Acasă Blog Pagina 471

FOTO/VIDEO: Seară de vis la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Sibienii au fost parte din Duelul Tenorilor

Centul Cultural „Ion Besoiu” a găzduit, luni seara, un concert în premieră cu tenorii Ştefan von Korch, Andrei Mihalcea şi Mihai Urzicana.

Concertul a fost o experiență muzicală deosebită care a bucurat sufletul melomanilor cu cele mai cunoscute piese potrivite vocii vedetă a registrului liric – cea de tenor, iar alături de solişti s-au aflat instrumentiştii virtuoşi ai Filarmonicii Piteşti.

Concertul este inspirat de tradiţia marilor formule vocale masculine de trio ale lumii, dar a explorat şi dincolo de acestea şi a inclus un repertoriu spumos, de arii şi canzonete celebre, un veritabil „best of”, dintre care nu au lipsit repere ca „Nessun dorma,” „La Donna e mobile,” sau „O Sole Mio,” dar şi rarităţi lirice, menite să încânte și să emoționeze publicul.

Concertele Stagiunii Musical Extravaganza au menirea de a oferi publicului bucuria întâlnirii cu nume reprezentative ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă diferită asupra actului artistic faţă de cea de pe impozanta scenă a operei, dar şi de a apropia genul clasic de publicul de toate vârstele.

Spectatorii sunt invitaţi să îşi admire soliştii preferaţi într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală.

Prima stagiune Musical Extravaganza, derulată sub îndrumarea artistică a tenorului Ştefan von Korch, a inclus peste 10 concerte de succes, in care au încântat publicul, împreună cu solistul amfitrion: soprana Cristina Maria Oltean, soprana Daniela Bucşan, tenorul Alin Stoica, baritonii Adrian Mărcan, Lucian Petrean şi Fang Shuang, pianistul Alexandru Burcă, acordeonistul Emy Drăgoi, pianista Bogdana Cocîrlea, MH Orchestra şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian – în formula de salon.

„Concertul este inspirat de tradiţia marilor formule vocale masculine de trio ale lumii, dar va explora şi dincolo de acestea şi va include un repertoriu spumos, de arii şi canzonete celebre, un veritabil „best of”, dintre care nu pot lipsi repere ca „Nessun dorma,” „La Donna e mobile,” sau „O Sole Mio,” dar şi rarităţi lirice, menite să încânte și să emoționeze publicul”, a spus solistul Ştefan von Korch.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Peste 400 de autovehicule controlate de polițiști. 120 de șoferi au fost sancționați

În weekend, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat acțiuni ample pe linia prevenirii și combaterii depășirilor neregulamentare și conducerii sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat peste 400 de autovehicule, și au efectuat 289 de testări cu aparatul etilotest.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 6.000 de lei.

Au fost constatate 8 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 35 de permise de conducere (14 pentru depășire neregulamentară, 6 pentru conducere sub influența alcoolului – contravențional, 3 pentru viteză excesivă și 12 pentru alte abateri). De asemenea, au fost retrase 47 de certificate de înmatriculare.

Totodată, 3 conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice, având concentrații peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în toate cazurile fiind deschise dosare de cercetare penală în vederea stabilirii circumstanțelor săvârșirii faptelor.

„Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Respectați legislația rutieră.

Fiți responsabili – siguranța pe drumuri depinde de fiecare dintre noi.

Polițiștii vor continua acțiunile de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Comercianții fără autorizație, amendați și lăsați fără marfă în weekend-ul când s-a deschis Târgul de Crăciun

Polițiștii locali sibieni au sancționat mai multe persoane la sfârșitul săptămânii pentru comerț stradal neautorizat.

Pentru combaterea comerțului stradal neautorizat și a cerșetoriei, Poliția Locală a organizat o acțiune în Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, pietonala Nicolae Bălcescu și străzile A. Xenopol, Arhivelor, Piața Schiller, Gheorghe Lazăr, Mitropoliei, Piața Unirii și în Parcul Astra.

Ca urmare a acestora, în aceste 3 zile, Poliția Locală a întocmit 59 de procese verbale în sumă de 30.250 lei pentru comerț stradal neautorizat și 9 procese verbale în sumă de 2.400 lei pentru apelare la mila publicului.

Pe lângă sancțiuni, au fost confiscate și 181 de produse comercializate fără autorizație.

