Acasă Blog Pagina 4554

Dosare penale în trafic. Șoferi băuți, fără permis și vehicule neînmatriculate

0

În doar câteva ore, polițiștii au deschis trei dosare penale pentru infracțiuni în trafic. Doi șoferi circulau băuți, unul dintre ei era cu un moped neînregistrat și nu avea nici permis de conducere iar un alt șofer fără permis conducea o mașină cu numere false.
În apropiere de localitatea Roandola, un tânăr de 25 de ani care circula cu un moped a fost oprit de poițiști pentru control. Oamenii legii au constatat că bărbatul nu are permis de conducere și era băut. ”Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, mopedul este neînregistrat, iar la testarea alcoolscopică, rezultatul a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Un alt bărbat băut a fost prins la volan, în localitatea Slimnic, pe DN14. ”Polițiștii au verificat alcoolscopic un localnic în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe DN 14. Rezultatul testării a fost de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele bărbatului întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.” a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cu dosar penal s-a ales și un tânăr de 29 de ani din localitatea Ighișu Nou care a fost prins în trafic cu o mașină neînmatriculată ce avea aplicate numere false. Polițiștii au cosntatat în urma verificărilor că bărbatul nu are nici permis de conducere. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat dar și pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înregistrare.
 
 

Condamnat la închisoare pentru tăiere ilegală de lemne

0

Un tânăr de 22 de ani din Gura Râului a fost condamnat la închisoare pentru tăiere ilegală de lemne. Bărbatul a primit o pedeapsă de 9 luni de detenție iar polițiștii l-au prins și l-au încarcerat.
”Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Orlat au identificat și prins un bărbat în vârstă de 22 de ani, din Gura Râului, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de material lemnos.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, urmând să fie transferat la penitenciar pentru a își executa pedeapsa.
 

Doi demonizați într-un ținut numit Gadara

Aproape că ți-e teamă să mai vorbești despre lucrurile grele prin care trece sufletul unui om în vremurile de acum.
Vremuri care afirmă, jos și tare, îndrăznesc să scriu, că omul a evoluat: nu mai are suflet, nu mai are sexualitate, nu mai are ca formă de existență familia, nu mai are chip, nu mai contează decât ca burtă consumistă pentru propuneri de o violență care face din iad spațiu de odihnă și din viață un chin propriu-zis.
Cu alte cuvinte, azi, intrat între noi, Hristos ar găsi o conștiință fără chip, fără nevoia de asemănare cu Dumnezeu. O lume în lanțuri, situată mereu la marginea de cimitir a vieții, mai mult spre moarte decât spre viață. Rupți de iubirea celorlalți, cei doi sperie din Evanghelia zilei, se adâncesc în îndrăcire.
Azi credem că dacă ne tot rupem unul de altul, dacă ne înjosim și ne călcăm în picioare, dacă ne confruntăm josnic valorile- câte or mai fi, suntem liberi, dezlănțuiți. Domnul Hristos nu ne mai pare necesar.
Vin alții să ne dezlege. De la arnăuții credinței- strecurați și în Ortodoxie din prea plin, din nefericire, până la simandicoșii unor drepturi strecurate pe sub ușa iadului spre sufrageria de har a lumii.
Comisionarii care se autoinstituie ca dumnezei plac mai mult decât Dumnezeu care moare pentru mântuirea noastră. Ne provoacă la prea mult Hristos, prea ne vrea…oameni. Prea ne vrea de partea Sa. Ceilalți ne dau dreptate în toate, ne lasă la mintea noastră și nu-i deranjează lipsa de informare, specularea prostiei intelectualilor de a crede fără a cerceta (ei care cred că Biserica spune asta, o aplică din preaplin la propriile vieți)- diferită mult de naivitatea de care sunt acuzați mai puțini intelectualii- cultivarea suficienței ca formă de informare și a superiorității în limbaj ca formă de elitism fals ne aseamănă, ca societate, mai mult cu cimitirul din Gadara.
Mi-ar fi teamă de un singur lucru. Sătul de aroganța noastră, Hristos să nu ne părăsească, să nu ne lase singuri, obscuri în vise și fericiri, convinși că suntem miezul lumii când, de fapt, suntem partea dinspre moarte a ei.
De aceea ne este pusă mereu dinainte Evanghelia aceasta. Pentru că lumea seamănă cu oamenii ei. Pe măsura în care se apropie de Hristos ori știe a-L primi, crește spre Rai. Altfel, ca orice turmă, se aruncă în neant…
 
 
 

Cod galben de inundatii pe Cibin

Hidrologii au emis o noua avertizare de inundatii pe raul Cibin. Aceasta a intrat deja in vigoare si ramane activa pana la data de 1 iulie.
Date fiind conditiile meteo, pompierii sunt in permanenta in alerta, pregatiti sa intervina cu motopompe, electropompe si o pompa de mare capacitate in caz de inundatii.
„Pompierii sibieni monitorizeaza in continuare situatia din judet si sunt pregatiti sa intervina cu fortele si mijloacele necesare tinand cont de prognozele meteorologice pentru urmatoarea perioada si avand in vedere avertizarea hidrologica emisa de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, de cod galben  pe raul Cibin  valabila pana in data de 1.07.2018 orele 24. Pana la acest moment nu au fost semnalate probleme pe raul Cibin.”, spune Cristina Criveanu, purtator de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Capitan Dumitru Croitoru” al judetului Sibiu.
Avertizari hidrologice de posibile iesiri din matca sunt si pe raurile Olt si Tarnava Mare. Ambele vizeaza si judetul nostru.
Reprezentantii Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor anunta pe site-ul propriu ca sunt posibile scurgeri importante de pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii si cresteri de debite pe raurile mentionate, cu posibilitate de depasire a cotelor de aparare.
 

Mai multe sanse pentru romanii care au nevoie de tratament in strainatate

Reprezentantii Ministerului Sanatatii anunta simplificarea reglementarilor privitoare la accesul pacientilor romani la tratamente in strainatate decontate de autoritatile romane. Noile modificari legale au fost deja publicate in Monitorul Oficial si vizeaza facilitarea accesului la tratament in cazul bolnavilor care necesita transplanturi de organe, tesuturi sau celule de origine umana  pentru care interventiile nu se pot efectua in spitalele romanesti.
„A fost necesara simplificarea procedurilor de acces la tratamente in strainatate si adaptarea lor la cerintele de azi. (…)formalitatile erau extrem de greoaie si intarziau mult obtinerea aprobarii pentru pacientii care au nevoie urgenta de  servicii medicale si pentru care afectiunile nu stau pe loc in asteptarea unor aprobari”, este de parere Ministrul Sanatatii.
Conform noilor reglementari, in cazul copiilor cu varste de pana la un an dosarele pentru tratament in strainatate se poate face imediat dupa diagnosticare fara a se mai parcurge neaparat toate etapele. Masura nu se aplica insa si pacientilor din alte categorii de varsta.
Timpul de aprobare a dosarelor va fi oarecum redus si in cazul altor categorii de varsta prin aprobarea efectuarii tratamentului in baza unei singure oferte de clinica in strainatate. Aceasta va fi aleasa de comisia teritoriala de analiza a cazului.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii mai spun si ca, in functie de gravitatea bolii, se poate decide achitarea costurilor de deplasare a insotilotilor in cazul celor cu varste de pana in 18 ani. Platile ar urma sa fie facute de catre directiile de sanatate publica din intrreaga tara insa despre sume sau surse de finantare nu au fost adaugate detalii.
Beneficii in plus ar urma sa aiba si cei care au suferit o interventie chirurgicala in strainatate si necesita tratament posttransplant.

De ce să ne iubim Tricolorul?

De când lumea și pământul, comunitățile, mari sau mici, au avut simboluri distinctive. De la blazoane și până la steaguri, acestea au fost motive de mândrie. Săptămâna aceasta, pe 26 iunie, a fost ziua Drapelului Românesc. Poate n-ar strica să fim mai conștienți de valoarea pe care drapelul nostru o are și mai mândri de frumusețea și însemnătatea lui. Pentru asta trebuie să cunoaștem istoria steagului nostru, legendele ce-l înconjoară și importanța pe care o are în identitatea noastră de români. Profesorul de istorie și directorul Școlii Gimnaziale din Axente Sever, Dumitru Constantin, este cel care ne-a vorbit despre tricolorul românesc. Înainte de a fi profesor, a fost militar și nu există român care să înțeleagă mai bine profunzimea unui drapel, decât cel care servește țara. În plus, el este unul dintre cei care transmit tinerilor povestea noastră… a românilor.
Culorile tricolorului nostru sunt mai vechi decât România. Profesorul Dumitru Constantin povestește că roșu, galben și albastru au fost folosite încă de pe vremea strămoșilor noștri daci, chiar dacă proporția culorilor nu era aceeași. Mult mai târziu, când semnificația acestora părea pierdută, domnitorii Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazu readuc culorile, pe scuturi, steme sau steaguri. Atât de veche este istoria steagului nostru, că legende au fost țesute în jurul ei.
Una dintre ele este de pe vremea lui Tudor Vladimirescu, din timpul marii Revoluții de la 1821. Legenda spune că un pandur, pe nume Dragomir, ar fi purtat asupra sa trei batiste dăruite de cele trei fiice ale sale. Una era albastră, cea de-a doua era galbenă, iar ultima era albă. Bravul pandur a fost rănit, iar batista albă s-a înroşit de la sângele său. Camarazii l-au onorat arborând cele trei batiste sub forma unui stindard.
O altă legendă este cea care a inspirat și tabloul lui Constantin Lecca „Întâlnirea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare”. Legenda s-a născut după 1860 și spune că tricolorul naţional s-a format  prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti. Se spune că s-a dorit, astfel, o împăcare a întregii clase politice în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă era favorizată şi de faptul că exista o potrivire coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române până la acel moment. Profesorul Dumitru spune, însă, că teoria a fost combătută de istoricul P.V. Năsturel. El a demonstrat că tricolorul este anterior Unirii Principatelor.
Conform istoriei, roşul, din drapelul românec simbolizează mărirea, bravura, îndrăzneala, generozitatea, puterea de viaţă şi sângele vărsat în lupte. Galbenul simbolizează forţa, bogăţia şi puritatea, precum şi aurul holdelor de grâu din timpul verii. Albastrul reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna credinţă.
Tricolorul și istoria                                               
Momente importante ale tricolorului sunt marcate de-a lungul marilor evenimente din trecutul țării noastre. El devine, cu adevărat,  un simbol al naţiunii româneşti la începutul secolului XIX, după izbucnirea Revoluţiei de la 1821. Vorbim despre primul drapel propriu-zis al românilor care astăzi se află la Muzeul Naţional de Istorie.
Ca drapel de luptă, tricolorul a fost adoptat în Ţara Românească, în 1834, sub domnia lui Alexandru D. Ghica. 14 ani mai târziu, în 1848 românii și-au exprimat voința pentru cele trei culori naţionale, drapelul fiind arborat la Blaj și la Adunarea populară de la Izlaz, unde participanţii au mers cu steaguri şi insigne tricolore.
Decretul nr.1 din 14/26 iunie al Guvernului provizoriu este primul decret pentru Steagul Național, iar pe Câmpia Libertăţii steagul nostru a fost sfințit. Asta sărbătorim noi, în 26 iunie: devenirea tricolorului simbol naţional, simbol al mândriei noastre.
Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor care acordă importanța cuvenită drapelului nostru, chiar dacă acesta avea o dispunere orizontală a benzilor de culoare. Ordinea culorilor pe steagul românesc este stabilită prin Constituţia României din 1866 care prevedea la articolul 124 următoarele „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Un an mai târziu se definește și așezarea verticală a culorilor. Atenție! Ordinea corectă a culorilor pe steagul românesc este de la lance, albastru, galben, roșu.
Povestea lui Stroe Buican și a eroilor de drapel        
Important pentru noi este să cunoaște și istoria eroilor noștri, celor care și-au dat viața pentru un simbol național. Unul dintre ei este Stroe Buican. Astăzi nu-l cunoaște nimeni, dar a servit credincios armata timp de 35 de ani. El și camarazii săi din Regimentul 2 Infanterie au primit primul drapel de luptă în culorile tricolorului. În 1848 luptau pe Dealul Spirii contra a 9.000 de turci. Buican era originar din oraşul Dorohoi și a participat la toate evenimentele constituirii statului român modern din secolul al XIX-lea (Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române şi Războiul de Independenţă). În 1877, când Regatul României îşi câştiga independenţa în faţa Imperiului Otoman, Stroe Buican, alături de soldaţii din renumitul Regiment 16 Dorobanţi lua cu asalt redutele de la Griviţa şi Plevna. Purta în mâini drapelul de luptă.
Profesorul Dumitru Constantin vorbește și despre eroismul ostaşilor români din timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), stimulat permanent de drapelul românesc.
„În atacul din 30 august 1877, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu a căzut la datorie în timp ce înfigea pe parapetul redutei Griviţa drapelul Regimentului 8 linie. Ostaşii Regimentului 3 călăraşi au pătruns între primii în Plevna, trecând înot apa Vidului, cu drapelul în frunte. Şi în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă. Garda drapelului din Regimentul 83 infanterie „Neagoe Basarab” a înfruntat, în octombrie 1916, o patrulă călare a armatei germane. Deşi i s-a retezat o mână, port-drapelul regimentului a rămas la locul luptei până în momentul în care ceilalţi soldaţi au sărit în ajutor şi au salvat drapelul”, spune rpofesorul.
Drapelul României și drapelul de luptă
Intersant este că există o mare diferență între Drapelul României și Drapelul de luptă. Dacă primul este folosit oficial de către instituții, cel de-al doilea este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El reaminteşte fiecărui militar tradiţiile glorioase ale poporului român – în general, şi ale unităţii militare căreia îi aparţine – în special.
Locul Drapelului de luptă este în biroul comandantului unităţii militare. Este aşezat în poziţie verticală, într-o vitrină încuiată şi păzită 24 de ore din 24. Când este scos din vitrină trebuie ţinut în poziţie verticală. El este înclinat la 90 de grade doar în faţa unui şef de stat, iar în alte cazuri este înclinat la 45 de grade. Aceeaşi înclinaţie o va avea şi atunci când întâlneşte Drapelul de luptă al unei alte unităţi militare. Ori de câte ori este scos, Drapelul de luptă este apărat de garda drapelului, formată din 7 membri, toţi înarmaţi cu muniţie de război. Dacă integritatea Drapelului de luptă este ameninţată, garda îl apără chiar cu preţul vieţii. Flamura Drapelului nu trebuie să atingă sub nicio formă pământul sau duşumeaua, iar pe vreme nefavorabilă, aceasta e protejată cu o husă specială, transparentă. Pe vremuri, dacă Drapelul de luptă dispărea sau cădea în luptă, unitatea militară căreia îi aparţinea era desfiinţată. Astăzi, în cazul desfiinţării unei unităţi militare sau atunci când aceasta îşi schimbă Drapelul de luptă, vechiul drapel şi accesoriile ajung la Muzeul Militar Central. Colecţia muzeului numără peste 10.000 de drapele şi stindarde – unele chiar din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Dumitru Constantin
A fost atras de istorie încă din copilarie, născut fiind într-o localitate cu rezonanță istorică, la Strejnicu, județul Prahova.
„La marginea ei se găsește locul unde a fost asasinat de legionari marele istoric și om politic Nicolae Iorga, iar la 6 km se află Mănăstirea Târgșor, importantă datorită faptului că a fost construită încă din vremea lui Mircea cel Bătrân și pentru că doamna Stanca (soția lui Mihai Viteazu) s-a retras aici după moartea domnitorului”, spune el.
Dragostea pentru istorie l-a determinat să urmeze o carieră militară, iar în 1984 termină Școala militară de ofiteri de artilerie „Ioan Vodă”,  din Sibiu. În 1998 termină şi Facultatea de Istorie şi Patrimoniu din cadul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. După 20 de ani de activitate militară a ales cariera de profesor de istorie, profesie ce l-a apropiat și mai mult de istoria neamului românesc.
„Pe timpul carierei militare inima mea a fremătat, la maxim, la intonarea imnului național şi în special la auzul cuvintelor «La  Drapel pentru onor înainte», mai spune profesorul.
 
 

Dr. Bianca Laslău: Chirurgia oftalmologică plastică pune mare accent pe sănătatea ochiului

A făcut rezidențiatul în străinătate și i s-a propus să lucreze într-un spital universitar de renume din Madrid, Spania, în cadrul departamentului de Chirurgie plastică oculară, orbită și căi lacrimale. Cu toate acestea, s-a întors în Sibiul ei drag. Medicul oftalmolog Bianca Laslău vrea să ajute sibienii care au nevoie de intervenții chirurgicale la nivelul ochilor să nu mai fie puși pe drumuri în alte orașe sau chiar în străinătate. Astăzi ne va vorbi despre o intervenție cu efecte spectaculoase, unde pacientul poate pleca acasă după operație. Este vorba despre blefaroplastia superioară (corecția zonei pleoapei superioare).

Ce este blefaroplastia? Care sunt simptomele și unde trebuie să ne adresăm?
Blefaroplastia superioară este procedura chirurgicală prin care se îndepărtează surplusul de piele, mușchi și uneori grăsime, de la nivelul pleoapei superioare. Excesul tegumentului poate să atingă genele și să exercite o presiune pe acestea, producând o senzație continuă de oboseală sau chiar să depășească marginea pleoapei afectând, astfel, câmpul vizual. Este esențială o evaluare oftalmologică amănunțită pentru stabilirea diagnosticului și pentru a exclude contraindicațiile operației, cum sunt sindromul de ochi uscat formă severă, afecțiuni inflamatorii cicatrizante active sau  numeroase intervenții estetice la nivelul pleoapei superioare. În cadrul unei consultații oftalmologice se testează acuitatea vizuală, mișcările oculare, câmpul vizual, examinăm pleoapele și anexele oculare, reflexele pupilare și segmentul anterior al ochiului și stabilim dacă pacientul este un candidat bun pentru intervenție.
Afectează atât femeile cât și bărbații?
Odată cu înaintarea în vârstă, apar modificări la nivelul structurilor peri-oculare ce afectează, deopotrivă, bărbații și femeile. Prin urmare, blefaroplastia este recomandată indiferent de gen. În general, majoritatea pacienților la care se indică blefaroplastia superioară au peste 40 de ani, însă atunci când aspectul căzut al pleoapelor este o trăsătură de familie moștenită, intervenția se poate efectua și mai devreme.
Care sunt beneficiile, dar și complicațiile care pot apărea?
Pre-operator este important să stabilim și să marcăm țesutul tegumentar ce urmează a fi îndepărtat. Intervenția se efectuează sub anestezie locală, cu o sedare ușoară, pentru confortul pacientului. Inciziile vor fi camuflate la nivelul pliului cutanat al pleoapei superioare și al ridurilor de la nivelul unghiului extern al ochiului. Tegumentul marcat se excizează, împreună cu o fâșie de mușchi orbicular. În anumite cazuri se indică, de asemenea, excizia grăsimii orbitale în exces, repoziționarea glandei lacrimale și liftingul sprâncenei. Intervenția durează aproximativ 1-2 ore, în funcție de complexitatea cazului și nu necesită spitalizare. În urma acestei proceduri chirurgicale se obține un aspect întinerit al privirii și îmbunătățirea vederii atunci când câmpul vizual a fost afectat. Principalele complicații ce pot să apară sunt reprezentate de echimoze (vânătăi) și edeme (umflături) la nivelul pleoapelor, care dispar în aproximativ două- trei săptămâni. Deși rare, au fost descrise și rezultate nesatisfăcătoare, de tipul: asimetriei pleoapelor, exciziei insuficiente sau excesive a pielii.
Povestiți-ne una dintre cele mai complicate intervenții pe care le-ați făcut cât timp ați lucrat în Spania?
Una dintre cele mai provocatoare intervenții pentru chirurgul oculo-plastician este reconstrucția defectelor mari ale pleoapei superioare, după excizia tumorilor maligne. Pleoapa superioară are o structură complexă, rolul principal al acesteia fiind acela de a proteja suprafața oculară. În situațiile în care peste 60% din pleoapă lipsește, utilizăm grefe de mucoasă în asociere cu lambouri de tegument din vecinătate. Este importantă experiența și îndemânarea chirurgului, cunoașterea anatomiei pleoapei, a orbitei și a țesuturilor învecinate pentru a obține un bun rezultat post-operator. Prin urmare, pleoapa operată trebuie să aibă un contur și un aspect asemănător cu cea contralaterală, dar și o bună mobilitate pentru a putea proteja ochiul. Chirurgia oftalmologică plastică și reconstructivă (chirurgia oculoplastică), pune mare accent pe sănătatea ochiului, dar și pe rolul major pe care îl are aspectul estetic post-operator; o reconstrucție nesatisfăcătoare având implicații psiho-sociale importante pentru pacient.

Ordonanta de Urgenta pentru infiintarea AutoritatiiNationale pentru Formare Profesionala Initiala in Sistem Dual

0

Guvernantii isi „baga mainile” in sistemul de invatamat dual. Pe viitor parteneriatele de educatie corelata cu practica in firmele care platesc formarea profesionala a elevilor se va face doar cu acordul unei institutii special create.
La cerea agentilor economici, spun guvernantii, s-a decis infiintarea, prin ordonanta de Urgenta, a Autoritatii Nationale pentru Formare Profesionala Initiala in Sistem Dual din Romania. Entitatea nou creata va avea un presedinte cu rang de secretar de stat care se va ocupa de cele 8 subunitati care vor fi infiintate in tara.
„Autoritatea va asigura functionarea eficienta a parteneriatului dintre agentii economici, administratia publica locala si scoala, pentru formarea profesionala initiala in sistem dual, cu beneficii in primul rand pentru tinerii absolventi de clasa a VIII-a, pana in 23 de ani, care isi doresc sa devina muncitori calificati, precum si pentru agentii economici care au nevoie de forta de munca bine pregatita si sunt dispusi sa se implice activ in formarea ei in companii.”, spun reprezentantii Guvernului.
Cei care s-au aratat interesati de formare in sistem dual pentru a asigura competenta angajatilor de care au nevoie sunt agenti economici care activeaza in industria auto, tipografii, prelucrarea metalelor, agricultura, turism, infrastructura rutiera sau constructii.
Autoritatea nou infiintata se va ocupa de organizarea si coordonarea invatamantului in sistem dual din intreaga tara, de elaborarea unui sistem de acreditare a specialistilor in formare profesionala, de elaborarea metodologiilor si de consilierea parintilor astfel incat acestia sa inteleaga importanta formarii profesionale prin invatamant dual.

De astăzi se pot face opţiunile în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu

Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, vor completa opţiunile în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu începând de vineri până pe 3 iulie.
Potrivit Ministerului Educaţiei, vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.
Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 30 iunie – 4 iulie.
Ministerul Educaţiei recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite.
„Numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste. Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat se face în unităţile de învăţământ liceal în care au fost admişi şi pe site-ul admitere.edu.ro în data de 9 iulie. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti”, precizează ministerul.
Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie. În perioada 16 – 18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.
A doua etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie.
Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar şi înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 şi 6 iulie.

Filosoful Mihai Şora a fost operat la Spitalul Elias

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost operat joi la Spitalul Elias, intervenţia chirurgicală decurgând bine, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silviu Negoiţă.
„Vă confirm. A fost operat în după-amiază aceasta. Este conştient, cooperant”, a spus doctorul.
Potrivit acestuia, a fost vorba de o colecistită acută litiazică (pietre la fiere).

ÎCCJ ar putea pronunţa sentinţa în dosarul ANRP în care sunt judecaţi Alina Bica şi Dorin Cocoş

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa vineri sentinţa în dosarul ANRP în care sunt judecaţi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş.
La ultimul termen de judecată din 16 mai, un procuror de la DNA a cerut pentru Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Stelian Gheorghe şi Ionuţ Florentin Mihăilescu condamnări cu executare la pedepse orientate spre maximum prevăzut de lege.
Pentru Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru, DNA a cerut pedepse cu executare, dar orientate spre minimum prevăzut de lege.
În cazul lui Dorin Cocoş, procurorul de şedinţă a solicitat închisoare cu executare, dar „în limite reduse”, în urma denunţurilor făcute de acesta, iar pentru Alin Cocoş o condamnare cu suspendare.
Procurorii anticorupţie au cerut confiscarea terenului din Snagov pe care Alina Bica l-ar fi primit prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, dar şi a sumei de 10 milioane de euro de la Dorin Cocoş.
De asemenea, DNA a solicitat obligarea inculpaţilor la plata în solidar a aproximativ 300 de milioane de lei.
În dosarul ANRP, Alina Bica este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În dosar sunt judecate şi alte persoane care erau în componenţa comisiei: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu.
Au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.
Dorin Cocoş este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar Alin Cocoş de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.
Procurorii arată că, pe 15 martie 2011, cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Remus Baciu, George Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, au luat în dezbatere cererea de retrocedare a suprafeţei de 13.0535 ha din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe.
„În 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan şi Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu (…), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian şi alte persoane”, susţin procurorii.
DNA preciza că membrii Comisiei au acceptat raportul întocmit de expertul Emil Nuţiu, deşi acesta a evaluat un teren agricol la preţul unui teren rezidenţial.
Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi în Snagov, judeţul Ilfov. Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o, la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP şi care a corespuns interesului lui Dorin şi Alin Cocoş în legătură cu dosarul de despăgubire având ca obiect suma de 377.282.300 lei.
DNA arată că, în scopul ascunderii provenienţei acestei cote din teren şi mascării mitei, Ionuţ Mihăilescu şi Alin Cocoş au generat şi intermediat tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membri de familie.
Concret, disimularea primirii mitei de către Alina Bica şi Ionuţ Mihăilescu a fost realizată în intervalul 2013 – 2014 prin încheierea a două contracte de vânzare-cumpărare succesive, în care au fost interpuse persoane apropiate acestora.
Procurorii mai spun că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica, Dorin Cocoş a pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la beneficiarul drepturilor litigioase, suma de 10 milioane euro, cu condiţia să îi asigure rezolvarea dosarului său de despăgubire.

Reușită fantastică a tenismenelor românce

0

www.jurnalul.ro

Tenisul feminin românesc este într-o perioadă senzațională în ceea ce privește rezultatele și prestațiile sportivelor noastre. După ce Simona Halep a câștigat trofeul de la Roland Garros în postura de lider mondial, fetele noastre continua să uimească în acest sport. România va avea 8 reprezentate pe tabloul principal de la Wimbledon. Alexandra  Dulgheru și Gabriela Ruse au reușit să se impună în calificări și să ajungă alături de Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Monica Niculescu. Tragerea la sorți pentru stabilirea jocurilor din primul tur va avea loc mâine.