Ideea de război total mi-a încolțit în minte miercuri când, în intervale scurte de timp, din cauza evenimentelor care se petreceau în Capitală cu o viteză amețitoare, toată presa centrală titra: „Tudorel Toader în război cu procurorii”, „Război în CSM”, „Război între Dragnea și Kovesi”, „Gabriela Firea declară război ambroziei”.

Recunosc că în primul moment m-a pufnit râsul pentru că erau atât de multe „războaie” deschise. Ulterior, mi-am dat seama că ar fi hilar, dacă nu ar fi extrem de periculos.

În ceea ce privește legile Justitiei, ministrul de resort a intrat în război cu procurorii de săptămâna trecută, dar, miercuri, Tudorel Toader „dă cu pumnul în masă” – cum titra presa centrală – și afirmă că procurorii nu fac legi. Interesant este că și-a dat și el seama. Procurorii, credeți-mă, știu că nu ei fac legile! Procurorii sunt însă cei care trebuie să le pună în aplicare și n-ar fi prima dată când trebuie să se lupte cu legi făcute prost de alții. Așa că – zic și eu – nu ar fi mai simplu să-i ascultăm pe cei care lucrează cu legile dintr-un anumit domeniu, adică cei care trebuie să le aplice, și să vedem ce au de spus, astfel încât, în premieră, să facem o lege bună, pe care să nu mai modificăm la o lună, două sau la un an după promulgare?

Tot miercuri a fost război total în CSM, așa încât domeniul Justiției a ținut prima pagină a presei naționale și a buletinelor de știri chiar toată ziua. Scandalul din CSM a fost iscat de Inspecția Judiciară.

Toată săptămâna a fost plină de scandaluri și „războaie”.

Poate credeți că exagerez.

Dacă vă zic că Liviu Dragnea și-a continuat războiul cu Codruța Kovesi, Firea vrea să distrugă ambrozia din Capitală, dar nu cum pot oamenii, că-i amendează, ci cum vrea ea, premierul a declarat război băncilor, editurile l-au acuzat de abuz pe ministrul Educației, iar Guvernul a declarat război șoferilor prin majorarea accizei la carburanți, poate sunteți de acord cu mine.

Și exemplele nu se opresc aici. Olguța Vasilescu a anunțat că majorarea salariilor cu 25% din 2018 înseamnă, de fapt, o creștere de doar patru procente, iar scandalul final s-a dat, vineri, în Parlament, la începerea sesiunii parlamentare.

Nici în Europa sau în lume nu a fost mai liniște. Comisia Europeană a anunțat că 15 ţări europene sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil, iar Statele Unite se luptă cu Coreea de Nord care nu încetează cu lansarea de rachete. Poate vom avea parte săptămână viitoare de o săptămână mai liniștită.

La un deceniu de la aderarea la Uniunea Europeană ne putem pune natural o întrebare: Cum naiba am reușit să o dăm atât de tare în bară?

Au trecut zece ani de reforme șchioape, de garagară inutilă și ocazii ratate. Ce naiba s-a întâmplat cu noi?
Nu e un dezastru complet România, dar bătrânii sunt în continuare săraci, bolnavi și uneori îi vedem întinzând mâna. Trenurile au încetinit, cronologic pierdem viteză de parcă căutăm să involuăm. Construcția autostrăzilor s-a oprit complet, deși numărul de automobile înmatriculate și de accidente rutiere mortale e în creștere. Statistica spune că românii sunt în cel mai mare pericol de a muri într-un accident rutier din toată Uniunea Europeană. Avem la dispoziție zeci de miliarde de euro prin programe de dezvoltare finanțate de U.E., ironia face că suntem complet incapabili de a folosi acești bani. Pentru ca această catastrofă să fie completă a apărut fenomenul de emigrare în masă, milioane de români părăsind România.
Unde am greșit? Mi se pare uimitor că nimeni din România nu conștientizează dimensiunea acestui dezastru. Inepțiile factorului politic, antreprenori ce își plătesc mizerabil forța de muncă, cetățenii acestei țări trec complet neafectați de picajul în care ne înscriem cu atâta veselie. În fizică există efectul observatorului care spune că atunci când ești parte a unui fenomen îl poți influența. Însă confortul nostru și conformarea ne-au transformat în ființe insensibile la propria noastră regresie.
E curios faptul că, deși statistic creștem economic, scade șomajul și se încasează mai mult prin taxe și impozite, calitatea vieții, standardul de civilizație urban și rural nu acumulează bunăstare. În ciuda unui pozitivism indus cu mesaje sforăitoare, populația pleacă constant din România.
Din când în când se vorbește inutil de programe de a readuce Diaspora europeană acasă. Cuvintele, din păcate, nu generează acțiuni concrete. De fapt, timid, a apărut un fenomen de respingere a celor ce pleacă și se mai întorc în luna august la rude. Generată de invidie, în parte, de prea multe pretenții și așteptări de la societatea românească ale celor care vin, fisura socială va face separarea definitivă dintre cele două grupe mari de români, cei ce au plecat și cei ce au rămas.
Ne irită deciziile idioate ale unui guvern ce caută să își atingă ținte importante. Justiția, care a arestat și condamnat prea mulți politicieni, presa, atâta cât a mai rămas, sunt țintele predilecte acum. Educația a fost trimisă târâș să învețe teoria genoflexiunii. Sănătatea reintegrează măcelari acuzați de malpraxis. Preoții îi acuză pe homosexuali de imoralitatea pe care ei o practică. Senzația de nămol social ce băltește cleios peste România e persistentă.
Toate lucrurile au un timp de viață și națiunile și statele mor la un moment dat. Centenarul Marii Uniri va genera voci puternice de naționalism de grotă. Faptul că ne sinucidem inconștient, deplin satisfăcuți, e aproape o operă artistică de anihilare. Măcar vom dispărea apoteotic. Dacă nu avem simțul istoriei, măcar epilogul să fie demn de a fi ținut minte.

Transfăgărăşanul îl poţi aborda în trei moduri: teribilist, crezând că o iei pe scurtătură ca să păcăleşti Valea Oltului, prosteşte, făcând selfie-uri la tot pasul, cu spatele la peisaj, ca să te propteşti la Bâlea Lac într-o dugheană cu suveniruri chicioase, să te vadă amicii live pe Facebook şi să crape de invidie, sau ca un culegător în zmeuriş. Adică, să „culegi” toate „fructele” identităţii tale de român de pe felia de Ţară, pe care ai şansa să o vizitezi şi să te îmbogăţeşti cu frumuseţea românului de odinioară. Nicio şcoală de pe teritoriul României nu te mai învaţă ceea ce Dumnezeu a păstrat, ca tu să descoperi şi să nu uiţi, române, că eşti parte dintr-un popor ales, care dă clasă şi azi – şi de sub cizma duşmanilor săi – multora care l-ar vrea şters de pe harta lumii. Numai că Dumnezeu are alte planuri cu românii. Altfel, nu se poate explica dăinuirea acestui neam răstrignit.
Opreşte-te o clipă în Cârţişoara la un muzeu modest, al lui Badea Cârţan. „A căzut un Dac de pe Columnă” titrau ziarele în Roma sfârşitului de secol 19, când l-au găsit dormind la picioarele strămoşilor daci sculptaţi în piatră. A cărat cărţi în cârcă peste graniţa imperiului austro-ungar, sub nasul grănicerilor, ca să dea ardelenilor, cărora le erau interzise, lumină minţii şi conştiinţă naţională. A bătut Europa şi Ţara Sfântă la pas, a răbdat prigoane, cărţi scăpate de furia imperialilor odihnesc şi azi în modestul său muzeu, a murit visând la întregirea neamului său cu 7 ani înainte de Marea Unire. Citeşte-i povestea. E pe net. Vei fi mult mai bogat şi nu-ţi va mai fi niciodată ruşine de România. Mai afli, dacă vrei, în modestul muzeu şi legenda haiducului Budac, ucis de ungurii care-ţi rânjesc din poză, chiar de la strănepotul său, custodele muzeului şi care-i seamănă leit. Apoi vezi galeria de chipuri: fii ai Cârţişoarei căzuţi în primul război mondial, câţiva, în al doilea război mondial, mulţi, şi chipurile tinerilor care au rezistat comunismului în munţi, grupul Ogoranu. Merită să-i priveşti în ochi! Dar, mai presus de orice, în curticica muzeului vei vedea o casă ţărănească de pe vremea când jugul din spinarea românului era atât de greu, încât îi era impozitat şi fumul din horn. Aici se vede inventica românească faţă cu viclenia asupritoare: casa fără horn! Un semn al smereniei, care a supravieţuit cenuşii unui trufaş imperiu.
Iar ceva mai sus, spre munte, dai faţă cu biruinţa dreptei credinţe asupra tunurilor generalului Bukow: o bijuterie coborâtă din cer, mănăstirea Cârţişoara. Amărâtul o fi demult la talpa iadului cu împărăteasa lui cu tot. Românii, însă sunt tot aici, păzind dreapta credinţă.