Acasă Blog Pagina 4793

Iohannis despre Brexit: Problema românilor din Marea Britanie este bine rezolvată

0

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că prima fază a acordului privind Brexit satisface România, arătând că problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată. „Eu cred că se va ajunge la un acord. (…) Este un document foarte tehnic deja şi un document care pe noi ne satisface fiindcă, de exemplu, problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată, sigur şi pentru ceilalţi, nu doar pentru români, şi multe alte probleme. Problema extrem de spinoasă a banilor a fost practic negociată, mai rămân practic detalii de negociat, dar suntem mult mult mai departe decât un gentleman’s agreement sau o înţelegere de principiu, lucru care totuşi ne dă speranţe că până la sfârşitul lui 2018 vom avea o înţelegere clară”, a spus şeful statului înainte de participarea la reuniunea Consiliului European.
El a apreciat că reuniunea Consiliului European de iarnă este foarte importantă pentru România, în contextul în care a arătat că temele aflate pe agendă sunt extrem de importante. Şeful statului a precizat că se va discuta despre colaborarea pe Apărare. „O discuţie care se anunţă foarte interesantă, fiindcă vom avea şi participare la nivel foarte înalt de la NATO şi vom armoniza punctele de vedere”, a spus Iohannis.
El a indicat că se va discuta şi despre migraţie, pentru care se încearcă găsirea unor soluţii pe termen mediu şi lung, cultură şi educaţie. „Dorim să căutăm căi pentru a veni, de exemplu, în sprijinul tinerilor care vor să studieze”, a adăugat Iohannis.
Şeful statului a precizat că vineri va avea loc o premieră – un Eurosummit cu participarea statelor care nu sunt membre în zona euro. El a arătat că există o propunere a Comisiei Europene de a sprijini statele care nu sunt încă membre euro şi doresc să devină prin programe specifice. „Este o primă discuţie exploratorie la nivel de lideri şi aceste teme nu vor fi bătute în cuie astăzi. (…) Crearea unui fond european probabil va aduce, dacă se agreează, o întărire a disciplinei în materie, ceea ce nu este rău de loc, dar aceasta este o decizie care în primul rând trebuie să o ia cei din zona euro. Discuţiile în jurul unui ministru care este şi de finanţe şi pentru zona euro este o discuţie care încă este foarte aprinsă între membrii zonei euro. România nu are de gând acum să aibă o poziţie foarte pregnantă în zone unde deocamdată nu suntem membri. Noi ne concentrăm pe chestiuni, cum ar fi de exemplu, un proiect foarte bun de sprijinire a statelor care doresc să devină membre în zona euro”, a adăugat preşedintele Iohannis.

A 4-a plecare de la Gaz Metan într-o săptămână

0

Gaz Metan s-a despărțit de al patrulea jucător în decurs de o săptămână. Este vorba despre Paulo Jorge Gomes Pereira, fotbalist care a ajuns de câteva luni la Mediaș, însă conducătorii clubului nu au fost mulțumiți de randamentul acestuia. Contractul acestuia a fost reziliat pe cale amiabilă, joi după-amiază. În ultima săptămână, conducătorii clubului Gaz Metan au decis rezilierea contractelor jucătorilor Fabian Lokaj, Emmerik de Vriese și Olivian Surugiu.

Gaz Metan, tot mai aproape de plata tuturor datoriilor

0

Gaz Metan Mediaș mai are de plătit datorii de aproape 900.000 de euro, după ce la intrarea în insolvență clubul medieșean avea datorii de 3,8 milioane de euro. Noul plan de reorganziare al Gazului Metan este sub control, astfel încât oficialii clublui medieșean susțin că au de plătit cei 880.000 de euro în următorii 3 ani. În urmă cu ceva de mai bine de un an de zile, clubul Gaz Metan a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată de judecătorii Tribunalului Sibiu. Cea mai mare datorie a clubului Gaz Metan a fost către bugetul statului, de 3,3 milioane de euro. Falimentul clubului a fost cerut înca din luna mai 2014, când şase baschetbaliști și antrenorul de atunci, Marcel Țenter, au reclamat datorii totale de 200.000 de euro. Președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean, susține că înacest moment situația este sub control și se gândește la întocmirea bugetului pentru anul viitor.
„În acest moment situația este sub control. Mai avem de plătit 880.000 de euro pe o dirată de 3 ani de zile. Să nu uităm că anul trecut pe vremea asta aveam datorii de 3,8 milioane de euro datorii. S-au făcut eforturi și prin planul de reorganizare ne-am micșorat baza de salarizare, de aceea a avut de suferit și valoarea lotului. Am pierdut 8 titulari care erau de bază, dar salarizare mai mare și era imposibil să plătim. Sperăm la ora atsa ca începând de la primul și până la ultimul om căruia îi place fotbalul la Mediaș să facem un buget pentru 2018. Să nu uităm că noi n-am avut niciun fel de buget, ci doar cu ghilimele de rigoare, ce am putut face cu „cerșeală”. Eu cred că la Mediaș sunt oameni care gestionează firme mult mai mari, cu mare experiență șipărerea mea este să facem un buget pentru 2018 și în funcție de guget să alegem obiectivele”, a spus Ioan Mărginean.

Șefii Gazului Metan anunță: Vor fi schimbări mari la nivelul lotului

0

Se anunță schimbări mari în lotul Gazului Metan în vacanța de iarnă. După partida de sâmbătă cu Concordia Chiajna, șefii medieșenilor vor trage linie și vor face bilanțul primei părți a sezonului, unul sub așteptări pentru toți suporterii și conducătorii Gazului Metan. Penultimul loc ocupat în acest moment de jucătorii lui Cristian Pustai l-a nemulțumit profund pe șeful echipei, Ioan Mărginean, care a spus că jucătorii medieșeni nu au întârzieri la salarii și au parte de condiții de pregătire, refacere și antrenament dintre cele mai bune. Mărginean așteaptă în schimb de la jucători să nu își bată joc de meseria de fotbalist și spune că locul din clasament îl obligă să treacă la măsuri drastice în vacanța de iarnă, când la echipă vor avea loc schimbări mari în ceea ce privește componența lotului.
„Vor fi schimbări majore în această iarnă pentru că locul din clasament nu ne mulțumește, nu merităm această soartă. Părerea mea este că noi am oferit condiții de salarizare, salariile sunt la zi, deci jucătorii noștri nu au avut niciodată întârzieri. Jucătorii noștri au cele mai bune condiții de hrană, de deplasare, de pregătire, terenuri sintetic, de iarbă și refacere și în schimb trebuie să respecte meseria de fotbalist. Noi, ca oameni cu experiență trebuie să-i ajutăm, să crede în ei, dar din păcate va trebui să facem mari schimbări la nivelul lotului pentru că ne place, nu ne place, locul din clasament nu ne dă voie să nu mișcăm la nivelul lotului”, a spus președintele Gazului Metan.

GALERIE FOTO – Moș Crăciun a ajuns la stadionul Gaz Metan

0

Surprize foarte plăcute pentru cei aproximativ 200 de copii de la centrul de copii și juniori al Gazului Metan. Joi după amiază Moș Crăciun a ajuns la stadionul Gaz Metan pentru a le oferi daruri micuților fotbaliști, în apropierea Crăciunului. La evenimentul organizat pe stadionul Gazului Metan au fost prezenți și componenții echipei mari care au participat la o “sesiune foto” cu toți cei care au dorit să aibă o amintire cu jucătorii care evoluează în Liga I. Moș Crăciun a fost darnic cu juniorii Gazului Metan, fiecare copil primind un cadou consistent din partea celui mai iubit și așteptat personaj al acestei perioade.
“Încercăm să respectăm comunitatea medieșeană și prin astfel de acțiuni. Moș Crăciun a venit pentru copiii de la Centrul de Copii și Juniori al clbului Gaz Metan Mediaș și sperăm că le-am făcut o mică bucurie înaintea Sărbătorilor de Iarnă. Am făcut eforturi pentru a reuși să le oferim aceste daruri înainte de Sărbători și sperăm că am adus un pic de bucurie la sfârșit de an”, a spus Ioan Mărginean, președintele Gazului Metan.

Sistem pentru persoanele cu deficiențe de auz, la Gong

0

 
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu a testat și implementat în sala de la parter un sistem de ascultare asistată pentru persoanele cu deficiențe de auz.
MobileConnect este un sistem inovativ ce funcționează pe baza unui principiu relativ simplu. Sunetul este preluat din sală cu ajutorul unor microfoane speciale, iar mai apoi mixat și redat de un inginer de sunet printr-un sistem WiFi direct pe telefonul utilizatorului sau pe dispozitivele inteligente puse la dispoziție gratuit de teatru. Receptarea sunetului astfel prelucrat se face cu ajutorul unei aplicații disponibile în mod gratuit atât pentru telefoanele ce rulează sistemul de operare Andoid, cât și iOS (Sennheiser MobileConnect). Sunetul se transmite la cea mai înaltă calitate prin intermediul a patru canale audio și permite ajustarea frecvențelor în funcție de nevoile personale ale fiecărui utilizator. Teatrul „Gong” Sibiu poate pune la dispoziția spectatorilor până la 30 de dispozitive de ascultare asistată la un singur eveniment, dar recomandă cu tărie ca utilizatorii cu smartphone-uri să își configureze propriile telefoane pentru a se conecta direct la sistemul de ascultare asistată. Mai mult decât atât, pentru spectatorii cu implant cohlear (copii sau adulți) au fost achiziționate 20 de bucle cu inducție ce pot transmite sunetul din sală ca semnal sonor către creier. Accesul la dispozitive sau buclele de inducție se face gratuit, în regim concesionat, pe baza unei rezervări la Agenția de Bilete a Teatrului „Gong” din Sibiu, cu cel puțin două zile înainte de începerea evenimentului. Aceste dispozitive pot fi folosite exclusiv în cadrul evenimentelor organizate de Teatrul „Gong” Sibiu.
„Este pentru prima dată când un teatru din România implementează un astfel de serviciu pentru publicul larg. Emoțiile sunt transmise de cele mai multe ori prin voce și instrumente muzicale, iar în 2017 nimeni nu ar trebui să fie privat de bucuria asta. Suntem mândri că Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sibiu au salutat această inițiativă și au acoperit în totalitate costurile pentru acest sistem. Valoarea finală a investiției se ridică la suma de 81.734 lei.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Proiectul „Parfum de Crăciun în fiecare Cămin” a ajuns la final

0

Studenți din căminele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au pregătit în această săptămână o masă festivă persoanelor vârstnice de la Căminul de pe strada George Coșbuc. Sub îndrumarea atentă a bucătarilor șefi Marius Rafa, Manuel Betto Pecori și Emilian Vârlescu, studenții au intrat în bucătăria Cantinei ULBS unde au pregătit trei feluri de mâncare: supă cremă de legume cu crutoane, fleică de porc în sos de prune uscate și piure de păstârnac iar desertul a fost un măr copt cu dulceață de caise și sos de prune uscate.
Cina de Crăciun a „bunicilor” a fost „condimentată” cu un recital de colinde susținut de interpretul Sebastian Stan și Corul Facultății de Teologie.
„Ne-a bucurat foarte mult implicarea studenților în acest eveniment. Este o dovadă a faptului că au înțeles și și-au asumat misiunea de a se implica activ în acțiuni sociale. Probabil că au gătit și cu gândul la bunicii lor”, a declarat directorul general administrativ adjunct al ULBS, Ramona Todericiu.
Ediția a doua a evenimentului Parfum de Crăciun în fiecare Cămin s-a bucurat, de asemenea, de sprijinul comunității locale.

Vine și victoria? Gaz Metan merge la Chiajna pentru partida cu Concordia

0

Fotbaliștii Gazului Metan pleacă spre Chiajna cu destul de mare încredere, după jocurile bune din ultimele etape. Medieșenii vor întâlni însă, sâmbătă după amiaza, una dintre formațiile care după câteva meciuri mai slabe la începutul sezonului, a prins o serie de partide foarte bune. Totul s-a întâmplat după transferul unor jucători precum Claudiu Bumba sau Thaer Bawab, dar și cu aportul unor fotbaliști aflați în propria ogradă, cum ar fi Ronaldo Deaconu sau Marian Cristescu. De asemenea, formația și-a schimbat pur și simplu fața după sosirea antrenorului Ion Moldovan.
De cealaltă parte, medieșenii nu au mai pierdut de etape bune, reușind remize cu echipe care luptă la campionat, cum ar fi CFR Cluj sau CSU Craiova. În plus și jocul medieșenilor este mai închegat, iar relațiile de joc între fotbaliști par să se sudeze tot mai bine. Pentru partida cu ilfovenii de sâmbătă după amiaza, medieșenii nu se pot baza pe Marius Contantin și Sorin Bușu, ambii suspendați. Antrenorul Cristian Pustai a spus într-o conferință de presă că își dorește o victorie în meciul de sâmbătă, pentru ca echipa sa să încheie anul 2017 într-o notă mai optimistă.
Partida dintre Concordia Chiajna și Gaz Metan Mediaș se joacă sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 15.

Două localități din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
SAMBATA, 16 DECEMBRIE 2017
•între orele 0800–1600 în localitatea APOLDU DE SUS, partial.
LUNI, 18 DECEMBRIE 2017
•între orele 0800–1600 în localitatea TAPU, strada Principala.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.  Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

NASA îi cheamă, MIT îi vrea, România nu-i trimite

0

Șase elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, pasionați de robotică, au nevoie de 15.000 de dolari pentru a ajunge în America. Au fost invitați acolo de către „Institutul de Tehnologie din Massachusetts” (MIT) și NASA, în perioada 7 – 14 ianuarie 2018, pentru a fi premiați și pentru a participa la o serie de evenimente prin care să interacționeze cu mediul științific și universitar. Copiii fac parte din „Clubul de robotică” format din clasele IX – XII.
Aventura lor a început în luna septembrie cu participarea la First Tech Challenge, una dintre cele mai mari competiții globale de robotică, aflată încă în derulare și care reunește 44.000 de echipe din 80 de țări. În cadrul acestui concurs, participanții scriu programe informatice ce au ca scop programarea strategiilor în sateliții SPHERES deținuți de NASA, activi acum în spatiu, după cum explică tinerii. Aceste programe se referă la probleme reale și provocatoare ale NASA și MIT. În concurs au participat peste 150 de echipe la nivel internațional și 7 echipe românești. Concursul a avut 5 etape, iar la două dintre ele echipa sibiană s-a clasat pe locul 1 la nivel mondial.
În clasamentul final elevii au ocupat locul 11 și au fost invitați în SUA pentru a fi premiați  și pentru a interacționa cu mediul științific și universitar. Pentru această deplasare au însă nevoie de 15.000 de dolari (transport și cazare). „Acești bani îi putem obține doar din sponsorizări. Suntem deschiși în a crea parteneriate pe termen lung cu fimele ce ne vor oferi aceste sponsorizări și de a identifica împreună modalitatea cea mai bună de a promova aceste companii atât în cadrul acestei deplasări cât și pentru alte proiecte viitoare”, spun tinerii.
Mai multe detalii despre competiție și despre ce vor face acești elevi în SUA puteți citi in scrisoarea deschisă publicată în galeria foto.
Dacă doriți să-i ajutați puteți lua legatura cu Ruxandra Fleseriu – 0751.478.444  sau Monica Ducu – 0722.582.436.

FOTO – Program de voluntariar al Clubului Lions Millenium Sibiu la CȘEI Turnu Roșu

0

Programul de Screening Oftalmologic are în vedere verificarea vederii copiilor de vârstă şcolară și preșcolară, prin intermediul voluntarilor Cluburilor Lions, utilizând cele mai perfomante aparate de screening la distanţă existente în acest moment pe plan mondial. Intenţia doamnelor de la Lions Club Millenium Sibiu, este ca în fiecare an să se efectueze screening oftalmologic în şcolile și grădinițele din Sibiu și din județ. Astfel, copiii cu probleme oftalmologice pe care nu ştiu să le explice adulţilor, sunt depistaţi şi trimişi către personal medical specializat pentru tratament şi consult aprofundat. Lions Club International este cea mai mare organizaţie de servicii din lume (voluntariat), în acest an a implinit 100 de ani de existenţă, avand un număr de 1.400.000 memebri.
„În cadrul acestui program a avut loc și evaluarea unui grup de elevi de la școala noastră și pentru cei cu probleeme deosebite s-a recomandat consult de specialitate. Mulțumim Clubului Lions Millenium Sibiu pentru implicare și dăruire și urăm membrilor, cu mare drag „Sărbători Fericite”, spune Mihaela Miron, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.

Nou flashmob în fața sediului PSD Sibiu

0

Comunitatea Facebook ”Vă vedem din Sibiu” a organizat, joi, un nou flashmob în fața sediului PSD Sibiu. Protestatarii au fost îmbrăcaţi în negru şi au avut lumânări aprinse, în semn de respect pentru doliul naţional.
”E prima zi de doliu national în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai, şi ne dorim să respectăm asta (chiar dacă, profitând de momentul în care atenţia românilor e orientată înspre Familia Regală, coaliţia PSD-ALDE nu conteneşte în a distruge independenţa justiţiei şi a cionti democraţia din România)”, au transmis organizatorii.
Manifestanţii au stat, ca de obicei, în spaţiul delimitat pe care l-au numit ”Zona liberă de corupţie”.
În plus, protestatarii au transmis mulţumiri tuturor celor care s-au raliat manifestării pașnice, demarate încă de luni la Sibiu.