Acasă Blog Pagina 469

ULTIMA ORĂ: Ucraina a atacat Rusia cu rachete americane ATACMS

Armata Ucraineană a atacat cu rachete americane ATACMS (cu rază lungă) ținte de pe teritoriul rus, acțiune care poate fi făcută doar cu aprobarea directă a lui Donald Trump.

Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că forțele sale au utilizat cu succes sistemele de rachete tactice ATACMS pentru a efectua un atac de precizie împotriva unor ținte militare din Rusia.

”Aceasta este o evoluție semnificativă care subliniază angajamentul neclintit al Ucrainei față de suveranitatea sa”, subliniază armata ucraineană, care nu precizează ce ținte din Rusia a atacat.

“Utilizarea capabilităților de atac la distanță, inclusiv a sistemelor precum ATACMS, va continua”, a precizat Statul Major al Armatei Ucrainene.

Marți după-amiaza, au fost raportate mai multe explozii în Voronej din Rusia, ceea ce sugerează că ținte din regiune ar fi fost atacate de forțele ucrainene, dar nu este clar ce obiective au fost atacate.

Ucraina nu a declarat anterior în mod deschis că utilizează sistemele avansate de rachete balistice furnizate de SUA împotriva țintelor din Rusia, deși restricția privind utilizarea acestora a fost ridicată de administrația Biden, care și-a încheiat mandatul acum un an.

Kievul a primit sistemele în 2023, dar inițial a fost restricționat să le utilizeze numai pe propriul teritoriu, aproape o cincime din acesta fiind ocupat de Rusia.

Ucraina a solicitat rachete Tomahawk fabricate în SUA, cu o rază de acțiune de 2.500 km, afirmând că acestea vor contribui la aducerea Rusiei la masa negocierilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Astăzi: se reiau deversările controlate pentru golirea Lacului Vidraru

Hidroelectrica anunţă că miercuri, între orele 7-16, vor fi reluate deversările controlate în aval de Barajul Vidraru, ca parte a etapelor procesului de golire a lacului de acumulare.

”Hidroelectrica SA informează populaţia că în data de 19 noiembrie 2025, în intervalul 07:00 – 16:00, vor fi reluate deversările controlate în aval de Barajul Vidraru, ca parte a etapelor procesului de golire a lacului de acumulare.

Operaţiunea se desfăşoară în condiţii strict monitorizate, în colaborare cu ABA Argeş–Vedea, ISU, Sistemul de Gospodărire a Apelor şi toate structurile judeţene cu atribuţii în domeniu”, anunţă compania.

Aceste deversări sunt necesare pentru a verifica, din nou, capacitatea reală de transport a albiei râului Argeş între Barajul Vidraru şi acumularea Oeşti, după ce în perioada 30 octombrie – 18 noiembrie 2025, ABA Argeş–Vedea a realizat lucrări suplimentare de consolidare în sectoarele considerate critice.

În intervalul menţionat, în aval de baraj se vor înregistra cresteri de debite, specifice operaţiunilor controlate de deversare.

”Populaţia este rugată să evite deplasarea în apropierea albiei râului Arges pe sectiunea cuprinsă între Baraj Vidraru – lac acumulare Vilcele, să nu desfăşoare activităţi în albie, precum pescuit sau lucrări, şi să respecte indicaţiile autorităţilor locale şi ale echipelor din teren.

Toate operaţiunile se realizează sub control tehnic strict, fără depăşirea debitelor stabilite prin regulamentul de exploatare.

Reiterăm că deversările controlate nu influenţează turbiditatea apei potabile”, precizează compania.

În timpul operaţiunii, debitele deversate vor fi tranzitate pe albia veche a raului Arges, legătura dintre canalul de fuga (de unde se alimenteaza statia de tratare a Municipiului Curtea de Argeş) şi lacul de acumulare Oeşti (acumulare tranzitata de debitele deversate) este întreruptă, situaţie existentă încă din săptămâna anterioară.

