Aleșii locali din Mediaș vor discuta la ședința ordinară din această lună proiectul de hotărâre privind reabilitarea instalației electrice la Școala Gimnazială numărul 4 din oraș, de pe strada Dealul Furcilor. În raportul care însoțește proiectul de hotărâre se arată faptul că din cauza vechimii instalației electrice, părțile componente ale instalației s-au uzat și prezintă un real pericol pentru utilizatori și pentru siguranța aparaturii folosite.
Principalele defecte semnalate se referă la întreruperea circuitului electric, defectarea tabloului de distribuție, defecte la prize, întrerupătoare precum și la instalația de iluminat. Prin acest proiect se propune practic reabilitarea instalației atât la nivelul corpului școlii, cât și la sala de sport, o decizie finală urmând să fie luată luni, 27 august, când este programată ședința Consiliului Local Mediaș aferentă lunii august.
Instalație electrică nouă pentru Școala Gimnazială 4
Transilvania Train va opri, vineri dimineața, în gara Mediaș
CFR Călători anunță că Transilvania Train circulă pentru al doilea an consecutiv, în perioada 22-26 august 2018, pe ruta Brașov- Sighișoara – Mediaș – Alba Iulia – Sebeș – Sibiu – Făgăraș și retur. Primul tren turistic românesc, un proiect realizat în parteneriat cu CFR Călători, explorează în regim de croazieră pe uscat cele mai frumoase zone ale Ardealului, pe un traseu feroviar de peste 600 de kilometri.
Programul include vizitarea a peste 20 de construcții fortificate, 15 ateliere de meșteșuguri tradiționale, 2 concerte unice în Biserica Evanghelică din Sebeș și în centrul istoric al Sibiului și 2 petreceri tradiționale. Călătorii pot lucra alături de artizani locali din zona Mediașului și vor lua o masă bazată pe rețete străvechi.
Proiectul Transilvania Train își propune să ofere publicului un conținut cultural de calitate, să educe și să promoveze turismul cultural și valorile patrimoniale, economice și educaționale. Se construiește astfel o comunitate, se încurajează implicarea activă a iubitorilor de tradiții autentice de pretutindeni, pentru a cunoaște mai bine moștenirea culturală și rădăcinile României.
Transilvania Train este inspirat din celebrele trenuri turistice Classic Courier sau Scandinavian Express, ducând experiența turistică la un nivel nou. Călătorii vor fi, astfel, personajele principale într-o aventură epică printre satele, pădurile și dealurile Transilvaniei, traseul având ca puncte de reper localitățile Brașov – Saschiz – Sighișoara – Mediaș – Alba Iulia – Sebeș -Sibiu – Făgăraș.
FOTO – Andra Andriuc va reprezenta regiunea Sibiu la European Young Chef Award din Irlanda
Duminică, 19 august 2018 a avut loc în Piața Mare din Sibiu finala concursului European Young Chef Award, o competiție organizată și promovată la nivel european de către Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT) în colaborare cu fiecare regiune care a primit titlul de regiune gastronomică europeană. Competiția are scopul de a selecta un tânăr bucătar sibian care să reprezinte regiunea noastră la competiția europeană din Galway, Irlanda, între 25 și 27 noiembrie 2018.
Cu această ocazie, Consorțiul care gestionează programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană – Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu – a pregătit sibienilor și oaspeților un întreg program menit să scoată în evidență gastronomia locală:
Masters of Flames au gătit pe parcursul zilei doi tauri la proțap, carnea astfel pregătită având mare căutare la public.
De la ora 13 a început Cupa Sibiului în Arta Culinară, un eveniment organizat de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism-România. La această competiție s-au înscris 24 de bucătari, câștigătorul fiind desemnat Alin Barabancea cu preparatul balmoș din Mărginime, sub cupolă de fum.
Finala concursului European Young Chef Award a început de la ora 18. Cei patru finaliști desemnați în urma preselecțiilor care au avut loc la Mediaș în 11 august au gătit preparate tradiționale reinterpretate:
* Rareș Moga a gătit pomana porcului de Bazna, inovația constând în sosul de pătrunjel cu usturoi confiat și mămăliga aromată cu parmezan și rozmarin.
* Constantin Fesan a pregătit tocăniță de mușchiulet de porc cu ienupăr și piure gras de cartofi.
* Alin Mihai Costea a gătit tocăniță din mațe de miel cu sos de ardei copt cu miere si cidru de mere
* Andra Andriuc a pregătit păstrăv cu legume de sezon și icre de păstrăv.
