Acasă Blog Pagina 4566

FOTO – Festivalul Luminii a anunțat solstițiul de vară, la Copșa Mică

Aproximativ 1.000 de copșeni au participat joi seara la o nouă ediție a Festivalului Luminii, un eveniment pe care primăria din oraș își dorește să îl inclundă în agenda culturală a fiecărui an. Evenimentul a debutat joi seara a ora 21, când au fost amplasate 2.500 de gulguțe luminoase pe aleea spre Primăria Copșa Mică, acestea fiind aprinse după ce toboșarii Școlii Gimnaziale Copșa Mică au anunțat în mod oficial acest lucru.
La jumătate de oră de la aprinderea gulguțelor, copșenii au fost invitați la o plimbare pe Calea Luminii, iar la ora 22 a început pe platoul din Piața Drapelului din oraș un spectacol de lasere și flăcări susținut de trupa Hypnosis din Brașov. La ora 22.30, Pompierii Voluntari din Copșa Mică au lansat 100 de lampioane pentru a marca Anul Centenarului Marii Uniri.
„Festivalul Luminii a intrat deja în calendrul evenimentelor din orașul nostru ca și spectacol, ca și acțiune consacrată. Este un eveniment care pe noi ne ajută foarte mult ca și voință a orașului. Voință de rupere de întuneric, de negru de fum. Știți celebrul negru de fum și atunciacest festival semnifică și ruperea de murdărie și mersul către lumină. Oamenii sunt niște ființe ale luminii, tind spre lumină. În plus, acest festival este foarte spectaculos.
Noi nu avem foarte multe lucruri spectaculoase într-un an, și mă refer aici la concerte, spectacole și așa mai departe, iar acest Festival al Luminii a prins foarte, foarte bine la oameni”, a spus Daniel Tudor Mihalache, primarul din Copșa Mică.

Festivitate impresionantă de Ziua Drapelului Național

Primăria Municipiului Mediaș în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și Protopopiatul Ortodox Român Mediaș vor celebra, în acest an, Ziua Drapelului Național, o aniversare devenită tradiție la nivelul întregii țări, ce evocă momentul istoric de la 1848 de recunoaștere și instituire oficială a tricolorului ca drapel și simbol unitar al națiunii române.
Evenimentele dedicate aniversării Drapelului Național vor debuta luni, 25 iunie 2018, de la ora 18, în Piața Corneliu Coposu, printr-un ceremonial militar și religios de coborâre a drapelului de pe catargul din fața Primăriei Mediaș și purtarea, cu onoruri militare, la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” unde va avea loc slujba de sfințire.
A doua zi, 26 iunie, de la ora 12.00, drapelul va fi arborat din nou, în Piața Corneliu Coposu, în cadrul unei manifestări festive ce va evoca însemnătatea, semnificațiile și evoluția simbolurilor naționale de-a lungul istoriei noastre.

FOTO: O mașină s-a făcut scrum pe Calea Cisnadiei

0

O mașina s-a făcut scrum pe Calea Cisnădiei. Focul a izbucnit la compartimentul motor al autoturismului iar pompierii au intervenit de urgenta pentru a stinge incendiul. Din fericire, nu au fost victime.
Masina era parcata in momentul in care a izbucnit incendiul. Pompierii au intervenit cu o autospeciala cu apa și spuma însă flăcările au cuprins imediat întregul autoturism iar acesta a fost distrus in întregime.

Momente grele pentru CSU Sibiu

• doi dintre apropiații echipei s-au stins din viață
Clubul CSU Sibiu și fanii echipei trec prin momente grele în această perioadă. Doi dintre apropiații CSU s-au stins din viață în aceeași zi.
Primul a fost medicul sportiv Alexandru Costea care, din 1964, a stat pe bancă la majoritatea meciurilor echipei. Alexandru Costea era bolnav de câteva luni. În ultima săptămână a fost ventilat mecanic.
Tot joi, câteva ore mai târziu, a murit într-un accident de mașină și Ilie Mitea, unul dintre cei mai înfocați suporteri și susținători ai echipei de baschet. Fost prefect al județului, Mitea era în tribună la aproape toate meciurile și, cu siguranță, nu a ratat niciun moment important din istoria clubului.
Mașina în care se afla Ilie Mitea a fost lovită în plin, pe Valea Oltului, de un alt autoturism. În același accident a mai murit omul de afaceri Ioan Romițan, de la Naf-Naf.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
 