Turbiditatea crescută din lac este generată de factori naturali, iar procesul de purificare este influenţat de capacitatea tehnică de operare a staţiei locale de tratare.

”Operaţiunea, programată în 19 noiembrie, reprezintă o etapă obligatorie pentru finalizarea în condiţii controlate a procesului de golire a Lacului Vidraru.

Aceasta permite confirmarea stabilităţii lucrărilor hidrotehnice, verificarea funcţionării corespunzătoare a celor două goliri de fund ale barajului şi menţinerea unui nivel ridicat de protecţie pentru comunităţile din aval. Hidroelectrica, alături de ABA Argeş–Vedea şi autorităţile judeţene, monitorizează constant evoluţia situaţiei, iar toate activităţile se desfăşoară conform prevederilor tehnice şi legislaţiei aplicabile”, mai arată compania.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Nicio șansă pentru „tricolorii” U21. 0-2 cu Spania pe Municipalul sibian

România U21 a pierdut destul de clar partida disputată marți seara la Sibiu împotriva reprezentativei U21 a Spaniei.

Jucătorii noștri au avut prima șansă a partidei în minutul 11. Strata a urcat cu mingea la picior până la marginea careului și a șutat la poartă, dar Esquivel a prins fără emoții.

În minutul 17, Spania a reușit să deschidă scorul. Fresneda a centrat perfect, iar Gonzalo Garcia a reluat în poartă din apropiere.

Jucătorii pregătiți de Costin Curelea au avut o nouă șansă în minutul 32. Ciubotaru a centratîn careu, mingea a fost respinsă greșit de spanioli și a ajuns la Burnete. Atacantul român a șutat din voleu, dar puțin peste poartă.

Trei minute mai târziu tricolorii au avut o șansă uriașă. Matei a trimis în careu din lovitură liberă, Trică a reluat spre poartă, dar mingea a fost deviată în corner.

Jucătorii spanioli au reușit să mai înscrie o dată la începutul reprizei secunde. În minutul 53, Fresnada a marcat, reușind astfel „dubla”.

Tot spaniolii au fost aproape de gol în minutul 68. Pablo Garcia a reluat cu capul pe poartă, dar Lefter a respins excelent.

Istoria confruntărilor cu spaniolii la U21 a produs 6 dueluri oficiale, iar palmaresul este net în favoarea adversarilor noștri.

Ultimele două partide au fost la turneele finale. La EURO 2023 am pierdut clar la București, scor 0-3, în timp ce la EURO 2025 scorul a fost 1-2.

Singura noastră victorie a fost obținută pe Stadionul Steaua, în 1977, când România a câștigat cu 4-0, iar marcatori au fost Cornel Țălnar, Marcel Răducanu și Ilie Bărbulescu plus autogolul lui Santiago Mina.

O echipă din care mai făceau parte, printre alții, Tudorel Stoica, Sorin Cîrțu, și Gino Iorgulescu obținea singura victorie în respectivele preliminarii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Aproape 200 de animale sterilizate în cadrul campaniei gratuite de la Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Asociația Puppy Tears Animal Rescue, a desfășurat în ultimele luni o campanie de sterilizare gratuită destinată câinilor și pisicilor de rasă comună sau metiși, cu stăpân, de pe raza municipiului Mediaș.

Pe parcursul lunii septembrie, proprietarii de animale s-au putut programa la unul dintre cele cinci cabinete veterinare partenere, iar începând cu luna octombrie au fost efectuate intervențiile de sterilizare pentru pisici, respectiv de sterilizare și microcipare pentru câini.

„Campania s-a bucurat de un interes deosebit din partea medieșenilor, toate locurile disponibile fiind ocupate într-un timp foarte scurt. În total, 183 de animale au fost sterilizate: 132 de pisici (93 femele și 39 masculi) și 51 de câini (31 femele și 20 masculi).

