din Sibiu în zona Pieței 1 Decembrie (Piața Gării). Documentația astfel realizată va fi supusă aprobării Consiliului Local în ședința de săptămâna viitoare.
Parcarea subterană va fi construită pe două nivele și va oferi aproximativ 200 de locuri și încă 10 pentru motociclete. Acestea vor fi completate de alte 150-200 de locuri care se vor amenaja suprateran, la nivelul solului.
Lucrările includ crearea drumurilor și rampelor de acces, precum și a trotuarelor, instalarea sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale, amenajarea instalațiilor electrice, de iluminat interior și exterior eco-eficient și a sistemului de supraveghere video sau amplasarea unor stații de încărcare a mașinilor electrice. De asemenea, vor fi amenajate zone verzi la intrările în parcare, iar pentru persoanele cu dizabilități se vor monta două ascensoare cu ajutorul cărora să ajungă la locurile de parcare rezervate
Investiția pentru construcția acestei parcări este estimată la peste 12,5 milioane de lei, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul local. Următoarea etapă va fi realizarea proiectului tehnic și apoi se vor contracta lucrările propriu-zise.
”Părintele handbalului românesc” și ”Toci”, imortalizați la Sibiu! Proiect inedit la Sala Transilvania

Handbal Club Sibiu, Asociația al 6-lea jucător și Sala Transilvania și-au dat mâna pentru realizarea unui proiect ineidt. Se dorește montarea în fața Sălii a două statui pentru oameni care au marcat sportul din Sibiu. Este vorba despre Wilhelm Binder, cel cunoscut drept părintele handbalului românesc și Elemer Tordai, baschetbalistul campion al României cu echipa cea mai iubită a Sibiului, CSU. ”Cu ocazia Memorialului ”Elemer Tordai” avem o veste importantă de dat. Se dorește montarea în fața Sălii Transilvania a două simboluri, fiind vorba de două statui care îi vor reprezenta pe Elemer Tordai și Wilhelm Binder, personalități marcante ale sportului sibian. Sala Transilvania, Handbal Club Sibiu și Asociația al 6-lea Jucător și-au dat mâna pentru a realiza acest proiect inedit în Sibiu. Se dorește a fi un proiect al întregii comunități sibiene, care pornește la drum cu sloganul ”Împreună pentru sport”, astfel că instituții sau asociații de sport, companii și persoane care fac parte din comunitatea sportivă și nu numai, sunt așteptate să se alăture inițiativei. Proiectul se dorește a fi realizat cu fonduri strânse în urma unor acțiuni ale comunității, dar și cu sprijinul autorităților locale”, este un comunicat pe pagina de facebook a Sălii Transilvania din Sibiu.