„La sfârșitul săptămânii trecute ne-am bucurat cu toții, în număr foarte mare, de primele zile ale Târgului de Crăciun și ale evenimentului Christmas at the Palace, deschise vineri, 14 noiembrie.

Pentru ca cei prezenți, sibieni și turiști, să aibă o experiență plăcută în orașul nostru, Poliția Locală a fost prezentă în teren, în zona centrală.

Cu un efectiv de 45 de polițiști locali s-au efectuat zilnic, în perioada 14-16 noiembrie, acțiuni pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru fluidizarea traficului rutier”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

O tradiție de 13 Ani: Cupa Prieteniei „Old Boys” Sibiu

0

„Old Boys” Sibiu, un succes anual!

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 s-a desfășurat cea de-a 13-a ediție a Cupei Prieteniei la baschet Old Boys, în Sala CSS din Sibiu, reunind pasionații de baschet, fost sportivi de performanță și a confirmat încă o dată faptul că evenimentul este o adevărată tradiție în calendarul sportiv local.

Turneul a început la ora 10:00 și a adus pe parchet o atmosferă de fair-play și bucurie, fiind un prilej excelent pentru revederea și confruntarea sportivă a vechilor rivali.

Reprezentanții Sibiului

Trei echipe, o singură pasiune

Ediția de anul acesta a avut la start trei echipe puternice, fiecare aducând cu sine spiritul și experiența anilor petrecuți pe teren: Sibiu, Timișoara și Mediaș

Deși inițial lista cuprindea ,mai multe echipe, din lipsă de jucători apți, evenimentul s-a desfășurat cu echipele mai sus menționate, care au oferit un spectacol de calitate.

Poza de final

Spiritul Cupei: prietenia mai presus de clasament

La finalul competiției, toți participanții au fost de acord că obiectivul principal al Cupei a fost atins: acela de a celebra prietenia și tradiția sportivă.

Organizatorul evenimentului, coach Spînu, a transmis un mesaj plin de entuziasm și satisfacție la încheierea turneului:

„A fost super! Este o bucurie să ne revedem an de an. Anul acesta am avut trei echipe participante, iar clasamentul contează mai puțin. Ceea ce ne definește este că avem o tradiție neîntreruptă de 13 ani, iar asta e cea mai mare victorie! Mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru spiritul extraordinar de pe teren.”

Coach Spînu felicitat

Atmosfera bună a reîntâlnirii a fost continuată într-un cadru relaxant, cu un meniu potrivit pentru sportivi și băutură aleasă, la restaurant Împăratul Romanilor din centrul Sibiului, punându-se bazele pentru următoarea întâlnire sportivă.

Cupa Prieteniei Old Boys Sibiu rămâne un exemplu de longevitate sportivă și de dedicare față de baschet, promițând o ediție la fel de reușită și în anul viitor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Interviu cu fostul mare baschetbalist Claudiu Muntean, despre antrenori, prime și plecarea în Germania

0
Partea a II-a a interviului.

Profesorul Șerban, mai ceva ca un tată

Ce avea Mediașul special de scotea baschetbaliști așa de buni în acele vremuri?

Pe profesorul Șerban, în primul rând. Umbla prin școli, pe sate. Vedea pe unul mai mare, îi și propunea să vină să învețe baschet! În plus, că știa situația noastră la școală mai bine ca părinții noștri. Ca exemplu, eu în a X-a, cum era tata pe la închisoare, năcăjiți vai de capul nostru, am zis mă duc la profesională, că ne dădeau 700 de lei, dar făceai contract cu fabrica. Și la un moment dat, la antrenament, ne-a întrebat unde ne-am înscris, ne trăgea de limbă. Eu, mândru: ,,La profesională!”. El îmi răspunde: ,,Bă, Claudiule, bă, azi-mâine vine o echipă după tine (cum era atunci) și vrea să te bage la facultate. Ălora nu le trebuie șurubelnițe, ci le trebuia oameni cu liceu”. S-a dus de mi-a scos el dosarul. ,,Vezi că trebuie să te duci (deja era examenul de toamnă) să dai examenul de treapta a II-a”, mi-a spus. El mi-a scos dosarul de acolo…

Erau și multe neajunsuri atunci, în anii 90. Le simțeați?

