Acasă Blog Pagina 4980

Avertisment: Vom dispune mutarea autovehiculelor pentru a nu încurca asfaltarea

Având în vedere faptul că pe unele străzi din municipiul Mediaș se execută în această perioadă lucrări de decapare, pregătirea suprafeței pentru asfaltare și asfaltare, Poliția Locală din oraș recomandă locatarilor și conducătorilor auto să nu parcheze autovehiculele astfel încât să împiedice efectuarea lucrărilor menționate. Poliția Locală precizează faptul că, în cazul autovehiculelor parcate pe străzile menționate, polițiștii locali vor dispune mutarea acestora în locații în care să nu fie perturbată activitatea de asfaltare.

Parc interior și zonă de agrement pentru rezidenții Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională

0

Rezidenții Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș au de câteva zile un spațiu nou în care își pot petrece timpul liber. Conducerea instituției a decis ca în curtea centrului să amenajeze un parc cu o zonă verde și mobilier, pe care rezidenții îl pot folosi oricând. Parcul a fost inaugurat recent, mobilierul fiind donat de o societate comercială din municipiul Mediaș. Nu este singura surpriză pentru rezidenții Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională. Conducerea e decisă să amenajeze și o cascadă de apă și să asigure iluminatul zonei pentru cei care doresc să petrească seara câteva minute în respectivul parc. „Ne-am gândit să facem ceva și pentru partea de timp liber a rezidenților CITO Mediaș, iar ideea a venit tot prin intermediul lor pentru că sunt foarte mult lucruri pe care le folosim din ceea ce ei își doresc. La fel cum și noi acasă avem grădina noastră, parcul nostru, zona noastră de grătar, aici e casa lor și atunci am considerat că e bine să le facem și lor un parc interior care să fie numai al lor, unde să-și poată petrece serile, unde să facă un mic grătar dacă vreunul din ei are nevoie sau pur și simplu un loc unde să își petreacă o după amiază călduroasă de vară. Rezidenții și-au dorit foarte mult lucrul ăsta și iată că am reușit. Realizarea este în partea noastră, o parte din mobilier l-am primit ca și donație de la o firmă din Mediaș și vrem să îmbunătățim acest loc. Acum vrem să facem o zonă de agrement cu o cascadă mică de apă, o zonă luminată pentru că dacă se stă seara este nevoie și de lumină. Vrem ca rezidenții să se simtă bine și să încercăm să facem ca în acest centru să fie casa noastră”, a spus Daniela Hălmaci, directorul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș.

Invitație la un eveniment unic

0

Astăzi de la ora 17, la Muzeul Gazelor Naturale din Mediaș va avea loc deschiderea oficială a expoziției de artă fotografică subterană, intitulată “SpeoArta”. Evenimentul este realizat în colaborare cu Asociația de Speologie, Ecologie și Turism    „Polaris Med”. „Scopul acestei expoziții este acela de a aduce în atenția publicului acest mediu atât de fragil, din cauza lipsei de interacțiune cu lumea exterioară care este minimă. Fotografiile sunt realizate de speologi din diverse orașe din țară și străinătate și reflectă emoțiile și satisfacțiile pe care aceștia le transformă ulterior în adevărate lucrări de artă. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 1-15 august, în intervalul orelor 8-16, la Muzeul Gazelor Naturale”, explică organizatorii.

În plină caniculă, orașul rămâne mai bine de o zi fără apă la robinete

0

Din această dimineață, începând cu ora 8, se va sista furnizarea apei în oraşul Copşa Mică, pentru înlocuirea unei porţiuni din conducta principală de aducţiune, de către reprezentanţii firmei care rebilitează calea ferată. Sistarea apei potabile este impusă de faptul că respectiva conductă de aducțiune trece pe sub terasamentul noii căi ferate. „Cu această ocazie vom încerca curăţarea bazinului final de decantare de la uzina de apă. Până la terminarea lucrarilor, estimate pentru ziua de miercuri, 2 august 2017, vă rugăm să utilizaţi apa de la cişmelele oraşului. De asemenea vă reamintim că apa furnizată este doar pentru utilizare în scop menajer (nu este potabilă). Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create şi vă asigurăm că facem tot posibilul pentru a relua alimentarea cu apa cât mai curand posibil”, spun reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

