UPDATE – Bărbatul reținut este contabilul Primăriei Loamneș. Primarul localității, Maria Greavu, spune că nu dorește să comenteze în acest moment situația, în derulare fiind o anchetă pentru clarificarea tuturor aspectelor.
„Nu pot să comentez deocamdată. E o anchetă în derulare. Mai avem încă de depus niște documente. Deocamdată, doar atât știu și eu, că a fost reținut în urma unei sesizări. În momentul în care am avut suspiciuni, le-am adus la cunoștință… Peste câteva zile o să vă spun mai multe lucruri”, a spus Maria Greavu.
Polițiștii sibieni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare un mandar de aducere față de un sibian în vârstă de 33 de ani care se sustrăgea urmăririi penale. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, fiind bănuit că și-ar fi însușit pe nedrept suma de 527.000 de lei din bugetul instituției al cărei angajat era, prin întocmirea în fals a unor ordine de plată. Potrivit unor surse, bărbatul reținut este contabilul unei primării.
Sibianul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în data de 7 august față de acesta s-a luat măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Sibian bănuit că a furat peste 500.000 de lei de la instituția unde lucra
Andreea Bălan, Ceata Junilor și soliștii, invitați la Zilele Culturale ale Orașului Săliște
Zilele Culturale ale Orașului Săliște se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, și vor avea invitați speciali.
Sâmbătă, de la ora 20, pe scena din Săliște vor urca DJ Mircea Mihăilă și Andreea Bălan, cu formația, iar duminică va fi o zi dedicată folclorului, cu Ansamblul „Mărginenii” din Săliște, Corul „Reuniunea Română de Cântări”, Ansamblul „Ceata Junilor” din Sibiu, alături de soliștii Traian Stoiță, Camelia Cosma Stoiță, Sînziana Ștefan, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Sebastian Stan, Alina Bîcă, Adrian Neamțu și formația, Adriana și Mariana Anghel, Andreea Voica și formația condusă de prof. Deian Galetin.
La final, va fi un foc de artificii.
Joi începe Festivalul de Film Horror&Fantastic Lună Plină, la Biertan
Amatorii de filme horror și fantastice sunt așteptați între 9 și 12 august, la Biertan, la ediția 2018 a Festivalul de Film Horror&Fantastic Lună Plină. Primul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic, Festivalul Filmului Horror & Fantastic – Lună Plină, inițiat în 2012, are loc anual la Biertan și oferă publicului cele mai bune producții horror și fantastice, repere ale genului, dar și filme noi. Anul acesta, festivalul debutează în 9 august și oferă publicului amator foarte multe filme.
Un total de 10 filme vor concura anul acesta pentru votul publicului, exprimat, ca de obicei, cu un țăruș înfipt în panoul cu titlul filmului. Dacă primele șase filme sunt despre călătorii care eșuează în cele mai înfricoșătoare moduri, ultimele patru tratează natura umană și câteva moduri în care ea poate fi pervertită. În total, cinefilii se vor putea delecta cu 42 de filme, lungmetraje și scurtmetraje, de groază, în cadrul ediției din acest an. Printre proiecții care dau fiori, spectatorii vor avea parte și de evenimente muzicale în premieră.
Anul acesta CelloFun, împreună cu Irina Margareta Nistor, se întorc la Biertan pentru un nou cine-concert, de văzut în premieră absolută, sub cerul liber, în Grădina Melies, sâmbătă seara (11 august, ora 21.30). Spectatorii vor descoperi primul film independent din istorie și practic episodul pilot al genului horror, Studentul din Praga, cunoscut și sub numele Târg cu Satana, în regia lui Paul Wegener și Stellan Rye, datând din 1913. Povestea despre un tânăr student îndrăgostit fără speranță de o frumoasă contesă, care face un târg cu un vrăjitor și ajunge astfel să își piardă propria reflexie, va fi acompaniată live de muzica originală aCelloFunși pasaje din Alfred de Musset citite de Irina Margareta Nistor. „O poveste obsedantă, sentimentală și, firește, stranie semnată de un maestru al genului, genialul Edgar Alla Poe, care a fascinat cineaștii și i-a scăpat de uitare chiar și după aproape un secol!”, spune Irina Margareta Nistor despre film.
Un alt eveniment muzical în premieră va fi un concert de orgă, care va avea loc duminică, 12 august, la ora 11.30, în Biserica Evanghelică din Biertan. Spectatorii vor avea ocazia unică de a descoperi interiorul bisericii gotice de secol XVI, monument Unesco, în acorduri din Felix Mendelssohn, Marci Enrico Bossi, Max Reger, Ralph Vaughan Williams și Leon Beollmann, interpretate de celebrul organist italian Michele Bravin. Trecut prin școli de renume (Conservatorul „Giuseppe Tartini” din Trieste, Conservatorul „Benedetto Marcello” din Veneția, Academia Internațională de Orgă din Haarlem) Michele Bravin este profesor de istoria muzicii și de orgă, dirijor, pianist, în primul rând organist cu o experiență de 32 de ani și o pasiune pe măsură.
Pentru ritmuri mai alerte spectatorii vor fi invitați, în fiecare seară după program, la terasa La Țăruș, unde vor pune muzică doi DJ ne neratat: DJ Indjstione și Andrei Puiu.
Anul trecut, cinefilii pasionați de filme de gen au putut vedea, timp de patru zile, 10 lung-metraje și 19 scurt-metraje, alese dintr-un total record de 1.500 de filme înscrise. Festivalul „Lună Plină” este primul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic și are loc anual la Biertan. Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, „Lună Plină” intenționează să ofere publicului cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne, filme care fie au devenit repere ale cinema-ului de gen, fie sunt pe cale să devină.
“Femeile în arta grafică românească”, expoziție la Sibiu
Joi, 9 august, la Cabinetul de stampe și desene al Palatului Brukenthal, se va deschide expoziția intitulată “Femeile în arta grafică românească”. Expoziția poate fi vizitată în intervalul 9 august-30 septembrie.
“Parcurgând expozițiile clasice de artă vizuală și răsfoind publicațiile generale de istoria artei, se poate lesne observa că prezența artistelor este redusă. Însă artistele au existat și există, au creat și creează, numărul lor fiind, în realitate, semnificativ mai mare decât ne arată documentele de arhivă sau lucrările de artă care au supraviețuit timpului. Cu câteva excepții, artistele au fost timp îndelungat mai puțin vizibile decât artiștii, din motive ce au ținut, în general, de factorii culturali, socio-economici și politici care au modelat societățile în care au trăit.
În acest context, expoziția „Femeile în arta grafică românească” își propune să aducă în fața publicului o selecție de lucrări variate din punct de vedere tematic și stilistic, aflate în colecția de stampe și desene a Muzeului Național Brukenthal, din creația artistelor de pe teritoriul actual al României.
Sunt expuse scene de gen, alegorii, naturi moarte, peisaje și portrete din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până la sfârșitul secolului XX, realizate de artiste precum Sonia Barcianu-Petrașcu, Emilia Böbel, Eva Cerbu, Anna Dörschlag, Hermine Hufnagel, Ana Iliuț, Hildegard Klepper-Paar, Hildegard Kremper-Fackner, Alma Redlinger, Betty Schuller ș.a.m.d.
Expoziția se înscrie în demersurile recente de redescoperire și valorificare a creației vizuale a artistelor din România, dar și în curentul internațional de recuperare a contribuției femeilor la dezvoltarea științelor umaniste, sociale, naturale și exacte”, a explicat dr. Laura Coltofean-Arizancu, curatorul expoziției.
Tăriceanu: Am un inconfort major să ştiu că România este reprezentată în SUA de Maior, care a patronat protocoalele secrete
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că în calitate de „simplu cetăţean” simte „un inconfort major” faţă de faptul că România este reprezentată în SUA de fostul şef al SRI George Maior ca ambasador, având în vedere că acesta, în calitatea pe care a avut-o, „a patronat protocoalele secrete”.
„Nu e numai problema la preşedinte, e vorba şi de celelalte structuri care au participat în trecut la ceea ce am văzut că s-a configurat ca făcând parte din statul de drept. Am văzut şi eu că sunt foarte activi şi fostul şef adjunct al SRI-ului, domnul Coldea, şi domnul Maior care e ambasador în Statele Unite şi care a patronat din funcţia pe care o avea protocoalele secrete. Vă spun, eu am un inconfort major să ştiu că România este reprezentată în Statele Unite, care este partenerul nostru strategic, de fostul şef al serviciilor secrete, altfel nu aş fi avut nicio problemă, dacă era fostul şef al serviciilor secrete, pentru că nu cred că are o limitare, o barieră, în evoluţia viitoare, dar cel care a patronat practicile ilegale care s-au întâmplat în perioada mandatului său să mă reprezinte pe mine, ca simplu cetăţean, în Statele Unite ale Americii?”, a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.
El a răspuns astfel întrebării dacă o „cheie” pentru ca „România să fie cu adevărat un stat democratic” ar fi câştigarea alegerilor prezidenţiale de către un candidat al actualei coaliţii de guvernare.
Întrebat dacă în acest caz ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ar fi trebuit să acţioneze în vreun fel în cazul lui George Maior, liderul ALDE a spus: „Domnul Meleşcanu nu are nicio calitate în a înlocui un ambasador”.
„Domnia sa poate să propună Guvernului şi Guvernul transmite preşedintelui nominalizarea pentru un ambasador sau revocarea, iar decretul este semnat de preşedinte şi contrasemnat de primul-ministru. Deci, ministrul de Externe în această suită de proceduri nu are un rol decizional, decât, repet, de a face o propunere”, a mai declarat Tăriceanu.
Vor fi detonate stânci pe Transfăgărășan. Care este motivul
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă extraordinară, la convocarea subprefectului Horațiu Marin, a votat trei hotărâri privind intervenția de urgență pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase la nivel județean din lunile iulie și august 2018, revărsări de torente și scurgeri de apă de pe versanți.
Astfel, specialiștii geniști vor interveni pentru derocarea cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulația rutieră pe Drumul Național DN 7C „Transfăgărășan” la kilometrul 132+700 și pe Drumul Forestier Sădurel, la punctul de intersecție cu Valea Porcului.
Potrivit hotărârilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a fost împuternicit să întreprindă demersurile legale pentru solicitarea echipei de specialiști în lucrări genistice de derocare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Secția de Drumuri Naționale Sibiu va asigura sprijinul logistic pentru evacuarea materialului rezultat în urma derocărilor și restabilirea siguranței circulației pe Drumul Național DN 7C „Transfăgărășan” la kilometrul 132+700. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va asigura restricționarea circulației pe durata executării lucrărilor de derocare.
O altă intervenție de urgență se va executa între localitățile Mediaș și Bazna, pentru degajarea arborilor căzuți pe traseul liniei de medie tensiune de 20 KV. Direcția Silvică a județului Sibiu va sprijini tăierea/toaletarea arborilor și degajarea zonei de materialul lemnos.
3 zile de petrecere la Zilele Comunei Tîrnava
Au început pregătirile pentru cel mai mare eveniment cultural din Comuna Tîrnava. Este vorba despre “Zilele Comunei Tîrnava” care a ajuns la ediția a VII-a și care și-a propus încă de la început să mulțumească toate gusturile, programul manifestărilor fiind realizat pentru toate categoriile de vârstă. Evenimentul se va desfășura în perioada 17-19 august. În prima zi cei mici se vor bucura de Trupa de Teatru T.a.C.T. Sighișoara care va juca piesa ‘’În poienitză’’ de Eugen Pădureanu, după care își vor pune în practică talentul la desen și jocuri distractive, fiind răsplătiți cu o discotecă în aer liber.
Sâmbătă, dis-de-dimineață, începe campionatul sportiv “Cupa Tîrnavei”, iar la amiază Ansamblul Romilor “Inimi Fierbințí’ din Mediaș dă startul programului artistic. După deschiderea oficială a festivalului care va avea loc la ora 18, ziua de sărbătoare continuă cu muzică ușoară, în compania solistei Daniela Costea din Sighișoara și Emanuel Varga din Mediaș (fost concurent la emisiunea de talente X Factor). Seara va fi încheiată de concertul artistului Nick N&D, care revine după patru ani în comuna Tîrnava.
Ultima zi, duminică, au loc finalele campionatului de fotbal şi premierea câştigătorilor, însă nu va lipsi nici programul artistic: Ansamblul folcloric ‘’Târnava – Vânători’’ din județul Mureș, muzică populară cu Aurelian Adam și un recital extraordinar susținut de Adriana și Mariana Anghel.
Ultima seară continuă cu un program de muzică ușoară al formației Orizont din Mediaș și în final, elementul de tradiție, focul de artificii, care va încheia încă un eveniment ce rămâne în istoria comunității locale.
„Toți cetățenii comunei Tîrnava și nu numai sunt invitați la o nouă ediție a unuia dintre cele mai importante și frumoase evenimente culturale pe care Primăria, cu sprijinul Consiliului Local, le organizează. Zilele Comunei Tîrnava, trei zile pline de activități cultural – sportive dar și un bogat program artistic, pentru toate gusturile”, a declarat Pleiner Norbert, primarul Comunei Tîrnava.
Programul complet al evenimentului
Vineri, 17 august 2018
Ora 16:00 – Muzică pentru copii – DJ.LU
Ora 17:00 – Teatrul T.a.C.T. Sighișoara – ‘’În poienitză’’
Ora 18:00 – Lumea copiilor- desene pe asfalt, jocuri distractive
Ora 19:00 – Muzică pentru copii – discotecă în aer liber
Ora 21:00 – Închiderea programului
Sâmbătă, 18 august 2018
Ora 08:00 – Campionatul “Cupa Tîrnavei” ed. VII
Ora 16:00 – Muzică DJ.LU
Ora 17:00 – Ansamblul Romilor ‘’INIMI FIERBINȚI’’- Mediaș
Ora 18:00 – Deschiderea oficială a Festivalului
Ora 19:00 – Muzică ușoară – Costea Daniela – Sighișoara
Ora 20:00 – Muzică ușoară – Emanuel Varga – Mediaș
(Participant X FACTOR)
Ora 21:00 – Concert Nick N & D
Ora 23:00 – Închiderea programului
Duminică, 19 august 2018
Ora 08:00 – Campionatul “Cupa Tirnavei” ed. VII
Ora 16:00 – Muzică DJ.LU
Ora 17:00 – Muzică populară – Aurelian Adam
Ora 18:00 – Ansamblul folcloric ‘’Târnava – Vânători’’ MS
Ora 19:00 – Muzică populară – Recital Adriana & Mariana Anghel
Ora 20:00 – Festivitatea de premiere CUPA TÎRNAVEI ed.VII
Ora 20:30 – Formația “Orizont” – Mediaș
Ora 23:00 – Foc de artificii
Romgaz amenință că va sista livrarea gazelor către ELCEN Constanța
Romgaz Mediaș are de încasat datorii restante în valoare de peste 16 milioane lei de la ELCEN Constanţa şi avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale. Romgaz a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017 în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante.
Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei. Romgaz, cu acordul Consiliului de Administraţie, a eşalonat aceste datorii restante, prin convenţie încheiată în luna aprilie a acestui an, iar datoriile au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei. Din aceste datorii, până la 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa a achitat 1,271 milioane de lei reprezentând primele două rate de eşalonare şi parţial a treia rată, la care se adaugă dobânzi aferente.
La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa avea de achitat 1,158 milioane de lei restanţa la a treia plată conform convenţiei mai sus amintite. De asemenea, erau înregistrate restanţe şi către compania de distribuţie a gazelor naturale.
Totodată, în lunile iunie şi iulie ale anului curent, deşi a fost notificată, Electrocentrale Constanţa nu şi-a indeplinit obligaţiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare.
Romgaz subliniază că, în lipsa plăţilor imediate a datoriilor conform contractului, va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanţa.