La cabinetele veterinare s-au prezentat persoane din toate categoriile de vârstă, dovadă a implicării comunității în promovarea unui comportament responsabil față de animalele de companie.

Scopul principal al acestei inițiative a fost responsabilizarea proprietarilor de animale și reducerea numărului de animale abandonate din municipiu.

Le mulțumim pe această cale tuturor celor care au ales să participe la această campanie și ne reafirmăm angajamentul de a continua acțiunile dedicate bunăstării comunității locale, în toate domeniile de interes”, au transmis reprezentanții municipalității.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

E stabilit programul pentru Ziua Națională la Mediaș. Spectacol folcloric cu Sava Negrean Brudașcu alături de Ciprian și Mihaela Istrate

Municipalitatea invită medieșenii să participe luni, 1 decembrie, la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.

Programul dedicat acestei zile de sărbătoare cuprinde lansări de carte, un amplu spectacol folcloric și momente festive cu ceremonial militar și religios.

Evenimentele vor debuta la ora 10:00, în Sala Mare a Primăriei Mediaș, cu o serie de lansări editoriale care pun în valoare cultura locală și națională. În cadrul evenimentului vor fi prezentate următoarele publicații:

  • „Ucenicul iubit al Domnului” Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – autor pr. dr. Achim Sărășan
  • Flotila X: Asalt în Mediterană – autor Ion Mihai Ionescu
  • Vlaho-bulgari, bizantini și latini (1185–1218) – autori dr. Vasile Mărculeț, dr. Andreea-Atanasiu Croitoru și dr. Ioan Mărculeț
  • Grafică și fantezie – album de artă, autor Romulus Boieru
  • Mediaș Aniversări, vol. III – studii și comunicări științifice
  • Cultura Medieșeană XIV

De la ora 12:00, în Piața Corneliu Coposu se va desfășura un spectacol folcloric de excepție, susținut de artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești: Sava Negrean Brudașcu, alături de Grupul instrumental Sălăjenii, Mihaela și Ciprian Istrate, alături de Grupul instrumental Ceterașii de pe Câmpie, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Natalia și Alin Matyas, Emilia Muntean și Aurica Bacea.

Sărbătoarea va continua de la ora 14:00 cu momente festive, incluzând un ceremonial militar și religios în cinstea Zilei Naționale a României.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tineri campioni la start: delegația de 17 atleți face senzație la Cupa Athletic Star de la București

0

Weekend-ul trecut, la București, mai precis în 15 Noiembrie 2025 – Sala de atletism „Ioan Soter” a găzduit o adevărată sărbătoare a atletismului juvenil: Cupa Athletic Star ediția a XVI-a.

Peste 900 de tineri sportivi din toată țara, s-au întrecut în probe de viteză și sărituri, iar delegația de 17 tineri atleți, cu vârste cuprinse între U8 și U13, s-a remarcat prin rezultate impresionante și un spirit de echipă deosebit.

Tinerii sportivi au fost coordonați de o echipă dedicată de antrenori, formată din Mioara Magheru, prof. Ligia Cuciorovschi și A. Dragan, și sprijinită de entuziasmul antrenorilor aspiranți Tabita Teușan și Marius Georgescu.

Aceștia au subliniat că pentru o parte dintre sportivi, Cupa Athletic Star a reprezentat prima confruntare la un nivel național, iar sprijinul reciproc dintre copii a fost vizibil:

„Am realizat că adevărata performanță nu se măsoară doar în medalii și locuri, ci în determinarea și încrederea pe care și-au construit-o. Pentru noi, fiecare copil care a alergat sau a sărit este un CAMPION, iar amintirile create aici vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.”

Performanțe care încântă: tineri campioni pe podium

Sub îndrumarea antrenorilor, micii atleți au reușit să obțină numeroase clasări pe podium și performanțe personale de excepție.

