Soţii Popa invită sibienii la evenimentul de lasare a celei de-a șaptea cărți din seria volumelor dedicate lui Vasile Aaron. Ioan Nicolae Popa şi Liliana Maria Popa vor prezenta astăzi, 13 septembrie, cartea „Povestea primei traduceri a ENEIDEI în limba română. Vasile Aaron, 1805”. Este al șaptelea și ultimul titlu din integrala dedicată cunoașterii și recunoașterii meritelor acestui important cărturar iluminist roman. Lucrarea va fi comentată de conf.univ.dr. Carmen Oprișor.
Vasile Aaron a trăit între anii 1780-1821. El a fost jurist, traducător şi poet român. Vasile Aaron este unul din cei mai importanţi exponenţi ai iluminismului românesc. El este autorul primului tratat de drept din România, precum şi primul român cu drept de pledare în instanţele Universităţii Săseşti.
Evenimentul va avea loc la Biblioteca Astra, în foaierul corpului nou, începând cu ora 16:30.
Intrarea este liberă.
O nouă carte dedicată lui Vasile Aaron va fi lansată astăzi, la Biblioteca ASTRA
Juncker vrea summit european la Sibiu, în 2019
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus, miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unui summit al UE la o zi după Brexit, la 30 martie 2019, în Sibiu, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Camera Comunelor din Marea Britanie a votat, în cursul nopții de luni spre marți, să discute în a doua lectură planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene și de a le include în legislația britanică. După mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului au votat favorabil, în timp ce 290 au fost împotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.
Proiectul de lege abrogă legislația din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană, așa cum era cunoscută atunci, și încorporează peste 12.000 de reguli și reglementări ale UE în legislația britanică înainte de ieșirea Londrei din UE prevăzută în 2019.
În cazul în care calendarul Brexit-ului va fi respectat, reuniunea de la Sibiu va fi primul summit european în formula UE 27 după retragerea Marii Britanii din blocul comunitar și se va desfășura în momentul în care România va deține președinția prin rotație a Consiliului Uniunii Europene.
La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, președinția Consiliului UE.
MAE notează pe site-ul său că președinția României la Consiliul UE se va desfășura într-un context european și internațional complex, cele mai importante dosare fiind Brexit-ul, alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfășura cel mai probabil în luna mai a anului 2019, și Cadrul financiar multianual post-2020.
Un tânăr de 19 ani reținut pentru tâlhărie. A furat un portofel
Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţişti după ce, împreună cu un băiat de 13 ani, a agresat un bărbat şi i-a furat portofelul. S-a întâmplat pe strada Uzinei, pe data de 2 septembrie, aproape de miezul nopţii. Cei doi l-au lovit pe bărbat, i-au luat portofelul iar apoi au fugit, fiind prinşi acum de către oamenii legii.
„În continuarea cercetărilor privind identificarea autorilor unei tâlhării înregistrate în data de 2 septembrie în municipiul Sibiu, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu au reţinut un sibian în vârstă de 19 ani faţă de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie calificată. În fapt, în data de 2 septembrie, în jurul orei 23,30, pe strada Uzinei din municipiul Sibiu, două persoane de sex masculin au lovit şi au sustras portofelul unui sibian. În urma verificărilor efectuate, s-a reuşit identificarea presupuşilor autori, un minor în vârstă de 13 ani, respectiv un tânăr în vârstă de 19 ani, ambii domiciliaţi în judeţul Sibiu.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul de 19 ani a fost reţinut de către poliţişti şi va fi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, el fiind cercetat pentru tâlhărie calificată.
Pompierii își deschid astăzi porțile pentru public, cu ocazia aniversării acestei profesii
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt.Dumitru Croitoru” Sibiu anunță pentru această zi o serie de activități cu publicul. Evenimentele sunt prilejuite de Ziua Pompierilor din România, sărbătorită anual în data de 13 septembrie, în amintirea Bătăliei din Dealul Spirii.
Astfel, sediile ISU Sibiu și subunitățile de intervenție din Mediaș, Agnita, Miercurea Sibiului, Săliște și Avrig își deschid astăzi porțile, între orele 12.00 – 15.00, pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre profesia de pompier și să vadă tehnica de intervenție cu care echipajele participă la misiunile de salvare.
Tot miercuri, 13 septembrie, în intervalul orar 12:00-15:00, în mall-ul din Sibiu vor fi amenajate Puncte mobile de informare preventivă, unde cetățenii vor primi informații despre măsurile de protecție și comportamentul adecvat în cadrul producerii unor situații de urgență.
