Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a participat, vineri, la ceremonia de acordare a gradului de ofițer promoției „Centenarului Marii Uniri” din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
După încheierea ceremonialului, acesta a făcut o declarație de presă privitoare la avioanele britanice trimise de la baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” pentru interceptarea unui bombardier rus, în apropierea spațiului aerian NATO, deasupra Mării Negre.
„Nu este un lucru nou ce s-a întâmplat. Astfel de lucruri apar frecvent, tocmai de aceea există poliție aeriană care se face de pe ‘Mihai Kogălniceanu’. Acolo sunt colegii noștri britanici care operează cu cele patru taifunuri. Alături de ele sunt și forțele române care execută misiunile de poliție aeriană. Este, dacă vreți, o formă de manifestare a Federației Ruse cu care noi ne-am obișnuit, în ultimă instanță sunt provocări la care NATO răspunde așa cum se întâmplă de fiecare dată cu aceste misiuni de poliție aeriană. Nu discutăm doar despre spațiul românesc, discutăm de spațiul NATO și pentru asta suntem pregătiți să apărăm acest spațiu”, a declarat Fifor, la Sibiu.
Ministrul Mihai Fifor, la Sibiu: „Suntem pregătiți să apărăm spațiul NATO!”
Sistare alimentare gaze naturale pe strada Sacel din municipiul Sibiu, judetul Sibiu
Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din municipiul Sibiu, pe strada Sacel, in data de 27 iulie, incepand cu ora 13:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.
Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 27 iulie, incepand cu ora 16:00, in functie de prezenta la domiciliu a consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.
O mașină a luat foc pe strada Maramureșului
O mașină a luat foc pe strada Maramureșului. Autoturismul era în mers în momentul în care șoferul a observat că iese fum de sub capotă și a alertat pompierii. Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere a intervenit de urgență iar incendiul a fost stins în scurt timp. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
”Incendiul care se manifesta mai mult cu degajare de fum, a fost lichidat în scurt timp de către pompierii care au intervenit la locul evenimentului. Au ars elemente combustibile din cadrul compartimentului motor.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Se fac acum verificări pentru a se stabili din ce cauză a izbucnit incendiul însă cel mai probabil a fost vorba de o defecțiune tehnică,
Prima deplasare pentru FC Hermannstadt în Liga I
Alb-roșii își doresc să continue evoluția bună și în etapa a II-a a Ligii I. În această seară, cu începere de la ora 21,00, FC Hermannstadt va juca în prima deplasare din competiție. Fotbaliștii lui Pelici vor înfrunta pe FC Botoșani, echipă obișnuită deja cu partidele de pe prima scenă a ”sportului rege”. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1. ”Va fi un meci greu, ca toate celelalte, de fapt. Luăm fiecare meci în parte și încercăm să scoatem maximum de fiecare dată. Întâlnim o echipă bună, care a fost surpriza Ligii 1, în turul sezonului precedent. A jucat în cele din urmă în play-out, dar a terminat pe locul secund, după Dinamo. Botoșaniul are un antrenor care poate fi luat drept exemplu, drept model, atât din punct de vedere profesional, cât și ca om”, a declarat Alexandru Pelici. Partida dintre FC Botoșani și FC Hermannstadt este un bun prilej de reîntâlnire între Pelici și Enache. Cei doi au fost colegi la cursurile Pro. ”Îl cunosc foarte bine pe antrenorul Botoșaniului, pe Costel Enache. Am fost colegi la cursurile Pro. De-abia aștept să îl reîntâlnesc”, a mai spus Pelici. Tehnicianul echipei FC Hermannstadt a făcut o singură modificare în lot, față de meciul cu Sepsi. Ionuț Stoica a fost inclus în lotul de 18 care a făcut deplasarea la Botoșani. Fundașul l-a înlocuit pe grecul Bruno Chalkiadakis.

Antrenorul Gazului Metan a fost suspendat 2 meciuri

Eliminarea de la finalul partidei pe care Gaz Metan a avut-o săptămâna trecută cu echipa Concordia Chiajna s-a lăsat cu urmări pentru antrenorul ”lupilor negri”, Mihai Teja. Acesta a fost suspendat pentru două jocuri de către Comisia de Disciplină a FRF. El va trebui să plătească și o penalitate de 360 de lei, conform LPF. Astfel, el nu va fi pe bancă la meciurile cu FC Voluntari (deplasare) și Dinamo București (acasă).
Mihai Teja a fost eliminat de către arbitrul Găman deoarece a alergat peste 50 de metri pentru a se bucura alături de jucătorii săi la golul victorios marcat de Fortes, în prelungiri.
Înscrieri finalizate, la ULBS. Medicina, cea mai mare concurență
În această săptămână s-a încheiat înscrierea la facultățile din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Deși la unele dintre ele s-au înscris ceva mai mulți candidați decât în anii trecuți, sau poate mai puțini, diferențele nu sunt remarcabile. Facultatea cu cea mai mare concurență rămâne Medicina. Aici s-au înscris 1.260 de candidați la licență, pe 312 locuri (dintre care 129 fără taxă). Este urmată îndeaproape de Facultatea de Științe Socio-Umane, unde sunt 1.049 de candidați înscriși pe 794 de locuri (dintre care 223 fără taxă) și Facultatea de Drept, unde s-au înscris 363 de candidați pe 198 de locuri (dintre care 123 fără taxă).
La polul opus se află Facultatea de Teologie, la care s-au înscris 78 de candidați, deși sunt 108 locuri disponibile (dintre care 65 fără taxă), și Facultatea de Inginerie, unde s-au înscris 748 de candidați pe 883 de locuri (dintre care 459 fără taxă).
La Medicină, facultatea cu cea mai mare concurență, admiterea se face pe bază de examen. Anul trecut, ultima medie de intrare a fost puțin peste 8,70.
În ultima zi de înscriere, am întâlnit câțiva candidați pe coridoare.
Rebeca, o tânără din Deva, s-a înscris pentru a ajunge asistentă. Și-a dat seama că îi place să ajute oamenii și pentru asta s-a decis să urmeze Facultatea de Medicină. Este convinsă că va profesa în România și că nu va pleca în străinătate.
Amir Hossein Behrahi a venit tocmai din Iran pentru a face Medicina în Sibiu. Spune că îi place orașul și că își dorește să studieze aici. După ce va termina, va pleca, însă, să profeseze într-o țară din Europa sau în Canada.
La rândul său, Cristian a venit din județul Hunedoara să-și înscrie fata, în timp ce ea susține examenul pentru Facultatea de Medicină de la Cluj. Recunoaște că are emoții la fel de mari ca ale fiicei sale, însă e mândru de ea, pentru că a ales o meserie care îi place.
Cei mai mulți candidați de peste hotare, dintre cei înscriși la Medicină, vin din Republica Moldova, puțin peste 60, apoi din țări precum Ucraina, Albania, Arabia Saudită sau Siria. Prorectorul facultății, conf. dr. Gabriela Boța, este încântată de faptul că Medicina se află, în continuare, printre cele mai căutate facultăți și nu-și dorește decât ca absolvenții să-și poată urma destinul, dacă se poate, în România.
„Puțini studenți la medicină se pierd. Din statisticile ultimilor ani, pot spune că, din 120 de absolvenți, poate chiar mai mulți, undeva la maxim 10 pleacă în străinătate. Majoritatea rămân ca rezidenți în Sibiu sau în România […]. Generațiile de acum într-adevăr muncesc. Sunt copii buni, sunt copii extraordinari și vor mult mai mult. Își doresc condiții și pe partea de pregătire profesională, ca și dotare în spitalele în care ajung să lucreze, dar își doresc și un nivel de viață mai ridicat. Nu este ușor să faci 6 ani de facultate și, undeva, de la minim 4 ani de specializare în sus, ca să poți profesa. Este normal să ai pretenții, ajungi la vârsta la care îți permiți să alegi”, spune prodecanul.
Odată cu terminarea înscrierii, urmează admiterea propriu-zisă. Fiecare facultate în parte decide cum va fi aceasta, sub forma unui interviu, a unui chestionar, pe baza unei analize de dosar sau a unui examen scris. Rezultatele finale vor fi afișate, la unele facultăți, la sfârșitul lunii iulie, iar la altele, la începutul lunii august. De asemenea, facultățile care vor mai avea locuri libere urmează să organizeze și o sesiune de toamnă, la care înscrierile încep în luna septembrie.
Accident pe DN 1, la Bradu: un barbat a fost incarcerat
Reprezentanții Poliției Județene Sibiu au anunțat, vineri dimineață, că în afara localității Bradu, un bărbat în vârstă de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Brașov-Sibiu, a pătruns pe sensul opuse de mers, intrand în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.
Mașina lovită era condusă de un bărbat în vârstă de 74 ani din județul Sibiu.
În urma accidentului, șoferul care a provocat accodentul a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l scoate din mașină.
El este conștient, stabil hemodinamic și va fi transportat la spital, fiind suspect de mai multe fracturi.
În accident au mai fost rănite două persoane care primesc îngrijiri la fața locului.
Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost complet blocat.