Rezultatele participanților echipa A. Drăgan și Tabita T

🏅 Flueras Alexandra

Loc 2 – 50 MG: 8.96

Loc 2 – Lungime: 4.53

Loc 2 – 200 M: 30.84

🏅 Dragan Izabela Allyson

Loc 9 – 50 M: 9.70

Loc 9 – Lungime: 2.57

🏅 Nasture Ariana

Loc 3 – 200 M: 30.35

Loc 5 – 60 M: 8.98

🏅 Tiut Sara

Loc 2 – 50 M: 7.89

Loc 3 – 200 M: 32.58

🏅 Stef Sara

Loc 4 – 50 M: 7.98

Loc 10 – Lungime: 3.68

🏅 Caponi Andi

Loc 2 – 50 M: 7.58

Loc 3 – 50 MG: 8.90

Loc 3 – Lungime: 4.46

🏅 Calutiu Lucas

Loc 3 – 200 M: 30.52

Loc 9 – Lungime: 4.27

🏅 Bulgaru Robert

Loc 5 – 60 M: 8.19

Loc 4 – 200 M: 27.56

🏅 Susu Cătălin

Loc 10 – 60 M: 8.23

Rezultate  echipa Magheru Mioara

Vlad  Gabriel Stoica 

Loc 1 -Lungime  3.68

Loc 1  – 50 M  8.15

Loc 2 – 200 M 32.99

Stoica Stefan

Loc 2 – 50m garduri  9.29

Ema Frățilă

Loc 5 Lungime 3.34

Loc 5 200 M 37.40

Loc 5  50 M 8.81

Mihailescu Sofia

Loc 1 – Lungime 3.88

Loc 5 -200 M 34.16

Tepean Flavia

Loc 24 –  lungime 2.87

 Tepean Eveline

Loc 28 – Lungime  2.72

Rezultate echipa –  prof. Ligia Cuciorovschi și Marius Georgescu

Ghita Mara (2017) loc 4  la 50m  plat 8.77 loc 3 la lungime 3.47 si loc 3 la 200 . 36.33

Gaston Stefan loc 4 la 50m plat 8.07 loc 6 la lungime 4.15

O experiență „Extraordinară” dincolo de Medaliile de Aur

Emoțiile și determinarea tinerilor atleți au fost cele care au marcat cel mai mult această competiție.

„Participarea la Cupa Athletic Star a fost o experiență extraordinară atât pentru copii, cât și pentru noi, profesorii. Emoțiile de la start, concentrarea înainte de fiecare probă și bucuria de a se depăși pe ei înșiși au făcut ca fiecare moment să fie cu adevărat special,” au declarat antrenorii.

Echipa de antrenori a ținut să mulțumească în mod special sponsorului Expres Auto Service pentru susținere: „Datorită lor am putut fi aproape de copii, le-am asigurat deplasarea și condițiile necesare, iar acest lucru a făcut cu adevărat diferența în experiența lor.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ministrul Nazare, mulțumit că ne laudă Comisia Europeană pentru politica fiscală și economică: „România este pe drumul cel bun”

Daniela Arnăutu

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, marți, 18 noiembrie 2025, că noul raport al Comisiei Europene validează direcția Guvernului României, în privința politicii fiscale și economice.

Nazare spune că Burxelles-ul apreciză că țara noastră intră pe o traiectorie de stabilizare, în care investițiile devin principalul motor de creștere și că deficitul bugetar începe să scadă.

„Comisia Europeană confirmă eficiența măsurilor adoptate de Guvern. România intră pe o direcție de dezvoltare predictibilă, cu investiții în creștere și o economie care se stabilizează”, a declarat ministrul Finanțelor.

Nazare apreciază că investițiile vor juca rolul important în evoluția economică din anii următori: „Investițiile cresc și devin principalul motor al economiei, conform ultimului raport CE. Deși creșterea PIB este estimată la 0,7% în 2025, investițiile vor accelera în 2026–2027, sprijinite de fondurile europene și proiectele aflate în derulare.”