Păi aveam, chiar râdeam, zilele trecute, cu Spînu, bine, mai tânăr ca noi, dar a prins și el cât de cât. Erau bascheții ăia de pânză chinezești, cu talpă verde, moale. Le ziceam bascheți de lot. Pentru că doar cei care erau pe la echipa națională primeau o pereche. Și cum noi toată vara aram asfaltul pe școala sportivă la Mediaș, numai afară, și campionatele finalele de junior 3 se jucau afară, numai finalele de junior 1 erau în  sală. Bascheții noștri cu talpă albă erau găuriți de la asfalt și dacă te uitai, toţi aveau talpa neagră, că ne duceam la vulcanizare şi ne lipeau muncitorii de acolo cameră din aia de tractor pe talpă. Eram rudimentari la încălțăminte și rudimentari la recuperările după accident. Nu am avut parte, nici măcar la acea accidentare mare cpe care am avut-o. Recuperarea consta în ,,alergam eu pe stadion”. Și prima dată a venit cel care avea grijă de stadion și mi-a zis: ,,Tu cine ești, mă? Nu ai voie să intri pe stadion”. „Spune-i lui Costea (n.red – doctorul Costea, medicul de medicină sportivă). Lasă-mă!”, îi răspundeam.

Credeți că ați mai fi putut câștiga un campionat cu acea generație? Sau două campionate au fost suficiente pentru CSU Sibiu?

Primul campionat a fost unul la  care nu s-a așteptat nimeni să câștigăm. Și a fost cel mai frumos. Iar al doilea s-a dus din inerție, pentru că s-a păstrat echipa. Păi acum, ce să zic? Eu îl știu pe domnul Șerban la Mediaș. El cât a activat, avea succes generație după generație, nu conta că mai joacă Claudiu sau Beni Pelger sau nu știu cine. Cu generația lui Tordai (n.red – Elemer Tordai), la fel. Aici în sală au făcut finala de juniori, a fost vice-campioană echipa lui Tordai. Acela a fost cel mai bun rezultat. Eu n-am fost vice-campion cu juniorii la Mediaș, numai medalie de bronz. Deci Tordai e cel mai bun la juniori din generația lui. Nu-i băteai pe cei din București, trei sferturi din acea echipă era la lotul național de juniori. Dacă luai locul doi erai campion.

Cum s-a întâmplat să veniți toți de la Mediaș la Sibiu?

,Dom’le, ce s-a întâmplat, că la un moment dat toți mergeau la Cluj și brusc s-a cotit spre Sibiu treaba?

Astă vară, eram la o cafea în Mediaș cu profesorul Șerban, și l-am întrebat: ,,Dom’le, ce s-a întâmplat, că la un moment dat toți mergeau la Cluj și brusc s-a cotit spre Sibiu treaba?”. ,,Da, bă Claudiu, îmi răspunde, nu știi că pe vremea ta a dat federația că juniorii de lot național să joace cu dublă-legitimare pentru divizia A?”. ,,Atunci, de ce nu m-ai trimis la Cluj?”, îl contracarez. ,,Am zis că-i mai aproape. Plus că doar știi bine, nu ți-a fost și ție mai ușor”. Cei de la Cluj veniseră la Sibiu trei sferturi. Armada Mediaș era deja de la Cluj prin Bretz, Herbert, Dăian. Adevărul este că și mie și lui Beni, cu ei, ne-ar fi fost mai ușor… Cu toate că, Dumnezeu să-l ierte, în primul turneu m-a trimis, am venit la antrenament aici și ne-am dus la Cluj. Era pe turnee atunci, și am stat la Hotelul Belvedere și la prima dimineață când ne-am trezit, am dormit și eu cinci minute mai târziu și când am ieșit din lift m-am trezit cu o palmă din senin de la  unul dintre antrenori, care îmi spune: ,,Tu vii când vrei la masă?”. Mi-am înghițit limba. Ce să zic, aveam 18 ani.

Aici, la Sibiu, cine a închegat echipa?

Echipa s-a consolidat; eram eu cu Beni deja. Apoi când a venit Alecu cu Lefter de la Târgoviște, atunci s-a completat. Alecu era la început, dar era deja Teleabă, așa era viziunea lui Mircea Vulc, nu prea avea încredere mare în Teleabă, deși arunca mai bine la coș decât Alecu. Alecu avea o calitate fizică, avea recuperări cât amândoi pivoții la un loc, chiar și mai multe. Pivoții erau statici, blocau fundașii, de deasupra lor lua mingea și dedesupt.

