Policlinica Mediaș a intrat, de câteva zile, într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. S-a întâmplat acest lucru după ce consilierii locali din oraș auaprobat hotărârea privind reabilitarea acoperișului Policlinicii, aflat într-o stare destul de avansată de degradare. După foarte mulți ani, și clădirea Policlinicii va beneficia de lucrări de modernizare, reabilitarea acoperișului, a interiorului și exteriorului clădirii fiind principalele lucruri care trebuie reabilitate, potrivit reprezentanților administrației medieșene. Investiția este una multianuală, urmând să se intervină în acest an la acoperișul imobilului, anul viitor fiind programate și lucrări de modernizare a cabinetelor și interiorului clădirii, precum și intervenții la exteriorul clădirii Policlinicii.
Sibiul și 3 localități, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 21 SEPTEMBRIE 2017
•între orele 16.30–18.30 în localitatea SIBIU strazile: C. Noica partial, Dobrun, Lucian Blaga partial, Berariei, Gimnasticii, Teatrului, Unirii, Revolutiei partial.
•între orele 8.30–150 în localitatea SEICA MARE strada Principala FN.
•între orele 9-17 în localitatea BLAJEL strazile: Horea (partial), Closca, Crisan, Canepii, Tudor Vladimirescu (partial).
•între orele 8–10.30 în localitatea SIBIU strazile: Victoriei, G. Cosbuc partial, Neculuta, Dobrogei, Iosif Velceanu, Moldovei, Transilvaniei partial, Alex. Donici.
•între orele 11-13 în localitatea SIBIU strazile: Aleea Tesatorilor, Nicolae Teclu partial.
•între orele 14-16 în localitatea SIBIU strazile: Moara De Scoarta, Viilor, Popovici Banateanu, Calan, Moreni, Gh. Doja, Traian, Anina, Oltului, Smigheleski.
•între orele 8-15 în localitatea SARATA strada Principala Suseni.
•între orele 12-14.30 în localitatea SIBIU strazile: Vasile Aron, Sureanu partial, Iezer partial, Ceferistilor, Caltun, Carbunelui, Fochistilor, Bucegi, Liliacului.
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2017
•între orele 9-17 în localitatea BLAJEL strazile: Baznei, Tudor Vladimirescu partial.
•între orele 9-17 în localitatea BLAJEL strazile: Horea (partial), Closca, Crisan, Tudor Vladimirescu (partial).
intreruperi curent, sibiu, blajel, seica mare, sarata
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Cristian Pomohaci, aplaudat la ieșirea din sediul Mitropoliei Ardealului. Foto/Video
Aproximativ 150 de persoane – femei și bărbați, s-au strâns, marți, în fața sediului Mitropoliei Ardealului din Sibiu unde s-a judecat recursul depus de Cristian Pomohaci, împotriva deciziei de caterisire.
Pomohaci a ajuns la Sibiu încă de la ora 09.00, deși ședința a început la ora 11.00 și a durat până la 13.30.
Susținătorii fostului preot cred în nevinovăția acestuia, fiind convinși că problemele lui se datorează presei. De aceea, în momentul în care fostul rpeot a ieșit de la judecată, susținătorii l-au aplaudat, agresând jurnaliștii care se aflau la fața locului.
Fostul preot nu a făcut declarații presei.
Anterior, reprezentanții Miropoliei Ardealului au anunțat că susținătorii nu vor reuși să influențeze membrii Consistoriului.
”Consistoriul Mitropolitan va judeca apelul domnului Cristian Dorin Pomohaci cu deplină obiectivitate și imparțialitate, respectând prezumția de nevinovăție a acestuia, precum și dreptul la apărare, în condițiile prevăzute de Regulamentul Autorităților Canonice Disciplinare și ale Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a elimina orice suspiciune privitoare la obiectivitatea procedurii de judecată, ședința Consistoriului, care nu este publică, va fi înregistrată audio și video”, au anunțat reprezentanții Mitropoliei Ardealului.
Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului judecă, marți, recursul lui Cristian Pomohaci.
