Profesorul Radu Carp lansează „Dumnezeu mă vrea aici”, la Librăria „Erasmus”
Profesorul Radu Carp își lansează cel mai nou volum, „Dumnezeu mă vrea aici”, la Librăria „Erasmus”.
Evenimentul va avea loc marți, 17 iulie, de la ora 18.
Alături de autor, va fi, potrivit organizatorilor, germanista Andreea Dumitru-Iacob, care îl va prezenta pe scriitorul Eginald Schlattner.
Peste 20 de milioane de euro, pentru monumentele din Sibiu
În 2018, se sărbătorește „Anul European al Patrimoniului Cultural”, iar Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a transmis date cu privire la monumentele istorice care au fost reabilitate în județul Sibiu din fonduri europene.
„Imaginați-vă un tablou pe care-l vedeți destul de des și din care, datorită timpului, s-a șters un colț care era interesant pentru povestea acelei bucăți lipsă. Așa ar fi și în cazul în care patrimoniul cultural al României s-ar șterge, prin neglijență sau lipsă de fonduri, din tabloul european al istoriei europene. Patrimoniul nostru cultural joacă un rol important în construirea viitorului Europei”, au transmis reprezentanții ADR Centru.
Începând cu anul 2007, Uniunea Europeană a investit în Regiunea Centru, adică în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin proiectele de restaurare ale patrimoniului cultural-istoric, circa 100 milioane de euro. Peste 20 de milioane de euro s-au cheltuit în județul Sibiu.
Au fost reparate, conservate, moderizate și incluse în circuitul turistic, în cadrul mai multor proiecte, Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Cisnădie (7,12 milioane lei), Biserica Fortificată Agnita (6,52 milioane lei), Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului (2,09 milioane lei), Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Șaroșul pe Târnave (1,33 milioane lei), Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Ruja (1,14 milioane lei) și Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Șeica Mică (1,91 milioane lei).
Proiecte deosebite care au presupus cheltuieli consistente și mari desfășurări de forțe s-au derulat la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului (3,92 milioane lei) și la Mediaș unde s-a lucrat pentru reabilitarea turnurilor și zidurilor de fortificație medievală Mediaș (25,94 milioane lei).
„Conservarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentului patrimoniu naţional Biserica Evanghelică Sibiu prin două proiecte implementate de Parohia Evanghelică Sibiu, investiții având o valoare totală de 34,33 milioane lei, din care 26,95 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate”, este un alt proiect major derulat cu fonduri europene în Sibiu.
De asemenea, Uniunea Europeană a finanțat reabilitarea a 18 biserici fortificate din Apold, Archita, Ațel, Bunești, Cârța, Cincișor, Curciu, Criț, Cârța, Dealu Frumos, Gârbova, Mâlâncrav, Ighișu Nou, Meșendorf, Netuș, Sebeș, Stejărișu, Valchid, în cadrul proiectului „Tezaure Fortificate Redescoperite”, în valoare de a fost implementat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România și a avut o valoare totală de 22,06 milioane lei, din care 14,39 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
După credința voastră, fie vouă
După episodul din ținutul gadarenilor din urmă cu două duminici și vindecarea paraliticului din Capernaum (Matei 8. 28-34, 9. 1-8), în Duminica aceasta Hristos Domnul își continuă, dinaintea ochilor noștri deschiși de Duhul Sfânt, misiunea Sa vindecătoare.
E o pedagogie a Bisericii că ne așează spre cunoaștere sufletească aceste vindecări în linie dreaptă cu timpul Rusaliilor, timpul nașterii comunității creștine.
Încearcă, astfel, să ne deschidă și nouă ochii, să ne redea și nouă grăirea cursivă în Duh, să ne redea mersul echilibrat de sănătate sufletească. Nu, nu la voia întâmplării avem de a face acum cu aceste Evanghelii.
Ele ne arată modul diferit în care firea umană reacționează la prezența lui Dumnezeu, cheia fiindu-ne substanța de credință din care ne hrănim nădejdea luminată de iubire. Întâlnirea Domnului cu bolnavii arată, de fapt, modul în care se întâlnește Hristos cu sufletul fiecăruia dintre noi, răniții și dependenții de iubire în Dumnezeu.
Neputincioși, unii se ocoșesc cu necredința lor, încercând să ne dovedească puterea lor de singuratici. Alții își iau tăria vieții din otrăvirea chipului lui Dumnezeu, din scuiparea lui Hristos, din alungarea lui din cetatea interioară, hărțuind și cetatea exterioară.
Un soi de răzbunare a mediocrului: ce mie nu-mi iese nici celuilalt nu-i prinde bine. Pentru toți astfel de atinși de neputință gestul Mântuitorului este identic.
Mila Sa este unică, vindecătoare, restauratoare. El cere simplitatea gestului de camaraderie în credință, de încredere în Cel Care te poartă spre idealul Împărăției lui Dumnezeu, chiar când îl ascunzi în cuvinte ale ciudatului-cotidian: bunăstare, siguranță, fericire socială etc.
Tot ce auziți că este exprimat ca drept al omului nu poate fi împlinit prin diluarea prezenței lui Dumnezeu în lume. Când omul devine unica țintă a drepturilor, lumea se dezumanizează.
E interesant, nu, cum de veacuri Biserica, și înainte Revelația Vechiului Testament, îl așează pe om drept stăpân al lumii într-o ordine în primul rând spirituală și abia în al doilea rând naturală.
Să fi știut Dumnezeu cum o luăm razna, inventând umanisme lipsite de om? E posibil.
Cum și Părinții Bisericii au intuit aceasta, arătând, prin suita Evangheliilor din săptămânile de după Rusalii, că numai în Duhul Sfânt poate fi înțeles efortul lui Dumnezeu de a sta printre oameni cu chipul Lui, acordându-i umanității gesturile de sprijin prin care să-și mențină ritmul vieții.
Orbi, șchiopi, paralitici, bolnavi de tot soiul și morți înviați sunt dați de pildă că El poate. Noi, noi nu credem. Și atunci ni se reamintește. Ca să putem și noi.
Dr. Anamaria-Cristina Brumar: Cât de periculoase sunt enterovirozele?
În sezonul estival apar numeroase cazuri de viroze, provocate de diverse enterovirusuri. Cei mai afectați sunt copiii, aceștia fiind predispuși să contacteze infecția în colectivități, în parcuri, ori la locurile de joacă, unde măsurile de igienă nu sunt respectate suficient. Cât de periculoase sunt aceste tipuri de răceli, care sunt simptomele caracteristice, precum și ce tratament și alimentație se recomandă ne spune dr. Anamaria-Cristina Brumar, medic de familie.
Ce este enteroviroza și care sunt principalele virusuri care o generează?
Enterovirozele sunt cauzate de un grup de virusuri mici de tip ARN (acid ribonucleic), care, așa cum spune și numele, au cale de transmitere intestinală (fecal-orală). Aceste virusuri pot rezista la temperatura camerei mai multe zile, iar perioada de incubație este de 3-10 zile. Grupele de vârstă la care le întâlnim cel mai des sunt copiii până la 10 ani, și anume, cei care se află în colectivități. Aceste viroze sunt întâlnite mai frecvent în sezonul estival. Enterovirusurile se clasifică în 2 grupuri distincte:
- Poliovirusurile – tip 1, 2 și 3 – care datorită vaccinării globale, sunt considerate a fi eradicate
- Non-Poliovirusurile:
- Virusul Coxsackie – tip A (23 de tulpini), B (6 tulpini)
- Enterovirusul – (se cunosc 5 tulpini, dar multe din ele sunt neclasificate încă)
- Echovirusul (28 de tulpini)
Trebuie precizat că aceste viroze afectează milioane de oameni anual, dar au în general o evoluție moderată și autolimitată.
Cea mai frecventă enteroviroză la grupa mică de vârstă, mai precis sugari și copii până la 5 ani, este cea produsă de Rotavirus, un virus ARN din familia Reoviridae. Este o afecțiune cu debut brusc, caracterizată prin vărsături și diaree, care duc rapid la deshidratare în lipsa tratamentului eficient efectuat, cel mai frecvent, în spital. Datorită vaccinului antirotaviral prezent și la noi în țară, chiar dacă acest vaccin nu este inclus în schema de vaccinare națională, a scăzut semnificativ numărul de cazuri grave determinate de Rotavirus în ultimii ani.