GALERIE FOTO – Proiectul de peste un milion de euro, în plină desfășurare

Lucrările de amenajare a unui bloc de locuințe sociale și construcția atelierelor protejate prinde tot mai mult contur. Habitat for Humanity România, în parteneriat cu Asociația Phoenix Speranța și Primăria Mediaș, prin Direcția de Asistență Socială, construiește în Mediaș 15 apartamente sociale și renovează o clădire care va fi transformată într-o structură de economie socială. Scopul proiectului este crearea de șanse pentru o viață normală, independentă pentru 200 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani expuși excluziunii din cauza vulnerabilității datorate lipsei școlarizării, sărăciei extreme, etniei sau dizabilităților. Pentru acest proiect, Asociația Phoenix-Speranța a obținut o finanțare din partea Velux Foundations Danemarca. Co-finanțarea proiectului este asigurată de Habitat for Humanity România și partenerii organizației (Holcim România, Wienerberger), precum și de Consiliul Local Mediaș, care pe lângă o contribuție financiară, a pus la dispoziție clădirea și terenul necesare. Proiectul este implementat pe durata a 30 de luni, începând cu aprilie 2016 și până în septembrie 2018 și are ca obiectiv principal crearea de șanse pentru o viață normală, independent, pentru tineri de până la 25 de ani, expuși excluziunii din cauza vulnerabilității create de lipsa școlarizării, sărăcie extremă, etnie, dizabilitate sau familie monoparentală. Valoarea totală a proiectului este de peste un milion de euro.

Intră Gaz Metan în faliment de la 1 septembrie?

0

Clubul Gaz Metan Mediaș are cel mai mic buget din Liga 1 și e la un pas de faliment. Dezvăluirea a fost făcută de șeful Gazului Metan, Ioan Mărginean, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă salariile fotbaliștilor de la prima echipă au fost reduse cu 40%, iar toate compartimentele au fost reorganizate din cauza intrării în insolvență și aprobării planului de reorganizare. Președintele Ioan Mărginean a vorbit despre situația financiară actuală a clubului și a explicat că a fost nevoie de reducerea salariilor fotbaliștilor și reorganizarea la nivelul tuturor compartimentelor. O problemă cu adevărat gravă este aceea a lipsei bugetului. Deși noua ediție de campionat a început de mai bine de două săptămâni, Clubul Gaz Metan nu are bugetul consolidat, nu știe dacă va primi bani de la Romgaz și Trasngaz și așteaptă în continuare sprijin de la Primăria Mediaș pentru Centrul de Copii și juniori. Ioan Mărginean, președintele lui Gaz Metan Mediaș, a spus că echipa poate intra în faliment la 1 septembrie, dacă nu vor fi găsiți sponsori care să ajute echipa să pună în aplicare planul de reorganizare. „Gaz Metan nu are probleme cu insolvența, are un plan de reorganizare aprobat pe 3 ani, dar mi-e frică pentru că nu a venit nimeni lângă noi sezonul trecut, când am fost pe locul 1. Nu ne mai permitem să aducem jucători, ne-au plecat cei mai buni fotbaliști.E un ultim strigăt de disperare. Suntem nevoiți să închidem clubul la 1 septembrie dacă nu vine nimeni lângă noi. Oricare din creditori poate cere falimentul pentru că nu putem pune în aplicare planul de reorganizare”, a spus Mărginean la LookTV.

GALERIE FOTO – Centrul de Vacanță a ajuns la final

0

În urmă cu câteva zile s-a încheiat cea de-a IX-a ediție a Centrului de Vacanță Zum-Zum Copșa Mică, care s-a desfășurat în perioada 17-28 iulie 2017, adunând aproape 100 de copii, 8 animatori și 8 voluntari. Și în acest an, Consiliul Local Copșa Mică a finanțat participarea la centru a unui număr de 30 de copii din școlile din oraș care s-au remarcat de-a lungul anului școlar. Copiii au participat cu entuziasm la activități variate precum jocuri de exterior și interior, activități manuale, concursuri, dans, pictură, quilling, confecționare de costume, excursie etc. Ca de obicei, în ultima zi de activități „albinuţele” stupului Zum-Zum şi-au invitat părinţii, bunicii şi prietenii la un mic spectacol unde au dansat, au cântat, au spus poveşti şi şi-au prezentat o parte din lucrările confecţionate în cadrul celor două săptămâni. Desfășurarea Centrului de Vacanță Zum-Zum a fost posibil în urma colabării dintre Primăria Copșa Mică, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din oraș, Comitetul de înfrățire Copșa Mică – L`Hermitage, Asociația HES Franța şi echipei de animatori şi unei inimoase echipe de voluntari din Copșa Mică.

850.000 pentru unitățile școlare din oraș

0

Unitățile școlare din municipiul Mediaș au primit sume de bani importante în urma rectificării bugetului local. La ultima ședință a Consiliului Local Mediaș, aleșii locali au aprobat alocarea sumei de 250.000 pentru construirea unei scări exterioare pentru evacuare în caz de incendiu și reabilitări interioare pentru securitatea la incendiu la Grădinița numărul 12 din Mediaș. Suma alocată inițial de 301.000 lei a fost suplimentată cu 250.000 de lei pentru derularea tuturor lucrărilor cuprinse în proiect. De asemenea, 300.000 de lei au fost alocați Colegiului Tehnic „Mediensis” Mediaș pentru reabilitarea instalației de alimentare cu apă și a încălzirii din unitatea de învățământ. În sfârșit, tot 300.000 de lei a primit Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din oraș pentru executarea lucrărilor de reabilitare ale fațadei școlii.

Atenționare de la Poliția Locală: Amenda ajunge la 1.500 de lei

În perioada vacanţei de vară a elevilor şi studenţilor, polițiștii locali medieșeni au constatat o creştere a numărului faptelor de natura tulburării liniştii şi ordinii publice, atât în apartamente, cât şi pe domeniul public, cu precădere în zonele unde sunt amenajate parcuri şi spaţii de joacă. Aceste fapte constau în principal în utilizarea de aparatură muzicală la volum ridicat, în diverse discuţii purtate pe un ton extrem de ridicat şi fără a ţine cont de oră sau de prezenţa altor persoane în preajmă. Alte fapte de natura tulburării liniştii publice sunt cele rezultate din ambalarea excesivă a motoarelor, motocicletelor, precum şi din utilizarea necorespunzătoare a diverselor dispozitive audio aflate în dotarea autovehiculelor. Polițiștii locali reamintesc faptul că astfel de fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.500 lei de lei.
Pentru sesizarea oricăror fapte de natură contravențională medieșenii sunt sfătuiți să sune la Dispeceratul Poliţiei Locale la numărul de telefon 0269/841.394, să se adreseze patrulei pedestre sau auto aflată în apropiere sau să contacteze Poliția Locală pe adresa de e-mail [email protected].

Lucrări de asfaltare la Axente Sever

0

Trei străzi din Axente Sever și alte două străzi din satul aparținător Agârbiciu sunt pregătite pentru asfaltare. Autoritățile locale din comuna Axente Sever vor da startul lucrărilor de asfaltare peste puțină vreme, urmând ca pe lângă asfaltul care va fi așternut pe cele 5 străzi să fie rezolvate și problemele legate de rigole. Potrivit reprezentanților Primăriei Axente Sever, covorul asfaltic va fi așternut până în toamna acestui an.
Un alt proiect de la care au mari așteptări reprezentanții Primăriei Axente Sever este cel al amenajării a două locuri de joacă pentru copii, unul în centrul de comună și altul în Agârbiciu. Proiectul urmează să fie depus peste doar câteva zile în cadrul Grupului de Acțiune Locală Podișul Târnavelor. Autoritățile locale au în vedere montarea unor aparate de joacă pentru cei mici şi leagăne, dar şi amplasarea câtorva bănci în locurile respective.

7 alpiniști au urcat pe vârful Gran Paradiso

0

Un grup de 7 alpiniști din municipiul Mediaș a escaladat vârful Gran Paradiso din Italia, care are o înălțime de 4.601 metri. Scopul expediției a fost acela de a marca cei 750 de ani de la prima atestare documentară a municipiului de pe Târnava Mare. Grupul de alpiniști, format în majoritate din părinți și copii, au dorit să marcheze într-un mod original cei 750 de ani ai Mediașului. Adrian și Octavian Andone, Ioan Cernica, Adrian și Roxana Maior, dar și Constantin și Ovidiu Ursu, sunt cei 7 medieșeni care au escaladat Vârful Gran Paradiso. Odată ajunse în vârf, cele două generații de alpiniști au arborat steagul de sărbătoare al Mediașului. „Am vrut și noi, grupul de alpiniști din Mediaș, să aniversăm printr-o expediție împlinirea a 750 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Am ales 7 medieșeni, părinți și copii și am urcat vârful Gran Paradiso din Italia, un nume de rezonanță, un nume care am vrea să fie Marele Paradis și pentru orașul nostru. Ascensiunea a fost un succes, am urcat, nu au fost probleme, totul a fost în regulă. Vârful nu e foarte înalt, însă numele acesta de Gran Paradiso am vrut să-l dedicăm orașului nostru”, a spus alpinistul medieșean Adrian Andone.

