Tenimena din Constanța nu a reușit să câștige al doilea trofeu din carieră la Indian Wells. Simona Halep a fost eliminată de Naomi Osaka, cea mai în formă jucătoare din turneu. Japoneza s-a impus în două seturi, 6-3, 6-0. Românca a avut o zi îngrozitoare în care nu i-a funcționat deloc jocul său. Ea nu a simțit mingea, nu a simțit loviturile și a părut că nu funcționează nimic. Halep a greșit foarte mult cu backhand-ul și forehand-ul în lung de linie, nu a servit bine, iar procentajele punctelor câștigate pe ambele servicii au fost dezastruoase. A fost cel mai prost meci al Simonei din ultimele 7 luni, de la înfrângerea categorică în fața lui Garbine Muguruza, la Cincinatti. De partea cealaltă, Osaka a avut un procentaj bun pe primul serviciu, a returnat mai bine și a lovit năprasnic cu dreapta și reverul. După acest rezultat, Simona Halep se distanțează la peste 800 de puncte față de ocupanta locului secund în ierarhia WTA, Caroline Wozniacki. Naomi Osaka a urcat pe locul 26 în ierarhia live și poate să mai câștige patru locuri dacă va câștiga finala. În ultimul act, japoneza va juca cu Daria Kasatkina. Va fi o finală între două tenismene de 20 de ani.

Simona Halep a fost eliminată de la Indian Wells! Românca a făcut cel mai prost joc al său din ultimele 7 luni
Tânără lovită pe trecere de un șofer de 79 de ani
O tânără în vârstă de 21 de ani din municipiul Sibiua fost accidentată pe o trecere de pietoni. Accidentul rutier s-a produs sâmbătă dimineața în jurul orei 7 pe strada Maramureșului din municipiu. Tânăra, care se afla pe trecerea de pietoni, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 79 de ani în zona bisericii de pe strada Maramureșului. Victima a fost transportată la spital pentru acordara de îngrijiri medicale. Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare în acest caz.
O americancă și o rusoaică au oferit meciul turneului de la Indian Wells
Spectatorii prezenți în această dimineață la Indian Wells Tennis Garden au avut parte de un spectacol nemaipomenit în prima semifinală a turneului californian. La final, ei le-au aplaudat în picioare pe ambele jucătoare, Daria Kasatkina și Venus Williams, care au oferit jocul turneului. Rusoaica s-a impus în partidă și va juca prima finală din carieră la Indian Wells. Ea a câștigat jocul în trei seturi foarte disputate, 4-6, 6-4, 7-5. Meciul a ținut 2 ore și 50 de minute. Daria Kasatkina a avut un joc foarte variat, pe lângă mingile în care s-a luptat pe backhand și forehand cu adversara sa, ea s-a folosit de scurte foarte bune, de câteva slice-uri și a reușit niște lovituri încântătoare. Surprinzător, ea a servit mai bine decât americanca.
De partea cealaltă, Venus Williams s-a bazat pe forță și pe experința sa uriașă, jucând inteligent multe puncte. În toate cele trei seturi, jucătoarele au ”mers cap la cap” până la 3-3. În primele două, de la acel scor, Venus și apoi Daria au făcut break-urile care le-au adus seturile. În decisiv, Williams a condus 2-0, Kasatkina a egalat la 2, iar apoi niciuna dintre tenismene nu a mai putut să se desprindă până la 5-5. Moment în care tânăra de numai 20 de ani a fost mai puternică, a făcut break-ul și s-a calificat în ultimul act al competiției.
Anunţ de presă privind începerea/ lansarea procedurii de achiziţii echipamente pentru proiectul „Achiziție de echipamente la SC SERTECH INDUSTRY SRL”
SC SERTECH INDUSTRY SRL, cu sediul în loc. Sibiu, str. Frunzei, nr. 11, sc. B, ap. 22, jud. Sibiu, România, tel. 0745.503.634, fax 0374.092.777, e-mail [email protected], derulează începând cu data de 07.02.2018 proiectul cu titlul „Achiziție de echipamente la SC SERTECH INDUSTRY SRL”, în baza contractului de finanțare nr. 1125/07.02.2018, având codul MySMIS 103453.
Proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către SERTECH INDUSTRY SRL la locația investiției de la punctul de lucru al societății din Municipiul Sibiu, str. Viile Sibiului, nr. 1, județ Sibiu.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Beneficiarul anunță prin prezentul anunț de presă lansarea procedurii de achiziție pentru următoarele echipamente:
| 1. Motostivuitor – 1 buc. 2. Strung – 1 buc. 3. Fierăstrău cu bandă metalică – 1 buc. 4. Polizor – 1 buc. 5. Mașină de ascuțit scule – 1 buc. 6. Mașină de găurit – 1 buc. 7. Mașină de frezat universal – 1 buc. 8. Cabină de vopsit – 1 buc. | 9. Instalație de detensionare – 1 buc. 10. Aparat de sudură – 1 buc. 11. Aparat de sudură în puncte – 1 buc. 12. Mașină CNC de tăiere cu plasmă – 1 buc. 13. Compresor cu șurub – 1 buc. 14. Masă de sudură – 1 buc. 15. Mașină hidraulică pentru curbare – 1 buc. |
începând cu data de 19 martie 2018.