Prin ce simptome se caracterizează acest tip de răceală?
Majoritatea pacienților pot fi asimptomatici sau pot avea simptome nespecifice, comune unei „răceli” care debutează cu febră (38,5 – 40 de grade). Alte forme de debut mai frecvent întâlnite sunt:
- simptome respiratorii (strănut, rinoree seroasa, disfagie – dureri în gât)
- simptome de tip „flu-like” (asemănătoare gripei) – dureri musculare, cefalee, disfagie asociate cu disconfort abdominal sau cu simptomatologie digestivă (grețuri, vărsături, diaree apoasă însoțită de dureri abdominale)
- febră, exantem și enantem (erupție pe corp și pe mucoase) și simptome digestive
Cum se transmite enteroviroza?
Așa cum spuneam, principala cale de transmitere este cea intestinală, adică fecal-orală. Ea poate fi transmisă însă și pe cale respiratorie (prin salivă, secreții nazale, prin strănut, tușe) sau pe cale oral-orală (prin salivă)
Ce tratament este indicat pentru această afecțiune?
Din păcate, nu există tratament antiviral specific acestor tipuri de virusuri. Din fericire însă, în majoritatea cazurilor, infecția este autolimitată la 7-10 zile.
Tratamentul este unul simptomatic, cu scopul de a scădea febra (Paracetamol), medicație antiemetică (antivomitivă) și antispastică. Cea mai importantă însă este menținerea hidratării pacientului. Pentru a evita deshidratarea, principala metodă este folosirea sărurilor de rehidratare prezente pe piață în diferite forme pentru toate gusturile.
Nu se administrează antibioterapie, cu excepția cazurilor grave, la care se suspectează sau se confirmă suprainfecția bacteriană.
În cazul agravării simptomatologiei este recomandată internarea, pentru a preveni complicațiile sau deshidratarea severă.
Care persoane sunt mai predispuse la contractarea enterovirozei? Este specifică exclusiv copiilor sau se manifestă deopotrivă și în cazul adulților?
Copiii sunt mai predispuși în a contacta infecția enterală în colectivități, în parcuri, la locurile de joacă, unde măsurile de igienă nu pot fi respectate, așa cum ne-am aștepta. Bineînțeles că și adulții care lucrează în acel mediu sau care iau contact cu persoana bolnavă se pot infecta. Din fericire, până la vârsta adultă devenim imuni la o mare parte din tulpinile virale enterale.
Având în vedere că uneori enteroviroza se manifestă cu vărsături și diaree, ce alimentație este indicată în aceste cazuri?
În primele zile de boală este esențială hidratarea, deoarece pacienții pierd apă atât prin vărsături și diaree, cât și din cauza febrei. Hidratarea trebuie însoțită însă de săruri de rehidratare, pentru a ajuta menținerea lichidelor în organism.
În enteroviroze nu există o dietă recomandabilă. Se preferă alimentele cu un PH mai bazic. Se evită laptele de vacă, mai ales la cei mici, care pot prezența în timpul infecției și o intoleranță la acest aliment.
Se pot administra probiotice pentru a reface flora normală gastrointestinală.
Cât privește boală gură-mâna-picior, când apar ulcerații și erupții inclusiv pe limbă, atunci ce tip de alimente sunt recomandate?
Boala mână-gură-picior, produsă de una din tulpinile virusului Coxsackie, este o boală foarte contagioasă, dar cu evoluție autolimitată. Ulcerațiile apar după 2-3 zile de la debutul unor simptome nespecifice (febră, apetit scăzut, disfagie, simptome respiratorii). În general sunt afectați copiii de vârstă mică. Având în vedere apetitul scăzut, este de indicat hidratarea copilului, mai importantă decât alimentația solidă. În general sunt de evitat citricele și alimentele acide. Se recomandă lichidele reci, care calmează disconfortul local.
Pentru erupții este benefică aplicarea unor creme?
În general nu se recomandă aplicarea unor soluții sau crème. Dacă este necesar, pentru calmarea simptomelor se poate opta pentru soluții care conțin difenhidramina.
La ce complicații pot duce enterovirozele netratate?
Enterovirozele au de cele mai multe ori o evoluție autolimitată, cu o durată de 7-10 zile. Uneori însă, pot apărea complicații severe precum meningită aseptică, encefalită, afecțiuni cardiace (miopericardite), pneumonii sau pleurodinia, conjunctivita acută hemoragică sau hepatită. Este recomandabil de a nu se amâna internarea în momentul apariției complicațiilor de orice fel sau în simptome acute, precum durerea toracică sau cefalică.
Cum putem preveni îmbolnăvirea cu enteroviroză? Ce sfaturi aveți pentru cititori?
Prevenirea acestor afecțiuni ține în primul rând de igiena personală.
Copiii pot fi educați de mici să se spele cât de des posibil pe mâini, mai ales după folosirea toaletei și înainte de mâncare. Ce nu ține deloc de ei, este dezinfecția jucăriilor și aerisirea spațiilor de joacă, iar în acest sens personalul care se ocupă de ei trebuie cât mai bine instruit.
Fructele și legumele consumate trebuie bine spălate, chiar dacă au un aspect lucios și curat (precum cele din magazine) și nu sunt pline cu pământ (cum sunt uneori cele de la piață). Chiar și cele consumate din propria curte ar trebui spălate și curățate.
Trebuie protejate persoanele cu risc mare pentru complicații, iar în această categorie intră femeile gravide, nou-născuții prematur, persoane vârstnice sau imunotarate.
În rest, se recomandă dezinfecția spațiilor în care au avut loc mai multe cazuri de îmbolnăvire, pentru a preîntâmpina o viitoare epidemie.
Sala Transilvania, pictată în premieră la SISAF. Lucrare de 386 de metri pe peretele din spatele sălii!
Sala Transilvania din Sibiu a căpătat un aspect colorat și modern după ce unul dintre artiștii festivalului international Street Art Festival a executat, timp de șapte zile, o lucrare de mari dimensiuni, transformând peretele din spatele sălii. 386 de metri de culoare dau un aspect modern sălii, pictura murală exprimând un mix de sporturi, culori și sentimente și completând, astfel, galeria de artă stradală a Sibiului.
Lucrarea a fost efectuată de artistul Cornel Ortakovicu pe o suprafață de 386 de metri pe peretele din spatele Sălii Transilvania. „Am plecat cu lucrarea de la tema festivalului <<Can You Feel>> și având în vedere că Sala Transilvania este sală de sporturi, am dorit să exprim un mix de sporturi, de culori și de sentimente”, este semnificația dată de artist picturii efectuate pe peretele Sălii Transilvania.
Pictura de pe Sala Transilvania a fost realizată în perioada 2-8 iulie și este una dintre cele mai mari lucrări efectuate în cadrul ediției a IV-a a Sibiu International Street Art Festival.
„A fost aleasă această locație deoarece clădirea avea nevoie de ceva care să o scoată din <<amorțire>>. Este una din cele 16 lucrări efectuate în cadrul festivalului din acest an”, a declarat Andrei Oltean, președintele Asociației ART Factory Transilvania.
Celelalte 15 lucrări au fost efectuate în locațiile: Liceul Tehnic Energetic, Centrala Termică, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială Nr. 1, Școala cu clasele I-IV Nr. 4 (două lucrări), Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (trei lucrări), Bloc Strada Mirăslău nr. 38 (două lucrări), Punct de Transformare Electrica Strada Cetății, Casa de Cultura a Studenților, Colegiul Economic „George Barițiu”, un autobuz Tursib în fața magazinului Dumbrava.
Pictura de 386 de metri, o parte din „puzzle-ul” care va transforma Sala Transilvania
Ideea a fost apreciată de mai mulți sportivi sibieni, care s-au arătat încântați de pictura realizată pe peretele Sălii Transilvania. Această pictură reprezintă doar începutul noului aspect de care se va bucura cea mai mare sală din Sibiu, întrucât o nouă serie de lucrări de modernizare se pregătesc pentru viitorul apropiat.
„Este o pictură de mari dimensiuni care dă o nouă alură Sălii Transilvania. Mă bucur că am fost una dintre locațiile către care s-au îndreptat artiștii festivalului și consider că această lucrare de 300 de metri conferă un aspect modern sălii. Mai mult, este doar o piesă din puzzle-ul care va transforma Sala Transilvania, pentru că o serie de alte noi alte lucrări urmează să fie efectuate. Mai mulți sportivi s-au arătat deja încântați de noul aspect al sălii și acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a declarat Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania.
Sibiu International Street ART Festival s-a desfășurat între 2-8 iulie, fiind cel mai amplu demers de acest gen din țară. În cadrul festivalului din acest an, aflat la ediția a IV-a, s-au realizat 2.200 de metri pătrați de picturi murale incluse în Turul de Artă Stradală din Sibiu și o serie de lucrări în premieră.
Oana Maria Bogorin-Predescu- câştigătoarea premiului ls Școala de Vară de arte plastice de la Răşinari
Oana Maria Bogorin-Predescu va urma o perioadă de pregătire împreună cu mentori şi profesori de arte plastice, colaboratori ai Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, în vederea realizării unei expoziţii personale ce va avea loc în luna noiembrie la Primăria Municipiului Sibiu.
Organizatorii au ales artistul cu cel mai mare potenţial dintre participanţii la Şcoala de Vară de arte plastice de la Răşinari „Nu am vrut neapărat să alegem cel mai talentat participant ori cel mai tânăr artist cu potenţial ci am ales persoana care, cu ajutorul unei îndrumări de specialitate, poate creşte foarte mult într-o perioadă scurtă de timp. Oana Maria Bogorin-Predescu are un potenţial enorm” spune Tudor Şt. Popa, unul dintre organizatori.
Perioada de pregătire se va întinde până în luna noiembrie, atunci când artista îşi va expune lucrările în cadrul Galei AIOS. În acest timp, Oana Maria va avea mai mulţi profesori cu ajutorul cărora îşi va perfecţiona diferite tehnici de pictură, astfel încât, la sfârşitul perioadei de pregătire, să rezulte aproximativ 10 tablouri ce pot fi expuse.
„Aşa cum am promis la începutul taberei de creaţie de la Răşinari, pentru noi contează foarte mult ce rămâne în urma acestei Şcoli de Vară de arte plastice astfel că încercăm să dezvoltăm colaborări pe termen mediu şi lung cu participanţii. Unora le-am propus colaborări pe partea de desen şi ilustraţie de carte, altora încercăm să le vindem tablourile către pasionaţii de artă. Oanei încercăm să îi oferim şansa să aloce mai mult timp pasiunii ei – pictura” mai spun organizatorii.
Oana locuieşte în Sibiu de mai mulţi ani, ea fiind născută în iunie 1978 la Piatra Neamț. Absolventă a cursului de pictură organizat de Școala de Arte „Ilie Micu” din Sibiu, a mai avut până acum expoziții la Sibiu, București, Bistrița și Cluj-Napoca. Deși profesează în domeniul medicinei dentare, îi face mare placere ca în timpul liber să se adâncească în universul formelor și culorilor. În acuarelă, acril sau ulei, surprinde orice temă care o inspiră, fie că este vorba despre natură statică, peisaj, pictură abstractă sau figurativă.
”Școala de Vară de la Rășinari a fost o experiență inedită, savuroasă și intensă, care mi-a oferit oportunitatea să cunosc și să interacţionez cu oameni pasionați de pictură, entuziaști și deschiși să experimenteze și evolueze. Nu m-am gândit că, în urma acesteia, mi s-ar putea oferi o asemenea oportunitate de a continua pregătirea pentru încă o expoziţie. Îmi doresc foarte mult să lucrez în următoarea perioadă pentru realizarea expozitiei personale” spune Oana Maria.
Şcoala de vară de arte plastice, organizată de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu şi Primăria Comunei Răşinari, a avut loc în perioada 24-30 iunie 2018. Nouă artişti şi pasionaţi de artă din Sibiu, Brașov, Sfântu Gheorghe, Bistrița, Curtea de Argeș, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț și Copșa Mică au petrecut o săptămână la Răşinari unde, îndrumaţi fiind de artistul plastic sibian Ilie Mitrea, au desenat şi pictat într-un mediu care să nu le distragă atenţia. Sistemul de selecţie al participanţilor a fost pe bază de portofoliu, în urma înscrierilor prealabile.
FOTO – Lucrare de aproape 400 de metri pe Sala Transilvania
Sala Transilvania din Sibiu a căpătat un aspect colorat și modern după ce unul dintre artiștii Festivalului International Street Art Festival a executat, timp de șapte zile, o lucrare de mari dimensiuni, transformând peretele din spatele sălii. 386 de metri de culoare dau un aspect modern sălii, pictura murală exprimând un mix de sporturi, culori și sentimente și completând, astfel, galeria de artă stradală a Sibiului.
Lucrarea a fost efectuată de artistul Cornel Ortakovicu pe o suprafață de 386 de metri pe peretele din spatele Sălii Transilvania. „Am plecat cu lucrarea de la tema festivalului <<Can You Feel>> și având în vedere că Sala Transilvania este sală de sporturi, am dorit să exprim un mix de sporturi, de culori și de sentimente”, este semnificația dată de artist picturii efectuate pe peretele Sălii Transilvania.
Pictura de pe Sala Transilvania a fost realizată în perioada 2-8 iulie și este una dintre cele mai mari lucrări efectuate în cadrul ediției a IV-a a Sibiu International Street Art Festival.
„A fost aleasă această locație deoarece clădirea avea nevoie de ceva care să o scoată din <<amorțire>>. Este una din cele 16 lucrări efectuate în cadrul festivalului din acest an”, a declarat Andrei Oltean, președintele Asociației ART Factory Transilvania.
Celelalte 15 lucrări au fost efectuate în locațiile: Liceul Tehnic Energetic, Centrala Termică, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială Nr. 1, Școala cu clasele I-IV Nr. 4 (două lucrări), Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (trei lucrări), Bloc Strada Mirăslău nr. 38 (două lucrări), Punct de Transformare Electrica Strada Cetății, Casa de Cultura a Studenților, Colegiul Economic „George Barițiu”, un autobuz Tursib în fața magazinului Dumbrava.
Pictura de 386 de metri, o parte din „puzzle-ul” care va transforma Sala Transilvania
Ideea a fost apreciată de mai mulți sportivi sibieni, care s-au arătat încântați de pictura realizată pe peretele Sălii Transilvania. Această pictură reprezintă doar începutul noului aspect de care se va bucura cea mai mare sală din Sibiu, întrucât o nouă serie de lucrări de modernizare se pregătesc pentru viitorul apropiat.
„Este o pictură de mari dimensiuni care dă o nouă alură Sălii Transilvania. Mă bucur că am fost una dintre locațiile către care s-au îndreptat artiștii festivalului și consider că această lucrare de 300 de metri conferă un aspect modern sălii. Mai mult, este doar o piesă din puzzle-ul care va transforma Sala Transilvania, pentru că o serie de alte noi alte lucrări urmează să fie efectuate. Mai mulți sportivi s-au arătat deja încântați de noul aspect al sălii și acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a declarat Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania.
Sibiu International Street ART Festival s-a desfășurat între 2-8 iulie, fiind cel mai amplu demers de acest gen din țară. În cadrul festivalului din acest an, aflat la ediția a IV-a, s-au realizat 2.200 de metri pătrați de picturi murale incluse în Turul de Artă Stradală din Sibiu și o serie de lucrări în premieră.
FOTO – Școala de vară „Monumentele sibiene ale Marii Uniri”, în județul Sibiu
În zilele de 9-11 iulie 2018, Sibiul a fost gazda unei interesante școli de vară, organizată de Asociația pentru Cultură și Educație Europeană, în colaborare cu Filiala Sibiu a Societății de Științe Istorice din România, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu (Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă) și Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Sibiu.
Cei 27 de participanți, elevi și cadre didactice din județele Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vrancea, au parcurs un program de activități centrat pe tema „locurilor memoriei”, din perspectiva Centenarului Marii Uniri. Manifestarea, înscrisă pe Agenda Culturală 2018 a Municipiului Sibiu și cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu, se află la a II-a ediție.
Deschiderea Școlii de vară „Monumentele sibiene ale Marii Uniri” a avut loc luni, 9 iulie 2018, la Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” Sibiu, în prezența d-lui director prof. Romulus Simion. Însemnătatea și complexitatea momentului unionist au fost subliniate de prof. univ. dr. Mihaela Grancea, conf. univ. dr. Gabriela Gruber, conf. univ. dr. Valeria Soroștineanu și conf. univ. dr. Silviu Purece. Conferința a fost urmată de un atelier cultural-educativ, în cadrul căruia, elevii au realizat, pe echipe, diverse materiale reprezentative referitoare la monumentele Marii Uniri.
Ziua s-a încheiat cu un itinerar unionist al Sibiului, sub coordonarea și ghidajul d-nei conf. univ. dr. Valeria Soroștinenu. Din turnul bisericii evanghelice, elevii și cadrele didactice și-au putut imagina pătrunderea armatei române în august 1916, pentru eliberarea coetnicilor din Transilvania, dar și drumul anevoios parcurs până la realizarea visului unirii. Bătălia Sibiului a fost câștigată de germani, în septembrie 1916, strategia victoriei fiind trasată de feldmareșalul Erich von Falkenhayn chiar din turnul pomenitei biserici.
A doua zi a școlii de vară a fost consacrată unei excursii pe traseul Mediaș – Moșna – Axente Sever. La Mediaș, d-l prof. Helmuth Knall a rememorat desfășurarea Adunării Săsești din 8 ianuarie 1919, chiar în spațiul în care s-a derulat aceasta, Sala festivă a Liceului „Stephan Ludwig Roth”. Clădirea modernă (1912) fusese martora aderării sașilor la decizia unionistă românească de la Alba Iulia. Pe urmele eroului sas pașoptist, promotor al bunei înțelegeri între națiunile Marelui Principat al Transilvaniei, excursionișii au poposit în casa memorială St. L. Roth din Moșna, ultima locație a pastorului luteran, înaintea executării sale la Cluj (1849) de către revoluționarii maghiari radicali.
Popasul la Moșna a prilejuit întâlnirea cu inimosul director prof. Ionel Șotropa, care și-a asumat cu bucurie rolul de ghid local și gazdă generoasă. La întoarcere, excursioniștii au vizitat biserica fortificată din Axente Sever/Frauendorf, intrând în contact cu atmosfera idealurilor pașoptiste românești, prin intermediul personalității eroului local Ioan Axente Sever. A doua parte a zilei de 10 iulie a fost rezervată întâlnirii cu Trupa Veteres Milites, ansamblu cultural-artistic de reconstituiri istorice, organizat de Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, sub coordonarea d-lui conf. univ. dr. Silviu Purece.
Vernisajul expoziției „Monumentele Marii Uniri” a reprezentat principala activitate a ultimei zile a școlii de vară. Expoziția a fost montată în incinta Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” Sibiu. Sub forma unei adevărate lecții de istorie, elevii au prezentat, pe grupe, materialele expuse. Pentru implicarea în activitățile Școlii de vară „Monumentele sibiene ale Marii Uniri”, organizatorii au acordat diplome de participare.
Ultima activitate s-a desfășurat în spațiul central al Sibiului. A fost vizitat Muzeul de Istorie – Casa Altemberger și s-au încheiat prezentările/filmările în fața clădirii care a adăpostit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în perioada decembrie 1918 – octombrie 1919, constatându-se aspectele pozitive ale conviețuirii româno-săsești pe meleagurile sibiene, fapt confirmat în anul Centenarului Marii Uniri de prezența în cea mai înaltă funcție a statului român a unui sas sibian, respectiv de conducerea orașului Sibiu de către primari sași în ultimele două decenii.
Pe parcursul celor trei zile, participanții la Școala de vară „Monumentele sibiene ale Marii Uniri” au avut ocazia să asimileze și să exerseze deviza europeană a „unității în diversitate”, o realitate palpabilă în spațiul sibian. Un film documentar de scurt metraj, realizat de-a lungul celor trei zile de activități, va fi postat pe Youtube.
Răşinărenii fac nuntă ciobănească în Muzeul ASTRA
Duminică, în Muzeul Satului va fi nuntă ciobănească. Sătenii din Răşinari organizează o petrecere după obiceiuri străvechi, de la ora 15, la stâna şi gospodăria din Răşinari.
Piesa de teatru este inspirată de creaţia răşinăreanului Corneliu Dragoman Lubinschi, din anul 1957.
Obiceiurile prezentate duminică datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar ilustraţiile muzicale au fost culese şi prelucrate de dirijorul Gheorghe Șoima.