A intrat în vigoare noul regulament de acces în centrul istoric

Noul regulament de acces în centrul istoric al municipiului Mediaș a intrat în vigoare. Prin această nouă reglementare, municipalitatea și-a propus să redea zona pietonilor, accesul autovehiculelor fiind mult restricționat. Accesul în Piaţa Regele Ferdinand I se va face pe strada Stephan Ludwig Roth, iar ieşirea pe strada Petofi Şandor, ambele artere fiind cu sens unic. De asemenea pe cele două străzi o bandă de circulaţie a fost amenajată ca şi parcare cu plată, tariful fiind de 3 lei pe oră. În același timp în Piaţa Regele Ferdinand I, pe porţiunea dintre străzile Stephan Ludwig Roth şi Petofi Şandor, a fost amenajată o parcare cu plată, cu un tarif de 5 lei pe oră. Acest lucru a fost posibil prin mutarea barierei de acces în dreptul parcului din piață. Accesul gratuit în zona restricționată din centrul istoric al Mediașului se acordă riveranilor persoane fizice care au domiciliul în zona respectivă și persoanelor fizice cu handicap locomotor în intervalul orar 8-18 pentru deplasarea la instituții publice, cabinete medicale, bănci, aflate în perimetrul zonei restricționate. Abonamente lunare în valoare de 100 de lei se vor acorda pentru aprovizionarea societăților comerciale cu sediul sau punctul de lucru în această zonă, aprovizionarea urmând să se facă între orele 6 și 10. Accesul auto în afara intervalului de aprovizionare se va efectua în baza unei cereri și achitării sumei de 50 de lei/oră. Tot 100 de lei lunar va fi abonamentul pentru casele de schimb valutar sau băncile care își au sediul în centrul istoric din Mediaș sau pentru firmele de transport valori care le deservesc. În ceea ce privește parcările din zonele limitrofe centrului istoric, orarul acestora va fi deluni până vineri între orele 8-20, iar sâmbăta și duminica între orele 8-14. Noul regulament de acces în zona centrului istoric din Mediaș prevede și o serie de sancțiuni pentru cei care nu vor respecta noile prevederi. Astfel, se vor aplica amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru accesul în zona restricționată a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, excepție făcând autovehiculele aparținând serviciilor de utilitate publică și intervenții. Tot amenzi de până la 500 de lei vor fi aplicate pentru accesul în zona respectivă cu motociclete, motorete, motoscutere, ATV-urilor sau vehiculelor cu tracțiune animală, precum și pentru nerespectarea de către posesorii de carduri a programului de acces în zonă. De aceleași sancțiuni sunt pasibili și cei care intră fără carduri de acces, pentru staționarea autovehiculelor cu tichete de parcare expirate, falisifcarea tichetelor de parcare sau staționarea pe căi de acces sau locuri rezervate persoanelor cu handicap. „Redăm medieșenilor liniștea pe care ne-au cerut-o în zona centrală a orașului. De câteva luni am luat o hotărâre de Consiliu Local prin care am considerat că este absolut necesar să regîndim accesul în zona centrală a orașului. Din păcate a trebuit să parcurgen niște etape și îmi cer scuze că a durat atât de mult, dar medieșenii trebuie să știe că nu a ținut neapărat de noi că acest timp s-a prelungit. Urmează să le transmitem comercianților din zona centrală faptul că aprovizionarea se va face la ora stabilite de către Consiliul Local și nu mai acceptăm nicio modificare a acestui program. De asemenea totți cei care au avut cartele în zona centrală trebuie să se pregătească pentru anularea lor și vreau să știe toată lumea că nici primarul nu mai intră în centrul orașului cu cartelă. Avem o hotărâre de Consiliu Local prin care s-au stabilit noile tarife în zona centrală a orașului iar această hotărâre trebuie respectată de noi toți. Zilele următoare mai sunt necesare câteva retușuri și la intrarea, dar și la ieșirea din zona centrală a orașului”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.