Acasă Blog Pagina 4803

GALERIE FOTO – Slujbă de pomenire la statuia Regelui Mihai din Copșa Mică

0

În cursul zilei de miercuri, în cadrul unei mici ceremonii desfășurate la Copșa Mică a fost oficiată o scurtă slujba de pomenire la statuia Regelui Mihai I al României din oraș și a fost depusă o coroana de flori. La eveniment a fost prezent edilul Daniel Tudor Mihalache, reprezentanți ai administrației locale copșene, pompierii voluntari și câțiva vârstnici din Copșa Mică.
Bustul Regelui Mihai a fost dezvelit la Copșa Mică în 5 mai 2014. La evenimentul de atunci au participat Alteța Sa Regală Principele Nicolae,  Î.P.S. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, numeroase oficialități din județ și locuitori ai orașului. Lucrarea a fost realizată de sculptorul sibian Ioan Cândea și a fost amplasatp pe aleea principală a orașului, spre bucuria copșenilor și va sta mărturie pentru iubirea purtată României și românilor de către Casa Regală a României, instituție fundamentală pentru istoria modernă a țării noastre. Acesta este și scopul pentru care Consiliul Local a aprobat la vremea respectivă realizarea monumentului.
Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția. Decesul a intervenit marți, la ora 13. Regele avea 96 de ani, împliniți la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav.

Filmul ”Mari Clasici: Liviu Rebreanu” va fi lansat la Sibiu

0

Joi, 7 decembrie 2017, la ora 12, în Sala Festiva a Biblioteacii Judetene Astra, corp A, va avea loc lansarea filmului documentar ”Mari Clasici: Liviu Rebreanu”, o producție 2017 a Muzeului în colaborare cu Life Vision Films. Scenariul filmului este semnat de Lavinia Moldovan, imaginea de Vasile Stejerean, consultant de specialitate este Andrei Moldovan, iar vocea îi aparține lui Florin Moldovan.
În 27 noiembrie 2017 s-au împlinit 132 de ani de când, la Târlișua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a văzut lumina zilei Liviu Rebreanu. Era primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi din Beclean, născută Diugan, amândoi decendenţi din familii de ţărani de pe Valea Someşului.
Despre opera și viața acestui mare scriitor roman, cu urcușurile și coborîșurile ei, s-a scris de-a lungul vremii numeroase cărți. Liviu Rebreanu a lăsat urmașilor o operă copleșitoare: romane devenite celebre, traduse în mai multe limbi europene, volume de povestiri și nuvele care s-au constituit în evenimente majore în epoca interbelică.
A fost un scriitor de succes care a desfășurat o amplă activitate publicistică, remarcându-se și în funcții importante la nivelul unor instituții publice precum Teatrul Național din București. În 1939, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, devine membru al academiei Academiei Romane.

27 decembrie este ultima zi de plăți la casieria Instituției Prefectului

0

Ultima zi de încasare a numerarului la casierie sau ghișee pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu este data de 27 decembrie 2017.
În 28 și 29 decembrie, se procesează doar documentele însoțite de chitanțe eliberate anterior, precum și cele pentru care taxele au fost achitate la oficiile poștale.
Măsura este impusă de normele fiscale, potrivit cărora contul Instituției Prefectului trebuie să nu prezinte sold la sfârșitul anului. La stabilirea datei de 27 decembrie s-a luat în calcul faptul că viramentele între instituții durează două zile bancare, iar în ultima zi lucrătoare a anului bugetar nu se mai fac operațiuni între beneficiarii altor trezorerii.

Vineri dimineața se deschide Starbucks Sibiu

0

Sibienii sunt așteptați la deschiderea primului Starbucks din municipiu. Inaugurarea oficială a primei cafenele Starbucks din Sibiu este programată vineri dimineața, la ora 9, la sediul din Piața Mare, numărul 9. „Vă vom prezenta echipa noastră de barista profesioniști, vom face o degustare de cafea special pentru invitații noștri și vă vom oferi momente surpriză”, este invitația echipei Starbucks România.

Se fac donații pentru copiii de la Secția de Oncologie Fundeni

0

Orice copil este un miracol pentru părinții lui, pentru lume, pentru univers. În mare parte aceste miracole strălucesc îmbogățind cu bunătatea, veselia și puritatea lor. Realitatea, însă, arată ca la fel cum lumina există, există și întunericul, cum există bunătate, există și răutatea și așa cum aceste miracole strălucesc, unele dintre ele trebuie să lupte cu tărie pentru a nu se stinge.
Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale perioadei în care trăim. Este atât de hâdă încât, de multe ori, ne este greu și să-i pronunțăm numele. Atunci când un adult se luptă cu ea, toți cei apropiați lui sunt încorsetați de teamă, sunt legați în rugăciuni și în speranță și sunt gata să facă orice pentru ca cel apropiat să se vindece.
Dar când un copil este nevoit să lupte cu această boală? Ce ar trebui să simțim atunci? Cam câte greutăți ar trebui să ne legăm de glezne pentru a încerca să-i luăm măcar o parte din imensa greutate de pe umerii firavi? Cum am putea să tragem draperia grea din viața lui, pentru a strecura câteva raze de lumina?
Sigur că putem! Acești copii sunt puternici, iar lupta pe care o duc merită câștigată. Ei sunt cei care învață să se bucure de fiecare clipă, de fiecare gest din jurul lor, de fiecare mică atenție. Așa îi putem face fericiți.
Impulsul vine de la reprezentanții Asociației „Totul pentru Comunitate”, care, la îndemnul părinților copiilor internați la Secția de Oncologie a Spitalului Fundeni, au decis să le facă o bucurie acestora. Au însă nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Cu excepția banilor, le putem dărui acestor copii aproape orice. De la cărți cu povești, cărți recreative, caiete cu activități, creioane colorate, acuarele, pensule, hârtie glasată, lipici, jocuri, puzzle-uri și până la fructe. Singura condiție este ca produsele să fie noi și fructele proaspete. Este politica spitalului gândită pentru a-i proteja pe acei copii care deja au o luptă de dus, închiși într-un salon al spitalului, fără posibilitatea de a socializa sau de a primi vizite. Asociația are în vedere un număr de 156 de copii, cu vârste cuprinse între 1 și 14 ani cărora să le sădească un zâmbet pe chip și fericire în suflet, în zilele de 22 și 23 decembrie. Membrii ei recunosc că este unul dintre cele mai grele proiecte, din punct de vedere al sensibilității lui, dar și unul pentru care se merită să-ți dai și ultima fărâmă de energie.
Donațiile pot fi făcute, până în data de 19 decembrie, la sediul Asociației „Totul pentru Comunitate”, de pe str. Șureanu, Nr. 4. Dacă mai aveți nevoie de detalii sunați la numărul de telefon 0745.668.134.
Haideți să fim parte din miracolul acestui Crăciun, pentru acești mici războinici!

Medalii ale Reformei, expuse la Casa Teutsch

0

Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România găzduieşte expoziţia specială „Credo Unam Esse Ecclesiam – Medalii ale Reformei, din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal“. Expoziţia realizată în cooperare cu Muzeul Naţional Brukenthal șivizează atât aniversarea celor 500 de ani de la declanşarea Reformei, cât şi jubileul de 200 de ani al Muzeului Brukenthal.
Expoziţia va putea fi vizitată începând din 14 decembrie 2017 până la 27 februarie 2018 la Centrul de Dialog şi Cultură Friedrich Teutsch, de pe strada Mitropoliei 30). Vernisajul va avea loc joi, 14 decembrie 2017, la ora 12, la Sala Terasă a Casei Teutsch.

S-a dat startul înscrierilor la Astra Film Festival 2018

0

Astra Film Festival, Sibiu pregateste cea de-a XXV-a ediţie care se va desfăşura în perioada 15-21 octombrie 2018 la Sibiu. Pe 5 decembrie 2017, au început înscrierile de filme – regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea îşi pot înscrie cele mai recente producţii de film documentar cu termen limită până pe 5 martie 2018. Se asteapta inscrierea filmelor de non-ficțiune cu o puternică prezența a punctului de vedere regizoral, atât în ceea ce privește forma cât și tema abordata. Calitățile cinematografice cât și onestitatea abordării subiectului de către regizor sunt foarte apreciate. Sunt binevenite in special documentarele creative și filmele de autor.
Secţiunile competiţionale în care pot fi înscrise filmele sunt: Internaţional (documentare creative de lung-metraj din toată lumea), Europa Centrală şi de Est (lung-metraje produse în şi despre această regiune), România (filme care fac o radiografie a societăţii româneşti), Student (filme realizate de regizori debutanţi în cadrul unor şcoli de film sau programe de specialitate) și Shorts (scurt-metraj documentar din toată lumea). Filmele înscrise trebuie să fie produse după 1 ianuarie 2017.
Astra Film Festival este primul şi cel mai important festival de cinema documentar din România şi unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, recunoscut pentru selecţia diversă şi inedită de filme, programe tematice, sesiuni de Q&A cu autorii, discuţii panel, masterclass-uri, concerte și evenimente pentru industrie. Anual, sute de filme sunt prezentate publicului care poate descoperi astfel unghiuri noi de abordare a realității.
Formularul de inscriere poate fi accesat la adresa: http://www.astrafilm.ro/entry-form.aspx

Peste 14.000 de doze de vaccin antigripal ajung la sfârșitul săptămânii în județul Sibiu

0

Județului Sibiu i-au fost repartizate 14.290 doze de vaccin antigripal, care vor ajunge la Direcția de Sănătate Publică Sibiu la sfârșitul acestei săptămâni. În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății vor avea prioritate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC. În județul nostru au fost catagrafiate pentru vaccinarea antigripală 24.340 de persoane, informează Direcția de Sănătate Publică Sibiu.

Ziua Mondială împotriva HIV/SIDA va fi marcată la Sibiu

0

Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA, celebrată anual la 1 decembrie, este marcată și în Sibiu, prin organizarea unei Campanii de informare stradală, în colaborare cu Societatea Studenților Medicinișți “Hipocrates” Sibiu, care se adresează locuitorilor Sibiului și are ca scop informarea acestora cu privire la: prevenția, diagnosticarea, metodele de tratament și suportul psihic ale bolilor cu transmitere sexuală. Campania se va desfășura pe Bulevardul Mihai Viteazu, în data de 8 decembrie 2017, între orele 13-15 și va consta în împărțirea de pliante informative despre HIV, de prezervative și formarea unei fundițe umane, cu ajutorul studenților, care vor îmbrăca pelerine roșii, ca simbol al solidarității persoanelor infectate cu acest virus.
De altfel, încă din anul 1988, data de 1 decembrie este văzută ca o oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în lupta împotriva maladiei, să fie solidari cu cei care trăiesc cu boala şi să-i comemoreze pe cei care au decedat în urma acesteia. În 2017, mesajul campaniei mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA este „RIDICAȚI MÂINILE PENTRU PREVENIREA HIV!”, fixându-se următoarele obiective: accesul universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA, creşterea numărului de persoane informate şi educate în legătură cu HIV/SIDA; creşterea numărului de persoane care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV, creşterea numărului de persoane care adoptă un comportament sănătos în relaţie cu HIV/SIDA și reducerea numărului de persoane discriminate și stigmatizate datorită HIV/SIDA.
Pe plan mondial, în iulie 2017, 36.7 milioane de persoane erau infectate cu HIV, dintre care 34,5 milioane adulți (17,8 milioane femei) și 2,1 milioane copii. 1,8 milioane persoane au fost nou infectate, 19,5 milioane persoane au primit terapie antiretrovirală, iar 1 milion de persoane au decedat datorită SIDA.
În România, situația HIV/SIDA se prezintă astfel: conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA din România al Institutului de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“, Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/SIDA în România, la 30 iunie 2017, 14.655 persoane infectate cu HIV/SIDA erau în viață. Principala cale de transmitere a fost heterosexuală (64,5% din toate cazurile noi în 2016 și 65% în primele 6 luni ale anului 2017). Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a fost de 15,5% în 2016 și 12% în primele 6 lunii ale anului 2017. Distribuția pe sexe și grupe de vârstă a cazurilor noi de HIV/SIDA la 31 decembrie 2016, a evidențiat predominanța la sexul masculin și grupa de vârstă 20-29 ani, 30 – 39 ani și 5 – 9 ani, iar în primul trimestru al anului 2017, la sexul masculin și grupele de vârstă 40-49 ani, 25-29 ani și 30-34 ani.
În județul Sibiu, în anul 2016 existau în evidență 135 de cazuri de HIV/SIDA, dintre care 13 au fost cazuri noi de îmbolnăvire. Distribuția pe sexe și grupe de vârstă a cazurilor a evidențiat predominanța la sexul masculin și la grupele de vârstă 20-29 ani și 30-39 ani. În primele 3 trimestre ale anului 2017 (ianuriare – septembrie 2017) figurau în evidențe 132 bolnavi de HIV/SIDA, 11 fiind cazuri noi. La fel ca în anul 2016, îmbolnăvirile au predominat la sexul masculin, o mare parte a cazurilor înregistrându-se la grupa de vârstă 20-29 ani, o parte la grupa de vâstă 30-39 ani, iar restul la grupa de vârstă 40-49 ani, 50-59 de ani și peste 60 de ani. De asemenea, din totalul cazurilor, sunt în evidență 2 copii. Nu au fost raportate decese datorită SIDA.
„Reamintim faptul că populația generală și femeile gravide se pot testa gratuit prin Centrul de Consiliere și Testare HIV, aflat în Ambulatoriul Integrat de Specialitate (Policlinica veche), etaj 3, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele 7-15. Pentru programări și informații, puteți apela numărul de telefon 0269/253509. Analizele vor fi efectuate în laboratorul acreditat al Direcției de Sănătate Publică Sibiu”, explică responsabilii DSP.

Un porc de 200 de kilograme va fi pârlit și tranșat la Muzeul Astra din Sibiu

0

Târgul de țară la Ignat este un eveniment organizat de Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Evenimentul va fi în zona Târgului de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în 9 și 10 decembrie, între orele 11-16. Aici vizitatorii vor putea să urmărească etapele de pregătire a bucatelor tradiționale din carne de porc și să deguste următoarele preparate: pomana porcului, cârnați, caltaboș, jumări și tobă. „În cadrul Târgului de țară la Ignat se respectă tradiția culinară veche de sute de ani.
Vizitatorii Muzeului ASTRA au ocazia să redescopere astfel bucatele tradiționale, pregătite ca pe vremuri. Pe de altă parte, e important ca ei să știe că pot să și guste din ele. E un prilej foarte bun de a reliefa încă o dată că Muzeul ASTRA, prin aceste demonstraţii culinare interactive, este un veritabil pol al culturii, dar și al tradițiilor gastronomice din universul satului românesc”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.
În cadrul Târgului de țară la Ignat va fi pârlit cu paie și apoi tranșat un porc de aproximativ 200 de kilogame. Scopul evenimentului este susţinerea produselor şi a culturii gastronomice tradiţionale.

Apă oprită și presiune scăzută pe mai multe străzi din Sibiu pentru cuplarea unei noi rețele de apă

0

Apă Canal SA Sibiu anunță că joi, 7 decembrie 2017, între orele 8-12 vor avea loc lucrări de cuplare a noii conducte de pe strada Muncitorilor cu rețeaua străzii Podului. Pe durata lucrărilor se va sista furnizarea apei pe străzile Anul 1848 și Muncitorilor și vor exista scăderi de presiune în cartierul Gușterița, cu excepția Zonei Industriale Est. „Rugam abonații din zonele afectate să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202”, transmit reprezentanții Apă Canal Sibiu.

Bijuterii din aur furate de un minor de 13 ani

0

Un minor de 13 ani este autorul unui furt de bijuterii din aur din municipiul Mediaș. Marți după amiaza, copilul a intrat într-o locuință de pe strada Petofi Șandor din zona centrală a orașului, iar dintr-o încăpere a furat mai multe bijuterii din aur. Potrivit unor estimări, valoarea bijuteriilor furate este de aproximativ 1.500 de lei. O echipă de cercetare din cadrul Biroului de Investigații Criminale Mediaș a ajuns la locul furtului și a demarat cercetările. Autorul a fost descoperit rapid de polițiști, în persoana unui minor de 13 ani din localitatea Buzd.
Acesta este un adevărat copil-problemă care le dă bătăi de cap enorme polițiștilor medieșeni. Minorul are la activ 125 de furturi din oraș, de fiecare dată fiind prins de polițiști, însă din cauza vârstei acesta scapă foarte ușor. De anul trecut până în luna octombrie a acestui an a fost internat într-un centru de reeducare din Vaslui, însă de la eliberarea din urmă cu două luni a mai comis 5 infracțiuni de furt.