Clubul Sportiv Municipal Mediaș, EMI TT și Romgaz organizează în perioada 2-3 aprilie Cupa Costel Totan, competiție de tenis de masă rezervată seniorilor și care a ajuns la a doua ediție. Partidele se vor desfășura la sala de tenis de masă situată pe strada Gravorilor, numărul 6. Cei care doresc să se înscrie la această competiție o pot face la telefoanele 0740.092.077-Adrian Suciu, 0742.295.053-Dan Daniel sau 0747.630.959-Emi.
Inginerul Costel Totan a fost o personalitate a industriei gazeilere româneşti. S-a născut la 2 aprilie 1958. în localitatea Dârlos şi s-a stins din viaţă la Mediaş în anul 2015. S-a luptat o viaţă întreagă pentru ca Mediaşul să rămână capitala gazelor naturale româneşti. Costel Totan a fost, de asemenea, un sprijinitor al vieţii culturale şi sportive medieşene. A sprijinit o mulţime de activităţi culturale şi a fost fondatorul Clubului Sportiv Romagaz Tenis de Masă, un club care a devenit, rapid, unul din cele mai performante la nivel naţional.
Cupa “Costel Totan” la tenis de masă, în Mediaș
Campionat Municipal de Tenis de Masă, la Mediaș
Începând de luni, 19 martie 2018, va fi organizat la sala de tenis de masă de pe strada Gravorilor numărul 6 din Mediaș, Campionatul Municipal de tenis de masă pe echipe, competiție ajunsă la ediția a doua. Echipele vor fi formate din 3 jucători și, opțional, o rezervă. Competiția se va desfășura în sistem turneu, fiecare echipă urmând să dispute meciuri împotriva celorlalte formații înscrise. Potrivit regulamentului concursului, echipa care ajunge prima la 5 victorii va fi declarată câștigătoare. Etapele campionatului se vor desfășura în fiecare zi de luni a săptămânii începând cu data de 19 martie.
Se caută experți electorali și operatori calculator la alegeri
Copșenii interesați să devină experți electorali sau operatori calculator în cadrul diferitelor alegeri sunt așteptați la sediul primăriei din oraș. Astfel, în vederea organizării alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențtiale precum și a referendumurilor, primarul orașului Copșa Mică îi așteaptă pe toți cei interesați să devină operatori de calculator sau experți electorali pentru secțiile de votare să se prezinte la primăria din oraș pentru a initția demersurile în acest sens. Remunerația se va face la momentul respectiv conform normelor in vigoare.
Poate face parte din Corpul Expertilor Electorali persoana care îndeplinește mai multe condiții, respectiv are cetățenia română, cunoaște limba română, scris și vorbit, are drept de vot, are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcției, nu face parte dintr-un partid politic, a absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu și nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.
Zeci de datornici la plata chiriilor. Primăria Copșa Mică a trimis deja somații
Vin vremuri grele pentru copșenii care au restanțe la plata chiriei. De câteva zile, reprezentanții Primăriei Copșa Mică au început expedierea somațiilor pentru toți locuitorii din oraș care aveau restanțe la plata chiriei la data de 1 martie 2018. Resposabili din cadrul administrației locale copșene spun că totalul restanțelor înregistrate de locuitorii orașului la plata chiriilor a ajuns la suma de 177.595 lei. Următorul pas împotriva celor care nu își vor achita aceste restanțe este chemarea lor în judecată pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, numele restanțierilor a fost publicat și pe site-ul oficial al Primăriei Copșa Mică, la secțiunea „Afișierul electronic”.
Dosar penal pentru un bărbat prins cu autoturismul neînmatriculat
Miercuri după amiaza, pe Drumul Național 14, în afara localității Ruși, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în localitatea Moșna. În urma verificării autoturismului, s-a constatat că acesta este neînmatriculat, având autorizația provizorie de circulație expirată din cursul lunii decembrie 2017. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat.
Tânăr reținut după ce a amenințat două persoane și pentru că a distrus geamurile unui local
În cursul zilei de marți, polițiștii Postului de Poliție Biertan au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea de infracțiuni contra persoanei, patrimoniului și ordinii și liniștii publice. Polițiștii spun că în zilele de 8 și 10 martie, bărbatul în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Richiș, a provocat scandal, a amenințat două persoane și a distrus geamurile unui local de pe raza localității de domiciliu.
Tânărul a fost reținut 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.
Concert de violă și pian la Forulul German
Duminică, 25 martie, de la ora 17:00, în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu are loc un nou concert al Stagiunii Camerale „FLorescu-Fernandez & Friends”. Este vorba despre un recital de violă și pian oferit de Gabriel Silișteanu, violă și Monica Florescu, pian care împreună vor interpreta lucrări de Robert Schumann, George Enescu și, în mod special, ultima compoziție a lui Dmitri Sostakovici – un testament al secolului XX pentru omenire.
„Un recital de violă poate fi atât de rar precum o ninsoare de primavară in luna martie. Dacă in al doilea caz moda ne impune să spunem că este un fenomen datorat încălzirii globale, în primul caz, recitalul vine ca urmare a voinței, talentului și pasiunii violistului Gabriel Silișteanu și a pianistei Monica Florescu”, spun organizatorii despre eveniment.
Intrarea este liberă, cu o donație voluntară.
Simona Halep rămâne numărul I WTA! Wozniacki a pierdut încă o dată în fața celei mai bune jucătoare din Rusia
Adversara Simonei Halep în lupta pentru numărul I WTA, Caroline Wozniacki a fost eliminată în optimile turneului Premier de la Indian Wells. Daneza a pierdut în fața celei mai bune tenismene din Rusia, Daria Kasatkina, scor 4-6, 5-7. Este a doua victorie consecutivă a Dariei în fața lui Wozniacki, după succesul tot în două seturi înregistrat la turneul de la Sankt Petersburg. Datorită acestui rezultat, Simona Halep și-a asigurat menținerea pe prima poziție a clasamentului mondial și după Indian Wells. În ceea ce o privește pe Kasatkina, ea va juca în sferturi cu Angelique Kerber.

Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani
Astrofizicianul britanic Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al familiei, citat de agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. El a încetat din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridgew în primele ore ale zilei de miercuri.
„Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician.
„A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani”, se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.
Familia a lăudat „curajul şi persistenţa” fizicianului, adăugând că „inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.
CCR discută sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului SPP
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului României numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare, sesizare formulată de un număr de 56 de parlamentari aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
Liberalii susţin că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece încalcă principiul legalităţii prin nerespectarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi mai multe dispoziţii din Constituţie.
În sesizare se arată, printre altele, că o comisie de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni sau întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. În plus, obiectivele anchetei exced funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale, respectiv Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele României.
Uniunea Salvaţi România a anunţat, de asemenea, că va ataca la CCR hotărârea Parlamentului privind înfiinţarea Comisiei de anchetă referitoare la activitatea directorului SPP.
Pe 20 februarie, Senatul şi Camera Deputaţilor au dat vot favorabil hotărârii de înfiinţare a acestei comisii parlamentare de anchetă.
Surpriză uriașă în Champions League! Echipa lui Mourinho a fost eliminată
FC Sevilla a produs prima mare surpriză în optimile de finală ale Uefa Champions League. Spaniolii au reușit să elimine formația antrenată de Jose Mourinho, Manchester United. După ce în tur, cele două echipe remizau 0-0, în această seară, pe ”Teatrul Viselor”, Sevilla a reușit să învingă cu 2-1. Ben Yedder (min.74 și 78) a fost autorul celor două goluri pentru învingători, iar Lukaku (min.84) a înscris pentru gazde. Fanii Sevillei au făcut o atmosferă extraordinară pe Old Trafford. Primele 70 de minute au fost fără mari ocazii. Apoi, Vicenzo Montella a fost extrem de inspirat și l-a trimis în teren pe Ben Yedder (min.72), fotbalist care l-a ajutat să obțină cel mai important succes din cariera sa de antrenor.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 74. Sarabia a pasat între fundașii adverși lui Yedder, iar acesta a șutat lângă bară, încât De Gea nu a putut opri mingea să intre în poartă. Același fotbalist a făcut dubla după un corner în care Joaquin Correa a prelungit balonul cu capul, iar Ben Yedder l-a învins pe portarul lui United. ”Diavolii roșii” nu s-au lăsat, iar în min.83, Romelo Lukaku a redus diferența. Rashford a avut șansa să egaleze, dar lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă. Ultima fază i-a aparținut Sevillei, Ben Yedder ratând tripla singur cu De Gea. S-a terminat 1-2 și FC Sevilla se califică pentru prima oară în istorie în sferturile de finală ale întrecerii. Formația spaniolă a fost superioară în această dublă în fața lui Manchester United. Pentru englezi, eliminarea în optimi reprezintă un dezastru total, după investițiile majore făcute în ultimii ani.

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Indian Wells!
Simona Halep s-a calificat între primele opt jucătoare de la Indian Wells! Cea mai bună tenismenă a lumii a trecut în optimi de chinezoaica Qiang Wang, scor 7-5, 6-1. Primul set a fost extrem de echilibrat, iar românca a făcut multe greșeli neforțate ce au fost aproape să o coste. La 2-2 și 3-3, Halep a reușit break-ul pe serviciul adversarei, dar chinezoaica a făcut re-break și a câștigat game-ul nouă pentru 4-5. Numărul I WTA avea 16 erori neforțate la acel scor. Moment în care Simona a fost inspirată și l-a chemat pe Darren Cahill pentru time-out. Tehnicianul australian i-a spus exact ce avea nevoie, iar eleva sa a pierdut numai un punct în următoarele două game-uri, scor 6-5. Halep a urmat la serviciu și a reușit să câștige 7-5, după ce a ratat trei mingi de set și a salvat una de break. În cel de-al doilea set, ”SimoNike” a făcut tot ce a dorit pe teren. Halep a reușit lovituri frumoase, a venit și la fileu, iar adversara sa nu a putut face nimic și Simona s-a impus cu 6-1. Datorită acestui rezultat, Simona Halep și-a asigurat 167.195 de dolari și 215 puncte WTA. În sferturi, românca va juca împotriva croatei Petra Martic (51 WTA).