Deficitul bugetar începe să scadă

„Deficitul bugetar scade, conform evaluării CE, a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024, la 8,4% în 2025, Comisia proiectând un deficit de 6,2% în 2026. Un semnal important, ce confirmă eficiența măsurilor de consolidare fiscală”, a precizat Nazare, referindu-se la cifrele din evaluarea Comisiei Europene.

Ministrul Finanțelor: Piața muncii e stabilă, iar inflația scade

Ministrul Nazare a mai spus că, potrivit evaluării CE: „Piața muncii rămâne stabilă, cu o revenire a ratei șomajului la aprox. 5,6% până în 2027, pe măsură ce economia se întărește. Inflația se reduce treptat: după presiunile din 2024-2025, prognoza CE arată o scădere sub 6% din 2026, ceea ce va sprijini consumul și încrederea populației.”

Ministrul Finanțelor spune că direcția actuală a finanțelor publice din țara noastră este apreciată la nivel european: „România este pe drumul cel bun.”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Costume, ritmuri, povești în spectacolul TRADIȚII

Casa de Cultură a Studenților Sibiu anunță cu bucurie un eveniment care deschide, într-un mod cald și memorabil, sezonul festiv al iernii. Ansamblul Folcloric Studențesc ARDEALUL revine pe scenă cu spectacolul „TRADIȚII”, o producție ce aduce laolaltă farmecul obiceiurilor de iarnă, jocurile și atmosfera din satele care definesc identitatea românească.

„TRADIȚII” îți oferă sentimentul unei reîntoarceri acasă. Fiecare moment al spectacolului reconstituie fragmente din viața comunităților rurale: datinile păstrate cu grijă și jocurile care animau șezătorile de altădată. Publicul se va regăsi într-o lume în care gesturile simple și simbolurile vechi au forța de a crea emoție și de a reconecta generațiile.

Costume, ritmuri, povești

Dansatorii ansamblului ARDEALUL aduc pe scenă un repertoriu atent documentat, construit cu respect față de tradițiile transmise din bătrâni, dar și cu dorința de a le păstra vii pentru tinerii de astăzi. Costume, ritmuri, povești și momente dramatice se împletesc într-un spectacol care vorbește despre rădăcini, continuitate și bucuria comunității.

Ardealul – sursa foto Casa de Cultura a Studenților

Alături de ARDEALUL va urca pe scenă Ansamblul Folcloric „SILVANA”, al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva și mulți alți soliști de muzică populară.

De notat în agendă

Evenimentul are loc sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ioan Besoiu”. Este o ocazie perfectă de a întâmpina împreună sezonul sărbătorilor de iarnă și de a celebra bogăția culturală a județului.

Casa de Cultură a Studenților Sibiu vă invită să vă bucurați de o seară în care autenticitatea și emoția se întâlnesc pe scenă.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și este finanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Consiliul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Parlamentul a decis componența CA-urilor TVR și Radio România. Iată cine sunt titularii și supleanții

Daniela Arnăutu

Parlamentul, în ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a votat, marți, 18 noiembrie 2025, propunerile pentru CA-urile Televiziunii Române (SRTV) și ale Societății Române de Radiodifuziune (SRR).

Înaintea începerii sesiunii de vot, parlamentarii AUR au părăsit sala de ședințe.

Pentru CA al SRTV, din 292 de parlamentari, 270 au votat “pentru”, iar pentru CA SRR, din 253 de parlamentari, 249 au votat “pentru”.

Lista membrilor CA al SRTV

– PSD: Loredana Corchiș (titular), Stelian Bărăgan (titular), Nicoleta Amalia Matei (titular);

– PNL: Radu Carp (titular), Cristina-Ancuța Pocora (titular), Daniela Sava (supleant), Gheorghe Croitoru (supleant);

– USR: Catrinel Trofin (titular), Cătălin Ghiță (supleant);

– AUR: Monica Simona Ghiurco (titular), Rafael Udriște (supleant);

– UDMR: Anderco Aliz-Timea (titular), Kis Timea (supleant);

– Președintele României: Cristiana Narcisa Manciu (titular), Bogdan Alexandru Cuza (supleant);

– Guvern: Ana Adriana Săftoiu (titular), Mariana Luca (supleant);

– Societatea Română de Televiziune: Emanuel Sorin Torică (titular), Cristinel Godinac (titular), Gabriela Luminița Iordănescu (supleant), Alina Amza (supleant)

– Minoritățile naționale: Borislav Velimirovici (titular), Gjorgji Ivanovski (supleant).

