Cursurile şcolare vor fi suspendate vineri integral, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călăraşi, Ilfov, Olt şi în municipiul Bucureşti, scrie Agerpres. Și în judeţul Ialomiţa cursurile se vor suspenda, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, informaţiile au fost comunicate de inspectoratele şcolare judeţene/IŞMB, în cursul zilei de joi (ora de referinţă 15,00), în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situaţii de urgenţă.
„Precizăm că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. În cazurile de faţă, orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti”, se arată în comunicat.
Vineri – cursuri suspendate în 10 judeţe şi în Capitală
Simularea Bacalaureatului s-a încheiat! Rezultatele pe 30 martie
Astăzi, elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut ultima probă a simulării examenului de Bacalaureat. Este vorba despre proba profilului. Elevii au ales între fizică, chimie, biologie sau informatică (profil real) și geografie, logică, psihologie, economie, sociologie, filosofie sau educație antreprenorială (profil uman). Din cei 2.672 elevi care puteau susține simularea au fost prezenți 2.255 elevi (86,53%), 417 elevi fiind absenți (13,47%).
Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie 2018. Notele nu se trec în catalog, însă rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral pentru a se stabili ce se poate îmbunătăți până la examenele propriu-zise.
Mai jos aveti situația centralizată pe an de studiu și forme de învățământ:
| Forma de invatamant | Tip invatamant | Clasa | Cu optiune Ed | Cu status prezenta Ed | din care Ed Prezenti | din care Ed Absenti | din care Ed Eliminati |
| Zi | Masă | CL_XII | 2398 | 2398 | 2243 93,54% | 155 6,46% | 0 |
| Frecvență redusă | Masă | CL_XIII | 127 | 127 | 12 9,45% | 115 90,55% | 0 |
| Seral | Masă | CL_XIII | 147 | 147 | 0 0% | 147 100% | 0 |
Rezultatele obținute vor fi comunicate elevilor în data de 30 martie 2018. Notele nu se trec în catalog, însă rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral pentru a se stabili ce se poate îmbunătăți până la examenele propriu-zise.
FOTO – Apă Canal Sibiu a adus bucurie și culoare în grădinițe și școli de Ziua Apei
Ediția din acest an a Zilei Mondiale a Apei derulată, în premieră, într-un cadru de iarnă, a reunit sute de copii dornici să-și declare dragostea față de apă. Ca de fiecare data, efortul celor mici a fost răsplătit cu premii constând în diplome și jocuri educaționale oferite de ”Apă Canal” SA Sibiu și ”Wilo România”, parteneri în Programul ”Prietenii apei”. Reprezentanții operatorului regional ”Apă Canal” SA Sibiu au desfășurat o serie de vizite în școli și grădinițe pentru a-i premia pe cei mai talentați copii, dar și pentru a le vorbi despre transformările pe care apa le parcurge pentru a devenii bună de băut și, după utilizarea ei în gospodării, cum este curățată și reintrodusă în circuitul natural.
Copiii Grădiniței numărul 28 Sibiu au pregătit o expoziție dedicată ”lichidului vital”, cei mici exprimându-și prin culoare cunoștiințele legate de apă. ”Bem viață !”, a exclamat unul dintre copii răspunzând la întrebarea ”De ce este important să consumăm apă ?”
O prezentare inedită au avut-o și elevii Școlii generale numărul 18 din Sibiu, unde circuitul apei în natură a fost descris în limba germană. Modul în care omul intervine în mediul înconjurător, influențându-l, poate avea efecte devastatoare, a fost concluzia trasă, la unison, de elevii acestei școli. ”Wir leben Wasser” ( ”Iubim apa”) a fost concluzia întâlnirii cu elevii acestei școli.
O expoziție bogată a fost realizată de aproximativ 300 de copii ai Grădiniței numărul 22 din Sibiu unde, în sala de festivități, a avut loc premierea celor mai reușite lucrări. Peisaje de vis dar și imagini aride, lipsite de viață, au fost surprinse de cei mici în încercarea de a transmite faptul că apa face diferența între viață și moarte în numeroase locuri ale planetei. Impregnate în culori, palmele copiiilor au imprimat pe bucăți de carton imaginea unor ființe fantastice ce stăpânesc adâncul mărilor. ”Și aici este nevoie de apă curată !”, a fost mesajul celor mici.