FCSB s-a impus fără emoții pe terenul lui Rudar

Fotbaliștii antrenați de către Nicolae Dică și-au respectat blazonul la primul meci european din acest sezon. Roș-albaștrii au câștigat fără probleme în Slovenia, scor 2-0. Românii au fost net superiori celor de la Rudar Velenje și au mari șanse să treacă în turul următor. Golurile partidei din această seară au fost înscrise de către Dennis Man (min.5) și Filipe Teixeira (min.74). Atacantul român a deschis scorul după o lovitură de cap, la centrarea lui Junior Morais, iar portughezul a majorat diferența după o reluare din 6 metri. În 2 august se va disputa returul dintre FCSB și Rudar. Meciul va începe de la ora 21,30 și va fi transmis în direct pe Pro TV.
Echipa lui Hagi a terminat la egalitate cu Vitesse Arnhem
Jucătorii Viitorului Constanța au făcut cea mai bună partidă din acest început de sezon competițional. Fotbaliștii pregătiți de Gheorghe Hagi au terminat la egalitate cu olandezii de la Vitesse Arnhem, scor 2-2. Românii au condus pe celebra formație batavă. Denis Drăguș a marcat primul, în minutul 44. Vârful constănțenilor a înscris cu capul la centrarea grozavă a lui Houri. Revenirea de la cabine a fost mai bună pentru gazde, iar Drăguș a reușit dubla. Atacantul a marcat după o pasă a lui Vlad Achim. Olandezii au replicat imediat, iar Matavs a redus diferența după un gol foarte norocos. Vârful sloven a șutat puternic de la marginea careului, mingea la lovit în plin pe un coleg al său și a intrat în poartă. S-a terminat 2-2, iar calificarea se va juca la Arnhem.
Promotia Centenar a AFT primeste vineri primul grad militar
238 de absolventi ai Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” din Sibiu primesc vineri, la absolvire, primul grad militar. Promotia intitulata generic „Centenarul Marii Uniri”, va avea la iesirea de pe bancile AFT gradul de ofiter.
„Vineri, 27 iulie, incepand cu ora 10.00, in incinta Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” se va desfasura ceremonia militara de acordare a primului grad de ofiter absolventilor promotiei 2018.”, declara Elena Andrei, purtator de cuvant al AFT.
Promotia compusa din 40 de fete si aproape 200 de baieti va fi incadrata in functii in Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justitiei si Serviciul Roman de Informatii.
Program prelungit la Pasapoarte pentru a permite romanilor din strainatate sa isi reinnoiasca actele
Pentru a evita situatia neplacuta de anul trecut cand ghiseele de la Pasapoarte au fost extrem de aglomerate la sfarsitul lunii iulie si inceputul lunii august, reprezentantii Prefecturii au decis prelungirea programului de lucru cu publicul la Serviciul Pasapoarte Sibiu de la 8 la 10 ore. Ghiseele vor fi deschise cu program prelungit in perioada 26 iulie-31 august.
„Pentru a putea gestiona un numar mai mare de cereri si a reduce aglomeratia de la ghisee, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple din cadrul Institutiei Prefectului-Judetul Sibiu va avea program cu publicul intre orele 08.30 si 18.30 de luni pana vineri.”, anunta reprezentantii Prefecturii.
Pentru prezentarea la ghisee programarile se pot face on-line pe site-ul dedicat sau chiar in interiorul serviciului in baza bonurilor de ordine.
Vestile bune nu se opresc aici. Din aceasta luna a intrat in vigoare prevederea care spune ca valabilitatea pasapoartelor in cazul persoanelor de peste 18 ani a crescut de la 5 la 10 ani.
Eliberarea pasapoartelor in regim de urgenta se poate face numai ib baza actelor doveditoare care justifica urgenta. In cazul celor care nu pot face dovada urgentei deplasarii, pasapoartele se elibereaza in maxim 30 de zile pentru cererile depuse in tara si in maxim 90 de zile pentru cererile depuse in strainatate.


„Puțini studenți la medicină se pierd. Din statisticile ultimilor ani, pot spune că, din 120 de absolvenți, poate chiar mai mulți, undeva la maxim 10 pleacă în străinătate. Majoritatea rămân ca rezidenți în Sibiu sau în România […]. Generațiile de acum într-adevăr muncesc. Sunt copii buni, sunt copii extraordinari și vor mult mai mult. Își doresc condiții și pe partea de pregătire profesională, ca și dotare în spitalele în care ajung să lucreze, dar își doresc și un nivel de viață mai ridicat. Nu este ușor să faci 6 ani de facultate și, undeva, de la minim 4 ani de specializare în sus, ca să poți profesa. Este normal să ai pretenții, ajungi la vârsta la care îți permiți să alegi”, spune prodecanul.