Listă membri CA al SRR

Nadina Ioana Dogioiu (titular)

Dragoș Gabriel Pătlăgeanu (titular)

Radu Herjeu (titular)

Ruxandra Ileana Săraru (titular)

Alexandru Ioan Șerbănescu (titular)

Vlad Mircea Pufu (titular)

Maria Muntean (titular)

Marius Dorin Tănase (titular)

Alexandra Coliban (titular)

Robert Schwartz (titular)

Annamaria Bodoczi (titular)

Nicoleta Viorica Balaci (titular)

Roxana Georgeta Gheorghe (titular)

Katalin Demeter (supleant)

Christian Gabriel Schneider (supleant)

Maria Lăcrămioara Nicolescu (supleant)

Alexandra Bogdan (supleant)

Camelia Tatiana Ilie (supleant)

Mihai Ioan Miclăuș (supleant)

Laurențiu Marius Oltean (supleant)

Mirela Antonela Petrescu (supleant)

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cozonac care nu îngrașă? Da, este posibil, dacă respecți aceste cinci reguli!

Daniela Arnăutu

Probabil că deja te duce gândul la tradiționalul cozonac de Crăciun, dar, cumva, ai și temeri cu privire la faptul că aceste desert este delicios dar și foarte caloric, deci îngrașă. Ei bine, potrivit teamnutrition.ca, dacă respecți următoarele cinci reguli vei putea savura cozonac fără teama că îți pui silueta în pericol.

În general, alimentele preparate în casă sunt mai sănătoase decât cele din comerț. Mai mult, unele rețete le putem modifica așa cum dorim, astfel încât să devină mai hrănitoare. Indiferent că faci cozonac, pâine sau prăjituri, dacă vei respecta următoarele cinci reguli și vei mânca fără să faci excese, nu te vei îngrășa de sărbători.

Fructe sau legume, adăugate în cozonac

Bogate în vitamine și minerale, fructele și legumele pot fi adăugate, fără grijă, în rețetele de cozonac.

Cu rezultate excelente, delicioase și nutritive, poți adăuga în rețetele de cozonac afine, ananas, pere, zmeură, căpșuni, banane, piersici, orcovi, dovleac și chiar cartofii dulci.

Făina de grâu integral adaugă fibre cozonacului tău

Dacă vrei să faci un cozonac bogat în fibre, atunci alege să-l prepari din făină de grâu integral. Mai mult, poți chiar să înlocuiești un sfert de cană de făină albă cu tărâțe de grâu. Gustul cozonacului nu va avea de suferit.

Renunță la unt, când prepari cozonac

Pentru o rețetă de cozonac cât mai sănătoasă și dietetică, poți renunța la unt și îl poți înlocui cu grăsimi sănătoase, precum uleiul – în special cel de măsline – sau margarina nehidrogenată. Dacă adaugi și nuci în cozonac, cu atât mai bine, și ele fiind o sursă de grăsimi sănătoase.

Ai grijă cât zahăr pui la cozonac

Organismul nostru percepe zahărul la fel, chiar dacă ne amăgim și, în loc de zahăr brun sau alb, adăugăm miere, sirop de arțar sau de agave. Poți reduce cantitatea totală de zahăr din cozonac cu 25%, fără ca asta să-i schimbe prea mult gustul.