„De ziua noastră, le mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată și îi asigurăm că suntem pregătiți să intervenim în situații de urgență, zi de zi, 24 de ore din 24”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Numeroase manifestări oficiale sunt programate în această săptămână pentru ziua de vineri, 15 septembrie, începând cu ora 11:00, când, la sediul ISU Sibiu vor fi organizate ceremonii militare, slujba religioasă de sfințire a Drapelului de luptă, festivitatea de înaintare în gradul următor a cadrelor care s-au remarcat în activitate, premierea câștigătorilor concursurilor specifice, precum și premierea “Pompierului anului 2017”.
260.000 de lei, bugetul pe ultimele luni din an pentru Clubul Sportiv Municipal
260.000 de lei. Acesta este bugetul nou înființatului Club Sportiv Municipal Mediaș pentru ultimele luni din acest an. Aleșii locali din Mediaș au aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare bugetul Clubului Sportiv Școlar Municipal, 250.000 de lei provenind de la bugetul local, iar alți 10.000 de lei din venituri proprii. 150.000 reprezintă cheltuielile de personal, iar 110.000 de lei însumează cheltuielile cu bunuri și servicii. Noul Club SPortiv Municipal Mediaș va avea pentru început un număr de 23 de angajați. Înființarea Clubului Sportiv Municipal Mediaș a fost aprobată de consilierii locali din oraș în luna martie a acestui an, în cadrul unei ședințe a legislativului local. Noul club sportiv al primăriei va fi organizat pe mai multe secții, respectiv baschet, tenis de masă, atletism, fotbal, handbal și tenis de câmp. Clubul Sportiv Municipal nu vrea să fie un concurent al Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaș. Declarația îi aparține primarului Mediașului, Gheorghe Roman, care a spus în cadrul unei conferințe de presă că înființarea acestui club sportiv nu se dorește a fi o concrență pentru clubul și echipa de fotbal Gaz Metan, edilul șef al orașului punctând faptul că nu se vor realiza achiziții de jucători pentru echipa de fotbal.
Ambasadorul Finlandei în România ajunge la Mediaș
Excelența Sa Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei în România, vine sâmbătă la Mediaș. Ambasadorul Finlandei va face sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11, o vizită la Grădinița Româno-Finlandeză din municipiul de pe Târnava Mare. Evenimentul va fi unul cu cerc restrâns, participarea făcându-se pe bază de invitație. Grădinița și-a deschis porțile începând cu data de 1 septembrie. De altfel, ambasadorul Finlandei a fost prezent în municipiul Mediaș și în data de 9 iunie, la evenimentul de lansare a Grădiniței Româno-Finlandeze. Metodele de predare din cadrul grădiniței sunt în conformitate cu principiile și filosofia sistemului educațional finlandez, unul dintre cele mai bune din lume. Principiile și valorile preluate din sistemul finlandez de învățământ, sunt adaptate la curricula națională, reglementată de Ministerul Educației Naționale din Romania. “Misiunea noastră este de a oferi copiilor până la vârsta școlară resursele necesare pentru a avea parte de o educație de elită, orientată spre fiecare copil în parte, ținând cont de particularitățile mediului din care provine, nevoile, înclinațiile și aptitudinile personale. Cu o viziune holistica asupra creșterii, dezvoltării și învățării copilului, metodele pedagogice practicate în grădinița noastră se bazează pe un nivel al calității ridicat, asigurat de personal competent, instruit și orientat spre interacțiune și colaborare, capabil sa pună in aplicare metode educative inovative. Grădinița, din punctul nostru de vedere reprezintă a doua familie și casă pentru copii. Este un loc în care iși petrec mai mult de jumatate din timpul lor, învățând și pregătindu-se pentru anii de școala care urmează. Pentru aceste motive, în principal grădinița noastră este un loc în care până și cele mai mici detalii sunt supuse unui control al calității exigent. Se spune că pentru a crește și educa un copil este nevoie de un sat întreg. De aceea, un alt aspect important imprumutat din filosofia finlandeză este strânsa colaborare între grădiniță, familie, societatea civilă și autoritățile locale. Pe lângă cursurile de instruire și perfectionare a personalului didactic, vom organiza activități de family-learning, ghidate de specialiști în educatia timpurie din Finlanda, ateliere și întâlniri informative cu reprezentanții comunității și ai instituțiilor statului”, a spus Andreea Marian, persoana care a înființat Grădinița Româno-Finlandeză din Mediaș.
Soţia lui Dorin Cioabă, ridicată de poliţişti pentru colaborarea cu firme ale romilor din Strehaia
Sighişoara, a fost ridicată, miercuri, de către poliţişti în urma percheziţiilor efectuate la locuinţa familiei în dosarul de evaziune fiscală şi va fi condusă la audieri la sediul Poliţiei Mehedinţi. Dorin Cioabă a anunţat că sunt vizate două societăţi administrate de către Sighişoara care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia, fiind vorba despre patru facturi în valoare de 20.000 de lei despre care anchetatorii susţin că sunt fictive.
Sighişoara a fost urcată într-o maşină de Poliţie şi va fi condusă la sediul Poliţiei Mehedinţi pentru audieri.
Dorin Cioabă a declarat presei că merge şi el la Mehedinţi pentru a-şi asista soţia în calitate de avocat.
”E vorba de o firmă cu care a lucrat soţia mea la Strehaia Am cumpărat nişte marfă şi au venit şi la noi. Eu nu am nicio treabă, numai soţia. Soţia este învinuită că a colaborat cu aceşti oameni. Dacă au colaborat două firme de ţigani există suspiciunea că ţiganii au fraudat statul. Aşa înţeleg ei să facă circ”, a declarat Dorin Cioabă.
Acesta a afirmat că cele două firme ale soţiei sale sunt în faliment de zece ani de zile, procedura fiind aproape finalizată. De aceea, la domiciliul lor nu au fost găsite documente.
”Am cumpărat deşeuri de plumb şi plumb de la nişte firme din Strehaia cu care colaboram. Noi avem filmări, că la mine în unitate există camere video, am filmat numărul de maşină, am filmat persoanele care au adus marfa, dar domnii consideră că sunt fictive vânzările. Ne complicam la patru facturi de 20.000 de lei, dar au reuşit spectacol mediatic” a mai spus Dorin Cioabă.
În acest dosar, poliţiştii fac percheziţii şi la domiciliile şi firmele administrate de romii din Strehaia.
Zeci de percheziţii ale poliţiştilor au loc, miercuri dimineaţă, în Capitală şi în opt judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu un prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Una dintre percheziţii are loc la locuinţa lui Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor. Anchetatorii ar urma să pună în aplicare, la percheziţii, 32 de mandate de aducere, a anunţat Poliţia Română .
Conform Poliţiei Române, în perioada 2009 – 2014 reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.
Astfel, suspecţii ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost făcute depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.
FOTO – Percheziții la Dorin Cioabă într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani
În această dimineață, polițiștii din Mehedinți și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române efectuează 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin comiterea de infracţiuni economice. Vor fi puse în aplicare 32 de mandate de aducere. Activitățile se desfășoară în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București. Potrivit unor surse, în municipiul Sibiu, percheziții se desfășoară și la locuința lui Dorin Cioabă, regele internațional al romilor. „Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale. Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro. Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor. 32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Curtea Supremă a SUA îi dă dreptate lui Trump privind blocarea accesului refugiaților
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis marți că președintele Donald Trump poate aplica în sens mai larg interdicția de acces pentru refugiați, informează Reuters. Cea mai înaltă instanță a aprobat cererea puterii executive de blocare a unei sentințe la nivel de curte de apel care ar fi permis intrarea în SUA a încă 24.000 de refugiați, conform estimărilor Departamentului de Justiție. Pe 6 martie, președintele a semnat un ordin executiv care interzicea accesul pe teritoriul american al refugiaților din șase țări cu populație majoritar musulmană — Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen — timp de 90 de zile. Diferite instanțe au restricționat ulterior aplicarea ordinului. O instanță de trei judecători a celui de-al nouălea circuit de Curte de Apel din SUA a respins joia trecută încercarea guvernului de la Washington de a interzice temporar accesul în țară al majorității refugiaților. Curtea a decis că refugiații care au relații cu o agenție de transfer trebuie excluși din ordinul executiv de interdicție semnat de președintele Donald Trump. Ordinul referitor la interzicerea călătoriilor în SUA pentru cetățenii a șase state cu populație majoritar musulmană nu se poate aplica, potrivit judecătorilor, nici bunicilor, unchilor, mătușilor și verilor celor care au reședința legală în Statele Unite. Departamentul de Justiție nu a făcut apel și împotriva acestei părți a sentinței Curții de Apel. Aceasta a decis însă că politica prezidențială are un domeniu prea larg de aplicare și prin urmare a permis accesul refugiaților pentru care garantează o agenție de transfer. La acest punct, contestat de Departamentul de Justiție, Curtea Supremă a dat dreptate guvernului.
Copiii și femeile, evacuați din zona învecinată fabricii cuprinse de flăcări din Orăștie
Copiii și femeile care locuiesc în cele cinci blocuri situate în apropierea fabricii de vopsele din Orăștie, afectată marți de un puternic incendiu, au fost evacuați în cursul serii la sala sporturilor din municipiu, potrivit unei decizii luate de autoritățile locale, scrie Agerpres. Măsura a fost decisă pentru a putea proteja populația din zonă de fumul gros degajat în atmosferă, din cauza arderii substanțelor din fabrica de vopsele. „Autoritățile locale au decis evacuarea din zona periferică a municipiului Orăștie a copiilor și femeilor. Oamenii vor fi transportați cu trei autocare la sala sporturilor din localitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. În cele cinci blocuri de locuințe propuse pentru evacuare trăiesc circa 300 de persoane, însă majoritatea acestora au plecat deja la rude, conform autorităților. La fața locului au fost mobilizați 30 de pompieri militari, care intervin cu șapte autospeciale de stingere, și un echipaj SMURD. De asemenea, în zonă se mai află patru ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara.
Incendiul se manifestă la o hală construită pe cinci niveluri, cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați, în care se prelucrează vopseluri. În urma incendiului, un bărbat de 27 de ani a suferit arsuri de gradul patru și a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din Orăștie, el urmând să fie transferat la secția de arși a unui spital din Timișoara. Alte patru persoane, care s-au intoxicat cu fum, au fost tratate de medici la locul intervenției. Efectivele de pompieri mobilizate la fața locului acționează pentru stoparea propagării arderii la halele din apropierea locului incendiului. În sprijinul lor au fost solicitate și echipaje de pompieri din județele Gorj, Alba și Sibiu.
PSD Mediaș acuză: Primăria a uitat de elevii și sportivii cu rezultate foarte bune
Primăria Mediaș nu i-a mai premiat pe elevii care au rezultate foarte bune la școală sau la competițiile sportive. Consilierul local social democrat Maria Stan a acuzat în cadrul unei conferințe de presă Primăria Mediaș că a uitat de copiii care fac performanță. Maria Stan a spus că există un regulament în baza căruia elevii și sportivii cu rezultate foarte bune erau premiați în luna decembrie, în cadrul festiv,dar anul trecut nu s-a întâmplat acest lucru. În plus, alesul local social democrat medieșean mai spune că primarul orașului a promis că la sfârșitul anului școlar vor fi premiați elevii cu rezultate la olmpiade sau concursuri școlare, dar și sportivii excepționali, lucru care de asemenea nu s-a întâmplat în luna iunie a acestui an, la sfârșitul anului școlar 2016-2017. „Știu că există un regulament aprobat privind premierea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură și a sportivilor cu rezultate foarte bune la competițiile naționale și internaționale. Acești copii erau premiați de obicei în apropierea Sărbătorilor de Iarnă, în Sala Mare a Primăriei. Anul trecut nu s-a întâmplat acest lucru pentru că s-a spus că vor fi premiați elevii la sfârșitul anului școlar, deci în luna iunie a acestui an. Nu s-a întâmplat nici în iunie, elevii care au avut rezultate foarte bune la învățătură sau la competițiile sportive nuau mai fost premiați și nici nu s-a explicat de ce”, a spus Maria Stan.
Mihai Macaveiu: Primarul a refuzat să ne spună pentru ce e nevoie de un autoturism la Direcția de Cultură
A fost din nou scandal luni după amiaza la ședința extraordinară a Consiliului Local Mediaș. Aleșii locali ai Partidului Social Democrat din oraș nu au votat proiectul privind rectificarea bugetară motivând faptul că au primit materialele cu doar câteva minute înainte de începerea ședinței. În plus, președintele PSD Mediaș, Mihai Macaveiu, a spus marți într-o conferință de presă că proiectul privind rectificarea bugetară putea fi dezbătut în ședința ordinară a acestei luni, astfel încât directorii unor direcții din cadrul municipalității să ofere unele răspunsuri în privința destinației banilor. De asemenea, Mihai Macaveiu a precizat că aleșii locali ai Partidului Social Democrat s-au opus proiectului privind rectificarea pentru că primarul Mediașului a refuzat să îi spună pentru ce este nevoie de un autoturism la Direcția pentru Cultură din oraș. În cele din urmă, proiectul a trecut cu voturile PNL, PMP și UDMR. „Nu este normal să se facă ședință extraordinară pentru rectificarea bugetară, iar materialele pentru ședință le-am primit luni, cu 20 de minute înainte de ședință. Această rectificare bugetară puea să fie discutată la ședința ordinară a acestei luni, pentru că am fi vrut să discutăm cu directorii de direcții din primărie, să vedem unde se duc acei bani. Nu am votat punctul respectiv cu rectificarea bugetară pentru că nu am știut unde se duc banii. De asemenea, am întrebat de ce este nevoie de o autoutilitară pentru Direcția pentru Cultră, iar răspunsul domnului primar a fost „Nu vreau să îți răspund”. Nu mi se pare deloc normal acest aspect”, a spus Mihai Macaveiu.