Concurenții au avut la dispoziție 2 ore și jumătate pentru a prepara mâncarea. La final au prezentat juriului preparatul, dar și povestea acestuia și legatura platingului cu regiunea Sibiului. Andra Andriuc a fost desemnată câștigătoare, urmând să reprezinte regiunea Sibiu la competiția europeană din Galway, Irlanda din luna noiembrie și fiind noul ambasador al programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, alături de tinerii bucătari Alin Barabancea și Daniel Joarză, câștigători ai edițiilor precedente. Andra are 21 de ani, este studentă la Facultatea de Științe Socio-Umane din Sibiu, a absolvit școala de bucătari a cunoscutului chef Adi Hădean și lucrează în prezent la Restaurantul Jules din Sibiu.
Juriul a fost format din specialiști recunoscuți și medialiați pe plan național și internațional:
* Lady Chef Cornelia Ghișoi – președintele juriului, maestru în Arta Culinară, membru al Echipei Naționale de Bucătari a României, membru al World Association of Chefs Societies, specialist în bucătărie modernă, vânat și deserturi.
* Maestrul Gheorghe Ciutacu – maestru în Arta Culinară, specialist în bucătărie franceză și germană, multiplu medaliat in competiții naționale și internaționale.
* Chef Adrian Șișiu – finalist din partea României la Campionatul Mondial de Paste Barilla din Milano în 2017, specialist în bucătărie italiană, tradițională și modernă.
Seara s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Subcarpați, în Piața Mare strângându-se mii de oameni care s-au bucurat de muzica acestora.
Credit FOTO – Focus Sibiu
Orban: Excluderea lui Cataramă a avut la bază delictul de opinie; problema lui dacă depune plângere penală
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara că decizia de a-l exclude din partid pe prim-vicepreşedintele Organizaţiei PNL Sector 2 Viorel Cataramă a avut la bază „delictul de opinie”, arătând că este problema acestuia dacă depune plângere penală.
„E problema lui (n.r. – Viorel Cataramă dacă depune plângere penală). Delictul de opinie este pedepsit conform statutului atunci când un membru nu respectă deciziile, atacă sistematic deciziile partidului, preşedintele partidului. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar da liber la înjuratul preşedintelui partidului? (…) Nimeni nu este împiedicat să se exprime în cadrul partidului, partidul este deschis dezbaterilor, orice membru poate să exprime orice fel de opinie. Păi dacă te duci pe televiziuni (…) ca să îţi ataci colegii de partid, să ataci orice decizie a partidului, înseamnă că nu te simţi bine în partidul respectiv”, a afirmat Ludovic Orban, la TVR 1.
El a susţinut că „aşa e normal”, ca Viorel Cataramă să fie exclus din PNL.
„În niciun caz, în PNL nu-şi au locul aceia care îşi atacă colegii, care nu respectă deciziile partidului, aceia care îşi permit, în loc să se ocupe de activitatea fundamentală a PNL, de promovarea ideilor liberale, de opoziţie faţă de PSD şi de majoritatea guvernamentală, se ocupă cu înjuratul colegilor de partid – înseamnă că nu le place în interiorul PNL”, a adăugat Orban.
Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu procurorii militari care au deschis dosarul violenţelor de la protest
Inspecţia Judiciară efectuează verificări prealabile cu privire la procurorii militari Ionel Corbu şi Bogdan Pârlog, cei care au demarat ancheta în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi ai Inspecţiei Judiciare.
Procurorul Bogdan Pârlog a mers în Piaţa Victoriei în data de 10 august şi a întocmit un proces verbal, în baza căruia Parchetul Militar Bucureşti a deschis dosarul penal.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că Bogdan Pârlog a fost prezent în punctul de comandă al Jandarmeriei şi chiar a participat la un instructaj al jandarmilor.
Pe de altă parte, şeful Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a negat că un procuror militar ar fi fost prezent în centrul de comandă al Jandarmeriei.
Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august.
Poliţia Capitalei: A fost recuperat pistolul sustras la protestul din 10 august
Pistolul sustras la protestul din seara de 10 august de la jandarmul agresat a fost recuperat în urmă cu scurt timp, informează luni Poliţia Capitalei. Potrivit sursei citate, acest lucru s-a produs în urma activităţilor continue desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB. Arma a fost găsită în zona comunei Petrăchioaia, judeţul Ilfov.
Marţea trecută, Judecătoria sectorului 1 a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului care a sustras pistolul jandarmeriţei rănite la protestele din 10 august. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, însă este executorie.
În vârstă de 32 de ani, bărbatul este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (în forma sustragerii unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Motociclist lovit de o mașină pe Șoseaua Alba Iulia
Un motociclist a fost lovit de o mașină pe șoseaua Alba Iulia. Șoferul autoturismului nu i-a acordat prioritate motociclistului care circula regulamentar și l-a rănit pe acesta.
