Municipalitatea a publicat astazi pe site-ul propriu proiectele selectate pentru finantare in cea de-a doua sesiune a Agendei Sportive a Sibiului. Este vorba despre 7 proiecte care insumeaza o finantare nerambursabila de peste 2,7 milioane de lei.
Cei mai multi bani merg catre echipa de fotbal a Sibiului pentru „Pregatirea si participarea echipei FC Hermannstadt I la competitiile organizate de Federatia Romana de Fotbal si Liga Profesionista de Fotbal”. Lor, municipalitatea le-a acordat in aceasta etapa de selectie a proiectelor suma de 1.688.447 de lei.
Tot la capitolul fotbal, pentru echipa Hermannstadt II s-a alocat o suma de peste 700.000 de lei.
Locul II in topul finantarilor este adjudecat de catre Clubul Sportiv de Handbal care 3 evenimente pentru care Primaria aloca bani prin intermediul Agendei Sportive. Dintre acesta unul este legat de deplasarea echipei la Cupa de la Vesprem, Ungaria.
Pentru competitia de viteza pe traseu montan comisia de evaluare a proiectelor a decis o finantare de 20.000 de lei. Aceeasi suma a fost alocata si pentru un eveniment destinat iubitorilor de tenis.
Ca si la prima sesiune de selectie, pentru a primi finantare, proiectele depuse au trebuit sa obtina un punctaj minim de 60 de puncte.
In prima etapa de alegere a proiectelor au fost selectate un numar de 47 de evenimente sportive a caror finantare cumulata s-a ridicat la suma de 3,7 milioane de lei.
Suma totala alocata in acest an de catre Primarie pentru finantarea nerambursabila a proiectelor de pe Agenda Sportiva este de 8.000.000 de lei.
7 proiecte primesc finantare in sesiunea a II-a a Agendei Sportive
Minionii au facut spectacol pe „Corso” de Sibiu
Simpaticele personaje de film, animatie si chiar jocuri pe calculator insufletite de catre actorii companiei „Cia Cincopeocio” din Spania au reusit sa adune in jurul lor sute de oameni de toate varstele in timpul reprezentatiilor ce au avut loc pe pietonala Nicolae Balcescu.
Este pentru prima oara cand la Festivalul International de Teatru de la Sibiu prind viata personaje din desenele animate.
Cei 3 actori costumati in personajele Stuart, Bob si Kevin au fost vedetele incontestabile ale orasului, cel putin din prisma celor mici. Nici adultii nu s-au lasat mai prejos. Cu totii au dansat si si-au facut selfie-uri cu simpaticii spanioli.
Cei care au ratat reprezentatiile de astazi, mai au maine inca o sansa de a se intalni cu Minionii care defileaza pe „Corso” de Sibiu.
Reprezentatiile de marti sunt programate sa aiba loc tot pe Bulevardul Nicolae Balcescu de la orele 17.30 respectiv 19.45.
Fiecare reprezentatie a indragitelor personaje dureaza cate o jumatate de ora.
Editia cu numarul 25 a Festivalului International de Teatru de la Sibiu a inceput vinerea trecuta si se va incheia duminica. In tot acest timp sibienii pot participa la cele peste 500 de reprezentatii artistice din programul festivalului. Pentru anul acesta au venit la Sibiu peste 3 mii de artisti din mai bine de 70 de tari.
Voința Sibiu a terminat L4 cu o victorie
Ultimul meci al campionatului Ligii a IV-a pentru LSS Voința Sibiu a fost cu multe goluri. Echipa suporterilor sibieni a câștigat 5-2 în fața celor de la AFC Agnita, ocupanta poziției a șasea. Gazdele au dominat partida de pe stadionul Voința din Ștrand și conduceau la pauză cu 5-1. Ionuț Frățilă a deschis scorul în minutul 2. Iosif Bucșe (min.4) și Gabriel Dugulan (min.8) au majorat diferența la 3-0. Oaspeții au înscris și ei, dar tot Dugulan și Frățilă au avut ultimele ”cuvinte” până la pauză și s-a făcut 5-1. În repriza secundă, ocaziile și golurile nu au mai fost așa multe, numai jucătorii din Agnita au mai reușit să marcheze o dată și partida s-a încheiat 5-2 pentru Voința. Învingătorii au terminat campionatul pe locul al optulea cu 35 de puncte. Ei au încheiat la șase puncte distanță de Agnita (41).

190 de elevi au „chiulit” la Evaluarea Națională
2.644, din totalul de 2.834 au susținut astăzi proba de limba și literatura română din cadrul examenului de Evaluare Națională 2018 pentru clasa a VIII-a, anunță Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. 190 de elevi au absentat. Examenul s-a desfășurat pe perioada a două ore, între 9:00 și 11:00 și nu au fost înregistrate incidențe.
„Nu a fost înregistrat niciun elev eleminat și nu au existat probleme tehnice de preluare și multiplicare a subiectelor în centrele de examen sau de comunicare”, a spus Dincă.
Următoarele etape ale examenului de Evaluare Națională 2018, pentru clasa a VIII-a se vor desfășura în zilele de miercuri, 13 iunie, la matematică și joi, 14 iunie la limba și literatura maternă.
Gata cu gluma: Amenzi mari pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor din construcții
Poliția Locală și Serviciul de Management și Monitorizare a serviciilor de Salubrizare desfășoară controale în oraș pentru a depista șantierele pe care nu se respectă obligația încheierii unui contract cu o firmă specializată pentru gestionarea deșeurilor rezultate din construcții și demolare, așa cum este specificat în Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor. Conform Regulamentului județean de salubrizare, persoanele fizice pot contracta aceste servicii numai de la operatorul județean de salubritate – SC Soma SRL (date de contact pe www.somasibiu.ro), acest operator având exclusivitate. Persoanele juridice pot contracta aceste servicii de la orice operator autorizat.
Doar în ultima lună au fost verificate de către inspectorii municipalității peste 100 de șantiere. În 20% dintre cazuri proprietarii verificați aveau contracte încheiate cu firme specializate, 50% s-au conformat în urma controalelor și somațiilor, restul de 30% fiind monitorizați încă pentru intrarea în legalitate.
În cazul în care nu se încheie astfel de contracte, legea menționată prevede amenzi mari:
* persoanelor fizice – între 1000 și 2000 de lei
* persoanelor juridice – între 20.000 și 40.000 de lei.
Cetățenii care aruncă deșeurile pe terenurile publice riscă amenzile prevăzute de HCL 210/2001:
* Persoanele fizice – între 800-1000 lei
* Persoanele juridice – între 1000 și 2500 lei
Poliția Locală a aplicat în ultima perioadă 25 amenzi pentru astfel de contravenții, iar controalele vor continua în toate cartierele sibiene.
FOTO/ VIDEO- Fructe, legume, lactate și miere pentru 6.000 de elevi sibieni
Un număr de 44 de școli din județul Sibiu, atât din mediul urban cât și din mediul rural au răspuns invitației adresate de Consiliul Județean Sibiu, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, pentru a implementa măsurile educative aferente distribuției de lapte, respectiv aferente distribuției de fructe și legume în cadrul Programului pentru Școli al României. Conducerea instituției consideră că dezvoltarea programelor care susțin educația pentru o alimentație sănătoasă reprezintă o prioritate și pentru Proiectul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Astfel, în perioada 17 mai – 8 iunie, aproximativ 6.000 de elevi, ajutați de cadre didactice inventive, au învățat cât de important este să aibă o alimentație sănătoasă, bazată pe consumul de fructe și legume proaspete, de preferință de proveniență locală, pe lapte și produse lactate, precum și de miere. Copiii din grădinițe și din clasele 0 – VIII au participat la concursuri de ghicitori, s-au prins în hora fructelor, au organizat un carnaval al fructelor și legumelor, au confecționat măști, au conceput reclame pentru câte un fruct sau o legumă, au degustat produse, au realizat desene, postere și afișe pe care le-au expus pe holurile școlii. Cu deosebită încântare au făcut pe micii bucătari și au gătit prăjitură cu biscuiți și mere, budinci, au făcut sandvișuri haioase, salată de fructe, milkshake-uri, fresh-uri de citrice, limonadă, desert cu iaurt sau brânză de vaci, miere și fructe, frigărui din legume și brânză. Copiii au mai învățat că fructele și legumele se aseamănă cu organele pe care le hrănește și le vindecă și au construit un om doar din fructe și legume. De asemenea, au conceput un meniu zilnic cu trei mese principale, bazat pe rețete sănătoase și au făcut o hartă continentală a fructelor. Sârguința și eforturile copiilor, printre ei numărându-se și elevi cu nevoi speciale, le-au fost răsplătite cu aplauze și cu premii.
Zece dintre școlile participante la aceste acțiuni educative au optat pentru desfășurarea activităților de grădinărit. În grădinile școlilor, elevii au plantat butași de pomi fructiferi: meri, peri, pruni, cireși, zmeur, coacăz, căpșuni, precum și răsaduri de legume ca roșii, varză, ardei, dar și viță de vie. Vicepreședinta Consiliului Județean Sibiu, Christine Manta Klemens a participat miercuri, 6 iunie, la activitățile organizate de Școala Gimnazială Șura Mică, ocazie cu care și-a manifestat încântarea pentru creativitatea copiilor.
”Cred că aceste măsuri educative sunt foarte importante, poate nu atât de importante pentru copiii de la țară care oricum au în permanență contact cu plantele, cu fructele și legumele. Dar, chiar dacă au în grădină fructe și legume, totuși nu întotdeauna conștientizează importanța acestora pentru hrana lor de zi cu zi. Or aceste activități organizate în școli sunt o modalitate de a conștientiza că trebuie să ne alimentăm sănătos. Ceea ce am văzut aici m-a uimit prin creativitatea de care au dat dovadă copiii. Activitățile pe care le-au făcut la clasă au fost un prilej pentru ei de a-și da drumul imaginației și creativității și am remarcat că sunt de neîntrecut”, a spus vicepreședinta Christine Manta Klemens.
Dacă în anul 2016, la debutul programului, doar 7 școli au s-au înscris în vederea implementării măsurilor educative aferente distribuției de lapte, respectiv aferente distribuției de fructe/legume, în anul 2017 numărul lor a crescut la 29, iar în anul 2018 interesul a crescut la 44 de școli.
Valoarea totală a produselor și materialelor contractate de Consiliul Județean Sibiu care au fost predate școlilor ca să desfășoare aceste măsuri educative este de 346.483.8 lei fără TVA, din care 172.830,82 lei fără TVA pentru implementarea măsurilor educative aferente distribuției de lapte și produse lactate, 157.024,06 lei fără TVA pentru măsurile educative aferente distribuției de fructe/legume, 16.628,92 lei fără TVA pentru acțiunile de grădinărit,
Sprijinul Consiliului Județean Sibiu în organizarea de activități care să încurajeze o alimentație sănătoasă în rândul elevilor s-a bucurat de succes, obiectivul urmărit fiind acela ca activitățile desfășurate în școală să se răsfrângă în modul în care ei vor selecta ceea ce mănâncă și își vor încurajași familiile să aleagă alimente sănătoase în schimbul produselor care nu aduc beneficii pentru sănătate.
Fără permis pe motocicletă. Rezultatul? Un dosar penal
În cursul zilei de dunicică, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control o motocicletă condusă în localitatea Agârbiciu de către un localnic în vârstă de 30 de ani. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce, prin urmare, pe numele său, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Un nou post de radio va emite la Sibiu
Postul de radio goFM va emite si in Sibiu, pe frecventa de 90,4 FM. Dupa castigarea concursului organizat de CNA in perioada 4-6 iunie 2018 la Bucuresti, membrii consiliului, Rasvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Orsolya Borsos, Florin Gabrea au decis ca frecventa de 90,4 FM sa ajunga la goFM, dupa acest post de radio emite in online de circa 10 ani.
Radioul, lansat de Laurentiu Sever Lup, a strans in acesti ani, ore importante de emisie si mai ales interviuri unice, printre care cele realizate cu Cesaria Evora sau Leonard Cohen. goFM.ro va emite pe 90,4 cel mai probabil la inceputul anului viitor, intrucat, la acest moment, radioul pregateste un concert realizat cu ocazia lansarii in FM si echipa nou formata pentru emisia 24/24 in munincipiul Sibiu. AVE CONCRETE MEDIA (detinatoarea licentei) condusa de Marius Dumitrescu si Laurentiu Sever LUP au pregatit pana la acest moment o echipa de emisie formata din: Tiberiu Popescu (Director Statie), Alin Ghizasan, dr. Mihaela Stroe, dr. Lucian Dragoi, Hora, Cosmina Dragus, Iuliana Mitrea si Dan Vasilescu.
Si in spectrul FM, goFM.ro va emite in formatul Adult Contemporary, axandu-ne pe piese din repertoriul national, balcanic si international. Este primul post de radio din Romania care trece din mediul online in cel pe unde, iar cu aceasta ocazie, emisia se va face in totalitate locala cu studiouri din Sibiu si Munchen.
Telemeaua de Sibiu are protecție națională
Demersurile realizate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru susținerea proiectului ,,Telemea de Sibiu” – Indicație Geografică Protejată au avut succes. Produsul a primit protecție națională începând cu data de 7 iunie 2018. Telemeaua de Sibiu poate fi comercializată exclusiv de producătorii și procesatorii din județul Sibiu, potrivit legislației europene și naționale. Proiectul realizat de Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu i-a fost înmânat ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în 20 noiembrie 2017, la sediul Instituției Prefectului – Județul Sibiu.
Dreptul de utilizare a logo-ului național, cât și dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Brânzeturi cu denumirea „Telemea de Sibiu” revin exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al județului Sibiu care respectă prevederile din caietul de sarcini și sunt supuși controlului și certificării unui Organism de Inspecție și Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului. Autoritatea competentă responsabilă cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logo-ului naţional este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) conform art. 2 alin.(c) din Hotărârea nr.152/2015.
Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu, grupul aplicant al producătorilor și procesatorilor produsului ”Telemea de Sibiu” din arealul geografic, trebuie să desfășoare activități de informare a consumatorilor şi promovare în privinţa proprietăţilor produselor care oferă valoare adăugată. Aceasta va monitoriza utilizarea comercială a denumirii ”Telemea de Sibiu” și va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate național.
România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicații Geografice Protejate (I.G.P.): ”Magiun de prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Ţara Bârsei” și produsul ”Telemea de Ibănești” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).
Prin aceasta se completează lista produselor depuse pentru dobândirea protecției europene pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată. Alături de produsele deja înregistrate, România are, în prezent, încă patru produse în stadiul de evaluare: ”Cârnați de Pleșcoi”, ”Caşcaval de Săveni”, ”Scrumbie de Dunăre afumată” și ”Telemea de Sibiu”.
În sistemele de calitate europene, ,,Indicație Geografică Protejată” (IGP) înseamnă produs originar dintr-un anumit loc, regiune sau ţară, care are o anumită calitate, reputaţie sau o altă caracteristică ce poate fi atribuită în principal originii geografice a produsului şi cel puţin una dintre etapele de producţie se desfăşoară în zona geografică delimitată.







