Au pierdut aproape totul într-un incendiu devastator, iar acum fac apel la oamenii cu suflete mari să-i ajute. La vârsta la care ar fi trebuit să se bucure de o bătrânețe liniștită, numai de așa ceva nu au parte soții Blaga de pe strada Iuliu Maniu din Mediaș. Aproape de finalul lunii martie, un incendiu puternic le-a distrus mare parte din locuință, iar focul s-a extins și la casa vecinilor, acoperișul acesteia fiind distrus în totalitate. Iadul s-a coborât pe pământ, în 25 martie, pe strada Iuliu Maniu din Mediaș. Două case și o anexă au fost cuprinse de flăcări, focul extinzându-se cu rapiditate de la un imobil la altul. Un apel disperat la 112 a dar alarma la Pompierii Mediaș, care s-au deplasat de urgență la locul indicat. Primul imobil a fost cuprins de flăcări în jurul orei 21, după care focul s-a extins la a doua casă, iar de aici la o anexă gospodărească. Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale pentru limitarea dezastrului, reușind după zeci de minute să izoleze și să lichideze incendiul. Proprietara uneia dintre locuințele cuprinse de flăcări a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de un echipaj SMURD. Focul a lăsat în urmă două familii fără un acoperiș deasupra capului și pagube foarte mari. „Am rămas fără aproape tot ce am avut. Focul a început sâmbăta seara și s-a întins și la casa vecinului. Aștept să termine de renovat casa, să văd cât trebuie să îi dau. Eu încă nici nu m-am apucat de a mea, să repar ce este de reparat. A ars aproape tot ce aveam. Aș dori să fac un apel către oamenii care doresc să ne ajute. Un leu, 2 lei, 5 lei, orice sumă este foarte importantă pentru noi”, a spus Nicolae Blaga.
Cei care doresc să sprijine familia Blaga o pot face donând orice sumă de bani în contul:
RO02RZBR0000060019079675, deschis la Reiffeisen Bank Mediaș pe numele Nicolae Blaga.
GALERIE FOTO – Focul le-a distrus tot ce au strâns într-o viață. Și tu îi poți ajuta
Gaz Metan a pierdut ultimul amical din Serbia
Gaz Metan Mediaș a pierdut, marți după amiaza, ultimul amical din Serbia. Formaţia lui Cristian Pustai a fost învinsă de Macva Sabac din Serbia cu scorul de 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat din lovitură de pedeapsă în minutul 55. Alb-negri au evoluat în formula Alexandru Greab, Filip Zderic, Milan Perendija, Akaki Khubutia, Sorin Buşu, Sergiu Popovici, Milan Mitic, Ovidiu Bic, Alexandru Curtean, Darius Olaru şi Bojan Golubovici. Aceşti jucători au evoluat pe tot parcursul partidei.
Minoră violată de un coleg de-al tatălui ei
O minoră de 12 ani a fost violată lângă un canton din zona Răsinari. Grozăvia s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 iulie. Copila, care este din Bistrița, venise în vizită la tatăl ei, care lucrează în zona Rășinari, iar seara a ieșit la plimbare cu un tânăr de 24 de ani, coleg de serviciu cu tatăl ei. La un moment dat, acesta i-a propus fetei să întrețină relații sexuale cu el și cum tânăra a refuzat, a violat-o. Fata i-a povestit totul tatălui ei, care a sesizat imediat Poliția, iar tânărul a fost prins rapid de polițiști. El a fost reținut și prezentat instanței de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările în acest caz se desfășoară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Gușterița – vine teatrul la voi în cartier
Piesa „Vizită”, de I.L.Caragiale va fi pusă în scenă duminică, 9 iulie, de la ora 19:00, în curtea bisericii de pe str. Mălinului Nr.4, special pentru copiii și locuitorii din cartierul Gușterița. Este un eveniment al Asociației Filantropia „Sf. Nicolae” Turnişor I, Sibiu, în colaborare cu locuitorii din Gușterița.
Activitatea face parte din proiectul „Vine teatrul la voi în cartier”, iar spectacol se va desfășura într-un cort (pentru crearea unui mediu interactiv și atractiv) amplasat în curtea bisericii.
„Este un proiect prin care încurajăm copiii ca în perioada vacanței de vară să se aplece spre lectură, iar în acest sens, cei prezenți la teatru vor primi cărți de povești și vor fi invitați la un concurs în care premiul cel mare va fi un E-book reader (dispozitiv de cărți electronice)”, spune preotul Ciprian Creangă, președintele Asociației Filantropia „Sf. Nicolae” Turnişor.
Această acțiune este cofinanțată de Primaria Sibiu și Consiliul local Sibiu, prin Agenga Culturală 2017.
Festival Național de Muzică Clasică, la Dumbrăveni
Între 7 și 9 iulie 2017 se desfășoară la Dumbrăveni ediția a IV-a a Festivalului Național de Muzică Clasică, eveniment organizat de Primăria orașului Dumbrăveni, Uniunea Armenilor din România și Fundația Armeană Dumbrăveni. Festivalul se va derula sub înaltul patronaj al Excelenței Sale, Hamlet Gasparian, Ambasadorul Armeniei la București. Festivalul va debuta vineri, 7 iulie, ora 18, la Catedrala armeano-catolică Sfânta Elisabeta din Dumbrăveni, cu concertul Grupului Ad Libitum Voices, al Operei Naționale din Cluj-Napoca. Protagoniștii serii vor fi tenorii Tiberius Simu și Sergiu Coltan, Vlad Morar (bas, bariton) și Cristian Ignuță (bas). Invitata specială a primei seri a festivalului va fi soprana Oana Trîmbițaș, acompaniată la pian de Bianca Murariu.
Castelul Apaffy din Dumbrăveni va găzdui cel de al doilea eveniment pe agenda festivalului, sâmbătă 8 iulie, de la ora 10, vernisajul expoziției Lumea umilă, semnată de artistul Ion Anghel, eveniment prezentat de criticul de artă Mircea Oliv. Seria de evenimente programate în a doua zi de festival va continua cu simpozionul Arta barocă în Transilvania, care îi va avea ca invitați speciali pe prof. Dr. Gheorghe I. Anghel și pe Mircea Oliv, critic de artă. Va urma prezentarea volumului Cartea cu aripi, de Alina Csatlos, iar de la ora 18 Catedrala armeano-catolică Sfânta Elisabeta din Dumbrăveni va găzdui un recital extraordinar susținut de Cvartetul Cellisimo, alcătuit din violoncelistii Marin Cazacu, Alexandra Guțu, Octavian Lup și Răzvan Suma.
Festivalul Naţional de Muzică Clasică de la Dumbrăveni se va încheia duminică, 9 iulie, de la ora 10, la Casa de Cultură din Dumbrăveni, cu concertul educativ Istoria muzicii culte, susţinut de Horia Mihail – pian și Răzvan Suma – violoncel, avându-l ca invitat pe pianistul Andrei Grigorescu. Accesul la concertele și evenimentele programate pe durata Festivalului Național de Muzică Clasică din Dumbrăveni este liber.
E ON – 54.000 de spinnere pot face un LED să lumineze timp de o oră
Și în Europa a ajuns moda spinnerelor, acele jucării de învârtit pe deget care reprezintă ultima modă, pornită din Statele Unite. Aceste jucării colorate, care costă doar câţiva euro, sunt foarte populare mai ales printre şcolari. Vânzătorii de jucării estimează că s-au vândut deja sute de mii de astfel de dispozitive, care în acest moment sunt învârtite energic de mii de degete din întreaga Europă. „E nevoie de 54.000 de spinnere pentru a face un LED să lumineze timp de o oră”, spune un oficial E.ON, conform calculelor realizate împreună cu studenţii la Inginerie Electrică din Hanovra (Germania). Se pare, aşadar, că un singur spinner se răsucește cu o viteză de 15 rotaţii pe secundă (lucru care îi reuşeşte cu uşurinţă oricărui jucător) şi generează o cantitate redusă de energie. Împreună, însă, aceste jucării pot face lucruri de neimaginat: de exemplu, 750 de spinnere pot genera energia necesară pentru a face un televizor cu diagonala de 55 inch să funcţioneze timp de o secundă, iar 1.000 de astfel de jucării pot face să pornească un frigider standard.
Cu toate acestea, spinnerele nu sunt o sursă viabilă de energie sustenabilă, pentru că în cadrul transferului de energie kinetică înspre energia electrică se pierde mult din energia produsă astfel. „Energia eoliană şi cea solară rămân cu siguranță alternative de bază la sursele convenționale multă vreme de aici încolo”, spune reprezentantul E.ON. La urma urmei, şi această modă a spinnerelor este posibil să aibă o viaţă scurtă.
Școală de vară gratuită pentru copiii din Turnișor
A început a doua ediție a programului „Școala de vară intercomunitară pentru copii și tineret”, proiect ce aparține Asociației Filantropia „Sf.Nicolae” Turnișor. Acesta se va desfășura pe întreg parcursul lunii iulie, în curtea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Piața Iancu de Hunedoara nr. 20. Copiii din cartierul Turnișor își pot petrece astfel vacanța de vară într-un mod plăcut și distractiv, chiar aproape de casă.
„În acest moment avem 60 de copii, dar din experiența anului trecut, spre finalul proiectului numărul va fi mult mai mare (am ajuns anul trecut la 100). Copiii sunt împărțiți pe ateliere de lucru specifice activităților (dans, pictură, teatru etc). Activitățiile sunt gratuite, iar copiii care doresc să participe trebuie să vină efectiv la activități, să se implice, iar cei care se vor evidenția vor fi premiați la finalul proiectului”, spune preotul Ciprian Creangă, președintele asociației. Printre activități se mai numără și cele de socializare prin joc și cuvânt, dar și învățarea unor meșteșuguri cum ar fi arta împletitului de coșuri. De asemenea, se vor face și vizite la Biserica Evanghelică, în Muzeul în Aer Liber și se va merge la Ștrandul Aqua Fun.
Programul pentru săptămâna 10 – 16 iulie începe în fiecare zi de la ora 10 și este împărțit astfel: luni – pictură; marți – dansuri; miercuri – pictură; joi – joc și cuvânt și vineri – împletituri.
Programul își propune sprijinirea copiilor aflați în nevoie, dezvoltarea capacităților și deprinderilor sociale și artistice ale acestora.
Proiectul este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu, prin Agenda Comunității 2017.
Beyond the Black: “Cântăm pentru prima oară în România și am primit deja o mulțime de mesaje de la fani”
“Este pentru prima dată când Beyond The Black vine în România și deja ne simțim provocați de reacțiile pe care le-am primit până acum. O să fie uriaș, abia așteptăm să ne întâlnim fanii. Abia așteptăm să bem o bere cu voi în minunatul Sibiu!”, spune Jennifer Haben, vocea trupei germane Beyond The Black.
Eroii rock-ului german vin anul acesta la Festivalul ARTmania, care va avea loc la Sibiu, în perioada 28-29 iulie. Pe primele locuri în topurile germane și austriece, Beyond the Black sunt apreciați ca vârf de lance în muzica metal continentală, iar criticii consideră că cel mai recent album al lor, “Lost in Forever”, este o incredibilă demonstrație de virtuozitate și o explozie de sensibilitate creativă. Beyond the Black vor cânta pentru prima dată în România, sâmbătă, 29 iulie, în Piața Mare din Sibiu.
- Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six, Devin Townsend Project și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu. Biletele au fost puse în vânzare în rețelele eventim.ro, ro, iabilet.roși pe kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei.
- Pentru a răspunde solicitărilor publicului, ARTmania a pus azi în vânzare un numar limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.
Germanii Beyond the Black au avut un an incredibil! Până nu demult tinere speranțe ale rock-ului simfonic german, trupa a urcat rapid în preferințele publicului și și-a ocupat repede binemeritatul loc pe firmamentul metalului european. Albumul lor de debut, „Songs Of Love And Death“, a intrat direct pe locul 12 în topuri, unde s-a menținut timp de trei luni, performanță pentru care prestigioasa revistă „Metal Hammer” le-a acordat titlul de „Cel mai bun debut al anului”. Au urmat o serie de succese, iar scena metal europeană s-a lăsat destul de repede sedusă de minunata cântăreață Jennifer Haben și de colegii ei de trupă. Legende ale rock-ului, cum ar fi trupa Saxon, i-au invitat într-o călătorie în Marea Britanie, în timp ce în Germania, Beyond the Black a început să-și organizeze propriile turnee, concerte ținute, cel mai adesea, cu casa închisă. După mai multe apariții pe scenele unor festivaluri mari, printre care Rockavaria sau Nova Rock, trupa s-a întors în locul care a consacrat-o: Wacken, festivalul care le-a găzduit primul concert remarcabil din carieră.
Pentru că nu și-au dorit să se culce pe lauri, Beyond The Black a lansat cel de-al doilea album, „Lost In Forever”. Trupa din Mannheim ajunge din nou în lumina reflectoarelor cu un metal simfonic epic: impresionează timbrul angelic a lui Jennifer Haben, o cântăreață incredibil de talentată, a cărei voce pare a fi atât de fragilă și totuși atât de puternică, încât reușește cu ușurință să-și impresioneze fanii.
„Ne-am dezvoltat petrecând timp împreună, cel mai adesea pe drum, și cred că vă puteți da seama de acest lucru atunci când ascultați noile noastre piese”, spune Jennifer.
O muzică plină de contraste este ceea ce-i face pe Beyond The Black atât de speciali. Reprize soft în antiteză cu metale grele. Claviaturi epice, alături de reprize solo de chitară hard rock. Toate se topesc într-o adevărată operă de artă, care oferă alegeri mult mai variate față de primul album.
Titlurile pieselor reprezintă cea mai „heavy” parte a celor de la Beyond the Black și evocă romantismul întunecat al debutului lor. Vocea angelică a lui Jennifer, susținută de sunetele guturale ale colegilor ei, spune povești despre un suflet pierdut, prins între vis și realitate: „Somebody free me from this hell and deliver my soul / Cineva să mă elibereze de acest iad și-mi redea sufletul”.
Balada „Love’s A Burden” este cea mai lirică piesă din repertoriul Beyond The Black și îi oferă lui Jennifer o minunată ocazie să-și etaleze calitățile vocale. „Am avut nevoie de mult timp să decid dacă nu e prea devreme să lansăm această baladă emoțională, dar acum sunt foarte fericită că am decis să o facem. Acest cântec este foarte special pentru mine „, spune Jennifer. Beyond the Black este, așa cum remarca întreaga critică europeană, o trupă care a reușit peste noapte să urce de la zero până la statutul de eroi ai scenei rock europene.
Beyond the Black zboară sus, foarte sus – spune critica, remarcând forța și creativitatea cu care muzicienii reușesc să gestioneze o misiune dificilă, anume să ducă mai departe un stil amplu și melodic, afirmându-și clar propria identitate și mesajul unic în fantastica lume a rock-ului internațional.
Dur sau liric, puternic sau pasional, „Lost In Forever”, albumul care va fi prezentat în concertul de la Sibiu, evocă simbolurile majore ale metalului simfonic. Albumul conține, desigur, și câteva hituri. „Burning In Flames“, cu corul său extraordinar, va fi un punct de atracție garantat la fiecare concert. „Shine And Shade”, cu solo-urile sale magnifice de chitară, aduce un vibe masculin, reprezentând acea doză absolut necesară adevăraților dependenti de metal. Cel de-al doilea album al trupei Beyond The Black aduce în fața publicului o trupă plină de pasiune arzătoare, dornică să ajungă dincolo de limită.
PARTENERI COMERCIALI: BECKS, BANCA TRANSILVANIA
PARTENERI: AROC, TAKE A STAND, YOUROPE
PARTENERI MEDIA: PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Sibiu 100%, Tribuna, Turnul Sfatului, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.
Victorie pentru Gaz Metan în Serbia
Gaz Metan a disputat marţi dimineaţă o nouă partidă de verificare în cantonamentul din Zlatibor. Alb-negri au întâlnit formaţia sârbă Spartak Subotica, adversar în compania căruia tehnicianul Cristian Pustai a aliniat o formulă de echipă cu jucători care au evoluat mai puţine minute în celelalte jocuri de pregătire. Gaz Metan a deschis scorul în minutul 8 prin Olivian Surugiu care a deviat pe lângă portar după o lansare bună a lui Cristian Danci. În minutul 22, Alexandru Buziuc a şutat la poartă după un corner, portarul a respins iar Sebastian Cojocnean, jucător aflat în probe, a marcat. Oaspeţii au redus din diferenţă după pauză, iar partida s-a încheiat cu scorul de 2-1. Tot astăzi, Gaz Metan va disputa ultima partidă de verificare din Serbia cu Buducnost Podgorica.