 

FOTO – PS Macarie a împărțit 100 de biciclete copiilor di Copsa Mica

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Română a Europei de Nord s-a aflat, joi după amiaza, la Copșa Mică, pentru a participa la un eveniment filantropic din cadrul programului „Burse sociale pentru copiii săraci din România” coordonat de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului. 100 de copii cuprinși în cadrul programului au primit biciclete în cadrul unui eveniment desfășurat la un lăcaș de cult din Copșa Mică.
De câțiva ani, zeci de copii din familii sărmane din regiunea Copșa Mică beneficiază lunar de burse sociale în valoare de 25 de euro, care sunt transmise sub formă de bonuri pe baza cărora copiii își pot achiziționa cele necesare.
Programul pe plan local, este coordonat, cu binecuvântarea ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, de către preotul paroh Petru Acatrinei de la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Valea Viilor. Beneficiarii burselor sunt o sută de copii din familii sărmane, unii orfani, alții din familii numeroase care se confruntă cu dificultăți materiale.

30 de șantiere deschise în municipiul Sibiu

În prezent Primăria Sibiu are deschise peste 30 de șantiere unde lucrările sunt în curs, în diferite stadii. Dintre acestea menționăm următoarele:
În cartierul Turnișor: 
* Pe străzile Zăvoi și Grâului rețelele de apă și canalizare sunt aproape finalizate și s-a început săpătura generală pentru modernizarea drumului
* Pe strada Ovăzului se lucrează, de asemenea, la drum
* Pe strada Secerătoarelor se lucrează atât la drum, cât și la trotuare
În cartierul Gușterița: 
* Pe strada Luncii, noua rețea de apă este gata și se lucrează la canalizarea pluvială
* Pe străzile Gorunului și Octavian Niță, rețelele de apă și canalizare au fost modernizate și se lucrează la drum
* Pe strada Mălinului se finalizează trotuarele, carosabilul fiind la nivel de prim strat asfaltic
* Pe străzile Muncitorilor și Pinului se toarnă ultimul strat de asfalt.
De asemenea, au început lucrările de reamenajare a parcărilor și aleilor dintre blocuri din zona strada Școala de Înot – strada Lomonosov. Aici se efectuează săpătura pentru introducerea tubulaturii subterane în care vor fi coborâte cablurile suspendate. De asemenea, este în curs modernizarea rețelei de iluminat public. Același tip de lucrări se efectueză în spatele blocurilor de pe bulevardul Milea, în zona sediului Inspectoratului Județean de Poliție.
Pe Calea Dumbrăvii se continuă lucrările de reparații. Se lucrează la trotuare pe tronsonul dintre Hotelul Hilton și Cimitirul Municipal și s-a început frezarea asfaltului vechi de pe acest tronson. Lucrările de reparații continuă și pe bulevardul Vasile Milea, lucrându-se la borduri pe tronsonul dintre strada Oituz și strada Semaforului.
Pe străzile Râului și Cibinului s-a așternut săptămâna trecută noul strat de asfalt, lucrările fiind în prezent finalizate,inclusiv marcajele rutiere.
Reparații se efectuează și pe străzile Târgu Cailor și Popa Șapcă. Trotuarele și parcările au fost finalizate și se așterne asfalt pe carosabil.
Pe lângă reabilitarea străzilor, a început și modernizarea Stadionului Municipal. Aceasta este prima etapă de modernizare a unui obiectiv public important. Vechile tribune sunt în proces de demolare pentru a fi reconstruite ulterior, iar la tribuna oficială se vor moderniza scările, scaunele și instalațiile.
Continuă și lucrările la imobilul din Piața Mică nr. 22, o clădire care va avea funcțiuni publice. În prezent se lucrează la finisaje și se amenajează curtea interioară. La o altă clădire ce va avea funcțiuni publice, strada Turismului, nr. 15, lucrările continuă cu reabilitarea fațadei.
FOTO – Arhivă