Procedura aplicată: Achiziție privată competitivă conform Ordin MFE.
Detalii despre procedura de achiziții, informațiile generale privind solicitantul (denumire, adresă, date de contact, mijloace de comunicare), denumirea/obiectul și locul de livrare al produselor, tipul și durata contractului, valoarea estimată, specificațiile tehnice, formalitățile care trebuie îndeplinite de către operatorii economici interesați în legătură cu participarea la procedură, precum și calendarul desfășurării procedurii se găsesc pe pagina web dedicată publicității pentru achizițiile desfășurate de către beneficiarii privați pe portalul MFE la adresa https://www.fonduri-ue.ro.
|
Date de contact beneficiar: Dumitru-Ovidiu Baciu – Administrator
(Adresa loc. Sibiu, str. Frunzei, nr. 11, sc. B, ap. 22, jud. Sibiu, România,
tel. 0745.503.634, fax 0374.092.777, e-mail [email protected])
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Raluca Turcan – PSD dă lovitura de grație românilor. Oamenii vor plăti impozite și de 6 ori mai mari
Deputatul Raluca Turcan a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit printre altele despre intenția Partidului Social Democrat de a obliga autoritățile locale să mărească de 6 ori impozitele locale. Vă prezentăm declarația deputatului Raluca Turcan pe această temă.
„Dragnea pregătește lovitura de grație pentru buzunarele românilor și pentru primari! Românii vor fi obligați să plătescă impozite locale și de 6 ori mai mari! În prezent, autoritățile locale stabilesc impozitele locale pentru persoane fizice și juridice, prin decizie locală, în marje de 0,08% și 0,2% pentru locuințe și între 0,2% și 1,3% pentru clădiri nerezidențiale! Toate primăriile au optat, până acum, să impună impozite minime pentru populație! Prin noul Cod al finanțelor publice locale, Tăriceanu și Dragnea vor obliga autoritățile locale să ducă impozitele locale la maximum! Adică cetățeanul să plătească impozite de 6 ori mai mari! Este dovada supremă a bătăii de joc față de autoritățile locale și față de cetățeni.
Vă aduc aminte că noi, PNL, avem un proiect prin care propunem ca deficitul de finanțare al administrațiilor locale să se facă prin alocarea a 100% din impozitul pe venit către administrațiile locale. În data de 22 februarie 2018, doamna premier Dăncilă promitea că va susține ca 100% din impozitul pe venit să rămână la nivel local, iar o zi mai târziu, în 23 februarie 2018, doamna PM Dăncilă semna punctul de vedere al Guvernului nr. 539/23.02.2018 prin care a dat aviz NEGATIV proiectului PNL! Acesta este PSD! Una promite, alta face! Dragnea transferă eșecul guvernării pe umerii autorităților locale!
După ce le-a promis primarilor o finanțare adecvată, în anul 2018 le-a confiscat excedentele, le-a diminuat resursele din impozitul pe venit și îi trimite, acum, să bată la porțile cetățenilor și să le ceară impozite de 6 ori mai mari! Fumul pe care îl întreține mediatic PSD are un scop clar! Să nu se vadă nimic din ceea ce se întâmplă în economie și societate. Agenda publică este ocupată cu filme despre inculpați și fugari, în vreme ce Guvernul lovește în mediul de afaceri și în salariile oamenilor”, a spus Raluca Turcan.
Promovabilitate scăzută la simulările de clasa a VIII-a
Cele mai slabe note la simularea examenului de Evaluare Națională au fost înregistrate la matematică, conform informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Dintr-o prezență de 93,13% la această materie, doar 31,59% dintre elevi au obținut note de promovare. Cei mai mulți elevi, 2.142 (68,41%) au obținut note cuprinse între 1 și 4,99 și doar 57 de copii au obținut note între 9 și 9,99. Au fost totuși și 9 elevi care au obținut note de 10.
La română, 98,84% dintre elevi au fost prezenți și 66,62% au obținut note de promovare. Cei mai mulți elevi, 1.053 (33,38%) au obținut note între 1 și 4,99, iar 281 de elevi între 9 și 9,99. O singură elevă a obținut 10 la această materie.
La limba maternă, promovabilitattea a fost de 86,09% la limba germană, cu o notă de 10 și de 75% pentru limba maghiară.
Singura școală din județ cu promovabilitate de 100% este Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”. La polul opus stau școlile cu promovabilitate 0. Acestea sunt Liceul Tehnologic din Cisnădie (11 elevi), Liceul „Ion Mincu”, din Ludoș (2 elevi), Școala Gimnazială Waldorf „Hans Spalinger” din Roșia (8 elevi), Școala Gimnazială Târnava (11 elevi), CSEI nr 2 Sibiu (2 elevi) și școlile din Apoldu de Jos (8 elevi), Cașolț (8 elevi), Râul Sadului (2 elevi) și Dobârca (3 elevi).
O particularitate ar fi faptul că, niciun elev, cu excepția celor 2 de la CSEI Nr. 2 Sibiu, care învață în școlile speciale din județul Sibiu nu s-a prezentat la această simulare, după cum precizează reprezentanții ISJ.
Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Tineri cu mașina neînmatriculată și permisul suspendat, trași pe drepta de polițiști
Joi dimineața, în localitatea Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Târgului de către un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în municipiul Sibiu. În urma verificărilor, s-a stabilit că dreptul de a conduce al celui aflat la volan este suspendat, astfel încât, pe numele sibianului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
Tot joi dimineața, pe raza localității Arpașu de Jos, polițiștii au descoperit un șofer de 26 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism neînmatriculat. Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Începe Festivalul „Lucreția Ciobanu”. Două zile de regal folcloric
În acest week-end, folclorul le face program sibienilor pentru că spectacolele din cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” se desfășoară în 16 și 17 martie, ora 18, fiind găzduite de Casa de Cultură a Orașului Cisnădie.
Sâmbătă, scena aparține tinerilor concurenți înscriși în competiția cântecului popular. Prin calitățile vocale și artistice, prin prezența scenică și respectarea autenticității folclorice a zonei de proveniență, concurenții vor încerca să convingă juriul că pot urca pe podiumul acestei competiții. Tot mâine, pe scena festivalului vor evolua foști laureați ai festivalului, alături de membrii Ansamblului Folcloric „Ceata Junilor”. Gala Laureaților va avea loc duminică, ora 18, și va fi urmată de o șezătoare muzical-coregrafică, ce aduce în prim-plan Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și renumiți interpreți de muzică populară. Accesul la spectacolele din 17 și 18 martie 2018 se face pe bază de bilete, la prețul de 30 lei/ bilet. În limita locurilor de disponibile, acestea pot fi încă procurate de la Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie.
Cea de-a treia ediţie a Festivalului-Concurs „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Primăria Oraşului Cisnădie, Casa de Cultură a Oraşului Cisnădie, co-organizator fiind Cercul Militar Sibiu.
PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU”, EDIȚIA A III-A
17 martie 2018, ora 18.00, Casa de Cultură a Orașului Cisnădie
· Concurs al tinerilor interpreți de muzică populară
· Spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și soliştii:
Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Nelu Albu, Viorica Telcean, Alina Pinca, Marcel Părău, Maria Golban Şomlea, Mădălina Mîrza, Andra Matei, Daria Gâdea, Alexandru Urs, Luminița Dejan, Geanina Gavrilă, Izabela Tomița, Claudia Olariu, Robert Pumnea, Felicia Stoian, Ciprian Pop, Giulia Medrea, Ilie Medrea, Mariana Anghel
18 martie 2018, ora 18.00, Casa de Cultură a Orașului Cisnădie
· Gala Laureaților
· Șezătoare cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii- Sibiului” și soliştii:
Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Teleagă, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Iulia Mihai, Stana Stepanescu, Florin Boita, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Narcisa Băleanu, Ancuța Corlățan, Nicu Mâță, Daniel Pop, Vlăduța Lupău, Ion Drăgan, Viorica Chiurciu, Radu Nechifor, Nineta Popa, Ionuț Fulea.
Liber la voluntariat – „Sibiul plantează!”
Iubitorii de natură care vor să se implice într-o acțiune de plantat copaci sunt invitați sâmbătă, 31 martie, să ia parte la campania „Sibiul plantează”. Zona aleasă pentru împădurire se află în apropierea localității Veștem și a fost identificată cu sprijinul Ocolului Silvic și al Direcției Silvice Sibiu.
Pe perioada unei singure zile, vor fi plantați pueți specifici zonei forestiere.
Cei care doresc să participe trebuie să știe că se pleacă spre Veștem la ora 7:30 și se dorește ca acțiunea să se finalizeze în jurul orei 16:00. Organizatorii sfătuiesc ca hainele purtate să fie adecvate și să facă față condițiilor meteo. Astfel, o pereche de pantaloni lungi, un tricou cu manecă lungă, un hanorac, o șapcă /căciul și o pereche de bocanci să nu lipsesască din bagaj. De asemenea, într-un rucsac să existe un tricou, o sticlă de apă, mancare pentru o zi, pelerină de ploaie și mănuși pentru lucru (să fie de grădinărit și nu chirurgicale), un pachet de șervețele, câțiva saci de gunoi și unelte (sapă, hârleț sau lopată). Să nu lipsească nici voia bună.
La acțiunea de plantare oricine poate veni, de la copii, părinți, bunici și până la animale de companie.
În ceea ce privește transportul organizatorii anunță ca, cei care au mașină să vină cu ea și în cazul în care sunt locuri libere să anunțe, pentru a mai lua și alte persoane.
„Sibiul Plantează!” este o campanie inițiată de Green Smart Electric și Atelier MI Concept-Design în parteneriat cu Direcția Silvică Sibiu și Ocolul Silvic Sibiu.
Toate detaliile despre acest eveniment pot fi date de Ioana Costin ([email protected]) și Petra Radu ([email protected]).
Peste 90 de brand-uri de renume prezente la Cleaning Show 2018, 20 – 23 martie 2018
Marți își deschide porțile Cleaning Show, evenimentul anului pentru industria de curățenie profesională. Unica expoziție de profil din România are loc în Pavilionul C1 din Centrul Expozițional Romexpo, București.
Sunt cel puțin 10 motive pentru care merită să vizitați expoziția:
- Peste 90 de brand-uri internaționale reprezentate de firmele participante, printre care: Allegrini, Columbus, Cleanfix, Diversey, Ecolab, Electrolux, Filmop, Hako, I-mop, Italchimica, Kaivac, Kärcher, Kiehl, Lucart, Taski, Tecnovap, Tennant, Tenzi, Tork, Unger sau
- Brand-uri prezente în premieră în România, precum MotorScrubber
- Lansări de produse ale mărcilor renumite – aspiratorul pentru geamuri Kärcher WVP 10
- Discount-uri Exclusive de până la 35% la echipamente și produse de curățenie profesională, doar pe perioada expoziției
- Cursuri organizate de ROFMA – Asociația Româna de Facility Management
- Demonstrații LIVE pe toată durata evenimentului
- Tehnologii de ultimă generație
- Concursul „Impecabilii” – singurul concurs în care sunt implicate echipe ale prestatorilor de servicii de curățenie
- Green Point și soluțiile “verzi” de curățare
- Intrare GRATUITĂ pentru vizitatorii specialiști
CLEANING SHOW pe scurt:
Program de vizitare:
20 – 22 martie 2018 – între orele: 10:00 – 18:00 / 23 martie 2018 – între orele: 10:00 – 16:00
ACCES GRATUIT pentru VIZITATORII specialiști – pe baza de preînregistrare online pe www.cleaningshow.ro / Centrul Expozițional Romexpo, București
Proiectul „Să prețuim folclorul” a ajuns la cea de-a doua ediție
Sute de copii de la școli și grădinițe din județele Sibiu, Cluj, Bistrița, Satu-Mare, Argeș și Vâlcea și-au arătat dragostea pentru tradiții în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Să prețuim folclorul!”. În această săptămână, la Cercul Militar din Sibiu a avut loc un simpozion dedicat cadrelor didactice, o expoziție cu peste o sută de lucrări realizate de copii din județul Sibiu și din țară, precum și un moment folcloric, toate parte a acestui proiect. Activitățile au fost demarate încă din luna februarie când preșcolarii, elevii și cadrele didactice s-au pregătit pentru a dovedi, prin cântec, joc și meșteșug, că știu să ducă mai departe tradițiile populare.
Proiectul a fost inițiat de către prof. Claudia Banea de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 18 Sibiu și prof. Anca Trifu de la Grădinița ,,Căsuța Poveștilor” Sibiu și este implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Asociaţia Culturală „Ceata”. De asemenea, face parte din Calendarul Activităţilor Educative Regionale și Interjudețene 2018.
VIDEO: Terenuri inundate în localitatea Cârța, Oltul a ieșit din matcă
E cod portocaliu de inundații pe râul Olt iar apa a ieșit din matcă. În zona localității Cârța au fost inundate mai multe terenuri agricole.
”Potrivit informațiilor furnizate de către viceprimarul din localitatea Cârța, în urma solicitării făcute de către ISU, 3,5 ha de teren au fost inundate pe raza localității Carta.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Au fost probleme și în nordul județului unde râul Târnava a inundat mai multe terenuri în localitatățile Dumbrăveni și Târnava.
Pericoluld e inundații rămâne și în orele următoare. Râurile Târnava Mare și Târnava Mică se află sub incidența codului galbend e inundații până diseară la ora 20 iar râul Olt este sub cod portocaliu de inundații până la ora 12.