Consistoriul Mitropolitan au precizat că prin aplicarea măsurilor canonice ”nu se urmăreşte pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăinţă, ci numai apărarea instituţiei Bisericii, a ordinii şi a disciplinei canonice, a moralităţii şi a sacralităţii vieţii bisericeşti”.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia de la Sibiu, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile de corupere sexuală a unui minor care i se aduc.
Va sta la închisoare aproape 4 ani. Ce a făcut un bărbat
În cursul zilei de luni, polițiștii medieșeni au prins și identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, pe numele căruia Judecătoria Mediaș a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Bărbatul a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu și urmează să fie transferat într-o închisoare din cadrul Sistemului Național al Penitenciarelor pentru executarea pedepsei.
Minoră de 7 ani, rănită grav într-un accident rutier
În cursul zilei de luni, Poliția Municipiului Mediaș a fost sesizată despre faptul că, la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Mediaș, s-a prezentat o minoră, însoțită de fratele ei în vârstă de 10 ani, care a declarat că a fost victima unui accident rutier petrecut cu 3-4 zile în urmă în municipiul Mediaș, pe o trecere pentru pietoni, în zona Pieței Agroalimentare. Din cauza rănilor grave suferite de minoră, aceasta a fost transferată la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu. Polițiștii medieșeni au declanșat o anchetă în vederea identificării minorei și stabilirii circumstanțelor în care s-ar fi produs evenimentul rutier. Astfel, s-a stabilit că, în data de 15 septembrie, în jurul orei 20, minora, în vârstă de 7 ani, domiciliată în municipiul Mediaș, s-a angajat în traversarea străzii Constantin Brâncoveanu prin loc neamenajat și nesemnalizat corespunzător, în fugă și fără să se asigure, moment în care a fost acroșată de un autoturism condus de către un șofer care, ulterior, a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare. În urma investigațiilor efectuate, s-a reușit identificarea celui aflat la volan, un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Constanța, care nu posedă permis de conducere. Pe numele constănțeanului polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor sau a procurorului de caz.
ATENȚIE! Trafic restricționat pe Transfăgărășan marți și miercuri
Marţi, 19 septembrie şi miercuri, 20 septembrie, traficul rutier este închis intermitent în intervalul orar 08.00 – 19.00, pe drumul naţional DN 7C (Transfăgărășan), pe sectorul cuprins între ieşirea din tunelul Bâlea Lac – Bâlea Cascadă.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că în intervalul orar menţionat este permisă circulaţia rutieră pentru intervale de 15 minute la fiecare jumătate de oră.
Restricţia se impune pentru a permite filmarea unei acţiuni de drifting.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită, semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la faţa locului.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.
Asociatia ALEG – Lanț Uman în centrul Sibiului de Ziua Păcii
Cea de-a douăsprezecea ediție a Festivalului Egalității de Gen, organizat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) va marca anul acesta Ziua Mondială a Păcii – 21 septembrie – printr-un Lanț Uman sub forma semnului păcii, la intrarea pe pietonala Bălcescu dinspre parcul ASTRA, începând cu ora 15.00.
“Ținând cont că la nivel internațional suntem martori la o creștere a violenței și a urii, vrem să transmitem un mesaj pentru non-violență – acasă, și în lume. De aceea ne alăturăm rețelei europene Women Against Violence Europe care va promova pe 21 septembrie în 15 țări europene mesajul ”până când va fi pace pentru fiecare femeie”. Asteptam ca la aceasta initiativa sa participe câteva zeci de sibieni, in special liceeni – suntem pregătiți și cu pelerine în caz de ploaie” (Camelia Proca, Director A.L.E.G.).
Programul festivalului, include si alte premiere. Vineri, 22 septembrie, la colegiul Octavian Goga va avea loc prima proiecție în România a celui mai cunoscut film din fostul spațiu iugoslav care abordează tematica abuzului sexual – „Ți-am spus că am fost abuzată?”. Evenimentul se adresează profesorilor și consilierilor școlari și o va avea invitată pe fondatoarea Centrului pentru Trauma Incestului din Belgrad, Dusica Popadic. Sambata, 23 septembrie, la Teatrul Gong au loc caravana și concursul In a Relationship – În relație, în colaborare cu AVON. Tinerii care au desfășurat o cercetare națională despre violența în relațiile adolescenților vor prezenta la ce concluzii au ajuns, iar liceenii sibieni vor avea ocazia să câștige premii dacă dovedesc că știu cum se previne violența.Tot sâmbătă, de la ora 16.30 la Teatrul Gong, are loc spectacolul de teatru forum „Cheful la cabană” – unde spectatorii vin cu soluții la conflicte și decid finalul piesei.
Festivalul Egalitatii de Gen este un eveniment care îi încurajează pe tineri să recunoască – prin teatru forum, proiectii de filme si actiuni stradale – stereotipurile care conduc la violență și discriminare de gen. Prima editie, din 2004, a reprezentat evenimentul de lansare al Asociației A.L.E.G. Festivalul a rămas una dintre activitățile constante prin care asociatia promovează în comunitatea sibiană, în special în rândul tinerilor, valori europene precum: egalitatea între femei și bărbați, respectul în relații, toleranța şi non-violența.
Se primesc dosarele pentru tichetele de grădiniță, la Primăria Sibiu
În scopul creșterii accesului la educație a copiilor din familiile defavorizate, anual administrația locală acordă acestora tichete pentru grădiniță. Deoarece legislația prevede ca la fiecare început de an școlar să fie depus un nou dosar pentru obținerea acestui ajutor, Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu primește cereri în vederea acordării lui.
Stimulentul educațional sub forma unui tichet social în valoare de 50 de lei pentru fiecare copil, se acordă lunar copiilor de grădiniță din familii defavorizate, cetățeni români sau ai altor state care au domiciliul, reședința sau locuiesc efectiv în Sibiu.
Pentru a primi acest ajutor, familia trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
copilul să fie înscris într-o unitate de învățământ preșcolar;
copilul trebuie să frecventeze regulat grădinița – pentru verificarea acestui criteriu grădinițele transmit Serviciului Public de Asistență Socială o situație cu prezența la cursuri;
venitul lunar net pe membru de familie să nu depășească 284 lei.
Dosarul va conține următoarele:
cererea și declarația pe propria răspundere (se vor procura de la sediul Serviciului de Asistență Socială) completată de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului,
documente doveditoare care să ateste următoarele: componența familiei, veniturile nete lunare ale familiei, frecventarea grădiniței prin intermediul unei adeverințe eliberate de grădiniță prin care se atestă prezența.
Acest dosar se depune de către reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, la Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu, oricând pe parcursul anului școlar, la camera S2 din sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, iar stimulentul se acordă din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de eligibilitate.
Acordarea tichetelor va fi comunicată titularului şi unităţii de învăţământ preşcolar la care este înscris copilul până în data de 10 a lunii, pentru cererile depuse în luna anterioară. În cazul persoanelor fără adăpost, comunicarea dispoziţiei se face prin afişare la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială. Distribuirea lunară a tichetelor către titulari se face de către Serviciul de Asistență Socială, din sediul de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, de la casierie – camera S15.
După stabilirea dreptului la stimulent titularul are obligația de a actualiza informațiile periodic. Din trei în trei luni titularul trebuie să depună la Serviciul Asistență Socială o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, însoțite de acte doveditoare. Personalul Biroului Alocații Familiale din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială va verifica datele și informațiile în termen de maxim 15 zile de la data înregistrării acestora.
În situația în care se constată schimbări ce conduc la încetarea dreptului la stimulent, primarul emite o dispoziție de încetare a dreptului și/sau de recuperare a tichetelor sociale pentru grădiniță. Sumele reprezentând contravaloarea acestora se recuperează de la titular de către Direcția Fiscală Locală Sibiu- Serviciul Executări Silite Persoane Fizice.
Cod galben acum, ploi și vânt până la finalul săptămânii. UPDATE
UPDATE: Din această seară începe să se strice vremea și la noi. Astfel, în seara zilei de marți (19 septembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.
Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a regiunii. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp. În majoritatea regiunii vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50…60 km/h.
Știre Inițială: În urmă cu câteva minute a fost emis un cod galben de vreme rea, care prinde și o parte a județului Sibiu. Astfel, reprezentanții Institutului Regional de Meteorologie „Transilvania Sud” anunță frecvente descărcări electrice, intensificări ale vantului, averse de ploaie ce vor depăși local 15-20 l/mp și grindină de mici dimensiuni. În acest moment, codul galben este valabil până la ora 12:00, însă intervalul ar putea fi mărit. Zonele vizate din județul nostru sunt: Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Tălmaciu, Alțâna, Arpașu de Jos, Ațel, Bârghiș, Biertan, Boița, Brădeni, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Chirpăr, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Moșna, Nocrich, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Turnu Roșu și Vurpăr.
Vremea până la începutul lui Octombrie
Vremea se va juca cu noi, cel puțin până la începutul lunii octombrie. Astfel, dacă până acum temperaturile au fost ușor mai mari decât ar fi fost normal în această perioadă, din 21 septembrie se va răcori apreciabil, conform estimărilor făcute de reprezentanții Institutului Național de Meteorologie (ANM). Mediile valorilor termice diurne vor scădea de la 20…24 de grade spre valori de 14…16 grade. Temperaturile minime vor oscila în jurul mediilor climatologice și vor fi de 8…12 grade, exceptând diminețile de 19 septembrie și perioada 22-24 septembrie când va fi răcoare cu minime de 5…8 grade, mediat pe regiune.
Apoi, din data de 25 septembrie, este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în mare parte din timp peste normele sfârșitului de septembrie, cu 19…22 de grade ziua și 6…10 grade noaptea, în medie.
În intervalul 19-22 septembrie ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.
Achizițiile de mașini: țara pe minus, Sibiul pe plus
Sibienii continuă să cumpere tot mai multe mașini. Dacă pentru luna august 2017 la nivel național se înregistrează o scădere cu 3% a numărului de autoturisme înscrise în România comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în Sibiu tendința este ascendentă, numărul acestora fiind cu 28% mai mare față de august 2016. De altfel, de la lună la lună numărul autoturismelor înmatriculate în județul Sibiu a crescut, în iunie cifra totală fiind de 1099, în iulie de 1.110, iar în august ajungând la 1.170. Față de anul trecut, numărul mașinilor noi și second hand înscrise în parcul auto sibian în primele 8 luni ale acestui an este aproape dublu.
Sibienii, fideli mărcilor nemțești
Cele mai multe mașini înmatriculate în luna august în județul nostru sunt marca Volkswagen, fiind înscrise aproape 300 de astfel de autovehicule noi și second-hand. De la acest brand, mașinile preferate de sibieni sunt modelele Golf și Passat. Următoarea marcă de la care cetățenii din Sibiu și-au achiziționat un automobil este Opel, cu 104 noi unități înscrise în circulație. Pe locul al treilea în topul preferințelor în materie de mașini se află BMW, brand de la care au fost înmatriculate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu 100 de autoturisme. La mică diferență se află mașinile marca Ford, pentru care au optat 93 de conducători auto și Audi, firmă de la care în luna august au intrat în parcul auto 90 de automobile.

De remarcat că și numărul mașinilor fabricate în țara noastră, marca Dacia, a fost de 58 de unități. În plus, multe dintre autoturismele noi și second-hand achiziționate luna trecută aparțin mărcilor Mercedes Benz – 64, Renault – 57, Suzuki – 37, Skoda – 32 și Seat – 28.
Cele mai scăzute valori le-au înregistrat mărcile Chrysler, Daihatsu, MG, Mini, Porsche, Ssangyong – câte 1 din fiecare tip, precum și Daewoo, Jeep, Vauxhall – cu doar 2 autoturisme vândute de fiecare.
În total, numărul autoturismelor noi și second hand înmatriculate în județul Sibiu a fost în luna august de 1.170. Alături de acestea, în parcul auto județean au mai intrat 104 autoutilitare, 1 microbuz, 17 motociclete, 28 de remorci, 4 rulote și 17 semiremorci. La nivel național în luna august au fost înmatriculate în total 15.531 de vehicule. În același timp, numărul autovehiculelor radiate în județul Sibiu a fost de 86, majoritatea fiind duse la dezmembrări.
Număr aproape dublu de mașini înmatriculate în 2017 față de anul trecut
Potrivit statisticilor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, de la începutul anului și până la finele lunii august , în județul Sibiu au fost înmatriculate 9.179 de autoturisme noi și second hand. În aceeași perioadă a anului trecut, în județ au fost înscrise numai 5.523 de mașini. Cea mai mare diferență comparativ cu perioada similară a anului 2016 se înregistrează în luna februarie 2017, când, odată cu eliminarea taxei de primă înmatriculare auto au fost înmatriculate aproape de 4 ori mai multe autovehicule, de la 536 câte au fost înscrise cu un an mai devreme ajungându-se la 1.931 în acest an.

România văzută de documentariști, la Astra Film Sibiu 2017
Astra Film Festival se desfășoară între 16 și 22 octombrie 2017, este principala platformă de expunere și un catalizator al celor mai recente producții de film documentar din România. Selecția de documentare românești din programul AFF 2017 se împarte în 3 secțiuni competiționale: România, Student, Shorts.
Breasla cineaștilor, a documentariștilor români vă dă întâlnire la Sibiu în cadrul unui amplu program profesional: DocumentaryTank@AFF (19–21 octombrie), platformă dedicată membrilor industriei cinematografice, care va aduce în Sibiu cineaști autohtoni și europeni pentru 3 zile de networking, sesiuni de masterclass și prezentări despre noile tendințe în producția și distribuția de film documentar. Din cadrul acestui program face parte și Romanian Docs in Progress (21 octombrie), unde autorii a 16 proiecte de film documentar românesc în dezvoltare vor fi prezenți pentru întâlniri cu reprezentanții industriei europene. 6 regizori români își vor prezenta proiectele de film documentar, aflate în fază de dezvoltare, în fața unui juriu, a audienței locale și a profesioniștilor internaționali. Echipele câștigătoare vor primi premii de post-producție și alte forme de sprijin pentru finalizarea documentarelor lor.
„Faptul că un proiect de film documentar românesc dezvoltat anul trecut în cadrul programului “Romanian Docs in Progress”, este selectat în competiție dovedește că acest program are un efect benefic pentru dezvoltarea unei industrii de film documentar în România. Mai mult decât atât, filmul va avea premiera mondială la Astra Film Festival, ceea ce marchează un moment important în fenomenul festivalier din România”- a declarat Dumitru Budrala, director AFF
Camera documentariștilor pune România sub lupă, chestionează trecutul ei și dezvăluie subiecte necunoscute. România anului 2017 este lider pe piaţa mondială de servicii de videochat si cibersex cu încasări de peste 100 de milioane de euro. Amploarea răspândirii acestei meserii este semnalată de cifre: afacerea înfloreşte în 3.000 de studiori, unde lucrează 100.000 de tinere atrase de un câștig bun. În premieră mondială, Phoenixxx (Mihai Gavril Dragolea), un documentar incisiv și deschis, ne introduce în lumea a două fete tinere și a vieții lor din afara videochat-ului, rutina lor zilnică, contextul familial, și orizontul viitorului.
Documentariștii ne-au învățat să privim și să re-descoperim, prin schimbarea unghiului de privire și selecție, o altă față a ceea ce credeam că știm. Cineastul Radu Jude în Țara Moartă, un film incisiv prin profunzimea sa minimalistă compus din poze de arhivă voit inofensive, ilustrează pasaje din jurnalul unui doctor evreu care descriu acțiunile anti-semite ale românilor din anii 1930-1940, și atinge coarde sensibile în revizuirea mitului național românesc ne-antisemit. Ghidați de perspectiva maseurilor autodidacți din stațiune, descoperim microcosmosul Băile Herculane în declin perpetuu postcomunist (Eu sunt Hercule, Marius Iacob), sau orașul minier Petrila, văzut prin perspectiva unor localnici deosebiți și ilustrând reușitele minerului Cătălin Cenușă și ale artistul Ion Barbu (Planeta Petrila, Andrei Dăscălescu). Sau microcosmosul unei familli de romi căldărari din satul Corcova, județul Mehedinți în Ultimul căldărar (Cosmin Bumbuț, Elena Stancu) prinși între munca tradițională, pe cale de dispariție, și migrația în occident ca alternativă de supraviețuire. Portretul unui sculptor în lemn, din Maramureș, Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos (Cornel Mihalache) este un mozaic al vieții și cugetărilor unui povestitor înnăscut. The side street of Europe (Emese Ambrus) este un road-movie prin Transilvania, o privire în lumea diasporei maghiare, filmul oferă o perspectivă dublă asupra vieții acestor sate și a luptei unei femei de a supraviețui ca actriță. În Procesul (Claudiu Mitcu), Mihai Moldoveanu, fost ofițer în armata română condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o, își prezintă cazul și oferă spectatorului poziția de jurat într-un caz complicat și controversat. România, marea curățenie (Ruxandra Annonier) prezintă personaje implicate în lupta anticorupție din Romania, atât institutional cât și în cadrul ONG-urilor.
Lista completă de documentare romanești selectate în programul AFF 2017 poate fi consultată pe www.astrafilm.ro.
Astra Film Festival 2017 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film
Cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Culturii și Identității Naționale, al Uniunii Europene – prin programul Creative Europe – Media și al Centrului Național al Cinematografiei
Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu
În colaborare cu Universitatea Lucian Blaga
Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor, Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, Cinetic, Refresh
Partener digital: Urby
Sponsor oficial: Construcții SA
Sponsori: Romgaz, Electrica, Banca Transilvania, Takata, Aqua Carpatica, Happy City, HBO, Cinelab
Mașina festivalului: Toyota
Parteneri media: Sibiu 100%, TVR, Europa FM, HotNews, Revista 22, VICE, Revista Timpul, Transilvania Reporter, Cineuropa, Film New Europe, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Antena Sibiului, Radio Târgu Mureș, RFI România, Cinemagia, LiterNet, CineFan, Sub25, All About Romanian Cinema, Cooperativa Urbană, ÎnFestival, Recorder, Iqads, Filmtett, Zile și Nopți, Tribuna, Turnul Sfatului, Eveniment TV, Ora de Sibiu.

Raliul Sibiului, ultima etapă din Campionatul Național
Mai puțin de trei săptămâni ne despart până la startul Raliului Sibiului 2017! Etapă ce se află în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv. Competiția va fi organizată în zilele de 6 și 7 octombrie de Clubul Sportiv ”Aria pentru Sport”, în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Întrecerea reprezintă ultima rundă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național de Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Vehicule Istorice de Competiției. După succesul repurtat în 2016, piloților le este pregătită o nouă provocare. Timp de două zile, echipajele vor avea de parcurs peste 110 kilometri în zona Păltinișului, dar și sprea Boarta, Buia, Metis, Răvășel, Nucet, Săcădate, Noul Român, Chirpăr și Ilimbav. Traseul ales pentru anul acesta curpind probe speciale care în trecut se desfășura Raliul Dunării. Superspeciala va avea loc în zona centrală a Sibiului, în 7 octombrie. ”Publicul din Sibiu și-a dovedit de-a lungul anilor nivelul deosebit de cunoaștere și de apreciere a raliurilor, așa că merită un asemenea eveniment care să le insufle emoție. Revin cu plăcere în orașul care mi-a adus prima victorie în campionatul național, iar experiența organizării de anul trecut este acum încredințată unei finale cu însemnătate. Titlul național este disputat în acest sezon de două repere ale automobilismului românesc, Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan, care merită toată susținerea sibienilor în această luptă decisivă!” a afirmat Mihai Leu, reprezentant AMC Racing, partener al Raliului Sibiului.