Teatrul Gong a inceput deja pregatirile pentru noua stagiune

Nici nu s-a incheiat bine actuala stagiune ca actorii de la Gong o pregatesc pe urmatoarea. Din toamna teatrul aduce in atentia sibienilor doua noi premiere. Una este dedicata celor care urmaresc spectacolele sectiei de germana iar cealalta piesa va fi pusa in scena in limba romana.
„Inceputul noii stagiuni, in luna septembrie, vine cu doua premiere, un spectacol pentru copii cu varsta intre 0 si 3 ani la sectia germana, spectacolul Pata in regia Letei Popescu si in acelasi timp cu un nou spectacol la sectia romana, de data aceasta in Regia lui Gabriel Apostol, dupa binecunoscuta poveste Dumbrava Minunata.”, spune Adrian Tibu, directorul Teatrului pentru Copii si Tineret Gong din Sibiu.

Pentru fiecare spectacol ingredientele care nu lipsesc sunt pasiunea, dragostea pentru public, povestile moralizatoare si bineinteles profesionalismul.
Actuala stagiune se incheie saptamana viitoare cu o ultima reprezentatie a piesei Hansel si Gretel.
Anul acesta la Teatrul pentru Copii si Tineret Gong din Sibiu au avut loc190 de reprezentatii teatrale, 82 de ateliere pentru copii si doua festivaluri.

Cimitirul evreiesc din Gusterita, scos la lumina de voluntari printr-un proiect al FDGR

0

Aproximativ 20 de tineri au participat zilele acestea la un eveniment in premiera in Sibiu. un workshop dedicat apropierii comunitatilor germane si evreiesti. Din programul proiectului „Locuri necunoscute in Sbiu-Cimitirul Evreiesc” a facut parte si o actiune in care participantii au curatat fostul cimitir al evreilor stabiliti in urma cu 200 de ani la Sibiu.
Cimitirul din Gusterita este unul dintre cele 10 locatii de acest gen pe care comunitatea evreiasca le are in Sibiu.
„Sunt in jur de 30 si ceva de morminte. Vreau sa va spun ca administram si ne mai ocupam de alte 10 cimitire. Doua sunt la Medias, altele sunt la Porimbacu, la Seica…in locuri prin care au murit evrei si au avut nevoie de un loc.”, spune Otto Deutsch, presedintele comunitatii evreiesti din Sibiu.
Ajutorul celor de la Forum a venit fix in momentul in care comunitatea evreiasca, extrem de rarefiata in Sibiu, se simte aproape neputincioasa in lupta cu timpul. Cimitirul cu pricina nu mai este folosit inca din anul 1905. Cei care au avut morti ingropati acolo fie nu mai sunt in tara fie nu mai sunt in viata. La momentul de fata comunitatea din Sibiu mai are cel mult 60 de membri dintre care doar jumatate sunt evrei la origini. Cealalta jumatate este reprezentata de partenerii de viata ai acestora.
„Acest cimitir in 1905 a fost inchis fiind tot in afara Sibiului acum este in plin cartier sibian si spuneam, mai in gluma mai in serios, mai o ironie a istoriei, cei care erau in administratie de origine saseasca nu au permis evreilor sa se stabileasca in Sibiu si le-au destinat mormintele in afara orasului, iar generatiile ulterioare iata ca au venit si au facut treaba prin grija Forumului German.”, mai spune liderul comunitatii evreiesti.
Tinerii care au participat la acest proiect au fost extrem de incantati de faptul ca au reusit sa scoata la lumina cele putin peste 30 de morminte. Actiunea lor a primit cuvinte de lauda din partea mai-marilor FDGR-ului.
„Vreau sa felicit acesti tineri si pentru idee si mai ales pentru realizarea ei. Este un simbol. Aici la Sibiu este prima colaborare oficiala intre comunitatea evreiasca si comunitatea germana.”, spune Paul Porr presedintele FDGR.
Actiunea din aceste zile se doreste a fi o deschidere de drumuri pentru noi colaborari.
„Eu cred ca e nevoie de coeziune in societate si de respectarea unor valori care pe de-o parte sa aduca in memorie lucruri ingrozitoare care s-au intamplat in secolul XX in perioada national-socialista si a Holocaustului pentru ca acestea sa nu se mai poata repeat niciodata si, pe de alta parte sa stea la fundamental unei societati democratice romanesti pe care nu o avem inca. (…) Demersul tinerilor si al organizatorilor de la Forum merita salutat si subliniat.”, a spus astazi la Sibiu deputatul FDGR, Ovidiu Gant.
Conform Recensamantului din 2011 cele mai importante comunitati evreiesti din tara noastra sunt in Bucuresti, Timisoara, Iasi, Cluj, Bacau, Galati, Arad, Baia Mare, Botosani. Brasov, Deva sau Tg-Mures.
 