Banii de pe trofeu nu au prea mai ajuns la campioni

Pe atunci nu erau atâtea oportunități pentru suporteri: să ai eșarfe, steaguri, altfel erau încurajate echipele. Erau mai calde galeriile decât acum? Și acum susțin echipa, dar parcă sunt suporteri formați, nu înfocați…

Și la suporteri, vremurile s-au mai schimbat, ca peste tot. La suporterii de sus (n.red – sala CSȘ Sibiu de la teatru), de exemplu, dacă te uitai, tăiau fumul cu cuțitul, fumau ăia sus, acolo….

Claudiu Muntean cu Sibiu 100% în mână

Ce prime ați primit când ați câștigat titlul, în 1995?

Muntean 2000 de mărci, Alecu 2000 de mărci, Lefter 2000 de mărci, Tordai 2000 de mărci. După ceva timp, când să ne dea banii, a scris minus 300 de mărci, prima tranșă

spune cu nostalgie Claudiu Muntean

Am sărbătorit mult, iar după două-trei zile trebuia să ne întâlnim cu Marian Cărăuș (n.red – președintele clubului și reprezentantul Universității Lucian Blaga în conducerea clubului) să ne dea primele, să ne dea programul de vară. Scria așa pe hârtie: ,,Băieți, eu nu pot să fac diferențe, primii șase o să aibă la fel”. (Nu aveam impresari, eram tot cu ei.) Muntean 2000 de mărci, Alecu 2000 de mărci, Lefter 2000 de mărci, Tordai 2000 de mărci. După ceva timp, când să ne dea banii, a scris minus 300 de mărci, prima tranșă. Apoi ne întâlnim în august la pregătire. Până atunci nu ne-a mai dat nimic, au mai găsit ei pe acolo niște semințe… Iar a luat acea hârtie. Minus 250, nici măcar 300. ,,Mai ai de luat atât.” Am început rău noul sezon, am avut trei înfrângeri la rând, am întâlnit cele mai bune echipe, dar și noi demotivați. Că după ce iei titlul… ,,Eu am vrut să vă dau bani, voi nu vreți”, țipă odată la noi unul dintre șefii clubului. A tăiat tot. Din 2000 de mărci, am rămas cu 1400 de mărci.

Ce puteai să îți iei de 2000 de mărci atunci, în Sibiu? 

Erau bani buni. Puteai să-ți iei o mașină bună. Eu atunci mi-am adus mașină… Păi de 2000 de mărci luam o mașină bună din Germania. Pe prima mea mașină am plătit 700 de mărci, un Audi 80. Nici n-aveam carnet, m-am dus cu Teleabă să o iau. Asta a fost. La doilea titlu ne-a spus că nu dă sponsorul.

Cine era finanțator pe atunci?

Astralu era atunci… Ne-au lăsat și cu gaură de vreo 8-9 luni în cărțile de muncă, că nu ne-au plătit CAS-urile.

Care a fost mai greu de obținut? Primul sau al doilea titlu?

Primul, cred că primul. Pentru că te-ai dus de pe locul patru. (n.red – CSU era cotată cu a patra șansă la titlu, în 1995)

Drumul spre Germania

Ce a urmat apoi la CSU Sibiu?

S-au rupt relațiile, au venit străinii (n.red – transferul jucătorilor străini în campionatul național). Totuși, a fost un lucru bun aducerea străinilor, deoarece aveai nevoie. Primii au fost Oleg, unul din Ucraina, și unul din Republica Moldova, aduși de pe la Târgu Mureș. Era unul mai bătrân și Oleg era mai tânăr, care nu vorbea românește, dar celălalt vorbea o românească de-aia rusificată de pe la Fundul Moldovei de-acolo, iar celălalt îl tot învăța.

Dacă ați fi avut condiții de pregătire din ziua de astăzi, la valoarea de atunci a echipei, ați fi reușit mult mai mult?

Păi, mai mult decât titlul național?

Câte meciuri aveţi la Naţională? 

Nu știu, nu contabilizam atunci… Cele mai multe selecții le am la Naționala de Juniori. Am fost și capitanul echipei o perioadă. Nu m-am mai dus la Naționala de seniori. În 90, am fost ultima oară la un turneu, încă nu erau Unite Germaniile. Nu m-am înțeles cu antrenorul de atunci, Berceanu și am renunțat. În 1990, mă duc în RDG, în Berlinul de Est, aveam 23 de ani. Era un turneu internațional. Vine tata din RFG, ca să îmi pună viză pentru RFG. Să mă ducă la el, era iunie-iulie, se încheiaseră toate activitățile, se dădea vacanță, nu mai aveam nici la Sibiu activitate, nici cu Naționala. El avea deja acte. Era cetățean german. El a cerut azil politic și a fost obligat să renunțe la cetățenia românească. Din 86, când a fugit, a făcut rost de cetățenie.

Cum a fost momentul revederii?

”Cum a intrat aici? Nu are pașaport.”

Fain. Am băut multe beri. A doua zi am mers la Consulatul Berlinului din RFG, am fost să-mi pună viză. La consulat îmi spune: ,,Cum a intrat aici? Nu are pașaport”. Încă se mergea ca pe vremea lui Ceaușescu, cu un pașaport comun, deci un pașaport cu poza conducătorului și o filă lungă cu toate pozele componenților Naționalei. ,,Păi să-mi aducă numai dovada, zice, trei minute și îi pun viza”. Când mă duc la Berceanu, îmi spune: ,,Claudiule, ai venit cu noi, te-ntorci cu noi!” Zic: ,,Bun, domn profesor, nu vă supărați, dar mai aveți vreo acțiune? Eu știu că atunci când ajungem la București, mă duc acasă”. „Ba există, eu mă întorc la București și la Națională nu mai vin.”  M-am întors la București cu hârtia lui taică-miu, nici n-am venit la Medias, mi-am pus viza la București, acolo, am trecut pe la Mediaș, am stat două zile, mi-am pupat copiii și am plecat în Germania. La un moment dat m-a sunat Șerban, care era secundul nu știu cui la lotul mare (n.red – adică Națională). Mi-a zis dacă vreau să revin. Aveam 29-30 de ani. ,,Hai, domnule, ce ai, bă Claudiu că n-are cine să arunce. Te rog eu”. ,,Pentru tine, vin”, îi spun. Și mă sună Șerban: „Bă, Claudiu, îmi pare rău, să nu mai vii”. Federația nu a vrut să plătească nu știu ce taxă, că să mă adauge pe acea listă adițională. ,,Să fie sănătoși”, le-am zis. Mi-am luat bilet și m-am dus în Germania la taică-miu, la lucru.

…urmează partea a 3-a a interviului în exclusivitate cu fostul mare baschetbalist sibian, Claudiu Muntean

Cu prietenii la ziua fostului coleg de echipă Spînu. Din arhiva personală

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Parlamentarii vor decide, mâine, membrii Consiliilor de Administrație ale TVR și Radio România. Iată ce nume sunt propuse de partide, premier și președintele României

Daniela Arnăutu

Parlamentarii din Camera Deputaților și Senat vor decide, marți, 18 noiembrie, într-o ședință comună, nouă componență a Consiliilor de Administrație ale Televiziunii Române (TVR) și Societății Radio România (SRR).

Vineri, angajații TVR și-au desemnat reprezentanții în CA al al SRTv. Președintele CA urmează a fi validat, ulterior, de către Parlament, dintre membrii titulari.

TVR va transmite Parlamentului propunerile sale, respectiv:

Torică Emanuel Sorin – membru titular (766 voturi)

Iordănescu Gabriela Luminița – supleant (466 voturi)

Godinac Cristinel – membru titular (570 voturi)

Amza Alina – supleant (316 voturi)

Ce prevede Legea 41/1994

Potrivit Legii 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de

Televiziune, Consiliul de Administrație trebuie să aibă 13 membri, desemnați astfel:

8 – din partea grupurilor parlamentare, proportional, în funcție de componența Parlamentului

1 – propus de Președintele României

1 – din partea Guvernului

2 – din partea angajaților

1 – din partea minorităților naționale

Fiecare consilier urmează a avea un mandate cu durata de patru ani.

Iată ce propuneri au USR, PNL, PSD și premierul și președintele României

– Propunerile pentru CA al TVR

USR- Catrinel Trofin

PNL – Radu Carp și Cristina Ancuța Pocora

Premier (Guvern) – Adriana Săftoiu

Președintele României – Cristiana Narcisa Manciu

PSD – Loredana Corchiș, Stelian Bărăgan și Amalia Nicoleta Matei

– Propunerile pentru CA al Radio România

Premier – Nadina Ioana Dogioiu

Președinte – Dragoș Gabriel Pătlăgeanu

PSD – Radu Bogdan Herjeu, Ruxandra Ileana Săraru și Ioan Alexandru Șerbănescu

PNL – Vlad Mircea Pufu

USR – Alexandra Coliban și Robert Schwartz

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Bicicletele Sibiu Bike City intră la hibernare

Sistemul public de închiriere biciclete – Sibiu Bike City se retrage treptat din teren, începând de astăzi, 17 noiembrie.

Până în 23 noiembrie, Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public va transporta în depozit toate cele 640 de bicicletele din cele 57 de stații. Astfel, în această perioadă când se va realiza preluarea din teren, sistemul de închiriere va funcționa în limita disponibilității efectivului de biciclete existent în teren până la finalizarea acțiunii.

Sibiu Bike City 2025, în cifre

Din 20 martie, de când a funcționat Sibiu Bike City, și până la jumătatea lunii noiembrie, s-au înregistrat 45.720 de închirieri, din care cu abonament au fost 8.317 utilizatori, alți 37.403 fiind utilizatori ocazionali, închiriind cu ora bicicletele.

Stațiile de închiriere cele mai utilizate în acest an au fost cele de la Stadionul Municipal (10.306 de utilizatori), cea de pe Calea Cisnădiei (4.429), cea din Piața Aurel Vlaicu 2 ( 3.386), cea de pe str. Râului (3.272) și stația din Piața Mică (3.170).

Bicicletele Sibiu Bike City vor fi din nou disponibile începând din luna martie a anului viitor, în funcție de condițiile meteo din acea perioadă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Anca Alexandrescu rămâne în cursa pentru Primăria Capitalei. Tribunalul București a respins contestarea candidaturii sale

Daniela Arnăutu

Tribunalul București a decis, luni, 17 noiembrie 2025, că Anca Nicoleta Alexandrescu, candidat independent la Primăria Capitalei, pentru scrutinul din 7 decembrie, rămâne în cursă. Contestația depusă, duminică, de Cătălin Aurel Stochiță, prin care se cerea anularea candidaturii ei, a fost considerată neîntemeiată. Instanța a dispus restituirea dosarului către Biroul Electoral al Municipiului București.

Hotărârea instanței de fond (prima instanță) poate fi atacată cu apel, în termen de 24 de ore.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Încep lucrările la noua creșă de pe Calea Poplăcii

Primăria Sibiu anunță că s-a emis ordinul de începere a lucrărilor de construcție a creșei de pe Calea Poplăcii, cu 70 de locuri. Clădirea va fi construită de Compania Națională de Investiții (CNI), cu finanțare europeană nerambursabilă din PNRR, pe un teren pus la dispoziție de Primăria Sibiu pe Calea Poplăcii, în suprafață de 3.700 de mp.

Lucrările sunt prevăzute să fie gata până în mai 2026

CNI a emis ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise de construcție, începând cu data de 17 noiembrie. Până în mai 2026, se va construi pe Calea Poplăcii o clădire cu parter, în suprafață de 1.800 de mp, structurată pe 3 nuclee: corpul dedicat copiilor și procesului educațional, corpul administrativ cu zona de acces și cel tehnico-gospodăresc, care va include bucătăria și dependințele, spălătoria, călcătoria, biberoneria și alte spații administrative. Imobilul va consuma energie verde generată de panouri fotovoltaice și panouri solare.

Creșa va consta în 7 dormitoare, 4 camere de joacă, un spațiu multifuncțional pentru luat masa, un vestiar filtru, o zonă de primire cu un spațiu pentru depozitarea cărucioarelor, un cabinet medical cu izolator și grupuri sanitare, inclusiv unul pentru persoane cu dizabilități.

Spații verzi și locuri de joacă

Pe restul terenului se vor amenaja spații verzi în suprafață de 1.200 mp și locuri de joacă pavate cu tartan pe aproape 300 mp. De asemenea, se vor crea alei și trotuare care să asigure circulația. Proiectul prevede amenajarea a 11 locuri de parcare, din care 2 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a investiției se ridică la 17,26 milioane lei, din care suma care va fi asigurată prin PNRR este de 13,98 milioane lei, iar restul va fi asigurat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Medieșean spulberat de un tren, luni după amiaza

Un medieșean în vârstă de 68 de ani a murit, luni după amiaza, după ce a fost lovit de un tren în zona târgului de vechituri.

„În această după-amiază, în jurul orei 14:10, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren, în municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că incidentul s-a produs pe magistrala CF 300, în zona stației CFR Mediaș, unde trenul de marfă nr. 66732, care circula pe relația Călărași-Zalău, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 68 de ani din Mediaș.

Circulația feroviară este întreruptă în vederea efectuării cercetării la fața locului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, spune Isabela brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență în municipiul Mediaș unde o persoană a fost lovită de tren.

Din nefericire, bărbatul în vârstă de 68 de ani prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Spirometrii gratuite pentru studenți

Spitalul de Pneumoftiziologie se alătură campaniei „Alegeri Greșite” – o inițiativă de prevenire antidrog dedicată tinerilor și anunță implicarea sa activă în proiectul „Alegeri Greșite”, o campanie de informare și conștientizare pe linie antidrog, adresată în special tinerilor și studenților.

Prin această colaborare, în ziua de 19 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive (BPOC), spitalul își propune să aducă în atenția publicului importanța sănătății respiratorii și efectele nocive ale consumului de substanțe cu efect psihotrop asupra plămânilor, prin efectuarea unei sesiuni de spirometrii gratuite.

Studenții sunt invitați să beneficieze de această testare gratuită

„Implicarea Spitalului de Pneumoftiziologie în proiectul „Alegeri Greșite” reprezintă o continuare firească a misiunii noastre de a contribui la sănătatea comunității, nu doar prin tratament, ci și prin educație și prevenție. Problemele legate de consumul de droguri și de comportamentele nocive, precum fumatul, la vârste fragede sunt o realitate tot mai vizibilă, iar intervenția timpurie, prin informare corectă și dialog, este esențială.

Credem cu tărie că educarea tinerei generații este fundamentul unui viitor sănătos. Spitalul nostru se angajează să fie un partener activ în astfel de proiecte, pentru că prevenția începe cu informație corectă, accesibilă și adaptată generației tinere. Detectarea precoce a problemelor respiratorii și formarea unor obiceiuri sănătoase încă din tinerețe sunt pași esențiali pentru un viitor mai sănătos”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Astfel, la finalul întâlnirii organizate miercuri, 19 noiembrie, cu studenții, de către Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și instituțiile partenere, specialiștii Spitalului de Pneumoftiziologie vor efectua spirometrii gratuite, oferind participanților ocazia de a-și evalua sănătatea pulmonară. Prin urmare, între orele 9.30 – 11.30 studenții sunt invitați, în holul Facultății de Medicină, str. Lucian Blaga 2A, să beneficieze de această testare gratuită și să discute direct cu medicii pneumologi despre modalitățile de prevenire a bolilor respiratorii și riscurile asociate consumului de tutun sau droguri.

„Considerăm esențial ca tinerii să fie informați și să își monitorizeze starea de sănătate a aparatului respirator încă din primii ani de adult. De aceea, invităm studenții să participe la sesiunea gratuită de spirometrii organizată de spitalul nostru și să profite de această oportunitate de evaluare preventivă. Spirometria este o investigație simplă, non-invazivă și rapidă, care poate identifica din timp eventuale disfuncții respiratorii, inclusiv afecțiuni precum astmul sau boala pulmonară obstructivă (BPOC).

Detectarea precoce a acestor probleme poate face o diferență majoră în evoluția și tratamentul lor. Încurajăm toți studenții, indiferent dacă sunt sau nu fumători, practică sport sau pur și simplu doresc să își cunoască mai bine starea de sănătate, să vină să își testeze funcția pulmonară. Grija pentru sănătate începe cu prevenția, iar noi suntem aici să îi sprijinim cu resurse și expertiză medicală”, spune Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Despre Campania „Alegeri greșite”

Campania „Alegeri greșite”, privind consumul și traficul de droguri reprezintă o initiativă a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și cu Spitalul de Psihiatrie „Doctor Gh. Preda” Sibiu, în perioada 11-20 noiembrie 2025.

Ziua Mondială de Luptă împotriva BPOC este marcată anual în cea de-a treia miercuri a lunii noiembrie, fiind centrată pe importanța menținerii sănătății plămânilor pentru viață, subliniind importanța prevenției, diagnosticării precoce și a îngrijirii pentru bolile pulmonare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Localitate din județul Sibiu, fără gaze naturale

Pentru a permite Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la instalațiile proprii, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, miercuri, 19 noiembrie, în intervalul orar 9-14, la consumatorii din localitatea Chirpăr.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori”, transmite Delgaz Grid.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007