Acasă Blog Pagina 4543

3 medalii, bilantul popicarilor Tălmaceni la Cupa Romaniei

0

Saptamana trecuta a avut loc la Ploiesti, pe moderna arena de popice ,,Conpet,, finala Cupei Romaniei la popice +60 ani si – 60 ani, popicarii din judetul nostru au reusit o performanta deosebita reușind să câștige 3 medalii din 6 puse în joc. Rezultatele au fost următoarele:
Clasament final – 60 ani
1.Cazacu Calin (CS Oras Talmaciu)  – 554 p.d.
2.Balan Stefan (CS Oras Talmaciu)  – 547 p.d.

  1. Ballasch Mircea (CS Oras Talmaciu) – 522 p.d.

S-au lansat 120 bile mixte. Pe lângă cei trei medaliați au mai participat la finala si Beuch Erhard, Mailat Liviu, Haran Silvestru, Geleriu Sorin, Costachioiu Valentin, Fechete Dorel, Caramizoiu Dumitru si Oltean Vasile.

FOTO: Un om a fost prins între un mal de pamant și un zid de beton

0

UPDATE: Bărbatului a fost scos de către pompieri sub transportat de urgenta de un echipaj SMURD la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Stirea initiala.
Un bărbat care sapa un sant a fost prins între un mal de pământ care s-a surpat și un zid de beton. Pompierii au intervenit de urgenta si lucreaza sa il scoata pe barbat.
“ISU Sibiu a intervenit cu 3 echipaje pentru salvarea unei persoane surprinse de surparea unui mal la care se efectuau sapaturi. Persoana a fost găsită la faţa locului blocată între mal şi o bucată dintr-un gard de beton care s-a desprins şi a căzut peste acesta, pe strada Eschile din municipiul Sibiu.” a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvant al ISU Sibiu
Barbatul este constient iar pompierii încearcă sa indeparteze gardul din beton pentru ca mai apoi sa il scoata pe om din pământul care a cazut peste el.

Peste 860 de contestatii la examenul de Bacalaureat

862 de elevi considera ca nu au fost notati corect la probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018.
Cele mai multe contestatii, 394 la numar, au vizat proba de limba romana.
Alti 198 de candidati au considerat ca meritau note mai mari la proba de matematica.
Au mai fost depuse 83 de contestatii la biologie si anatomie, 38 la germana(limba materna), 47 la istorie, 35 la geografie, 25 la informatica, 16 la proba de logica, 17 la fizica, 8 la chimie si una singura la filosofie.
Cei mai multi contestatari, aproape 90, provin de la Colegiul National „Gheorghe Lazar”. Alte 65 de contestatii vin de la Colegiul Brukenthal. Elevii de la Colegiul National Octavian Goga si Liceul Scoala Nationala de Gaz au depus cate 62 de contestatii.
Cele mai putine contestatii, 4 la numar, au fost depuse la Liceul Tehnologic „Stanescu Valerian” Tirnava. Aici insa contestatari sunt practic toti cei care au participat la probele scrise ale bacalureatului.
Inaintea rezolvarii contestatiilor, procentul de promovabilitate al judetului Sibiu este de putin peste 75%.
Rezultatele finale, de dupa contestatii, vor fi facute publice in data de 9 iulie.

Copiii fac cunoştinţă, sâmbătă, cu elefantul Elmer

Prichindeii pot afla povestea lui Elmer, un elefant mai special, multicolor, poznaş şi care îi face pe semeni să râdă, sâmbătă, 7 iulie, de la ora 11.30, la Family Place Caffe, în Şelimbăr, pe strada Mihai Viteazu nr. 260A.
Aici va avea loc şi un atelier de creaţie, în cadrul căruia copiii se vor distra şi vor socializa.
„Vom citi povestea lui Elmer care este o poveste despre curajul de a merge înainte când toţi o iau la fugă în direcţia opusă. Este o poveste cu morală, care ne învaţă să nu dăm înapoi pentru că ceilalţi ne sperie. Un răget nemaiauzit seamană panică în rândul animalelor. Doar Elmer nu se teme şi se hotărăşte să facă cercetari. Pe lângă acestea, vom dansa, vom cânta şi ne vom juca jocuri cu elefanţi. Iar când nu mai putem de atâta joc, ne aşezăm şi le dăm mânuţelor ceva colorat de lucru”, spun organizatorii.
Numărul locurilor în cadrul atelierului de aproximativ o oră este limitat, iar înscrierea se face pe bază de rezervare, la numărul de telefon 0771.029.650, cu numele şi prenumele copilului şi vârsta acestuia.
Preţul unui bilet este 20 de lei.

Copil de 2 ani și jumătate lovit de o mașină pe Șoseaua Alba Iulia

0

Un copil de 2 ani și jumătate a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. S-a întâmplat pe Șoseaua Alba Iulia, băiețelul se afla într-un cărucior iar mama sa a traversat drumul neregulamentar.
”Accidentul s-a produs în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia, o femeie de 33 de ani din Sibiu care însoțea un cărucior cu un copil de 2 ani și 6 luni a traversat neregulamentar, căruciorul fiind acroșat de un autoturism condus regulamentar spre ieșirea din oraș, de către o femeie de 29 de ani, din Sibiel. Minorul a fost transportat la spital, constient.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportat de un echipaj SMURD la spitalul de pediatrie pentru mai multe investigații medicale.

Ovidiu Ganț: Nu puteam susține o inițiativă rușinoasă cu efecte catastrofale pentru viitorul țării noastre

Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, a votat miercuri în Camera Deputaţilor împotriva modificării Codului Penal.
“Propunerea Comisiei Iordache încearcă să salveze persoane care au comis infracţiuni şi reprezintă totodata o potenţială „invitaţie” la comiterea de noi infracţiuni”, a declarat Ovidiu Ganţ. “Ca reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România nu puteam susţine o iniţiativă ruşinoasă şi cu efecte catastrofale pentru viitorul ţării noastre”, a spus deputatul sibian.

Localitate din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
* VINERI, 6 IULIE 2018
* între orele 9-12 în localitatea: HAMBA, Localitate-integral.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Prefectura Sibiu cere Guvernului 1,3 milioane de lei pentru refacerea Transalpina după inundații

Întrunit în ședință extraordinară, la convocarea prefectului Adela Muntean, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat, miercuri, Hotărârea nr. 3 privind pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase din luna iunie, în județul Sibiu.
Valoarea pagubelor materiale provocate de ploi torențiale, scurgeri de pe versanți, alunecări de teren la căile de comunicații din județ a fost stabilită de Comisia de constatare și evaluare la 1.428.000 lei. Potrivit rapoartelor de sinteză aprobate în ședința CJSU, această sumă se împarte astfel:
* 1.305.000 lei către Consiliul Județean Sibiu, pentru refacerea drumului județean DJ 106E (Transalpina), pe tronsoanele km 44+400, km 44+550, km 46+850, km 47+450 și km 47+700, între localitatea Jina, județul Sibiu, și limita cu județul Alba
* 123.000 lei către Comuna Roșia, pentru refacerea drumurilor comunale DC 54 sat Nou și DC 55 sat Cașolț (pe tronsoane care totalizează 0,97 kilometri) și a drumurilor de exploatare din satele Roșia, Daia, Cașolț, Nou și Cornățel (pe tronsoane ce totalizează 3,13 kilometri).
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu va fi înaintată Guvernului României, pentru alocarea sumelor necesare refacerii infrastructurii rutiere din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.

Profesorii si inspectorii scolari cauta explicatii pentru notele de la examenul de Bacalaureat

Desi Sibiul a obtinut un procent bun de promovare la examenul de bacalaureat, atat candidatii care au sustinut examenul cat si dascalii acestora se declara nemultumiti de notele primite la anumite materii si anunta ca vor depune contestatii.
Cei de la Inspectoratul Scolar Sibiu sunt de parere ca subiectele au fost mai grele decat in alti ani.
„Se pare ca subiectele au avut un coeficient mai mare de dificultate ca in anii trecuti si…generatiile difera de la un an la altul. La romana s-a dat dupa alt model in sensul ca au fost la subiectul I ceva modificari fata de anul trecut.”, spune inspectorul Gheorghe Birza.
Dascalii dau vina pe profesorii corectori si spun ca mediile vor creste mult dupa rezolvarea contestatiilor.
„Ma asteptam la multi altii de la noi, de la Goga la medii mult mai mari. Daca aveti curiozitatea sa veniti dupa conteststii, eu pot sa pun pariu cu dumneavoastra, peste 90% vor avea note mai mari decat au luat la prima corectura. Pentru ca vor fi corectate in alt judet. S-au corectat in Harghita. Unde sunt corectori de limba maghiara. Nu avem absolut nimic cu ei dar nu cunosc bine limba romana! Nu cunosc sensul termenilor. Este o greseala a Ministerului, dupa parerea mea si a multor altora, inclusiv a elevilor si a parintilor acestora, flagranta!”, este de parere Petre Grozav, profesor de geografie la Colegiul National Octavian Goga din Sibiu.
Elevii au putut depune astazi contestatii intre orele 12.00 si 16.00.
La Colegiul Goga spre exemplu au fost depuse 121 de contestatii. Cele mai multe vizeaza notele obtinute la proba scrisa de limba romana.
Rezolvarea conteststiilor se va fsce in perioada 5-8 iulie.
Rezultatele finale vor fi afisate in data de 9 iulie.

Tânăr prins la volan fără permis și cu mașina neînmatriculată

Miercuri dimineața, pe raza localității Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cuza Vodă de către un localnic în vârstă de 20 de ani. După ce au efectuat verificările necesare, polițiștii au constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce, iar autoturismul în cauză este neînmatriculat, întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Peste 1.200 de locuri de muncă pentru șomerii sibieni

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în aceadtă săptămână un număr de 1.276 locuri de muncă vacante oferite de către 85 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite, 157 de posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume analist calitate, asistent manager, fizician, inginer instalaţii pentru construcţii, inginer textile,pielărie, inginer de sistem în informatică, inginer producţie, inspector de specialitate în administraţia publică, logistician gestiune flux, manager de zonă, manager proiect, medic stomatolog, muzeograf, programator, proiectant inginer mecanic, redactor sau şef proiect, în timp ce 1.119 posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
78 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 30 de posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 123 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 8 locuri de muncă pentru instalatori apă și canal. 14 posturi sunt oferite agenților de securitate, iar 5 locuri de muncă sunt pentru mecanici auto și mecanici utilaje. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 7 joburi, 15 locuri de muncă fiind oferite și pentru zidari. În același timp sunt oferite 4 posturi pentru electricieni și 10 joburi pentru operator bobinator-dublator. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Peste 5.400 de locuri pentru studiile de licență și masterat la ULBS

5.477 de locuri pentru studiile de licență și masterat au fost scoase la concurs, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru sesiunea de vară 2018. Dintre acestea, 3.567  sunt locuri pentru studii de licență, 1.654 reprezentând locuri subvenționate (fără taxă). Pentru studiile de masterat sunt alocate 1.910 locuri (961 fiind bugetate), iar pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă sunt scoase la concurs 1.045 de locuri (855 pentru învățământul de licență și 190 la master).

Cele mai multe locuri, 883, sunt disponibile la Facultatea de Inginerie, urmată de Facultatea de Științe Socio-Umane cu 794 de locuri și de Facultatea de Științe Economice, 383 locuri.
Pentru anul universitar 2018-2019, în numărul total de locuri scoase la concurs sunt incluse și cele cu destinație specială repartizate de Ministerul Educației Naționale:
LICENȚĂ:
– 8 locuri destinate candidților de etnie rromă;
– 57 locuri destinate candidaților care sunt absolvenți a unui liceu din mediu rural;
– 76 locuri destinate candidaților din diaspora;
– 31 locuri destiate formării cadrelor didactice;
– 100 locuri domenii prioritare
MASTER:  
  – 4 locuri destinate candidților de etnie rromă;
– 26 locuri destinate candidaților din diaspora;
– 78 locuri domenii prioritare
Cu privire la studiile doctorale, la nivelul ULBS au fost alocate 170 locuri, din care 53 de locuri fără taxă.
Înscrierile la facultățile din cadrul ULBS vor începe, în majoritatea cazurilor, în 11 iulie, pentru învățământul la zi și în 9 iulie pentru cei care optează pentru studiile de Invățământ la Distanță și Frecvență redusă.
Calendarul admiterii pentru fiecare specializare în parte poate fi consultat AICI.
Cei care doresc să se înscrie la una din specializările oferite de facultățile din cadrul ULBS au la dispoziție oferta educațională completă pe site-ul Universității.
Situația în timp real a numărului celor înscriși la fiecare facultate din cadrul ULBS poate fi consultată la adresa AICI
Admitere 2018
 TEOLOGIE:
Licență – 108 locuri (din care 65 locuri fără taxă)
Master – 77 locuri (din care 45 locuri fără taxă)
DREPT:
Licență – 198 locuri (din care 123 locuri fără taxă)
Master – 192 locuri (din care 82 locuri fără taxă)
LITERE ȘI ARTE:
Licență – 345 locuri (din care 187 locuri fără taxă)
Master – 179 locuri (din care 116 locuri fără taxă)
SOCIO-UMANE:
Licență – 794 locuri (din care 223 locuri fără taxă)
Master – 409 locuri (din care 169 locuri fără taxă)
INGINERIE:
Licență – 883 locuri (din care 459 locuri fără taxă)
Master – 455 locuri (din care 229 locuri fără taxă)
ȘTIINȚE:
Licență – 297 locuri (din care 175 locuri fără taxă)
Master – 168 locuri (din care 115 locuri fără taxă)
MEDICINĂ:
Licență – 312 locuri (din care 129 locuri fără taxă)
Master – 120 locuri (din care 0 locuri fără taxă)
ȘTIINȚE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI:
Licență – 247 locuri (din care 128 locuri fără taxă)
Master – 133 locuri (din care 68 locuri fără taxă)
ȘTIINȚE ECOMOMICE:
Licență – 383 locuri (din care 165 locuri fără taxă)
Master – 177 locuri (din care 137 locuri fără taxă)
ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL CU FRECVENŢĂ REDUSĂ:
Licență – 855 locuri
Master – 190 locuri
PROGRAME POSTUNIVERSITARE DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE
210 locuri