 
 

Sinagoga din Sibiu, obiectiv turistic extrem de apreciat de turisti dar aproape necunoscuta localnicilor

Putini sunt sibienii care stiu ca, Sinagoga Mare din Sibiu, desi nu mai este neaparat un spatiu destinat exclusiv oficierii actelor religioase, este un punct de maxima atractie al orasului. Anual mii de vizitatori ii trec pragul. Mai ales ca este deschisa zilnic, de luni pana vineri, de la primele ore ale diminetii si pana la orele pranzului.
„Pe peretele ei este mentionat faptul ca este un monument istoric. Si sinagoga isi are un rol foarte bine pus la punct. In sensul ca, in fiecare zi intre 09.00 si 12.00 si in mod exceptional este deschisa pentru vizitatori. Avem enorm de multi vizitatori mai ales ca Sibiul este un oras cu foarte multi oameni care vin in vizita, este bagata in circuitul turistic al Sibiului, vin autocare din alta parte care viziteaza Sibiul si automat vin si la sinagoga. Noi am pus o taxa simbolica, de 4 lei si cu taxa asta reusim sa intretinem ceea ce mai putem intretine. (…) Se tin conferinte in cadrul sinagogii si in special vizite ale unor scoli cu profesorii care vin nu sa vada numai sinagoga si cum este ea construita, si ce semnificatie are  dar si unele prezentari ale istoriei evreilor in Sibiu, contribjtia lor la viata sociala, politica, cultural, personalitati evreiesti si asa mai departe.”, spune Otto Deutsch, presedintele comunitatii evreiesti din Sibiu.
De ani buni aici nu s-au mai efectuat servicii religioase. Si nu pentru ca nu ar avea cine sa le oficieze ci pentru ca la momentul de fata comunitatea evreiasca din orasul nostru este extrem de restransa.
„Sinagoga nu mai este in functiune. Nu se mai oficiaza serviciul religios in sinagoga din varii motive. In primul rand, numarul evreilor, si in special al barbatilor care ar trebui sa participe, de minim 10, pe care in momentul de fata nu-l mai avem, n-ar avea sens sa se tina intr-o sinagoga in care ar incapea toti in primul rand. Mai sunt in jur de 12 barbati evrei, ori, tineti cont ca ca unul dintre ei are 92 de ani, cred ca se roaga sa poata sa coboare din pat nu sa vina la sinagoga.”, adauga, mai in gluma mai in serios, Otto Deutsch.
Slujbele se tin acum intr-o incapere special amenajata in spatele sediului, un spatiu suficient de incapator pentru cei cativa oameni care mai pot participa la actele religioase. Primii evrei s-au stabilit in zona Sibiului in secolul XIX. La inceput insa nu le-a fost permis sa locuiasca in oras ci doar in afara lui. Abia dupa anul 1850 au primit dreptul de a se stabili in periferiile burgului de atunc iar din 1880 se poate vorbi cu adevarat despre o comunitate evreiasca. In 1898 evreii au primit dreptul de a-si construi o sinagoga.
 
 

PSD Sibiu, după condamnarea lui Liviu Dragnea: Justiția devine o ruletă rusească

După condamnarea lui Liviu Dragnea de către Curtea Supremă, PSD Sibiu a transis, joi seară, un comunicat de presă în care își reafirmă susținerea pentru liderul social-democrat, susținând că ”justiția devine o ruletă rusească pentru cetațenii statului român atunci când legea fundamentală nu este aplicată unitar”.
”Astăzi, președintele PSD, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a fost achitat de unul dintre judecători și condamnat de ceilalți doi  din completul Curții Supreme, fără să se țină cont de decizia Curții Constituționale prin care infracțiunea incriminatorie este NECONSTITUȚIONALĂ. PSD îl susține în continuare pe președintele Liviu Dragnea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților și face apel la respectarea legii fundamentale și a deciziilor CCR”, au transmis prezentezntanții PSD Sibiu.
Potrivit PSD, ”hotărârile contradictorii ale instanțelor care în anumite cazuri țin cont de deciziile Curtii Constitutionale și în altele nu, crează nesiguranță în rândul românilor de bună credință”.
”Nu este corect ca unii să fie lăsați să scape și alții să fie pedepsiți chiar dacă acuzațiile sunt aceleași. Legea trebuie aplicată conform prevederilor constituționale. Deciziile CCR se aplică, nu se discută! Până la pronunțarea decizie finale, președintele PSD beneficiază de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul PSD.
Aceștia afirmă că majoritatea parlamentară PSD+ALDE nu va fi afectată și guvernarea nu va fi afectată.
Același mesaj a fost transmis de majoritatea filialelor PSD din țară.
Conducerea PSD a convocat Comitetul Ececutiv pentru vineri, la ora 16.00, în urma condamnării liderului partidului.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Decizia instanţei supreme nu este definitivă.
 

Primaria cheltuie 129.000 de lei pentru a-si invata angajatii cum sa foloseasca corect datele cu caracter personal

Primaria cauta o firma care sa ofere solutii de consultanta pentru intrarea in legalitate cu privire la Regulamentul General privind Protectia Datelor.
Anuntul de licitatie a fost deja lansat pe pagina proprie a municipalitatii iar contractul are o valoare de 129.000 de lei pentru 6 luni.
„Pentru intelegerea domeniului de aplicare al Regulamentului (UE) 679/2016 si pentru o implementare cat mai corecta a noilor reglementari este necesara achizitionarea unor servicii de consultanta. Consultantul Responsabilului cu protectia datelor il sprijina pe acesta in oferirea de consiliere operatorului de date, a echipei manageriale si a personalului unitatii administrativ teritoriale.”, se arata in motivarea emisa de catre serviciul de Achizitii Publice.
Conform caietului de sarcini consultantul trebuie sa sprijjine responsabilul cu protectia datelor in desfasurarea activitatii astfel incat totul sa se se faca in conformitate cu normele RGPD.
Tot operatorul economic desemnat castigator trebuie sa consilieze personalul administrativ in gestionarea incidentelor de securitate a datelor cu caracter personal.
Ofertele pentru aceasta pocedura de achizitie directa se pot depune pana in data de 25 iunie inclusiv. Depunerea acestora se face pe suport de hartie, in plic inchis.
Regulameentul privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal a intrat in vigoare in tara noastra de la data de 25 mai 2018.

Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Instanţa supremă a pronunţat, joi, hotărârea în dosarul DGASPC în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Deciziile nu sunt definitive.
Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Instanţa supremă a dispus ca Bombonica Prodan să plătească o amendă de 1.000 de lei.
Mai mulţi condamnaţi
În acelaşi dosar, au fost condamnaţi mai mulţi, arată Mediafax.
Fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.
În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Valentina Marica a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, Claudiu Balaban a fost condamnat tot la 3 ani de închisoare cu ani suspendare. Nicuşor Gheorghe a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Adriana Botorogeanu a fost condamnată şi ea la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Anisa Niculina Stoica a fost condamnată la un de închisoare cu suspendare.
La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar. În cazul lui Liviu Dragnea, DNA a solicitat până la 7 ani şi 6 luni de detenţie, dar şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.
În ceea ce o priveşte pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, procurorii au renunţat la acuzaţii, întrucât aceasta a achitat prejudiciul.
Potrivit procurorilor, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.
Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fosta soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.
În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că “în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective”.