Curtea Școalii generale ”Octavian Goga” din Rășinari a fost ocupată de sute de ”prieteni ai apei” care, după ce au vernisat expoziția de desen și pictură organizată pe holul instituției au asistat la festivitatea de premiere a celor mai frumoase lucrări. Premiul I a fost acordat unei eleve din clasa a VI-a, care a realizat o lucrare inspirată din ”Shape of water”, cea mai premiată peliculă a Premiilor Oscar din acest an. ”Este vorba despre viață și iubire într-un mediu aparte”, a subliniat tânăra artistă.
Liceul Tehnologic din Mârșa a fost gazda unor experimente având ca element principal apa. Elevii au studiat proprietățile apei, modul în care interacționează cu alte lichide ( detergenți, ulei, combustibili) sau diferite obiecte. Activitățile au fost organizate în noul ”Laborator de joacă și explorare” al școlii mârșene, unde curiozitatea eleviilor întâlnește știința. Câteva zeci de picturi dar și machete sau poezii formează o frumoasă expoziție organizată pe holurile școlii, ce poate fie vizitată atât de copii cât și de dascăli. Cele mai frumoase creații dar și cele mai reușite experimente au fost premiate cu jocuri educaționale.
De ziua apei, câteva zeci de copii se pregăteau intens la Bazinul ”Olimpia”din Sibiu. Pe toți îi lega pasiunea pentru sport, pentru apă. Cu toții au participat la un concurs de înot, premiile oferite constând în jocuri educaționale. ”Modul în care înțelegem să utilizăm resursele de apă trebuie să fie unul responsabil, conștienți fiind că apa este o resursă naturală epuizabilă. Prin acest tip de activități dorim să educăm generația tânără, să sădim respectul pentru apă și mediul înconjurător”, a declarat directorul general al ”Apă Canal” SA Sibiu, ing. Vasile Maier.
În luna aprilie, uzinele de apă și stațiile de epurare ale Sibiului dar și din alte localități aflate în aria de operare a ”Apă Canal” SA vor avea ”porțile deschise” pentru sute de elevi dornici să afle, în cadrul ”Școlii altfel”, cum apa brută devine potabilă iar cea uzată redevine curată.
FOTO – Ziua Mondială a Apei, marcată la Mediaș
Compania Apa Târnavei Mari a sărbătorit anul acesta Ziua Mondială a Apei – 22 martie, prin organizarea evenimentului „Apa – din natură în casele noastre și înapoi în natură”. În contextul în care, pentru celebrarea apei în acest an, United Nations Water a propus ca temă „Natura pentru apă”, operatorul regional „Apa Târnavei Mari” le-a adresat elevilor medieșeni invitația de urmări întregul traseu al apei prin municipiul Mediaș, începând de la captare, tratare și până la reîntoarcerea apei, după epurare, în râul Târnava Mare.
Ziua Mondială a Apei este un bun prilej pentru a aduce încă odată în atenție importanța acestei resurse, precum și eforturile care se fac pentru ca la robinetele consumatorilor să ajungă apă de calitate, iar mai departe, eforturile pentru ca apa deversată să nu afecteze mediul înconjurător. Având ca punct de plecare apa și natura, compania a considerat că vizitarea de către elevi a amplasamentelor în care operatorul regional își desfășoară activitatea, poate crește gradul de implicare al tinerilor în viața comunității.
Invitații companiei de apă pentru activitățile din acest an au fost elevii din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, de la Liceul Tehnologic „Şcoala Naţională de Gaz” Mediaş, profil Protecția mediului, specializarea tehnician ecolog și protecția calității mediului, însoțiți de profesorii lor.
Joi dimineața începând cu ora 10, elevii au parcurs turul Stației de Tratare a apei din Mediaș, însoțiți de specialiști din cadrul companiei. Ținând cont de faptul că elevii sunt viitori specialiști în domeniu, reprezentanții operatorului au considerat că vizitarea unui obiectiv dintre cele mai moderne din România va fi o bună experiență. La încheierea turului în Stația de Tratare, invitatul organizatorilor a fost profesorul Liviu Ganea, producător de produse tradiționale din zona Mediașului, care le-a făcut invitaților o prezentare a siropurilor sale naturale.
La finalul prezentării, invitații s-au delectat cu un sirop natural preparat, la recomandarea producătorului, cu apă de la robinet. Liceenii au ajuns și la Stația de Epurare, acolo unde specialiștii din cadrul companiei le-au vorbit despre apa uzată care pleacă din casele noastre și care este redată naturii, la parametri care să nu afecteze mediul înconjurător.
FOTO – Final al concursului de scris și zis Povești: ZIP 2018
Marți, 20 martie, de Ziua Internațională a Povestitului, s-a încheiat Concursul de scriere și zicere de Povești ZIP 2018 prin organizarea unui spectacol de stand-up storytelling care i-a avut ca protagoniști pe cei 10 semifinaliști ai compeției care au trecut cu brio proba de scriere creativă. Textele intrate în concurs au avut tema ”Wise Fool”, tema anului 2018 pentru toți povestitorii lumii.
Dacă proba de scriere a fost una aparent simplă, fiind mult mai la îndemâna concurenților, cea de susținere în public a textului a constituit proba de foc, pentru că niciodată până acum, un concurs nu a notat aceste două competențe simultat, dar mai ales pentru că exercițiile de rostire în public, de ”public speaking”, sunt rare în peisajul evenimentelor culturale de la noi. Arhetipul ”ascultătorului” este mai comod, dar și mai frustrant, motiv pentru care am activat și arhetipul ”povestitorului”, incomod, dar ofertant ca stare de bine și stimă de sine.
Toți cei intrați în concurs – Tiberiu Bilibok cu Zâmbește înțelept, Adrian Corneliu Bratu cu Trei litere: T. S. și A. , Mihaela Bunea cu Început, Doris Ioana Faff cu Monologul unei nebune care a găsit sensul vieții, Teodora Minea cu De Poveste, Teodora Mihaela Mitea cu Rădăcini umane, Isabella Moldovan cu Nebunul, Antonela Munteanu cu Chipul umanității, Georgeta Poiană cu Semințele nebuniei și Paula Spătăcean cu Povestea unui om înțelept – au devenit protagoniștii unui spectacol concurs inedit, în spațiul minunat al Sălii Festive a Bibliotecii, unde și-au susținut în fața publicului, susținătorilor și juriului poveștile, de fapt o parte din ei înșiși.
Juriului format din Anamaria Enescu, Nora Damian și Anca Vasilescu) a avut o misiune dificilă în delimitarea performanțelor concurenților, însă în cele din urmă câștigătorii primei ediții ZIP 2018 au fost desemnați în următoarea ordine:
Locul 1 – Doris Ioana Faff
Locul 2 – Teodora Minea
Locul 3 – Teodora Mihaela Mitea
Locul 4 – Antonela Munteanu
Locul 5 – Tiberiu Bilibok
„Între momentul susținerii textelor și cel al anunțării câștigătorilor, cei prezenți, public și concurenți deopotrivă, s-au bucurat de două momente ”magister”, primul susținut de Nora Damian, care a povestit ”despre un Destin”, nu oricum, ci doar așa cum știe a povesti mama a 4 băieți, bunica a 5 nepoți și autoarea a 6 cărți, iar al doilea susținut de un grup informal format din 3 prieteni, 3 boabe, din care unul sunt și eu, care a adus undeva de dincolo de timp o Poveste cu Suflet Pereche – Anca Vasilescu (text & interpretare, Simona Cornea (sunet terapeutic) și George Părăian (coregrafie). Evenimentul s-a încheiat cu cuvântul dlui Bogdan Constantin, unul din sponsorii Concursului ZIP 2018 care a descris programul în cele două locații de poveste: Grosspold și Cabana dintre Vii, care îi va primi și ospeți și inspira, poate, timp de câteva zile pe cei mai buni povestitori, câștigătorii finalei ZIP 2018.
Menționăm că toate textele intrate finala ZIP 2018 vor fi cuprinse într-un volum antologic editat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu – Editura Armanis, ca document martor al acestei frumoase întâmplări. Fiind vorba de carte, nu-i uităm pe prietenii de la EduCab – un proiect prin care se doreşte stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale din bibliotecile din România, în special cele din zona rurală, care au sprijinit răsplata tuturor concurenților, prin oferirea mai multor volume cu semnătura unuia din cei mai mari povestitori fantasy ai literaturii române contemporane, Valentin Nicolau”, spune Anca Vasilescu, din cadrul Bibliotecii Astra.
Localități din județul Sibiu, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI , 26 MARTIE 2018
•între orele 9-15 în localitatea: AXENTE SEVER, strada: PRINCIPALA-partial.
MARTI , 27 MARTIE 2018
•între orele 9-15 în localitatea: MEDIAS, strazile: SADOVEANU M.; GRAVORILOR-partial; BUCEGI-partial; SLEFUITORILOR; MANCIULEA PROF.ST.; CEHOV A.; ROMAN V.; BACOVIA G.; GHIMBAV.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Conferință despre blândețe, la Facultatea de Teologie
Marți, 27 martie, de la ora 18:00, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie, are loc conferinţa cu tema „Blândețea: arma duhovnicească a creștinului împotriva vrăjmașilor”.
Evenimentul este realizat de Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS), iar invitat special este PS Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord.
„Blândețea ține de o seninătate și de un calm lăuntric. Blândețea ți-o lucrezi și ți-o verifici în diferite situații. Trebuie să te lupți cu impulsurile tale nervoase, să-ți îmblânzești pornirile prin dragoste și prin permanenta raportare la celălalt. Când ești blând, transimți si celorlalți blândețe. De altfel, blândețea este o armă puternică împotriva vrăjmașului, căci omul blând greu se ispitește”, sunt de părere organizatorii.
Toate detaliile pot fi găsite pe pagina de Facebook și pe web.
Concert Direcția 5, în 25 martie
Medieșenii sunt așteptați la un concert-eveniment la sfârșitul acestei săptămâni. Duminică, 25 martie 2018, începând cu ora 19, amatorii de muzică bună sunt așteptați la Sala Traube la concertul susținut de către trupa Direcția 5. Biletele se pot cumpăra ajoi și vineri, între orele 8-16, la Sala Traube din oraș.
FOTO – Lansare de carte Grigore Cartianu
Sala de conferințe „Daniel Thellmann” a Primăriei Mediaş a găzduit, miercuri după amiaza, lansarea de carte și Conferința „Misterele Revoluției din 1989”, susținută de ziaristul Grigore Cartianu. Conferința a cuprins o prezentare făcută de Grigore Cartianu, un dialog cu publicul-întrebări și răspunsuri-și o sesiune de autografe. Autorul a semnat autografe pe toate cele 8 cărți din seria de autor Grigore Cartianu, printre care se numără „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000”, „Misterele Revoluției din 1989” și „Hagi”. Medieșenii prezenți în sală și-au putut achiziționa cărțile lui Grigore Cartianu și au primit autografe din partea acestuia.
FOTO – Expoziție „Centenar Marea Unire” și premii pentru elevii talentați
Miercuri, la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, a avut loc vernisajul expoziției „Centenar Marea Unire: Noi Suntem România”, derulat în parteneriat cu elevii de la Şcolile Gimnaziale „Hermann Oberth” şi „Mihai Eminescu”, din oraș, coordonaţi de către profesorul Dan Zaharia. După o lună întreagă, timp în care cât proiectul s-a desfășurat doar la ora de desen, participanții au fost răsplătiți de către organziatori, Primăria Municipiului Mediaş, și Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” cu numeroase premii și mențiuni. Juriul care a deliberat, format din artiştii plastici Petre Purcariu, Horaţiu Mureşan şi Dan Zaharia, acordat 3 premii şi 10 menţiuni elevilor care au participat la proiect. Lucrările participanţilor vor putea fi vizitate în perioada 21 martie-13 aprilie la sediul Bibliotecii Municipale din Mediaș.
FOTO – Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, marcată la Sibiu
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Sibiu, a organizat joi, 22 martie, o conferință pe tema tuberculozei, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva acestei grave maladii. Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei este sărbătorită anual în 24 martie, pentru a atrage atenția opiniei publice cu privire la epidemia globală de tuberculoză și eforturile de a elimina această boală. Data a fost aleasă întrucât marchează momentul din anul 1882, când doctorul Robert Koch a informat oficial comunitatea științifică internațională că a descoperit bacilul TBC, fapt care a contribuit ulterior la diagnosticarea și vindecarea tuberculozei. La momentul anunțului lui Koch, TBC făcea ravagii prin Europa și America, provocând moartea a 1 din 7 oameni.
Pentru România, tuberculoza reprezintă o problemă de sănătate publică. Suntem țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri noi de tuberculoză înregistrate, incidența fiind de 6,5 ori mai mare ca în UE. Comparativ cu restul țării, situația în Sibiu nu este la fel de gravă, judeţul nostru situându-se pe locul 6 în topul judeţelelor cu cea mai scăzută incidenţă. „Dacă în România, în primele 9 luni din anul 2017 s-au înregistrat 9691 de cazuri noi și 1512 recidive, în Sibiu am avut 119 cazuri noi și 20 de recidive la adulți. La copii, situația este și mai bună față de restul țării. Astfel, dacă în primele 9 luni ale anului 2017, la nivel național s-au înregistrat 413 cazuri la îmbolnăvire de tuberculoză la copii, din județul nostru s-a înregistrat un singur caz”, a declarat dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog, coordonator județean al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.
Judeţele cu cea mai mare incidenţă a bolii sunt Tulcea, Olt, Dolj, Bacău,Vaslui şi Teleorman, iar cele cu cea mai scăzută sunt Harghita, Braşov, Covasna, Alba, Cluj şi Sibiu. În schimb, în județul Sibiu se înregistrează un număr mare al cazurilor de Tuberculoză-MDR (multidrog rezistentă la două dintre cele mai importante medicamente de tratament a TBC) și Tuberculoză-XDR (tuberculoză extensiv rezistentă la toate formele de tratament) pe parcursul anului 2017 înregistrându-se 12 astfel de cazuri noi. „Această particularitate ne solicită mai multe resurse financiare. Astfel, în timp ce pentru un pacient cu tuberculoză, costul mediu al tratamentului este de 300 de lei pe caz, pentru un pacient cu TB-MDR este de 8.400 lei pe an”, a mai precizat dr. Lavinia Danciu.
La nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, anul trecut au avut loc investiții majore în infrastructură, pavilionul în care funcționează secția Pneumologie I fiind complet modernizat. „Prin investițiile în infrastructură am reușit să îmbunătățim condițiile hoteliere pentru pacienții noștri, care au o durată mai mare de spitalizare față de alte unități sanitare și am asigurat circuite bine definite la nivelul spitalului, prin separarea într-o aripă izolată a bolnavilor cu tuberculoză MDR și XDR, pentru a nu veni în contact cu celelalte persoane internate. Toate aceste aspecte, alături de o echipă profesionistă de medici contribuie la realizarea unui act medical de calitate, în cadrul spitalului nostru alegând să se trateze bolnavi din toate județele învecinate”, a precizat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Potrivit statisticilor, în anul 2017, numărul total al externărilor în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a fost de 2.986 de pacienți (1334 – Secția Pneumologie I, 1315 – Secția Pneumologie II și 337 – Compartimentul de Pneumologie Copii), totalizând 44.342 de zile de spitalizare. Cât privește consultațiile în ambulatoriul integrat al spitalului nostru, media pacienților consultați de un singur medic pe parcursul anului 2017 a fost de 1.732, ceea ce demonstrează gradul de adresabilitate major al populației din județul Sibiu și din județele limitrofe.
Muzeul Brukenthal trece la programul de vară
De marți, Muzeul Național Brukethal trece la programul de vară, anunță reprezentanții instituției. Astfel, de marți și până duminică muzeul va fi deschis între orele 9:00 și 17:00. Prima zi de marți din lună, întotdeauna muzeele vor fi închise.
Programul de vară este valabil pentru toate sediile și va dura până în luna octombrie.

















