Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ironizat miercuri scrisoarea prin care lideri ai partidului îi solicită demisia din funcţia de şef al formaţiunii şi din cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Întrebat dacă va da curs acestei solicitări, Dragnea a răspuns: „Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă. N-am citit-o pe toată, dar cât am apucat să citesc am înţeles de fapt care este cea mai mare supărare din acea scrisoare: să nu ne mai certăm cu Iohannis, de fapt să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA şi cu partidele de Opoziţie. Eu ca preşedinte nu pot să duc şi nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituţii care nu trebuie să se implice în politică. În rest, la CExN o să vorbesc suficient de bine, de mult şi de apăsat”.
De asemenea, întrebat de jurnalişti, la Parlament, cum comentează faptul că în scrisoare colegii îl acuză că este cotat în sondaje la 7 – 12%, iar partidul nu trece de 30%, Dragnea a declarat: „Aşa este, sunt la minus”.
Preşedintele PSD a refuzat să comenteze alte opinii ale colegilor săi de partid care se referă la persoana sa şi a precizat că vrea mai întâi să vorbească în partid, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, şi abia apoi va vorbi şi în presă.
Totodată, întrebat câte filiale PSD îl susţin, Liviu Dragnea a afirmat ironic că opozanţii săi au susţinere „mai mult decât avem filiale”.
Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv. Semnatari sunt vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.
Dragnea despre scrisoarea liderilor PSD: Am înţeles că trebuie să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA
Constantin Chiriac, prezent la Paris pentru seara aniversară dedicată lui George Banu
Cunoscutul critic de teatru român George Banu, care a împlinit anul acesta vârsta de 75 de ani, este celebrat la Paris, în această seară, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Franța. La eveniment este invitat și Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care va susține recitalul „Scrisorile lui Creangă către Eminescu”.
Pe perioada vizitei la Paris, Constantin Chiriac va avea întâlniri de lucru cu reprezentanții celor mai importante instituții de cultură din Paris, pentru o analiză a proiectelor aflate în derulare și totodată pentru perfectarea proiectelor viitoare.
George Banu, o viață dedicată teatrului
Critic şi om de teatru, născut în România şi stabilit la Paris din 1973, a studiat la Academia de Teatru și Film București, fiind coleg de generaţie cu regizorul Andrei Șerban. Profesor la I.E.T. (Institut d’Études Théâtrales), la Universitatea Paris III, Sorbonne Nouvelle de la Paris şi la Facultatea de Studii Teatrale de la Universitatea Louvain la Neuve din Belgia.
În 1981, publică volumul de referință Costumul de teatru și cartea Brecht ou le petit contre le grand, care va primi Premiul Criticii dramatice pentru cea mai bună carte de teatru a anului. În 1990, împreună cu Michelle Kokosowski, creează Academia Experimentală de Teatru din Paris, pe care o conduce până în 2001. Este secretar general (1985-1992), preşedinte (1994-2000), apoi președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, membru UNITER, Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București și Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene.
Printre premiile care i s-au decernat de-a lungul timpului menționăm: Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa de trei ori; Premiul de Onoare al AICT – secția română în cadrul Galei UNITER, 2012; Premiul Special al Festivalului Shakespeare 2012 oferit de Rotary Craiova Probitas și Rotary Craiova. Este membru de onoare al Academiei Române din 2013, co-director al revistei Alternatives théâtrales de la Bruxelles şi director al colecţiei Le temps du Théâtre la editura Actes Sud din Franţa. Cărțile sale au fost publicate în Franța și traduse în numeroase limbi. A scris o trilogie despre legăturile dintre teatru și pictură: Le Rideau, L’Homme de dos și Nocturnes.
George Banu are o stea pe Aleea Celebrităților de la Sibiu
Inaugurată în cadrul ediției din anul 2013 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Aleea Celebrităților este singura de gen din lume comparabilă cu Hollywood Walk of Fame. George Banu a primit o stea pe Aleea Celebritatilor de la Sibiu în anul 2013.
„Preşedinte de onoare şi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Director Artistic al Academiei Experimentale de Teatru de la Paris, preşedinte al Premiului Europa pentru Teatru, Secretar General al Uniunii Teatrelor Europene, academician şi profesor universitar la Sorbona, George Banu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru contribuţia remarcabilă la dezvoltarea teatrului european, în ultimii 40 de ani, a cercetării teatrale, a festivalurilor şi evenimentelor culturale, a academismului în Europa şi în lume”, a precizat Constantin Chiriac, Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Nicolae Neagu – Situația finanțelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar
Deputatul liberal Nicolae Neagu a susținut o declarație politică în Camera Deputaților pe tema execuției bugetare după primele 7 luni ale anului. Vă prezentăm această declarație.
Execuția bugetară după șapte luni de guvernare Dăncilă arată că situația finanțelor publice a României se îndreaptă spre un dezastru bugetar! Totul sub controlul liderului suprem Dragnea care blochează investițiile publice ale administrației centrale și locale, singurele reale indicatoare ale unei economii prospere, dacă ea ar fi existat cu adevărat.
Veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel ca pondere din PIB de la criza economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%. După toată nebunia cu transferul contribuțiilor sociale la angajat, veniturile din contribuțiile de asigurări sociale, ca pondere din PIB, au crescut cu mai puțin de un procent față de aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile fiscale plus încasările din contribuțiile de asigurări sociale însumează 14,5% din PIB, fiind și ele cele mai mici din 2010 până în prezent.
Procentul din PIB al veniturilor fiscale și al contribuțiilor sociale nu ține pasul cu creșterea cheltuielilor cu personalul și asistența socială, care a urcat la 11,4% din PIB, adică cel mai mare nivel din 2010 până în prezent. 80% din veniturile statului sunt pentru cheltuieli de personal și asistență socială! Cheltuielile de capital, rambursările de împrumuturi și mentenanța stufoasei administrații centrale iau restul, deci investițiilor publice le rămâne foarte puțin, sub 3% din PIB, cel mai scăzut scor de la revoluție încoace!
Într-o perioadă de creștere economică, marionetele lui Dragnea, tripleta Teodorovici – Vâlcov – Mișa au produs cel mai mare deficit bugetar de la criza din 2010 până în prezent, ceea ce înseamnă o gaură bugetară de aproape 12 miliarde de lei. Motivul: politicile publice incoerente și populismul electoral.
Această politică bugetară dezastruoasă a guvernului Dragnea – Dăncilă are repercursiuni grave asupra echilibrelor economice ceea ce va genera alte împrumuturi ale statului, noi scumpiri (inflația este deja peste 5%), devalorizarea leului, creșterea ratelor bancare, erodarea puterii de cumpărare a veniturilor, în special a celor din economia privată, și scăderea ritmului investițiilor publice!
Pentru a asigura plata salariilor și a pensiilor, guvernul Dăncilă va continua să se împrumute tot mai mult și tot mai scump!
Deja avem o creștere a cheltuielilor cu dobânzile de 20% față de aceeași perioadă a anului 2017, dobânda la obligațiunile pe termen lung ale României ajungând la peste 5% ,încet, încet ne îndepărtăm de Zona Euro, patru dintre cele cinci criterii obligatorii pentru aderarea la moneda unică fiind în acest moment neîndeplinite.
Bulgaria reușește să intre în criteriile de evaluare a Zonei Euro, România nu!
Tragedia cea mai mare este însă că lipsa orizontului speranței de bine duce la exodul forței de muncă românești în străinătate. Alți 200.000 de români au ales în ultimul an să plece să lucreze în occident! Soluții sunt și pe termen scurt și pe termen mediu și lung! Ele sunt legate însă de investiții publice, imediate și majore, atât ale autorităților publice locale, cât și a celor centrale!
Dar este clar pentru toată lumea că PSD nu știe, nu poate sau nu intenționează cu adevărat așa ceva!!!
A inceput EXPO PLAST SIBIU!
A inceput EXPO PLAST SIBIU, singura expozitie dedicata industriei de prelucrare a maselor plastice. 14 masini de injectie in fuctiune si 10 roboti va asteapta pana pe 21 septembrie la EXPO PLAST SIBIU.
Avand cele mai multe echipamente prezente pana acum la un targ de profil , EXPO PLAST este expresia progresului tehnologic in domeniu si isi invita vizitatorii la demonstratii LIVE, noutati de ultima ora, premiere in ceea ce priveste materiile prime sau accesoriile ultilizate.
Masini de injectie hibride si hidraulice, sisteme de roboti, solutii de administrare a productiei prin implemetarea conceptului Industrie 4.0, sisteme de racire, game pentru regenerarea materialelor plastice cu procent ridicat de imprimare, contaminare si umiditate, sisteme de prindere, echipamente pentru reciclare, matrite si materii prime – sunt doar o mica parte din ceea ce vizitatorii pot vedea la cea de a sasea editie EXPO PLAST.
Pana pe 21 septembrie va asteptam la REDAL EXPO SIBIU pentru singurul eveniment din Romania adresat industriei prelucrarii maselor plastice.
Vino sa vezi LIVE progresul tehnologic si descarca invitatia pentru acces rapid: https://www.expoplast.ro/inregistrare-online/
In plus in perioada 19-21 septembrie organizatorii v-au pregatit:
- O serie de conferinte si workshopuri dedicate ce isi propun sa se transforme intr-o importanta resursa informationala pentru cei care activeaza in domeniu. Detalii aici: https://www.expoplast.ro/conferinte-expo-plast-2018/
- Discounturi exclusive: https://www.expoplast.ro/discount-uri-exclusive/
EXPO PLAST pe scurt:
REDAL EXPO SIBIU, Str. Johann Sebastian Bach 4, Sibiu
- 18 – 20 septembrie 2018, zilnic intre orele 9.00 – 17.00
- 21 septembrie 2018, intre orele 9.00 – 16:00
Accesul se face pe baza invitatiei online sau prin completarea formularului disponibil la intrare.
Pentru amatorii de sport: Crosul Toamnei la Blăjel
Iubitorii de sport din Blăjel sunt așteptați în data de 29 septembrie la Crosul Toamnei. Primaria împreuna cu Consiliul Local Blăjel organizează în data de 29 septembrie, începând cu orele 10 a treia ediție a Crosului Toamnei Blăjel 2018. Crosul se va desfășura pe străzile localitătii Blăjel, pentru toate categoriile de vârstă, feminin și masculin, startul fiind stabilit pentru ora 10 din fața Bisericii Ortodoxe din Blăjel. Organizatorii au pregătit pentru concurenți două trasee, de 4 și 12 kilometri. Înscrierile se fac în ziua concursului între orele 8-9.30, iar la sfârșitul evenimentului se va organiza o tombolă pentru toți concurenții. Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul Primăriei Blăjel.
Concert-eveniment la Sibiu: ”Requiem” de Giuseppe Verdi
Peste 160 de artiști vor fi prezenți pe scena Sălii Thalia, joi, 20 septembrie 2018 cu începere de la ora 19, pentru a interpreta una dintre cele mai frumoase compoziții vocal-simfonice: ”Requiem” de Giuseppe Verdi. Soliști lirici de renume mondial – soprana Dragana Radakovic (Serbia), mezzosoprana Carmen Topciu, tenorul Ștefan Pop și baritonul Gelu Dobrea – vor urca pe scenă alături de Corul Academic Radio București și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Italian David Crescenzi. Evenimentul face parte din programul Festivalului de Operă de la Sibiu.
Requiem-ul lui Giuseppe Verdi este o lucrare vocal-simfonică pentru patru solişti, cor şi orchestră. Creaţia lui Verdi oferă un răspuns uman la liturghia latină prin capturarea dramei ascunse a acestor partituri şi explorarea celui mai mare secret al existenţei umane: moartea. Cu o tendinţă de teatru muzical cu care suntem familiari din operele sale, compozitorul evocă terifiante imagini ale morţii, de la sfârşitul timpului şi condamnarea la chinurile iadului, şi creează un emoţionant tablou gigantic: de frică, furie, durere, tristeţe, şi dorul de răscumpărare.
Chiar dacă Verdi urmează pur şi simplu textul liturghiei catolice, structura muzicală trece dincolo de ideea de bază creştină a morţii şi învierii pentru a include şi alte interpretări. Puternica imagine desprinsă din Dies Irae, reprezintă viziunea neliniştitoare a morţii în concepţia lui Verdi.
Messa da Requiem a fost creată în două etape. Iniţial, Verdi a scris un Libera me, ca parte a unei compoziţii de colaborare în memoria lui Gioachino Rossini, care a murit în 1868. Din cauza morţii poetului naţional al Italiei, Alessandro Manzoni, în 1874 Verdi a extins secţiunea sa de Requiem Rossini, într-un recviem pe scară largă. Opera a devenit o caracteristică permanentă în repertoriul de concert imediat ce a avut premiera pe 22 mai 1874 în biserica San Marco din Milano.
Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.kompostor.ro și de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5) de luni până joi, între orele 10,00-12,00 și 13,00-16,00. Prețul unui bile teste de 40 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionary.
Ediţia a XVII-a a proiectului Sibiu Opera Festival se va desfăşura anul acesta în perioada 9 – 28 septembrie. Pe parcursul celor 21 de zile de festival sunt programate spectacole de operă, concerte corale, vocal-simfonice, operă pentru copii. Nu lipsește din programul acestei ediții momentul de arii din opere în spații publice – ”Take an Opera Break” și nici concursul de canto ”Vox Artis”, ajuns la ediția X-a. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina www.filarmonicasibiu.ro
Sibiu Opera Festival este un eveniment organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.
„Deșteapta pământului”, un spectacol menit să aducă zâmbetul pe buze publicului
Într-un decor tradiţional, care aminteşte de viaţa satului, de autenticitatea cămăşii originale şi de treburile gospodăreşti care ţineau oamenii ocupaţi întreaga zi… În acest cadru a avut loc premiera celui mai nou spectacol semnat de Teatru la Infinit, o trupă care a luat naştere acum circa un an şi care, până în prezent, se poate lăuda cu numeroase reprezentaţii.
Piesa, o adaptare după Victor Ion Popa, a avut premiera săptămâna trecută într-un restaurant din Sibiu, într-un cadru prietenos, în care orice spectator a fost primit cu zâmbetul pe buze şi o felie de pizza.
Spectacolul i-a avut ca protagonişti pe actorii Iulia Popa, Emmanuel Antonescu, Diana Cătănescu, Lucian Andrei Bădulescu şi Diana Dumitreasa, cea care a oferit publicului scurte recitaluri de muzică.
Reprezentaţia pentru care actorii au muncit două luni de zile a introdus spectatorii în atmosfera anilor 1930 – 1940 dintr-o gospodărie în care alegerea unei fete de măritat cu fiul proprietarilor trebuia bine gândită și acceptarea unei nore pe care abia o cunoscuseră… „rumegată”. Situaţii care au stârnit hohote de râs în sala de spectacol, ritualuri de zi cu zi şi bună dispoziţie au făcut ca premiera „Deşteaptă pământului” să fie una de succes.
Deşi apărut recent pe scena sibiană, Teatru la Infinit are deja spectatori care nu lipsesc de la nicio reprezentaţie.
„Vin la fiecare spectacol. Pe unele le văd şi de mai multe ori. Este un grup de actori foarte frumos, care ne binedispune ori de câte ori suntem în public. Eu întotdeauna râd copios!”, spune Angelica, unul dintre spectatori.
Un teatru pentru suflet
Teatru la Infinit a făcut prima oară cunoştinţă cu publicul pe 8 decembrie, la primul spectacol jucat şi dedicat Crăciunului.
„Oamenii pun preţ doar pe cadouri, de obicei, şi nu pe partea sufletească. Am încercat să mergem mult pe comedii, să aducem un zâmbet celor care vin să ne vadă şi să auzim cât mai mult râs în sală!”, spune Mirela Presecan, unul dintre coordonatorii proiectului, alături de actriţa Iulia Popa.
Cele două spun că numele trupei pe care s-au decis să o înființeze are la bază ideea de a crea un teatru de suflet pentru oamenii care vor să își descrețească frunțile după o zi aglomerată de lucru, alături de actori profesioniști.
Una dintre problemele cu care se confruntă organizația este spațiul de joc, întrucât deocamdată Teatru la Infinit nu are o locație stabilă. „De trei luni de zile căutăm sală. Ne este foarte greu, dar mergem înainte. În continuare, ne dorim să reprogramăm spectacolele jucate înainte, iar în decembrie intenționăm să prezentăm o nouă premieră, la care accesul spectatorilor să fie gratuit. Ei ne-au susținut în tot acest timp, datorită lor supraviețuim, iar acel spectacol ar fi un dar de la noi pentru ei, o răsplată meritată”, mai spune Mirela Presecan.
Teatru la Infinit a primit oferte să joace și în alte orașe, iar coordonatorii proiectului mărturisesc că vor să plece în turneu prin țară cât de curând pentru a oferi zâmbetul pe buze cât mai multor spectatori.

Evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2019
Probele din cadrul evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în anul școlar 2018-2019 în intervalul 7 – 23 mai 2019. Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de Ministerul Educației Naționale și publicat pe edu.ro.
Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 – 10 mai. Probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi (8 mai) de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii).
Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele EN II și EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învățământ (ciclul primar). Potrivit MEN, rezultatele evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se comunică doar părinților acestora.