GALERIE FOTO – Dezbatere publică pentru alegerea steagului propriu al municipiului
Primăria Municipiului Mediaș organizează o dezbatere publică pentru alegerea variantei reprezentative a steagului propriu al Municipiului Mediaș, în conformitate cu prevederile articolului 3 din Legea141/10.06.2015, privind arborarea și folosirea de către unitățile administrativ teritoriale a steagurilor proprii. Dezbaterea va avea loc în data de 17 iulie 2017, cu începere de la ora 10, în Sala de Ședințe „Daniel Thellmann“ a Primăriei Mediaș. Cele trei variante supuse dezbaterii și consultării publice, concepute cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pot fi cosultate atât pe site-ul www.primariamedias.ro, cât și la avizierul special amenajat în Holul Primăriei Mediaș, intrarea B, Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Persoanele fizice sau juridice interesate pot trimite opțiunea asupra uneia dintre variantele propuse, până cel mai târziu la data de 14 iulie 2017, ora 13., folosind una dintre următoarele forme de comunicare: prin poștă, la adresa Primăria Mediaș, Piața Corneliu Coposu numărul 3, cod 551017, județul Sibiu; prin email, la adresa [email protected], prin fax la numărul 0269/841198 sau direct la sediul Centrului de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Municipiului Mediaș.
Conținutul proiectului de hotărâre privind aprobarea modelului de steag, precum și raportul de specialitate care îl însoțește, poate fi consultate și la avizierul special amenajat în Holul Primăriei Mediaș, intrarea B, Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Localități din județ, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 6 IULIE 2017
•între orele 8-16 în localitatea SAROSU PE TARNAVE strazile:Chendi Ilarie, Biertanului, Mediasului, Romana.
•între orele 8.30–16.30 în localitatea BLĂJEL, străzile: Scolii partial, Campilui, 23 August.
•între orele 8.45–16.45 în localitatea HOGHILAG, strada Morii (partial).
•între orele 8-17 în localitatea CARTISOARA strazile: Principala, La Podul Mare.
VINERI, 7 IULIE 2017
•între orele 8-16 în localitatea SAROSU PE TARNAVE strazile: Mediasului, Morii, Luncii, Joagar.
•între orele 8.30-16.30 în localitatea BLĂJEL, străzile: Padurii, Tudor Vladimirescu partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.electricats.ro rubrica „Întreruperi programate – Sucursala Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Consilierii PSD, in sprijinul sibienilor
Punem problemele comunităţii din care facem parte mai presus de orice alte interese, iar sibienii au înţeles acest lucru. Consilierii noștri locali și județeni sunt conștienți de responsabilitatea pe care o au în fața sibienilor și se implică activ în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă.
Suntem mereu în teren, mergem în cartierele oraşului, discutăm cu oamenii, vedem ce probleme au și le ridicăm în Consiliul Local, pentru a găsi rezolvări concrete.
Luni seară, de exemplu, consilierii locali PSD au primit o sesizare disperată de la cetăţenii de pe strada Pinului din cartierul Guşteriţa. Ploile din ultimele zile le-au umplut curţile cu apă şi noroi, lucru care se întâmplă la fiecare ploaie puternică. Deşi oamenii au făcut mai multe sesizări către autorităţi, au fost ignoraţi până acum.
Luni seară însă, consilierii noştri locali s-au deplasat la faţa locului şi au văzut care e situația. Strada Pinului este una dintre multele străzi de pământ ale Sibiului. Deocamdată, pe strada care nu are canalizare, ci doar rigole pentru scurgerea apei pluviale, a fost aşternut un strat de pietriş. La fiecare ploaie mai puternică, pietrişul fin amestecat cu apă şi alte gunoaie se scurge în rigole, înfundându-le. Astfel, apa cu pietriş refulează pe stradă, şi de acolo în curţile oamenilor care au ajuns la capătul răbdării.
Noi am preluat imediat sesizarea sibienilor de pe strada Pinului, astăzi o depunem la Primărie, vom ridica problema în următoarea şedinţă de Consiliu Local şi vom avea grijă să nu rămână fără rezolvare.
Iar acesta este doar unul dintre exemplele în care consilierii noștri locali au intervenit pentru a ajuta cetățenii și a găsi soluții pentru problemele lor.
”Le-am promis sibienilor că nu îi vom dezamăgi dacă ne acordă votul lor de încredere și ne ținem de cuvânt. Este datoria consilierilor locali să fie mereu în mijlocul oamenilor, să le cunoască problemele și să le aducă în fața forurilor decizionale pentru a găsi rezolvări. Exact acest lucru fac consilierii noștri. Avem avantajul unei echipe tinere, oameni implicați, care vor și pot ajuta, iar noi le oferim tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și face treaba. Vom interveni punctual, în următoarele şedinţe de Consiliu Local cu interpelări care vizează problemele locuitorilor din toate zonele Sibiului”, a declarat Horațiu Marin, Președintele Interimar al Organizației Municipale PSD Sibiu.









