Acasă Blog Pagina 486

ULTIMA ORĂ: Telefonul lui Arafat, RIDICAT de anchetatori. Descinderi la DSU

Procurorii militari au intervenit vineri la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), de unde au ridicat documente și telefoane, în baza unei ordonanțe emise de Parchetul Militar al Curții de Apel, potrivit informațiilor publicate de G4Media.

Surse citate de publicație susțin că, deși nu ar fi vizat direct de anchetă, și telefonul lui Raed Arafat, șeful DSU, ar fi fost ridicat în cadrul acestei acțiuni.

Informația a fost publicată inițial de ObservatorNews. Contactat pentru un punct de vedere, Raed Arafat a refuzat să ofere detalii în acest moment, precizând că situația este în curs de analiză.

„O să ieșim cu un comunicat. Este IN REM (n.red. ancheta), este în analiză, nu am ce să comentez până nu vedem despre ce este vorba.

Nu o să comentez, o să ieșim cu un comunicat”, a declarat acesta pentru Observator.

În dosar există suspiciuni de muncă fictivă în cazul mai multor medici de la Spitalul Floreasca și alte spitale din București și din țară.

În dosar ar fi vizate sporuri luate de medici militari, achiziții publice, anumite angajări în instituție, dar și alte presupuse fapte.

Medicii ar fi fost pontați ilegal și de DSU, adică ar fi încasat salarii fără să se prezinte la muncă, potrivit Digi24, care citează surse din anchetă.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare privind obiectul exact al investigației.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un punct de vedere vineri seara despre descinderile anchetatorilor

„Precizare privind desfășurarea unor activități procedurale

În contextul desfășurării unor activități procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.

Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoștința vreunei persoane o astfel de calitate.

Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu organele judiciare, în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în analiză, sens în care vor fi puse la dispoziție toate informațiile și documentele necesare stabilirii situației de fapt.

Totodată, reafirmăm angajamentul instituției pentru respectarea legalității, transparență și buna desfășurare a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile ce îi revin”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Zi neagră la Sibiu: polițiștii au intervenit la 10 cazuri de violență în familie

Polițiștii sibieni au intervenit, în cursul zilei de ieri, la nu mai puțin de 10 sesizări privind fapte de violență domestică.

În urma evaluărilor realizate de oamenii legii, prin completarea formularului de risc, în 5 dintre cazuri s-a constatat existența unui pericol real pentru victime. Ca urmare, au fost emise 4 ordine de protecție provizorii împotriva agresorilor.

Un caz aparte îl reprezintă situația în care, deși evaluarea a indicat un risc ridicat, victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, o decizie care evidențiază complexitatea și dificultatea acestor situații.

Reprezentanții poliției atrag atenția că violența domestică are consecințe grave, atât fizice, cât și emoționale, afectând pe termen lung siguranța și viața victimelor.

Aceștia condamnă ferm orice formă de abuz în familie și încurajează persoanele afectate să ceară ajutor.

Ce pot face victimele

Polițiștii reamintesc că victimele violenței domestice au la dispoziție mai multe instrumente legale pentru a se proteja:

-pot apela numărul de urgență 112 în situații de pericol iminent;

-pot solicita completarea formularului de evaluare a riscului, în baza căruia se poate emite un ordin de protecție provizoriu;

-pot cere instanței emiterea unui ordin de protecție, însoțit de probe relevante;

-pot apela la ONG-uri pentru sprijin sau adăpost temporar;

-pot sesiza imediat orice încălcare a ordinului de protecție.

De asemenea, autoritățile subliniază că agresorii pot fi monitorizați prin sisteme electronice, inclusiv brățări de supraveghere.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Hackerii iranieni au spart e-mailul șefului FBI: Fotografii personale și documente ale lui Kash Patel au ajuns pe internet

0

E-mailul personal al directorului FBI, Kash Patel, a fost compromis de un grup de hackeri apropiați serviciilor iraniene, informează Daily Express și Nexta.

Grupul de hackeri Handala a publicat mai multe fotografii personale ale directorului FBI, susținând că a obținut acces complet la căsuța sa de e-mail. În plus, au fost difuzate și documente din corespondența privată și profesională a lui Patel, ridicând îngrijorări cu privire la securitatea informațiilor sensibile din cadrul FBI, relatează Mediafax.

Departamentul de Justiție al SUA a confirmat incidentul, declarând că investighează în prezent amploarea și impactul piratării. Experții în securitate cibernetică avertizează că atacurile de acest tip pot avea consecințe serioase asupra securității naționale și confidențialității informațiilor oficiale.

„Cine salvează un om, salvează o lume” – Mircea Miclea

0

Peste 250 de învățători s-au reunit la conferința „Ce predăm când predăm?” organizată de Asociația Învățătorilor din Sibiu. Pentru a redescoperi esența profesiei și pentru a răspunde întrebărilor și dilemelor actuale invitatul special a fost prof. Univ. Dr. Mircea Miclea.

Mesajul central al profesorului Miclea a fost unul clar: nu putem vorbi despre procese de învățare în absența conținuturilor. „A învăța să înveți” fără a avea un bagaj de cunoștințe este un exercițiu steril, deoarece gândirea critică nu poate opera în vid. Acesta a oferit argumente neuroștiințifice: creierul anticipează realitatea pe baza a ceea ce știe deja, iar fără un fond solid de cunoștințe, capacitatea de a înțelege scade dramatic.

Mai mult, într-o lume a știrilor false, cunoștințele dobândite de-a lungul timpului sunt singurul filtru care ne fac mai puțin vulnerabili la manipulare. De asemenea, Miclea a punctat și costrucția identității prin dobândirea de cunoștințe noi. Efortul de a învăța conținturi dificile îi ajută pe elevi să descopere cine sunt și cine pot deveni.

Conferință

Puterea întrebării bine puse

Un alt punct de cotitură în discursul de la Sibiu a fost calitatea întrebărilor în procesul didactic. Mircea Miclea a subliniat că orice teorie sau idee predată la clasă este, în esență, un răspuns la o întrebare pe care cineva și-a pus-o în trecut. Predarea devine profundă atunci când elevii sunt învățați să descopere logica din spatele cunoașterii, nu doar rezultatele finale. Metoda și drumul spre adevăr sunt la fel de importante ca adevărul în sine.

Trei piloni pentru reforma reală

Întrebat ce ar schimba în educație dacă ar avea „putere deplină” și acces la resurse nelimitate, Miclea a conturat o viziune bazată pe trei piloni strategici: finanțare, digitalizare și sport. Finanțarea este condiția principală pentru o bună desfășurare și dezvoltare a educației. Acesta a amintit de perioada în care a fost Ministru al Educației și și-a depus demisia pentru că îi era acordat prea puțin din PIB pentru educație.

Digitalizarea pentru echitate presupune crearea unei platforme naționale cu lecții predate de cei mai buni profesori, pentru toate clasele și materiile din învățământul preuniversitar. Mircea Miclea a susținut că această metodă ar oferi oricărui copil, indiferent de mediul în care s-a născut, acces la excelență.

Sportul ca disciplină obligatorie, sau o formă modernă de „Daciada” ar implementa-o pentru a disciplina mintea și a identifica talentele care altfel ar rămâne anonime.

Kaizen și impactul pe termen lung

Spre final, atenția s-a mutat spre dezvoltarea personală a perofesorului. Miclea a propus adoptarea principiului japonez Kaizen, și anume optimizarea prin pași mici. Profesorul nu trebuie să se compare cu alții, ci cu propria versiune, căutând constant să devină o versiune mai bună.

Acesta a subliniat că, deși elevii pot uita de teoreme, ei nu vor uita niciodată atitudinea profesorului.

Mircea Miclea

„Cine salvează un om, salvează o lume.” – a fost sfatul profesorului Mircea Miclea pentru toți dascălii.

Deși a mărturisit că îi e greu să spună un singur mesaj pentru profesori, acesta a ales unul de încurajare: „Atunci când văd că mulți dintre elevii din fața lor se ocupă cu totul cu altceva, să se gândească la un proverb: „Cine salvează un om, salvează o lume”.

Iar sfatul pentru studenți a fost pasiunea și excelența:

„Dacă nu-ți alegi facultatea din pasiune, atunci îți va fi mai greu să înveți ceea ce ai de învățat și o să-ți fie mai dificil să profesezi în domeniul respectiv. Ideal ar fi să-ți găsești un domeniu în care să fii pasionat. Oportunitățile vor veni. 15% dintre absolvenții oricărei discipline, cei mai buni, vor găsi mereu de lucru. Vor avea timp, bani și respect. Așa că regula e să fii printre cei 15% cei mai buni, nu contează ce facultate faci.”

Mircea Miclea

Conferința s-a încheiat sub semnul unui citat celebru atribuit lui Churchill: „Dacă nu există cultură, pentru ce mai luptăm?”

Ilie Bolojan a EXPLODAT: Premierul dezvăluie MAFIOȚII din energie care vând doar promisiuni

Premierul Ilie Bolojan a declarat că „noii băieți deștepți din energie blochează capacități. N-au de gând să facă acele investiții, n-au resurse, ci doar le blochează și vând hârtii și vând doar idei și lucruri pe care le-au blocat”. El s-a referit la acordurile de rețea eliberate de Transelectrica pentru investițiile în producția de energie electrică.

Bolojan a anunțat că numele acestor companii vor fi făcute publice în aprilie, când va intra și în vigoare o reglementare care va face ca acestea să piardă 20% din valoarea investițiilor pe care le-au blocat.

„România pentru a funcționa are nevoie de aproximativ 9.000 de megawați. Orice creștere a capacității de producție cu 10% sau 20% ar însemna un mare plus pentru noi, pentru că ar genera surplus de energie și reducere de prețuri.

Dar nu trebuie să ne facem iluzii că cineva va investi să facă 9.000 sau 10.000 de megawați, pentru că nu și-ar mai amortiza deloc investițiile.

Ce s-a întâmplat în ultimii trei ani? Transelectrica și principalii furnizori au eliberat acorduri de racordare în rețea de 78.000 de megawați, față de cei 9.000 deja asigurați. De opt ori mai mult.

Dacă s-ar face jumătate din aceste investiții, am putea asigura cu energie aproape toată Europa Centrală, ceea ce nu este fezabil.

Practic, atunci când un investitor serios vrea să investească, i se spune fie că nu se poate pentru că rețeaua este ocupată, fie că intervenția în rețea ar necesita investiții enorme. În acest fel, oamenii serioși care vor să investească sunt blocați.

Și, uneori, apare cineva care spune: «Am un proiect, o hârtie pe care ți-o pot vinde. Îți cedez scaunul pe care l-am rezervat fără să contribui cu nimic». Pentru asta, investitorul plătește sute de mii sau milioane de euro. Astfel, capacitatea de conectare este blocată, iar investițiile devin mult mai scumpe.

„Cu siguranță, o bună parte din acești oameni sunt băieții deștepți care s-au lipit de energie doar ca să blocheze capacități. N-au de gând să facă investițiile, n-au resurse, ci doar le blochează și vând hârtii și idei”, a subliniat Bolojan.

El a explicat și măsura Guvernului: „Vom impune restricții pentru cei care au primit deja avizele tehnice de racordare, astfel încât să le crească garanțiile și, dacă nu fac investițiile, vor pierde 20% din valoarea acestora.

În acest fel, vom elibera rețelele de proiecte parazite și vom permite investitorilor serioși să dezvolte energia românească, ceea ce va duce la scăderea prețurilor”.

Bolojan a precizat că măsura se va aplica „destul de repede”: „În aprilie expiră perioada de consultare pentru modificarea regulamentului. Probabil, la jumătatea lunii aprilie vom vedea noul regulament, iar toate companiile care au primit autorizații vor fi făcute transparente.

Zona de energie este vitală nu doar pentru prețul rezonabil al energiei pentru cetățeni, ci și pentru competitivitatea economiei.

Dacă nu creștem capacitatea de producție și nu facem ordine în piață, nu vom deveni competitivi. Din punctul meu de vedere, prețul energiei poate scădea cu 10-20% prin câteva măsuri, dar problemele acumulate în ultimii ani nu pot fi rezolvate peste noapte.

Indiferent cine va guverna după 20 aprilie, dacă nu aplică aceste măsuri, nu respectă condițiile de bază pentru dezvoltarea României”, a concluzionat premierul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Traversare periculoasă în Sibiu: biciclist cu alcoolemie ridicată, lovit de o mașină

Un accident rutier s-a produs, vineri, pe strada Gladiolelor din municipiul Sibiu, unde un biciclist în vârstă de 63 de ani a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu, bărbatul, domiciliat în municipiu, s-ar fi angajat în traversarea străzii pe bicicletă, fără a coborî de pe aceasta, în zona unei treceri de pietoni amplasate în apropierea străzii Daliei.

În acel moment, acesta a fost acroșat de un autoturism condus de un sibian în vârstă de 31 de ani, care circula în direcția străzii Râului.

În urma impactului, biciclistul a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a indicat faptul că acesta avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic, care a acordat asistență victimei.

Bărbatul a suferit o fractură de gleznă și a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ÎCCJ depune plângere prealabilă împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor pentru salariile restante ale magistraților

0

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a depus vineri, 27 martie, o plângere prealabilă împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor, reclamând refuzul de a aloca fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților și altor categorii profesionale, prevăzute în titluri executorii.

Cererea ÎCCJ către Guvern și Ministerul Finanțelor

Prin această plângere, ÎCCJ solicită Guvernului să asigure integral fondurile necesare pentru plata salariilor restante. Documentul subliniază că refuzul autorităților executive de a soluționa favorabil cererile instanței constituie o încălcare a Legii nr. 554/2004.

„Refuzul rezultă din neincluderea integrală a sumelor solicitate în bugetul pe 2026, diminuarea acestora față de necesarul transmis de ÎCCJ, neasigurarea fondurilor deși obligația de plată este certă și lichidă, precum și nesoluționarea cererilor de rectificare bugetară”, se arată în document, relatează Mediafax.

ÎCCJ subliniază că aceste nereguli reprezintă o încălcare a cadrului normativ adoptat de autoritățile responsabile, afectând funcționarea corectă a sistemului judiciar.

Încălcarea principiilor statului de drept

Instanța supremă avertizează că refuzul de a aloca resursele bugetare necesare executării hotărârilor judecătorești încalcă principiul separației puterilor în stat și afectează securitatea raporturilor juridice. Practic, Guvernul blochează efectele unor hotărâri definitive, prin eşalonări și reeşalonări repetate, fără includerea sumelor în bugetul pe 2026.

În caz de respingere a plângerii prealabile, ÎCCJ anunță că va sesiza instanța de contencios administrativ competentă.

Amânarea salariilor, în contextul reducerilor bugetare pentru magistrați

Pe 19 martie, Ilie Bolojan anunța acordul coaliției privind pachetul social propus de PSD, care a dus la amânarea plății drepturilor salariale ale magistraților. Decizia a vizat reducerea cheltuielilor bugetare pentru a acoperi noile măsuri sociale, afectând plata drepturilor obținute prin hotărâri judecătorești câștigate în anii anteriori.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO – Ruta Sibiu – Viena scrie istorie: 20 de ani de zboruri, 600.000 de destine

Aeroportul Internațional Sibiu a marcat astăzi, 27 martie 2026, un moment aniversar de excepție: două decenii de la lansarea uneia dintre cele mai importante conexiuni aeriene ale regiunii – ruta Sibiu – Viena, operată de Austrian Airlines.

Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai companiei aeriene, membri ai echipajului de zbor și conducerea Aeroportul Internațional Sibiu, într-o celebrare a unui parteneriat care a redefinit mobilitatea regională.

De la primul zbor la un pilon al conectivității europene

Totul a început pe 27 martie 2006, când primul avion decola pe ruta Sibiu – Viena. Douăzeci de ani mai târziu, cifrele vorbesc de la sine:

-aproximativ 600.000 de pasageri transportați
-peste 11.000 de zboruri operate

Această rută nu a fost doar o simplă conexiune aeriană, ci un catalizator pentru dezvoltarea economică, turistică și socială a întregii regiuni.

Prin hub-ul strategic din Viena, pasagerii din Sibiu au acces rapid către zeci de destinații globale, consolidând rolul aeroportului sibian ca punct-cheie pe harta aviației europene.

Un parteneriat construit pe încredere și performanță

„Cele două decenii de operare a rutei Sibiu – Viena reflectă un parteneriat solid și de durată cu Austrian Airlines, bazat pe încredere și performanță.

Înseamnă oportunități pentru comunitatea locală și pentru mediul de afaceri, dar și ușurință în accesarea oricărei destinații din lume”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

La rândul său, Marius Ioan Gîrdea, directorul general al aeroportului, a evidențiat rolul esențial al rutei:

„Pe parcursul celor 20 de ani, sute de mii de pasageri au ales ruta Sibiu – Viena pentru confortul, eficiența și conexiunile oferite de partenerul nostru Austrian Airlines, transformând-o într-un pilon esențial al traficului aerian din Sibiu.

Această conexiune a consolidat poziția Aeroportului Internațional Sibiu, oferind pasagerilor noștri conexiuni rapide prin aeroportul din Viena, un important hub la nivel european”.

Muzica a urcat la bord: un terminal transformat în scenă

Aniversarea nu a fost doar despre cifre și discursuri, ci și despre emoție. Filarmonica de Stat Sibiu a oferit pasagerilor un moment artistic memorabil chiar în zona porților de îmbarcare.

Terminalul s-a transformat într-un veritabil spațiu cultural, unde muzica a devenit limbaj universal al celebrării.

Repertoriul a îmbinat clasicul cu modernul, incluzând reinterpretări spectaculoase ale unor piese celebre precum:

„We Are the Champions” – Queen
„Mamma Mia” – ABBA
„Viva la Vida” – Coldplay
„Believer” – Imagine Dragons
„Nothing Else Matters” – Metallica

Publicul a fost purtat într-o călătorie sonoră ce a traversat genuri, epoci și emoții, culminând cu celebrul vals semnat de Dmitri Șostakovici, care a adus o autentică notă vieneză momentului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Palatul Parlamentului participă la „Ora Pământului” și stinge luminile pentru protecția mediului

0

Palatul Parlamentului se alătură sâmbătă, 28 martie, inițiativei globale „Ora Pământului”, prin oprirea iluminatului interior, exterior și festiv pentru o oră, între 20:30 și 21:30, pentru a atrage atenția asupra importanței protejării mediului.

Camera Deputaților continuă și în 2026 colaborarea cu organizația internațională World Wide Fund for Nature (WWF), implicându-se activ în evenimentul global „Earth Hour – Ora Pământului”, unul dintre cele mai mari proiecte dedicate conservării naturii și responsabilității colective față de mediu.

Palatul Parlamentului participă la această acțiune încă de la debutul său în România și susține constant inițiative care promovează comportamente ecologice și proiecte sustenabile pentru comunitate.

2026, a 20-a ediție a campaniei „Ora Pământului”

Anul 2026 marchează cea de-a 20-a ediție a campaniei internaționale „Ora Pământului”, care a început în 2007, la Sydney, și s-a extins rapid la nivel global începând cu 2008. De atunci, clădiri și monumente celebre precum Golden Gate Bridge, Colosseumul, Turnul Eiffel sau Piramidele din Giza rămân întunecate timp de o oră, ca semn de solidaritate și conștientizare ecologică, relatează Mediafax.

Evenimentul reunește anual sute de milioane de oameni din mii de orașe din întreaga lume, transmitând un mesaj comun despre necesitatea acțiunii împotriva schimbărilor climatice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: O simplă manevră, consecințe serioase: doi tineri răniți într-un accident rutier în Sibiu

Un accident rutier soldat cu două persoane rănite a avut loc, vineri, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu între un motociclu și un autoturism.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Sibiu, un tânăr de 20 de ani din Șura Mare, aflat la volanul unui autoturism și deplasându-se pe direcția Agnita – Sibiu, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul schimbării benzii de circulație, de pe banda a doua pe banda întâi.

În aceste condiții, acesta ar fi acroșat un motociclu condus de un sibian în vârstă de 21 de ani, care circula regulamentar pe banda întâi.

În urma impactului, motociclistul și pasagera sa, o tânără de 18 ani, au fost răniți. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic.

Cele două victime au suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare și excoriații.

Motociclistul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare, în timp ce pasagera a refuzat transportul la spital.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Austria vrea să interzică rețelele sociale copiilor sub 14 ani

0

Austria se alătură țărilor europene care adoptă măsuri pentru a proteja copiii de efectele negative ale rețelelor sociale. Guvernul austriac intenționează să restricționeze accesul copiilor sub 14 ani la platformele sociale, printr-un proiect de lege ce urmează să fie elaborat până la sfârșitul lunii iunie și care necesită aprobarea parlamentului pentru a intra în vigoare.

Măsuri de protecție și verificare a vârstei

Alexander Pröll, responsabil cu digitalizarea în cabinetul cancelarului Christian Stocker, a declarat că restricțiile vor fi implementate folosind „metode moderne din punct de vedere tehnic” pentru verificarea vârstei, respectând în același timp confidențialitatea utilizatorilor, relatează Mediafax.

Vicecancelarul Andreas Babler a subliniat importanța inițiativei: „Astăzi este o zi bună pentru copiii din țara noastră. În viitor, vom proteja cu hotărâre copiii și tinerii împotriva efectelor negative ale platformelor de socializare. Nu vom mai sta cu mâinile în sân în timp ce aceste platforme îi fac dependenți și, adesea, îi îmbolnăvesc.”

Alte țări europene urmează exemplul

Austria nu este singura țară care implementează astfel de măsuri. În decembrie 2025, Australia a devenit prima țară care a interzis accesul copiilor sub 16 ani la platformele sociale majore, precum Facebook, Instagram și TikTok.

În Europa, mai multe țări au introdus sau urmează să introducă reguli similare:

  • Franța – proiect de lege aprobat în ianuarie 2026 care interzice rețelele sociale copiilor sub 15 ani, cu aplicare de la începutul anului școlar următor.
  • Spania – planuri pentru interdicția rețelelor sociale pentru copii sub 16 ani.
  • Danemarca – acord privind restricționarea accesului copiilor sub 15 ani, anunțat toamna trecută.

Aceste inițiative reflectă o tendință globală de protejare a sănătății mentale și a dezvoltării copiilor în era digitală, limitând expunerea la conținutul online încă de la o vârstă fragedă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Premierul Ilie Bolojan: Guvernul va analiza scăderea accizelor, pentru a opri creșterea prețului la carburanți

0

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-un interviu pentru G4Media, că Guvernul va analiza săptămâna viitoare noi măsuri pentru a controla creșterea prețurilor la carburanți. Potrivit declarațiilor sale, cea mai probabilă soluție va fi scăderea accizelor, întrucât reducerea TVA ar crea probleme legale cu Uniunea Europeană.

Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la combustibili

Premierul a explicat că prima măsură adoptată urmărește trei obiective principale:

  • Limitarea exporturilor de motorină și țiței în cazul unei crize de aprovizionare.
  • Prevenirea creșterilor speculative și a adaosurilor peste media anului trecut.
  • Reducerea impactului biocombustibililor asupra prețului final al carburanților.

Această strategie face parte din declararea stării de criză pe piața petrolului.

Grup de lucru pentru reducerea taxelor la carburanți

Bolojan a anunțat că luni, 30 martie,va avea loc o nouă întâlnire a grupului de lucru, cu scopul de a propune o măsură suplimentară care să reducă taxele aplicate combustibililor, relatează Mediafax. Premierul a subliniat că, între reducerea TVA și scăderea accizelor, varianta accizelor este mai fezabilă și va fi analizată în detaliu pentru a determina impactul bugetar și echitatea pentru cetățeni.

Impactul conflictelor internaționale asupra prețurilor

Premierul a avertizat că prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea genera blocaje în transportul global de combustibil, afectând semnificativ economia românească și piețele internaționale.

Guvernul a declarat stare de criză pe piața petrolului

Prin ordonanța adoptată recent, Guvernul a declarat stare de criză pe piața petrolului până la 30 iunie 2026, cu posibilitate de prelungire. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, marja comercială la benzină și motorină nu poate depăși media fiecărui operator din 2025.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI