Monumentul de pe Dealul Guşteriţei a devenit groapă de gunoi. Sibienii au uitat de bunul simţ şi au aruncat mai mulţi saci plini cu gunoi chiar lângă monument. Un cititor ne-a trimis la redacţie câteva fotografii cu mizeria de pe Dealul Guşteriţei.
În imaginise văd sacii de gunoi iar în jurul lor e plin de farfurii de plastic şi doze de bere, cel mai probabil lăsate acolo de sibienii care au încins grătarele în zonă iar apoi au lăsat gunoiul acolo, chiar lângă monument.
FOTO: Monumentul de pe Dealul Guşteriţei a devenit groapă de gunoi
Franța: 200 de persoane evacuate după descoperirea unei mașini cu cinci butelii de gaz
Aproape 200 de locuitori ai unei zone rezidențiale de lux de la periferia orașului Lille (nordul Franței) au fost evacuați sâmbătă seară după descoperirea a cinci butelii cu gaz într-o mașină, a declarat o sursă din cadrul poliției care a respins imediat posibilitatea unui atentat, scrie AFP, citat de Agerpres.
„Sunt șanse foarte mari să fie ceva banal”, a precizat sursa citată.
Alerta a fost dată de un riveran în jurul orelor 22.30 (20.30 GMT). Serviciile de pirotehniști se aflau la fața locului, la Lambersart, la periferia orașului Lille, pentru „o acțiune preventivă”.
La sfârșitul lui august, un concert a fost anulat în ultimul moment la Rotterdam după un avertisment din partea poliției spaniole. Șoferul unei camionete transportând mai multe butelii cu gaz în vecinătatea sălii de spectacole a fost arestat și, ulterior, eliberat.
În iunie, o vastă operațiune de deminare a fost declanșată după descoperirea, în comuna Chasse-sur Rhone, la vreo 30 de kilometri de Lyon (centru-est), a unui vehicul cu mai multe butelii cu butan ascunse sub o prelată. În cele din urmă, s-a stabilit că proprietarul mașinii îl fura pe angajator, o societate de transport de mărfuri, printre care butelii cu gaz.
Sursa: agerpres.ro
Cinci persoane rănite într-un atac cu acid la Londra
Cel puțin cinci persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu acid în estul Londrei, au anunțat serviciile medicale de urgență și poliția care a arestat un suspect și a îndepărtat pista teroristă, transmite AFP, citat de Agerpres.
Forțele de ordine au fost chemate în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) la Stratford Centre, un centru comercial din apropierea Stadionului Olimpic din Londra, după ce le-a fost semnalat că un grup de tineri răspândesc o „substanță nocivă”.
Pe Twitter, urgențele medicale de la London Ambulance Service au scris că acordă îngrijiri „la cel puțin cinci pacienți”.
La rândul său, poliția a anunțat că a arestat un bărbat.
Numărul atacurilor cu acid a crescut semnificativ în ultimele luni. Anul trecut, la Londra au fost înregistrate 431 de astfel de cazuri, reamintește AFP.
Sursa: agerpres.ro
Les Films de Cannes à Bucarest ajunge și la Sibiu
Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul care aduce din 2010 în România cele mai importante filme arthouse ale anului și pe cei mai reputați cineaști, va avea loc anul acesta între 13 și 22 octombrie și ajunge pentru prima dată și la Sibiu. Evenimentul se va desfășura în patru locații din Bucuresti – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie și în șapte orașe din țară, urmând a avea loc ediții regionale în: Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Sibiu, Arad și Suceava, anunță Cinemagia.
Comedia nonconformistă a lui Ruben Östlund, The Square, care a luat Palme d’Or-ul anul acesta va fi proiectată în deschiderea festivalului, în premieră absolută în România, în București dar și în toate orașele care vor găzdui ediții regionale.
„Pentru mine este o formă de a sparge barierele dublului-standard. Suntem afectați de spiritul de turmă și devenim speriați când lucrurile scapă de sub control. Trebuie să ni se reamintească permanent: ‘Eu sunt cel care trebuie să ia atitudine!’. Iar asta este este simplu de făcut.” – declară Ruben Östlund anul acesta, imediat după câștigarea Palme d’Or.
O ediție specială a Les Films de Cannes va avea loc în parteneriat cu festivalul ASTRA Film Sibiu.
Între 16 și 22 octombrie, cele două festivaluri urmează să proiecteze o selecție comună de documentare din cele proiectate anul acesta în premieră la Cannes, concomitent în Sibiu și Bucuresti, sub titulatura de Les Films de Cannes @Astra Film Sibiu.
În restul țării, Les films de Cannes va fi organizat între 13 și 19 octombrie la Brașov (la Cinema One), între 13 și 15 octombrie la Cluj (cinema Victoria), între 20 – 22 octombrie la Timișoara (Filarmonica Banatul), Arad (Cinema ARTA) și Iași (Ateneul din Iași) și 10 – 12 noiembrie la Suceava (Cinema Modern).
Sursa: cinemagia.ro
Victoria şi Abdul, o prietenie ascunsă deliberat timp de un secol
Victoria și Abdul este povestea extraordinară a unei prietenii ieșite din tiparele vremii dintre regina Victoria (Judi Dench, laureată Oscar), aflată în ultimii ani ai existenței sale, și Adbul Karim (Ali Fazal), un funcționar venit din India pentru a lua parte la Jubileul de Aur al reginei, și care va deveni favoritul acesteia, șocând, astfel curtea regală, relatează Cinemagia.
Din momentul în care regina va începe să nesocotească toate regulile și restricțiile pe care i le impunea poziția pe care o de deținea de atâta vreme, între cei doi se leagă o prietenie neașteptată și bazată pe devotament, pe care absolut toți membrii curții și ai anturajului reginei vor face tot posibilul să o distrugă.
Lumea întreagă o cunoaște pe Victoria, lider-simbol care a condus un imperiu, dar cine a fost Abdul? „Ea a fost regina Angliei, iar el, un umil funcționar din India”, spune scriitoarea Shrabani Basu, autoarea cărţii Victoria & Abdul: The True Story of the Queen’s Closest Confidant. „Prietenia lor a șocat curtea Marii Britanii, și a dus la o adevărată revoltă a apropiaților reginei”.
Povestea prieteniei lor, ascunsă deliberat timp de un secol, este spusă acum pentru marile ecrane în Victoria şi Abdul.
În România, filmul a avut deja premiera oficială pe 22 septembrie, ceea ce înseamnă că în curând va putea fi vizionat pe marele ecran și la Sibiu.
Program Cinema ARTA Sibiu, saptamana 22-28 septembrie:
LEGO: Ninjago – 3D / The LEGO Ninjago Movie – 3D (Premieră) (AG – Audienţă Generală)
Sâmbătă, Duminică orele 11:50 si 14:00 (3D Dublat) si 16:10 (3D Subtitrat)
Vineri, Luni, Marti, Miercuri, Joi ora 14:00 (3D Dublat) si ora 16:10 (3D Subtitrat)
Zilnic ora 18:00
Kingsman: Cercul de Aur / Kingsman: The Golden Circle (Premieră) (N-15 Nerecomandat sub 15 ani)
Zilnic ora 21:00
Program casierie:
ZILNIC – începând cu ora 13:30
Sâmbătă, Duminică începând cu ora 11,30
FC Hermannstadt a învins Foresta după un joc frumos oferit suporterilor!
Cei în jur de 3000 de spectatori prezenți astăzi pe stadionul Municipal din Sibiu au avut parte de un spectacol fotbalist bun oferit de favoriți. FC Hermannstadt a învins ultima clasată din Liga a II-a, scor 2-0. Alb-roșii s-au impus în fața celor de la Foresta Suceava după un joc pe care l-au controlat de la un capăt la celălalt. Golurile învingătorilor au fost marcate de Răzvan Dâlbea (min.6) și Bogdan Rusu (min.50). Primul a venit după o eroare a goalkeeper-ului sucevenilor, la o centrare a lui Neagu, iar Dâlbea a profitat și a înscris. Cel de-al doilea a fost după o centrare perfectă de pe partea stângă a lui Pamfile, iar golgeterul Rusu a lovit cu capul imparabil, pentru al șaptelea gol al său. FC Hermannstadt putea să mai marcheze și alte goluri, dar portarul moldovenilor s-a opus. A fost o partidă bună pe faza ofensivă oferită de liderul competiției. Jucătorii lui Pelici și-au creat ocazii multe, au oferit faze spectaculoase și a părut a exista o coeziune mai bună între ei, față de meciurile precedente.
Dan Roman și Mihai Stancu au debutat în campionat pentru echipa noastră. A fost a opta victorie din nou posibile pentru FCH. În acest duel, antrenorul gazdelor a folosit următorii fotbaliști: Cătălin Căbuz, Radu Crișan, Mihai Stancu, Ionuț Stoica, Claudiu Pamfile, Răzvan Dâlbea (cpt.), Robert Boboc, Alexandru Neacșa (Petrișor Petrescu min.68), Sabin Lupu (Andrei Herghelegiu min.58), Cosmin Neagu (Dan Roman min.77) și Bogdan Rusu.
Cu acest succes, sibienii au acumulat 24 de puncte în clasament. Ei s-au distanțat la cinci puncte de ocupanta locului secund, Dunărea Călărași. Celelalte ocupante ale podiumului înaintea acestei etapei, Ripensia Timișoara și ASA Târgu Mureș au pierdut și rămân la 17 puncte. În runda următoare, FCH se deplasează pe terenul penultimei clasate din L2, Luceafărul Oradea. Bihorenii au pierdut la Mioveni (2-3) și au doar cinci puncte obținute în acest sezon.
Un copil de 13 ani a furat maşina unchiului şi a izbit-o într-un stâlp
Un copil de 13 ani din Avrig a furat maşina unchiului său în miez de noapte şi a plecat la plimbare cu alţi trei prieteni. Băiatul a pierdut însă controlul volanului şi s-a izbit cu maşina întrun stâlp de electricitate. Copiii nu au fost răniţi însă au fugit cu toţii de la locul accidentului.
„În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 00,15, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale produs în orașul Avrig, pe strada Cânepii. La fața locului, s-a constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, conducătorul auto și pasagerii părăsind locul producerii evenimentului. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana aflată la volan și s-a stabilit că autoturismul în cauză a fost sustras de pe raza orașului Avrig de către un minor în vârstă de 13 ani, nepot al proprietarului autoturismului, minorul conducând autoturismul pe strada Cânepii, unde, pe fondul lipsei de experiență la volan, a pierdut controlul aupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere a rețelei electrice.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Băiatul se afla în maşină cu alţi teri prieteni de-ai săi, de 13,14 şi 15 ani. Copiii nu au fost răniţi în urma impactului şi unu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare pentru furt calificat şi conducere fără permis.
Meci cu ultima clasată: Gaz Metan merge la Ploiești pentru duelul cu Juventus
După punctul obținut joi seara pe teren propriu, dar mai ales după jocul bun comparativ cu celelalte partide din Liga I, medieșenii au tot dreptul să viseze cu ochii deschiși la un joc la fel de bun și un rezultat pe măsură în deplasarea de la Ploiești, cu Juventus București. Partida de duminică este un veritabil derby al suferinței între două echipa „vecine de clasament”, medieșenii ocupând locul 13 cu 5 puncte, în timp ce nou promovata Juventus București se află pe ultima poziție a clasamentului Ligii I cu doar 3 puncte, fiind singura echipă care nu are nicio victorie în actuala ediție de campionat. Medieșenii vor pleca, sâmbătă, spre Ploiești mult mai încrezători după partida bună în compania Astrei, când au prestat un joc bun, iar în cazul unei victorii ar sta ceva mai liniștiți. Acest lucru a fost subliniat și de antrenorul Cristian Pustai în cadrul conferinței de presă de vineri. „Plecăm mai încrezători spre Ploiești, pentru meciul cu Juventus, după atitudinea pe care am avut-o în meciul cu Astra. Este o partidă extrem de importantă cu Juventus din care ne dorim să scoatem punct sau puncte. Eu sunt convins că o victorie i-ar face pe jucători să treacă pentru acest blocaj prin care am trecut”, a spus Pustai.
Partida dintre Juventus București și Gaz Metan Mediaș se dispută duminică, 24 septembrie, de la ora 15.
Expoziție temporară deosebită, la Mediaș
Muzeul Municipal Mediaș îi invită pe toți cei interesați să viziteze în această perioadă, alături de expozițiile permanente, o expoziție temporară inedită, cu o tematică specială, care face referire la perioada de pionierat a instituției muzeale medieșene. În cadrul expoziției „Museum Alt-Mediasch. Începuturile muzeului la Mediaș“ pot fi admirate numeroase piese de breaslă, de etnografie, de artă, armament, țesături, carte veche, toate acestea făcând parte din patrimoniul vechi al instituției noastre. Obiectele reprezintă o parte din colecția care a fost constituită de către Carl Martin Römer, Ludwig Binder, Fritz Auner și alții la începutul secolului XX și au stat la baza fondării Muzeului Alt-Mediasch (Mediașul Vechi) în anul 1901. Toate piesele expuse fac referire la comunitatea săsească din zona Mediașului, iar tematica și modul de expunere al pieselor încearcă să reconstiuie anumite aspecte ale expoziției permanente deschise în perioada 1923-1949.
Expoziția este realizată în parteneriat cu Asociația Locului Natal Mediaș din Germania și este deschisă până în data de 28 februrie 2018 la sediul muzeului. Lucrările pot fi admirate de luni până vineri în intervalul orar 9-17.
Cum arată Sibiul fără mașini
Liniște. Aer curat. Păsări pe locuri de parcare. Cam așa arată centrul orașului golit de mașini. E o atmosferă atât de calmă încât aproape ne-am dori să nu mai existe mașini deloc.
O zi întreagă fără mașini în centrul Sibiului, este modul în care Primăria Sibiu a ales să marcheze anul acesta Săptămâna Europeană a Mobilității. Drept dovadă, Piața Mică, Piața Huet, Piața Schiller, strada Arhivelor și strada Centumvirilor au fost aranjate astfel încât sibienii să trăiască pentru o zi o întoarcere în timp. Și a fost frumos.
Natura din zona centrală a ieșit mai mult în evidență, oamenii s-au plimbat mai liniștiți, au ascultat cum sunetul motoarelor cu care s-au obișnuit s-a schimbat în acorduri de vals în Piața Huet, iar pe Centumvirilor, stradă mereu împânzită de mașini parcate bară la bară, au putut să își tragă sufletul pe o bancă.
Municipalitatea sibiană a pregătit și o serie de surprize pentru cei care au trecut prin centrul orașului de Ziua fără mașini și care au îmbrățișat această idee.
„Reamintim și de concursul pe Facebook organizat de Primăria Sibiu. Cei care doresc să participe la concurs vor face o plimbare pe bicicletă și se vor fotografia alături de aceasta în patru din următoarele nouă locații: Biserica Fortificată din Gușterița (strada Smârdan), Biserica dintre Brazi (strada Reconstrucției), Parcul Ștrand (strada Bihorului), cupola din Parcul Sub Arini, sediul Primăriei Sibiu (Piața Mare), Teatrul Gong, Baia Populară Sibiu, Grădina Zoologică Sibiu și Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Fotografiile vor fi încărcate pe pagina de Facebook a fiecărui participant cu #Sibiuziuafaramasini. În urma unei trageri la sorți, patru participanți vor primi drept premiu o bicicletă. O precizare: oricine se poate înscrie la acest concurs, cu excepția angajaților Primăriei Sibiu și a serviciilor publice din subordinea Consiliul Local precum și familiile acestora”, a transmis Primăria într-un comunicat de presă.
Mai mult, cultura a fost vedetă vineri, 22 septembrie. Cei care au ales bicicleta ca mijloc de transport au avut intrare gratuită la spectactolele Teatrului Gong (proiecția filmului Un pas în urma serafimilor), la Zoo, la Baia Populară și Muzeul Astra în aer liber din Dumbrava Sibiului. Și Tursib a participat în program și a oferit timp de o zi întreagă călătorii gratuite cu autobuzul.
Interviu dr.Georgeta Marga: Cât de periculos este virusul West Nile
Din luna mai și până în prezent, virusul West Nile a provocat în România îmbolnăvirea a 39 de oameni, 8 dintre aceștia pierzându-și viața, potrivit statisticilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Deși în majoritatea cazurilor simptomele pot fi confundate cu cele ale unei viroze obișnuite, există și situații când infectarea cu acest virus poate declanșa afecțiuni grave. Cât de periculos este virusul West Nail pentru populație, cum se transmite și ce complicații poate genera pentru o persoană infectată ne spune Dr. Georgeta Marga, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Ce este virusul West Nile şi cât de periculos poate fi pentru populaţie?
Virusul West Nile (WN) a fost descoperit în anul 1937 în districtul West Nile din Uganda, de unde şi numele acestuia. Interesul experţilor faţă de virusul WN a crescut începând cu anul 1999, când a fost depistat în Statele Unite. Atunci au fost confirmate 66 de cazuri, cu 7 decese.
Deşi majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice (80% din cazuri) există şi forme severe cu afectarea sistemului nervos (1 din 150 de persoane), dintre care 3-15% sunt soldate cu deces. În 1996, România s-a confruntat cu cea mai mare epidemie de neuroinfecţie West Nile din Europa: s-au confirmat 352 de cazuri de infecţii West Nile cu afectarea sistemului nervos central (44% meningoencefalite, 40% meningite şi 16% encefalite), cu 17 decese.
Care sunt simptomele resimţite de o persoană infectată cu acest virus?
Atunci când infecţia se manifestă clinic, bolnavul prezintă: alterarea stării generale, febră mare, dureri musculare şi articulare, dureri de cap şi ale globilor oculari, conjunctivită şi uneori pete roşii pe piele.
În cazurile severe este efectat şi sistemul nervos central şi apar manifestări de meningită (dureri de cap, bolnavul nu suportă lumina) sau encefalită (cu confuzie sau chiar comă).
Cum se transmite virusul?
Principala cale de transmitere este cea de la animal la om, prin înţepături de ţânţar. Sursa o reprezintă animalele infectate: mamifere (cai, rozătoare) sau păsări (domestice sau sălbatice). Un rol important în răspândirea bolii la distanţe mari îl au păsările migratoare.
Transmitere de la om la om prin: transfuzii de sânge, transplant sau de la mama la copil (în sarcina, naştere, alăptare) este şi ea raportată.
Prin ce metode se diagnostichează această boală?
Diagnosticul se confirmă prin analize de laborator efectuate din probe de sânge şi din LCR (lichid cefalo-rahidian) extras prin punctie lombară (în coloana vertebrală).
La ce complicaţii duce infectarea cu virus West Nile?
În cazul afectării sistemului nervos central pot surveni: convulsii, poliomielită, paralizii, inclusiv paralizia muşchilor respiratori (pacientul necesită ventilaţie mecanică, cu risc de pneumonie).
Care sunt categoriile de populaţie mai vulnerabile, predispuse la dezvoltarea de forme severe?
La risc pentru forme severe sunt persoanele cu vârstă peste 70 de ani, cele cu imunodepresie, respectiv cu boli cronice (cancere, diabet, hipertensiune arterială, boli renale sau cu transplant de organe).
Cum se tratează această afecţiune?
Întrucât nu există o medicaţie antivirală specifică, infecţia se tratează simptomatic (cu medicamente care combat febra, durerea, etc), iar formele severe necesită internare, cu tratament de susţinere sau chiar terapie intensivă, după caz.
Cum poate fi prevenită îmbolnăvirea cu virus West Nile?
Cea mai eficientă măsură de prevenire a infecţiei este evitarea întepăturilor de ţânţari. Se va evita şederea prelungită în afară locuinţei în primele ore ale dimineţii sau după lăsarea serii, când ţânţarii sunt mai activi. Dacă ieşim din casă vom proteja tegumentele cu îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată (mânecă lungă, pantalon lung, şosete şi pantofi) iar pe părţile neacoperite vom aplică substanţe care alungă ţânţarii (repelenti).
De asemenea, se vor aplica măsuri care împiedică pătrunderea ţânţarilor în locuinţe (plase), iar recipientele din perimetrul locuinţei, în care rămâne apă (ghivece de flori, anvelope, găleţi, apă pentru păsări, etc) unde ţânţarii pot depun ouă, vor fi golite şi curăţate periodic, cel puţin săptămânal.
La apariţia unor cazuri, în zona afectată, se aplică sau se reiau (după caz) acţiuni de combatere chimică a ţânţarilor, prin intermediul primăriilor locale, precum şi acţiuni de informare/educare a populaţiei privind măsurile preventive (cu implicarea mass-media).
5 copii au nevoie de o casa. Foto/Video
Minodora Haiduc are 31 de ani, 5 copii și foarte mult curaj. Cu inima bătându-i de să-i spargă pieptul, cu un sentiment de incertitudine și cu pruncul de 5 luni în brațe, a intrat pe ușa redacției. Avea un singur gând. Să treacă peste toate prejudecățile, temerile și să ceară ajutor pentru copiii ei, pentru soțul ei, pentru ea. De când s-a căsătorit, stă alături de soțul ei numai în chirii. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 5 copii, însă, deși au muncit mult, nu au reușit să-și cumpere o casă. Acum au o bucată de pământ și nicio posibilitate financiară de a ridica un imobil. În luna mai le expiră contractul de chirie și vor fi nevoiți să părăsească locuința.
Noi avem puterea de a-i ajuta să se mute în casa lor și nu într-o altă chirie. Eu spun să ne dechidem sufletele și să le citim povestea.
Minodora și Ciprian Haiduc s-au căsătorit în anul 2004, din dragoste. Se cunoșteau de mult, se iubeau și se respectau. În anul 2005 a venit primul copil, Lorena, o fetiță minunată. Un an mai târziu cea de-a doua fetiță, Lavinia și în 2008 Luisa. Primul dintre băieți, Ionatan s-a născut în anul 2011, iar mezinul Timotei anul acesta, în luna aprilie. Fetele sunt eleve la Liceului de Artă din Sibiu. Lorena suferă de osteoporoză imperfectă (boala oaselor fragile) și scolioză, însă asta nu a împiedicat-o să studieze desenul și să viseze că într-o zi va juca baschet. Lavinia studiază cu pasiune vioara, iar Luisa pianul. Ionatan este acum în clasa pregătitoare. Toți copiii au rezultate extraordinare la școală, iar cei doi părinți sunt cum nu se poate mai mândri. Pentru ei muncesc și fac tot posibilul să nu le lipsească nimic.
„Și eu și soțul meu provenim din familii modeste. Am muncit de mici. La 13 ani vindeam ziare. Știm ce sunt lipsurile. Din cauza lor eu nu am terminat școala, am făcut doar 10 clase, iar soțul meu, pentru că nu a avut bani, nu s-a putut specializa pe meseria lui de bază. Acesta este principalul motiv pentru care ne zbatem. Copiilor să nu ne lipsească nimic”, povestește dârză Minodora.
Nu stă în firea lor să se plângă. Față de restul lumii par o familie obișnuită, însă în interior grijile și neputințele îi macină. Anul trecut mama Minodorei a murit. Apartamentul în care a trăit a fost vândut, iar banii împărțiți între ea și sora ei. Și-au cumpărat o bucată de pământ, au făcut toate actele necesare, au făcut planurile unei căsuțe, însă pentru atât le-au ajuns acei bani. Visul lor este să reușească să ridice o casă în care cei 5 copii să aibă spațiul necesar să-și dezvolte caracterele și pasiunile. Au pus pe hârtie, au socotit, au căutat tot felul de soluții, însă le este imposibil. Suma de care au nevoie este mult prea mare pentru ei.
În mai rămân, din nou, fără casă
În luna mai a anului 2018 le expiră contractul de închiriere și trebuie să se mute.
„Frustrant este că atunci când stai în chirie ești la mâna proprietarului. În cazul nostru, în luna mai, trebuie să eliberăm apartamentul. Când ne-am mutat aici era doar o masă. Toată mobila ne-am cumpărat-o noi. Vă dați seama ce înseamnă acum să ne mutăm cu toată acestă mobilă, cu cei 5 copii în altă chirie, și apoi în alta? Am tot citit în ziarul dumneavoastră cât de inimoși pot fi oamenii și știu să se ajute între ei. Așa mi-am făcut curaj, în primul rând pentru copiii mei. În Sibiu sunt 147 de mii de locuitori. Dacă 5% dintre ei ne-ar întinde o mână, am reuși să avem un imbold și până în mai să ne ridicăm casa”, spune cu lacrimi în ochi Minodora.
Nu este ușor ce are de făcut, dar micuțul din brațele ei îi amintește de ce trebuie să țină fruntea sus.
Ciprian, soțul ei este taximetrist de șase ani. Deși nu i-a plăcut această meserie a fost nevoit să o practice. Minodora, între concediile de maternitate, a lucrat în brutării, în fabrică, în florării și ultima oară la o creșă. Niciodată salariile lor nu au fost suficient de mari pentru un credit bancar. Au încercat și pentru un ANL, însă au locuit mereu în chirie, iar în fiecare an dosarele ANL se actualizează. Nu mereu proprietarii i-au ajutat să aibă actele necesare și s-au descurajat. Acum, pe lângă indemnizație, familia beneficiază de o alocație suplimentară de la Primărie de aproximativ 300 de lei, iar două dintre fete beneficiază de o bursă de merit A.U.A.N, bursă pe care o folosesc exclusiv pentru nevoile educative ale fetelor.
Putem face și noi un calcul simplu și ajungem la aceeași concluzie. Niciodată nu vor avea bani să-și ridice o casă. Până acum s-au descurcat singuri, așa cum au putut, însă, acum sunt îngenunchiați. Visul lor este foarte aproape! Au nevoie să le întindem o mână, iar noi avem nevoie să vedem 5 copii fericiți.
Pentru donații:
Banca Transilvania – Haiduc Minodora Sabina
Cont Euro – RO15BTRLEURCRT0152575801
Cont Ron – RO65BTRLRONCRT0152575801