”Un sofer, 40 de ani care circula pe strada Ștrandului a pătruns în intersecția cu Șoseaua Alba Iulia, fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de către un bărbat, de aproximativ 30 de ani, ambii sunt sibieni.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Motociclistul a fost rănit și urmează să fie transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, este însă conștient. Traficul rutier este îngreunat în zona producerii accidentului.
Tauri de jumătate de tonă împreună, pregătiți la proțap în Piața Mare
Doi tauri de circa 580 de kilograme împreună au fost pregătiți la proțap, duminică, cu ocazia avanpremierei „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019”.
La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc și finala Concursului European Young Chef Award, din Piața Mare, eveniment organizat și promovat la nivel european de către Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT) în colaborare cu fiecare regiune care a primit titlul de regiune gastronomică european.
În acest sens, dintre cei 12 tineri bucătari sibieni care s-au întrecut prin preparatele gătite, au participat la marea finală numai patru, respectiv Alin Costea, care a gătit tocăniță din mațe de miel, cu ardei copt și smântână, Andriuc Andra, care a pregătit saramură de pește, Rareș Moga, ce a bucurat publicul și juriul cu pomana porcului din porc de la Bazna, și Constantin Fesan, care a preparat mușchiuleț de porc cu ienupăr.
Cei doi tauri din rasa Angus au fost pregătiți în cadrul unui show susținut de Masters of Flames.
„Pe 11 august am avut avanpremiera Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019 și am gătit, la Muzeul ASTRA, în premieră în România un taur de 980 kg carcasă, respectiv 1,7 tone în momentul în care era viu. Am decis să mai facem un proțap și astăzi (n. r. duminică). Colegii mei din Sibiu au văzut niște imagini cu acest proțap pe care se găteau simultan doi tauri. Și am zis să încercăm și noi!”, a explicat Radu Zărnescu, preşedintele Euro-Toques România.
Evenimentul de duminică s-a încheiat cu un concert susținut de Subcarpați.
Goana ursilor inapoi in padure, prima masura luata dupa situatia de pe Autostrada
Prefectura Sibiu a intrat in alerta dupa ce 2 ursi au ajuns pe Autostrada si au fost loviti de masini. Adela Muntean, reprezentantul Guvernului in teritoriu s-a intalnit in cursul zilei de luni cu toti cei care au un cuvant de spus in aceste situatii.
“Vis-a vis de situatia ursilor care au iesit pe tronsonul de autostrada A1 care leaga Sibiul de Sebes,Alba, pot sa va spun ca m-am autosesizat cu privire la aceasta problema si am dispus o sedinta de lucru cu factorii implicati pe tronsonul respectiv de autostrada, si aici discutam despre reprezentantii Autostrazii la nivel de judet, cu primarul orasului Saliste, cu fondurile de vanatoare, cu Jandarmeria, cu Politia, ISU, cu Directia Silvica, cu DSVSA-ul in speta pentru a vedea care este situatia, ce s-a intamplat, care este pericolul.”, spune Prefectul Adela Muntean.
Aceasta mai spune si ca la momentul de fata se lucreaza la realizarea unui “recensamant” al populatiei de ursi din judetul nostru. Se estimeaza ca in ultimii ani numarul acestor animale s-a dublat.
Pana la solutii concrete s-au luat si primele masuri, de preventie.
“Deocamndata lucram, inca nu s-a ajuns la o concluzie finala dar pot sa va spun ca masurile imediate, de preventie, pana la adunarea de date cu privire la populatia de ursi care sunt in zona, am dispus sa desfasuram actiuni sustinute de goana a ursului catre zona de padure din imediata apropiere a Autostrazii si, mai mult decat atat am solicitat celor de la Autostrazi sa ia masuri urgente pentru a reface acele acele brese in gardul care protejeaza Autostrada.”, mai spune prefectul de Sibiu.
Prefectul a mai dispus celor care se ocupa de segmentul de autostrada care tranziteaza judetul nostru sa repare gardul care protejeaza segmentul de drum de mare viteza pentru a impiedica animalele sa ajunga pe carosabil.
O alta potentiala solutie ar fi protejarea autostrazii cu gard electric insa la momentul de fata este doar in faza de sugestie. O astfel de solutie ar fi insa extrem de costisitoare.
S-a luat in discutie si varinta montarii de indicatoare de avertizare in pe Autostrada insa si aici este foarte posibil ca legislatia specifica drumurilor de mare viteza sa nu permita astfel de initiativa.
Situatia de la Sibiu poate sa readuca in discutie un subiect mai vechi, acela al impuscarii ursilor. Anul acesta la Ministerul Mediului a existat un proiect in dezbatere publica prin care se propunea impuscarea a 2 mii de animale pe o perioada de 10 ani.
FOTO – „Ceata Junilor” a adus două premii Sibiului
„Ceata Junilor”, pepiniera Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, a participat la cea de-a 50-a ediție a Festivalul Ansamblurilor Folclorice „Cântecele Oltului”, organizată în perioada 17-19 august 2018, de Primăria Orașului Călimănești în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea din cadrul Consiliului Județean Vâlcea.
Festivalul are caracter de competiție, iar dansatorii sibieni au intrat în concurs la patru probe: Secțiunea Interpretare vocală – Doina Oltului: prin Alexandra Posa, care a interpretat o jiană și o învârtită din Mărginimea Sibiului; Secțiunea Frumoasa Oltului – Lorena Bogdan și-a prezentat costumul popular, a recitat o poezie și a făcut o demonstrație de joc popular împreună cu partenerul de dans Adrian Stoiță; Secțiunea Cel mai frumos port popular – prin reprezentanții Lorena Bogdan și Adrian Stoiță, ambii purtând costume populare din Arpașu de Jos; Secțiunea Ansambluri, în cadrul căreia „Ceata Junilor” a prezentat transpunerea coregrafică a obiceiului Plugarul, din Țara Oltului.
Evoluțiile sibienilor au fost răsplătite de juriul de specialitate cu două distincții: Trofeul Festivalului-Concurs „Cântecele Oltului” acordat Ansamblului Folcloric „Ceata Junilor” și titlul Frumoasa Oltului – decernat artistei Lorena Bogdan. „După zeci de ore de repetiții și multă dăruire, dansatorii și profesorii lor – Alesea și Ovidiu Sas au demonstrat că munca asiduă nu rămâne nerăsplătită! Dragii mei, meritați din plin acest trofeu! Realizările voastre sunt o adevărată bucurie și o reală mândrie! Vă felicit din toată inima și vă prețuiesc!”, a declarat Silvia Macrea, director artistic al Ansamblului „Ceata Junilor”.
„Pentru noi, cele două distincții sunt o mândrie și un real succes, o confirmare a faptului că reușim să creștem o generație atât de frumoasă, pepinieră a profesioniștilor de la Junii Sibiului. Participarea la acest festival-concurs a fost un adevărat examen, mai ales că în juriu s-au aflat personalități ale etnologiei, precum academician Sabina Ispas, profesorul Ilie Moise și cercetători ai culturii tradiționale din alte județe”, menționează Alesea și Ovidiu Sas.
Membru în juriul de specialitate a fost reputatul etnologic și folclorist sibian prof.univ.dr. Ilie Moise care a declarat: „Împreună cu colegii din juriu am apreciat evoluția extraordinară, care tinde spre un profesionalism de primă mână, și ținuta impecabilă a Ansamblului sibian. Ceata Junilor a făcut o impresie deosebită la ediția aniversară a Festivalului Cântecele Oltului.”
De-a lungul celor cincizeci de ediții, județul Sibiu s-a remarcat printr-o prezență constantă în festival. Acest fapt a fost evidențiat atât în monografia editată cu prilejul ediției aniversare, cât și prin acordarea de distincții de către organizatori. Astfel, au fost conferite Diplome aniversare și Medalii
jubiliare „Cântecele Oltului” doamnei Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, familiei Țichindelean – din Rășinari, Casei de Cultură „Ilarion Cocișiu” din Agnita, prin director Ioan Sârbu, și prof.univ.dr. Ilie Moise.
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” a fost înfiinţat în 1991 de către reputatul coregraf Ioan Macrea, iar astăzi, sub acest nume, se regăsesc două generaţii de dansatori. Generația dansatorilor experimentați, „Ceata Mare”, este condusă de Silvia Macrea, coregraf și manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, iar generația tinerilor dansatori, „Ceata Mică”, este condusă de Alesia și Ovidiu Sas. Împreună, ei reuşesc să transmită mai departe moştenirea muzicală şi coregrafică a României, păstrându-i în acelaşi timp vigoarea, originalitatea şi dinamismul. De ani buni, „Ceata Junilor” reprezintă pepiniera Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, astfel încât repertoriul Cetei s-a diversificat continuu, iar performanțele tehnice și artistice au crescut constant. Distincţiile şi trofeele obţinute la festivaluri de folclor naţionale (Tulcea, Cluj, Bistriţa, Năvodari, Timişoara, Lugoj, Rădăuţi, Bucureşti, Slatina, Braşov, Reşiţa etc.) şi internaţionale (Germania, Polonia, Turcia, Grecia, Cehia, Olanda, Danemarca, Belgia, Cipru, Serbia, Slovacia, Italia, Portugalia, Austria, Bulgaria etc.) sunt dovada valorii Ansamblului „Ceata Junilor”.