Pentru a compensa reducerea zahărului, este necesar să reduci puțin și cantitatea de lichid din rețetă. O altă metodă de a îndulci natural un cozonac este să înlocuiești zahărul cu sirop de sau piure de fructe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Un sfert din locuitorii Sibiului nu-și plătesc gunoiul. Primăria are deficit de peste 1,7 milioane de euro la colectarea taxei de salubrizare

Daniela Arnăutu

Primăria Municipiului Sibiu luptă cu un deficit de peste 1,7 milioane euro (peste 8,6 milioane lei) la colectarea taxei de salubrizare, suma fiind aferentă anilor anteriori. Iar vremuri bune nu se anunță, pentru că din ianuarie 2026 această taxă de salubrizare va fi majorată cu 22%.

Gaura la bugetul local, generată de cei care nu plătesc taxa de salubrizare

La începutul anului 2025, Primăria Sibiu anunța cam aceeași sumă, ca deficit bugetar, ca și acum. Asta în condițiile în care și la începutul anului 2025 s-a majorat taxa de salubrizare în Sibiu.

„În municipiul Sibiu sunt înregistrate 129 de mii de persoane plătitoare de taxă de salubrizare. Din statisticile primite de la Ministerul Dezvoltării, sunt undeva în jur de 166.000 de persoane, că nu suntem 129.000 Municipiul Sibiu. Deci, este o diferență de 37.000 de persoane, procentual 25% sunt persoane care nu sunt înregistrate și care, cu siguranță produc gunoi, produc deșeuri. Deci, 25 % dintre cetățenii municipiului Sibiu nu plătesc deloc taxa de gunoi. Practic cetățenii responsabili și de bună credință plătesc prin această taxă și deșeurile produse de alții. Nu cred că este normal ca aproape 40.000 de persoane să nu plătească nimic!”, a transmis consilierul local Ionuț Ghișe (USR).

Primăria Sibiu a lansat recent în dezbatere publică proiectul potrivit căruia taxa de salubrizare va crește din nou, de la 1 ianuarie 2026, odată cu intrarea în vigoare a noilor tarife percepute de operatori, și va genera o majorare de peste 20% a prețurilor pentru abonamente.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Plăcinta cu dovleac, un desert sănătos, care nu îngrașă. Iată câte calorii are o felie

Daniela Arnăutu

Plăcinta cu dovleac este desertul vedetă al acestui sezon. În plus, potrivit today.com, nu este doar o plăcintă gustoasă, ci și una hrănitoare, plină de nutrienți, săracă în calorii și grăsimi și care conține proteine.

Evident, dacă nu vrei să te îngrași, moderația este regula, indiferent dacă ne referim la deserturi sau la alimente de bază.

„În special în perioada sărbătorilor de iarnă, o felie de plăcintă cu dovleac și cu scorțișoară este foarte apreciată. Însă doar o felie. Fără excese, pentru că, altfel, îngrașă și crește glicemie”, avertizează nutriționista Patricia Bannan.

Dovleacul, sursă de betacaroten

La rândul său, nutriționista Beth Czerwony, de la Centrul pentru Nutriție Umană al Clinicii Cleveland, spune că, în general,

umplutura unei plăcinte este cea care face diferența, iar în cazul celei cu dovleac vom beneficia de fibre și de nutrienți.

Dovleacul bogat în betacaroten, un compus care întreține vederea și susține imunitatea organismului, explică Bannan.

Informații nutriționale pentru o felie de plăcintă de dovleac:

-316 calorii

-14 grame de grăsime

-7 grame de proteine

-41 de grame de carbohidrați

-2 grame de fibre

Truc pentru a mai reduce din calorii

Bannan recomandă, pentru reducerea caloriilor, să folosiți, pentru a prepara plăcintă, piure de dovleac din conserve, pentru a controla zahărul adăugat în umplutură. O cană de dovleac gătit – în conserve – are 137 de calorii.

De asemenea, desertul trebuie mâncat cât mai aproape de cină, pentru a evita scăderea și creșterea zahărului din sânge și senzația de somnolență.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI