Structurile militare din garnizoana Sibiu vor organiza, marţi, 26 iunie, în Piaţa Mare a oraşului, începând cu ora 10, în colaborare cu administraţia publică locală, Mitropolia Ardealului şi Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, ceremonia militară dedicată Zilei Drapelului Naţional.
Drapelul, care va fi arborat pe catargul din zona centrală a municipiului, va fi introdus în seara precedentă evenimentului, de la ora 19.10, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde va fi sfinţit prin grija IPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Ziua Drapelului Național, la Sibiu
Programul cu publicul al Tribunalului Sibiu pe perioada vacanței judecătorești
Pe perioada vacanței judecătorești legale, 1 iulie – 31 august 2018, stabilită prin art. 178 alin. 1 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, compartimentele care desfășoară activități cu publicul vor funcționa după următorul program:
Registratură: Luni –Joi: 8.30 – 10.30
Arhivă: Luni –Joi: 8.30 – 10.30
Biroul pentru aplicarea apostilei și înregistrarea traducătorilor și interpreților autorizați:
Luni: 9-11 (preluare – eliberare acte)
Vacanța judecătorească se încheie la data de 31 august 2018, urmând ca din 3 septembrie 2018 activitatea instanței să revină la programul de lucru specific anului judecătoresc.
O lucrare muzicală compusă în lagăr, prezentată pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu
Yakov Kasman, pian (SUA), Daniel Szasz – vioară (SUA), Ciprian Dancu – clarinet și Makcim Fernandez Samodaiev – violoncel sunt muzicienii care vor prezenta publicului sibian lucrarea ”Quartet for the end of time” de Olivier Messiaen, marți 26 iunie 2018, la Sala thalia, cu începere de la ora 19. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, iar acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
Inspirat dintr-un vers din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul “Că timp nu va mai fi”, Messiaen percepe timpul ca timp muzical, cu toate posibilităţile de organizare a ritmului, ceea ce constituie de altfel nucleul căutărilor sale ca şi compozitor. Lucrarea reprezintă prima compoziţie a lui Messiaen, în care sunt expuse noi probleme ale timpului: sunt eliminaţi timpii egali, apar valorile iraționale, valorile agregate, ritmurile augmentate, diminuate și non-retrogradabile.
Pentru a-şi împărtăşi gândirea teologică, Messiaen folosește ritmica greacă, indiană, cântecul păsărilor şi transpoziţia muzicală a culorilor. Considerată una dintre capodoperele muzicii de cameră ale secolului al XX-lea, ”Quartet for the end of time” a fost scrisă în anul 1941, pe când compozitorul se afla în detenţie într-un lagăr de concentrare din Polonia şi cuprinde opt părţi: câte una pentru fiecare zi a Creaţiei şi încă una dedicată păcii eterne, când timpul este irelevant.
Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia. Preţul unui bilet este de 20 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Aproape 10.000 de petarde descoperite de polițiști
În continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de deținere articole pirotehnice fără drept, la sfârșitul săptămânii trecute polițiștii medieșeni au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Buzd. Cu această ocazie, la domiciliul unei localnice în vârstă de 35 de ani, au fost identificate aproximativ 10.000 de petarde deținute ilegal.
Petardele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere articole pirotehnice fără drept.
Un minor de 15 ani a furat o mașină. Care a fost finalul aventurii
Sâmbătă dimineața, în satul Buzd, un minor în vârstă de 15 ani, din localitate, a condus un autoturism pe strada Principală unde, pe fondul lipsei de experiență în conducere, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În continuarea cercetărilor, polițiștii au constatat că autoturismul condus fusese sustras de minor de pe raza localității de domiciliu, după ce proprietarul a lăsat autoturismul descuiat și cu cheile în contact. În cauză s-a deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.
Plin de șoferi băuți pe drumurile din județul Sibiu
Vineri seara în jurul orei 22.30, în localitatea Șura Mare, polițiștii au testat alcoolscopic un conducător auto în vârstă de 52 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism pe DN 14. Rezultatul testării a fost de 0,74 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului întocmindu-se dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă dimineața în jurul orei 6, în Agnita, polițiștii au verificat alcoolscopic un localnic în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie. Întrucât rezultatul testării a fost de 0,60 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tor sâmbătă dimineața, pe raza satului Armeni, un localnic în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, în timpul manevrei de depășire, a acroșat autovehiculul depășit, condus regulamentar pe aceeași direcție. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, însă, la testarea alcoolscopică a șoferului neatent, rezultatul a fost de 0,90 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În consecință, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă după amiaza, pe DN 1, în afara localității Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 30 de ani. În urma verificărilor s-a constatat că dreptul de a conduce al șoferului este suspendat, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Sâmbătă seara, pe DN 1, în afara localității Veștem, a fost identificat un alt șofer care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 22 de ani, din localitatea Sărata, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Duminică în jurul amiezii, pe DN 14, în localitatea Slimnic, polițiștii au testat alcoolscopic un șofer în vârstă de 41 de ani, din localitatea Cisnădie. Rezultatul testării a fost de 0,78 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului fiind întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Important: Modificare a calendarului de plată a pensiilor
Casa Județeană de Pensii Sibiu își anunță beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul CN Poșta Română SA că începând cu luna iulie 2018, calendarul de plată se modifică după cum urmează:
Plăţi curente
* 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
* pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .
Plăţi restante
* 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor
* pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
“Folosim acest context pentru a preciza că în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare. Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.
Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective”, explică reprezentanții Casei Județene de Pensii Sibiu.
Încep probele scrise din prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, încep luni cu testul de Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, informează Agerpres.
Marţi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă – E)b): maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană.
Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului – E)c), iar ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării – E)d), este programată joi, 28 iunie.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare).
Afişarea primelor rezultate, care se va face în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12,00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7,30 – 8,30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
Moţiunea de cenzură – prezentată luni în plenul Parlamentului
Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iniţiată de PNL va fi citită luni în plenul Parlamentului, scrie Agerpres. PNL, USR şi PMP au depus, săptămâna trecută, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari.
Birourile permanente ale celor două Camere au decis ca moţiunea de cenzură să fie prezentată luni în Parlament, iar miercuri să fie dezbătută şi votată.
Semnatarii moţiunii de cenzură cer demiterea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că „nu are curajul şi puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale şefului de partid”.
„Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul şi nici puterea să se opună deciziilor arbitrare ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile justiţiei sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie! (…) Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcţie de nevoia şefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării şi PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar, în schimb, faceţi, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucraţi zi de zi pentru deziderate strict personale şi care sunt contrare aşteptărilor românilor!”, se arată în moţiunea de cenzură.
Reprezentanţii Opoziţiei susţin că Guvernul Dăncilă este mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE.
„Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât îşi păstrează singura sa calitate, aceea de a nu fi „conflictuală” cu şeful său de partid. Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea. De la începutul anului de când aţi fost învestită în funcţia de prim-ministru, nu aţi reuşit decât să afundaţi economia ţării şi mai tare, să generaţi panică şi neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniţi din ţară pe cei deja existenţi şi să adânciţi şi mai tare evoluţiile economice negative”, mai arată semnatarii moţiunii de cenzură.
De asemenea, ei spun că Guvernul a eşuat şi în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
„Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetăţenilor români. Nu mai puteţi nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiţiei au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecţia unor lideri politici în faţa rigorilor legii. Aţi îndepărtat actul de justiţie de principiile constituţionale privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi vă străduiţi din răsputeri să creaţi o castă de cetăţeni mai presus de lege”, adaugă semnatarii documentului.
„Daţi un vot favorabil acestei moţiuni şi veţi da o şansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor şi nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ! Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie ruşine atunci când sunt întrebaţi despre Guvernul Dăncilă. Aşteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-şi va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!”, mai spun iniţiatorii.
Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au, împreună, 248 parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP este 155.
Alpha Sport Team participă cu două echipe la Festivalul de BabyBaschet de la Mangalia
După ce anul trecut s-a clasat în careul de ași al Campionatului Național de BabyBaschet, clubul Alpha Sport Team participă și anul acesta la competiția de la Mangalia. Două echipe vor avea sibienii în concurs. Turneul se desfășoară în perioada 25-30 iunie. Începând din acest an, formatul competiției va fi diferit, astfel că nu se va realiza un clasament și nu se va decerna titlul de campioană. „Formatul evenimentului s-a schimbat, astfel că nu se va mai ține clasament. Cu toate acestea, vom urmări evoluțiile baschetbaliștilor noștri și suntem convinși că vom face din nou o impresie frumoasă la Mangalia, la fel ca anul trecut. Copiii sunt pregătiți, ne-am antrenat mult și am participat la numeroase competiții în prima jumătate a anului, am încercat să îi acomodăm și cu jocurile în aer liber, efectuând antrenamente și alergări în Parcul Sub Arini. Mangalia reprezintă pentru noi mai mult decât o competiție, este un mod de a sărbători un sezon plin, un an de muncă! Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, părinților si partenerilor! Le doresc succes tuturor copiilor si să avem zile frumoase, pline de baschet!”, a declarat Alexandru Hulpuș, antrenor și președinte Alpha Sport Team Sibiu.
ACS Alpha Sport Team Alb Sibiu a fost repartizată în grupa H, alături de ABC Laguna Negru București, ABC Shooting Stars Albastru Buftea, CSU 2 Ploiești, CS Dinamo CSS Nr. 6-1 București, AS BC Fan Baschet Mov Otopeni, ACS MC Ball Mangalia, ACS Dan Dacian Alb București, ACS MKS 2018 Târgu Mureș și ACS U-BT Roșu Cluj-Napoca.
ACS Alpha Sport Team Verde Sibiu face parte din grupa F, alături de ACS Baschet Star 3 Oradea, ACS Juniors Craiova, CS Preventis Iași, CS MP Sport Timișoara, ACS Gladius Târgu Mureș, CSA Axiopolis Sport Cernavodă, ABC Leii Albaștri București și ACS Artensia 1 București.
Cele două formații Alpha Sport Team vor fi conduse de antrenorii Alexandru Hulpuș și Eduard Kirr. Fiecare lot este format din 14 jucători.
Loturile de jucători prezenți la Mangalia:
ACS Alpha Sport Team Alb Sibiu: David Dinescu, Răzvan-Narcis Istrate, Luca Radu, Alexandru Rotar, Victor-Ștefan Achirei, Mihnea Iridon, Alexandru Ghișe, Matei-Vasile Ianul, Filip Itu, Rareș-Teodor Herciu, Sebastian Băcilă, Vlad Hulpuș, Cristian Șuteu, Alexandru Luca. Antrenor: Alexandru Hulpuș.
ACS Alpha Sport Team Verde Sibiu: Ștefan Bordean, David Oros, Călin Vârcolacu, Matei Milea, Martin Milea, Alexandru Chioar, Andrei Bândescu, David Huminic, Rareș Rânjeu, Radu Ilie, Ianis Vișa, Tudor Purcar, Lucian Pitariu, Constantin Șutană. Antrenor: Eduard Kirr.
Acțiunea este co-finanțată de Consiliul Local și Primăria Municipiului Sibiu. Participarea la Festivalul de BabyBaschet a fost posibilă cu sprijinul sponsorilor și partenerilor Alpha Sport Team Sibiu.
6000 de sibieni au cerut, duminică seara, alegeri anticipate şi demisia lui Dragnea
Sibienii au organizat un nou protest, duminică seara, avizat de Primăria municipiului Sibiu.
Aceştia au scandat împotriva liderului PSD şi a Partidului Social – Democrat, pornind din Piaţa Mare şi urmând, după cum îl numesc ei, „traseul Revoluţiei”, pe strada Nicolae Bălcescu – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – bulevardul Mihai Viteazu – strada Rahovei – strada Semaforului – strada Ştefan cel Mare – strada Bâlea – Piaţa Mare.
În total, au fost aproximativ 6.000 de sibieni care au scandat „Noi nu suntem o naţie de hoţi”, „Liviu Dragnea să ajungi/ Îmbrăcat în multe dungi”, Uniți, salvăm toată România”, ”Noi suntem poporul, jos cu infractorul”, ”Cuib de hoți și de mafioți”, „Mulţi ani trăiască/ Dragnea să primească”, „La mulţi ani, Liviule, îţi urează străzile”, „Anticipate!”, „Dragnea, ai răbdare, la Jilava e răcoare”, „Demisia!” şi „În grădina PSD cântă cucuveaua/ Liviu Dragnea şi ai lui şi-au găsit beleaua!”.
Manifestanţii s-au oprit pentru câteva minute în faţa sediului Tribunalului Sibiu, de pe strada Calea Dumbrăvii, unde au aplaudat şi au scandat „DNA, te vom apăra!”, iar pe bulevardul Mihai Viteazu, în zona Bisericii, au făcut linişte pentru câteva minute, în semn de respect faţă de instituţie.
Pe strada Bâlea, la casa şefului statului, coloana de demonstranţi a aplaudat şi a scandat numele preşedintelui. Carmen Iohannis a ieşit la fereastră şi i-a salutat, aplaudându-i. Aici, manifestanţii au intonat „Deşteaptă-te române”, după care şi-au continuat traseul către sediul PSD Sibiu din centrul oraşului, unde au strigat „PSD, ciuma roşie!”.
Protestele din Sibiu vor continua toată săptămâna.
https://www.facebook.com/164059226972348/videos/1925520324159554/
https://www.facebook.com/164059226972348/videos/1925701084141478/



